INSIDER: Spectacol cu drone în Piața Unirii, București 2024 – Romania Team: 309 medalii în 110 ani de olimpism.
Performanţa olimpică a sportivilor români va fi sărbătorită, începând din 26 iulie, prin show-uri de apă, muzică şi lumini, la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, din Bucureşti. În weekend-ul 26, 27 şi 28 iulie, vor avea loc şi spectacole cu peste 150 de drone, care vor reprezenta disciplinele sportive care au adus glorie olimpică României.
Programate în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, spectacolele de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, cu o durată de aproximativ 45 de minute, se desfăşoară anul acesta cu începere de la ora 21:30 în luna iulie, de la ora 21:00 în luna august, iar în septembrie, de la ora 20:00. Accesul este gratuit.
În timpul spectacolelor, traficul rutier este restricţionat pe Bulevardul Unirii, în zona fântânilor, între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei.” DETALII
N.R.: Prima participare a României la Jocurile Olimpice a fost în anul 1900, în timp ce Comitetul Olimpic și Sportiv Român a fost înfiinţat în 1914.
Începând cu anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice cu o echipă completă și de atunci a lipsit doar la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară (Los Angeles 1932 și Londra 1948) și la o ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (Squaw Valley 1960). La Olimpiada de la Los Angeles din 1984, România a fost singura țară din blocul comunist care nu a participat la boicotul iniţiat de Uniunea Sovietică.
Sportivii români au câştigat un total de 309 medalii, dintre care cele mai multe medalii au fost obținute la gimnastică.
România ocupă locul doi (după Ungaria) ca număr de medalii câștigate de o țară care nu a fost gazdă a Jocurilor Olimpice.
Participare 22 (varä), 22 (iarna)
Loc 20.Medalii: Aur 90, Argint 97, Bronz 122 (Total 309)
INSIDER: „Zi mare pentru pisicile comunitare din #Sectorul6! Ieri au fost montate primele căsuțe, în curțile blocurilor în care viețuiesc. Adăposturile sunt mari, înalte, grele de 100 kg, cu două intrări spre două camere.
Admirabilă inițiativă, apreciem nespus de mult! Le improvizam până acum mici adăposturi rudimentare și inestetice. Le sterilizam și… cam atât puteam face.
Căsuțele pentru pisici se integrează perfect în curțile blocurilor, iar primele feline curioase deja le-au luat în primire. Au găsit două castronașe cu apă și două cu mâncare, fixate în spații speciale, în lateralele căsuței.
Patru astfel de adăposturi au fost montate de ADPDU Sector 6 pe: Aleea Câmpul cu Flori nr. 14; Calea Crângași 48; Strada Săndulești nr. 11; Aleea Săndulești nr. 3.
Mâine vor fi montate alte patru, iar săptămânile viitoare încă 32. Inițiativa aparține asociației non-profit TNR.
Asociațiile de proprietari interesate pot trimite solicitări la primărie. Facem bine, împreună!”SURSA
INSIDER 1: „Dacă aveți copii cărora li se pare brusc amuzant să își bage vreun picioruș/ deget/ orice_altă_parte_a_corpului în apa lacului din Tineretului, să știți că poate fi mai periculos decât o supă de bacterii. Pe fii-mea mică (4 ani) a mușcat-o o țestoasă de picior. S-a descălțat și a băgat un ml în apă și în 1 secundă a început să țipe… nici nu ne-am prins în primă instanță ce era creatura care a sărit din apa să o muște. Inculpata e în poza a doua și e destul de mare.” SURSA
INSIDER 2: „Testoasă chinezească, specie invazivă eliberată în ecosistem de către imbecilii „iubitori de animale”.
Țestoasa chineză cu carapace moale (Pelodiscus sinensis) este o specie de țestoasă originară din China continentală (Mongolia Interioară până la Guangxi, inclusiv Hong Kong) și Taiwan, cu înregistrări de evadați – dintre care unele au fost introduse populații într-o gamă largă de alte țări asiatice, precum și Spania, Brazilia și Hawaii.
