PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

ZĂRNEȘTI, JUDEȚUL BRAȘOV: Rezervația Libearty – Cel mai mare sanctuar al urșilor bruni din lume, 117 urși pe 69 de hectare


NSIDER: „Sanctuarul urșilor de lângă Zărnești. La aproximativ nouă kilometri de Zărnești, județul Brașov, am aflat cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. Aici, pe o suprafață de 69 de hectare, într-o pădure de stejari, trăiesc 117 urși, fiecare cu o poveste tristă, însă cu un final oarecum fericit. Ei au fost salvați din cuști ținute pe proprietăți private, pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, cabane sau benzinării, ca atracție turistică, ba chiar din parcuri zoologice sau circuri. Șansa lor s-a numit Asociaţia „Milioane de prieteni“, al cărui suflet a fost de la bun început Cristina Lapis, care, în 2005, a înființat Sanctuarul Libearty.

Pentru a ajunge aici, ne-am abătut din drumul care leagă orășele Zărnești și Râșnov în stânga, cale de circa 3 km, pe un drum neasfaltat, dar accesibil auto chiar până la poarta rezervației de urși. Ne cumpărasem bilete on-line cu mult timp înainte, deoarece n-am vrut să ratăm obiectivul, așa cum se întâmplase altădată. În apropierea porții de acces se află o parcare generoasă, unde puteți parca gratuit. Am așteptat ora de intrare și, însoțiți de un ghid, am început mica ,,aventură“ în lumea urșilor bruni. Mai întâi, ni s-a prezentat un film, din care am aflat parte din istoria acestui proiect deosebit. Interesant este motivul care a stat la baza înființării acestui sanctuar: în memoria ursoaicei Maya. Dar cine a fost Maya? Cu peste 20 de ani în urmă, ursoaica Maya era ținută într-o cușcă murdară, din curtea unei pensiuni de lângă Castelul Bran. Ca urmare a numeroaselor reclamații din partea turiștilor străini care vizitau România, World Animal Protection (WAP) a contactat-o pe Cristina Lapis, în încercarea de a găsi o soluție pentru situația dramatică a ursoaicei Maya.

În ciuda ajutorului pe care i l-a dat Cristina, traiul în captivitate a făcut ca ursoaica să intre în depresie și a început să se automutileze: și-a ros laba dreaptă până la os. În cele din urmă, în 2002, Maya a murit, iar Cristinei Lapiș a jurat că va face tot posibilul ca niciun urs să nu mai treacă prin aceste chinuri.S-au scurs, iată, 17 ani de la înființarea acestui așa-zis azil al urșilor bruni și, după o viață chinuită, tot mai multe astfel de animale găsesc aici hrană, libertate, mediul lor natural. Apropo de hrană! Știți cât consumă blănoșii pe zi? 2,5 tone de mâncare. Și fiindcă nu se primește nicio subvenție din partea statului, iar toate sursele de finanțare sunt private, asociația face, pe Facebook, următorul apel către cei cu suflet mare: ,,Ajută-ne să aprovizionăm cămara ursului! Cei 117 urși aflați în grija sanctuarului AMP Libearty au nevoie de legume, fructe, carne macră, ouă și miere! Cu ajutorul tău putem umple burticile blănoșilor! Masa unui urs pe zi costă circa 10 euro. 2,5 tone de mâncare pe zi! “

Turul pe care l-am făcut a durat circa o oră. Timp suficient să ne încărcăm cu poveștile aproape incredibile ale multor exemplare de aici. Au văzut mulți urși parcă fericiți de noua lor viață, dar și alții încă marcați de experiențele trecutului. Ba chiar și unele cuști în care au fost ținuți închiși. Tristețe și fericire în acest areal vegheat de Munții Făgăraș. Încă acoperiți de zăpadă pe creștete și cu turme de mioare păscând la poalele lor. Un peisaj care te copleșește, care te face să visezi și să speri. IMPORTANT! Sanctuarul ,,Libearty” Zărnești nu primește în vizită copii sub cinci ani, din motive de siguranță. Până la 30 iunie, în cursul săptămânii, de marți până vineri, sunt doar două ore de intrare, respectiv 10.00 și 11.15. Prețul biletelor: Adulți – 60 de lei; Student – 45 de lei; Copil (5-18 ani) – 30 de lei. Sâmbăta și duminica, se poate intra la 10.00, 10.45 și 11.15, prețul biletelor fiind mai scump cu 5 lei decât în cursul săptămânii. În fiecare tur vor fi acceptate cel mult 50 de persoane!

ATENȚIE! În zilele de sărbătoare din timpul săptămânii, declarate libere oficial, se aplică prețurile de weekend. Accesul în sanctuar cu orice tip de aparat foto-video cu excepția telefoanelor se taxează suplimentar cu 50 de lei. Excepție fac tururile special dedicate fotografilor profesioniști.” SURSA

N.R.: Ursul brun are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime de până la 1,5 m la greabăn şi o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură şi până la 50 de ani în captivitate.

