ANIMATRONICE: Epoca de gheaţă prinde viaţă!
INSIDER: „Pâna pe 31 ianuarie 2017, în premieră românească, la Sun Plaza în bătătură găsim expoziţia „Epoca de gheață prinde viață” cu exponate animatronice în mărime naturală. Partea bună este că au descoperit butonul „volume”, astfel încât copiii să nu se mai sperie de răgetele cu decibeli fără număr și să stea cuminţi la poză, iar vânzătoarelor riverane să nu ceară spor de muncă pentru poluare fonică. Din păcate, este foarte posibil ca, în viitor, acestea să rămână singurele animalele „în carne și oase” din zoo și paduri, colocatare cu hologramele 3D. Dacă sunteţi în grija unui copil de sub 30 kg îl puteți urca gratuit în cârca unui bebe dinozaur. Ice-ice, baby!”
ARHIVĂ: THE ROBOT ZOO: „Cel mai interesant exponat este girafa din afara expoziţiei”
REPTILIENI: Plăteşti 250 lei să-l vezi pe David Icke şi te primeşte Băsescu. X PO NOI votează PMP?
„Reptilienii sunt niste fiinte de origine extraterestra, aflate foarte jos pe scara evolutiei, care se afla si pe planeta noastra de mii de ani. Ei sunt descrisi ca fiind monstruosi, uneori avand solzi în loc de piele si avand un aspect de reptile, serpi, balauri, dragoni. Reptilienii încearca sa traiasca ca paraziti, în simbioza cu fiintele umane. Nu sunt capabili sa aiba sentimente, de aceea ei se hranesc cu cele umane, însa cu cele inferioare (frica, manie, ura, suferinta, durere).” (SURSA)
ARHIVĂ: ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”?
PRODUSE BIO: „Mâna lungă a mafiei comerciale îi ”hrănește” și pe funcționarii acestor organisme”
INSIDER: „Cât de ”Bio” e banana Bio? Această nișă de piață, a produselor BIO, a fost imediat speculată de cei care urmăresc profitul financiar cât mai mare și cât mai rapid, scopul inițial din păcate fiind deturnat și înlocuit cu scopul financiar. Se putea câștiga destul de bine ca urmare a prețurilor mult mai mari ale produselor Bio, dar nu-i așa, se poate câștiga și mai mult dacă se vând ca Bio și la preț de Bio, produse din agricultura intensivă chimizată la maxim, ba chiar produse care depășesc concentrațiile de substanțe chimice ale produselor similare care nu sunt atestate ca fiind Bio. Cei care aleg să se hrănească cât se poate de sănătos, nu mai pot avea din păcate încredere nici în certificările produselor, mâna lungă a mafiei comerciale atingând se pare și organismele de certificare.” …CONTINUARE
ARHIVĂ: CULMEA AGRICULTURII: România a ajuns să importe şi seminţe de dovleac. DIN CHINA! Preţ Bio: 7,5 lei *** BIO-MUCEGAI: Cheltuiţi mai mult ca să mâncaţi mai sănătos? Din Austria importăm caşcavalul sfoiegit!
HALTA OTOPENI: „Giovani Becali trece liniştit controlul pe la punctul rezervat diplomaţilor”
INSIDER: „Giovani Becali – cel care ne explica tuturor ce înseamnă să fii mafiot de mafiot este în faţa mea în aeroport. Nu se opreşte la coada la care sunt vreo 20 de oameni (4-5 minute de aşteptare), ci se duce direct la protocol diplomatic. Ofiţerii de serviciu îl salută ca şi cum ar fi vreun demnitar care merită salutat şi nu un mafiot abia ieşit din puşcărie care a tras ţepe de milioane, dacă nu de zeci de milioane de EURO statului român. Becali trece liniştit controlul pe la punctul rezervat diplomaţilor. Între timp un alt şmecher care crede că este special şi nu stă la coadă este pe toate posturile de televiziune cerând socoteală primului ministru pentru că acesta şi miniştrii din jurul lui critică nişte măsuri nesimţite menite să aducă voturi penalilor de pe listele partidului pe care îl conduce, aruncând în acelaşi timp bugetul în aer.” (SURSA) (Foto: Fanatik.ro)
IBĂNEŞTI: „Primăria minte cu neruşinare, profitând de faptul că primarul a trecut la PSD”
INSIDER: „Vă mulţumesc încă o dată pentru articolul publicat, a fost eficient, a fost preluat apoi şi de alte ziare/bloguri. Am făcut o sesizare şi la Prefectura Vaslui şi răspunsul îl vedeţi în imaginea postată. Se vede clar şi din satelit că fundaţia este aproape în mijlocul terenului, între fundaţie şi râpa din partea de vest sunt în jur de 35 metri. Am încercat să desenez terenul de odinioară pe o imagine din satelit, deci e clar că acolo nu mai poate fi teren de fotbal. Pentru a avea o idee cam la ce scară e imaginea, şoseaua are în jur de 4 metri lăţime. Azi am primit răspunsul de la prefectură şi vă cer sfatul dumneavoastră, ce aş putea să fac pentru a repara nedreptatea. Primăria minte cu neruşinare, profitând şi de faptul că primarul a trecut la PSD, iar prefectul e tot psd-ist. Mulţumesc!”
