INSIDER: „Ieri Bucegii au devenit o „catedrală” a muzicii. Sus, pe platou, acolo unde pare că dacă te ridici puțin pe vârfuri atingi norii cu mâna, au răsunat, mai sublim ca oriunde, acordurile muzicii lui Bach. Bach interpretat de violonistul Alexandru Tomescu pe o regină a viorilor, o vioară Stradivarius.

Mă așteptam când am ajuns la cabana Caraiman, unde se ținea recitalul, să văd camere peste camere de televiziuni. Nu în fiecare zi are loc un concert în vârful munților. Nu auzi în fiecare zi acordurile unei viori Stradivarius la peste 2000 de metri. E ceva nu doar foarte frumos, ci și inedit. Iar concertul a strâns multă lume, era practic defilare pe platou, spațiul din fața cabanei Caraiman, unde a avut loc recitalul de vioară, a fost neîncăpător. Cu alte cuvinte, ceva care avea toate ingredientele unui eveniment de presă.

Dar nada, nicio cameră de televiziune. Doar montaniarzi melomani filmând cu telefoanele, niște aparate foto și, bineînțeles, organizatorii care luau cadre.

Da, cultura „nu vinde”, iar televiziunile trebuie să vândă, să facă bani. Conceptul de responsabilitate socială a devenit ceva desuet, ridicol chiar.

Ne mirăm că România se manelizează, dar pe ecranele TV se promovează maneliști, cocalari, fițe în tendințe, nore pentru soacrele nu știu cui și insule unde vedem cine înșeală cu cine etc. Gustul oamenilor se mai și educă, interesul oamenilor pentru frumos poate fi stârnit, cultivat. Iar un eveniment precum cel de sâmbătă e ocazia ideală să promovezi cultura, muzica de calitate, frumosul.

Neh. Trebuia probabil să se drogheze careva pe acolo, să dea cuiva cu ceva în cap, un scandal ceva ca să auzim despre concert în mass-media mainstream. Păcat. Sursă video, Epoch Times.” SURSA

N.R.: TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS, denumit „METAMORFOZE”.
Din 25 iunie – 16 iulie, J.S.Bach în Catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Luterane-Evanghelice și alte spații inovative. A 17 – a ediție a Turneului Stradivarius.

ARHIVĂ: STRADIVARIUS PE EVEREST: Balada lui Ciprian Porumbescu la 5364 m altitudine. Alexandru Tomescu la start cu „Metamorfoze”

INSIDER: „Povestea unui drugtest fals-pozitiv. Acum vreo 3 ani, Ioan, un tânăr din Timișoara, era proaspătul proprietar al unei mașini. Chiar în săptămâna în care își cumpărase autoturismul, fericirea i s-a transformat în scârbă. A fost tras pe dreapta de un polițist. Era un filtru prin care poliția îi căuta pe șoferii din Timișoara care consumaseră așa-numitele substanțe psihotrope. O acțiune prin care poliția română încearcă să descurajeze șoferii să consume droguri. A făcut testul și mare i-a fost mirarea când… a ieșit pozitiv.

La început a tratat totul cu mult umor. Le-a zis polițiștilor că nu luase nimic, nici măcar nu știa ce este metamfetamina. Polițiștii i-au spus că îl cred, dar că trebuie să urmeze o procedură. Au mers la spital, i s-au luat alte probe. Apoi tânărul a crezut că poate primi o dovadă până se poate lămuri această încurcătură. De unde?

Trebuie să vă reținem permisul până când vine rezultatul de la medicina legală, i-au spus polițiștii. Dar eu livrez pizza, am nevoie de permis, le-a spus tânărul Ioan. Îmi pare rău, asta este legea, trebuie să așteptăm. Până atunci, sunteți pieton, i-au spus polițiștii.

Și a așteptat. Și a așteptat. Și a așteptat. Bine, între timp a fost la IML în Timișoara pentru a fi testat acolo, dar nu a putut rezolva nimic pentru că și acolo dura foarte și foarte mult.

