PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE: ”DACIA-Ultima frontieră a romanității”, cele mai importante artefacte, inclusiv preromane (!), găsite în România. În premieră, Muzeul Național de la Chișinău!


INSIDER: „La Muzeul Național de Istorie a României din București s-a deschis o expoziție fabuloasă de arheologie. Bine, titlul e discutabil și nu reflectă complexitatea expoziției: ”DACIA-Ultima frontieră a romanității. Dar nu pentru titlu vă recomand venirea la expoziție. Cele mai frumoase și mai importante artefacte descoperite pe teritoriul

României și Republicii Moldova (!) au fost adunate și expuse în această expoziție-eveniment. O parte din aceste obiecte au călătorit și la Madrid anul trecut. Dar MNIR adunase dinainte de Madrid, de la toate muzeele regionale de istorie, o mulțime de piese arheologice deosebit de valoroase, și care n-au ajuns în selecția pentru Spania. Dar care, alături de cele întoarse de la Madrid, au stat la baza acestei expoziții.

Nu mai zic că este peste prima oară când Muzeul Național de la Chișinău trimite în România câteva piese excepționale.

Expoziția acoperă circa 1000 de ani de istorie, de la Prima Epocă a Fierului, sciți, traci (geți), primii greci, celți, daci, bastarni, romani, creștinismul, goți, așa numiții „daci-liberi”, gepizi. Expoziția se încheie în sec 6 d.Ch. Textele scrise de specialiștii muzeului sunt foarte bune, foarte echilibrate și s-a renunțat la etnocentrismul „geto-dacic” promovat în trecut. Geții și dacii, ca și grecii sau romanii sunt doar niște neamuri care și-au lăsat urmele pe pământurile noastre.

Neamuri care s-au influențat reciproc, mai mult sau mai puțin, fără să fie unii mai minunați decât alții, doar fiindcă pe unii i-am ales să fie „strămoșii noștri” iar pe alții nu. Toate, dar absolut toate piesele arheologice expuse sunt ”best of the best”. Veniți să le vedeți fiindcă este o ocazie într-o viață să ai șansa de a vedea toate aceste obiecte adunate laolaltă.

Titlul expoziției nu acoperă decât vreo 400 de ani (din 1000 cât acoperă expoziția) și geografic doar o parte mică din teritoriul prezentat. Mai mult de jumătate din artefacte sunt preromane…

PS – Expoziția va fi deschisă până în martie 2023. Muzeul e închis luni și marți. ” SURSA

N.R.: Adresa Calea Victoriei nr.12, București. Program de vizitare miercuri – duminică 09-17. Bilete: 22 lei / adulți, 11 lei pensionari, 5.5 lei elevi și studenți

ARHIVĂ: RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!” OXO LECȚIA DE ISTORIE VIE: Dacă tot avem „Străzi Deschise”, dacii și romanii s-au luptat în fața Muzeului Național de Istorie al României

ALCOOLTEST: După două pufuri de Tantum Verde sau 6 picături de propolis rămâneți fără permis de conducere, în plus amendă cu sau fără dosar penal!


INSIDER: „Am verificat cu alcooltestul din dotarea Politiei Rutiere cât iese în aerul expirat dacă ai consumat tinctură de propolis sau spray de gat Tantum Verde, iar rezultatele o să vă dea de gândit dacă obisnuiți să le folosiți și apoi să conduceți.

Pentru informații despre alcooltest contactați Safety Camera Sistems la telefon 0745.388.628″

N.R.: Polițistul Tavi Perțea, care are un vlog pe Youtube a realizat un experiment în care a vrut să verifice ce arată alcooltestul după ce folosirea unui spray Tantum Verde sau după consumul a 6-7 picături de tinctură de propolis.

Rezultatul? După două pufuri de Tantum Verde pulverizate în gât, imediat a suflat în alcooltest şi a reieşit o alcoolemie de 0,24 mg/l în aerul expirat. La acest nivel, şoferul poate rămâne fără permisul de conducere 90 de zile şi amendă de 1.305 lei”. A refăcut testul după cinci minute, iar rezultatul a fost 0.