ARHIVĂ: TEDDY BEAR: „Copilul e copil, chiar dacă e pui de urs!” *** TARGU MUREȘ: Ursul de la Zoo își suplimentează rația zilnică cu ce găsește dincolo de gardul electrificat din jurul cuștii *** PRINTRE GUNOAIE: „Dacă îi ataca ursul, ce-ar fi trebuit să facem, să-l împușcăm pe bietul animal?” *** MOȘ MARTIN: “Traumele și suferințele animalelor sunt identice cu cele ale oamenilor! *** SPERANŢE LA FINANŢE: Colindătorii cu Ursul căutau stupul cu miere, dar au nimerit în cuibul de viespi! *** ROMÂNIA: Țara în care nu poți să trăiești, dar nici să mori!

Posted by  |  7 mai 2022 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, MARTOR OCULAR, TIMP LIBER, TURISM | Lasă un comentariu

PERICEI, SĂLAJ: Monumentul Cepei de 6.5 m, intrat în Cartea Recordurilor – Cea mai faimoasă ceapă din România!


INSIDER: „Ceapa e „alături de omenire” de milenii întregi. Crește ușor, rezistă la depozitare , are numeroase întrebuințări. Oamenii au început să cultive ceapa (cu regularitate) în Egiptul Antic. Credeau că , straturile sale fine și concentrice și forma sferică, simbolizau viața eternă. Atleții din Grecia Antică, mâncau cantități enorme. În Roma Antică, gladiatorii își frecau pielea cu ceapă, deoarece credeau că acest lucru le întărește mușchii. în Evul Mediu, oamenii își plăteau chiria în cantități de ceapă și ofereau în dar, această plantă.

Doctorii prescriau ceapă pentru mai multe afecțiuni ( mușcături de șarpe , probleme intestinale, disfuncție erectile, pierderea părului). Conține vitamina C, vitamina B6, acid folic și nutrienți având un conținut scăzut de grăsimi și sodiu, compuși chimici: fenoli și flavonoizi (proprietăți antiinflamatoare, anticolesterol, anticancer și antioxidante). Dacă torni apă fiartă pe o ceapă și pulverizezi lichidul răcit pe plante, poți alunga dăunătorii. Poate fi folosită, pentru a obține o vopsea brun-gălbuie

E toxică pentru multe animale, inclusiv pentru câiini /pisici (din cauza sulfoxizilor, pe care stomacul lor, nu îl suportă)

Când tai o ceapă, deschizi niște celule care eliberează enzime numite alinaze. Acestea se descompun în sulfoxizi aminoacizi și generează acizi sulfenici. Acidul propenesulfenic, intră în reacție cu o a doua enizmă: factorul lacrimator sintază (FLS). Această reacție finală eliberează un gaz volatil, cunoscut ca „factor lacrimator”.După ce gazul ajunge la ochi, activează neuronii senzoriali și creează o senzație înțepătoare… iar lacrimile, încep să curgă

Leguma, e astăzi nu doar un brand turistic recunoscut la nivel naţional şi chiar internaţional, ci şi alimentul ce a ajutat generaţii întregi, de localnici. Se cultivă la Pericei ( jud. Sălaj) de 700 – 800 de ani, fiind foarte apreciată.

Situată în partea vestică a județului Sălaj (24 km distanță, de Zalău). Alcătuită din patru sate componente: Pericei, Bădăcin, Sici și Periceiu Mic. Așezare veche a cărui nume , e de origine slavă. Cunoscută sub numele de Pereznek (între anii 1205-1235). Denumiri ulterioare: Perechum (1351), Perechen (1356), Peretsen (1361) Perecsen (1417), Petreczen ( 1460, 1461), Perezen (1533), Perecheyen (între 1553-1601), Precsin (1733), Perecseny (1940). Primește denumirea actuală, din 1944.

Cu prilejul primei ediţii a Festivalului Cepei, agricultorii sălăjeni , au împletit o cunună din 45.000 de cepe (4518 metri lungime). în comună, a fost dezvelit, Monumentul cepei (unic la nivel mondial). SURSA

N.R.: „Comuna Pericei, din judeţul Sălaj, a intrat în Cartea Recordurilor datorită celui mai mare monument dedicat cepei din lume. Construcţia a fost dezvelită la 8 septembrie 2007 şi a intrat în Cartea Recordurilor la 22 noiembrie 2009. Realizarea artistică măsoară 6,5 metri în înălţime, fiind ridicată la inițiativa şi prin sponsorizarea parţială a afaceristului local Alexandru Tătar, cunoscut şi sub pseudonimul \’\’Sandu din Petricei\’\’. Mai exact, bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălţime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă şi răşini sintetice, fiind acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul, pe care este aşezat, măsoară 2 metri înălţime, şi este realizat din beton placat cu travertin. Este amplasat în incinta Școlii Gimnaziale din localitate, aflată pe şoseaua naţională care străbate comuna, la vedere, pentru ca toţi cei care vor trece pe acolo să admire leguma care este mândria localnicilor.

