PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA: „Problema creştinismului e în interior, nu pe ecranele și show-urile olimpice”


INSIDER: „De ce nu știu copiii noștri cine e pe tabloul Cina cea de taină: de ar fi fotbaliști sau trapper le-ar ști și numele. Pentru prietenii mei creștini

Nu am deschis canalele, știrile – nu am urmărit nimic de 10 zile decât vag. Umblat prin Reșița printre fiarele industriale și la munte pe coclauri. Mai comunic puțin cu prietenii și pe munci care trebuie să le prestez. În rest nu urmăresc: puțină pauză.

Un amic de prin coclaurile Los Angeles-ului mă întreabă de show-ul olimpic cu citatul din pictură Cina cea de taină. Nu am urmărit dar am citit câteva postări – îmi plăcuse amicul Vali Albinetz: cred că au fost destule. Nu mai comentez.

Dar am sesizat un lucru tare interesant. Pentru creștinii asumați ar trebui să fie tare îngrijorător. Tema mă interesează mult.

Am făcut un test intre copii spre 7-8 clase bine educați, urbani, clasă de mijloc, școli bune, familii studii superioare deloc ignorante.

Întrebarea: cine sunt cei 12 și care sunt numele lor. Șocul e că niciunul nu poate răspunde: știu că e ceva între ei și unul Isus – ceva gen bandă, gang. Nimeni nu poate numi mai mult de 4-6 nume din 12.

Acești copii pot spune fără probleme jucătorii de fotbal la 3-4 echipe, pot spune zeci de nume din eroi de filme sau formații – pot spune lista trupelor de la Beach Please, Festival. Cu ei poți discuta lucruri deja destul de complicate și interesante.

Atenție: fac din clasa 1-a religie, adică au 7 ani de religie oficial.

Ai acuza de ignoranță și superficialitate e o tâmpenie – dovadă că știu o mulțime de alte lucruri nu și ceea ce părinții sau bunicii lor cred ca e esențial.

Putem porni de la trei observații: Biserica, Familia și Religia din școală nu-și fac treaba. Mă tem că asta e meteahnă mai veche în mediul ortodox – un mic efort să-mi spuneți cei 12 apostoli? Mă tem că și semnificația scenei e puțin cunoscută chiar de părinți. BOR nu a fost niciodată prea tare la capitolul educație religioasă – textele sacre nu se citesc: punct. Decât de o mică elită în rest lectura textelor religioase e o practică inexistentă pe aici. Exista mai degrabă un soi de folclor care circulă și cam atât.

Am mai spus, repet: cred că Religia e partea de educație care ar trebui să fie lăsată pe seama familiei și bisericii nu în școală. Educația religioasă în școală e moarte sigură a tot ce e religios mai ales în contextul actual.

Dar dacă o avem eu aș folosi-o strict ca citire și interpretare a textelor esențiale religioase – a diverselor religii. Textele religioase fundamentale sunt texte complicate, cu un context istoric și cultural încărcat. A le putea citi și interpreta presupune un exercițiu enorm de complex.

Cum ne spunea Rabinul: e greu să rămâi prost și să nu poți să te descurci în viață dacă de mic exersezi constant citirea și interpretarea Talmudului. E un exercițiu sofisticat și asta te deschide la minte. Asta nu garantează că te face om mai bun dar aproape sigur de face mai inteligent și oferă multiple capacități – e o tehnică.

De ce totuși copiii noștri nu știu cine e prezent la Cina cea de taină? Vorbesc generic căci cu siguranță sunt unii care știu.

E ceva mai profund cred eu decât familia și biserica.

Ei nu știu nu pentru că sunt ignoranți ci pentru că religia în forma ei primară nu mai este semnificativă în viața lor. Așa cum e construită societatea actuală ea nu mai are nevoie de o credință vie – ci doar de istorii comercial-religioase: substitute. Cum e cazul reacției la show-ul de la Paris – vai ne ironizează Cina cea de taină. Păi și care e problema? Nu așa scrie la Scripturi? Asta e semn bun – din păcate pentru ei show-ul nu face asta – acolo se face pur comerț de imagine și sentiment – Societatea spectacolului așa e construită. La cele multe miliarde cheltuite e nevoie de mult consum.