După ce a luat tinctura de propolis, alcooltestul a arătat o alcoolemie de 1,04 mg/l în aerul expirat. La acest nivel este vorba despre o infracțiune şi se întocmeşte dosar penal. După cinci minute a repetat testul şi a ieşit 0,04 mg/l. Alcooltestul a arătat 0 abia după 10 minute. SURSA

ARHIVĂ: POLITAXI: Dacă bei alcool cheamă un „IXAT”, că te prinde „AIŢILOP”. Sau te bazezi pe „DRUMS”?

TRANSPORT ÎN COMUN: „Și mie îmi place tortura.”


INSIDER: „Nu m-am simțit niciodată mai bine înțeles! Wednesday, te iubesc!
(Jos pălăria pentru copywriterul care a gândit această reclamă pentru transportul bucureștean în comun!)” SURSA

ARHIVĂ: STB, INCOGNITO: Ce este un controlor de bilete fără vesta albastră? Supracontrolor! OXO GABI feat. STB: “Fără poezie, viața e pustiu!” OXO TRAMVAIE, ROMÂNIA: Trebuia măsurat înainte de comandă și făcute mai scurte și mai înguste, Nicuşor Dan?! Norocul Bucureștiului, s-a nimerit ecartamentul! OXO DROBUL DE SARE: De ce este mai bine să mergi prin ploaie decât să aştepţi autobuzul? OXO OTOKAR SELFIE: “Eu personal l-aș lăsa acolo, ar fi o atracție turistică modernă pentru București” OXO VREAU PREŞEDINTE: „Poţi propune şi pe meseriaşu’ blocului, cinstit şi gospodar – mare om, mare caracter!” OXO COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA: Angajații sunt transportați la Cariera Husnicioara cu un autobuz „tip dric pe roți” fără căldură de către firma Mardeală. Contra-cost! OXO AUTOBUZE MODERNE: “Ca să urce cineva în scaun rulant, șoferul trebuie să coboare de la volan, să dea rampa jos, să aștepte până urcă persoana, să ridice rampa și apoi să revină la volan.” OXO RAT CRAIOVA: „Înăuntru, șoferul la bustul gol luptă împotriva transpirației cu un prosop pus pe umeri” OXO CFR: Pârtie şi patinoar în trenul Iaşi-Timişoara!

„BUCUREȘTI AFECTIV”, IOR: Cei care se plimbă liniștiți prin parc se pot transforma în Zmei, Căpcăuni sau Știma Apelor scanând un cod QR!


INSIDER: „XR Month propune explorarea patrimoniului cultural în realitate augmentată printr-o expoziție interactivă de artă digitală în aer liber, inspirată din folclorul românesc și din mitologiile altor culturi. Conceptul creează un nou tip de explorare a oraşelor și al patrimoniului și este primul și cel mai mare festival de realitate augmentată din România.

Cele mai fascinante și cunoscute creaturi din folclorul românesc și din mitologiile altor culturi prind viață pentru prima dată în realitate augmentată într-o colecție de filtre 3D și filtre faciale accesibile pe Instagram. XR Month – BestiAR a început la Timișoara, ediția de anul acesta continuă în cadrul programului „Bucureștiul Afectiv” până pe 15 noiembrie în Parcul I.O.R, zona Rosarium, cea apropiată de intrarea dinspre Baba Novac, intersecţie cu Câmpia Libertății. Vizitatorii pot descoperi 15 creaturi inspirate din folclorul românesc și din mitologiile altor culturi, reinterpretate de artiștii români în cadrul a două secțiuni: Secțiunea Freestyle – Ielele, Zmeul, Blajinii, Pricoliciul și Balaurul prind viață în parc, sub formă de filtre 3D. Secțiunea Open Gallery – Parcul devine o scenă care transpune în ilustrații prin intermediul filtrelor faciale, transformând participantul într-una dintre cele mai cunoscute creaturi folclorice: Balaurul, Solomonarul, Pricoliciul, Ielele, Zmeul, Căpcăunul, Floarea Dragostei, Știma Apei, Şoimul sau Mavka.

ZMEUL – Un personaj puternic de dimensiuni impresionante, zmeul se hrăneşte cu carne de om, atacând satele pentru a-și obține hrana. Acoperit de blană şi cu gheare, răpește uneori și domniţe pentru a le lua de soție. Zmeul are un buzdugan cu puteri magice, pe care îl aruncă în față și care îi prevestește sosirea. Buzduganul este. de altfel, şi arma sa preferată în luptă.

