ORA 12: De ce bat clopotele bisericilor catolice în fiecare zi? De Iancu de Hunedoara!
INSIDER: „De ce bat clopotele bisericilor catolice din toată lumea, zilnic la ora 12. Datorită unui român: Iancu de Hunedoara (înmormântat în Catedrala Catolică din Alba Iulia), considerat salvatorul lumii creştine. S-a întâmplat în 1456, când Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, a învins, la Belgrad, armata Imperiului Otoman condusă de Mahomed al II-lea, care viza nici mai mult nici mai puțin decât ocuparea Europei. În acea bătălie, sultanul dispunea de 150.000 de soldaţi și 300 de tunuri. De partea cealaltă, Iancu de Hunedoara apăra garnizoana Belgrad cu 30.000 de vlahi şi sârbi ortodocşi. De două ori au reușit turcii să pătrundă în oraş și tot de atâtea ori au fost respinşi. A fost respins și al treilea atac, apoi s-a trecut la contraatac. Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului. Câteva zile mai târziu, turcii se retrag dezordonat, lăsând în urmă 24.000 de morți.
A fost cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor. Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a decretat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a decretat, printr-o bulă papală, ca toate clopotele bisericilor catolice să fie trase în fiecare zi la ora 12.00. Iancu de Hunedoara nu a apucat să se bucure de acest omagiu: voievodul transilvan a murit la câteva zile după victorie, din cauza ciumei. Clopotele din bisericile catolice încă se aud, zilnic, la prânz, în toată lumea, ca un omagiu adus lui Iancu de Hunedoara. (foto: Catedrala Romano-Catolică, Alba Iulia)” SURSA
2020-2021: Trailer pentru nou an școlar. Genul programului: HORROR!
INSIDER: „Aseară am stat de vorbă online cu un tânăr de vârsta fiului meu. „Doamna, până la urmă, noi de a 12-a ce facem în septembrie, venim la toate orele? Adică noi nu ne îmbolnăvim sau cum?” Ce să-i spun, că habar n-am? De fapt, nici autoritățile nu ştiu pe unde vor scoate cămaşa. Adevărul este că dacă în martie lucrurile păreau scăpate de sub control, din septembrie ele vor fi complet razna. Să spunem că am un orar pentru luni: 1. 12J, 2. 11Z, 3. 9M, 4. 11X, 5. 9 K; la 9 M avem un copil cu Sars, deci 2 săptămâni nu vin la şcoală, eu merg în clasa lor şi…exact, ce fac atunci?
Transmit lecția online. Cum? Am cameră video, microfon, conexiune de net sustenabilă, abonament Zoom sau Adservio (nu, nu youtube)? Desigur nu. Niciuna dintre măsurile acestea care ar facilita educația online nu a fost luată. Dar oare eu ştiu cum să realizez transmisia? Desigur nu, fiindcă nu am fost învățată şi nici acces la tehnologia asta nu o am. Cât timp 9M s-a reparat (cine spune că în cele 14 zile nu s-a îmbolnăvit un alt elev?), a intrat 11 X în carantină, la o zi după ce eu le-am distrus viața cu diateza pasivă. Eu, profesorul care a predat la 11 X cu o zi înainte de confirmarea unui caz de Sars, ce fac? Intru în carantină cu ei sau continui să predau, poate infectată, şi să car virusul în celelalte clase? Dacă sunt în carantină, continui să predau online de acasă sau intru în concediu medical? Cei care au viroze sau gripă (am avut clase cu un sfert dintre elevi prezenți în februarie, după ce părinți isteți şi-au trimis copiii cu gripă la şcoală) e recomandabil să stea acasă; nu cumva din grupele de 15 elevi vor fi situații când vor fi maximum 5 prezenți prin decembrie, aşa? Poate chiar mai rău, copiii vor face viroze care îi vor vulnerabiliza, dar şi transforma în super-spreaderii de care se tem specialiştii. Nu mai spun că alternarea haotică a şcolii în clasă cu cea online, în funcție de rata îmbolnăvirilor, riscă să aibă efecte chiar mai grave decât tot ce am văzut până acum şi să accentueze starea de confuzie a elevilor, nu mai spun de familii.

Cu teama de reacția virulentă a multora, o voi spune: organizarea, normarea şi reglementarea activității online a profesorilor, investiția masivă, dar mai ales rapidă, în tehnologii şi formarea cadrelor didactice pentru utilizarea lor, crearea unor sisteme de control a activității online pentru profesori şi elevi ar fi dus la o creştere a încrederii în educația alternativă. Cel mai important efect ar fi fost că învățarea ar fi putut continua, fără sincope atât de mari, angoase şi necunoscute cu potențial devastator. Pe scurt, ne pregătim pentru cel mai smintit an şcolar posibil, mai dezordonat, indisciplinat şi periculos decât ne imaginăm acum de pe marginea lui.” SURSA
BUCUREȘTI: Apa neconformă, zațul de cafea și uleiul omoară țevile. Și pe noi!
