PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

ALEXANDRIA, TELEORMAN: Ajay Kumar, cetățean indian, cu permis de muncă în România, a parcurs 6000 de kilometri pentru a câștiga o pâine. A ajuns pe străzi, umilit de polițiștii locali!


INSIDER: „Umilit de polițiștii locali, hrănit de reporteri

Ajay Kumar, un bărbat din India, tatăl a doi copii, a parcurs aproape 6000 de kilometri pentru a câștiga o pâine în România.

Printr-o conjunctură nefericită de evenimente, a ajuns să doarmă pe străzi, in Alexandria. Aici a fost tratat in batjocura de polițiștii locali, și batut, conform spuselor sale, de oamenii legii. Cu masca pe gură, plină de sânge, tremurând de frig și de frică, ne-a spus povestea sa.

A plecat din India cu un permis de muncă emis încăpând cu august 2020, pentru o firma din Brașov. A lucrat la asfaltări până acum o lună, când compania respectivă a întâmpinat probleme financiare și ar fi facut restructurări.

Așa a ajuns pe străzi, și, din întâmplare, în Alexandria de Teleorman. Aici a fost batjocorit și chiar bătut de cei care ar fi trebuit să îl apere.

Chiar în această seară, un echipaj de poliție locală format dintr-un bărbat și o femeie care obișnuiește să facă grătare la Frumoasa cu șeful acestei instituții, fiind deci o protejata a conducerii a oprit mașina în dreptul băncii pe care barbatul se odihnea. S-au dat jos la el și l-au trezit cu picioarele.

Pentru că Ajay nu vorbește decât engleză, s-au dat păgubași și au plecat, nefiind în stare să deslușească la lumina lanternei documentele barbatului, redactate în indiană și engleză, în condițiile în care ne îndoim că politistii locali din Alexandria stăpânesc limba română.

Apoi, nervoși că reporterii publicației ImpactNews24 se îndreaptă catre zona pentru a vedea despre ce este vorba, cei doi „oameni ai legii” s-au urcat rapid în mașină, au pornit rampa luminoasă și au întors pe linie dubla continuă, în grabă probabil spre o altă „urgență”.

Ne-am apropiat de bărbatul lovit cu picioarele de angajații primăriei care poartă haina de polițiștii local și am aflat o poveste dureroasă: pentru a asigura trailul celor doi copii, bietul om a fost nevoit să obțină o viza de muncă tocmai în România, la drumuri și poduri, ca muncitor, la 6000 de kilometri de caminul său. A ajuns să doarmă pe străzi, înfometat și în frig.

Nici nu știe exact unde este.

De câteva zile cerșește bani oamenilor din Alexandria pentru a-și putea cumpăra un pateu de la nonstop.

Lihnit de foame și murdar, ne spune că și-ar dori să continue să muncească la noi în țară , întrucât în India nu poate să isi întrețină familia.

Are permis de munca valabil până în august 2021 și este dispus să muncească în orice domeniu.

Reporterii nostri i-au adus o masă caldă și haine noi în care să se schimbe, precum și o pătură nou nouță, să îi țină de cald.

Am vrut să îi arătăm că în Teleorman și Alexandria nu sunt doar oameni cărora nu le pasă de semeni și care nu și-au pierdut umanitatea.

I-am promis că vom reveni și mâine cu o masă caldă, cu condiția să îl vedem schimbat și spalat.

Cu lacrimi in ochi, ne-a mulțumit și ne-a spus că ne va aștepta.

Toata scena s-a petrecut chiar în parcul central din Alexandria, din fața mănăstirii Sfantul Alexandru, simbolul orașului.

Bărbatul poate fi găsitit în parcul „Cinema” de lângă Catedrala-Manastire, iar petiția pentru poliția locală poate fi semnată la adresa.” SURSA

EMOȚII MASCATE: „Singurul set din lume pentru construcția de emoții mascate!”