FLOAREA DRAGOSTEI – O plantă cu proprietăți magice, cu frunze în formă de lance și flori roz purpurii. Pentru a afla dacă doi tineri îndrăgostiți se vor căsători, se plantau într-un colt ferit al grădinii două fire, unul pentru băiat şi altul pentru fată. Apropierea sau îndepărtarea celor două tulpini de Floarea Dragostei prezicea dacă tinerii cărora le-au fost menite se vor căsători sau nu.

IELELE sau RUSALIILE – Zâne foarte puternice, cărora nu le place ca oamenii să le rostească numele reale. Potrivit folclorului, acestea zboară de Rusalii pe deasupra pădurilor sau dansează în grădini şi luminişuri, dar sunt văzute doar de cei curați la suflet. lelele pot fi blânde cu cei care le ies în cale, dar pot fi rele şi neîndurătoare cu oamenii răi, aruncând blesteme asupra lor.

CAPCAUNUL- Monștru care se hrănește cu carne de om. Înfățișarea lor diferă în funcție de zona țării. În centrul Moldovei, de exemplu, sunt niște oameni mici, negri şi cu nasul turtit. În alte zone au cap de câine, cu un ochi în frunte și un altul la ceafă. Căpcăunii trăiesc în peşteri şi păduri şi au venit dinspre Răsărit pentru a pustii pământul.

SOLOMONARUL – Numit după înțeleptul rege biblic Solomon, solomonarul este un vraci sau un mag care poate stăpâni balauri și poate aduce ploaia sau grindina. După o ucenicie de 7 ani, în care a citit toate cărțile din lume, acesta colindă satele, îmbrăcat sărăcăcios. Foloseşte formule magice pentru a scoate balaurii din lacuri, apoi îi încalecă, pornind în zbor spre locul unde vrea să abată ploaia.

ȘTIMA APEI – Personaj mitologic feminin, Știma Apei este descrisă fie ca o femeie înaltă, îmbrăcată în alb. care sălăşluieşte în apă, fie ca o sirenă, jumătate om şi jumătate peşte. lese din apă în nopțile cu lună plină şi se plimbă pe uliţe. Dacă nu e deranjată, nu face niciun rău nimănui. Dacă nu este lăsată în pace, însă, poate blestema omul, urâţindu-l sau ducându-l la înec.

PRICOLICIUL – Om care se poate transforma în lup, fie benevol, fie din cauza unui blestem sau a unei muşcături de la un alt pricolici. Legenda spune că aceste ființe intră în haitele lupilor, alături de care ucid alte animale sau chiar oameni.

BALAURUL- Şarpe uriaș înaripat, cu şapte capete, gheare ca de leu şi care scoate flăcări ucigătoare pe nări. Se hrăneşte cu carne de om, pe care îl poate înghiți cu tot cu cal. În unele basme păzeşte aurul și nestematele pe fundul unor prăpăstii, în altele locuiește printre nori, unde produce ploi torențiale şi grindină.

BLAJINII – În mitologia română şi basarabeană, Blajini sau Rohmanii („cei blânzi/cu inimă bună”) sunt oameni care nu mai sunt printre noi, dar care locuiesc în „lumea cealaltă” – o imagine în oglindă a lumii noastre. De Paștile Blajinilor, credincioșii vizitează mormintele rudelor şi apropiaților și îşi împart bucate rituale proaspete pentru un ospăț simbolic cu cei morți

Inspirația pentru lucrarea AR este imagistica populară a crucilor cimitirului de la Săpânța, care prezintă într-un mod sugestiv viața și moartea celor plecați dintre noi, deveniți blajini.

MAVKA – Personaje din folclorul ucrainean care au înfăţişarea unor femei frumoase, cu păr lung. Legenda spune că nu au reflexie în apă şi nici umbră. Acestea trăiesc în grupuri, în păduri sau în peşteri, lubesc florile, pe care le poartă în păr și pe care primăvara le plantează pe munte, pentru a atrage tinerii bărbați. Întâlnirea cu ele le poate fi fatală acestora deoarece Mavka îi pot gâdila până la moarte.