Simbolul comunei Pericei a costat 6700 de dolari şi a fost realizat de Cornel Durgheu, decan al Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, împreună cu trei studenţi ai săi.

Potrivit prof. univ. Cornel Durgheu, ceapa a fost unul dintre produsele agricole din zona Şimleului foarte căutate pe piaţa europeană. Curtea Imperială de la Viena era unul dintre cumpărătorii fideli ai acestei legume. Astfel, comercializarea recoltelor de ceapă a enit, în timp, pentru localnici o sursă economică de câştig, fiind de altfel cea mai profitabilă şi originală modalitate de comerţ. Au fost găsite, de asemenea, documente care atestă cererea chiar şi pe teritoriul canadian.” DETALII

ARHIVĂ: SIGHETU MARMAȚIEI: “Locul unde se agăță harta în cui și cuiul cu pricina!” *** AUSTRALIA: Monumentul Cizmei de cauciuc. Primul Ultra Maraton din anul 1983, între Sydney și Melbourne, câștigat de un fermier de 61 ani care a alergat 875 km în gumari! *** KULTURAMA: Monumentul Cojii de Sămânţă. „Bomboane agricole” de la daci până în prezent!

Posted by  |  7 mai 2022 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, TIMP LIBER, TURISM | 4 comentarii

CĂLIMĂNEȘTI – CĂCIULATA, VÂLCEA: Parcul „Poiana lui Căliman” , poveste devenită realitate pe marginea drumului DN 7/ E 81


INSIDER: Parcul „Poiana lui Căliman” (la hotarul dintre Călimănești și Căciulata, judetul Vâlcea), este o poveste devenită realitate cu ajutorul unor tineri peisagiști și artiști locali, Aurel, Ștefan și Florin. Cei şapte cai arămii aleargă, apoi zăbovesc în jurul cascadei, ridicându-se pe copitele din spate și fornăind zgomotos pe nări. Un minunat armăsar veghează iazul și cascada, care în lumina soarelui capătă culorile curcubeului. Un parc creat în jurul unei legende locale. Se află amplasat chiar pe marginea drumului principal (Calea lui Traian sau DN 7 / E 81), la hotarul dintre Călimănești și Căciulata. SURSA

LEGENDA: „Un cioban s-a spovedit cälugărilor Mânăstirii Cozia, afirmând că s-a vindecat de „metehnele trupului” scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman și crede că are „puteri cerești din moment ce el nu mai are dureri de spate și oile rănite s-au vindecat”. Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatra pucioasă”. Însuşi ctitorul Mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu a venit spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab”.

Parcul tematic are o suprafață de 4 hectare și a fost inaugurat în primăvara acestui an. Pe lângă cei şapte cai în mărime naturală mai găsim aici un mic lac cu cascadă, spații întinse cu gazon și vegetație decorativă, chioşc cu mese de şah, loc de joacă pentru copii, bănci-leagăne, clădire admimnistrativă şi toalete.

ARHIVĂ: UNGARIA: Road 67, omologul maghiar pentru Route 66, cântă 33 km împreună cu șoferii care aleg secțiunea acustică

Posted by  |  6 mai 2022 | Categories: MARTOR OCULAR | Un comentariu

GEORGE ENESCU: Cel mai mare compozitor român s-a stins singur, ȋntr-un hotel parizian mângâiat doar de câinele său


INSIDER 1: La data de 4 mai 1955 s-a stins din viață la Paris, marele pianist, violonist, compozitor și dirijor român George Enescu. A fost muzicianul român căruia i se poate aplica fără nici o exagerare eticheta de geniu, fiind pentru lumea întreagă o personalitate uriașă, iar numele lui rostit cu venerație în Occident, ne-a redat mândria de a fi români. George Enescu s-a născut în 1881, la Liveni în județul Botoșani, primele îndrumări muzicale primindu-le de la părinții la 4 ani primind o vioară cu care începe să cânte sub îndrumările tatălui său. Își urmează apoi studiile muzicale la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1893, unde se încadrează rapid în viața muzicală, susținând concerte în care entuziasmează presa și publicul, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continua studiile la Conservatorul din Paris între anii 1893 și 1899, perioadă ce marchează și debutul său dirijoral, urmând ca la începutul secolului al XX-lea să continue seria marilor sale succese, susținând concerte în numeroase orașe din Europa și America. Devine rapid preferatul publicului, fiind un violonist, pianist, dirijor și compozitor de geniu, un artist cum rar era întâlnit în acea epocă. Activitatea sa muzicală de la începutul secolului alternează între București și Paris întreprinzând în același timp numeroase turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși precum Alfredo Casella sau Richard Strauss. În timpul Primului Război Mondial rămâne în București, unde concertează sau dirijează, săvârșind și numeroase acte de caritate pentru oamenii nevoiași sau pentru soldații răniți pe front. După război își reia activitatea concertistică internațională dând o serie de concerte pe marile scene ale lumii, făcând și multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde va dirija orchestrele din Philadelphia, Chicago și New York. Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importantă notorietate, iar printre elevii săi se numără violoniștii precum Christian Ferras, Ivry Gitlis ori Yehudi Menuhin. Cel din urmă, devenind mai târziu un celebru violonist și dirijor virtuoz, va păstra un adevărat cult și o profundă recunoștință pentru George Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