Povestește că așteptarea a durat nici mai mult, nici mai puțin 2 ani. Timp în care a fost înțeles la locul de muncă, nu a livrat pizza ci a muncit la producție. Și-a luat o bicicletă ca să se poată deplasa.

Acum, probabil, vă întrebați – după atâta amar de vreme cum a fost rezultatul testul de la spital? Răspunsul l-a năucit. Nu consumase nimic. Fusese un test fals-pozitiv. Spune că a stat 2 ani fără permis doar pentru că un test a arătat că ar fi consumat substanțe interzise, deși nu o făcuse.

L-am întrebat dacă s-a gândit să dea statul în judecată, dar mi-a zis că nu are nici timp și nici bani pentru asta. Pur și simplu s-a lăsat păgubaș. Între timp are alte priorități, pentru că are un copil.

Cu siguranță nu este singurul caz. Potrivit Poliției Române, până la 20% din testele făcute pe stradă de polițiști sunt fals-pozitive. ” SURSA

ARHIVĂ: ALCOOLTEST: După două pufuri de Tantum Verde sau 6 picături de propolis rămâneți fără permis de conducere, în plus amendă cu sau fără dosar penal!

INSIDER: „Rar se întâmplă să îmi dau cu părerea pe un subiect in public, în special pe social media, unde discuțiile devin rapid circ.
Subiectul este, urși.
Părerea mea este una umilă, al unui om căruia îi place să meargă pe munte.
De foarte mulți ani merg împreună cu partenerul meu, Daniël, în drumeții pe munte. Și când spun drumeții, mă refer la trasee lungi până la 2 săptămâni în șir câteodată, când ne cărăm singuri echipamentul, mâncarea etc. Am fost cam în toate zonele din România, dar și în străinătate: Patagonia, Kyrgyzstan, Georgia, Islanda, Norvegia etc. Dar cea mai interesantă experiență pentru acest subiect am avut-o în Canada.
Acum doi ani am petrecut două luni pe poteci în Canadian Rockies și BC. Bineînțeles, o prima îngrijorare când am planificat drumețiile, au fost urșii. Prima acțiune: am cumpărat bear spray cum este recomandat (sau chiar obligatoriu în unele locuri). Pe parcursul a două luni ne-am întâlnit de câteva ori cu ursul. Chiar în prima zi, când am ajuns la locul de campare pentru acea noapte (locurile de campare în backcountry sunt limitate în general la 5-10 și trebuie rezervate din timp), am zărit un urs grizzly cam la 20 de m depărtare. Eram singuri acolo, ne-am speriat, nu ne-am mișcat, însă ursul era complet dezinteresat de noi. Pe parcursul timpului petrecut în backcountry în Canada, am învățat câte ceva despre urși, comportamentul lor și cum să te comporți în cazului unei întâlniri. La intrările în parcuri, pe traseu, de fapt peste tot, sunt plasate panouri informative legate de urși. Acestea explică cum să reacționezi în cazul unui întâlniri, fie ea accidentală, fie în cazul unui rar atac. Atașez poze cu astfel de panouri. Sunt amplasate inclusiv avertismente de genul urs cu comportament agresiv prin zona. Ca să fii informat, când tu o iei înainte, este pe propria răspundere.
Menționez că în România deși mergem des prin munți, nu am dat nici măcar o dată peste urs. În comparație, în Canada, bear encounters sunt mult mai dese și oarecum normale. Adică, când eu aleg să merg pe munte conștientizez ca este probabil să mă întâlnesc cu ursul, ca doar acolo locuiește el. La a doua întâlnire cu ursul pe traseu în Canada, am fost mai pregătiți mental. Noi veneam dintr-o direcție pe poteca, ursul din partea opusă și pentru ca nu aveam vizibilitate, într-o curbă am dat aproape cap în cap cu el. De data aceasta a fost un black bear. Ursul a sărit un pic speriat, surprins, noi la fel. Însă ne-am păstrat calmul și după cum citisem, am luat spray-ul la îndemână (acesta se folosește numai in cazul unui eventual atac, nu doar la o simpla întâlnire pentru ca dacă ursul nu arată semne de agresivitate folosirea spray-ului s-ar putea să-l enerveze), ne-am mișcat ușor un pic în spate și am coborât mai jos de pe poteca, printre copaci. Ni s-a explicat ca urșilor le place să folosească și lor potecile, și când dai peste el trebuie să îl lași să treacă (nu să alergi că atunci te vede ca pe vânat și oricum el aleargă mai repede decât tine). I-am vorbit calm să audă ca suntem oameni. Nu țipat, pentru că țipatul îl derutează și ar putea stârni comportament defensiv. Ursul a