AG-13-BGM: Abandonată şi vandalizată pe drumul forestier Transfăgărăşan – Cabana Cumpăna
INSIDER: „Această maşină (probabil furată) a fost abandonată şi vandalizată pe drumul forestier dintre Transfăgărăşan şi cabana Cumpăna (cel scurt de 7 km). Distribuiţi această poză, poate proprietarul sau firma de asigurări vor să recupereze maşina.” (SURSA)
CIRC: „Puştiul meu de 3 ani s-a distrat tare bine şi eu am avut flash-uri fericite din mica copilărie”
Circul Orlando revine în Bucureşti în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie la Autogara Militari, iar din 11 până în 20 noiembrie în cartierul Dristor, la intersecţia străzilor Baba Novac cu Mihai Bravu. Cortul este prevăzut cu sistem de încălzire. Bilet intrare: copii (peste 2 ani) 30-60 lei, adulți 40-70 lei, în funcție de apropierea de arenă. (DETALII)
INSIDER: „Nu ştiu dacă ideea de circ e bună sau rea, sunt prea multe păreri argumentate pro şi contra, dar puştiul meu de 3 ani s-a distrat tare bine şi eu am avut flash-uri fericite din mica copilărie. Acum mi-a fost teamă când mârâia tigrul către dresor şi am închis ochii pentru o clipă, sperând să nu asist la vreo tragedie, în fond este doar o pisicuţă mai mare.”

ARHIVĂ: FREE WILLY: Cum să ne deprimăm copiii? *** PUŞCĂRIA ANIMALELOR: „Dragi vecini, veniţi şi mai aproape. V-am pregătit un loc la noi în celulă!” *** PRAGA: Maraton de 10 km prin Grădina Zoologică! *** GLUME DE AUTOBAZĂ: Grădina Zoologică din Craiova îşi electrocutează vizitatorii?
BOMBĂ ÎN VAMA GIURGIU: „Mulţumim autorităţilor pentru grija ce o poartă turiştilor!”
INSIDER: „Toaleta publică din Vama Giurgiu – Mulţumim autorităţilor pentru grija ce o poartă turiştilor!” (SURSA)
ARHIVĂ: ORADEA: Turişti, bine aţi venit, rău aţi nimerit! *** CALAFAT: Bine aţi venit, rău aţi nimerit în pauza de masă, de cafea, de pipi, de schimbare de tură!
DALTONISM: PSD şi PNL au grijă de ochii noştri să nu votăm ca orbeţii!

INSIDER: „Cu ceva timp în urmă, un manifestant cu viziune a inventat lozinca „PNL, PSD aceeași mizerie!”. Că a avut dreptate, se vede şi din cei doi fluturaşi alăturaţi: primul de la PSD-ul nostru, de la Craiova, al doilea, de la PNL-ul lor, de la Cluj. Ambele demonstrează că grija politicianului pentru ochii alegătorilor este mare. Atât de mare, încât au contractat aceeaşi firmă şi probabil au cerut şi o reducere, că doar furnizează serviciul la două partide… diferite.” (SURSA)
SPAŢIU EXPANDAT: Românii, singurul tezaur al României. Dar nu tot ce străluceşte este aur!