INSIDER: „Apa din București (N.R.: Bd. Decebal) 2020!!! + zaț cafea + ulei de gătiit aruncat pe țevi! Am tot propus Reciclarea uleiului de gătit!



Totuși, aceste țevi sunt dintr-o coloana de apartamente de la etajul 8 din 9, construit in 1990, nu sunt chiar așa multe apartamente deasupra și nici prea mulți ani în spate. Oare ar trebui să gătim cu apa cumpărată? Costul este suportat de locatari! Nu Radet! Nu PMB!” SURSA
ARHIVĂ: SECTOR 2: Cum arată o conductă de alimentare cu apă potabilă *** SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ: Staţia de Tratare Apa Nova, înconjurată de şantiere. Garda de Mediu este invizibilă! *** JUR PE ROŞU: Un director Apa Nova spune că bea apă zilnic de la robinet “fără nicio reţinere” (!?) *** ECOPOLIS: „Bucureştenii au apă potabilă, dar nu şi la robinet”. La sediul Apa Nova se bea apă plată?
ILUMINARE: „Nu vă luați un câine. Pentru că o să deveniți un adevărat om maidanez”
INSIDER: „Să nu vă luați un câine! Lăsați-o baltă! Nu vă luați un căine pentru nici un motiv. Pentru că, după ce ați petrecut un timp cu el nu o să mai fiți la fel! Nu o să mai fie nimic ca înainte! O să vă pară că lumea de până atunci nu mai este la fel! Pentru că dimineața când o să vă treziți o să apară doi ochi zâmbitori,o coadă care se zbate și o limbă pe obraz! Pentru ca o să vă treziți într-o cursă frenetică afară să-și facă nevoile indiferent de anotimp! Și așa o să vă dați seama cum trece timpul, cum copacii rămân fără frunze, cum apar din nou mugurii, o să ascultați cântecul păsărelelor! Pentru că o să fiți constrânși să deveniți echilibriștii timpului, să gasiți un ritm care acompaniază două inimi. Pentru că, atunci când o să vă loviți el o să fie cel care vă linge rănile, chiar și pe cele care nu se văd. Nu vă luați un câine. Niciodată. Pentru că dacă sunteți oameni adevărați, el o să vă educe. O să vă învețe ce înseamnă dragostea necondiționată. Și nu o să vă ceară nimic în schimb. Nu o să va ceară să vă schimbați. Vă acceptă așa cum sunteți. O să vă învețe să nu urâți. Să iertați. O să vă învețe să nu folosiți cuvinte. O să vă învețe ce înseamnă loialitate și onestitate. Nu vă luați un câine. Pentru că, după ce v-a învățat toate astea o să cereți și de la alții toate aceste lucruri….și nu o să înțelegeți de ce alții nu sunt așa. Nu vă luați un câine. Pentru că o să deveniți un adevărat om maidanez, din acela care încearcă să creadă în oameni, dar este întotdeauna dezamăgit.” SURSA
CABANA CHEIA: ”Peștii mor în mizeria deversată in rău. Am sunat Garda de Mediu și au zis să le trimit un mail”
INSIDER: „Valea Stânii (N.R.: județul Prahova) mi-a lăsat un gust amar …peștii mor în mizerie deversată in râu …am sunat la garda de mediu și mi au spus să le trimit un mail. Este inadmisibil ce se întâmplă …mirosul îngrozitor m-a făcut să cobor din mașină să văd ce se întâmplă, râul din dreapta noastră era plin de dejecții și peștii se zbăteau să trăiască .” SURSA
UPDATE: „Mai târziu, persoane ,,competente” de la Garda de Mediu au venit sa verifice calitatea apei și cele întâmplate, bineinteles cu mulți kilometri mai jos fata de locul in care au fost deversate acele mizerii. Prin încălțămintea ,,potrivită” unui astfel de job și a zonei de munte unde ajungeau (săndăluțe de vara, ca așa se poarta când e cald), este absolut evidentă importanța acordată unor astfel de cazuri care mai devreme sau mai târziu, ne afectează pe toți. Au făcut următoarea constatare absolut revoltătoare: ,,Au murit 10 pesti. Am luat și o proba din apa pentru analiza.” Foarte trist cum hoții, infractorii și poluatorii României sunt atât de bine protejați, iar această postare este una dintre multele exemple de lipsă totală de cultură și educație a românului care își face rău cu mâna lui.” DETALII
GREVA HoReCa: “Aperitiv: Haos legislativ. Fel principal: Închis temporar. Desert: Faliment. Bonus: 400.000 șomeri!”