INSIDER: „După mai mult de un an de pandemie și obligativitatea purtarii măștii în spațiile publice „cercetătorii britanici au descoperit apa fiartă”. Cum să îți arăți emoțiile fiind mereu cu masca ridicată regulamentar deasupra nasului? Simplu! Îți lipești un abțibild peste mască!

Doi băieți (mascați!) făceau azi reclamă prin Parcul IOR cărând în spate câte un panou publicitar oarecum greu și inconfortabil, dar după emoticon-ul de pe mască îi făcea să pară în culmea fericirii. Marea majoritate a celor din jur fericiți de proaspăta anulare a restricțiilor privind purtarea măștilor în aer liber am simțit nevoia de a ne lipi sticker-ul cu „uimire” în diferite locuri, fiecare după imaginație!”

N.R.: “Union Invent” este o companie specializată pe invenții și inovații în domenii diverse, cu adresabilitate la nivel mondial.

UNION INVENT: „Creatia pentru noi e a doua natură!”, „Fii unic, în: felul tău!”, „Scrie cu sufletul tău și citește cu sufletul altora” (Nicolae Iorga)

ARHIVĂ: RECLAMĂ SAU ANTIRECLAMĂ: Trăim pentru a mânca sau mâncăm pentru a trăi? *** CRAIOVA OUTDOOR: Care este diferența dintre reclama plătită și cea neplătită? *** FLATULENŢE: „Haideţi fraţilor să ne păstrăm măcar pârţul şi antipârţul românesc!” *** RECESIUNE: Ce este „şaorma originală”? Tot un fel de „shaorma cu de toate”, dar mai mică!

GALAȚI: „Marinarul și copiii” de Dorio Lazăr, nelipsiți din pozele copilăriei părinților și bunicilor, visează la o lume mai bună!


INSIDER: „În timpul unei plimbări pe Aleea Domnească, am aflat că doamna în vârstă care îngrijește spațiul verde de la blocul P6, este cea care a salvat ce a mai rămas din grupul statuar numit de unii „Marinarul și copiii”, iar de alții, „Visare” realizat de Dorio Lazăr în 1964. De același sculptor, s-au păstrat coloanele „Avântul” și „Progresul”, ridicate în 1965 în Țiglina I.
Mereu am sperat că Muzeul de Artă Vizuală din Galați, se va ocupa de refacerea acestui grup statuar!” SURSA

STERILIZAREA TIMPURIE: Ferește femela (canina și felina) de piometru și tumori, iar pe neprieteni de puii nedoriți!


INSIDER: „Spuneam zilele trecute de ce este important să sterilizezi femela ( felina, canina) la timp. Aici avem un piometru de dimensiuni mari, evoluat, cu tumori ovariene.

Din fericire am reușit să salvăm cățelușa. Ce ne dorim foarte mult să rețineți este că, această afecțiune uterină apare la femelă, atât câine cât și pisică și netratată la timp, are o singură consecință decesul animalului.

Piometrul (termen general pe care îl folosim pentru a descrie modificările cu infecții ale uterului) apare de obicei după trecerea căldurilor și se produce ca urmare a unor dereglărilor hormonale și prezența unor germeni patogeni extrem de agresivi la nivelul uterului, putând să observați modificări și semne clinice începând de la câteva zile după călduri, până la câteva săptămâni. Femela afectată va prezenta febră, dar nu obligatoriu, va bea multă apă și va urina în exces, iar dacă este lăsată netratată, această afecțiune duce la: afectarea gravă a stării generale, descărcarea în sânge a toxinelor cu soc endotoxic peritonită , soc septic, insuficienta multiorganica și în final, deces.

Sterilizarea timpurie este cea mai eficientă metodă, ce scade cu 85 % șansele să dezvolte tumori mamare dacă este efectuată înainte de doi ani. Este falsă ideea că trebuie să facă cel puțin un rând de pui că să fie sănătoasă.

