ORADEA: „Zeci de porumbei au fost găsiți morți grămadă, fix în inima orașului’
INSIDER: „Oradea – Ce se întâmplă cu porumbeii din centru?! Astăzi, pe străzile Piața Ferdinand și Libertății, zeci de porumbei au fost găsiți morți grămadă, în același loc. Nu unul, nu doi – un morman întreg de păsări moarte, fix în inima orașului. Asta nu este normal. Asta nu este natural. Un astfel de fenomen indică fie otrăvire intenționată, fie expunere la o substanță extrem de toxică din proximitate. Oricare ar fi explicația, avem de-a face cu un pericol real, nu doar pentru animale, ci și pentru oameni.
➡️ Poate nu vă pasă de porumbei, dar aveți copii, animale de companie, nepoți.
➡️ Oricare dintre ei poate atinge accidental otrava sau poate intra în contact cu zona contaminată.
➡️ Aici nu mai vorbim doar de cruzime, ci de un risc direct pentru sănătatea publică.
Unde sunt autoritățile?
Unde este Primăria Oradea, Direcția Sanitar-Veterinară, Garda de Mediu? Cine verifică ce se întâmplă în CENTRUL orașului? Această situație trebuie investigată IMEDIAT, cu transparență și rezultate făcute publice!Sănătatea oamenilor NU se negociază. Viața animalelor nu se tratează cu indiferență.
📢 Distribuiți. Un oraș civilizat nu ascunde sub preș asemenea lucruri.” SURSA
N.R.: Porumbelul (Columba livia) sau porumbelul de stâncă sau porumbelul comun este un membru al familiei de păsări Columbidae (porumbei și turturele). În uzul comun, este adesea denumit simplu „porumbel”, deși aceasta este forma sălbatică a păsării; porumbeii cei mai familiari oamenilor sunt forma domesticită a porumbelului sălbatic de stâncă. Porumbelul domestic (Columba livia domestica, care include aproximativ 1.000 de rase diferite) a descins din această specie. Porumbeii domestici evadaţi au crescut populaţiile de porumbei sălbatici din întreaga lume. Porumbelul de stâncă a fost descris oficial în 1789 de naturalistul german Johann Friedrich Gmelin în ediția revizuită și extinsă a Systema Naturae scrisă de Carl Linnaeus. El I-a plasat alături de toți ceilalţi porumbei în genul Columba și a inventat numele binomial Columba livia. Numele genului Columba este cuvântul latin care înseamnă „porumbel”, a cărui etimologie mai veche provine din greaca veche κόλυμβος (kólumbos), „înotător”, de la verbul κολυμβάω (kolumbáō), „plonjare cu capul înainte, scufundare, înot”.. Aristofan și alți autori folosesc cuvântul κολυμβίς (kolumbís), „înotător”, pentru numele păsării, din cauza mişcării sale de înot în aer. Epitetul specific livia este o variantă din latina medievală a lui livida, „livid, gri-albăstrui”. Cea mai apropiată rudă a sa din genul Columba este porumbelul de deal, urmat de porumbelul de zăpadă, porumbelul pătat și porumbelul cu guler alb.” DETALII
Curiozități Despre Porumbei: 1. Memorie și Navigație: Au o vedere extraordinară, pot vedea lumina ultravioletă și își amintesc locații perfect, chiar după ani, fiind unici în capacitatea lor de a găsi drumul acasă. 2. Viteză și Rezistență: Porumbeii voiajori pot atinge 70 km/h și parcurge 900 km într-o zi, datorită oaselor goale (mai uşoare) și muşchilor puternici. 3. Fidelitate: Sunt monogami, trăind în perechi pe viață, ceea ce i-a transformat în simbolul dragostei și parteneriatului. 4. Hrana Puiilor: Puii sunt hrăniți cu „lapte de porumbel”, o secreție nutritivă albă. bogată. produsă în guşa părinţilor. 5. Părinți Implicați: Masculul ajută la construcția cuibului și protejează femela în timp ce clocește ouăle. 6. Utilizare în Misiuni: Au fost antrenați să identifice culori vii (veste salvamari) în misiuni de salvare și ca mesageri. 7. Simboluri și Istorie: Darwin a studiat porumbeii pentru a înțelege evoluția, iar rasele domestice provin din porumbelul sălbatic de stâncă (Columba livia). 8. Auz Sensibil: Auzul lor este mai dezvoltat decât al omului, detectând sunete de la distanțe mari. 9. Longevitate: Trăiesc mult mai mult domesticiți (până la 25 ani) decât în sălbăticie (aprox. 10 ani). 10. Diversitate: Există multe rase, de la porumbelul gulerat la specii sălbatice, adaptate diverselor medii.
ARHIVĂ: TURBULENȚE CAP/ NET: Porumbeii păcii atacă antenele 5G? OXXO PORUMBELUL PĂCII: Dragostea trece prin stomac OXXO AUCHAN: Sacrificăm porumbei de dragul Valentine’s Day? OXXO HANUL GABROVENI: „Doar porumbei sau paraşutişti să nu fiţi, pentru că vă aşteaptă nişte ţepi la ferestre!” OXXO PESTE MORMINTE: Oprescu promitea Grădinile Semiramidei. PriMărie, nu FIREA cu porumbeii! OXXO SECTOR 2: De ce primarul Onţanu este votat de oameni, de câini şi de porumbei? Noblesse oblige! OXXO JUST MARRIED: “Iubirea te ridică, iubirea te coboară iubirea îți dă aripi, iubirea te omoară!”
MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA: „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” – „Puntea” celor 100 de artefacte, dintre tragedia Vezuviului și pământul României!
INSIDER: „„Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” este noua expoziție-eveniment care s-a deschis azi la Muzeul Național de Artă Timișoara ♥️
Și ce expoziție! Da, am fost acolo chiar din prima zi, aproape imediat după ce ușile s-au deschis. Încă se simțea în aer emoția aceea proaspătă, de început, când lumea intră într-o poveste pe care o va purta cu ea mult timp 🌫️, fără a ști la ce să se aștepte, căci încă nu e plin social media de poze și live-uri direct din expoziție.
Muzeul, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, găzduiește o expoziție cum nu s-a mai văzut în România, dedicată unuia dintre cele mai tulburătoare subiecte ale istoriei antice: Pompeii, orașul înghițit de cenușa Vezuviului 🌋.
Erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr. a fost un sfârșit atât de brutal, încât și astăzi pare că timpul își ține respirația când ne întoarcem la el. Totul a început în miezul zilei, când orașul era viu și zgomotos, iar oamenii își vedeau de treburile lor obișnuite. Apoi cerul s-a rupt. Lumina s-a stins ca și cum cineva ar fi tras cortina peste soare, iar ziua s-a transformat brusc într-o noapte ireală, grea, sufocantă 🌑. Cenușa a căzut peste Pompei ca un întuneric lichid, oprind vieți, dar surprinzându-le, paradoxal, pentru totdeauna. În ultimele lor gesturi — un braț ridicat, o încercare de fugă, un copil strâns la piept — timpul s-a oprit. Pompeiul nu a dispărut doar; a rămas suspendat, ca o rană deschisă în istoria lumii, un loc în care clipa finală s-a conservat intactă 🕰️, amintindu-ne cât de fragili suntem și cât de straniu supraviețuiește memoria acolo unde viața s-a frânt.
Pompeiul e mai mult decât un sit arheologic. E o prezență. O dovadă că stilul poate supraviețui acolo unde zidurile au pierit. Un simbol al Modernității, care a modelat gustul Europei prin tradiția Grand Tour-ului — acele călătorii în care tinerii aristocrați veneau să descopere frumusețea și ruina, splendoarea și fragilitatea 🌍.
Și, într-un fel neașteptat, povestea aceasta ajunge și la noi, în Timișoara, prin Zsigmond Ormós — marele mecena al orașului și fondatorul muzeelor timișorene. El a vizitat Pompeiul în 1865 și din nou în 1872, iar impresiile lui au stat la baza studiului „Ruinele din Pompei” (publicat în 1879). Cu această ocazie a format o colecție proprie cu artefacte din Pompei și a demonstrat că Timișoara era deja, în secolul XIX, un loc viu de receptare și interpretare culturală — un „Grand Tour dinspre Răsărit”. ✨
Ormós este cel care a adus, într-un fel, Pompeiul în cultura timișoreană, cu ochi de cărturar și sensibilitate de colecționar. Și liantul celor două culturi, care leagă Pompei de Timișoara și face această expoziție ancorată în realitatea noastră 🤝.
În Palatul Baroc din Piața Unirii sunt expuse peste 100 de piese de patrimoniu — fresce, picturi, sculpturi, grafică, fotografii, artefacte rare — venite din marile muzee ale Italiei:
• Museo Archeologico Nazionale di Napoli
• Certosa e Museo di San Martino – Napoli
• Museo della Ceramica Duca di Martina – Napoli
• Galleria Nazionale d’Arte Moderna e Contemporanea – Roma
• Museo e Real Bosco di Capodimonte – Napoli
• Galleria Lia Rumma Milano – Napoli
• Museo Nazionale di Castel Sant’Angelo – Roma
Fragmente de lume romană, întregite de privirea noastră. Expoziția are și o componentă imersivă, narativă, ghidată de o voce. Și nu e o invenție arbitrară — ci pornită de la o descoperire reală: o inscripție arheologică de pe un altar funerar găsit la Adamclisi. Pe el apare numele unui soldat roman, Lucius Valerius Sacer, alături de mențiunea unui prefect al orașului Pompei, din păcate neidentificat.
Din această mică fărâmă de istorie s-a construit un narator postmodern: Sacer, supraviețuitor al Pompeiului, soldat roman ale cărui drumuri au unit epicentrul cultural al orașului cu frontiera Dacie. Prin ochii lui trecem prin momentele unei lumi fragile: ordinea iluzorie a unei civilizații opulente, apoi haosul indiferent al erupției.
Pompeiul a fost redescoperit în 1748, sub Dinastia de Bourbon din Regatul Neapolelui. Primele excavații, făcute mai mult pentru comori și prestigiu politic, au transformat Napoli într-un epicentru cultural, iar descoperirile au devenit scânteia care a aprins imaginația Europei și a alimentat Marele Tur (Grand Tour) ✈️.
În 1863, arheologul Giuseppe Fiorelli schimbă totul: împarte orașul în regiones și insulae, pune ordine în dezordine, iar prin tehnica mulajelor dezvăluie formele tragice ale victimelor — acele „anti-sculpturi” ale morții care încă ne taie respirația.
Pe măsură ce înaintezi în expoziție, vulcanul își schimbă chipul: fertilitate, distrugere, renaștere culturală, prosperitate, ruină romantică, amenințare latentă, laborator pentru arheologie, memorie, reflecție 🌋. Cataclismul natural intră în dialog cu cel uman.
Arta devine oglinda prin care ne vedem vulnerabilitatea. Lucrările lui Gian Maria Tosatti și Anselm Kiefer devin o cheie esențială pentru a înțelege cum reverberează catastrofa în sensibilitatea artistică a prezentului.
