INSIDER: „Cultivat în România ca specie dendrologică, salcâmul japonez nu este o raritate, însă, cel din Satu Mare este unic datorită aspectului ieşit din comun care atrage imediat atenţia. Turiştilor care ajung în Satu Mare le este recomandat ca obiectiv ce nu trebuie ratat pentru fotografii spectaculoase. Chiar și sătmărenii, deşi sunt familiarizaţi, se minunează în fața copacului „încâlcit” – aproape de Primarie pe Bd. Transilvania (fost Mareșal Antonescu), declarat monument de interes national prin decizia Consiliului Judeţean în 1995.

„Este o specie de salcâm japonez obţinut de un împătimit al botanicii. Atunci când a sădit acest salcâm, în urmă cu foarte mulţi ani, el a încolăcit mlădițele foarte tinere în aşa fel încât la maturitate să aibă o formă spectaculoasă. Ca printr-un miracol, din întreaga lume veche a Centrului Nou a rămas în picioare doar acest salcâm japonez. Sătmărenii îi spun ‘pomul răsucit’ pentru că are o specificitate a trunchiului fiind încolăcit. Acest salcâm se afla în capătul grădinii unui negustor evreu, foarte îndrăgostit de botanică și plante rare și exotice și cu toate că nu este specific zonei noastre, a supraviețuit.

Cred că are undeva la 100 de ani. În cartierul evreiesc din Satu Mare, partea lui aristocrată, locuiau negustori care aveau prăvălii pe Corso-ul Evreiesc. În ’44 evreii au fost duşi la Auschwitz şi casele lor au fost ocupate de alții, în anii ’70, acest cartier a fost ‘ras’ de pe faţa pământului pentru a face loc Centrului Nou. Printr-un miracol, acest salcâm a rămas în picioare tocmai pentru că în planurile celor care au construit Centrul Nou, exact acolo nu venea nicio clădire, astfel că el a putut fi salvat. Este o ultimă relicvă a unei lumi din care nu a rămas decât un simplu salcâm japonez”, a spus Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.

ARHIVĂ: FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie! *** ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc *** TĂIEREA ÎN SCAUN: Se practică la sălcii sau plopi în zone inundabile. Nu este „defrișare ilegală”! *** PINUL SFINȚEȘTE LOCUL: „În chestiuni de conștiință, legea majorității nu-și are locul.” (Mahatma Ghandi) *** FRANȚA: Capela din copac sau copacul din Capelă?

INSIDER: Cu ani în urmă aflasem de la tv faptul că mama Monicăi Columbeanu a murit în fața Peșterii Polovragi din cauza unui bolovan de 7 kg rostogolit de pe versanți, unde se oprise să facă o fotografie împreună cu grupul de turiști și ghidul care îi însoțea. Cheile Oltețului sunt renumite mai ales pentru frumusețea drumului care trece direct pe sub stânci. În zona peșterii nu există nici acum un loc amenajat în care turiștii să fie feriți de căderile de pietre și nici plase de protecție nu a fost pusă pe versant, pentru a fi evitate, pe viitor, astfel de accidente tragice. Nu există o cruce în locul unde a murit Veronica Bulai, doar o icoană lăsată de vreun creștin.” DETALII

N.R.: „Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Căpăţânii, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localităţile Horezu şi Baia de Fier, județul Gorj, Oltenia, România. Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuieşte ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, se urcă în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil şi vegetaţia de tip mediteranean. leşind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpăţânii şi străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Oltet, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri.

După 200-300 metri de urcuș prin Cheile Oltețului, în dreapta, se deschide o poartă de dimensiuni impresionante, Peșteră Polovragi, în care spun legendele că ar fi trăit liderul spiritual al geto dacilor, Zalmoxe. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltraţii, apă bogată fie în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxid de fier, etc., funcție de straturile pe care le străbate, le spală” şi le readuce în propria-i excavație. În funcție de impurităţile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta îşi schimbä culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare şi, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porţiunea inaccesibilă publicului larg.

Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetăţuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriaşă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peşterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor (1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, poziționat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpatând chiar denumiri grație spectaculozității lor. Peştera găzduieşte o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Dacă în perioada de maternitate liliecii îşi pot apăra, cu o discreţie demnă de invidiat, dreptul la viață, furişându-se în culoare inaccesibile privirii omului, pentru a-şi alăpta în tihnă puii, în perioada de hibernare sunt mult mai vulnerabili deoarece, pentru gruparea coloniei într-un ciorchine uriaş, au nevoie de tavanul larg al galeriei vizitabile.

Peştera Polovragi se poate vizita zilnic în intervalul orar 09:30-19:30. Intrare: 20 lei adulți, 10 lei copiii sub 18 ani, gratuit persoane cu handicap.” SURSA