MIHAI BALKO: „Lucrarea explorează noțiunea de tezaur național prin prisma a două perspective de înțelegere. Intenția acestei lucrări a fost să fac un exercitiu de „traducere”: să dau o formă fizică, materială unui subiect care apare recurent în discursurile din sfera publică – tezaurul României.
Referințele la acesta sunt folosite asemenea unei perdele de fum, care ascunde și arată deopotrivă, ca mijloc de diversiune și manipulare a ascultătorului. Lucrarea urmărește să provoace o reflexie critică asupra modului în care se construiește discursul în sfera publică și a modului în care diversele poziții adoptate exploatează frici și temeri colective pentru a obține un anumit timp de răspuns.
Pe de altă parte, lucrarea se referă la un mod diferit de citire a noțiunii de tezaur înțeles ca resursă umană. În acest sens, ea este o deconstrucție a unui monument iconic al României, Coloana Infinitului. Ideea sacrificiului infinit și glorificarea publică a eroilor sunt privite și chestionate prin perspectiva impactului asupra vieților individuale, private și a dramei personale pe care o provoacă în numele unui bine comun.”
PSD-BĂBENI: „Am acceptat alianța cu ALDE, dar vedem că acest pact cu „diavolul” se intensifică”
SCRISOARE DESCHISĂ către Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea:
„În numele unei majorități PSD-Băbeni, vă aducem la cunoștință, ținându-ne de promisiunea făcută domnului consilier personal, că organizația Băbeni, după cum știți, a câștigat detașat față de PNL aflată la cârmuire. Acest lucru s-a întâmplat datorită eforturilor uriașe ale membrilor PSD implicați în campanie, nu și a președintelui Antonescu Ion care a făcut pact cu adversarii, pact pe care îl continuă și astăzi. Noi, care am muncit pentru PSD, am acceptat alianța conjuncturală cu ALDE pentru a vă susține la nivel județean, dar vedem că acest pact cu „diavolul” se intensifică la nivel local, deoarece primim informații că își aranjează deconcentratele în schimbul adeziunilor, nu mai puțin de 50 la număr, face anticampanie PSD-ului pe față cu acordul președintelui Antonescu implicat până în gât.
Se caută angajarea membrilor ALDE, sau susținerea celor de la PNL, în funcție pe posturile cheie, chiar dacă studiile acestora se opresc la nivel de liceu. Am putea exemplifica și cu fotografii, directoarele de la Școala Generală Valea Mare, Cherete și Liceul George Țărnea care au rămas pe funcții și care în timpul campaniei au fost implicate alături de primarul PNL, mai mult, mobilizând aproape 50 de copii, elevi, fapte dovedite prin fotografii, și în prezent purtate de ALDE, de Croitoru și Lovin, cu promisiunea rămânerii în continuare în funcții. Deci, a implica școala în politică. Mai mult, în rândurile noastre, ale populației, domnul Lovin afirmă că este consilierul dvs. domnule președinte, fapte pentru care oamenii sunt revoltați și spun că nu vor mai susține partidul prin neprezentare la alegeri. Cu tot respectul vă rugăm analizați aceste lucruri pentru a ne păstra alături de dvs. și credibilitatea noastră în fața concetățenilor noștri.” (Foto: EvenimentValcean.ro)
IZVORUL CU TALANŢI: Casa Domnului, protejată de BGS. Dar pe BGS cine o protejează?

Biserica Sf. Spiridon Vechi. „(…) Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. (…) Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis:
Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat si, temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata, ai ce este al tau. Si raspunzand, stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea, deci, ca tu sa dai banii Mei schimbatorilor de bani, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati, deci, de la el talantul si dati-l celui care are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Acestea zicand, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, sa auda!“ (Matei 25, 14-30) (…) In aceasta privinta, Hristos Domnul spune: „Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere“ (Luca 12, 48).” (DETALII)
BOTOŞANI: „Vii cu copilul bolnav şi pleci acasă cu el mult mai grav decât la internare!” Alo, Cioloş?
INSIDER: „Cam aşa stau cu fetiţa mea bolnavă în Spitalul de Copii din Botoşani la Terapie Acută înfofolită până în gât, plus cu 2 sticle fierbinţi în pătura fetiţei, în salon fiind temperatura de 15 grade, fiind în momentul acesta afară temperatura de 6 grade, căldură nu dau, vii cu copilul bolnav şi pleci acasă cu el mult mai grav decât la internare.” (SURSA)
CAPUL ANIŢEI: „Dacă descoperim psihologi pe Marte, îi punem să plătească taxă la COPSI?!”