Tosatti, prin lucrări create din materiale vii, perisabile, destramă iluzia „perfecțiunii eterne” a Antichității și propune o perspectivă critică asupra istoriei ca proces instabil, aflat într-o continuă transformare. În felul acesta, el devine o punte conceptuală între fragilitatea lumii antice și fragilitatea lumii de azi.
Kiefer, care încheie expoziția cu un peisaj monumental plasat lângă un mulaj pompeian, readuce tema ruinelor în miezul secolului XX: războaie, traume, prăbușiri ideologice. Opera lui afirmă că marile catastrofe nu aparțin trecutului — ele continuă să modeleze umanitatea și felul în care ne raportăm la istorie 🕊️.
Iar la final, călătoria lui Sacer se încheie în Dacia. Vocea lui, aceea care ne-a purtat din Pompei până aici, se stinge pe pământul unde probabil i s-a încheiat și viața. Expoziția devine un memorial simbolic — o punte între tragedia universală a Vezuviului și pământul României, o meditație asupra felului în care cultura ne ajută să privim în față propria noastră impermanență. Și recunosc: am ieșit din expoziție cu o liniște grea în mine, dar și cu o claritate nouă — că unele povești nu se termină, doar schimbă vocea care le spune 🌙.” SURSA
N.R.: „💫„Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” nu este doar o expoziție, ci o întâlnire între lumi despărțite de secole, unite de aceeași nevoie de a înțelege, de a păstra și de a renaște. 🌋 Pășești printre vestigii care au supraviețuit cataclismelor și descoperi peste 100 de exponate aduse din importante muzee italiene, într-o călătorie care leagă istoria de fragilitatea și frumusețea eternă a lumii! 🖼️Fiecare frescă, sculptură și artefact poartă cu sine memoria unei lumi apuse, dar care încă ne vorbește, ne emoționează și ne apropie. ⏳ Expoziția este deschisă până pe 29 martie 2026. Program de vizitare: miercuri – duminică 10.00-18.00” DETALII
Bilete: Adulţi – 88 lei; Pensionari – 44 lei; Studenți – 22 lei. Adresa: Muzeul Naţional de Artă Timişoara Piaţa Unirii, nr.1 Timişoara.
BENZINĂRII, SPANIA: E-fuel/ pompa roz – carburantul sintetic, împiedică extincția autovehiculele non-electrice!
INSIDER: „Noua pompă care i-a bulversat pe şoferi în benzinării. Este un nou tip de combustibil și are culoarea roz, în Spania. În staţiile Repsol a apărut un nou tip de carburant marcat la pompă printr-un pistol roz, folosit pentru combustibili regenerabili cu emisii reduse. Experții spun că aceste alternative ar putea permite vehiculelor cu motoare pe benzină și motorină să continue să circule şi după 2035.
În statiile de alimentare întâlnim de obicei cu două tipuri principale de furtunuri: cele negre şi cele verzi, care indică motorina, respectiv benzina. Totuşi, de-a lungul anilor şi odată cu avansul tehnologic, au apărut noi combustibili şi carburanţi din familia celor sintetici şi regenerabili, ceea ce face ca în unele benzinării să apară şi pompa Roz deschis = benzină regenerabilă, unul dintre combustibilii cu cele mai reduse emisii & Roz intens = motorină regenerabilă, la fel de scăzută în emisii şi considerată „neutra” de companie.
Roz corespunde brandului NEXA, companie specializată în combustibili regenerabili, „salvatorii” motoarelor după 2035. Compoziție: Un combustibil sintetic, produs cu energie regenerabilă, folosind hidrogen verde și CO2 captat, adică un e-fuel. Motorină regenerabilă, cunoscută sub numele de Nexa XTL – combustibil lichid fabricat din deşeuri organice, cum ar fi uleiul de gătit uzat sau cojile de nuci, etichetat ca fiind 100% regenerabil. Acest tip de combustibil diferă de motorina tradițională prin materialele și tehnicile folosite pentru producţia sa. Repsol este o companie energetică globală implicată în producția și comercializarea acestor combustibili sustenabili” SURSA
ÎNGERUL CUȚITELOR: Statuie de 8,2 metri și 3,5 tone, realizată din 100.000 de „arme albe” confiscate/ predate voluntar face Turul Păcii în Marea Britanie
INSIDER: „Îngerul Cuțitelor”, Marea Britanie – „Să facem din tun tractoare / Din atom – lumini, izvoare / Din rachete nucleare / Pluguri de arat ogoare!’ – varianta cu monarhie constituțională…
N.R.:”Statuia din imagine este „The Knife Angel” (Îngerul Cuțitelor), un monument național împotriva violenței și agresiunii. A fost creată de artistul Alfie Bradley și British Ironwork Centre. Sculptura are o înălțime de aproximativ 8,2 metri (27 de picioare) și cântărește 3,5 tone. Este realizată din peste 100.000 de cuțite și lame confiscate sau predate voluntar de către 41 de secții de poliție din Marea Britanie.
Scopul său este de a crește gradul de conştientizare cu privire la infracțiunile cu cuțitul și de a promova un mesaj de pace și non-violenţă. Sculptura nu are o locație permanentă, ci face un turneu prin diferite oraşe şi localități din Marea Britanie pentru a inspira schimbarea și a servi ca un catalizator pentru dialog și educaţie.” SURSA
ARHIVĂ: STOP (STAR) WARS: „Să facem din tun tractoare/ Din atom – lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare!” OXXXO ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris
AVICENNA: Descoperirile lui, acceptate de medicina modernă după 1000 de ani – Bustul său degradat, cu spatele la bulevard, inexistent bucureșteanului grăbit!
INSIDER: „Statuia lui Ibn Sina (Avicenna) – În Parcul Eroii Sanitari lângă curtea Facultății de Medicină Carol Davila. Statuia este așezată cu spatele la bulevard. Se află într-o stare jalnică. Bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8.” SURSA
N.R.: Pe numele său adevărat, Abu’Ali al-Husayn Ibn Abd Allah Ibn Sina, „Sheikh al-Rais” („Prinț al savanților”), Avicenna (numele latinizat sub care a rămas cunoscut) a fost un medic și filosof persan (980- 1037), preocupat, de asemenea, de astronomie, chimie, psihologie. Arabii îl numeau „al treilea Aristotel”. Avicenna este autorul a sute de lucrări care au stat la baza studiilor medicale și a studiilor experimentale din diverse domenii timp de peste cinci secole, deopotrivă în Orient și în Occident. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Cartea vindecării” și „Enciclopedia medicală Qanun”. Se spune despre Avicenna că avea o memorie excepţională, că, la vârsta de numai 14 ani, I-a citit dintr-o „suflare”, zi și noapte, pe Hipocrate, considerat, astăzi, „părintele medicinei”. Avea doar 17 ani când a început să practice medicina, după ce l-a vindecat pe emirul Nuh II, de otrăvire cu plumb. De-a lungul întregii sale vieți, savantul persan a fost convins că orice boală se poate vindeca dacă îi sunt cunoscute cauzele şi factorii care-i influenţează apariţia. Avicenna a fost primul care a stabilit reguli despre modalităţile de testare a unui medicament nou, înainte ca acesta să fie administrat pacienţilor, iar într-una dintre cărţile sale sunt înregistrate nu mai puţin de 760 de medicamente, cu informaţii despre utilizarea şi eficacitatea acestora. Savantul persan este și unul dintre primii medici care au observat relaţia dintre emoţii, starea fizică a pacienţilor și efectele benefice ale muzicii asupra corpului şi spiritului, ceea ce medicina modernă va accepta abia după mai multe secole. Începând cu 2003, UNESCO a instituit Premiul Avicenna, care se acordă la fiecare doi ani, pentru realizări deosebite în domeniul eticii în ştiinţă, scopul fiind de a atrage atenţia asupra problemelor ridicate de progresele ştiinţifice și tehnologice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba binelui pentru oameni.
Experimentul lui Avicenna a avut ca scop să arate felul în care frica, dacă nu este gestionată corect, poate să paralizeze fiinţa. Chiar dacă, pentru experiment, s-a folosit de două animale, savantul persan a explicat faptul că mecanismele care se declanşează în organism, in condiţii de frică, sunt valabile și la om. În două cuști separate, securizate şi aşezate la mică distanţă una de alta, Avicenna a pus un lup și un miel, astfel încât cele două animale să se poată vedea permanent, dar fără să existe vreun risc ca lupul să evadeze din cușcă sau să atace mielul. Și lupul şi mielul au primit hrană și apă din belşug. În timp ce lupul a mâncat toată hrana din cușcă și, sătul fiind, a urlat tot timpul, încercând să rupă gratiile și să ajungă la miel, acesta din urmă a refuzat hrana şi, paralizat de spaimă, nu a rezistat mai mult de o săptămână.
Mutatis mutandis, spune experimentul lui Avicenna, „mielul” poate fi oricare dintre oameni, într-un anumit context, iar „lupul” orice fel de pericol real sau imaginar, care anulează gândirea logică. La om, ca la majoritatea mamiferelor, frica provoacă o activitate hormonală intensă, care poate determina pielea să elibereze un miros puternic, generează, în acelaşi timp, o excitare a văzului şi a auzului. Omul înspăimântat încremenește ca o statuie, rămâne nemişcat și fără să respire sau se ghemuiește instinctiv, pentru a scăpa de privirea celorlalți. Inima bate violent și palpită, se modifică ritmul cardiac, respiraţia este accelerată, glandele salivare acționează imperfect, gura devine uscată, mușchii tremură etc. Experimentul lui Avicenna despre frică a evidenţiat, în urmă cu aproximativ o mie de ani, ceea ce oamenii de ştiinţă de astăzi au descoperit despre unul dintre cele mai vechi şi mai puternice sentimente care ne influenţează starea de spirit, comportamentul, deciziile, felul de a fi, de cele mai multe ori fără să conştientizăm mecanismele subtile ale minţii noastre sau fără să recunoaştem că suntem vulnerabili dintr-o astfel de perspectivă. Există tot felul de frici – de la cele individuale, la cele colective, de la simple temeri, frici „liniştite”, banale sau bizare (frică de întuneric, de praf, de oglinzi, de valuri, de insecte etc.), la fobii generatoare de panică și anxietate, care au ca resort percepţii si reacţii individuale, subiective, și numai într-o anumită măsură o realitate obiectivă. Creierul este responsabil de blocarea comportamentului firesc, provocând un fel de „paralizie” mentală, printr-un exces de analiză, cauzele unor astfel de reacţii rămânând, în mare parte, necunoscute.
„AVICENNA (IBN SINA) 980, BUKHARA (PERSIA) -1037, HAMEDAN/ GÂNDITOR, FILOZOF, MEDIC ȘI MATEMATICIAN PERSAN UNUL DINTRE CEL MAI CUNOSCUȚI SAVANȚI DIN IRAN ŞI DIN LUME/ AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN-2003″
PORSCHE 911 CRYSTAL GT3: Fugită în rochia de bal, Swarovski-sclipicioasă direct de la Essen Motor Show
INSIDER: „Crystal GT3: @zperformancewheels demonstrează cum să ieși în evidență la ESSEN MOTOR SHOW cu acest Porsche împodobit cu milioane de cristale!” SURSA
N.R.: „Porsche 911 GT3 este un model de înaltă performanță al mașinii sport 911, cu un motor natural aspirat de 4,0 litri, disponibil cu transmisie manuală sau automată (PDK). Varianta de bază are 510 CP, atinge 100 km/h în 3,4 secunde și o viteză maximă de 311 km/h. Există și varianta 911 GT3 with Touring Package (cu aripă spate discretă) și modelul extrem 911 GT3 RS, optimizat pentru circuit.