Câștigă-i timp lângă tine! Este responsabilitatea ta să ai grijă ea! Numai TU poți hotărî când/dacă o lași să ajungă un pacient cu piometru! Este o afecțiune cu rată de mortalitate de 50%, ÎN CONDIȚIILE OPTIME DE TRATAMENT. Fii responsabil! Fii precaut! – Prevenția este cel mai bun tratament” SURSA

N.R.: Sterilizarea se referă la îndepărtarea organelor reproducătoare ale femelelor, iar castrarea este denumirea procedurii care se aplică în cazul masculilor.

ARHIVĂ: CABINET VETERINAR: „Toate animalele lăsate în fața cabinetului, vor fi eutanasiate!!!”

FOREST BATHING: Te voi purta în brațele mele oricât va fi nevoie!


INSIDER: „Când au făcut drumul spre Bükk, oamenii au tăiat tot ce le-a ieșit în cale – și au tăiat și acest copac, pe care cel de-alături l-a îmbrățișat și l-a salvat. Fotografia a fost făcută zilele trecute de Pósa Tamás, într-o drumeție prin pădurile Ungariei. Pare neverosimil și e oarecum simplist să antropomorfizezi, să transferi asupra altor ființe vii, animale sau vegetale, propriile afecte, aspirații ori dispoziții interioare. Și totuși chiar așa este: copacii înțeleg și știu puterea solidarității și a dragostei. fotografie © Pósa Tamás” SURSA

N.R.: „Forest Bathing”, „baie de pădure”, „scăldat în pădure”, „scufundare în atmosfera pădurii” înseamnă să îți folosești toate cele cinci simțuri pentru a te conecta la „magia” pădurii.

ARHIVĂ: ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc! *** TĂIEREA ÎN SCAUN: Se practică la sălcii sau plopi în zone inundabile. Nu este „defrișare ilegală”! *** STĂPÂNUL INELELOR: Cum poți afla vârsta unui copac fără să îl omori

REÎNCARNARE: După 2211 de ani VICTORIA (Nike) din Samothrace apare din 1000 de cuie la ParkLake. SPERANȚA de Gabriel Dinu!


INSIDER: „După 2211 de ani, SPERANȚA (2021 A.D.) de Gabriel Dinu („Brâncuși Reloaded”) vs. VICTORIA (Nike) din Samothrace (190 B.C.).

La ParkLake Shopping Center, București sector 3, până pe 23 mai se poate admira expoziția de sculptură din fier vechi: Transformă fierul vechi în artă! Astfel în zona Main Square sunt expuse peste 40 de sculpturi realizate de Dinu Gabriel din piese auto uzate.

Bună ziua! Haideți să vă spunem povestea noastră: acum ceva timp, eram niște piese de maşină, stricate, aruncate la gunoi. Dupa ce ne-am facut datoria atâta timp punând în mişcare vreo maşinărie, acum nu mai eram de folos nimănui.

Până când…un om ne-a luat din gunoi ne-a spalat, lustruit şi ne-a redat strălucirea de altădată.

Ne-a integrat în aceste creații minunate pe care astăzi le admirati. Aşa că multumim omului care ne-a pus în valoare. De acum înainte vom putea fi admirate mereu. Niciodată nu vom mai ajunge la gunoi.

Vă mulțumim și vouă deoarece ați venit să ne admirati. Duceți vestea cât mai departe pentru a ne vizita cât mai mulți oameni. Vă mulțumim şi vă așteptăm pe la noi! Semnat Niște piese fericite”

ARHIVĂ:IRON_TRASH ART: „Fiare ruginite. Le spăl. Le curăț. Le șlefuiesc. Le sudez. Le pun în valoare!”

STARLINK: Elon Musk reconfigurează harta cerului. Vor apărea 42.000 de stele noi deasupra Terrei


INSIDER: „Nu știm exact despre ce e vorba, iar dacă sunt sateliții lui Elon MusK nu știm exact scopul lor real.