Bun. Care Cină? Cea din Evanghelii? Cina cea de taină – pictura – nu e decât o comandă a unui oligarh dată lui Leonardo da Vinci. Ca să citez din Vali Albinetz: ”opera lui Da Vinci a fost comandată de un nobil interesat de astrologie, divinație și horoscop, strâns legat de puterea bisericii, pe care a folosit-o pentru a-și justifica averea ca fiind un dar divin. Se pare că Dumnezeu era mai binevoitor cu elita bogată decât cu restul populației majoritare. Restul trebuia ținut în frâu prin reprezentări religioase ale dineurilor ambrahamice.”

Cultura economică, socială și politică a capitalismului financiar liberal actual nu permite un Isus & apostoli reali – creștinismul este inutil ba chiar periculos. El este bun doar dacă este mort și vândut precum moaștele sau indulgențele. Creștinismul este util doar ca o cultură a supunerii și extinderii actualei religii dominante – cultul banilor și consumului.

Pentru generațiile foarte tinere creștinismul nici măcar cultural nu mai zice nimic. Pur și simplu nu există – nu face sens, cum zic ei.

Tot ceea ce promitea creștinismul deja există la supermarket, la bancă, la TV și pe ecranele telefoanelor.

Adică există substitute care fac ca sensul prim al creștinismului să fie dizolvat. Eu nu spun că substitutul e ceva real – nu e: e un simulacru.

Doar că ceea ce este afectat radical în modernitatea printr-un întreg ”spirit al lumii – spiritul vremii” cum ar zice Pavel – adică întreg constructul economic, social, tehnologic – este capacitatea de a mai crede. Iar credința e despre proiecția viitorului: într-o bancă și un hipermarket nu ai nevoie de viitor ci de capacitate de consum. Adică de a trăi în prezent.

De aici și zero interes pentru ceva ce nu are sens și nu poate produce credință, speranță – proiecție de viitor.

Asta va fi și marea bătălie pentru următoarea perioadă – o nouă credință care să producă viitor. Creștinismul pare total epuizat.
Crizele care vin – și ele vin în valuri tot mai mari – au nevoie de răspunsuri care la bază vor avea multiple credințe: proiecții de viitor.

De ce e epuizat creștinismul actual? Pentru mine secretul (simplific) e ascuns într-un simplu motiv: puterea creștinismului stătea în capacitatea de a se opune și transforma nu de a se subordona.

Creștinismul este Imperiul marginalității care cucerea printr-un un soi de ”colonialism intim al convingerilor” ca să vorbim in limbajul la modă. Creștinismul e eficient ca o religie a crizei nu a bunăstării.

De aceea îi place metafora luminii care o metaforă puternică – lumina care vine peste întuneric: nu omoară întunericul ci îl dizolvă prin contraofertă. Dar o contraofertă unică.

Banilor în schimb – capitalul, marea religie cu care se confruntă cretinismul modern – preferă întunericul. De asta e ținut în seifuri, în portmonee, buzunare – ascuns, mereu îngropați etc. De aici și metafora Vampirului (banii vampir) care iubește întunericul.

Cultul banilor – noua religie – s-a sofisticat atât de mult încât banii nu se mai văd, ei nu mai sunt nici măcar în întuneric, ei s-au ascuns într-un card de plastic. Ba mai rău – în telefon undeva. Nici lumina nu-i mai ia pentru că nu mai sunt la vedere. Lumina își pierde din putere și sens.

Când banii – noul cult – nu mai sunt nici în întuneric lumina își pierde puterea si sensul. Ca să vorbim metaforic.

Dar oricum biserica de mult s-a cuplat cu noua catedrală banca nu mai duce lumină acolo. În afară de isterii televizate când ați mai auzit prezentă biserica în marele dezbateri și critici aduse marilor straturi de putere? Pravoslavnici din Est îl proslăvesc pe Putin – care varsă sânge, protestanții americani pe Trump- unul dus rău – și frații catolici pe cine apucă.

Prezența lor este total nesemnificativă în dezbaterile și critica puterii și mai ales în implicarea de soluționare a marilor crize. De obicei vin să facă ritualuri în jurul celor care decid: ritualuri de slujire și legitimare nu de negare și critică.

A lua poziții dure, critice și a veni cu soluții incomode înseamnă ați asuma riscuri. Când și-a asumat ea riscuri în ultima perioadă? ”Noroc” de regimurile comuniste că i a mai trezit la viață. Dar scurt că au făcut repede casă comună cu toți.