Specificații cheie: Motor: 4,0 litri, boxer, natural aspirat; Putere: 375 kW / 510 CP (pentru modelul standard GT3); Accelerație (0-100 km/h): 3,4 secunde (cu transmisie automată/manuală); Viteză maximă: 311 km/h; Transmisie: Cutie manuală cu 6 trepte sau automată cu dublu ambreiaj (PDK); Tracțiune: Spate; Consum: 13,8-13,7 l/100 km (combinat)
Variaţii: 911 GT3: Modelul de bază, cu aripă spate fixă; 911 GT3 with Touring Package: Similar cu modelul de bază, dar fără aripa spate fixă, înlocuită cu un spoiler retractabil automat; 911 GT3 RS: Varianta mai extremă, optimizată pentru circuit, cu aerodinamică radicală și o putere mai mare (până la 525 CP, în funcție de model), conform Porsche.
ARHIVĂ: MAGNOLIU: Porsche Taycan Champagne Rose. Nu este de mâncare! OXXXO VIENA: Prima și singura camionetă Porsche 944 cu 6 roți din lume OXXO 311: „Iubita mea cu ochii ca cafeaua / Şi părul mătăsos ca catifeaua / Că când te văd mă simt ca carameaua”
GALATEEA CONTEMPORARY ART: Expoziția „?” de Lucian Țăran – 60 de bebeluși din ceramică abandonați pe gresia rece – Mai suntem lăsați să fim oameni?
INSIDER: „La Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei nr. 132 din Bucureşti sector 1) are loc până pe 16 decembrie 2025, expoziția „?” a sculptorului Lucian Ţăran. Simbolul interogaţiei deschide eventuale introspecții la nivel personal și social în căutarea unui răspuns salvator la adresa conştiinţei umane contemporane. Întrebarea este dacă omul mai este om, dacă această societate în continuă transformare reuşeşte să salveze oamenii sau să-i ducă spre autodistrugere, datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei care ridică nivelul de pericol în cazul conflictelor pe motive mercantile şi egocentrice de supremație economică și teritorială. În fața acestor provocări e bine să amintim că în natura umană există iubire, pace și compasiune. (Iulian Virtopeanu)
Lucrarea ,,?” a sculptorului-ceramist Lucian Ţăran elimină tot ce nu e necesar. Şaizeci de copii din ceramică. Atât. Nu ai nevoie de explicații. Se înmulţesc în capul tău pentru că aşa fac numerele reale. Nu stau pe loc. Şaizeci devin şase mii care devin ceva ce nu mai poți număra. Şi în această progresie se relevă adevărul pe care vremea noastră a ales să îl ignore: faptul că fiecare formă ceramică reprezintă nu o cifră statistică, ci o viaţă, una sacră.
Te uiți la aceste forme mici și ceva arde. Arderea asta e esenţială. Dacă nu arde, nu funcţionează. Pentru că în ea recunoaştem focul din care ceramica s-a născut-aceeaşi temperatură de 1150 de grade care a transformat lutul în mărturie permanentă. Artistul n-a vrut să ne simțim confortabil. Confortul omoară arta. Artistul a vrut să ne trezească. În această trezire găsim rostul cel mai înalt al artei: nu să ne decoreze vieţile comode, ci să ne facă să vedem ceea ce am ales să nu vedem.
Fiecare copil ceramic poartă greutate. Nu o greutate fizică, ci una emoțională. Greutatea a ceea ce am pierdut, ce pierdem în continuare, ce ne prefacem că nu vedem. Pentru că lutul din care sunt făcuți ne reaminteşte ce suntem cu adevărat – fragili, modelabili, muritori. Întrebarea e chiar acolo: „Mai suntem lăsați sa fim oameni?” Ea te lovește sau nu. Dacă te lovește, o să ştii și răspunsul. În liniştea ce încojoară aceşti mici martori, alături de Ţăran, nu cerem pacea. O pretindem.” SURSA
N.R.: Program – Luni, Miercuri, Vineri: 16.00-20.00 Marți, Joi: 12.00-16.00.. Chiar dacă e închis expoziția se vede din stradă și timpul va încremeni o clipă în momentul în care o zărești în goana zilnică. Și chiar dacă nu te oprești, imaginea îți va rămâne pe retină și te va bântui un timp, iar toate gândurile tale vor fi întrebătoare…
GRAND HÔTEL DU BOULEVARD: Primul Crăciun – cu soldaței „Spărgător de Nuci” pentru uriași, căluți de carusel, globuri supradimensionate și mii de luminițe
INSIDER: „Corinthia Grand Hotel du Boulevard – Decorul exterior al Corinthia Bucharest, creat de renumitul designer lituanian Mantas Petruškevičius, transformă fațada hotelului într-o scenă vibrantă, unde teatralitatea se întâlnește cu nostalgia lumii lui Dickens. Arhitectura Belle Époque capătă o nouă viață sub lumina caldă a mii de metri de ghirlande, într-un spectacol ce evocă eleganța unui decor clasic, reinterpretat cu rafinament contemporan.
Brazi naturali și artificiali, decorațiuni în formă de cai și baloane, precum și structuri ornamentale amplasate pe balcoane și marchize creează o compoziție festivă spectaculoasă. alături de impunătorii soldați „Spărgătorul de Nuci”, fiecare element contribuie la un univers vizual coerent, plin de poveste.
Rezultatul este o atmosferă de sărbătoare cu adevărat feerică, în care luxul discret, inspirația victoriană și magia Crăciunului se împletesc într-un decor care transformă hotelul într-un punct de atracție emblematic al sezonului festiv din București.” SURSA
N.R.: „Grand Hôtel du Boulevard este situat în centrul Bucureștiului, la intersecţia străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. În 1865 omul de afaceri Jacques Herdan cumpără terenul și începe construcția unui hotel după planurile arhitectului Alexandru Orăscu – primul arhitect din Țara Românească cu studii de specialitate finalizate la Berlin și Munchen (autorul clădirii Universității și a Palatului Dacia din capitală). Clădirea numită Hotel Herdan este inaugurată în 1871 (după alte surse hotelul a început să funcționeze din 1873); are la parter un restaurant franţuzesc și librăria Alcalay. Începând cu 1877 hotelul se numește Grand Hôtel du Boulevard și este primul hotel bucureştean care a tras apă curentă. Dotat de la inceput cu iluminat electric, ascensor, omnibus de la gară, salon de lectură, post telefonic și adresă telegrafică specială. Hotelul este apreciat dar prețurile sunt mari, de exemplu, o cameră modestă costă 12 franci pe zi în 1877.
De-a lungul timpului, Grand Hôtel du Boulevard a găzduit săli de pictură, întruniri parlamentare, iar în saloane, după 1918 se organizează „Pour toi et pour moi”, un club de dans cunoscut în perioada respectivă. În 1934, patru ofiţeri ai armatei române pun la cale un atentat împotriva regelui Carol al II-lea. Aceştia se cazaseră la etajul doi, în camera 44, şi au plănuit uciderea regelui în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei, atentatul a eşuat, ofiţerii fiind arestaţi. Mai târziu, regimul de după război a naționalizat hotelul, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, acolo unde fusese celebra Librărie Alcalay. Între 1950 şi 1974 clădirea a fost un sediu ministerial. Hotelul a fost în renovare de mai bine de 10 ani. Niro Investment Group a achiziționat hotelul şi a încheiat un parteneriat cu Corinthia Hotels. Hotelul a fost redeschis în martie 2025 sub numele Corinthia Grand Hôtel du Boulevard.” SURSA
Adresa Bulevardul Regina Elisabeta nr.21, București. Preţ pentru 1 noapte, 2 adulţi – 2.392 lei.
ARHIVĂ: RESTAURARE: Grand Hôtel du Bulevard, ascuns în centrul Capitalei. Peisajul strică faţada!
YOYO ÎN TRAFIC: Nume predestinat răsturnărilor – la propriu!
INSIDER: „Mici dar nervoase!
O mașină s-a răsturnat în zona hotelului Dobrogea din Constanța.” SURSA
N.R.: „Cvadriciclul nu are ESP, nefiind obligatoriu pentru non autoturisme. A mers cu viteza maximă și a tras de volan. Mașina din imagine este un XEV Yoyo. Aceasta este o mașină electrică mică, concepută pentru mobilitatea urbană, vehicul 100% electric. Poate fi condusă de la vârsta de 16 ani în unele țări. Specificații: Are o autonomie de până la 153 km și poate atinge o viteză maximă de 85 km/h. Vehiculul este omologat conform standardelor europene de siguranță, având un cadru robust din oțel de înaltă rezistență, airbag și sistem ABS incluse standard.”
YO-YO este o jucărie simplă, alcătuită din două discuri egale, ce sunt conectate cu un ax fix, în jurul căruia se rulează un fir. Se presupune că yo-yo-ul este cea mai veche jucărie, exceptând păpușa. Deşi e utilizat încă din cele mai vechi timpuri (prima menționare istorică a yo-yo-ului apartine grecilor, datând din anul 500 i.Hr.), această jucărie a devenit faimoasă în epoca modernä. Chiar și Napoleon și armata sa s-au jucat cu yo-yo-uri înainte de bătălii. Numele „yo-yo” provine din filipineză și înseamnă „vino-vino”.
Jucăria a devenit faimoasă în epoca modernă, în special datorită imigrantului filipinez Pedro Flores, care a început o companie de yo-yo în California în anii 1920. Donald F. Duncan, care era un excelent om de afaceri, a preluat în 1928 sau 1929 compania de yo-yo cu același nume a lui Pedro Flores. A mutat-o din California in Wisconsin, care a devenit curând Capitala Yo-yo-urilor din toată lumea”, fabrica producând 3600 de yo-yo-uri pe minut. Dacă la început yo-yo-ul era făcut din lemn, cu timpul acesta a devenit tot mai stilizat, aducându-i-se noi şi noi îmbunătățiri.
Cum funcţionează yo-yo-ul? V-ați intrebat vreodată de ce yo-yo-ul urcă înapoi odată ce ajunge jos? Deşi are un design atât de simplu, yo-yo-ul folosește de un principiu de bază ale fizicii: conservarea energiei. Legea conservării energiei ne spune că orice formă de energie nu se pierde, ci se transformă în altă formă de energie, rămânând constantă. Aşa este şi în cazul yo-yo-ului, când energia potențială se transformă în energie cinetică, iar aceasta din nou in potențială. Atunci când obiectul coboară are energie cinetică, derivată din energía potențială. Odată ce ața ajunge la capăt, energia cinetică este suficientă pentru a face ca yo-yo-ul să urce înapoi în sus. Apoi, energia cinetică se transformă în energie potențială pe măsură ce yo-yo-ul urcă şi astfel, întregul proces se reia. Din cauza frecării, la fiecare astfel de ciclu, yo-yo-ul va urca tot mai puţin, până când în cele din urma, se va opri cu totul. Dar orice pasionat de yo-yo stie că jucăria se poate. menține pe termen nelimitat în acest proces, dacă obiectul este tras uşor în sus la fiecare ciclu. Această tragere furnizează o energie cinetică suplimentară, care compensează pierderile prin frecare.”