trecut și și-a văzut de treaba lui. Atașez un video. În cazul în care ursul venea de exemplu din aceeași direcție în spatele nostru asta nu însemna direct ca ne urmărește și este un atac. La fel, ursul folosește poteca și este nedumerit cum să se comporte în prezența ta. Tu te dai la o parte el o ia înainte, și își continuă fiecare drumul. Bineînțeles, nu exclud posibilitatea unui atac. Atacurile sunt de două feluri: cel mai comun, defensiv, și extrem de rar, prădător. Dacă alergi sau mergi pe bicicletă și ai o viteză mai mare decât când mergi la pas s-ar putea să îl iei pe urs prin surprindere și să atace defensiv. Când ești la plimbare, mergi mai încet și ursul are timp să să ferească de tine și cel mai probabil va evita să se apropie.
Atacul prădător este extrem, extrem de rar, neobișnuit si aparte. De exemplu un urs în Canada s-ar putea să atace agresiv dacă înainte de hibernare nu s-a îngrășat îndeajuns de mult și este disperat.
Statistic vorbind, șansele sunt mult mai mari să mori de la înțepătura unei albine decât mușcat de urs.
Legat de cazul în care ursul a omorât o femeie pe traseul Jepii Mici. Este înfiorător. Tocmai ce coborâsem de pe munte și chiar de dimineață văzusem și noi pe poteca o oaie furată noaptea de la stâna si mâncată de urs.
Unde am vrut să ajung cu introducerea asta lungă este ca, reacția autorităților mi se pare una greșită. Nu sunt de partea ursului, sunt de partea…cum sa facem să ne simțim mai în siguranță în drumeții și să nu avem frici iraționale de urs care să ne oprească să ieșim din casă.
Reacția, din ce am prins eu la știri este hai să dăm legi să mai omoram câțiva din ei, ca sunt prea mulți și nu mai poți fi controlați.
Nu îmi dau cu părerea aici pentru că nu sunt expert. Nu am sufieciente informații sa mă declar în legătură cu câți urși sunt / câți ar trebuie sa fie etc. Dar să zicem că împușcă până la jumătate din populație, problema tot rămâne, tu tot te poți întâlni cu ursul pe traseu și această întâlnire poate fi neplăcută, chiar fatală. Numărul lor este irelevant, după cum s-a văzut în Italia anul trecut.
O acțiune rezonabilă, logica, simplă si care lipsește total în parcurile din România sunt campaniile de informare. Eu nu am văzut la noi niciun simplu panou informativ să explice cum să te comporți sau să te pregătești în cazul întâlnirii cu ursul. Nu vreau să spun că nu s-ar mai întâmpla atacuri, însă dacă ești informat te simți în control pe situație și este mai probabil să reacționezi corect. Campaniile de awareness sunt abordate chiar simpatic câteodată, am văzut mesaje de genul ‘Hike in groups. Bears like to have choices.’
Încă o lecție din Canada este ca acolo au toleranta 0 pentru un urs care a învățat să fure sau să cerșească mâncare de la oameni. De exemplu un urs a furat câteva rucsacuri care erau agățate sus în copac dintr-un camping unde am stat și noi, doar la două zile distanță. Acesta a fost găsit protejându-și rucsacii respectivi și a fost împușcat, pentru ca o dată ce a fost învățat așa un comportament, nu mai poate fi dezvățat și ar putea încerca lucruri și mai periculoase pentru om.
Atașez și poze cu diversele sisteme folosite pentru a ține mâncarea departe de urs. Zona de campare (unde dormi), zona de masa și zona de depozitare a mâncării sunt amplasate intr-un triunghi la 100 de m distanta de fiecare. Adică, nu dormi cu salamul sub pernă în cort.
În concluzie, educația (montană) mi se pare cea mai potrivită și necesară măsură cu care ar trebuie să fie ocupate autoritățile.
De când am avut experiențele acestea în Canada, noi ne simțim mult mai încrezători în sine și capabili să depășim cu bine momentul unei întâlniri cu ursul. Când urci în mașină, îți pui centura de siguranță, nu bei etc. La fel și când mergi în pădure, pe munte, anumite precauții trebuie luate. Mi se pare ca în loc de soluții de lungă durată, raționale și calculate se sare la acțiuni stârnite din panică și ură față de urs. Chiar dacă se omoară toți ursii, tot vor fi căpușe, vipere etc. Cu ele ce facem?!
(Imi cer scuze pentru posibilele greșeli gramaticale sau de exprimare am scris pe telefon și în plus româna mea este un mic ruginită).