N.R.: În China este colectată pentru hrană și se pregătește supa de țestoasă. Femelele țestoasă pot ajunge la 33 cm lungime a carapacei, în timp ce masculii mai mici ajung la 27 cm, cu cozi mai lungi decât femelele. Maturitatea este atinsă la o lungime a carapacei de 18-19 cm. Are picioare palmate pentru înot. Ele sunt numite „softshell” deoarece carapacea lor nu are scute (solzi). Carapacea este piele și flexibilă, în special pe laterale. Partea centrală a carapacei are un strat de os solid sub ea, ca la alte țestoase, dar acesta este absent la marginile exterioare. Coaja ușoară și flexibilă a acestor broaște țestoase le permite să se deplaseze mai ușor în apă deschisă sau pe fundul lacului noroios. Carapacea are culoare măslinie și poate avea pete întunecate. Plastronul este portocaliu-roșu și poate avea, de asemenea, pete mari întunecate. Membrele și capul sunt măslinii dorsal, cu membrele anterioare mai deschise, iar membrele posterioare -roșu portocaliu ventral. Există pete întunecate pe cap și linii întunecate care iradiază din ochi. Gâtul este pestriț și pot exista bare mici și întunecate pe buze. O pereche de pete întunecate se găsesc în fața cozii, precum și o bandă neagră pe partea posterioară a fiecărei coapse.” DETALII
INSIDER: „În Marea Azov și Marea Neagră predomină două specii de meduze: Aurelia aurita (,,Aurelia cu urechi”) și Rhizostoma pulmo („cu capac de gunoi”).
Aurelia aurita sau Meduza de apă rece (luna jeleu sau luna meduză, meduza comună sau meduza farfurie) este cea mai numeroasă specie de meduze, măsurând nu mai mult de 40 de centimetri în diametru. Meduza are culoare roz-violet. La marginile domului are tentacule subțiri cu celule înţepătoare. Lobii gurii seamănă cu urechile de măgar. De aici şi numele aurelia. Acest tip de meduze este, de obicei, concentrat la adâncimi mari și doar rar reprezentanții speciei se apropie de coastă.
Meduzele de apă caldă (cunoscute și ca meduze de butoi sau meduza cu capac de gunoi sau, în latină, Rhizostoma pulmo) reprezintă o specie otrăvitoare, periculoasă, de meduze. Sunt mult mai mari decât aurelia şi au cupole cu un diametru de 50 până la 80 de centimetri. Se găsesc de dimensiuni care cântăresc de la trei până la zece kilograme. Corpurile sunt aproape albe-transparente. Marginile cupolelor sunt de culoare albastră închisă. Lobii gurii arată ca rădăcinile copacilor de aceea au un nume atât de uimitor. Tentaculele au multe celule usturătoare.
Meduzele de apă caldă trăiesc în coloana de apă și sunt inactive, deşi datorită domului mare se pot deplasa singure, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Când marea este foarte agitată, meduzele sunt adesea spălate pe țărm, unde mor rapid. Pentru meduzele de apă caldă, temperatura este cea mai importantă. Optimă pentru dezvoltarea şi reproducerea lor este temperatura de la +24 la +28. Aceasta este cea mai confortabilă temperatură a apei. Al doilea factor este aprovizionarea cu alimente. Toate meduzele se hrănesc cu zooplancton, crustacee foarte mici (dimensiuni milimetrice) care se dezvoltă în resturi organice.
Anul acesta în apele Mării Negre, în ultima lună de iarnă și prima lună de primăvară, s-a putut observa un număr mare de meduze, ceea ce nu este tipic pentru această perioadă a anului. Cel mai mare număr dintre aceşti reprezentanți ai animalelor marine, care înoată liber, este înregistrat de obicei de la jumătatea lunii iulie până la sfârşitul lunii august. La sfârşitul lunii septembrie și octombrie, din cauza scăderii temperaturii apei, meduzele mor și pur și simplu se dizolvă în apă sărată.
Meduzele sunt animale acvatice nevertebrate cu un corp asemănător unei jeleu care este format 98% din apă. Au fost clasificate ca animale doar datorită prezenței sistemului digestiv și a fibrelor musculare. Sistemul digestiv al meduzei constă dintr-un intestin gros, stomac și cavitatea bucală, prin care, în mod ciudat, meduza absoarbe alimentele și elimină deşeurile. Meduzele „sug” mâncarea folosind un curent cu jet care apare atunci când umbrela se contractă și o înghit prin deschiderile bucale secundare. Meduzele mari se pot hrăni cu pești mici, deoarece sunt capabile de digestie externă.