ARHIVĂ: IARNA PE ULIȚĂ: Cum citești plăcuțele unui BMW răsturnat într-o curbă cu polei? OXXO GAURA NEAGRĂ: Moda spălării bolidului la fântâna din Piața Constituției câștigă adepți
CASA MIȚA BICICLISTA: Crăciun unit sub o singură stea și un kilometru de ghirlande luminoase!
INSIDER: „✨ Casa Mița Biciclista — un cer plin de stele și un strop de magie. În acest an, Casa Mița Biciclista își întâmpină vizitatorii într-o atmosferă feerică, transformându-și fațada într-un cer plin de stele care luminează discret una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului. Sub conceptul „Sub aceeași stea”, decorul aduce împreună tradiția, emoția și bucuria sărbătorilor, invitându-ne să privim orașul cu mai multă căldură și speranță.” SURSA
N.R.: „Suntem gata. Întâlnirea sub aceeași stea începe. Anul acesta, Crăciunul de la @lamitabiciclista se aprinde altfel. Vorbim despre sens, despre lumina care nu doar strălucește, ci adună. Pe fațada casei istorice au prins formă 11 stele create special pentru La Mița Biciclista, în urma unui dialog minuțios între Mantas Petruskevicius și echipa noastră. Steaua cea mare, de 5 metri, conduce compoziția ca un reper al orașului. În jurul ei, peste 1 km de ghirlande luminoase și 200 m de ghirlande aurii croiesc un cer nou. Un Crăciun al orașului unit, nu al orașului risipit. Un loc în care oamenii se pot regăsi, fie și pentru o clipă, sub aceeași stea.” SURSA
CANDLELIGHT PREMIUM: „Capodopere pianistice de la Mozart la Chopin” au (i)luminat Palatul Parlamentului!
INSIDER: „Candlelight Premium la Casa Poporului – Având în vedere că aici funcţionează Parlamentul României şi cele mai importante structuri ale statului, la intrare se face un control strict, la fel ca pe aeroport. Trebuie să pui bagajele pe bandă pentru a fi scanate, ca să se asigură că nu ai obiecte interzise. Vizitatorii sunt şi ei verificați, trebuie să treacă printr-o poartă cu detector de metale şi apoi sunt scanați cu un detector mobil. Dacă ai vreo unghieră/ obiect ascuțit în geantă, ți se va reține până după concert, în baza unui „bon”. După ce ai parcurs toți aceşti paşi, cu buzunare și poșete întoarse pe dos și dezbrăcat de paltoane, pălării și umbrele poți pleca cu brațele pline, elegant, către sala C.A. Rosetti să umpli și sufletul.
N.R.: Concertele Candlelight aduc magia unei experiențe muzicale live, multisenzoriale, sub lumina blândă a lumânărilor în locații deosebite din București. „Candlelight Premium, Capodopere pianistice de la Mozart la Chopin” a „(i)luminat” Palatul Parlamentului. Pianist: Marius Boldea – Program: Mozart – Fantezia în re minor KV. 397; Beethoven – Sonata op. 57 în f minor „Appassionata”; Schubert – Sonata în Si bemol major D. 960 (partea I); Chopin – Scherzo nr. 2 op. 31 în si bemol minor. Sala C.A.Rosetti.
Durată: 60 minute (Accesul este permis cu 45 minute înainte de începerea programată, iar participanților li se interzice intrarea ulterioară). Limită de vârstă: 8 ani sau mai mult. Persoanele sub 16 ani trebuie să fie însoțite de un adult” DETALII
MISS UNIVERS ROMÂNIA 2025: Reinterpretare modernă a costumului național – îngeraș cu aripi tricolore și cu stema în frunte!
INSIDER: „Costumul prezentat în imagine este costumul național purtat de reprezentanta României, Cătălina Jacob, la competiția Miss Universe 2025, care a avut loc în Thailanda. Cătălina Jacob a reprezentat România la cea de-a 73-a ediție a concursului Miss Universe, desfășurată în Bangkok, Thailanda, în noiembrie 2025. Cătălina Jacob este fotomodelul și actrița română, în vârstă de 28 de ani cu dublă cetățenie româno-italiană, s-a născut pe 17 iunie 1997. A trăit în Bacău, Abruzzo şi Milano. Cătălina şi-a început drumul în această lume a frumuseții la 18 ani, când s-a mutat la Milano pentru a urma studii în psihologie şi comunicare, combinând educația cu pasiunea pentru modelling. Experiența ei internaţională este impresionantă. A participat la prezentări de modă în oraşe de tradiţie în industrie, precum Milano, Paris, New York şi Dubai, colaborând cu branduri renumite și acumulând experiență valoroasă într-un domeniu competitiv.
Pentru secţiunea costumului național, Cătălina Jacob a defilat într-o ţinută spectaculoasă, inspirată din identitatea românească, reinterpretat într-o variantă modernă. Look-ul, completat de aripi imense in culorile tricolorului, a avut o estetică ce amintea de prezentările cu „îngeraşi” Victoria’s Secret. Apariția ei a stârnit reacţii entuziaste, atât în rândul publicului, cât şi pe rețelele sociale, unde imaginile au devenit rapid virale. Deşi nu s-a calificat în primele 30 de frumuseți ale planetei, alese din 120 de concurente, Cătălina a făcut o figură frumoasă la Miss Universe 2025, competitie căştigată de Fatima Bosch. Miss Mexic.”
ARHIVĂ: PRET A LUTTER: Mixează un bun cultural tradițional cu simbolul unui bun de consum modern OXXO TATUAJE ROMÂNEȘTI: Stema României, ieșită din suflet direct pe spate!
MASCARONI: „Cicatrici ale fostei frumuseți” a posomorâtului de București
INSIDER: „Am urât posomorâtul ăsta de București încă din prima zi a relației noastre. Ne mai intersectasem noi fugar până atunci, dar în ’98, venit la facultate, când am coborât din tren și talpa mea i-a atins asfaltul, am știut că trebuie să fac orice-mi stă în putință să fug de-aici. N-am reușit, nici după 27 de ani.
Am trăit împreună, așa, ca doi oameni căsătoriți din obligație, împărțind nopți în paturi separate. Am tot încercat în timpul ăsta să-i dau o șansă, să las de la mine, să iert. Și, recunosc, din când în când, parcă-l vedeam zâmbind, ca să nu zic că-mi părea chiar simpatic. Odată mutat în inima lui, la centru, lucrurile s-au schimbat în puțin mai bine, mai ales de când mi-am dat seama că nu e vina lui că e așa cum e, că n-a fost mereu așa, că, asemeni oricui, în tinerețe era mult mai chipeș și mai plin de bun gust. Plimbările lungi, câteva tururi ghidate și niște evenimente la care-am participat mi-au scos în cale, pe lângă timida admirație pe trend ascendent, niște detalii care aveau să mă macine.
Am descoperit că Bucureștiul poartă niște cicatrici ale fostei sale frumuseți, ascunzându-le chiar sub ochii noștri. Se cheamă “mascaroni”. Știu, nici eu nu auzisem de cuvântul ăsta dubios, până recent. Sunt fețele care împodobesc clădirile din vremea tinereții Bucureștiului, unele înfățișând oameni, altele animale, altele personaje mitologice. Sunt mulți, mult mai mulți decât mi-aș fi imaginat, și sunt foarte timizi. Rar se întâmplă să-ți întâlnești privirile cu ale lor, dacă nu-i cauți. Și chiar când îi cauți, poți trece de zeci de ori prin același loc, și să nu ți se arate. Sau oi fi doar eu.
Spuneam, sunt fascinat de chipurile astea misterioase, martorii ăștia tăcuți ai trecerii Bucureștiului. Am început, cu ajutorul Oanei, să inventariez prezența lor. O fac în primul rând pentru mine (mai rar am avut un proiect atât de personal), și-apoi poate pentru vreun rătăcit care-ajunge-n Gara de Nord și nu dă nicio șansă urâțeniei ăsteia de oraș. Are și o valoare documentară demersul, pentru că am fotografiat deja mascaroni pe care știu că în câțiva ani n-o să-i mai vadă nimeni.
Și… asta voiam să zic, în prea multe cuvinte. E îndrăzneț să mă gândesc că o să reușesc să-i inventariez pe toți, la cât de bine se ascund. Am fotografiat câteva sute până acum și sunt încă foarte departe de suma de vreo 2000 la care sper să ajung. Există o pagină de Facebook, există o pagină de Instagram, există o hartă cu fotografii și vă invit pe la toate trei, pun link-urile în comentarii. M-aș bucura să știu c-ați început să-i vedeți. Faces of Bucharest meet the world. Faces of Bucharest e pacea mea cu Bucureștiul, chiar dacă nu cu ăsta de azi.” SURSA
N.R.: „Mascaronii sunt elemente decorative sculptate, sub formă de capete umane, animale sau fantastice, folosite în arhitectură pentru a decora faţadele clădirilor, precum deasupra ușilor, ferestrelor sau pe chei de boltă. Inițial, aveau un rol apotropaic (menit să sperie spiritele rele), dar ulterior au devenit un ornament pur decorativ. Termenul provine din italianul „mascherone” și are la bază latinescul „masca”. Sunt frecvent întâlniți în arhitectura gotică, barocă, Beaux Arts și Art Nouveau.
NOVOSIBIRSK, RUSIA: Monumentul Șoarecelui de Laborator care împletește spirala „geamănă” de ADN – sacrificiul ignorat pentru progresul uman!
INSIDER: „Știați că în Rusia în orașul Novosibirsk se află Monumentul Șoarecelui de Laborator? Novosibirsk, este al treilea oraș ca mărime din Rusia și un important centru științific. Monumentul a fost dezvelit în 2013 în fața Institutului de Citologie și Genetică. Această sculptură remarcabilă din bronz înfățișează un șoarece purtând ochelari și tricotând o catenă de ADN cu dublă spirală.
Monumentul este un simbol al recunoștinței pentru milioanele de șoareci care au contribuit la descoperiri în genetică, cercetarea cancerului și nenumărate alte progrese medicale. Monumentul a fost ideea artistului Andrey Kharkevich, care a dorit să creeze ceva care să recunoască sacrificiul adesea trecut cu vederea pe care aceste creaturi îl fac pentru progresul uman.