Creștinismul e al naibii de eficient și viu în perioade și situații de prigoană, de confruntare, de criză (a nu se înțelege că pledez pentru asta – nu): teologia martirajului a fost însă înlocuită cu teologia prosperității.
Înainte se spunea: ne aruncă la lei e de bine – ne respectă, se tem de noi, contăm. Acum: avem bani, suntem prosperi – e de bine – semn divin. Dă-o naibii de suferință – acum suntem pe prosperitate ca semn divin.

Adică suntem de fapt cei din imaginile TV și de fapt ne doare că ne vedem în oglindă nu că ne înjură credința. Să nu fim ipocriți.

Recunosc că eu sunt adeptul sau mai degrabă fanul creștinismului mesianic social primar – cânt creștinismul era doar o ”sectă” iudaică. Dar suntem în alte vremuri.

Nu vreau să fiu dur cu ei căci de acolo mă trag și-mi sunt intim aproape cu toate că nu suport creștinismul instituționalizat. Dar nici să mă fac că nu văd.

Problema creștinismului e în interior nu pe ecranele și show-urile olimpice sau mai știu eu ce minorități sexomarxiste.

Copiii noștri pleacă în direcțiile în care li se oferă sens – uneori aberante dar ei caută un sens și o proiecție de viitor deseori împotriva lumii pe care le-au lăsat-o moștenire părinții lor.

A merge pe tehnica asta de a învinui niște saltimbanci și clovni din Societatea spectacolului e cea mai facilă cale.

Creștinismul a murit și e în descompunere pe propria lui mână: ce au semănat acum culeg. Asta nu înseamnă că el nu mai există în diverse grupuri, comunități dar el nu mai are relevanță sistemică.

Va putea creștinismul să se reinventeze din noile crize care vin prea multe? Habar nu am. Dar cu siguranță că nici cultul banilor și nici Societatea spectacolului nu are viitor mare. Crizele vor modifica multe.

Copiii vor pleca în direcția celor care vor putea naște noi credințe – noi forme de configurare a viitorului. Pentru că omul nu poate fără sens și fără direcție de mișcare oricât de utopice ar fi ele.

A rămâne în prezent, în consumul prezentului, înseamnă ai damna la depresie totală sau la consum de stupefiante care nasc iluzii și omoară. Depresia socială în care am intrat toți nu e decât o formă de refuz, de boicot ascuns și deseori inconștient a acestui cult dominant.

Trăim într-o cultură dominantă care ne nemulțumește profund și nu știm cum să o depășim – doar o boicotăm prin depresie.

Poate că speranța se află într-o criză majoră sau în alte ”triburi” migratoare care vor aduce noi ”viruși” – noi configurații de sens.

Speranța mereu vine de unde e așteptată mai puțin – dar aproape niciodată din zonele puterii dominante.

Pe munte dimineața miroase a toamnă deja.

PS. La Reșița am văzut în câteva locuri cum natura recucerește zonele industriale abandonate de om. Ceva ce nu credeam că se mai poate întâmpla – se poate. Sunt metafore ale speranței.” SURSA

ARHIVĂ: FAST-CULTURE: Biblia pe înţelesul microbiştilor?! OXXO ICOANE PUBLICITARE: Stetoscopul, tableta și masca, noile simboluri ale puterii în lume?

FALEZA CONSTANȚA: Zece tablouri semnate de Nicolae Grigorescu pot fi admirate în adâncul mării, lângă Cazinou, în timpul unor sesiuni de scufundare


INSIDER: „Expoziție inedită la malul mării. Zece tablouri semnate de Nicolae Grigorescu pot fi admirate în adâncurile mării, în timpul unor sesiuni de scufundare. Operele de artă au fost fotografiate la expoziția permanentă găzduită de Muzeul de Artă Constanța și au fost printate pe materiale rezistente în mediul salin. Cele 10 reprezentări după tablouri de Nicolae Grigorescu au fost scufundate aproape de Cazinoul din Constanţa. Oricine îşi dorește o experiență inedită, chiar dacă nu știe să înoate, poate admira expoziția. Scufundarea durează aproximativ 45 de minute, timp în care vizitatorii pot admira tablourile semnate de Nicolae Grigorescu. Pe tot parcursul sesiunii, vizitatorii sunt însoțiți de un instructor. Experiența din adâncurile mării este una aparte. Tablourile se află la o adâncime de 3,5 metri. Preț scufundare: 250 lei. Durată scufundare: 2 ore (o oră este pregătirea de scafandru și o oră, scufundarea în sine). Toți acei ghizi care îi vor însoți pe vizitatori au specializarea de scafandru arheolog.