INSIDER: „Colegiul Psihologilor din România (CPR/COPSI), mână în mână cu Ministerul Muncii, a reuşit să pună jugul pe toţi psihologii din România, formatori din domeniu, supervizori etc. Ministerul Muncii a introdus legi şi norme prin care, implicit, toţi licenţiaţii în psihologie care vor să îşi practice meseria sunt obligaţi să plătească taxe de protecţie la COPSI – taxă de interviu 300 lei, taxă trecere pe treaptă superioară 300 lei, formări obligatorii după terminarea facultăţii de cel puţin 2 ani care costă peste 4.500 lei/an (din care o parte se varsă tot la COPSI), plus o cotizaţie anuală de 250 lei pentru care nu se oferă nici o facilitate. Dacă descoperim psihologi pe Marte, îi punem să plătească taxă la COPSI?!
Bomboana de pe colivă a venit în 2015, când conducerea COPSI, împreună cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, a reuşit să elimine profesia de Psiholog din Nomenclatorul CAEN, înlocuind-o cu 11 specializări, din care unele nici nu necesită absolvirea facultăţii de Psihologie! Nici în ţările cu veche tradiţie în domeniu nu există asemenea invenţii dubioase care să îi oblige pe psihologi să urmeze nesfârşite formări şi cursuri cu taxe exorbitante. Cine are de câştigat din această afacere şi unde se duc toţi aceşti bani – în salarii, în maşini, în plimbări la conferinţe, bilete de avion şi cazare la 4 stele?!
Ca reacţie la aceste abuzuri, un grup de specialişti şi profesori universitari din toată ţara, recunoscuţi pentru activitatea profesională şi pentru verticalitate, a luat iniţiativa „Manifestul Universitaria pentru însănătoşirea CPR”. Prin această acţiune se doreşte mobilizarea tuturor psihologilor pentru reabilitarea profesiei şi pentru stoparea abuzurilor acestui mâncător de bani, valori şi principii, numit COPSI.”
CITEŞTE – „Manifestul Universitaria pentru însănătoșirea Colegiului Psihologilor din România”
Alte legături: COPSI – Ţeapă la nivel înalt! (Interviu la comisia de psihologie educationala) *** FACEBOOK: Discriminare si abuz in Colegiul Psihologilor din Romania *** Psihologii, a căror meserie a fost radiată, obligaţi să plătească atestări de mii de euro în conturile COPSI *** „Eşti student la psihologie? Irelevant!”, susţine COPSI prin noile dispoziţii
PIAŢA UNIVERSITĂŢII: „Marșul ursului care NU a spus MOR”. Iartă-ne prostia, ursuleţule!

Piaţa Universităţii. Protest pentru uciderea ursuletului din Sibiu. Jandarmii ne întreabă pe rând în ce scop ne-am adunat aici. „Din cei aproape o mie care spuneau pe FB că vin în Piaţa Universităţii din Bucureşti la „Marşul ursului care NU a spus MOR” au venit vreo două sute. Prea puţini pentru a ni se putea permite marşul către Piaţa Victoriei.”
„Cum demult s-au plictisit să ne vadă în stradă pentru „nişte javre”, e timpul să ieşim pentru ursuleţul (de numai 6 luni) ucis într-un mod ilegal, mişeleste, de nişte imbecili agitaţi, mai ales fiindcă nu se vor aştepta. Şi implicit pentru mama lui care sigur a fost ucisă, şi pentru ataţia urşi ucişi după ce le-au distrus casele (pădurile). Au comis o crimă care trebuie platită. O cerem noi, cetăţeni de bun simţ, care ştim că absolut orice viaţă contează. „Dom’le, am încercat cu tranchilizante şi nu l-am nimerit. L-am nimerit în schimb cu gloanţe”: modul aberant, inept, crud, ilegal, prin care îşi „explică” crima. Însă, cum vânătorul care a tras nu a avut aprobarea Agenţiei de Mediu pentru această ucidere, este vorba de cruzimi faţă de animale şi de ucidere cu intenţie, faptă sancţionată cu închisoare până la 3 ani. A doua faptă penală fiind uzul de armă şi muniţie într-o localitate. La marş fiecare să aducă un ursuleţ de pluş, dacă se poate, ca ulterior să-i donăm copiilor. Şi lumânări, candele.” (SURSA)
HERĂSTRĂU: Shimon Peres şi Regele Juan Carlos s-au semnat în toaletele de la Pescăruş!