Având o înălțime de aproximativ 70 de centimetri, șoarecele stă pe un piedestal de granit, lucrând cu sârguință la elementele constitutive ale vieții. Oamenii de știință de la institut trec zilnic pe lângă el, ca o reamintire constantă a responsabilității etice pe care o poartă. Șoarecii de laborator au jucat un rol esențial în dezvoltarea de tratamente pentru boli precum diabetul, cancerul și Alzheimerul…etc. Asemănarea lor genetică cu oamenii îi face neprețuiți pentru testele medicale. Acest monument servește atât ca mulțumire, cât și ca o meditație asupra relației complexe dintre oameni și animale în progresul științific. A devenit un reper îndrăgit și un loc de pelerinaj pentru oamenii de știință din întreaga lume.” SURSA
N.R.: Monumentul şoarecelui de laborator este o sculpturā din Novosibirsk, Akademgorodok, Siberia, Rusia. Este situat într-un parc în faţa Institutului de Citologie şi Genetică al Academiei Ruse de Științe și a fost finalizat la 1 iulie 2013, coincizând cu cea de-a 120-a aniversare a fondării oraşului.
Monumentul, care se află pe un piedestal de granit, reprezintă un şoarece de laborator purtând ochelari de soare cu pince-nez pe vârful nasului. Şoarecele tine andrele de tricotat în labe şi este reprezentat tricotând o dubla spirală de ADN. Figura din bronz are doar 70 cm înălțime, dar înălțimea totală a monumentului, inclusiv piedestalul, este de 2,5 metri. Spirala de ADN care iese din andrelele de tricotat şerpuieşte spre stånga, arătând astfel că este vorba de ADN-ul Z, un fel de spirala geamănă de ADN, încă puțin înțeles – acest simbol al cercetării ştiinţifice care mai este de făcut. În schimb, ADN-ul B, mai comun (prezentat în lecțiile şcolare), şerpuieşte spre dreapta.
Expoziția Muzeului de Istorie a Geneticii din Siberia – Autorul si artistul A. Kharkevich/ Sculptorul A. Agrikolyansky/Turnātoria M. Petrov/ Instalat de Institutul de Citologie şi Genetică, Filiala Siberiană a Academiel Ruse de Științe – 4 iulie 2013.” DETALII
VRĂBIUȚELE: „Micile Semnale ale Naturii din Orașele Noastre”
INSIDER: „Vrăbiuțele – Micile Semnale ale Naturii din Orașele Noastre – Vrăbiuțele sunt mult mai mult decât simple păsări care ciripesc în jurul nostru; ele sunt adevărați indicatori ai stării mediului. Deși par obișnuite și neînsemnate, aceste mici creaturi reflectă cu o fidelitate uimitoare sănătatea ecosistemelor în care trăiesc. Prezența sau absența lor spune adesea mai multe despre schimbările din natură decât am putea observa cu ochiul liber. În grădini, parcuri sau chiar între blocuri, vrăbiuțele sunt printre primele specii care simt modificările habitatului. Viața lor este strâns legată de disponibilitatea hranei, de calitatea aerului și de diversitatea insectelor. Atunci când mediul se degradează, numărul vrăbiuțelor scade rapid, semnalând o problemă mai profundă. De aceea, cercetătorii le folosesc adesea ca specie indicator, pentru a înțelege mai bine transformările urbane și impactul pe care îl are activitatea umană asupra naturii. Ele trăiesc lângă oameni de mii de ani și cunosc, într-un fel subtil, fiecare schimbare din împrejurimi.
În același timp, vrăbiuțele aduc un strop de viață și energie în fiecare loc în care se așază. Sunt curioase, jucăușe și se adaptează cu ușurință, transformând orice colț într-un mic univers plin de mișcare. Prin simpla lor prezență, ne amintesc că orașele pot rămâne vii și conectate la natură, atâta timp cât știm să protejăm mediul în care trăim împreună.” SURSA
N.R.: „Vrăbiile sunt păsări comune, sedentare (nu migrează pe distanţe lungi, ci rămân în zonele de cuibărit și pe timpul iernii) din familia paseridelor, cunoscute pentru adaptabilitatea lor la prezența omului. De dimensiuni mici (14-15 cm), se hrănesc cu semințe, insecte și resturi alimentare, construiesc cuiburi în scorburi sau clădiri și depun de obicei 4-5 ouă de trei ori pe an, fiind clocite de ambii părinți timp de 14 zile. Masculii sunt de obicei mai colorați, în timp ce femelele au un penaj mai uniform, cenuşiu.
În România trăiesc 4 specii de vrăbii: Vrabie de câmp (Passer montanus); Vrabie de casă (Passer domesticus); Vrabie negricioasă (Passer hispaniolensis); Vrabie de stâncă (Petronia petronia). Primele trei trăiesc și în Republica Moldova.
Vrabia de casă (Passer domesticus): Răspândită în Eurasia și Africa de Nord, trăiește aproape exclusiv în localități. Vrabia de câmp (Passer montanus): Se întâlnește în Europa și Asia, fiind comună în zonele rurale, parcuri și livezi, dar nu la fel de dependentă de localități ca vrabia de casă. În România există aproximativ 1.380.000 – 2.750.000 de perechi de vrăbii de casă, iar estimările pentru vrabia de câmp sugerează o populaţie de 1.400.000-2.800.000 de perechi cuibăritoare. Pentru celelalte două specii existente, datele despre populaţia lor sunt mai puțin specifice.” DETALII
ARHIVĂ: POLIȚIA ANIMALELOR: Adi din Covasna a ieșit cu Opelul la vânătoare de vrăbii
ANTIKA: Tarabă online pentru antichități cu suflet. Scoatem la lumină comori de inspirație!
„Într-o lume grăbită către nou, ANTIKA deschide o ușă spre trecut. Aici, fiecare obiect are o memorie, o vibrație, o poveste nerostită. Tablouri care au privit alte vremuri, bijuterii care au purtat emoții, monede care au circulat prin istorie — toate își caută un nou destin. ANTIKA este locul unde colecționarii, visătorii și iubitorii de autentic se întâlnesc. Un spațiu de mică publicitate, dar de mare valoare — pentru cei care vor să vândă, să cumpere sau doar să admire. Fie că deții o carte veche, o statuetă rară, o rochie cu parfum de epocă sau un aparat foto din alt secol, aici găsești admiratorii potriviți.” ANTIKA.ro
ȘOFRAN: „Cel mai scump aliment vândut acum la Lidl – 20.000 euro/ kilogram!”
INSIDER: „Am găsit cel mai scump aliment vândut acum la Lidl – 20.000 euro kilogramul! Ați gătit vreodată cu șofran?” SURSA
N.R.: Şofranul (Crocus sativus) este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran, uleiuri aromatice, precum şi numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină, cosmetice (creme antirid) şi alimentație. Proprietăți: Aromatizant; Stimulator digestiv; Purgativ; Întăritor; Afrodiziac. Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate însă par a se situa în Orientul mijlociu. Arabii au adus șofranul în Peninsula Iberică în secolul al X-lea. Cuvântul „azafran” (condiment în spaniolä) provine din zafaran din araba. A fost introdus în Europa de mauri prin Spania, la ora actuală fiind cultivat in Spania (La Mancha) si Grecia, Franța (cea mai bună calitate), Italia, iar în restul lumii in Maroc, Casmir, Iran (cel mai mare producător) sau China. Prețul său ridicat (30.000-40.000 euro/kg) se datorează faptului că pentru 1 kg de condiment trebuie recoltate intre 130.000 și 250.000 de flori din care se rețin numai staminele (partea superioară a pistilului ce este divizată în 3) ce se usucă până la pierderea a 4/5 din umiditatea lor, dar și de faptul că este o cultură manuală ce nu suportă mecanizare decât la lucrările solului. Șofranul, numit și aurul roșu era considerat un simbol al luminii, folosit din cele mai vechi timpuri ca plantă tinctorială ce dădea o culoare galben auriu, ca a soarelui, hainele conducătorilor fiind vopsite cu extractul stigmatelor de Crocus.
Șofranul este plantă erbacee, perenă, cultivată, ce poate atinge 30-40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi şi înguste. Fructele sale sunt mici şi albe. Florile sunt violete, cu linii purpurii. Se înmulteste numai prin bulbii. Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi, roșii. Frunzele, care sunt asemănătoare firelor de iarbă, cresc în acelaşi timp în cazul unei umidități accentuate şi după deschiderea florii pe timp de secetă. Staminele roșii conţin uleiuri esențiale, substanţe amărui şi colorant galben. Şofranul este o plantă de altitudine, iubind verile aride şi iernile răcoroase, suportänd înghețul până la -13 °C. Se plantează bulbii în luna iulie-august, la adâncimi cuprinse între 15 şi 30 cm, in funcție de climă şi teren, florile se recoltează în lunile septembrie-noiembrie. Florile se recoltează deschise, după ce roua s-a ridicat, se emondează (separarea stigmatelor de floare) şi usucă în aceeaşi zi. Uscarea se face la 40-60 °C, până la pierderea a 4/5 din greutate. Staminele se așează în recipiente din sticlă, închise ermetic, ferite de lumină şi umiditate. Se pot folosi după 30 zile, timp în care condimentul işi formează aroma.
Spania exportă şofran din secolul al XIV-lea, azi deține 70% din piața mondială. Era un articol valoros cu secole înainte si în Persia. Fenicienii dedicau prăjituri cu șofran zeiței Astarte (zeiţă a dragostei, sexualității, fertilității și a războiului – Ishtar la sumerieni/ Afrodita la greci/ Venus la romani). Fragmente mici de șofran s-au găsit şi în mumiile egiptene. Cleopatra il folosea în preparatele sale cosmetice. Șofranul este menționat de Homer, Plinius cel Bătrân, Hipocrate, Chaucer sau Shakespeare. În evul mediu, Eduard al III-lea impune fermierilor englezi cultivarea plantei, numită aici „crockers”. În 1838, în America agenda medicală arăta că în doze mici, înviorează spiritul..…
Arabii, cei mai mari consumatori de șofran, îl folosesc la aromatizarea mâncărurilor din miel, oaie, pui, orez. în Franţa este indispenabil pentru bouillabaisse, în Italia pentru risotto, în Spania pentru paella. Şofranul se utilizează la condimentarea pâinii, sosurilor, supelor de peşte şi a felurilor pe bază de orez, conferindu-le în acelasi timp o culoare foarte plăcută; trebuie folosit cu moderație, nu mai mult de 2 grame pe zi, fiindcă în cantitate mare, condimentul devine nociv și poate crea tulburări de comportament. Consumul preparatelor condimentate cu șofran nu este recomandat femeilor gravide, căci șofranul poate provoca avortul. Persoanele care suferă de tulburarea bipolară trebuie să evite șofranul, planta poate declanşa un comportament agresiv, chiar violent.
Ultima duminică din luna octombrie în regiunea La Mancha, Spania este sărbătoarea încheierii culesului, la care iau parte localnicii dar şi oameni veniți din toată Spania sau turişti. O Dulcinee este aleasă regina sărbătorii, iar Don Quijote şi Sancho Panza, în costume de epocă îşi fac apariția triumfală (toate, personaje ale romanului spaniol al lui Miguel de Cervantes).” DETALII
Şofranul se cultivă și în România, dar este o cultură mai rară din cauza costurilor inițiale ridicate. Există însă producători în diverse județe, precum Arad, laşi, Suceava, Buzău și Caraş-Severin, care au obţinut profituri bune din această cultură.