Se dorește promovarea Muzeului de Artă din Constanţa, care ascunde cea mai mare expoziție Nicolae Grigorescu. Proiectul cuprinde atât expoziția din adâncurile mării, cat și o alta de 40 de tablouri expuse pe faleza de la Cazino.

În timpul sesiunii de scufundare, vizitatorii fac şi o incursiune în istorie, pentru că pot vedea bucăți de ceramică veche, fragmente din clădiri vechi şi noi, dar și viețuitoare marine. SURSA

ARHIVĂ: ACASĂ LA NICOLAE GRIGORESCU: Arsă în Primul Război Mondial și reconstituită după 50 de ani! OXXO LUMEA ÎNTR-UN TIMBRU: Nudurile lui Nicolae Grigorescu în pictura românească.

MAMALIGA WOKE: Pachet pentru corporatiștii care vor la job un lunch tradițional. Intră în diplomat sau în rucsac, lângă laptop!


INSIDER: „Hai, că am trăit să o văd și pe-asta! Oamenii buni, a luat-o lumea cu susul în jos… ceva se întâmplă… Fiți atenți ce vă arăt acum la supermarket. Cred că mulți nu ați văzut așa ceva… M-o trimis nevasta să iau niște mălai să facem o mămăligă. Clasică, așa că tot omu… Și ajung aicea la raion. Uite, mălai extra 4.45 lei. Și lângă ce găsesc, mă?! Nu mai stă nimeni să gătească… O cumperi gata făcută! Voi ați da 10 lei pe una? Are un kil…” SURSA

N.R.: Delizia din supermarketuri este preparată din apă, făină de porumb, sare iodată și regulator de aciditate: acid tartric (E334). De remarcat că mălaiul din care este făcută provine din Italia. Termen de valabilitate: 2025. „Fără grăsimi! Fără conservanți! Fără gluten!”

Mămăliga este un preparat tradițional de mâncare din România, Republica Moldova, regiunile de sud-vest ale Ucrainei, Polonia, Georgiaşi Turcia, Bulgaria, Grecia, ltalia, Elveţia, sudul Franţei, Slovenia, Croația, Brazilia. Din punct de vedere istoric, terciul este cea mai veche formă de consum de cereale din întreaga umanitate, cu mult înainte de apariția pâinii. Inițial, semințele folosite la prepararea nămolului erau foarte diverse, cum ar fi meiul sau cornul. Înainte de introducerea porumbului în Europa în secolul al XVI-lea d.Hr., mămăligă se făcea cu făină de mei, cunoscută de romani drept pulmentum. Porumbul a fost introdus în Spania de Hernán Cortés din Mexic în 1530 și s-a răspândit în Europa în secolul al XVI-lea.

Considerată mâncare a ţăranilor, este des folosită ca substitut pentru pâine sau ca aliment de bază în perioadele de vară când munca grea efectuată la câmp nu mai permite prepararea pâinii de casă și în zonele rurale sărace. Era preponderent folosită în perioada premergătoare industrializării dată fiind ușurința cu care se prepară, comparativ cu pâinea. În perioada modernă, preocuparea pentru alimentația diversă și sănătoasă făcând obiectul a numeroase cercetări, știința alimentației consideră mămăliga ca având un aport bogat de vitamine, aceasta fiind recomandată mai ales persoanelor suferinde de boli de plămâni, afecțiuni ale căilor respiratorii, anemicilor, etc. La ora actuală mămăliga și alte preparate pe baza ei, au devenit feluri de mâncare disponibile și în restaurantele selecte, fiind apreciate de gurmanzi.

În mod tradițional, mămăliga este gătită din apă fiartă, sare și făină de porumb (mălai) într-un vas de fontă cu o formă specială denumit ceaun. Preparată în stilul țărănesc și și folosită în loc de pâine, mămăliga este mai densă decât polenta italiană până la a putea fi tăiată în bucăți asemenea pâinii. Când este gătită în alte scopuri, mămăliga poate fi mai moale, câteodată aproape de consistența terciului.

Motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România și Republica Moldova este faptul că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare.

Mămăliga se mănâncă fie ca atare fie tăiată în felii și prăjită în untură lângă tocănițe, ciorbe de verdețuri. La stâne, unde legumele și fructele ajung cu greu, s-a format o tradiție culinară bazată în principal pe mămăligă, produse din lapte și slănină.” DETALII

ARHIVĂ: MĂMĂLIGA ART: „Brâncuși al făinii de porumb, Michelangelo al Panzani”

TEAM ROMÂNIA: 309 medalii, 110 ani de olimpism – Spectacol cu drone, muzică și lumini în Piața Unirii din București


INSIDER: Spectacol cu drone în Piața Unirii, București 2024 – Romania Team: 309 medalii în 110 ani de olimpism.