Printre distincţiile ce i s-au acordat în semn de preţuire şi recunoaştere pentru intensa sa activitate se regăsesc: titlurile de ofiţer şi cavaler al „Legiunii de Onoare” a Franţei în anii 1913 și 1936, membru de onoare şi membru activ al Academiei Române din Bucureşti, membru la Académiei des Beaux Arts din Paris, al Academiei Nazionale di Santa Cecilia din Roma, membru al Institutului de France din Paris, membru al Academiei de Arte și Ştiinţe din Praga și multe altele. În septembrie 1946, George Enescu decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate totalitarismul comunist, nefiind de acord cu acest regim și astfel ia calea exilului. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte la Paris, iar în ultimul deceniu al vieţii, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist, pianist și dirijor, cunoscând o uriașă popularitate. În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu va suferi o congestie cerebrală, urmată de paralizie parţială, iar peste aproape un an, în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 se va stinge din viață în apartamentul său din Rué de Clichy din Paris. Va fi înmormântat peste câteva zile de autoritățile franceze, într-un cavou de marmură albă, în Cimitirul „Pere Lachaise” din capitala Franţei.” SURSA

INSIDER 1: „MARELE ENESCU A FOST JELIT DOAR DE CAINE – Articol scris de Cătălin Oprișan

Cel mai mare compozitor al nostru s-a stins, singur, pe 4 mai 1955, ȋntr-un hotel parizian, mângâiat doar de un patruped. România, patrie nerecunoscãtoare, nu-i are, nici azi, rãmãșiţele pãmântești.
L-au aflat dis de dimineaţã. Fila calendarului arãta 5 mai 1955. O rupsese, cu o searã ȋnainte, infirmiera care avea grijã de muribund. Plecase, trãgând dupã ea uşa cea grea. În urmã, o ultimã rãsuflare, o adiere de aripã şi un lãtrat lung, trist, ce spãrsese liniştea. George Enescu, cel mai mare compozitor al nostru, se stinsese, singur, fãrã lumânare, fãrã ca nimeni sã-i fie alãturi, la al patrulea cat al unui hotel parizian. Doar un suflet ȋi rãmãsese, finalmente, alãturi: cãţeluşul Mutzerli.

Tipul acela genial, violonistul, pianistul, dirijorul, creatorul, ”Poema Românã”, ”Rapsodia Românã”, ”Oedip”, imensul, fusese ucis, prima datã, de cãtre comuniştii apãruţi dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. L-au ştampilat ”chiabur”. L-au chemat la Comisariatul Poporului. L-au numit ”tovarãşe”. Nu i-au dat mãcar un scaun, l-au anchetat, aşa, ȋn picioare, ca pe ultimul borfaş sperietor de portofele ȋn tramvaiele ce urcau pe Bulevardul Elisabeta. Au fost scurţi: avea moşii, se trãsese de şireturi cu toate personalitãţile de ”dinainte”. Ca sã n-o mai lungeascã, poseda una bucatã paşaport cu stema regalã pe el. Pac, ȋl ardea, ȋi dãdea foc, efectiv, se dezicea de tot ”rãul”, pur şi simplu ȋntâmplãtor ȋn zonã respirau un jurnalist şi un fotograf, poze, o declaraţiune cã se leapãdã şi, gata, tot trecutul era şters. Primea iertãciunea, binecuvântarea bolşevicã, mai tare ca orice rugãciune, mai puternicã decât orice Crez.

I-a scuipat, direct! Zice-se cã atunci l-a vizitat şi un infarct. A apucat doar sã urle: ”Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?” Greşit, nu venea, nimic, TOTUL i se lua! În noiembrie 1939, donase Preşedintelui Consiliului de Miniştri din acel moment, 100.000 de lei pentru apãrarea patriei, dupã ce a doua mare conflagraţie a Omenirii pornise, deja, la drum.

A emigrat ȋn Statele Unite. A ȋnceput sã trãiascã din concerte. Pe 23 octombrie 1949, Societatea Compozitorilor din România, unde, logic, era preşedinte, a dispãrut. Locul sãu a fost luat de Uniunea Compozitorilor. Aici, Enescu nu mai figura nici mãcar ca simplu membru!!!