INSIDER: „Reprezentanții HORECA au făcut azi grevă. Restaurantele şi barurile din toată ţara, au fost închise între 17:00 și 18:00, în semn de protest, față de lipsa de măsuri susținere a autorităților faţă de industria ospitalității. România este singura țară din Europa cu interioarele restaurantelor închise!




Proprietarii de localuri sunt nemulțumiți că interioarele restaurantelor rămân închise și spun că, din acest motiv, în sezonul rece, 400.000 de angajați ar putear rămâne fără locuri de muncă, pentru că afacerile din domeniul HoReCa nu vor rezista.”
FANTOMELE COVID: După 3 spitale, avem dimensiunile unei spline care lipsește!
INSIDER: „După o săptămână de calvar, trecând pe la trei spitale cu soțul meu, Popescu Petru, unde nu am rezolvat nimic cu afecțiunea de moment, din cauza „Covid”, am primit lovitura de grație cu acest rezultat de investigare.
Soțul meu nu are splina de ani de zile și în acest rezultat apare cu o splină normală!
Ce încredere să avem în testele de Covid când o radiografie nu sunt în stare să facă? Până când să mai suportăm mizeria în care ne-au băgat? Nu au locuri în spital decât pentru presupușii infestați cu Covid. O mare cacealma, o bătaie de joc, spălare pe creier, dispreț și dezinteres total fața de popor.” SURSA
ARHIVĂ: SPITALUL DE URGENȚĂ: Pacienții români între miracole și lagăre de concentrare!
13 TREPTE: Shakespeare, trepte de aur spre o „culme a culmii”


INSIDER: „Spiritul și „vorbele” maestrului Ilie Gheorghe sunt mereu prezente pe esplanada și treptele Teatrului Național din Craiova pe a cărui scenă a strălucit jumătate de secol în tot felul de timpuri și răstimpuri. Vocea lui puternică încâ mai răsună în amintirile multor generații de spectatori și înregistrările video-audio rămase pentru eternitate.
Astăzi, cu teatrele închise, s-ar fi auzit ca un tunet nu doar printr-una ci prin toate măștile puse și impuse. Luna viitoare ar fi împlinit 80 de ani!” N.R.: ILIE GHEORGHE (n. 21 Septembrie 1940 – d. 28 Aprilie 2018)






ARHIVĂ:SHAKE-SPEARE: Între Zgonea şi Olguţa nu te plouă, dar nici bine nu-ţi merge!
BUZĂU: Din 4 în 4 ani gospodarii României surprind electoratul. Sau viceversa?
INSIDER: „Cartierul Micro 14, Buzău, o stradă pavată recent cu pietre tip covor. Ce părere aveți?” FOTO
UPDATE: N.R.: Se pare că minunea de trotuar există, dar nu în Buzău ci în Kızıltepe, Turcia. Și nu este „cu motive oltenești” cum se dezbătea pe Facebook! Covorul e făcut din pietre de Bazalt colorate în lungime de 220 m și o suprafață de 2019 mp. DETALII
Mai bine era la Buzău!
ARHIVĂ: MINCIUNI ADEVĂRATE: Primarul Garcea a promis alegătorilor că nu-i va bate, înjura sau înfometa! *** ELECTORALE: „Bărbatul cu barbă” o fi tot femeie? *** PĂCATE ELECTORALE: Dan Diaconescu cerşeşte voturi cu icoana Sfântului Aşteaptă! *** GALAŢI: Monumentul „Fructul Soarelui”, folosit ca suport de rufe pentru Mişcarea Populară!
CRAIOVA: Crucea Bisericii Sf. Gheorghe stătea să cadă câțiva de ani. În final, tot Dumnezeu are grijă de ele!



INSIDER:”Crucea_Bisericii Sfântul Gheorghe stătea să cadă de câțiva de ani. Nu e singura!”
N.R.: Urmează Sfântul Ilie?
ARHIVĂ: MINUNE: Cruce din lemn, neatinsă de incendiul de la Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti *** NEORTODOX: Unde arborezi un drapel pe o biserică? Direct pe cruce!
BASTET ÎN DOLJ: În Egiptul Antic, pisicile erau mumificate. În România Modernă, le tragem o vopsea peste ochi!

INSIDER: „Comuna Calopăr, județul Dolj.”, „Sunt plătiți să traseze marcaje, nu să mute pisici!” SURSA
N.R.: În Egiptul Antic, oricine ucidea o pisică, primea pedeapsa capitală.
SPITALUL DE URGENȚĂ: Pacienții români între miracole și lagăre de concentrare!