Performanţa olimpică a sportivilor români va fi sărbătorită, începând din 26 iulie, prin show-uri de apă, muzică şi lumini, la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, din Bucureşti. În weekend-ul 26, 27 şi 28 iulie, vor avea loc şi spectacole cu peste 150 de drone, care vor reprezenta disciplinele sportive care au adus glorie olimpică României.

Programate în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, spectacolele de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, cu o durată de aproximativ 45 de minute, se desfăşoară anul acesta cu începere de la ora 21:30 în luna iulie, de la ora 21:00 în luna august, iar în septembrie, de la ora 20:00. Accesul este gratuit.

În timpul spectacolelor, traficul rutier este restricţionat pe Bulevardul Unirii, în zona fântânilor, între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei.” DETALII

N.R.: Prima participare a României la Jocurile Olimpice a fost în anul 1900, în timp ce Comitetul Olimpic și Sportiv Român a fost înfiinţat în 1914.

Începând cu anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice cu o echipă completă și de atunci a lipsit doar la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară (Los Angeles 1932 și Londra 1948) și la o ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (Squaw Valley 1960). La Olimpiada de la Los Angeles din 1984, România a fost singura țară din blocul comunist care nu a participat la boicotul iniţiat de Uniunea Sovietică.

Sportivii români au câştigat un total de 309 medalii, dintre care cele mai multe medalii au fost obținute la gimnastică.

România ocupă locul doi (după Ungaria) ca număr de medalii câștigate de o țară care nu a fost gazdă a Jocurilor Olimpice.

Participare 22 (varä), 22 (iarna)

Loc 20. Medalii: Aur 90, Argint 97, Bronz 122 (Total 309)

Jocurile Olimpice de vară 1900-1924-1928-1936-1952-1956. 1960-1964-1968-1972 1976-1980- 1984-1988 1992 1996 2000 2004- 2008-2012 2016-2020

Jocurile Olimpice de iarnă 1928-1932-1936-1948-1952 1956- 1964-1968-1972 1976-1980-1984- 1988-1992-1994-1998-2002 2006- 2010-2014-2018-2022

SECTOR 6: Primele căsuțe pentru pisici maidaneze, montate în curtea blocurilor


INSIDER: „Zi mare pentru pisicile comunitare din #Sectorul6! Ieri au fost montate primele căsuțe, în curțile blocurilor în care viețuiesc. Adăposturile sunt mari, înalte, grele de 100 kg, cu două intrări spre două camere.

Admirabilă inițiativă, apreciem nespus de mult! Le improvizam până acum mici adăposturi rudimentare și inestetice. Le sterilizam și… cam atât puteam face.

Căsuțele pentru pisici se integrează perfect în curțile blocurilor, iar primele feline curioase deja le-au luat în primire. Au găsit două castronașe cu apă și două cu mâncare, fixate în spații speciale, în lateralele căsuței.

Patru astfel de adăposturi au fost montate de ADPDU Sector 6 pe: Aleea Câmpul cu Flori nr. 14; Calea Crângași 48; Strada Săndulești nr. 11; Aleea Săndulești nr. 3.

Mâine vor fi montate alte patru, iar săptămânile viitoare încă 32. Inițiativa aparține asociației non-profit TNR.

Asociațiile de proprietari interesate pot trimite solicitări la primărie. Facem bine, împreună!” SURSA

ARHIVĂ: ORADEA: Cișmele 3 în 1, dreptul universal la apă. Păsări, oameni, animale! OXXO ORADEA: Nu se mai reciclează PET-uri pentru a oferi de mâncare cățeilor. „Orice minune ţine doar trei zile!”

PARCUL TINERETULUI: Nu încercați lacul cu degetul, țestoasele ninja mușcă rău!


INSIDER 1: „Dacă aveți copii cărora li se pare brusc amuzant să își bage vreun picioruș/ deget/ orice_altă_parte_a_corpului în apa lacului din Tineretului, să știți că poate fi mai periculos decât o supă de bacterii. Pe fii-mea mică (4 ani) a mușcat-o o țestoasă de picior. S-a descălțat și a băgat un ml în apă și în 1 secundă a început să țipe… nici nu ne-am prins în primă instanță ce era creatura care a sărit din apa să o muște. Inculpata e în poza a doua și e destul de mare.” SURSA

INSIDER 2: „Testoasă chinezească, specie invazivă eliberată în ecosistem de către imbecilii „iubitori de animale”.