ȘOIMUL – Personaj din folclorul ucrainean, şoimul poartă eroul basmului în zbor dintr-o lume în alta şi îl salvează din lumea de dincolo. După ce a fost hrănit trei ani la rând de erou, pentru a se înzdrăveni, şoimul îl conduce spre Oul Magic. Odată spart, din Oul Magic se revarsă herghelii de cai, cirezi de vaci şi păsări de curte, aducându-i bogăție eroului.”

Explorarea filtrelor se realizează integral pe Instagram. Pentru aceasta, se poate deschide codul QR de pe marcajele XR Month și urma pașii afișați pe ecran. Este indicat ca aplicația Instagram să fie actualizată cu ultima versiune disponibilă INSTRUCȚIUNI

BRITISH MUSEUM: 200 de ani de la decodarea hieroglifelor. The Rosetta Stone, cel mai vizitat artefact din imensa colecție a Egiptului antic!


INSIDER: „The Rosetta Stone este cel mai vizitat artefact din imensa colecție a Egiptului antic găzduită de British Museum.
Nu e prima dată când o văd, dar așa cum recitesc unele cărți, la fel obișnuiesc să mă întorc și prin muzee.
Acum este „centrul” în jurul căruia este organizată o istorie a hieroglifelor, de la începuturi până la decriptare.
Ea e la fel, dar eu sunt alta.
Mi-am amintit că la primul curs de ebraică biblică, minunata noastră profesoară Madeea Axinciuc ne-a adus o hartă cu hieroglifele egiptene din care au evoluat apoi limbile semitice.
Hieroglifele sunt semne cu sens fonetic sau conceptual.
Piatra din Rosetta, numită după numele orașului egiptean în care a fost escavată de ofițerii lui Napoleon Bonaparte, în timpul expediției sale în Egipt ( țineți minte cum spunea, nu? „Vom muri aici sau ne vom întoarce mai mari ca anticii!”), a ajuns în mâinile englezilor și de sute de ani este expusă la British Museum.
Ea este însă „piatra de temelie” a decodării cu care au fost citite hieroglifele. Primul care a încercat a fost englezul Thomas Young, dar cel care a reușit cu adevărat să „deschidă” nu doar un cod, ci un întreg limbaj a fost francezul Champollion. Așa a fost posibilă citirea ulterioară și înțelegerea inscripțiilor de acum 3000 de ani.

Pe piatră este scris în trei limbi diferite, hieroglifică, demotică și în greaca veche, un edict emis de consiliul preoților din Egipt, la 27 martie 196 î.H. dedicat regelui Ptolemeu al V lea Epifanul, care aniversa un an de la încoronare.” SURSA

„The Rosetta Stone a rămas la British Museum din 1802. A fost ascunsă într-un subsol în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a făcut o singură călătorie la Paris, în 1972, poposind la Louvre pentru o scurtă perioadă. Presa a scris atunci că francezii se pregătesc să fure acest artefact, ceea ce nu s-a întâmplat, dar iată ce istorie lungă au fake-news-urile. Criticii arătau că portretul savantului Jean Francois Champollion, care a decodat întregul limbaj al hieroglifelor și textul integral al Rosettei Stone, este mai mare decât al englezului Thomas Young, care a dat cheia decodării limbajului. În realitate, portretele aveau aceleaşi dimensiuni.

În expoziția de la British Museum, care aniversează 200 de ani de la decodarea hieroglifelor sunt expuse (N.R.: până pe 19 februarie 2023) 240 de obiecte, inclusiv un papirus vechi de 3000 de ani din Cartea morţii.” DETALII

ARHIVĂ: KARNAK: În Marele Templu, Sala Hipostilă are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Notre Dame din Paris și catedrala St.Paul din Londra ar fi pierdute între pereţii lui!