INSIDER: „Medicina se face cu sufletul. Am iubit întotdeauna munca în urgență deoarece acolo ești obligat să lucrezi cot la cot cu Dumnezeu.
Am promis că voi povesti unele dintre miracolele la care am fost părtașă. Vă spun azi povestea tânărului care nu ar fi avut nici o șansă după legile medicinei moderne. La UPU Piatra Neamț este adus (cred că era prin 2003) un tânăr în vârstă de 19 ani, în stop cardio-respirator. Din joacă prietenul său îl împinsese , căzuse și se lovise cu capul de bordură.Fusese resuscitat pe ambulanță, fără succes.
În UPU continuăm resuscitarea conform protocoalelor,trecuse deja o oră,semne vitale ioc. În mod normal resuscitarea se oprește după 45-50 de minute dacă pacientul e areactiv ,cu excepția cazurilor de hipotermie.
Eu am resuscitat întotdeauna timp mai îndepărtat pacienții tineri. Și în cazul acesta am continuat deși toată echipa era obosită. După aproximativ o oră și jumătate pornește inima și obținem tensiune arterială bunicică și un ritm sinusal stabil. Pacientul era în continuare intubat și ventilat mecanic. Deoarece am reușit stabilizarea cardiacă,am reușit să facem un CT cerebral. Rezultatul? Dezastru: fractură de bază de craniu, hematom subdural acut masiv cu pericol de angajare de trunchi cerebral, edem cerebral masiv. Șanse? Doar de donator. Sun la Iași la clinica de neurochirurgie și mă rog de profesor să mă ajute. Profu’, când a văzut CT ul atâta a spus: „dacă îndrăznești să-l trimiți, plătești cu salariul pe jumate’ de an transportul cu elicopterul” Io, ceva nu mă lăsa să abandonez. Continui resuscitarea post resuscitare, bag în pacient manitol, hidrocortizon (cred că un kil’. În urgență ești nevoit să improvizezi deoarece în fiecare zi ești pus în fața unor situații despre care nu este scris nimic în tratatele de medicină), după câteva ore, minune! Pacientul începe să respire singur, semn că edemul cerebral scăzuse.
În medicina de urgență există regula că, dacă pacientul respiră, indiferent de situație, ești obligat să continui terapia intensivă. Așa că, fac comandă la elicopter și trimit pacientul la Iași fără să mai cer voie. Tot drumul m-am rugat să continue să respire, altfel eram nevoiți să facem drum-întors și bașca trebuiam să plătesc din buzunar plimbarea cu elicopterul. Pacientul a fost operat, a stat 6 luni în spital la neurochirurgie, a învățat să meargă din nou dar a ieșit din povestea asta fără sechele. Înainte să plec în Finlanda venea în fiecare an ,în ziua în care a fost salvat, să îmi mulțumească, împreună cu tatăl lui.
Rolul meu în toată povestea fost acela că m-am conectat la sufletul pacientului. Iar pacientul a vrut să trăiască, indiferent de statistici și de știință.
Medicina se scrie cu sufletul la urgență.” SURSA
INSIDER: „HAIDEȚI SĂ VĂ POVESTESC PĂȚANIA MEA. Pe data de 11 sâmbătă m-am prezentat la spital la mioveni cu niște mici contracții, mă examinează doctorul meu și hotărăște să mă interneze ca luni să îmi facă operația de cezariană… Înainte de internarea propriu zisă sunt dusă să mi se ia exudatul pentru depistarea covidului… a doua zi duminică după amiază îmi vine rezultatul Pozitiv. Șoc, groaza, și disperare mă sună doctorul meu și îmi spune să stau liniștită că o să fiu transferată la Câmpulung că acolo este maternitate pentru gravidele cu covid și o să fiu tratată foarte bine… Vă dați seama cum a picat această veste, am părinții bolnavi, socrul la fel, strabunica de 80 ani pe care nu aș fi vrut să îi îmbolnăvesc. Mă gândeam la bebeluș că dacă nasc la Câmpulung nici măcar să îl văd nu mă lasă, avea să îl trimită la Mioveni sau la Pitești, iar eu să îl iau când ies negativă…. Am insistat foarte mult să repet testul și ei nu au vrut, că procedura este să îl repet peste 8 zile, vroiam să îl plătesc doar să mi-l repede, dar nu a fost chip să mă lase, așa că am fost transferată la Câmpulung… ce sa spun când am ajuns acolo a început disperarea mea, horror, era exact ca într-un lagăr …vine o doctoră să mă controleze, pff mă bagă intr-o cameră MIZERĂĂĂĂ am plâns încontinuu, mi se părea că trăiesc un coșmar și asteptam să mă trezesc, bun… mă duc în salon, bine ca eram singură și nu eram băgată cu alți bolnavi, și sunt