S-au stabilit la Paris. Anii ȋl apãsau. Maruka Cantacuzuino – Enescu, a lui soaţã (mama unui as al aviaţiei, marele ”Bâzu” Cantacuzino), pe care o iubea mai mult decât orice pe lume era, tot timpul, plecatã din peisaj. O dragoste unisens, dar el, cu mintea aceea ce zãmislise arii faimoase pe portativ, nu putea pricepe. Pe la 1942 ȋi fãcuse cadou ”Vila Luminiş” din Sinaia, loc ce se poate vizita şi astãzi. Degeba, ea tot fugise la Dinu Lipatti.

Pe 1 mai 1955, o doamnã de 80 de primãveri, rafinatã, ȋnvãluitã ȋn miresme de santal, urca, una câte una, scãrile ce formau melcul pânã la etajul al patrulea. Suie, mai mereu, acolo, la Apartamentul 40. Holul, la intrare, douã camere mari, luminoase, cu vedere la stradã, camera de baie. Pe un pat, un muribund. Chip livid, mâini lipsite de vlagã, trup din care viaţa pãrea cã se scurge. Un suflet aşa, pe la 74 de ani. Un câine ȋi linge palma cãzutã pe lângã pat. Pacientul e marele George Enescu. Doamna e Elisabeta de Bavaria, reginã a Belgiei, soaţa lui Albert I şi mama lui Leopold al III-lea. Ultimul credincios se prezintã, lãtrând, ”Mutzerli”.

A refuzat castelul lui Chateaubriand. Marcel Mihailovici şi uriaşul Yehudi Menuhin observaserã cã starea maestrului se degrada pe zi ce trece. Ultimul trãsese sforile ca Enescu sã se mute ȋn Vallee-aux-Loups, ȋn fostul castel al lui Chateaubriand, bãiatul care pusese prima cãrãmidã la temelia romantismului franţuzesc, membru al Academiei. Dar lui George e mintea tot la Maruka. Cum sã se despartã de ea? Femeia iubeşte Parisul…Nu, nici nu vrea sã audã. Dar nu-i aşa cã destinul e un ”ceva” tare ciudat? N-ajunge ȋn casteluul lui Chateaubriand, ci pe strada ”Chateaubriand”, la numãrul 14, ”Oraşul Luminii”. Aici se aflã hotelul ”Atala”, al românului Florescu. Menuhin pune o vorbã, Enescu se mutã la stabilimentul de patru stele. Se dueleazã cu spondiloza, al doilea atac cerebral l-a nimicit, l-a ţintuit la pat. Are puţini prieteni, dar sunt oameni care, la a lor viaţã, au devorat un munte de biblioteci. Fiecare. Florescu plânge de fiecare datã când ȋşi vede Maestrul. Pe vremuri, cu ani ȋn urmã, avea locuri ȋn primele rânduri la Operã, la Ateneu…Acum…Într-o zi, ȋn amintirea acelor timpuri frumoase, ce nu aveau sã se mai ȋntoarcã, ȋi urcase Maestrului, acolo sus, un pian cu coadã. Geniul nu apuca sã-i mai mângãie, niciodatã, clapele.

Pe 1 mai e vizitat de cãtre Elisabeta. Îl simte, vede cã nu mai are mult de trãit. Lasã vorbã violonistului Serge Blanc, sã dea pe la Enescu, cã nu se ştie…Omul acesta culca, la doar şase ani, perfect arcuşul pe coarde, la 10 urca scãrile Conservatorului din Paris. Se gãsise cu cel alintat, ȋn tinereţe, ”Jurjac”, ȋn 1949, ”furase” de la acesta tot ce se putea fura. Enescu ȋl ȋndrãgise. Sub o aripã ţinea vioara, sub cealaltã ȋl adãpostea pe franţuz. Pe 3 mai, Blanc, un tip cu origini româneşti, stã pe marginea patului. Timid, ȋntreabã infirmiera dacã Maestrul ȋl aude, dacã pricepe ce i se spune, dacã gândeşte. ”Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu-l simte cu o vitezã cosmicã. Rãspunde, pe loc: ”Luci…de Lammermour”. Aripa morţii ȋi dã târcoale, dar mintea continuã sã facã aluzii la celebra piesã a lui Donizzetti!
Florescu plãteşte simbrie, fãrã ca Enescu sã ştie, unui cardiolog, care vine, din când ȋn când, sã-l gâdile cu stetoscopul. Omul e sincer. Îi povesteşte patronului cã zilele-s numãrate.
George Enescu se stinge pe 4 mai 1955. Clienţii hotelului spun cã ȋn miez de noapte, un lãtrat prelung, ciudat, sinistru, le tulburase somnul.” SURSA

ARHIVĂ: TEZAUR LA PARIS: Brâncuşi sau Brancusi? Moştenire refuzată de România în urmă cu 55 de ani. De ce? *** ION LUCA CARAGIALE: S-a exilat din „țara unde lingușirea și hoția sunt virtuți”. După un secol, 6 milioane de români gândesc la fel!

