PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

TÂRG DE CARTE: „Big Pharma și armele întrunite sunt mai cool decât papagalii de scriitori, editori & stuff!”


INSIDER: „S-a încheiat târgul de carte, așa c-o să fac o remarcă urâtă legată de târguri, în general: cum se înțolesc expozanții în funcție de „marfa” expusă. Vorbesc despre târgurile conexe cu big pharma, de cele de armament și de cele de carte.
Cel mai fain înțoliți sunt ăia din big pharma. Lucesc, au costumașe impecabile, pantofiori bec! Pe locul doi sunt fetele și băieții de la târgurile de arme: pantalonii-s mai necălcați, sacourile mai ponosite, încălțările sunt un piculeț scâlciate, dar na, tipii sunt parțial îmbrăcați de stat. Pe locul trei sunt scriitorii și editorii – cu mici excepții, ce-i drept.
Dar, cum să fie altfel? Prostata, flora intestinală, ficatul împănează calupurile de reclamă, iar știrile despre război sunt date la liber, non-stop. Nu discutăm dacă drageurile TV sunt bune la ceva – sunt doar the iceberg tip, grosul banilor din industrie nu se face din medicamente bărbătești pentru probleme bărbătești. Nu dezbatem nici promoția la război, analizată și paraanalizată de băieței care au tras rafale doar în jocuri video, fiindcă-i fain să-i privești cum le dă subtestosteronul pe dinafară – lor le-am sugera să intre în octogon cu Amanda Nunes, ca să se verifice cât de tari sunt la caft.
Ce întreb eu e de ce ne mirăm că nu mai sunt cititori, când, într-o săptămână TV, găsești doar două-trei ore, puse cap la cap (dac-or fi și alea), în care lumea MĂCAR SĂ SE CERTE din pricina cărților?
S-o zicem pe-a dreaptă, fără frică, fără jenă, fără nimic: big pharma și armele întrunite sunt mai cool decât papagalii de scriitori, editori & stuff! În fond, nu ardem cărțile periodic?SURSA

N.R.: FOTO – Incendie Alexandrie by Hermann Goll (1876)

ARHIVĂ: 451º FAHRENHEIT: „Pompierii ardeau lucruri, iar timpul avea grijă să ardă anii şi oamenii” OXXO VITALIE CLIUC: “Destinul unui om recuperat de la gunoi. Munca lui de-o viață a ajuns accidental la mine.” OXXO APROZAR: Mesaje subversive sau psihologie inversă? Librăria Cărtureşti ne invită la citit – “Fugiţi, cad cărţi” OXXO BIBLIOTECA METROPOLITANĂ: “Trebuie să treacă 10 ani să se hotărască ce scriitori contemporani merită să figureze în colecțiile ei?!” OXXO SOUTHAMPTON, ANGLIA: 200 de voluntari ajută proprietarul unei librării să mute cărțile. Comoara trecută din mână în mână! OXXO ALBENA, BULGARIA: Biblioteca de pe Plajă, 6000 de cărți în 15 limbi. Unică în Uniunea Europeană! OXXO CLUJ NAPOCA: Mica bibliotecă de scară de bloc încurajează cititul. „Cine citește nu fură, iar cine fură nu citește!”

SECTOR 1: Singura pistă profesionistă de pumptrack din sudul României, închisă de ANPC după 48 de ore


INSIDER: „Dacă te simți vreodată pr0st, gândește-te că azi dimi Clotilde Armand a inaugurat un pumptrack ce la prânz a fost închis de ANPC că pune în pericol siguranța cetățenilor.” SURSA

N.R.: Noul parc al sectorul 1 , cu pistă pumptrack (singura pistă profesionistă din sudul României!), din Cartierul Pajura inaugurat pe 1 Iunie 2024 a fost închis de ANPC, după 48 de ore. DETALII

Pista de pumptrack este un parc de joacă inovator ce apare în tot mai multe spații publice, conceput în așa fel încât nu necesită acțiuni de pedalare sau împingere, ci doar o mișcare de „pompare” pentru a genera impulsuri prin mişcările ritmice de sus în jos ale corpului, înlocuind astfel eforturile de pedalare (în cazul bicicletelor) sau de împingere (în cazul trotinetelor sau skateboardurilor). Călătoria pe un pumptrack este intuitivă, majoritatea utilizatorilor înțelegând ce au de făcut după câteva ture. În funcție de pistă vârstele utilizatorilor variază între 2 și 80 de ani.