lăsată acolo fără alte întrebări, fără să vină să vorbească cineva cu mine despre ce se va întâmpla pe mai departe în condițiile în care eu a 2 a zi urma să nasc… asistentele nu veneau decât dimineața și seara să îmi monitorizeze bebele, iar când înrebam. de doctor ceva îmi ,răspundeau că o să vină și la mine dar ciuca… dupa 3 zile de disperare primesc și o veste vină și anume ca doctorul meu a insistat să mi se repete testul, wooow acum se poate face? ce josnic! mi se ia proba și în 10 ore rezultatul Negativ, pff iîn sfârșit am respirat ușurată, dar culmea trebuia să mai stau 48 ore să repet din nou .. Între timp asistentele tot veneau cu tratament pentru Covid… CE MĂH??? pentru ce să iau pastile dacă nu am simptome? pentru ce? la care asistenta „nu e problema rău nu îți fac!”. Mă trezesc cu telefon de la DSP ca să ia în evidență contacții mei direcți, îi spun că stau cu soțul, fata și mama și merg des la socrii.. el ce spune nu mă interesează decât de soț și copil, păi și ceilalți nu sunt contacți direcți? În fine măcar au scapat ei… și îmi vine în minte să îl întreb dacă e normal să mi se dea tratament pentru covid dacă eu nu am simptome, iar raspunsul lui a fost : „Cum doamna sa vi se dea tratament? V-a dat doctorul tratament pentru covid? Doamna să refuzați tratamentul că nu e normal! CE MĂH??? DOAMNE DOAMNE că mori cu zile în spitalele noastre, mori cu zile. După toate astea îmi iese și celălalt test Negativ, iar replica unui doctor a fost câ undeva s-a produs o greșeală. Mulțumesc lui Dumnezeu că bebelina mea a stat cuminte în burtică… aia îmi lipsea să nasc în cocina aia…
Așa ceva nu mă gândeam să trăiesc vreodată, pur și simplu m-a marcat pe viață, și vă spun sigur că nu sunt singura, încă o fată venită tot de la. Mioveni a fost pozitivă, iar mai apoi miraculos negativă, iar alte 2 fete care erau în alt salon au ieșit negativ plus fără simptome… despre ce vorbim? am ajuns să ne batem joc de viața unor tinere și a unor bebeluși? pentru ce? pentru bani? RUȘINE SĂ VĂ FIE! RUȘINE!” SURSA
COMUNICAT DE PRESĂ: „Ca urmare a ultimelor informatii apărute în presă referitor la cele 23 persoane testate pozitiv de către o clinică privată ( N.R.: Clinita Regina Maria) atât la București, cât și la Cluj-Napoca săptămâna trecută, dorim să facem următoarele precizări:
Clubul CFR 1907 Cluj a respectat absolut toate măsurile cuprinse în Protocoalele MTS/FRF/LPF și toate recomandările venite din partea autorităților. Am dat dovadă de transparență în relația cu autoritățile statului și ne-am luat toate măsurile de prevenție posibile pentru a opri răspândirea acestui virus.
În urma investigațiilor si retestărilor efectuate în ultimele zile s-a dovedit faptul că din totalul de 23 de persoane depistate pozitiv NICIUNA nu este si nici nu a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2, așadar testele efectuate inițial au fost fals-pozitive. (….)” SURSA
N.R.: CFR Cluj dă în judecată clinica Regina Maria. Testele COVID anunțate pozitiv au fost greșite. Jucătorii nu au fost bolnavi. DETALII
CLUJ-NAPOCA: Dacă ești nevăzător și vrei să intri la Mega Image, trebuie să-ți ții Golden-ul în brațe!
INSIDER: „Mă gândesc la cum unii oameni, pentru că sunt nevăzătoare, mă reduc la… nici măcar nu ştiu la ce. Dar ştiu cât de frustrată mă simt când „nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid, în locuri în care conform legii 448/2006 am dreptul de a intra. Şi mai ştiu că e frustrant şi că în momentul în care sunt însoțită şi de o persoană, oamenii să i se adreseze ei, ca şi când aş fi responsabilitatea lor, ca şi când nu aş avea propria capacitate de a gândi, de a mă apăra, de a vorbi.
Am vrut în seara asta să intru la Mega Image-ul de pe Piezisă, în Cluj-Napoca. Ploua, şi i-am zis prietenei mele că voi intra cu ea, deşi nu aveam nevoie decât de un lapte şi o pâine. Domnul de la pază ne-a zis că nu avem voie. Că „magazinul e plin de alimente, ce să caute animalul înăuntru?”. Prietena mea a încercat să îi explice că sunt nevăzătoare, că câinele e ïnsoțitor, că există o lege. Domnul s-a aşezat în uşă. Nu, nu şi nu. „Nu are voie* îi tot zicea prietenei mele care în cele din urmă i-a zis că sună la poliție.