Posted by  |  4 mai 2022 | Categories: ISTORIA SĂ NE JUDECE, VIAŢA BATE FILMUL | Un comentariu

150-100-50: Muzeul de Locomotive cu Abur Reşiţa, cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa


INSIDER: „29 aprilie 1872 – 29 aprilie 2022. 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa din sud-estul Europei

Prima locomotivă cu abur construită în atelierele din orașul de pe Bârzava a fost RESICZA, cu numărul de circulaţie 2. Ea a fost realizată după proiectul şi modelul locomotivei SZEKUL. Szekul a fost prima locomotivă cu abur care a circulat pe linia Reşiţa – Secul, construită la Fabrica de Locomotive a St.E.G. – Viena după proiectul lui John Hasswell. Locomotiva Resicza alături de Szekul au asigurat transportul industrial pe liniile Reșița – Secul și Reșița – Bocșa – Ocna de Fier. Istoria fabricării locomotivelor cu abur pe malul Bârzavei însumează aproape un secol, mai precis 92 de ani – timp în care au ieșit pe poarta fabricii reșițene nu mai puțin de 1461 de locomotive.

Tot în 29 aprilie, dar în anul 1972, la împlinirea a 100 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reşiţa a fost înființată expoziția de locomotive cu abur din Zona Triaj – ceea ce astăzi este Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița – CEL MAI MARE MUZEU TEHNIC ÎN AER LIBER DIN EUROPA. Anul acesta, la împlinirea a 5 decenii de la amenajarea acestui sit ingineresc la Reşiţa, pe parcursul mai multor săptămâni, vor avea loc mai multe evenimente dedicate acestui jubileu care va debuta vineri, 29 aprilie în foaierul Centrului Universitar UBB din oraş, unde de la ora 17.00 va avea loc vernisajul expozițiilor: filatelice, documentară, de fotografii și de artă plastică.

2022 reprezintă un punct de referință important în contextul împlinirii a unui secol și jumătate de la construcția locomotivei RESICZA și a 50 de ani de la deschiderea muzeului în aer liber, care vă așteaptă cu 16 exponate unice, cu o încărcătură istorică deosebită.

Sursa foto: Locomotiva „RESICZA” expusă în cadrul muzeului în aer liber, CFR- Istorie și cotidian, 2020″ SURSA

N.R.: 150 de ani de la fabricarea locomotivei RESICZA. 100 de ani de la finalizarea construcției Fabricii de Locomotive a U.D. Reşiţa. – 50 de ani de la inaugurarea Muzeului de Locomotive cu Abur Reşiţa. Adresa: Calea Timișoarei nr.4, Reșița. Intrarea liberă. Deschis: non-stop” DETALII

ARHIVĂ: CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?”

Posted by  |  29 aprilie 2022 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, TIMP LIBER, TURISM | 5 comentarii

CRAIOVA: Cea mai mică și mai eco mașină de poliție din lume patrulează prin parcurile urbei


INSIDER: „Polițiștii locali din Craiova se deplasează în parcurile urbei și prin anumite zone pietonale cu ajutorul a cinci maşini electrice. Acestea au autonomie de aproximativ 120 de kilometri, prind o viteză de 50-60 de kilometri şi au două locuri. Ele sunt dotate cu aer condiţionat şi sirenă. Chiar dacă este puţin rigidă la interior, maşina se deplasează destul de repede. Dimensiunea mică îi ajută pe poliţiştii locali să o manevreze cu uşurinţă. Autovehiculul se conduce extrem de uşor şi are cutie de viteze automată. Prețul unui autovehicul 9500 euro.” DETALII

ARHIVĂ: EINS, ZWEI, POLIZEI: Cum îţi zâmbeşte şarmant un poliţist călare? …Şi ce lasă în urmă! *** POLIŢIA SEGWAY: După achiziţia unor „jucării” de 6.000 de euro bucata, hoţii sunt fugăriţi cu 20 km/h! *** 1 IUNIE: În vizită la MAI: Ce vrei să te faci când vei fi mare? Miliţian pe Lotus!

Posted by  |  28 aprilie 2022 | Categories: MARTOR OCULAR | Lasă un comentariu

MEGALO METEORA, GRECIA: Mănăstirea suspendată la 623 m „în mijlocul cerului”


INSIDER: „Grecia, Meteora și mănăstirile sale. Meteora (greacă, ad literam ,,mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri” – etimologic referitor la ,,meteorit”) este unul dintre cele mai mari şi cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele şase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos şi Munţilor Pindului, în centrul Greciei. Cel mai apropiat oraş este Kalambaka. Meteora este înregistrată în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988. Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formaţiune de stânci a luat naştere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu şi nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului şi ai Ossei, apele lacului au găsit ieşire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre şi stânci uriașe compacte cu înălţimi de până la 400 metri. În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova şi altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlaam, Sfânta Treime, Sf. Ştefan, Rusanou, Sf. Nicolae).

Stâncile pe vârful cărora sunt construite mănăstirile, sunt, în conformitate cu scrierile antice, roci trimise pe pământ din cer, de unde şi numele de meteori, pentru a permite asceților să se retragă şi să se roage.