CRAVATA GALBENĂ: „Bun. Foarte bun! Parcă merita mai finisat, dar poate este intenționat pentru vremurile noastre”
INSIDER: „De abia aseară, târziu, am reușit să văd 𝑪𝒓𝒂𝒗𝒂𝒕𝒂 𝒈𝒂𝒍𝒃𝒆𝒏𝒂̆. Am regretat nespus că lansarea oficială m-a prins departe de țară, în Orientul Îndepărtat. Toată lumea cred că știe deja că filmul reprezintă o ecranizare a personalității muzicale a celui mai mare dirijor român din toate timpurile: Sergiu Celibidache.
Dintru început precizez că filmul este o realizare remarcabilă care merită vizionată de orice român: sper să fie distribuit masiv în școli. Filmul are capacitatea de a motiva și inspira tinerele generații în legătură cu câteva virtuți personale și profesionale.
În continuare, doresc să vă împărtășesc câteva dintre impresiile mele. Pentru că scriu imediat după ce am terminat de văzut filmul, voi comenta câteva dintre scene, în ordinea intensității emoționale, complexității cinematografice și expresivității muzicale. Desigur, toate aceste criterii sunt judecate potrivit propriei mele sensibilități culturale și muzicale. Nu intenționez să comentez filmul, ci doar câteva secvențe care mi s-au părut excepționale, prin modul în care a fost cuplată perspectiva muzicală, de cea cinematografică.
Am ales să ilustrez această cronică cinematografică cu imaginea actriței Kate Phillips, stând pe un fotoliu la Opera Națională București, întrucât aceasta interpretează excepțional rolul Ioanei Procopie Dumitrescu (căsătorită Celibidache). Consider că scena consumată în Argentina, la Buenos Aires, în care Celibidache dirijează, cu mișcări de toreador, Boleroul lui Maurice Ravel este antologică. Este, în opinia mea, cea mai reușită scenă a filmului. În realitate, cred că ați recunoscut faptul că, la Opera Națională București, sunt trase cadrele respective. Dintr-o lojă aflată în imediata vecinătate a scenei, Celibidache este urmărit cu pasiune admirativă de cea care avea să-i devină soție. Când aceasta strânge în mână balustrada operei, scena sugerează o formidabilă pasiune sentimentală, care este potențată de faptul că Ravel a compus Boleroul ca muzică de balet pentru orchestră. Informația este relevantă în contextul în care Ioana Procopie Dumitrescu fusese balerină în copilărie, acompaniată la pian, la unul dintre antrenamente, chiar de Sergiu Celibidache. Din sala de concert, o idilă se înfiripă cu ocazia dialogului purtat în micul foaier în care este instalat astăzi barul de la etajul 1 la Opera Națională București. Sper că ați remarcat decorațiunile și recuzita care se presupune că ne sunt familiare. Boleroul lui Ravel sugerează un ritual al dorinței care crește inexorabil, un dans hipnotic în care pasiunea devine inevitabilă și corpurile celor doi ajung să se întâlnească într-un climax incendiar în plimbarea care urmează pe străzile din Buenos Aires. Scena este excepțională, iar muzica compozitorului francez evidențiază minunat pasiunea care crește în intensitate între Ioana Procopie Dumitrescu și Sergiu Celibidache.
De abia pe locul doi este scena antologică filmată la Ateneul Roman, în care Celibidache dirijează inegalabila și inconfundabila Rapsodie Română nr. 1 de George Enescu. Vă recomand ca înainte să vedeți filmul să-l priviți pe marele nostru dirijor în înregistrarea care a fost folosită ca model. Este considerată, până astăzi, cea mai bine interpretată Rapsodie Română nr. 1.
A treia scenă a filmului, în ordinea percepută de mine, este filmată într-un bar accesat de high-life-ul României interbelice. Celibidache – recent ajuns în București după ce fusese alungat de acasă de tatăl său – este pianist la început de carieră și împarte camera (temporar poate și viața) cu o tânără care deservea acest stabiliment (nu rezultă explicit ocupația acesteia, dar este sugerată) și care îl recuperase din parcul Cișmigiu unde adormise pe o bancă. Între cei doi pare să se înfiripe o idilă, iar pe fundal este interpretată Simfonia fantastică de Berlioz. Muzica este aleasă genial pentru a ilustra această secvență, căci Berlioz a compus Simfonia fantastică exact sub influența iubirii obsesive pentru o actriță irlandeză (Harriet Smithson), de care a devenit fascinat până la nebunie. Simfonia fantastică este scrisă pentru această femeie, ca o confesiune muzicală (ceea ce pare să facă și Celibidache în relație cu salvatoarea lui). Paralela sugerată de Simfonia fantastică între viețile personale ale marilor muzicieni Berlioz și Celibidache mi s-a părut o alegere fenomenală.
Scena micilor balerine care se antrenează acompaniate la pian de tânărul Celibidache – între care și viitoarea sa soție (Ioana Procopie Dumitrescu) – este de asemenea extraordinar de bine asociată muzical cu baletul feeric Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, care spune povestea Clarei, o fetiță care primește în ajunul Crăciunului un spărgător de nuci sub formă de soldățel. Noaptea, jucăriile prind viață, soldățelul devine un prinț, iar Clara pornește alături de el într-o călătorie magică prin Regatul Dulciurilor. La fel pare că evoluează și viața micuței balerine Dumitrescu, care în acest moment și-a întâlnit prințul, chiar dacă nu este momentan conștientă de semnificația profundă a acestei întâlniri.
O altă scenă incredibilă este cea în care tânărul Celibidache dirijează Orchestra din Berlin, care interpretează celebra uvertură Egmont de Beethoven, având pe fundal capitala Germaniei (inclusiv clădirea filarmonicii) distrusă complet după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu Berlinul devastat complet în spate, un oraș făcut cenușă, Celibidache interpretează o muzică care refuză să moară. Acolo, în ruine, dirijorul și orchestra devin vocea umanității care se ridică din nou. De altfel, uvertura Egmont de Beethoven este povestea unui nobil flamand care se ridică împotriva tiraniei spaniole și moare martir pentru libertate. Beethoven a văzut în el un simbol al demnității umane, al rezistenței și al curajului dus până la sacrificiu. Uvertura pornește din întuneric și se sfârșește în triumf: este o muzică despre eliberare, scrisă pentru cei care nu se pleacă. Interesant că muzica celui mai mare compozitor german – dirijată de Celibidache – a fost aleasă să sugereze renașterea Germaniei după distrugerea și capitularea din 1945. Alăturarea dintre planul muzical și cel cinematografic este încă o dată excepțională.
Când simfonia Din Lumea Nouă de Dvořák este dirijată de Celibidache la Berlin, iar familia acestuia o asculta la radio din România comunistă, de dincolo de cortina de fier, suprapunerea dintre muzică și mesajul cinematografic este iarăși perfectă. Celibidache este în Lumea nouă și liberă, iar familia lui în Lumea veche și neliberă.
Convingerea de nezdruncinat a lui Celibidache că muzica este vie numai atunci când este produsă de o orchestră într-o sală de concerte (cu o acustică perfectă) își păstrează valabilitatea de-a lungul tuturor epocilor istorice, chiar dacă această idee este afectată din punct de vedere tehnologic de sistemele moderne de sonorizare și înregistrare care permit astăzi ținerea de concerte inclusiv pe plajă sau pe stadion. Pentru Celibidache, aceasta nu este considerată muzică. Ideea că perfecțiunea interpretării unei lucrări simfonice, exclusiv într-o sală de concerte, în acord cu intențiile compozitorului, constituie adevărul muzical sublim, care transcende frumusețea actului interpretativ, rămâne strict genială. Ideea că există un adevăr în perfecțiunea muzicală, dincolo de frumusețea acesteia, este convingerea teoretică răvășitoare care îți rămâne înfiptă adânc în cortex, multă vreme după ce ai părăsit cinematograful. Mesajul de a nu te mulțumi niciodată cu mai puțin decât perfecțiunea este cheia de boltă a unei cariere muzicologice care l-au făcut pe Celibidache să fie considerat unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor.
Este de remarcat și mediul social din care provenea Celibidache, pe care tatăl său îl vedea în mod natural ca fiind un viitor prim-ministru al României. Nu are sens să dezvolt această idee, căci ar trebui să vorbesc despre ciurucurile analfabete care au ajuns între timp să guverneze această țară. Dar merită să medităm la ideea că un potențial prim-ministru se năștea acum 100 de ani într-o casă în care exista pian, tablouri pe pereți, farfurii de porțelan și bibliotecă.
Nu mai reiau ideea – despre care am mai vorbit în trecut – că în capitala României ar trebui să existe o nouă sală de concerte care să poarte numele de Sergiu Celibidache.
Mi-a plăcut să-l revăd pentru câteva secunde pe Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu, exercitând-și rolul profesional.” SURSA
N.R.:”Cravata galbenă (titlul în engleză The Yellow Tie) este un film dramatic biografic regizat şi co-scris de Serge loan Celebidachi despre tatăl său, dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache, lansat în 2025. Protagoniştii filmului sunt actorii Ben Schnetzer, John Malkovich, Sean Bean şi Kate Phillips.
Filmul Cravata galbenă a avut premiera în Bucureşti la Sala Palatului, pe data de 1 noiembrie 2025, Prolecţia de gală s-a desfăşurat cu sala plină, în prezenţa principalilor actori protagonişti, alături de regizorul Serge loan Celebidachi împreună cu soţia sa, Adela Vrinceanu Celebidachi, în calitate de producătoare a filmului. În cinematografele din România filmul rulează de la data de 14 noiembrie 2025. Deoarece echipa de filmare era compusă din vorbitori de limbă franceză, engleză, germană şi română, s-a stabilit ca filmul să fie turnat in limba engleză iar în România să fie difuzat subtitrat.
SINOPSIS: Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete şi lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil şi despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate şi sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea şi recunoaşterea celor dragi. Şi despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
Filmul acoperă peste șapte decenii din viaţa dirijorului şi este realizat de o echipă de peste 300 de profesionişti. A fost filmat integral în România, cu sprijinul a cinci orchestre naţionale, care au recreat concertele istorice ale lui Celibidache din Philadelphia, Buenos Aires, Veneția, Bucureşti şi Berlin.