MUZEUL LITERATURII ROMÂNE: Altar de „Ziua Morților” / „Dia de Muertos” dedicat scrimerei Ana Pascu și scriitorilor mexicani David Huerta și Dolores Castro


INSIDER: „„Eroii cu mască nu mor niciodată! Doamna Ana Pascu va trăi prin oamenii pe care i-a inspirat şi prin tot ceea ce a lăsat moştenire scrimei şi sportului românesc, scrimei mondiale.” (Federația Română de Scrimă)

Peste 120 de români și mexicani au participat la inaugurarea altarului de Ziua Morților și la vernisajul expoziției Valeriei Voicu, „Mexic – el Pueblo del Sol”. Anul acesta, Ambasada Mexicului în România a închinat altarul scrimerei Ana Pascu și scriitorilor mexicani David Huerta și Dolores Castro.

Evenimentul a avut loc pe 2 noiembrie, la sediul MNLR din str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Altarul și expoziția pot fi vizitate de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00, până în 14 noiembrie 2022. Intrare 10 lei/ adulți, 5 lei/ elevi, studenți, pensionari; gratuit copii sub 7 ani. FOTO: Dan Vatamaniuc” SURSA

N.R. „Ziua Morţilor este o tradiție mexicană sărbătorită pe 1 și 2 noiembrie în care este onorata memoria morților. Ea a apărut ca un sincretism între sărbătorile catolice (în special Ziua Tuturor Sufletelor şi Ziua Tuturor Sfinților), precum şi diferitele obiceiuri ale poporului indigen din Mexic. Este de obicei asociat cu alte sărbători precum Halloween sau Halloween, deși în realitate diferă mult de el.” DETALII

„Ana Pascu (Ana Ene-Derşidan, n. 22 septembrie 1944 – d. 6 aprilie 2022) a fost o scrimeră română. A câştigat Campionatul Mondial pentru juniori din 1963 de la Gent. Apoi și-a făcut o carieră strălucită la seniori: a cucerit șapte medalii la Campionatul Mondial și a participat la Jocurile Olimpice de cinci ori, câştigând două medalii de bronz Mexico 1968 și München 1972. Datorită rezultatelor sale, a fost declarată „maestru emerit al sportului”. A condus Federația Română de Scrimă din 1982 până la 2013, anul în care a decis să nu mai candideze pentru un mandat nou și să predea ştafeta lui Mihai Covaliu, fostul campion olimpic și antrenorul lotului național de sabie.” DETALII

ARHIVĂ: MUZEUL POEZIE(I), IAȘI: Muzeu postmodern, ludico-ironic, cu un limbaj „foarte” contemporan, original şi unic în România!

ATENȚIE! CAD FRUNZELE: Intervenție de artă contemporană lângă Primăria Generală a Capitalei. „Jurnaliștilor”, nu cade bomba atomică! E toamnă!


INSIDER 1: „Banner pe Bulevardul. Elisabeta, București, vizavi de Parcul Cismigiu, la 2 pași de Primărie. Lux..

Intervenţie de artă contemporană autor Miklós Onucsan; titlu: ATENȚIE! CAD FRUNZELE – anul 2016, în cadrul proiectului de artă SPATIU EXPANDAT a împânzit oraşul cu plăci şi pancarte care ne atenționau că pică frunzele.”

INSIDER 2: „Da…e o aluzie..ne panicăm de orice..că vine ploaia, că va ninge, că iese soarele…ne panicăm sau ne panichează?.. mai degrabă a doua variantă…. câteodată când anunță ploi sau soare zici că anunță bomba atomică.” SURSA

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ: De Ziua Internaţională a Stiloului, unicul colecționar din România a plătit chirie să expună două ore „un eșantion”


PETRE CRĂCIUN: „4 noiembrie – „Ziua Internațională a Stiloului și Frumusețea scrierii de mână”.

Puțini știu că în prima zi de vineri a lunii noiembrie se aniversează – din 2012 – Ziua Internațională a stiloului. Este o inițiativă menită să mențină viu interesul pentru acest minunat instrument de scris, dar și pentru scrisul de mână, în general.

Iată de ce, în colaborare cu Biblioteca Națională a României, personal cu directorul acesteia, istoricul Adrian Cioroianu, vă propun ca această zi să fie marcată și la noi printr-un eveniment plin de semnificații la Biblioteca Națională a României din București, Bulevardul Unirii nr. 22 pentru o incursiune în istoria stilourilor românești – cu ce scriu scriitorii români contemporani sau alți oameni de cultură precum și despre reparatorii de stilouri, o lume aproape dispărută.