Primăria Sectorului 1 a inaugurat pe 1 iunie 2024 un nou parc la intersecţia străzilor Jiului și Dridu care găzduiește o pistă de tip pumptrack (a treia din București), având curbe variate în înălţime, special concepută pentru pasionații de sporturi pe roți, cum ar fi bicicliştii, skateboarderii, sau patinatorii. Noul parc oferă o zonă relaxantă cu bănci inteligente, echipate cu dispozitive de încărcare și conectivitate Wi-Fi, pentru a le permite vizitatorilor să se bucure de toate avantajele tehnologiei moderne. Iluminarea este asigurată de lămpi LED, conferind un aspect spectaculos parcului și creând un ambient plăcut în timpul serilor târzii. În plus, parcul profita de energie verde, cu zone de panouri fotovoltaice, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Primăria are în plan să construiască alte două piste de pumptrack în Sectorul 1. SURSA

Joyride – Prima pistă de pumptrack a fost montată în București în cartierul Brâncuși din sectorul 6 al Bucureştiului. Pista de pumptrack are 42 de metri și este concepută cu forme și curbe pe înălţimi diferite și este accesibilă pentru biciclete, skateboard-uri, role și trotinete. Copiii care vor să o încerce o găsesc pe strada Valea Oltului nr. 139-141 din parcul Constantin Brâncuși din cartierul ANL Constantin Brâncuși.

În 2022 a fost inaugurată și cea de-a doua pistă de pumptrack din Bucureşti, la ieşirea din Parcul Crângaşi spre digul Lacul Morii, accesibilă pentru biciclete, trotinete, role sau skateboard-uri și are 48 de metri, în forme și curbe pe înălțimi diferite. Este cu 6 metri mai mare decât pista din cartierul Brâncuşi. Şi aici se poate intra cu biciclete, trotinete, role sau skateboard-uri, numărul maxim de persoane care pot intra simultan fiind 9, cu timp de utilizare de 5-6 minute și pauze între serii. Copiii sub 12 ani trebuie să fie supravegheați de însoțitori. SURSA

În România, astfel de piste mai există la Cluj-Napoca (Locație: Pădurea Parc Făget Lungime 93.8 m) și Oradea (Locație: Parcul Salca Lungime 305 m). Pump Trackul din Parcul Salca din Oradea are o lungime de 305 m și o lăţime mult mai mare decât toate cele prezentate până acum.

ARHIVĂ: ANPC CONSTANȚA: Procedura „Bagă vârfu’!” de anihilare, prin înjunghierea jucăriilor chinezești

SIGURANȚA AUTO COPII: Activități educative pentru copii și părinți


INSIDER: „Anual, în Romania, 120 de vieți de copii sunt pierdute ca urmare a unui accident rutier, în vreme ce peste 400 de alte vieți tinere trăiesc în suferință ca urmare a unor astfel de evenimente. Statisticile plasează România pe primul loc în rândul accidentelor rutiere cu victime copii. Siguranța Auto Copii are misiunea de a te ajuta să călătorești în siguranță împreună cu copilul tău, oricare ar fi destinația.

Caravana Națională Siguranța Auto Copii, activități educative de Ziua Copiilor în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), București sector 3.” DETALII

ARHIVĂ: SALONUL AUTO BUCUREȘTI: Cum poți testa eficiența centurii de siguranță într-un mediu sigur şi controlat OXXO UNICUL SALVAT: „Locuri de veci” recuperate din epavele maşinilor implicate în accidente grave!