SERGIU CELIBIDACHE (n. 28 lunie/11 iulie 1912, Roman, România d. 13 august 1996, Nemours, Ile-de-France, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiel Române. Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în judeţul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al lașului, şi, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiaşi oraş, lar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie. La şase luni de la naşterea sa, familia Celibidache se mută la lași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia şi muzica în laşi, iar după despărţirea de familia să îşi continuă studiile la Bucureşti şi Paris. Tatăl său se aştepta ca el să urmeze o carieră politică în România, dar în 1936 Celibidache s-a înscris la Hochschule für Musik (Academia de Muzică) din Berlin (autoritățile germane i-au modificat greşit numele de familie din Celebidachi în Celibidache, forma sub care avea să devină cunoscut), unde a studiat compoziția cu Heinz Tiessen şi dirijatul cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl şi Fritz Stein. A continuat cu studii doctorale la Universitatea Friedrich Wilhelm (Friedrich-Wilhelms-Universität), unde a studiat metafizica cu Nicolai Hartmann, psihologia cu Eduard Spranger şi muzicologia cu Arnold Schering şi Georg Schünemann. A redactat o teză de doctorat despre Josquin des Prez şi a obținut diploma în 1944. Pe parcursul anilor 1940, a fost însoţit şi implicat romantic cu dansatoarea şi coregrafa de origine română Iris Barbura. În timpul studiilor la Berlin, Celibidache a fost introdus în budismul Zen de către profesorul său Martin. Steinke, iar budismul a influențat viziunea și activitatea lui Celibidache pentru tot restul vieţii, într-un interviu din 1986, el spunea: „M-am născut creştin ortodox şi am studiat filosofia, dar tot nu am putut găsi soluții pentru problemele mele. Prin Steinke am descoperit […] calea Zen. Tot ce pot spune este că fără Zen nu aş fi cunoscut acest principiu ciudat conform căruia începutul se află în sfârşit, iar sfârşitul în început. Muzica nu este altceva decât materializarea acestui principiu.”
TOTEM ☮️ BREZOI: Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni
INSIDER: „Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni – Volkswagen Transporter T1 este primul model de microbuz produs de Volkswagen (în anul 1950 în fabrica Wolsburg; 8.000.000 unități în toată lumea), renumit pentru succesul său enorm şi statutul de icon al secolului XX. Este încă produs în Brazilia cu un preț de vânzare începând de la 50.000 dolari.”
N.R.: „În plan central, în registrul superior, creatorii au dispus un grup de muzicieni blues – rock, solişti vocali și instrumentişti realizați din metal oxidat, culoarea ruginie pregnantă fiind destinată a ieşi în evidență pentru a contrasta cu verdele vegetaţiei invocând-o cu entuziasm pe Regina muzicii blues, Beth Hart, îndrăgostită de Brezoi și Vâlcea, încremenită pentru viitorime într-o atitudine de perpetuă solistică ce pare a face să răsune munţii, de acolo, de sus. Locul este ales strategic, cu vizibilitate maximă, fiind accesibil privirii şi de pe Vf. Cozia. Muzicienii sunt așezați pe un postament din piatră naturală zidită, adusă chiar din munţii din apropiere, de pe Valea Latoriței, așadar, poartă amprenta telurică a locului. În fața postamentului, creatorii au dispus un element vizual original, un portativ muzical, ca o mică partitură, pe care unii încearcă să o și fredoneze. Totul este flancat lateral de litere volumetrice luminoase, de mari dimensiuni, vizibile de departe, cu denumirea „BREZOI”. Peisagiştii de la firma vâlceană Agroexpert au creat și un grup de plante cu arbori de talie înaltă, cu valoare ornamentală atât vara, cât şi iarna, de faima acestora fiind legată și Poiana lui Căliman, dintre Călimănești și Căciulata.
Brezoi este un oraș în judeţul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea Brezoi (reşedinţa), şi din satele Călinești, Corbu, Drăgăneşti, Golotreni, Păscoaia, Proieni, Valea lui Stan şi Văratica. Se află în nordul judeţului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intracarpatică, cunoscută sub numele de Ţara Loviştei. Oraşul este înconjurat de păduri de conifere. Oraşul se află la 35 km nord de Râmnicu Vâlcea şi la 66 km sud de Sibiu. În 2011 oraşul avea peste 6000 de locuitori, însă populaţia a scăzut de-a lungul timpului. În ultimii ani, la umbra Țurtudanului, oraşul Brezoi s-a dezvoltat atât de mult încât a fost votat una dintre destinațiile anului 2022 din România. Un element care a ajutat la dezvoltarea oraşului este chiar festivalul de blues, Summer Camp Brezoi, iniţial intitulat Open Air Blues Festival – cel mai mare festival de blues din țară, unde se reunesc unii dintre cei mai interesanți artişti de blues, blues-rock, jazz, fusion, soul, gospel şi funk din întreaga lume, Beth Hart, artista, nominalizată la Grammy a susținut un concert aici. Festivalul, apărut în 2017, se desfășoară pe parcursul a 6 zile și 6 nopţi, în inima munţilor, de-a lungul văii râului Lotru.’ DETALII
GRAND EGYPTIAN MUSEUM: „Portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact”
INSIDER: „Dupa ce se decantează toată informația, rămâi cu un sentiment greu de explicat — că nu doar ai fost într-un muzeu, ci într-un portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact. La Grand Egyptian Museum, totul devine mai clar: istoria e ceva ce simți. Îți rămâne în piele si în liniștea cu care privești coloșii lui Ramses și te întrebi câte povești mai ascund încă pereții ăia uriași.
Și mai rămâi cu un sentiment pe care la început nu poți să-l explici, până când îți dai seama că, de fapt, este fericire pură. ♥️ ” SURSA
ARHIVĂ: ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”? OXXO KARNAK: În Marele Templu, Sala Hipostilă are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Notre Dame din Paris și catedrala St.Paul din Londra ar fi pierdute între pereţii lui! OXXO HALOU SOLAR, GIZA: Codul 777, mărturia conexiunii tărâmurilor pământesc & celest – Trezirea! OXXO EGIPT: „Nu, nu e vreun aeroport românesc, ci tabela de plecări din aeroportul Hurghada!”
MONOPOST FERRARI LEGO: Realizat la scara 1:1 din peste 400.000 de piese, greutate 1,5 tone – lângă un SF-23!
INSIDER: „Începând de astăzi, în Băneasa Shopping City, se vor găsi două exponate care nu trebuie ratate: • un monopost Ferrari de Formula 1 din piese LEGO, la scara 1:1. Realizat din peste 400.000 de piese, cântărind circa 1,5 tone, acest monopost a fost condus de Charles Leclerc în cursa demonstrativă de la Miami (și poartă urmele confruntării de pe circuit). Exponatul poate fi admirat până pe 30 noiembrie.
• un monopost Ferrari SF-23 adus în România de Bitdefender, partener oficial al Scuderiei Ferrari. Este un motiv de mândrie pentru fiecare dintre noi că o companie românească are sigla pe monopostul celei mai celebre echipe de Formula 1. ” SURSA
N.R.: Ferrari SF-23 (cunoscut şi sub denumirea sa internā, Proiectul 675) este o maşină de curse de Formula 1 proiectată şi construită de Scuderia Ferrari care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 din 2023. Maşina a fost condusă de Carlos Sainz Jr. şi Charles Leclerc în timpul curselor de Grand Prix. A fost singura maşină care nu a fost Red Bull Racing și care a obținut o victorie în sezonul 2023, Sainz câștigând Marele Premiu de la Singapore din acel an. Maşina a fost dezvăluită ca SF-23 pe 7 februarie 2023, cu o săptămână înainte de lansarea oficială. Ferrari a început anul cu o evoluție a designului său pentru 2022. Cu toate acestea, a devenit curând clar că conceptul initial de aerodinamică „în stil cadă de baie” al Ferrari, cu poduri laterale, începuse să stagneze în ceea ce privește performanţa, iar la Marele Premiu al Spaniei, a fost introdusă o modernizare majorā, schimbând podurile laterale pentru a încorpora un design al rampei downwash similar cu cel al Red Bull. Pe măsură ce anul a progresat, Ferrari a dobândit o mai bună înțelegere a maşinii sale, prin îmbunătățiri personalizate pentru Monza, care i-au îmbunătățit ritmul, permițându-i să obțină pole position-ul și o victorie în cursa de la Singapore.
Şasiu:.Compozit din fibră de carbon cu celulă de supraviețuire și structură de tip fagure de miere. Suspensie – față: Tijă de împingere cu braț dublu; -spate: Tijă de tracțiune cu braț dublu. Motor V6 turbo de 1,6 L (98 cu in) cu injecţie directă, limitat la 15.000 RPM într-o configuraţie cu tracțiune spate, montată central, de 1,6 L (98 cu in) cu un singur turbo, montat central pe spate. Motor electric: Sisteme de recuperare a energiei cinetice şi termice. Transmisie: Ferrari 8 cutii de viteze secvenţiale înainte + 1 cutie de viteze inversă semiautomată. Frâne: Brembo.” DETALII
ARHIVĂ: PARKLAKE: McLaren MCL35M refăcută din 288.315 piese de lego, în mărime naturală
ECATERINA TEODOROIU: În București are două statui – amândouă în sectorul 5!
INSIDER: „În Sectorul 5 din București pe 1 Decembrie 2019 a fost dezvelită statuia primei femei combatante din Armata Română, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, într-un parc pe bulevardul George Coșbuc lângă Academia Tehnică Militară (între Piața Regina Maria și Chirigiu, peste drum de palatul Bragadiru) – statuie realizată de sculptorul Alexandru Papuc.
Tot în sectorul 5, pe Soseaua Panduri Nr.16-18 (la intersecția cu strada Mihail Cioranu, într-un scuar la două sute de metri în spatele statuii lui Tudor Vladimirescu), Eroina de la Jiu a fost imortalizată în bronz de către artistul Valentin Duicu de la Tismana, statuie inaugurată în 2023.
N.R.: „Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu, n. 14 ianuarie 1894, Târgu Jiu, România – d. 22 august 1917, Secui, România) a fost o cercetașă şi participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârşitul bătăliei de la Mărăşeşti luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia Ecaterina Teodoroiu a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, iar acolo a contribuit la înfiinţarea primelor organizații de cercetaşi din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat si a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de casa regală şi avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la Bătălia de la Mărăşeşti, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată şi apoi distorsionată de regimul comunist. După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari. Iniţial înmormântată în comuna Fitioneşti din județul Putna, osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului. După venirea regimului comunist, deşi acesta promova personaje istorice cu origini umile pentru a arăta contribuția ţărănimii şi muncitorilor la cultura țării, Ecaterinei Teodoroiu s-a dat o importanță foarte redusă: prin studiile făcute, ea urma să acceadă în clasa burgheziei, imaginea sa fusese asociată foarte frecvent cu familia regală, iar mişcarea cercetaşilor din care făcea parte era considerată, la fel, o organizație burgheză „reacționară”. După anii 1960, regimul comunist a virat spre naţionalism şi în timpul lui Nicolae Ceaușescu imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost din ce în ce mai des prezentată ca pe cea a unei eroine naționale, în 1978 realizându-se şi un film despre ea. Legăturile cu casa regală şi rolul în fondarea mişcării cercetaşilor au fost însă trecute sub tăcere. După revoluția din 1989, din cauza utilizării ei de către propaganda comunistă, prezența imaginii ei în contextul comemorărilor contribuției româneşti la Primul Război Mondial a continuat să fie una discretă. Din anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept casă memorială „Ecaterina Teodoroiu, Centrul local de cercetaşi din Târgu Jiu îi poartă numele.
Există multiple monumente in cinstea ei: # Monumentul Ecaterina Teodoroiu” – sculptor Dumitru Mățăcanu (1888-1929), ridicat la Slatina. Construcția a început în 1921 şi a durat până la 31 mai 1925, fiind primul monument din țară ridicat în memoria eroinei. Pe un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colțurile sub forma unor coloane adosate, se află statuia din bronz a eroinei, realizată în mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu mâna stângă ținând arma în cumpănire iar în mâna dreaptă, ridicată, ţine o cască ostășească.