Meduzele respiră prin tot corpul lor. Nu au organe de vedere. Sunt înlocuite cu rhopalia – tentacule modificate care percep semnale din lumea înconjurătoare și reacționează la lumină. Reproducerea meduzelor are loc destul de repede; sunt capabile să se reproducă sexual și asexual.
În trecutul recent, s-au observat la intervale regulate creşteri ale numărului de meduze, numite înfloriri. De exemplu, la fiecare 12 ani în Marea Mediterană. Astăzi, acest ciclu nu se mai respectă şi vedem o înflorire anuală activă în Marea Azov şi Marea Neagră. Oamenii de știință explică fenomenul prin problemele globale asociate cu schimbările climatice și pescuitul excesiv.
Creşterea excesivă a algelor este începutul lanțului, cu cât mai multe alge, cu atât mai multe meduze. Meduzele consumă fiecare lucru mic care se reproduce pe baza microflorei dezvoltate. Apele uzate, menajere, sunt evacuate în mare, în urma cărora bacteriile se înmulțesc, urmate de zooplancton, iar zooplanctonul este consumat de meduze.
În consecință, prezența meduzelor indică poluarea mediului. În plus, meduzele nu au practic inamici în natură. Nimeni nu le mănâncă, nimeni nu le explorează. De regulă, meduzele nu sunt implicate în lanțurile trofice ale ecosistemelor naturale ale mării, prin urmare, cu excepția rară a mâncatului sporadic de către şacali sau corbi, nimeni nu le consumă în calitate de hrană.
Meduzele fac tot ce au făcut cu sute de milioane de ani în urmă: mănâncă și se reproduc activ, se deplasează oriunde le duce curentul, fac acest lucru în tăcere, fără creier, dar cu grație.” SURSA
INSIDER: „Capela Aeroportului Henri Coandă a fost sfinţită în anul 2003, având hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviaţiei române şi al celor ce călătoresc prin aer. Aceasta este singura capelă într-un aeroport din sud-estul Europei. Poate fi socotită şi cartea de vizită a Ortodoxiei pentru străini, întrucât mulți dintre cei care tranzitează aeroportul şi ajung aici iau contact pentru prima dată cu Ortodoxia. (N.R.: Terminal Plecări, etaj.1)
Construită în stil bizantin, ea este o binecuvântare pentru angajaţii aeroportului, dar şi pentru călători. Pe 18 decembrie 2003, PS Vincentiu Ploieşteanul, pe atunci Episcop-vicar patriarhal, sfinţea în incinta Aeroportului Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) din Bucureşti o capelă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviatiei române şi al celor ce călătoresc prin aer.
Capela a fost înfiinţată la solicitarea Patriarhiei Române, cu sprijinul Ministerului Transporturilor Construcţiilor și Locuinţei. Primul slujitor al capelei a fost parintele Vasile Bălțăteanu, după care capela a mai avut încă patru slujitori: Pr. Adrian Niță, Pr. Marius Dumitrescu, Pr. Viorel Barbu şi Pr. Vladimir Alexa, iar pe 13 decembrie 2010 a avut loc instalarea noului preot Bogdan Nastasiu hirotonit pe seama Capelei Sfântul Prooroc Ilie a Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Deşi mulţi dintre noi nu ne facem cruce de fiecare dată când trecem pe lângă o biserică, atunci când ne urcăm într-un avion ne aducem aminte, brusc, de Dumnezeu şi ne rugăm la El să ne ferească de vreo nenorocire, să ne păzească în timpul zborului. Dacă plecăm de pe „Henri Coandă”, din Bucureşti, avem însă posibilitatea de a comunica cu Divinitatea chiar dintr-o casă” a Ei.