BUZĂU: Căpriorul, fiul cățelei. Oamenii, încă, mai au multe de învățat!


INSIDER: „Uneori supraviețuirea capătă nuanțe incredibile!
Dacă cei mai mulți nu dădeau nici o șansă la viață puiuțului de căprioară găsit în Crâng, grație unor oameni cu suflet mare de la AJVPS Buzău, puiul a fost preluat în menajeria lor alături de celelalte animale, și, aproape de neimaginat, a fost adoptat de o cățelușă alături de puii ei!
Imaginile vorbesc de la sine!
Am încercat să ducem puiul la Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice de la Focșani însă ne-a fost comunicat că este prea mic și nu au posibilități de îngrijire! Iată însă că dragostea de mamă depășește orice bariere chiar și în lumea necuvântătoarelor!❤️” SURSA

ARHIVĂ: POLIȚIA ANIMALELOR: Adi din Covasna a ieșit cu Opelul la vânătoare de vrăbii OXXO SECTOR 6: Au tăiat crengile copacului și au distrus cuibul cu pui, alungând cu lopata de părinții disperați OXXO DRAGOMIREȘTI VALE, ILFOV: „Căprița și-a luat puiul fătat sub lovituri de ciomag în gură și a intrat la adăpost.” Poliția Animalelor există? OXXO TROFEUL PROSTIEI: Omul este singura specie de pe planetă care ucide din plictiseală!

SUZUKI VITARA: Carte de colorat de 28500 €, pentru copiii creativi care își serbează ziua în Parcul IOR


INSIDER: „Ziua Copiilor – 1 Iunie în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) din București sector 3. Copiii au primit să coloreze un Suzuki Vitara hibrid de 28500€.

BUCKINGHAM: Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova primește binecuvântarea Regelui Angliei


INSIDER: „Cel mai emoționant mesaj pe care l-am primit a sosit de la Palatul Buckingham și este adresat echipei Festivalului Internațional Shakespeare.
Suntem onorați pentru această recunoaștere valoroasă, care ne motivează să continuăm cu aceeași pasiune și determinare.
Mulțumim!” SURSA

ARHIVĂ: SHAKESPEARE VILLAGE: Sat din epoca elisabetană, în Parcul Romanescu din Craiova. Are și o zonă camping! OXXO
SHAKESPEARE DIMENSION: Senzații vizuale, auditive & olfactive din piesa „Furtuna”. Primul spațiu imersiv dedicat operelor, la Promenada Mall Craiova! OXXO CRAIOVA: Festivalul Shakespeare a luat startul în kilturi și muzică de cimpoi

ARTĂ DIN SÂRMĂ: „Dragostea adevărată începe acolo unde nu se așteaptă nimic în schimb”


INSIDER 1 : „Pentru Smart TV. (N.R.: Pe comandă 100 lei + livrare)” SURSA

INSIDER 2: Pește de sticla sau de cristal, de Murano sau de Bohemia pentru cunoscători, a decorat casele mai pricopsite ale românilor, cu mult înaintea apariției televizoarelor. Conexiunea s-a produs pe la începutul anilor 60, atunci când au aparut televizoarele, pe atunci mult mai late decât LED-urile de azi și expresia celei mai dezvoltate a tehnologiilor. Noul prieten, televizorul a fost imediat acceptat ca membru al familiei. El era cel care oferea mereu bucurie și astfel merita prețuit și așezat la loc de cinste. lar pentru că era atât de iubit trebuia înfrumusețat. Și atunci oamenii au ales podoaba cea mai de preț cu care sa-l încununeze: vedeta vitrinei, peștele de sticlă.