Late edit: Nu îmi dau cu părerea despre câți urși trebuie sau nu să fie pentru ca nu sunt nici biolog, nici politician, doar un drumeț. Mă leg strict de sfaturile practice care ar putea poate evita situații ca cea de ieri; sfaturi care consider eu nu sunt îndeajuns de mult răspândite.” SURSA

ARHIVĂ: URS PE TRANSFĂGĂRĂȘAN: Din vârful piramidei trofice, biet gunoier, schilod și incapabil să supraviețuiască iernii! OXXO PRINTRE GUNOAIE: „Dacă îi ataca ursul, ce-ar fi trebuit să facem, să-l împușcăm pe bietul animal?” OXXO TARGU MUREȘ: Ursul de la Zoo își suplimentează rația zilnică cu ce găsește dincolo de gardul electrificat din jurul cuștii OXXO PIAŢA UNIVERSITĂŢII: „Marșul ursului care NU a spus MOR”. Iartă-ne prostia, ursuleţule! OXXO SPERANŢE LA FINANŢE: Colindătorii cu Ursul căutau stupul cu miere, dar au nimerit în cuibul de viespi! OXXO TEDDY BEAR: „Copilul e copil, chiar dacă e pui de urs!”

INSIDER: „De vreo trei luni Amsterdam Duck Store și-a deschis filială și în România: Duck Store Bucharest, magazin de suveniruri, str. Frumoasă nr.56, București sector 1.

Rățuștele de cauciuc sunt costumate felurit, inclusiv în alte animale reale sau imaginare. Preț: 60 lei. „Vă rugăm nu atingeți rățuștele!”

Program miercuri – duminică 12-20, sâmbătă 13-21.” SURSA

N.R: Aceleași rațe pe Temu au un preț sub 2.5 lei/ bucată (50 bucăți 124 lei). DETALII

INSIDER: „Ieftin ca braga” era mai demult o expresie pe la noi, acum pe cale de dispariție pentru că nimic nu mai e ieftin, iar braga aproape că nu mai există. Cu bucurie am descoperit gustul copilăriei și al vacanțelor la mare la Colțea Kebab, Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 12, București. 5 lei/ 300ml. Program non-stop.

Beneficiile consumului de braga: energizant natural, revitalizează organismul ajută digestia, ajută organismul să lupte împotriva viruşilor, ajută persoanele astenice și pe cele care suferă de oboseală intelectuală.

Braga este o băutură răcoritoare tradițională turcească, cu gust dulce-acrişor al cărei ingredient principal este meiul. Băutura răcoritoare este bogată în vitaminele A, B (B1, B2, B3, B6, B12), C, E, acid lactic, enzime si alte elemente nutritive, cum ar fi proteine, calciu, fosfor, fier și zinc. Pentru a va convinge de beneficiile ei, trebuie să o gustați.