Micuţa, dar impresionanta capelă, are o minunată pictură în stil bizantin, iar aici se pot săvârşi mai multe Sfinte Taine creştine, precum Botezul, Căsătoria, Împărtăşania sau Spovedania. Capela este deschisă permanent. În fiecare, zi de luni până vineri se face Acatistul Sfântului pe care îl pomenim în ziua respectivă.
Anul acesta, cu ocazia praznicului Botezul Domnului, angajaţii aeroportului cât şi pasagerii care se aflau în tranzit au putut participa la prima Liturghie din aceasta capelă, săvârşită de preotul rânduit recent să se îngrijească de sufletele celor ce călătoresc pe calea aerului, părintele Bogdan Nastasiu. Prima liturghie din acest sfânt lăcaş de închinăciune a fost făcută chiar în ziua marelui praznic al Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie fiind săvârşită și slujba sfinţirii celei mari a apei, astfel încât toți cei care au participat la slujbă au putut lua acasă Agheasma Mare.
Şi tot ca o binecuvantare pentru angajații aeroportului şi pasagerii care se aflau în tranzit în noaptea de 23/24 aprilie 2011, părintele Bogdan Nastasiu, a oficiat pentru prima dată Slujba Învierii Domnului în Capela Sfântul Prooroc Ilie din cadrul Aeroportului Henri Coandă- Otopeni. La acest eveniment au participat numeroşii angajaţi ai aeroportului care ani de-a rândul mai aproape de Dumnezeu, şi atât cât timpul le permite, vin, se roagă, aprind o lumânare, se spovedesc și se împărtăşesc.”SURSA
N.R.: Sfântul Proroc Ilie este sărbătorit în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă pe20 iulie. Această zi este mare sărbătoare pentru Ordinul carmelit. În România peste 150.000 de persoane poartă numele SfântuluiIlie.
INSIDER: „La intersecția străzilor Mihai Bravu și Bulevardul Basarabia, se afla o biserică impunătoare, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. Zidirea acestei biserici a început în anul 1938. Biserica actuala îi are drept ctitori principali pe Mareșalul Ion Antonescu și pe soția sa Maria Antonescu, fiind ridicată la roșu între anii 1942-1949, prin strădania preotului ConstantinSârbu (1905-1975), paroh aici între anii 1938-1950), ajutat de doctor Victor Gomoiu, I. Constantinescu, D. Poenaru, S. Anghel, cât și de alți enoriași din cartierul Bariera Vergului. Proiectul bisericii a fost întocmit de arhitectul Gh. Naumescu. Pictura bisericii, în frescă, executată între anii 1962-1964, este proprie stilului neobizantin, și îi apartine pictorului Eremia Profeta. In anul 2002, pictura a fost curățită și restaurată de pictorița Elena Vasilescu, iar pictorul Valentin Tănase a adăugat pe peretele de vest al naosului, portretele ctitorilor Maria si Ion Antonescu, precum și al preotului Constantin Sârbu. M-au impresionat candelabrele, încă de la intrare acestea domina interiorul.” SURSA
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420
N.R.: Adresa: Bd. Basarabia nr.3, București sector 3.
INSIDER: „Ieri Bucegii au devenit o „catedrală” a muzicii. Sus, pe platou, acolo unde pare că dacă te ridici puțin pe vârfuri atingi norii cu mâna, au răsunat, mai sublim ca oriunde, acordurile muzicii lui Bach. Bach interpretat de violonistul Alexandru Tomescu pe o regină a viorilor, o vioară Stradivarius.
Mă așteptam când am ajuns la cabana Caraiman, unde se ținea recitalul, să văd camere peste camere de televiziuni. Nu în fiecare zi are loc un concert în vârful munților. Nu auzi în fiecare zi acordurile unei viori Stradivarius la peste 2000 de metri. E ceva nu doar foarte frumos, ci și inedit. Iar concertul a strâns multă lume, era practic defilare pe platou, spațiul din fața cabanei Caraiman, unde a avut loc recitalul de vioară, a fost neîncăpător. Cu alte cuvinte, ceva care avea toate ingredientele unui eveniment de presă.
Dar nada, nicio cameră de televiziune. Doar montaniarzi melomani filmând cu telefoanele, niște aparate foto și, bineînțeles, organizatorii care luau cadre.