INSIDER: „Restaurantul Pescăruş din Herăstrău (fondat în 1939) are mare grijă de clienți să nu se plictisească nici la toaletă. Pe uşa interioară a cabinei, Pescăruş-ul se laudă cu VIP-urile care i-au trecut pragul de-a lungul timpului. În prima cabină trona autograful lui Shimon Peres, în următoarele două se povesteşte de vizita Regelui Juan Carlos I pentru ca în ultima să se facă reclamă la Revelion 2017. Cam puţine şi cam vechi vizitele… Ori nu prea trec VIP-uri pe acolo, ori sunt aşa multe încât bucătarii nu mai fac faţă cu editarea.”
INSTALAŢIE ARTISTICĂ: Budă ecologică cu paznic surprins într-un moment nepotrivit?!
INSIDER: „De departe, speri că e o budă ecologică, apoi ţi se pare o gheretă de pază cu un paznic surprins într-un moment nepotrivit. Când colo, ce să vezi?! O instalaţie artistică stingheră şi anonimă, într-un oraş care se doreşte capitală Culturală Europeană în 2021.”
SPAŢIU CENZURAT: „Lucrarea e o satiră brutală la adresa celor care nu pun preț pe spațiul public. Lucrarea nu e despre parcări, ci despre oameni!”

„Zona gri” este tema celei de-a șasea ediție a proiectului „Spațiu expandat” (12 octombrie – 15 noiembrie) care își propune pe lângă realizarea unor serii de intervenții temporare în spațiul public bucureștean produse sau performate de artiștii Dan Acostioaei, Mihai Balko, Radu Boeru, Elana Katz, Monotremu, Miklos Onucsan, și cinci lucrări video comisionate artiștilor Florin Bobu, Simion Cernica, Grupul H.arta, Hans van Houwelingen, Vasile Leac. (DETALII)
Radu Boeru s-a remarcat înainte de deschiderea oficială de pe 12 octombrie. În noaptea de luni, 10 octombrie, el a împânzit orașul cu marcaje pentru locuri de parcare și stâlpi pe care scria „Loc de parcare privat” în spații publice ca: pista de bicicletă de pe Calea Victoriei, treptele din fața bisericii Kretzulescu, trotuarul din fața Muzeului Național de Artă. Intervenția a născut comentarii și controverse – autoritățile, bicicliștii și alți trecători au reacționat la acest statement subtil dar în același timp puternic.
RADU BOERU: „Pe scurt, lucrarea e o satiră brutală la adresa celor care nu pun preţ pe spațiul public, încercând să „muște” cât pot din el, să-l folosească sau să-l mutileze după bunul lor plac. La adresa celor care aduc negocierea între spațiul public și spațiul privat într-o zonă gri, de unde cu greu mai poți ieși. Ca motiv, am ales locul de parcare impropriu denumit „privat”, pentru că reprezintă un factor principal în diminuarea și urâțirea spațiului nostru comun.
(…) Azi dimineață, la sesizarea unor cetățeni refractari, inflamați pe degeaba sau doar fără simțul umorului, acele semne, care nu deranjau nici traficul pietonal, nici cel rutier, au fost scoase din instalații. Lucrarea nu e despre parcări, ci despre oameni, despre relația cu spațiul public. Care se degradează de la un an la altul, iar efectele sunt vizibile. La fel ca și parcările, menite să deranjeze doar conceptual, nu și fizic. Se pare că au deranjat și fizic, deși încă nu realizez de ce.” (DETALII)

Ce spun artistii despre instalatiile care imitau parcari ilegale pe Calea Victoriei? Inlaturarea de catre Primaria Capitalei a locurilor de parcare desenate pe pista de biciclete de pe Calea Victoriei si de pe alte spatii pietonale din oras, de fapt instalatii artistice, reprezinta o masura abuziva si pripita, a declarat intr-un interviu acordat HotNews.ro, Judit Balko, managerul proiectului in cadrul caruia au fost facute instalatiile temporare. Judit Balko spune ca astfel de reactii ale autoritatilor vor inchide si mai mult, pe termen lung, posibilitatile de manifestare in spatiul public. (SURSA)
ARHIVĂ: SPAŢIU EXPANDAT: „Dacă oamenii se tem de timp, timpul se teme de artă!” *** LOC DE DAT CU CAPUL: Şase artişti plastici, agresaţi din curiozitate primitivă! *** ANTITEZĂ: Lucrarea „Strada” a fost furată! Acum spaţiul se numeşte „Mâini, buzunare, portofele”! *** EXPOZIŢIE: „Spaţiu Expandat”, un proiect de artă contemporană în spaţiul public
ŞCOALA 88: „Mulțumim Primăriei Sector 3. Avem piscină în curtea şcolii!”