Şi a sunat. Polițistul local i-a zis că e spațiu privat şi că magazinul are dreptul de a-şi selecta clienții. Prietena agitată a încercat să-i explice ceva despre incorectitudinea selecției pe criterii care discriminează şi despre faptul că supermarketurile sunt spaţii publice în România, iar conform legii menționate am acces înăuntru. În cele din urmă, s-a terminat apelul la 112.
„O să vină un echipaj, trebuie să aşteptăm.”
Până să vină echipajul, domnul de la pază a sunat-o pe şefa de magazin. Din ce am dedus din discuția lor, aş fi avut voie cu Zafira în magazin, dacă ar fi fost un câine de talie mică şi aş fi putut-o purta în brațe. Zaf e ochii mei, e independența mea. Practic vorbind, ea mă cam „duce pe brațe”. Vă închipuiți cum aş fi eu, nevăzătoare, umblând dezorientată cu un Golden Retriever de 30 kg în brațe? Da, într-un supermarket aş fi dezastru.
După aproximativ 15 minute a ajuns echipajul de poliție.
Paznicul panicat a sunat-o iar pe şefă. I-a zis că-i cu domnii polițişti. Şefa a vrut să vorbească la telefon cu un polițist. polițistul îmi nota datele şi i-a zis să-i dea telefonul doamnei să-i explice. Paznicul i-a dat telefonul Adrianei. Eu mă aşteptam ca Adriana să-mi dea telefonul mie. Adriana i-a explicat că eu am voie cu câinele în orice spațiu public. La un moment dat, am auzit-o zicând un şir de nuuri, urmat de „în niciun caz, ea are câinele pentru a fi independentă, cum să-l legăm la uşă?”
În tot timpul ăsta, eu am aşteptat să ajungă şi la mine telefonul. Chiar voiam să vorbesc şi eu cu doamna, dar n-am mai apucat. A vorbit până la urmă şi polițistul, i-a explicat că există o lege şi că am voie să intru. Eu am tot aşteptat, dar mi-am dat seama că deşi eu eram „problema”, am fost cel mai puțin implicată în fiecare conversație care a avut loc în jurul conflictului.
Practic, Adri, considerată a fi responsabilă de mine, a fost abordată de fiecare dată, ceea ce m-a făcut să mă simt inutilă.
Până la urmă, ne-am cumpărat laptele dorit, dar cred că mâine dimineață voi mânca un sendviş.” SURSA
INSIDER: „O surpriză plăcută! Felicitări Benvenuti! SURSA
N.R.: Drepturile persoanelor care se deplasează cu câinele ghid:
”Articolul 9 al Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, întrunită la data de 13 decembrie 2006, obligă statele participante să asigure persoanelor cu dizabilităţi accesul la mediul fizic, circulaţie, respectiv alte posibilităţi şi servicii care le stau la dispoziţie, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Implementarea acestei convenţii, printre altele înseamnă şi obligaţia statelor de a asigura posibilităţile de folosire a câinelui ghid pentru nevăzători.
În România legislaţia naţională este în conformitate cu convenţia ONU. Legea nr. 448/2006, republicată în anul 2008, reglementează protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar articolul 64 al acestei legi asigură egalitatea de şanse a persoanelor care se deplasează cu ajutorul câinelui ghid pentru nevăzători: (5) Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport”
ARHIVĂ: BRAVO, HORNBACH: Este cățelușa lor și are voie peste tot! Azi în Timișoara, mâine în toată țara!
BANC DE BANCĂ: “Fără să vreau să par pretențios, pentru mine este sigur prea mic”

#BBVA
INSIDER: „Azi dimineață, la bancă, o angajată drăguță, cu mănuși și mască, după ce mi-a măsurat temperatura cu termoscannerul, mi-a oferit un pachețel care conținea ceea ce puteți vedea în fotografia de mai jos, spunând „cadou din partea băncii noastre pentru clienții noștri”.
Surprins și amuzat, îi spun „domnișoară, vă mulțumesc foarte mult, dar fără să vreau să par pretențios, pentru mine este sigur prea mic”,… la care ea, înroșindu-se de jenă, îmi spune „Trebuie să fie pus pe deget pentru a tasta în siguranță la bancomat.” SURSA
NEVOI PERSONALE: „Prăjitură cu marijuana, euro în loc de hârtie igienică, datorii, împrumuturi prieteni și lucruri inutile!

UPDATE: 24 Iulie – Răspunsul Băncii Transilvania:

CHIP CIOPLIT: Icoană luată în balon. Decât să așteptăm, mai bine plecăm după ajutor!