Da, cultura „nu vinde”, iar televiziunile trebuie să vândă, să facă bani. Conceptul de responsabilitate socială a devenit ceva desuet, ridicol chiar.
Ne mirăm că România se manelizează, dar pe ecranele TV se promovează maneliști, cocalari, fițe în tendințe, nore pentru soacrele nu știu cui și insule unde vedem cine înșeală cu cine etc. Gustul oamenilor se mai și educă, interesul oamenilor pentru frumos poate fi stârnit, cultivat. Iar un eveniment precum cel de sâmbătă e ocazia ideală să promovezi cultura, muzica de calitate, frumosul.
Neh. Trebuia probabil să se drogheze careva pe acolo, să dea cuiva cu ceva în cap, un scandal ceva ca să auzim despre concert în mass-media mainstream. Păcat. Sursă video, Epoch Times.” SURSA
N.R.: TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS, denumit „METAMORFOZE”. Din 25 iunie – 16 iulie, J.S.Bach în Catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Luterane-Evanghelice și alte spații inovative. A 17 – a ediție a Turneului Stradivarius.
INSIDER: „Povestea unui drugtest fals-pozitiv. Acum vreo 3 ani, Ioan, un tânăr din Timișoara, era proaspătul proprietar al unei mașini. Chiar în săptămâna în care își cumpărase autoturismul, fericirea i s-a transformat în scârbă. A fost tras pe dreapta de un polițist. Era un filtru prin care poliția îi căuta pe șoferii din Timișoara care consumaseră așa-numitele substanțe psihotrope. O acțiune prin care poliția română încearcă să descurajeze șoferii să consume droguri. A făcut testul și mare i-a fost mirarea când… a ieșit pozitiv.
La început a tratat totul cu mult umor. Le-a zis polițiștilor că nu luase nimic, nici măcar nu știa ce este metamfetamina. Polițiștii i-au spus că îl cred, dar că trebuie să urmeze o procedură. Au mers la spital, i s-au luat alte probe. Apoi tânărul a crezut că poate primi o dovadă până se poate lămuri această încurcătură. De unde?
Trebuie să vă reținem permisul până când vine rezultatul de la medicina legală, i-au spus polițiștii. Dar eu livrez pizza, am nevoie de permis, le-a spus tânărul Ioan. Îmi pare rău, asta este legea, trebuie să așteptăm. Până atunci, sunteți pieton, i-au spus polițiștii.
Și a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. Bine, între timp a fost la IML în Timișoara pentru a fi testat acolo, dar nu a putut rezolva nimic pentru că și acolo dura foarte și foarte mult.
Povestește că așteptarea a durat nici mai mult, nici mai puțin 2 ani. Timp în care a fost înțeles la locul de muncă, nu a livrat pizza ci a muncit la producție. Și-a luat o bicicletă ca să se poată deplasa.
Acum, probabil, vă întrebați – după atâta amar de vreme cum a fost rezultatul testul de la spital? Răspunsul l-a năucit. Nu consumase nimic. Fusese un test fals-pozitiv. Spune că a stat 2 ani fără permis doar pentru că un test a arătat că ar fi consumat substanțe interzise, deși nu o făcuse.
L-am întrebat dacă s-a gândit să dea statul în judecată, dar mi-a zis că nu are nici timp și nici bani pentru asta. Pur și simplu s-a lăsat păgubaș. Între timp are alte priorități, pentru că are un copil.