Țestoasa chineză cu carapace moale (Pelodiscus sinensis) este o specie de țestoasă originară din China continentală (Mongolia Interioară până la Guangxi, inclusiv Hong Kong) și Taiwan, cu înregistrări de evadați – dintre care unele au fost introduse populații într-o gamă largă de alte țări asiatice, precum și Spania, Brazilia și Hawaii.

N.R.: În China este colectată pentru hrană și se pregătește supa de țestoasă. Femelele țestoasă pot ajunge la 33 cm lungime a carapacei, în timp ce masculii mai mici ajung la 27 cm, cu cozi mai lungi decât femelele. Maturitatea este atinsă la o lungime a carapacei de 18-19 cm. Are picioare palmate pentru înot. Ele sunt numite „softshell” deoarece carapacea lor nu are scute (solzi). Carapacea este piele și flexibilă, în special pe laterale. Partea centrală a carapacei are un strat de os solid sub ea, ca la alte țestoase, dar acesta este absent la marginile exterioare. Coaja ușoară și flexibilă a acestor broaște țestoase le permite să se deplaseze mai ușor în apă deschisă sau pe fundul lacului noroios. Carapacea are culoare măslinie și poate avea pete întunecate. Plastronul este portocaliu-roșu și poate avea, de asemenea, pete mari întunecate. Membrele și capul sunt măslinii dorsal, cu membrele anterioare mai deschise, iar membrele posterioare -roșu portocaliu ventral. Există pete întunecate pe cap și linii întunecate care iradiază din ochi. Gâtul este pestriț și pot exista bare mici și întunecate pe buze. O pereche de pete întunecate se găsesc în fața cozii, precum și o bandă neagră pe partea posterioară a fiecărei coapse.” DETALII

ARHIVĂ: BUCUREȘTI: Atenție, fazan trece strada!

MAREA NEAGRĂ: Înfloresc meduzele – fără inamici naturali & poluarea prietenă!


INSIDER: „În Marea Azov și Marea Neagră predomină două specii de meduze: Aurelia aurita (,,Aurelia cu urechi”) și Rhizostoma pulmo („cu capac de gunoi”).

Aurelia aurita sau Meduza de apă rece (luna jeleu sau luna meduză, meduza comună sau meduza farfurie) este cea mai numeroasă specie de meduze, măsurând nu mai mult de 40 de centimetri în diametru. Meduza are culoare roz-violet. La marginile domului are tentacule subțiri cu celule înţepătoare. Lobii gurii seamănă cu urechile de măgar. De aici şi numele aurelia. Acest tip de meduze este, de obicei, concentrat la adâncimi mari și doar rar reprezentanții speciei se apropie de coastă.

Meduzele de apă caldă (cunoscute și ca meduze de butoi sau meduza cu capac de gunoi sau, în latină, Rhizostoma pulmo) reprezintă o specie otrăvitoare, periculoasă, de meduze. Sunt mult mai mari decât aurelia şi au cupole cu un diametru de 50 până la 80 de centimetri. Se găsesc de dimensiuni care cântăresc de la trei până la zece kilograme. Corpurile sunt aproape albe-transparente. Marginile cupolelor sunt de culoare albastră închisă. Lobii gurii arată ca rădăcinile copacilor de aceea au un nume atât de uimitor. Tentaculele au multe celule usturătoare.

Meduzele de apă caldă trăiesc în coloana de apă și sunt inactive, deşi datorită domului mare se pot deplasa singure, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Când marea este foarte agitată, meduzele sunt adesea spălate pe țărm, unde mor rapid. Pentru meduzele de apă caldă, temperatura este cea mai importantă. Optimă pentru dezvoltarea şi reproducerea lor este temperatura de la +24 la +28. Aceasta este cea mai confortabilă temperatură a apei. Al doilea factor este aprovizionarea cu alimente. Toate meduzele se hrănesc cu zooplancton, crustacee foarte mici (dimensiuni milimetrice) care se dezvoltă în resturi organice.