Adevarul este că partea superioară a televizoarelor arăta ca un raft gol. Un estetician ne-ar putea descrie probabil şi un paradox logic despre proporţii. Peștele pe mileu s-a potrivit la fix.” DETALII

N.R.: „Poate contrar intuiției, arta nu presupune întotdeauna ceva extraordinar de complicat. Adesea, lucrurile simple sunt cele care poartă cu ele încărcături emoționale și semnificaţii speciale pentru fiecare dintre noi.

E o lecție pe care o înveți rapid privind câteva din lucrările lui Paul Cristian Cordoș, clujeanul care face artă din sârmă. E arta sârmei îndoite (engl. wire art) un procedeu artistic nu foarte des întâlnit la noi, dar care începe să prindă contur și amploare datorită proiectului inițiat de Paul acum 10 ani.

„Nu mă consider un artist, ci un minimalist pasionat de această artă. Eu simt materialul. Simt că în momentul în care iau sârma știu exact la milimetru unde să îndoi ca să semene cu o ureche de câine și nu de pisică, de exemplu.”

Paul a început să meșterească sârma cândva prin 2001-2003, când s-a dus la Paris să descopere street art-ul. Era în căutare de acea formă de exprimare care să îl reprezinte.

„Lucram în România, strângeam bani, mergeam la Paris. Mergem să învăț. La Paris e o energie. Are ceva, un magnetism artistic. Orice linie vedeam mă inspira. Acolo am prins eu curajul să mă exprim.”

Eu de la public am învățat, să știi. Acum 8 ani m-a întrebat cineva: «te-ai gândit să faci Micul Print?». Micul Prinţ, păi eu am citit Micul Prinț. Nu mi-aș fi imaginat să-l fac în sârmă. Și-a fost o nebunie. Sute de obiecte am vândut în toată lumea. Scene din Micul Print, mic prinț standard, sceneta cum merge cu vulpea, planeta, stelele, am făcut și murale mari de 2 m și ceva.”

După ani de experiență în modelarea sârmei, a venit timpul pentru o provocare. Una dintre cele mai grandioase lucrări ale lui Paul este Joker, o sculptură tridimensională din sârmă care are înălțimea de 5.5 m și peste 30 kg. A realizat sculptura Joker pentru The Carnival Food Festival în 2019.

„Am lucrat la el zeci de ore și cea mai mare satisfacție a mea a fost când l-am ridicat în picioare și stătea singur. La 5,5 m înălțime așa I-am centrat că stătea singur. Jumătate e tehnică şi jumătate e noroc.”

Portretele din seria Legends surprind figuri importante precum Liza Minnelli, Audrey Hepburn, Alfred Hitchcock, Christopher Walken, Quentin Tarantino, Woody Allen, Daniel Craig şi Jim Morrison – câte un portret dedicat fiecărui an în care proiectul Art Bending a fost mai activ. Acestea sunt realizate dintr-un singur fir de sârmă îndoit, fără lipire, fără sudură. Acum, Paul a trecut la pasul următor și realizează și portretele clienţilor săi.” SURSA

ARHIVĂ: REÎNCARNARE: După 2211 de ani VICTORIA (Nike) din Samothrace apare din 1000 de cuie la ParkLake. SPERANȚA de Gabriel Dinu! OXXO COPY/PASTE: „Bibelourile au fost cândva lucrări artistice respectate, executate cu măiestrie şi migală”

ALBINA CARPATINĂ: Mierea de portocal, specialitatea mioritică ambalată în Ilfov


SURSA

INSIDER: „Mierea de portocal este delicată, fructată și incredibil de aromată. Este o miere monoflorală de culoare albă până la chihlimbar. Are o dulceaţă medie. Mierea de portocal este bogată in vitamine, minerale si compusi volatili. Țara de proveniență: Spania. SC Apicola Pastoral Georgescu SRL. Sos Giurgiului nr. 290 E, Jilava, Ilfov. DETALII

ARHIVĂ: MIERE „DIN FLORI”: Amestec „provenit din România, Ucraina, China, Republica Moldova” OXXO FABRICAT ÎN ROMÂNIA: Ardei „California Roşu”, produs românesc, de origine olandeză!