Cu siguranță nu este singurul caz. Potrivit Poliției Române, până la 20% din testele făcute pe stradă de polițiști sunt fals-pozitive. ” SURSA
INSIDER: „Rar se întâmplă să îmi dau cu părerea pe un subiect in public, în special pe social media, unde discuțiile devin rapid circ. Subiectul este, urși. Părerea mea este una umilă, al unui om căruia îi place să meargă pe munte. De foarte mulți ani merg împreună cu partenerul meu, Daniël, în drumeții pe munte. Și când spun drumeții, mă refer la trasee lungi până la 2 săptămâni în șir câteodată, când ne cărăm singuri echipamentul, mâncarea etc. Am fost cam în toate zonele din România, dar și în străinătate: Patagonia, Kyrgyzstan, Georgia, Islanda, Norvegia etc. Dar cea mai interesantă experiență pentru acest subiect am avut-o în Canada. Acum doi ani am petrecut două luni pe poteci în Canadian Rockies și BC. Bineînțeles, o prima îngrijorare când am planificat drumețiile, au fost urșii. Prima acțiune: am cumpărat bear spray cum este recomandat (sau chiar obligatoriu în unele locuri). Pe parcursul a două luni ne-am întâlnit de câteva ori cu ursul. Chiar în prima zi, când am ajuns la locul de campare pentru acea noapte (locurile de campare în backcountry sunt limitate în general la 5-10 și trebuie rezervate din timp), am zărit un urs grizzly cam la 20 de m depărtare. Eram singuri acolo, ne-am speriat, nu ne-am mișcat, însă ursul era complet dezinteresat de noi. Pe parcursul timpului petrecut în backcountry în Canada, am învățat câte ceva despre urși, comportamentul lor și cum să te comporți în cazului unei întâlniri. La intrările în parcuri, pe traseu, de fapt peste tot, sunt plasate panouri informative legate de urși. Acestea explică cum să reacționezi în cazul unui întâlniri, fie ea accidentală, fie în cazul unui rar atac. Atașez poze cu astfel de panouri. Sunt amplasate inclusiv avertismente de genul urs cu comportament agresiv prin zona. Ca să fii informat, când tu o iei înainte, este pe propria răspundere. Menționez că în România deși mergem des prin munți, nu am dat nici măcar o dată peste urs. În comparație, în Canada, bear encounters sunt mult mai dese și oarecum normale. Adică, când eu aleg să merg pe munte conștientizez ca este probabil să mă întâlnesc cu ursul, ca doar acolo locuiește el. La a doua întâlnire cu ursul pe traseu în Canada, am fost mai pregătiți mental. Noi veneam dintr-o direcție pe poteca, ursul din partea opusă și pentru ca nu aveam vizibilitate, într-o curbă am dat aproape cap în cap cu el. De data aceasta a fost un black bear. Ursul a sărit un pic speriat, surprins, noi la fel. Însă ne-am păstrat calmul și după cum citisem, am luat spray-ul la îndemână (acesta se folosește numai in cazul unui eventual atac, nu doar la o simpla întâlnire pentru ca dacă ursul nu arată semne de agresivitate folosirea spray-ului s-ar putea să-l enerveze), ne-am mișcat ușor un pic în spate și am coborât mai jos de pe poteca, printre copaci. Ni s-a explicat ca urșilor le place să folosească și lor potecile, și când dai peste el trebuie să îl lași să treacă (nu să alergi că atunci te vede ca pe vânat și oricum el aleargă mai repede decât tine). I-am vorbit calm să audă ca suntem oameni. Nu țipat, pentru că țipatul îl derutează și ar putea stârni comportament defensiv. Ursul a trecut și și-a văzut de treaba lui. Atașez un video. În cazul în care ursul venea de exemplu din aceeași direcție în spatele nostru asta nu însemna direct ca ne urmărește și este un atac. La fel, ursul folosește poteca și este nedumerit cum să se comporte în prezența ta. Tu te dai la o parte el o ia înainte, și își continuă fiecare drumul. Bineînțeles, nu exclud posibilitatea unui atac. Atacurile sunt de două feluri: cel mai comun, defensiv, și extrem de rar, prădător. Dacă alergi sau mergi pe bicicletă și ai o viteză mai mare decât când mergi la pas s-ar putea să îl iei pe urs prin surprindere și să atace defensiv. Când ești la plimbare, mergi mai încet și ursul are timp să să ferească de tine și cel mai probabil va evita să se apropie. Atacul prădător este extrem, extrem de rar, neobișnuit