INSIDER: „Deasupra orașului Tecuci, astăzi in jurul orei 15:00 a fost lansată o icoană anti Covid-19.” SURSA
ARHIVĂ: ICOANE PUBLICITARE: Stetoscopul, tableta și masca, noile simboluri ale puterii în lume? *** FAST-CULTURE: Biblia pe înţelesul microbiştilor?! *** LECȚIA DE SMERENIE: „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmi 23:4)
BALOTA DE SUS: Cetatea Antisecuristă – protest sau artă contemporană?
INSIDER: „Muzeul „Cetatea Antisecuristă”, județul Dolj, Comuna Murgași, sat Balota de Sus, Profesor Țița.” SURSA
ARHIVĂ: VIAȚA LA BLOC: Chuck Norris s-a apucat de grădinărit. Mâine pune lacăt și cere bilet de intrare! *** DUPĂ 100 DE ANI: „Strada Speranței, la parter. Vă mai aștept și mai sper!” *** CRAIOVA: ”Din sticle, dopuri așezate pe noroi/ Făcut-am în fața blocului alei noi” Câte dopuri sunt necesare pentru autostrada până la București?
CARACAL: “Stâlpii sunt poziționați bine, șoseaua e greșită!”
INSIDER: „Stâlpi de iluminat în Caracal .” SURSA
ARHIVĂ: SINAIA BINE FĂCUTĂ: „Bun venit în România. Aşa construim noi în 2016. Felicitări arhitectului!” *** SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă! *** ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!” *** LA JUMATE: Dar WC-ul cum arată la Hotel Selena? *** VERDE DE BACĂU: “Sempervirescent. Se întreține cu mopul și ceva detergent ecologic” *** ASFALT TANGO: „Dorel” trăieşte şi a trecut pe aici! *** CORABIA: Natura a muncit câteva decenii la copacul acela. Dorel a rezolvat în zece minute!
MASCAȚI PE CREIER: Somnul rațiunii naște monștri!
INSIDER: „Azi, la Unirii. Trageți voi concluziile!!! Cică NU purta masca cum trebuie. Mie mi se pare prea mult!!!” SURSA
ORANGE POP-UP: Copiii și părinții aferenți, aproape leșinați la „Lego Movie 2”!
INSIDER: „Orange Pop-Up Cinema din Parcul IOR din București a adus „filme și emoții sub cerul liber”, dar mai ales sub soarele arzător fără o minimă protecție pentru bieții cinefili veniți la matinalul de la ora 10. În general copii mici și foarte mici împreună cu părinții aferenți s-au pitit sub umbra firavă a copacilor de pe marginea Insulei Pensionarilor pentru a nu leșina în soare la „Lego Movie 2”. Asta după ce au trecut de ochiul și termometrul vigilent al organizatorilor de la intrare când 90% dintre spectatori erau rejectați temporar la umbra unui copăcel leșinat din apropiere, ca neconformi (temperatura mai mare sau egală cu 37.3 °C).


După_ce_”Slavă Domnului!” te încadrai sub limita legală erai dezinfectat, „mascat” (inclusiv copiii sub 2 ani!), aveai voie pe insula-cinema și apoi dus în pătrățelul tău încadrat cu scotch oranj în care aveai voie să îți scoți masca. Insula a fost dotată cu un cort-bar de unde îți puteai cumpăra băuturi, dar pentru pipi trebuia s-o părăsești. Oricum în toți boscheții erau spectatori refugiați, „sala de cinema” fiind goală de-a lungul reprezentației.
LA RĂZBOI ÎNAPOI: „Inspectoratele și-au demonstrat inutilitatea, tot greul a fost dus de către profesor, elev și părinte!”
INSIDER: „Examenul de titularizare – ca să ai dosarul depus – e nevoie să vizitezi 4 instituții – Poliția, Policlinica, Școala la care ai predat și ISJ-ul la care te înscrii… (…)
Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Inspectoratele Școlare din România nu este doar inadmisibil pentru o țară europeană în secolul 21, dar denotă o crasă ipocrizie din partea Ministerului Educației și Cercetării.
Astăzi, am avut 614 cazuri noi de COVID-19 în țară. Ce fac astăzi cadrele didactice, cele mai importante persoane din educația la clasă a României? Stau la cozi. Stau la cozi de zeci de persoane pentru a-și depune dosarele pentru înscrierea la examenul de titularizare.
Ați auzit bine – dosare. Cu șină sau fără șină, dosarele așteptate trebuie să conțină cel puțin 9 documente: 1) o cerere de înscriere, 2) copia conform cu originalul după studiile absolvite (plus media anilor plus dovadă, 3) copii certificate de naștere și căsătorie pentru doamnele care și-au schimbat numele, 4) copie buletin de identitate cu dovada adresei de locuință, 5) aviz medical, 6) declarație pe proprie răspundere că persoana care se înscrie nu este incompatibilă cu demnitatea funcției didactice sau că nu există condamnări anterioare, 7) cazier judiciar, 8) certificat de integritate comportamentală, 9) fișa de înscriere la concurs.