N.R.: „Braga, cea mai ieftină băutură răcoritoare, braga, este pe cale de dispariţie în România, tradiţia fabricării ei păstrându-se numai în câteva oraşe din sudul ţării, unde mai trăiesc mici comunităţi de etnie turcă.

Braga este o băutură răcoritoare 100% naturală, cu gust acrişor, produsă din mălai, făină intermediară, miere de albine şi zahăr, cunoscută în ţara noastră din perioada Imperiului Otoman. La Drobeta Turnu Severin, băutura este pe cale de dispariţie, fiind produsă doar de trei familii de turci și albanezi rămase în oraş după evacuarea întregii populaţii din insula Ada-Kaleh.
Cel mai renumit „fabricant“ de bragă, din neamul Baiaram, din Drobeta Turnu Severin, spune nostalgic oricui doreşte să afle câte ceva despre trecutul neamului că, dacă insula Ada-Kaleh nu ar fi fost înghiţită de apele lacului de acumulare Porţile de Fier I, în 1969, „mulţi negustori din acest spaţiu exotic, îmbietor şi plin de seducţii ar fi continuat să producă baclavale, rahat, şerbeturi şi, nu în ultimul rând, bragă“.
Reţeta de fabricaţie a brăgii „made Baiaram“ este secretă. „Mulţi specialişti în gastronomie greşesc când consideră că braga este preparată numai din făină de mei, porumb sau secară. Mai trebuie câteva ingrediente, care să o facă bună la gust, dar astea se tăinuiesc, altfel noi nu am mai putea supravieţui. Nu este vorba de egoism, dar, dacă nu ne vom apăra reţeta, s-ar înmulţi comercianţii de bragă precum ciupercile după ploaie, iar faima noastră ar scădea“, a spus nepotul Domnicăi Baiaram, atrăgând atenţia că braga „falsificată“ pune în pericol stomacul celui care o bea.
Braga produsă după reţeta tradiţională este foarte sănătoasă, nu conţine coloranţi şi E-uri. Este o băutură folositoare pentru copii şi tineri, pentru sportivi şi pentru cei care depun efort fizic şi intelectual.
Pentru valoarea nutritivă a bragăi un rol aparte îl joacă şi acizii organici (în medie 0,5 – 0,6%), printre care şi acidul lactic, care imprimă băuturii în fermentare un gust plăcut şi proaspăt. În plus, aceasta are și o acţiune bactericidă.
Prezenţa microflorei variate în bragă, în special drojdiile de panificaţie şi bacteriile lactice, au o influenţă binefăcătoare asupra aparatului digestiv. Bioxidul de carbon aflat în bragă este obţinut ca rezultat al fermentării hidraţilor de carbon, ajutând digestia.
Istorie. Braga, băutura răcoritoare cu gust dulce-acrişor, are originile în Mesopotamia de acum 8.000-9.000 de ani. Istoricul grec Xenophon aminteşte că braga se fabrica în Anatolia de est în anul 401 I.Hr. şi era păstrată în borcane de pământ ars, îngropate în pământ, conform bragabuna.ro.
Braga a fost preluată şi răspândită apoi de turcii din Asia Centrală, începând cu secolul X. Mai târziu, s-a răspândit în Munţii Caucaz şi în Balcani. A avut perioada de glorie în timpul Imperiului Otoman, când fabricarea bragăi a devenit una din principalele îndeletniciri, mai ales la începuturile imperiului.
Până în secolul XVI, braga se putea bea gratuit peste tot, însă apariţia unei variaţiuni, numite Braga Tartar, ce conţinea şi urme de opium, a atras mânia autorităţilor şi a fost interzisă de sultanul Selim II (1566-1574).
În secolul XVII, sultanul Mehmed IV (1648-1687) a interzis băuturile alcoolice, categorie în care era inclusă şi braga, şi a închis toate bragăriile. Evliya Çelebi, un călător prin spaţiul turc, ne spune că în secolul XVII braga era o băutură de larg consum şi că în Instabul erau 300 de bragării, având 1.005 angajaţi. În această perioadă, braga era foarte des consumată de ienicerii armatei. Braga conţinea doar foarte mici urme de alcool şi, atâta timp cât nu era consumată în cantităţi mari, nu putea fi acuzată că ar produce beţie. Braga a fost astfel tolerată ca fiind o băutură care răcorea şi întărea soldaţii. Evliya Çelebi explică: „Producătorii de bragă sunt numeroşi în armată. E păcat să bei prea multă bragă şi să-ţi pierzi controlul, dar, spre deosebire de vin, în cantităţi mici nu e de condamnat“.
În secolul XIX, braga albaneză, dulce şi nealcoolică, preferată la Palatul Otoman, a crescut în popularitate, în timp ce braga mai acră şi cu urme de alcool produsă în general de armeni a intrat în umbră.
În 1876, fraţii Haci Ibrahim şi Haci Sadik au înfiinţat o brăgărie în Instanbul, în districtul Vefa, foarte aproape de centrul de distracţii Direklerarasi. Braga produsă de ei, densă şi cu gust dulce, a devenit faimoasă în oraş, şi este singura brăgărie ce datează din acea perioadă care încă există. Compania este condusă acum de stră-stră-strănepoţii celor doi. ” SURSA