INSIDERI: „Mulțumim Primăriei sector 3, avem piscină în curtea şcolii. (SURSA) Şcoala 88. Copii vor veni cu barca sau este piscină olimpică în aer liber!?

(…) Aşa ne trebuie! Copiii să ne fie „sugativele” prostiei noastre (a părinţilor). Stăm şi comentăm sau înjurăm pe internet, în loc să ne implicăm serios în viaţa acestei ţări şi naţii. Aştia fac ce vor din noi şi cu banii noştri. Atâta timp cât nu luăm atitudine şi suntem indolenţi când e vorba de a vota. „N-am cu cine, stau acasă, mă duc la munte, toţi fura etc.” …Sper că vă puteţi uita toţi adulţii în ochii copiilor cu „demnitate” pentru că le asiguraţi un trai ridicat, în anul 2016. Sau vreţi să se ducă copiii la primărie să îl ia de gât pe Negoiţă şi să îl dea afară? Ar face-o dacă le-aţi asigura măcar transportul la Primărie (toata şcoala la Primărie dacă vă lasă „directorul” numit politic) …Asta ar fi o formă de protest inteligenta şi demnă!” (SURSA)
SUB OCUPAŢIE: Ronald Reagan, patronul spiritual de la Evidenţa Populaţiei din Ploieşti?!
INSIDER: „România sub ocupaţie. Statuia fostului preşedinte american, Ronald Reagan, în curtea Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor – Consiliul Local al Municipiului Ploieşti.” (SURSA)
AUCH: Cine le-o fi făcut ăstora firma luminoasă?
ElectroPutereParc. INSIDER: „Auch! Cine le-o fi făcut ăstora firma luminoasă?” (SURSA)
ARHIVĂ: OMLETĂ: Poţi face o petrecere cu un ou de struţ? *** FABRICAT ÎN ROMÂNIA: Ardei „California Roşu”, produs românesc, de origine olandeză! *** SHOPPING: La Auchan dispar cărucioarele. Monedele de 50 bani valorează dublu!
eMAG: „Muşc din tejgheaua care era între noi, el scapă, pleacă, vine şi îmi spune că s-a rezolvat”
INSIDER: „În direct de la eMAG. Sun, dau cod, îmi jură pe roşu că găsesc produsul iîn Crângaşi. Înfrunt lumina difuza de afară, cele 12 grade, oboseala, lenea, restul şi vin aici. Unde mi se transmite senin că de fapt nu e pe stoc produsul şi că mă anunţă ei când vine. Fac puţină gălăgie, îmi spune cineva că ajunge până diseară. În depozit. Şi că mi-l pot livra astăzi, acasă, dar mă costă 40 de lei. Fac puţin mai multă gălăgie, vine un băiat care îmi spune că încearcă să obţină un discount pentru mine. Muşc din tejgheaua care era între noi, el scapă, pleacă, vine după un timp oarecare şi îmi spune că s-a rezolvat… că mă sună cineva de la ei într-o oră şi îmi aduce laptopul. Pe fata asta de la #emag care m-a pus pe drumuri şi care mi-a xxxx puţinul timp pe care îl am liber o cheama Denisa Moise… Între timp coada s-a făcut cam atât…” (SURSA)
ARHIVĂ: eMAG: „Garanţia Plus” acoperă doar ochii. Clientul, şi fără produs şi cu banii luaţi!






