E suficient să ne uităm pe listă ca să observăm că, în această perioadă, fiecare persoană care dorește să se înscrie trebuie să facă câteva drumuri la poliție (pentru cazier și certificat de integritate), la doctor (pentru adeverința medicală) și la școala la care predă pentru a arăta că nu a avut până acum un comportament inadecvat.
Același minister care proclama „Comisia de tăiat hărtii“ – idee inspirată din munca guvernului tehnocrat – pare acum că duce la rang de artă „Comisia de creat hârtii și drumuri la cât mai multe instituții publice“.
Unde este digitalizarea promisă? De ce nu pot fi depuse online dosarele de înscriere la concurs? De ce nu sunt toate fișele și toate cererile niște documente online pe care candidații să le completeze?
De ce nu sunt digitalizate poliția, sănătatea și educația pentru ca aceste trei instituții să poată verifica încrucișat starea și statutul unei persoane? De ce ne batem joc de sănătatea acestor oameni? De ce îi punem pe drumuri? De ce îi punem să stea la cozi? De ce expunem alți oameni care să strângă aceste dosare, aceste hârtii, când ele puteau fi înlocuite cu simple documente digitale? De ce tocmai astăzi – când avem cel mai mare număr de îmbolnăviri?
Facem apel urgent către Ministerul Educației și Cercetării să oprească procesul de depunere a hârtiilor așa cum este făcut astăzi și să dea ocazia tuturor doritorilor să se înscrie online la acest examen. Haideți, doamna Anisie, să dăm tuturor un exemplu pornind chiar din ograda noastră, a educației!
Este adevărat că există și Inspectorate unde este posibilă depunerea documentelor online – vezi ISMB, dar în marea parte a țării cozile sunt prezente peste tot, fie pentru că depunerea dosarelor online este imposibilă, fie pentru că profesorii care ar trebui să aibă competențe digitale se lasă păgubași în fața aplicanțiilor Adobe și al formatului PDF ce trebuie semnat digital.
Fotografii realizate de Andreea Carje la Târgu Mureș.” SURSA
EVALUARE NAȚIONALA: Absolvenții trebuie să mai facă multă școală până “să face” acordul cu “actele”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 197: „Actele de studii pentru absolvenții claselor a VIII-a, promoția 2020 se face după următorul program (…)” SURSA
ARHIVĂ: POȘTA ROMÂNĂ: “reancarcare” vine de la “a încărca încă o dată” *** LANSARE: Dan Puric îşi lansează „sîmbătă” o nouă carte. Sau „sâmbătă”?! *** SUPRA-ARTICULATE: 50 de „metrii” până la Thomas Antiques care vinde „antichităţii” pe strada „Covacii”! *** CRATIME: Cofinanţare vine de la copulaţie. Chiar trebuie să o desenăm de fiecare dată? *** FURCULISION – MEGA IMAGE: „La atâtea shop’n’go-uri, de unde să găseşti atâţia lingvişti?” *** TRADUCERI: Cum se scrie corect – Irak sau Iran?
CRAIOVA: Oltenii își apără cultura. Săptămâna viitoare le vor face freza și le vor scoate la plimbare!


ARHIVĂ: CRAIOVA PUDICA: Statuia „Mititelu şi Olguţa” aprinde călcâiele oltenilor. Mai bine mergeţi în parc! *** CRAIOVA: Eminescu face reclamă la Adidas Superstar Suit sau invers? *** CRAIOVA: Primăriţa Olguţa pune panseluţa pe ţambal. Petunii pentru pian şi violoncel în Do Major! *** CAPSULA TIMPULUI: De ce oltenii ascultă muzică bună? Ca să nu se plictisească până în 2126!
VIAȚA LA BLOC: Chuck Norris s-a apucat de grădinărit. Mâine pune lacăt și cere bilet de intrare!


ARHIVĂ: DUPĂ 100 DE ANI: „Strada Speranței, la parter. Vă mai aștept și mai sper!” *** CRAIOVA: ”Din sticle, dopuri așezate pe noroi/ Făcut-am în fața blocului alei noi” Câte dopuri sunt necesare pentru autostrada până la București? *** SUBSTITUT: Mâncăm plastic, ne îmbrăcăm în plastic, suntem de plastic. *** DRUMUL GRĂTARELOR: Festivalul micilor la scara blocului *** RITUAL: Cum sărbătorim venirea primăverii?