Anul acesta în apele Mării Negre, în ultima lună de iarnă și prima lună de primăvară, s-a putut observa un număr mare de meduze, ceea ce nu este tipic pentru această perioadă a anului. Cel mai mare număr dintre aceşti reprezentanți ai animalelor marine, care înoată liber, este înregistrat de obicei de la jumătatea lunii iulie până la sfârşitul lunii august. La sfârşitul lunii septembrie și octombrie, din cauza scăderii temperaturii apei, meduzele mor și pur și simplu se dizolvă în apă sărată.

Meduzele sunt animale acvatice nevertebrate cu un corp asemănător unei jeleu care este format 98% din apă. Au fost clasificate ca animale doar datorită prezenței sistemului digestiv și a fibrelor musculare. Sistemul digestiv al meduzei constă dintr-un intestin gros, stomac și cavitatea bucală, prin care, în mod ciudat, meduza absoarbe alimentele și elimină deşeurile. Meduzele „sug” mâncarea folosind un curent cu jet care apare atunci când umbrela se contractă și o înghit prin deschiderile bucale secundare. Meduzele mari se pot hrăni cu pești mici, deoarece sunt capabile de digestie externă.

Meduzele respiră prin tot corpul lor. Nu au organe de vedere. Sunt înlocuite cu rhopalia – tentacule modificate care percep semnale din lumea înconjurătoare și reacționează la lumină. Reproducerea meduzelor are loc destul de repede; sunt capabile să se reproducă sexual și asexual.

În trecutul recent, s-au observat la intervale regulate creşteri ale numărului de meduze, numite înfloriri. De exemplu, la fiecare 12 ani în Marea Mediterană. Astăzi, acest ciclu nu se mai respectă şi vedem o înflorire anuală activă în Marea Azov şi Marea Neagră. Oamenii de știință explică fenomenul prin problemele globale asociate cu schimbările climatice și pescuitul excesiv.

Creşterea excesivă a algelor este începutul lanțului, cu cât mai multe alge, cu atât mai multe meduze. Meduzele consumă fiecare lucru mic care se reproduce pe baza microflorei dezvoltate. Apele uzate, menajere, sunt evacuate în mare, în urma cărora bacteriile se înmulțesc, urmate de zooplancton, iar zooplanctonul este consumat de meduze.

În consecință, prezența meduzelor indică poluarea mediului. În plus, meduzele nu au practic inamici în natură. Nimeni nu le mănâncă, nimeni nu le explorează. De regulă, meduzele nu sunt implicate în lanțurile trofice ale ecosistemelor naturale ale mării, prin urmare, cu excepția rară a mâncatului sporadic de către şacali sau corbi, nimeni nu le consumă în calitate de hrană.

Meduzele fac tot ce au făcut cu sute de milioane de ani în urmă: mănâncă și se reproduc activ, se deplasează oriunde le duce curentul, fac acest lucru în tăcere, fără creier, dar cu grație.” SURSA

ARHIVĂ: MAREA NEAGRĂ: Cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Acoperă Lacul Pontic unde a început agricultura in Europa? OXXO BARA SULINA, DULCE/ SĂRAT: Locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră OXXO MAMAIA: Când sunt valuri toți turiștii de pe plaja de jumătate de kilometru se îngrămădesc în primii 4 metri de la mal! OXXO MAMAIA ÎNGROPATĂ: Pasarela regelui Carol, în nisip și ce a lui Mazăre în mare! OXXO MAMAIA: Soarele răsare în poza de nuntă OXXO RĂSĂRIT: “Valul este dorul mării de a săruta ţărmul” (Lucian Blaga)

AEROPORTUL OTOPENI: Capela Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul aviaţiei, singura capelă într-un aeroport din S-E Europei


INSIDER: „Capela Aeroportului Henri Coandă a fost sfinţită în anul 2003, având hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviaţiei române şi al celor ce călătoresc prin aer. Aceasta este singura capelă într-un aeroport din sud-estul Europei. Poate fi socotită şi cartea de vizită a Ortodoxiei pentru străini, întrucât mulți dintre cei care tranzitează aeroportul şi ajung aici iau contact pentru prima dată cu Ortodoxia. (N.R.: Terminal Plecări, etaj.1)

Construită în stil bizantin, ea este o binecuvântare pentru angajaţii aeroportului, dar şi pentru călători. Pe 18 decembrie 2003, PS Vincentiu Ploieşteanul, pe atunci Episcop-vicar patriarhal, sfinţea în incinta Aeroportului Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) din Bucureşti o capelă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, ocrotitorul aviatiei române şi al celor ce călătoresc prin aer.