Aceste masive stâncoase sunt compuse din roci detritice formate dintr-un conglomerat de pietriş cimentat. În locul lor a existat în terţiar albia unui fluviu care se värsa în Marea Tesaliei şi care a depus treptat sedimente. Aceasta este explicația aspectului stratificat al rocilor. Atunci când fluviul s-a mutat sau a dispărut, aluviunile au fost comprimate, cimentându-se prin presiune şi căldură. În momentul încrețirii care a dat naştere Peninsulei Balcanice, ansamblul a fost ridicat şi expus eroziunii, rezultând stâncile rotunjite de gresie, tipice acestor roci. DETALII

Megalo Meteora – Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului. Cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora este Megalo Meteora, situată la 623 m înălțime. Aceasta a fost fondată în 1336 de un călugăr pe nume Athanasie Meteoritul. Biserica din interiorul mănăstirii,”Katholikon”, dedicată Schimbării la față a Mântuitorului, a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea. Vechea mănăstire a fost transformată în muzeu unde, printre altele, se pot vedea gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. Biserica a fost construită în stilul arhitectural al mănăstirilor de pe Muntele Athos. Inițial, aceasta a fost construită în stilul bisericilor catolice. În timpul celui de-al doilea ctitor, Sfântul Iosif, biserica a fost decorată cu frescele unei biserici obișnuite. Hristos Pantocrator, Cei trei Ierarhi, Fecioara Maria înscăunată, ctitorii mănăstirii și scene din Patimile lui Hristos sunt pictate după. În 1544-1545, au fost ridicate maiestuoasele biserici principale și pronaosul. De-a lungul timpului s-au construit capelele mai mici, turnul și scările care duc la el, bucătăria și un adăpost pentru bătrâni. Înainte de a intra în Mănăstire, veți vedea schitul din peștera în care a trăit călugărul Athanasie.

Ca să ajungeți acolo va trebui să faceți un pic de efort fizic, de la intrare până la sfântul lăcaș nu sunt decât vreo 300 și ceva de trepte, Și cum toate eforturile merită răsplătite, priveliștile panoramice pe care le veți vedea în timp ce urcați vor fi mai mult decât recompensatorii. În interior, un muzeu complet prezintă gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. În Megalo Meteora putem vedea, de asemenea, o reproducere a diferitelor dependențe ale mănăstirilor. Aici se află una dintre cele mai bogate și mai remarcabile biblioteci monahale, osuarul cu osemintele călugărilor și scripeții cu care călugării aduceau proviziile în mănăstire.” SURSA

N.R.: Megalo Meteora este deschisă de la ora 9.00 la 15.00, marți închis. De la Megalo Meteora puteți face o drumeție până la mica mănăstire Ypapanti, un lăcaș săpat în stâncă. Drumul durează cam 45 minute dar, din păcate, nu are un orar fix și s-ar putea să închis.

Posted by  |  28 aprilie 2022 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, TIMP LIBER, TURISM | Lasă un comentariu

CRAIOVA: Lucrările făcute de mântuială, amendate de furtună!


INSIDER: „Cartierul Craiovița Nouă din Craiova, după furtună de azi-noapte” SURSA

ARHIVĂ: FURTUNĂ: Ce se întâmplă când se supără Dumnezeu? *** CRAIOVA: Crucea Bisericii Sf. Gheorghe stătea să cadă câțiva de ani. În final, tot Dumnezeu are grijă de ele!

Posted by  |  28 aprilie 2022 | Categories: MARTOR OCULAR | Lasă un comentariu

POȘETA PREUMPLUTĂ: Tablouri 3D cu mâner, soluția ideală pentru doamnele care vor, dar nu pot renunța la gențile supradimensionate


INSIDER: „A fi femeie vine la pachet cu o mulțime de îndatoriri şi responsabilități. Pe lângă grijile zilnice pe care le are despre propria persoană, aceasta ştie că trebuie să fie întotdeauna pregătită cu de toate, bazându-se întotdeauna pe ea. De aceea geanta unei doamne este mereu grea, pentru că în ea găseşti tot ce ai putea avea nevoie în zile în care nici nu te aștepți.

A apărut acum vreo 400 de ani ca o modă, dar s-a transformat rapid într-o necesitate pentru orice femeie. Geanta enormă este o necesitate nu din punct de vedere practic, ci din punct de vedere emoţional.

Europenii moderni purtau poşete pentru un singur scop: pentru a depozita monedele. Poşetele erau făcute din ţesături moi sau din piele și erau purtate de bărbați la fel de des ca doamnele; sporanul scoţian este o supraviețuire a acestui obicei. În secolul al XVII-lea, tinerele fete au învățat broderia ca o abilitate necesară pentru căsătorie; acest lucru le-a ajutat, de asemenea, să facă genți foarte frumoase. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, moda în Europa se îndrepta spre o formă delicată pentru aceste accesorii, inspirată de siluetele Greciei antice şi Romei.