si aparte. De exemplu un urs în Canada s-ar putea să atace agresiv dacă înainte de hibernare nu s-a îngrășat îndeajuns de mult și este disperat. Statistic vorbind, șansele sunt mult mai mari să mori de la înțepătura unei albine decât mușcat de urs. Legat de cazul în care ursul a omorât o femeie pe traseul Jepii Mici. Este înfiorător. Tocmai ce coborâsem de pe munte și chiar de dimineață văzusem și noi pe poteca o oaie furată noaptea de la stâna si mâncată de urs. Unde am vrut să ajung cu introducerea asta lungă este ca, reacția autorităților mi se pare una greșită. Nu sunt de partea ursului, sunt de partea…cum sa facem să ne simțim mai în siguranță în drumeții și să nu avem frici iraționale de urs care să ne oprească să ieșim din casă. Reacția, din ce am prins eu la știri este hai să dăm legi să mai omoram câțiva din ei, ca sunt prea mulți și nu mai poți fi controlați. Nu îmi dau cu părerea aici pentru că nu sunt expert. Nu am sufieciente informații sa mă declar în legătură cu câți urși sunt / câți ar trebuie sa fie etc. Dar să zicem că împușcă până la jumătate din populație, problema tot rămâne, tu tot te poți întâlni cu ursul pe traseu și această întâlnire poate fi neplăcută, chiar fatală. Numărul lor este irelevant, după cum s-a văzut în Italia anul trecut. O acțiune rezonabilă, logica, simplă si care lipsește total în parcurile din România sunt campaniile de informare. Eu nu am văzut la noi niciun simplu panou informativ să explice cum să te comporți sau să te pregătești în cazul întâlnirii cu ursul. Nu vreau să spun că nu s-ar mai întâmpla atacuri, însă dacă ești informat te simți în control pe situație și este mai probabil să reacționezi corect. Campaniile de awareness sunt abordate chiar simpatic câteodată, am văzut mesaje de genul ‘Hike in groups. Bears like to have choices.’ Încă o lecție din Canada este ca acolo au toleranta 0 pentru un urs care a învățat să fure sau să cerșească mâncare de la oameni. De exemplu un urs a furat câteva rucsacuri care erau agățate sus în copac dintr-un camping unde am stat și noi, doar la două zile distanță. Acesta a fost găsit protejându-și rucsacii respectivi și a fost împușcat, pentru ca o dată ce a fost învățat așa un comportament, nu mai poate fi dezvățat și ar putea încerca lucruri și mai periculoase pentru om. Atașez și poze cu diversele sisteme folosite pentru a ține mâncarea departe de urs. Zona de campare (unde dormi), zona de masa și zona de depozitare a mâncării sunt amplasate intr-un triunghi la 100 de m distanta de fiecare. Adică, nu dormi cu salamul sub pernă în cort. În concluzie, educația (montană) mi se pare cea mai potrivită și necesară măsură cu care ar trebuie să fie ocupate autoritățile. De când am avut experiențele acestea în Canada, noi ne simțim mult mai încrezători în sine și capabili să depășim cu bine momentul unei întâlniri cu ursul. Când urci în mașină, îți pui centura de siguranță, nu bei etc. La fel și când mergi în pădure, pe munte, anumite precauții trebuie luate. Mi se pare ca în loc de soluții de lungă durată, raționale și calculate se sare la acțiuni stârnite din panică și ură față de urs. Chiar dacă se omoară toți ursii, tot vor fi căpușe, vipere etc. Cu ele ce facem?! (Imi cer scuze pentru posibilele greșeli gramaticale sau de exprimare am scris pe telefon și în plus româna mea este un mic ruginită).
Late edit: Nu îmi dau cu părerea despre câți urși trebuie sau nu să fie pentru ca nu sunt nici biolog, nici politician, doar un drumeț. Mă leg strict de sfaturile practice care ar putea poate evita situații ca cea de ieri; sfaturi care consider eu nu sunt îndeajuns de mult răspândite.” SURSA
INSIDER: „De vreo trei luni Amsterdam Duck Store și-a deschis filială și în România: Duck Store Bucharest,magazin de suveniruri, str. Frumoasă nr.56, București sector 1.
Rățuștele de cauciuc sunt costumate felurit, inclusiv în alte animale reale sau imaginare. Preț: 60 lei.„Vă rugăm nu atingeți rățuștele!”
Program miercuri – duminică 12-20, sâmbătă 13-21.” SURSA
N.R: Aceleași rațe pe Temu au un preț sub 2.5 lei/ bucată (50 bucăți 124 lei). DETALII