INSIDER: „Oradea, automat pentru cățeii străzii care funcționează pe bază de PET-uri. Fiecare sticlă reciclată oferă puțină hrană pentru cățeii străzii! Să sperăm la cât mai multe asemenea inițiative!

UPDATE: Povestea cu Mâncarea pentru câini: Primăria Oradea nu a susținut proiectul pană la capăt iar aparatul a fost demontat. Raționamentul lor era ca mulți oameni sunt mușcați de câini vagabonzi și ar fi ilegal să fie susținute atacurile.”SURSA

SWG: „Ce părere aveți despre realizarea unui video-sondaj cu mesaje scurte, transmise de mai multe personalități pentru generațiile viitoare? Indicați 3 nume care ar merita să rămână în istorie, din afara clasei politice. Proiectul este non-profit, se va difuza gratuit pe rețelele de socializare și va fi realizat de Sirius Web Group cu buget zero. Merită efortul?”

INSIDER: „Înainte de 1908, când statuia ”Lupa Capitolina (Lupoaica)” dăruită Bucureștiului de către Primăria Romei a fost amplasată în ”Piața Roma” (loc unde în sfârșit a revenit, după un lung periplu, în 2010), pe acest loc exista o altă statuie, cu rol de fântână.
Datele sunt sărace, fotografiile din epocă la fel, dar se știe că statuia în cauză era o copie a celebrei ”Diana din Gabii”, atribuită lui Praxiteles, aflată la Luvru. Cine și de ce a hotărât în epocă achiziționarea/comandarea ei, nu am reușit să aflu. În schimb, știm că în lume sunt mai multe copii amplasate ca monumente de for public.
Un exemplu este cel al fântânii din Grancey-le-Château-Neuvelle (Franța) care are o copie a statuii (FOTO 4).

După amplasarea ”Lupoaicei”, Diana a dispărut pentru o perioadă îndelungată, reapărând în anii ’90 în fața ”Sexy Club” de pe Calea 13 Septembrie. Apoi, prin 2008, Municipalitatea a dorit s-o pună în parcul de lângă Spitalul Colțea, dar proiectul nu s-a realizat, ajungând până la urmă în curtea unei foste direcții a Administrației Străzilor din Cișmigiu unde, între 2008 și 2012, a funcționat ”Muzeul Cișmigiu” (sau Cișmigiului).
Acolo se află și astăzi, ferită de ochii oamenilor, încuiată în curtea părăsită, dar continuând însă să fie frumoasă, chiar dacă o minte „neinspirată”, a vopsit-o cu bronz argintiu.

Locul ei este în oraș, în mijlocul oamenilor și pentru asta Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București trebuie să o redea urbei ca fântână-monument de for public.” SURSA

N.R.: Diana este zeiţa vânătorii din mitologia romană, fiind echivalenta romană a zeiţei Artemis din mitologia greacă