Femeile doreau genți care nu aveau aspectul prea voluminos sau neobişnuit, aşa că au fost create reticule. Reticulele erau realizate din țesături fine precum mătase şi catifea, purtate cu curele de mână. Începând să devină populare în Franţa, au trecut în Marea Britanie, unde au devenit cunoscute ca „indispensabile”. Cu toate acestea, bărbaţii nu au adoptat această tendință. Au folosit poşete şi buzunare, care au devenit populare pentru pantaloni.” DETALII

Anul acesta, în bula mea de Facebook îmi tot apare un filmuleț cu reclama la aceste genți handmade (134.55 lei) de la nu știu ce firmă care livrează gratuit în toată lumea și recunosc că sunt creative, dar cel mai tare mă amuză faptul că în zilele noastre majoritatea „poșetelor”- rucsac întoarse pe dos s+ar încadra oarecum într-un proiect de artă contemporană. DETALII

ARHIVĂ: PERECHE, NEPERECHE: „Excentricitatea desperecheată a șireturilor, cerceilor, șosetelor a devenit trend” *** TULAI DOAMNE: Ochelari de soare pentru femei. Fashion Trends COVID-2021. Protecție totală!

Posted by  |  27 aprilie 2022 | Categories: FACEBOOK, UTILE | 3 comentarii

ALBA-IULIA: Cetatea Alba Carolina, steaua cu șapte colțuri din inima României


INSIDER: „Cetatea Alba Carolina este o fortăreaţă cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în oraşul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Are statut legal de monument istoric. Ansamblul – compus din trei sisteme de apărare – prezintă caracteristici specifice primului și celui de al doilea sistem Vauban. Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen.Trinitatea este cel mai mare bastion și are un blazon încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălţime de 12 metri și o lungime variind între 106 şi 142 metri) cu fețe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° – 120°) și flancuri scurte și concave (42 – 48 metri), cât şi curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost uşor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie aşezate pe platforme superioare.

Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află şanțul interior cu lățimea de 27 metri. Línia a doua era formată din raveline (sau semilune) care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: feţele 60-90 m şi flancurile 45 m. Ultimele sunt prevăzute cu șanțuri late de 9 m. Redute de pe care artileria protejată executa trageri îndepărtate sunt construite pe ravelinele nordice şi vestice.

Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau feţele bastioanelor și ravelinelor, ele fiind dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele şi ravelinele pe care le apărau. Grosimea lor este de 22 m, iar lungimea fețelor 120-144 m.

Toate contragărzile şi unele raveline vestice au fost prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate, precum şi cu tunele înzestrate cu metereze pentru trageri sau, cu încăperi pentru adăpostul trupei ori cu rol de depozite, grajduri, etc.

Pe latura estică dinspre oraș unde se afla o terasă abruptă, contragarda – denumită anvelopă, se prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ susţinute la baza de un zid scund din cărămidă. Aici au fost amenajate în unghiurile ieşinde terase pentru artilerie.

Planul cetăţii a fost trasat în jurul axelor reprezentate de cele 6 porţi (3 spre est și restul spre vest), din care cea principală se află în partea de est. Porțile vestice făceau – la origine – legătura cu terenul de instrucție al armatei. Artera principală de circulație în interiorul cetății este între porțile III-IV-V VI.

Statuile şi reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franţa pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincií cucerite. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a oraşului şi cetății medievale.

Planul originar al cetății a fost trimis la Viena şi aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primeşte în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.

Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713 1715 prin dărâmarea vechiului oraş medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetă (actualul oraș de jos).

Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) şi ulterior de inginerii militari losif de Quadri (1717 1727) şi Konrad won Weiss (1727-1738).

Deşi sistemul de apărare proiectat inițial cuprindea 4 linii de fortificații și o fortificație mai îndepărtată plasată pe Dealul Furcilor – aflat în vecinătate, construcția finală a avut numai 3 linii.Construcția propriu-zisă – care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei – a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ştefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) şi loan Haller (1734-1755).

Ca zidari şi pietrari au lucrat muncitori şi meșteri italieni, iar pentru sculptură la porţile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteş.

Zidurile – uşor oblice – s-au ridicat din cărămidă şi piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri – platforme de tragere.Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificaţii situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit initial, renunţându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraş.

În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect – nerealizat – de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum şi în timpul asediuluii din 1849. DETALII

N.R.: Fortificaţiile de tip Vauban, sub formă de stea”, aşa cum sunt şi cele ale Cetăţii Alba Iulia, s-au vădit, de-a lungul timpului, uşor de apărat şi foarte greu de cucerit. De asemenea, s-au dovedit şi foarte rezistente, nu doar la asaltul timpului, dar şi în faţa atacurilor de artilerie. În România, fortificaţii de tip „stea” mai există şi la Făgăraş, Arad (stea 6 colțuri) și Oradea (stea 5 colțuri).

Posted by  |  27 aprilie 2022 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | 3 comentarii