A fost prezent Alexandru Preda (și fiul său Tudor), cu stiloul și manuscrise care au aparținut tatălui său, scriitorul Marin Preda, scriitori care încurajează scrisul de mână și Ferdinand Tvers, ultimul reparator și artizan de stilouri din București (str. Colței nr.6).

Deschisă până la ora 16, la sala Buzunar 1 parter expoziția de stilouri românești din colecția Petre Crăciun, dar și instrumente de scris folosite de Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Ioan Aurel Pop, Alex. Ștefănescu, Varujan Vosganian, Adrian Cioroianu, Ion Cristoiu, Ștefan Mitroi, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Spiridon Vangheli și Augustin Buzura, a fost cu acces gratuit.

PETRE CRĂCIUN – Scriitor de literatură pentru copii. Laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor și autorul volumului ”Istoria și catalogul stilourilor românești”. SURSA

N.R.: Inventatorul stiloului, „Condeiul portăreț fără sfârşit, alimentându-se însuși cu cerneală” este Petrache Poenaru (1799-1875), pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române. Pentru că invenţia nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis Edson Waterman.

„Niciodată în România nu s-a gândit cineva să fabrice un stilou care să-i poarte numele. Peste doi ani, se împlinesc 200 de ani.”

VERSURI POLIMORFE: Costel Pitorac, „poet fără adăpost” a lansat prima lui carte


INSIDER: „Vocea cetățenilor fără adăpost. Am fost acum două seri la Carusel – acolo unde zi de zi sunt hrăniți 150 de oameni fără adăpost. Apreciez mult munca acestor oameni – o echipă super acolo, îi știu de mulți ani.

Curtea era plină. Oameni diverși. Mereu am un sentiment de impostură existențială: că de fapt ar fi trebuit ca totul să fie invers. Oricum e o întâmplare că unii sunt așa și alții invers. Dar oamenii în ciuda problemelor lor sunt plini de viață, de glume, de atmosferă. A fost o plăcere să-i cunosc pe unii dintre ei.

Acum lansau un volum de poezie scris de un ”poet fără adăpost”: Costel Pitorac – Versuri polimorfe. Un poet și un om deosebit – el a ales să devină liber: a vrut să fie ”om al străzii” – fără casă. Așa mi-a zis. Curajos om. Proiectul “Vocea cetățenilor fără adăpost” este derulat de CeRe, în parteneriat cu Asociația CARUSEL – le mulțumesc pentru invitație. A fost frumos: am vorbit, a citit Alex Fifea. S-au implicat oameni din public, colegi de adăpost ai poetului.

La un moment dat a apărut și primarul sectorului 6 – Ciprian Ciucu. M-a surprins plăcut discursul lui și interesul pentru astfel de cauze. Domnul Pitorac stă într-un adăpost din sectorul 6 și era tare mulțumit de condiții – asta e o veste bună. (…) A fost o seară super faină – m-am mai văzut cu oameni pe care nu-i văzusem de 3-4 ani. Așa cum trebuie.” SURSA

„DE VORBĂ CU LUNA

Aşază-mi nopțile lumină, Rotunda Lună vie, Culoarea ta ca o rugină In taină să mă-mbie!

Aşterne-mi liniştea în piept, Luminător de noapte, Să mi se-nculce gândul drept Ce îmi vibrează șoapte!

Măreţul vis în plină zi S-ajung cândva departe, Târziu ascuns ar vrea a fi Să-mi scriu o nouă carte.

Am tot uitat c-a străluci Doar după nori şi umbre, Nu te aburci a preamări Planuri, ambiții sumbre.

Am tot uitat de tine, Lună, Cât tinereţea-i floare, Până când Soarele s-apună, Frumoasa ta splendoare!

Sub semnul tău trezit acum Umil mi-aplec faptura, Pe istovitul greşit drum Să-nvăț să-mi tacă gura.

Te voi păstra în vers solemn, Te voi păstra cunună A noului sublim consemn Intors spre tine, Lună!

Difuză, palidă, discretă, Cu cercul stins de foc, Te las puțin, Doamnă Cochetă, Cuvântul meu de joc!”

ARHIVĂ: NICHITA+ASIMOV: „Și androizii visează. Plouă defect. E o eroare în ceruri”