# Monumentul Ecaterina Teodoroiu din Brăila (sculptor Vasile lonescu-Varo, 1928) se compune din sculptura ronde-bosse din bronz turnat şi patinat montată pe un soclu din zidărie cu ciment. Pe soclu, la bază, este încastrată o placă de bronz cu inscripția: Sublocotenent/erou/ECATERINA/TEODOROIU/căzută în luptele de la/Märäşeşti august 1917. Din 1974, monumentul se află amplasat în fața Liceului Gh. Munteanu Murgoci”.
# Monumentul Victoriei (Biruinței) (sculptor Oscar Han, 1934), amplasat la Tișița, reprezintă o imortalizare a victoriei din 1916-1918. Monumentul de bronz, cu o înălțime de 2,50m, o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu cu sabia ridicată deasupra capului. Inițiatorul monumentului a fost Pamfil Şeicaru, pe cheltuială proprie. La inaugurarea din 20 septembrie 1934 au participat regele Carol al II-lea al României şi Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia.
# Mausoleul Ecaterina Teodoroiu (sculptor Milita Petraşcu, 1936), ridicat la Târgu Jiu. Monumentul, realizat din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 x 1,60 m şi înălțimea 2,10 m, are forma unui sarcofag de piatră albă, pe un postament cu trei trepte, pe care este amplasat un basorelief ce prezintă scene din viaţa şi activitatea militară a Eroinei de la Jii – Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe faţa dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal, pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar, celelalte două fețe ne-o înfăţişează în război, pornind la atac cu plutonul şi momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colțuri, veghează patru femei în costum național, ținând în mâini câte o cunună de lauri.
# Monumentul eroilor din Azuga (sculptor loan lordănescu, 1937), Constă din două grupuri statuare în mărime naturală, din bronz, în dreapta o femeie simbolizând Patria sprijină un ostaş rănit; în stânga Ecaterina Teodoroiu în uniformă militară, în momentul când este lovită de un glonț ucigaș, lângă un soldat sprijinit de un tun.
# Monumentul Sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu (sculptor D. Iliescu, 1972), este amplasat la 500 m nord-vest de satul Muncelu, comuna Straoane, pe partea dreaptă a drumului către Soveja. Are un soclu. Pe partea frontală a soclului din piatră fățuită este montat un basorelief, care o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu. Sub acesta se găseşte o placă din marmură pe care se află inscripția: Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea Patriei, la 22 august 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.
# Statuia Ecaterinei Teodoroiu (sculptor lulia Oniţă, 1978), amplasată în Târgu Jiu, pe bulevardul ce-i poartă numele, vis-a-vis de Școala Generală Ecaterina Teodoroiu”;
# Bustul Ecaterinei Teodoroii (sculptor Florin Musta, 1994), turnat in bronz, montat pe un soclu din marmură, este amplasat pe aleea personalităților istorice de pe platoul din faţa Mausoleului de la Mărășești.
Din 1 decembrie 2021 a fost pusă în circulație bancnota de 20 de lei cu chipul ei.” DETALII
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA recomandă vehement substituția hormonală la menopauză, după ce a hulit-o 25 de ani. Se elimină avertizările din prospecte!
INSIDER: „“Ne pare rău că v-am speriat, substituția hormonală nu crește riscul de boli cardiovasculare, atac cerebral, cancer de sân, demență și Alzheimer, din contră, vă schimbă viața în bine și chiar vă salvează viața”! Cam așa sună declarația făcută de dr. Marty Makary, comisar al mult-temutei agenții americane FDA (Food and Drug Administration). După 25 de ani în care s-a vorbit doar despre riscurile terapiei hormonale pentru menopauză, FDA și-a schimbat atitudinea cu 180 ° și a anunțat că renunță la avertizările care au ținut femeile departe de acest tratament, considerat acum “life-changing” și “life-saving”.
“Cu excepția vaccinurilor și antibioticelor, nu există un tratament care să îmbunătățească sănătatea femeilor la nivel de populație mai bun decât tratamentul de substituție hormonală în menopauză”, a spus Makary.
Schimbarea de atitudine este năucitoare, dacă până acum se recomandau cele mai mici doze de hormoni pentru o perioadă cat mai scurtă, în prezent s-a trecut în extrema cealaltă, li se spune femeilor să facă substituție hormonală timp îndelungat. Firmele producătoare de hormoni vor trebui să schimbe inclusiv prospectul medicamentelor, să elimine avertizările care generau frică și să includă noile recomandări, care încurajează pacientele. După 20 de ani în care prospectele hormonale au fost mai degrabă sperietoare, este timpul ca ele să fie schimbate pe baza unor rezultate bine documentate. “Chiar dacă subiectul este controversat, este un pas în direcția bună”, spune dr. JoAnn Manson, ex-președintele Societății de menopauză.
Cine a pus semnalul de alarmă pe terapia de substituție hormonală? Același FDA care, pe baza unui studiu, a lansat în 2003 un avertisment: tratamentele pentru menopauză care conțin estrogen pot crește riscul de cancer de uter, cancer de sân, accident cerebral, demență sau tromboză la femeile cu vârsta mai mare de 65 de ani. Prospectele medicamentelor au inclus aceste avertizări, doctorii au devenit reticenți în a recomandat tratamentul, iar prescripțiile medicale au scăzut cu 70%.
‼️Dacă în anii ‘90 una din 4 femei la menopauză urma un tratament hormonal, în 2020 numărul a scăzut la una din 25. A fost suficient un studiu și o avertizare FDA ca să punem terapia hormonala în cui timp de 30 de ani! Și uite așa, milioane de femei de vârstă medie au fost condamnate la bătrânețe
“Este o tragedie oribilă”, spune dr. Erika Schwartz, autoarea unui bestseller cu titlul “Don’t let your doctor kill you” (nu-ți lăsa doctorul să te omoare). Ghidurile medicale spun acum că cele mai mari beneficii și cele mai mici riscuri apropo de substituția hormonală le au femeile cu vârsta sub 60 de ani și cele aflate în premenopauză.
“Cu 10-15 ani înainte de a intra la menopauză, hormonii încep să scadă. Pe măsură ce corpul tău nu mai produce hormoni, ai nevoie de hormoni din exterior. Deci nu vorbim despre substituție hormonală, ci despre suplimentare hormonală”, a spus dr. Schwartz. “Bolile cronice precum osteoporoză, cancer, Alzheimer și bolile cardiovasculare sunt boli ale bătrâneții, iar una dintre cauze este pierderea hormonală”.
În octombrie 2025 într-un interviu la CNN, comisarul FDA dr. Marty Makary declara în legătură cu tratamentul hormonal în menopauză: “Este o adevărată tragedie, este probabil cea mai mare greșeală din medicina modernă, care a avut ca rezultat excluderea/privarea a 50 milioane de femei de la un tratament incredibil”. Oare ce mai e de comentat?!” SURSA
INSIDER 2: „Eu nu mai pricep nimic, ba suntem prea mulți și trebuie să ne rărească, ba vor să ne salveze? Ne decidem și noi odată??? Parcă ei sunt la menopauza… Oricum, nu cred că mai există multe persoane care să mai aibă încredere în medicina alopată. Deci, fruntea sus, e normal s6a îmbătrânim.”
INSIDER 3: „Oare?! Miliarde de femei au trecut prin menopauza fără acest tratament. Și au trăit mai mult decât bărbații ca medie de vârstă. Doar o afacere bine mediatizată.”
INSIDER 4: „Când at6i fost sinceri? Firma care a prezentat atâtea riscuri în prospect și care acum spune altceva mai poate fi luată in serios?”
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA a hulit 25 de ani substituția hormonală la menopauză. De o lună s-a răzgândit și o recomandă vehement, inclusiv schimbarea prospectelor medicamentelor!
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA recomandă vehement substituția hormonală la menopauză, după ce a hulit-o 25 de ani. Cere și schimbarea prospectelor medicamentelor!
RAIUL DULCIURILOR: Bomboanele Roshen „neobservate” în micile insule din mall-urile bucureștene, luate cu asalt după influencer-eală!
INSIDER: „Aglomerație mare la noul magazin de dulciuri Roshen, din Piață Unirii. E deschis de numa’ câteva zile. Seara, tot colțul e luminat frumos, ca de Sărbători. Arată bine, n-am ce zice! Lume multă pe băncile de afară – unii își fac selfie, alții trag de copii care nu vor să plece, alții pur și simplu gustă din produsele abia achiziționate. Intru. Coada lungăăă. Ocupă, practic, tot parterul (magazinul are și etaj). E ca un șarpe care se mișca lent-lent printre produse, astfel că nu prea poți ajunge la multe dintre ele să le vezi. Nici nu știu cum și-au achiziționat unii, dar au reușit cumva, căci au brațele pline cu pungi și cutii.
“La Catedrala ai stat 10 ore la coadă și aici nu stai o oră??” – aud reproșul unui tânăr către partenera lui. Sunt și străini la coadă – ucrainieni, spanioli. Prețuri? De la mici până la foarte mari! Napolitane de 4,51 lei, dar și bomboane din ciocolată de 329,50 lei/kg! Un copil are o criză de tantrum. Lovește cu putere podeaua cu picioarele, strigându-i mamei că vrea și el dulciuri. “Ai destule acasă!” – îi răspunde ea și îl trage înspre ieșire. Bietul copil, a fost adus până aici, dar el nu știe ce e aia “window shopping”…
Prima oară când am aflat de bomboanele Roshen a fost la Târgu Neamț, în timpul unor filmări. Moldovenii erau cu un pas înaintea noastră, ei le mâncau de multă vreme de la vecinii lor, ucrainienii. 🇺🇦 Tot atunci am aflat ca firma e fondată de fostul președinte al Ucrainei – Poroshenko! De unde și numele firmei – …Roshen… Tare, nu? (Înțeleg că firma e tot a lui sau, mă rog, a familiei.) Apoi am regăsit bomboanele în micile insule din mall-urile bucureștene. Nu prea vedeam lume îngrămădindu-se sa le cumpere. Spre deosebire de acum! Ca să vedeți ce înseamnă “haina” și social media! Locul e, practic, “instagramabil”. 📸 Arată ca în Occident, cu mașinării luminoase în vitrină, care iți iau ochii, cu vase mari din sticlă, pline cu bomboane colorate, dar și cu o varietate de produse nevăzută până acum, probabil, într-un magazin din România. De aici și buluceala. Îmi dau seama că subiectul “coada de la Catedrala Neamului” e deja un leitmotiv, căci mai aud pe cineva: “La cele sfinte am stat la coadă, la bomboane nu stăm!” Nici eu nu stau. Așa că nu va pot spune nimic despre cum sunt multe dintre ele, pe care le vad pentru prima dată. Ce știu sigur însă e că, bune sau rele, toate se depun. Vă zic din proprie experiență…
#roshen SURSA
N.R. Locației: Piața Unirii în stație la tramvaiul 32 – Bulevardul Unirii nr. 20, București sector 3. Program: zilnic 08-21.
infoINSiDER.ro 