Capela a fost înfiinţată la solicitarea Patriarhiei Române, cu sprijinul Ministerului Transporturilor Construcţiilor și Locuinţei. Primul slujitor al capelei a fost parintele Vasile Bălțăteanu, după care capela a mai avut încă patru slujitori: Pr. Adrian Niță, Pr. Marius Dumitrescu, Pr. Viorel Barbu şi Pr. Vladimir Alexa, iar pe 13 decembrie 2010 a avut loc instalarea noului preot Bogdan Nastasiu hirotonit pe seama Capelei Sfântul Prooroc Ilie a Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Deşi mulţi dintre noi nu ne facem cruce de fiecare dată când trecem pe lângă o biserică, atunci când ne urcăm într-un avion ne aducem aminte, brusc, de Dumnezeu şi ne rugăm la El să ne ferească de vreo nenorocire, să ne păzească în timpul zborului. Dacă plecăm de pe „Henri Coandă”, din Bucureşti, avem însă posibilitatea de a comunica cu Divinitatea chiar dintr-o casă” a Ei.

Micuţa, dar impresionanta capelă, are o minunată pictură în stil bizantin, iar aici se pot săvârşi mai multe Sfinte Taine creştine, precum Botezul, Căsătoria, Împărtăşania sau Spovedania. Capela este deschisă permanent. În fiecare, zi de luni până vineri se face Acatistul Sfântului pe care îl pomenim în ziua respectivă.

Anul acesta, cu ocazia praznicului Botezul Domnului, angajaţii aeroportului cât şi pasagerii care se aflau în tranzit au putut participa la prima Liturghie din aceasta capelă, săvârşită de preotul rânduit recent să se îngrijească de sufletele celor ce călătoresc pe calea aerului, părintele Bogdan Nastasiu. Prima liturghie din acest sfânt lăcaş de închinăciune a fost făcută chiar în ziua marelui praznic al Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie fiind săvârşită și slujba sfinţirii celei mari a apei, astfel încât toți cei care au participat la slujbă au putut lua acasă Agheasma Mare.

Şi tot ca o binecuvantare pentru angajații aeroportului şi pasagerii care se aflau în tranzit în noaptea de 23/24 aprilie 2011, părintele Bogdan Nastasiu, a oficiat pentru prima dată Slujba Învierii Domnului în Capela Sfântul Prooroc Ilie din cadrul Aeroportului Henri Coandă- Otopeni. La acest eveniment au participat numeroşii angajaţi ai aeroportului care ani de-a rândul mai aproape de Dumnezeu, şi atât cât timpul le permite, vin, se roagă, aprind o lumânare, se spovedesc și se împărtăşesc.” SURSA

N.R.: Sfântul Proroc Ilie este sărbătorit în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă pe 20 iulie. Această zi este mare sărbătoare pentru Ordinul carmelit. În România peste 150.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

ARHIVĂ: AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop!

BUCUREȘTI: Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, ctitorită de Mareșalul Ion Antonescu și soția sa


INSIDER: „La intersecția străzilor Mihai Bravu și Bulevardul Basarabia, se afla o biserică impunătoare, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. Zidirea acestei biserici a început în anul 1938. Biserica actuala îi are drept ctitori principali pe Mareșalul Ion Antonescu și pe soția sa Maria Antonescu, fiind ridicată la roșu între anii 1942-1949, prin strădania preotului Constantin Sârbu (1905-1975), paroh aici între anii 1938-1950), ajutat de doctor Victor Gomoiu, I. Constantinescu, D. Poenaru, S. Anghel, cât și de alți enoriași din cartierul Bariera Vergului. Proiectul bisericii a fost întocmit de arhitectul Gh. Naumescu. Pictura bisericii, în frescă, executată între anii 1962-1964, este proprie stilului neobizantin, și îi apartine pictorului Eremia Profeta. In anul 2002, pictura a fost curățită și restaurată de pictorița Elena Vasilescu, iar pictorul Valentin Tănase a adăugat pe peretele de vest al naosului, portretele ctitorilor Maria si Ion Antonescu, precum și al preotului Constantin Sârbu.
M-au impresionat candelabrele, încă de la intrare acestea domina interiorul.” SURSA

N.R.: Adresa: Bd. Basarabia nr.3, București sector 3.

ARHIVĂ: MIRACOLUL DIN MAGLAVIT: Ce nu ar fi reușit Petrache Lupu fără Gigi Becali? Și invers! OXXO DOSARUL LOCIC: Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune!