VERSURI POLIMORFE: Costel Pitorac, „poet fără adăpost” a lansat prima lui carte

INSIDER: „Vocea cetățenilor fără adăpost. Am fost acum două seri la Carusel – acolo unde zi de zi sunt hrăniți 150 de oameni fără adăpost. Apreciez mult munca acestor oameni – o echipă super acolo, îi știu de mulți ani.

Curtea era plină. Oameni diverși. Mereu am un sentiment de impostură existențială: că de fapt ar fi trebuit ca totul să fie invers. Oricum e o întâmplare că unii sunt așa și alții invers. Dar oamenii în ciuda problemelor lor sunt plini de viață, de glume, de atmosferă. A fost o plăcere să-i cunosc pe unii dintre ei.

Acum lansau un volum de poezie scris de un ”poet fără adăpost”: Costel Pitorac – Versuri polimorfe. Un poet și un om deosebit – el a ales să devină liber: a vrut să fie ”om al străzii” – fără casă. Așa mi-a zis. Curajos om. Proiectul “Vocea cetățenilor fără adăpost” este derulat de CeRe, în parteneriat cu Asociația CARUSEL – le mulțumesc pentru invitație. A fost frumos: am vorbit, a citit Alex Fifea. S-au implicat oameni din public, colegi de adăpost ai poetului.

La un moment dat a apărut și primarul sectorului 6 – Ciprian Ciucu. M-a surprins plăcut discursul lui și interesul pentru astfel de cauze. Domnul Pitorac stă într-un adăpost din sectorul 6 și era tare mulțumit de condiții – asta e o veste bună. (…) A fost o seară super faină – m-am mai văzut cu oameni pe care nu-i văzusem de 3-4 ani. Așa cum trebuie.” SURSA

„DE VORBĂ CU LUNA

Aşază-mi nopțile lumină, Rotunda Lună vie, Culoarea ta ca o rugină In taină să mă-mbie!

Aşterne-mi liniştea în piept, Luminător de noapte, Să mi se-nculce gândul drept Ce îmi vibrează șoapte!

Măreţul vis în plină zi S-ajung cândva departe, Târziu ascuns ar vrea a fi Să-mi scriu o nouă carte.

Am tot uitat c-a străluci Doar după nori şi umbre, Nu te aburci a preamări Planuri, ambiții sumbre.

Am tot uitat de tine, Lună, Cât tinereţea-i floare, Până când Soarele s-apună, Frumoasa ta splendoare!

Sub semnul tău trezit acum Umil mi-aplec faptura, Pe istovitul greşit drum Să-nvăț să-mi tacă gura.

Te voi păstra în vers solemn, Te voi păstra cunună A noului sublim consemn Intors spre tine, Lună!

Difuză, palidă, discretă, Cu cercul stins de foc, Te las puțin, Doamnă Cochetă, Cuvântul meu de joc!”

ARHIVĂ: NICHITA+ASIMOV: „Și androizii visează. Plouă defect. E o eroare în ceruri”