NOAPTEA MUZEELOR: Nicușor Dan a deschis poarta Primăriei Generale și cetățenilor fără jalbă în proțap


INSIDER 1: ” Peste 1000 de persoane au vizitat în doar câteva ore Primăria Municipiului București care s-a alăturat pentru al 4-lea an consecutiv evenimentului “Noaptea Muzeelor”. Până la miezul nopții au avut loc tururi ghidate ale clădirii, expoziții, concerte de muzică live, proiecţii de filme istorice şi instalaţii participative. Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta nr 47.”

INSIDER 2: „Stimate dle primar Nicușor Dan, în toate capitalele din Europa pe unde am fost, și am văzut destule, Slavă Domnului, sediile primăriilor se pot vizita oricând, sunt deschise mereu publicului (măcar o aripă, iar vizitarea este evident gratuită). Când și la noi așa ceva?” SURSA

N.R.: „Clădirea impunătoare de pe Bulevardul Regina Elisabeta, vizavi de Parcul Cișmigiu, adăpostește astăzi Primăria Capitalei. A fost ridicată inițial, între 1906–1910, pentru a găzdui Ministerul Lucrărilor Publice. Arhitectul Petre Antonescu, unul dintre marii creatori ai stilului neoromânesc, a conceput o construcție monumentală, cu arcade elegante, coloane masive și un turn central care domină perspectiva bulevardului. Fațada este decorată cu elemente inspirate din tradiția medievală și brâncovenească, dar și cu detalii clasice, ceea ce conferă clădirii un aer de echilibru între modernitate și tradiție. La fel de impresionant ca exteriorul este și interiorul palatului, gândit pentru a reflecta prestigiul instituției. Holurile largi sunt decorate cu coloane și arcade de piatră, iar scările monumentale conduc spre săli spațioase, cu plafoane înalte și vitralii care lasă lumina să cadă în valuri colorate. Detaliile din lemn sculptat, mozaicurile și ornamentele discrete întregesc atmosfera de solemnitate și eleganță.

De-a lungul timpului, Palatul a fost martor al unor momente istorice importante și a supraviețuit cutremurelor și bombardamentelor, rămânând unul dintre reperele arhitecturale ale Bucureștiului. Din 1992, clădirea găzduiește Primăria Municipiului București, păstrându-și rolul de centru al deciziilor care dau formă orașului. Astăzi, trecând prin fața sa, nu putem să nu admirăm forța și rafinamentul unei construcții ce ilustrează aspirațiile Bucureștiului de început de secol XX – un oraș european, dar cu rădăcini bine ancorate în tradiția românească.”

ARHIVĂ: NOAPTEA MUZEELOR: Mii de românii au stat la coadă să viziteze Palatul Cotroceni. Gratuit și fără programare! OXXO BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor OXXO NOAPTEA MUZEELOR: Palatul Comerţului devine Muzeul Designului Ermetic. Hermes nu doarme! OXXO NOAPTEA MUZEELOR: Experiment muzeal din 3017 despre cum locuiesc bucureștenii în 2017 OXXO NOAPTEA MUZEELOR: Noutăţi în circuitul turistic: Muzeul Pompierilor şi Pensionatul Domnesc de Fete OXXO NOAPTEA COMORILOR: Topazul de Ural, mândria lui Emil Constantinescu, expus la Muzeul de Geologie OXXO MUZEUL TEHNICII: „Expoziția temporară Lego a fost luată cu asalt de viitorii mari ingineri și cercetători români sau de origine română!” OXXO FOTOREPORTAJ: O noapte în grădina geniilor OXXO RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!” OXXO ANIVERSARE: Columna lui Traian are MCM ani. Copia din România merge pe LXXXIII… OXXO COSTUMUL MADRIGAL: Cel mai mic muzeu din România care poate fi transportat cu bicicleta