E un șir de luminițe care se deplasează in linie dreapta pe cer.
Mai mulți români, au văzut pe cer acest șir de luminițe care se deplasau destul de rapid. Știe cineva ce se întâmplă?”, este doar una din numeroasele întrebări apărute pe Internet după seara zilei de 7, când au fost vizibil acest șir de luminițe, după ora 22.00.

Ce explicația a fost oferită de Observatorul Astronomic :

„În seara de 7 mai, între orele 22:15 și 22:24 se va vedea cu ochiul liber un șir de sateliți Starlink.
Sateliții vor apărea la vest, vor străbate cerul și vor intra în umbra Pământului la orizontul sud-estic.
Pentru a fi siguri că îi vedeți, priviți cerul de la 22:10 până la 22:30.
Pe tot parcursul lunii mai acest șir se va vedea în fiecare noapte între orele 21 și 22:30, dar nu va fi mereu vizibil ușor cu ochiul liber”. SURSA

N.R.: Rețeaua de sateliți a lui Elon Musk (Starlink) fac internetul accesibil in mediul rural aproape în orice condiții. Acum 60 de sateliți orbitează Pământul, dar vrea sa se extindă la 42.000 de sateliți.

CU SAU FĂRĂ STĂPÂN: Câine de 2 luni pus în laț. Peste 2 ani, câinele a crescut, lațul nu!


INSIDER: „Ah, viața la țară! Nu poți înțelege sufletul românesc dacă nu-i înțelegi satul, obiceiurile, oamenii și valorile. Daca nu intelegi cum oamenii de la sat sunt dependenți de animale, cum le apreciază pe unele mai mult. Cum le știu rostul și le duc grija.

În meseria noastră, le deplângem 24 ore din 24 pe bietele animale fără stăpân, ne obișnuim să credem că nu poate fi mai rău decât să nu-ți dea nimeni de mâncare, să fii al nimănui și să fii pe drumuri. Poate ne-am schimbat și noi perspectivele și așteptările. Poate cum din nimic am făcut atât de mult pentru atât de multe animale, am învățat că uneori este ok să ceri mai mult, dacă trebuie. Iar povestea pe care o vom spune ne arată că TREBUIE. Trebuie să cerem mai multe de la noi ca oameni, ca națiune până când copiii vor povesti cu groază cum se purtau oamenii cu câinii lor „în trecut”.

BOBBY. Pentru noi, multă vreme, Bobby nu era decât numele asociat cu un schelălăit din spatele unui gard înalt dintr-un sat pe care îl băteam la pas de câteva ori pe lună în cadrul campaniei noastre de ajutorare a proprietarilor de câini cu venituri limitate din zona rurală.

Nimic neobișnuit până aici. Oricum, din spatele oricărui gard se auzeau lătraturi de câini. „Măcar au stăpâni” ziceam noi și ne continuam drumul spre beneficiari. Asta până într-o zi, când din simpla curiozitate am aruncat o privire la un gard vechi, din uluci sparte, prin care puteai vedea cu ușurință. Am vrut să știm cine ne salută. Și am descoperit cine ne cerea cu disperare ajutorul.

Bobby era câinele adult al unei femei în vârsta de 93 de ani. Bobby a fost adus de copiii femeii când avea doar câteva luni. Femeia l-a pus în laț, așa cum se procedează peste tot la țară. Iar Bobby a rămas în laț 2 ani de zile. Bobby a rămas în același laț 2 ani de zile. Bobby a rămas în același laț care îi taie blana, pielea, carnea, 2 ani de zile, fără ca bătrâna care îi e stăpână să se gândească măcar o dată că animalul acesta ar fi chinuit.

Experiența noastră din lucrul cu acești oameni ne-a învățat că nu putem intra cu buldozerul în credințele lor înrădăcinate. De exemplu că orice vietate din curtea lor trebuie să-și aibă rostul, să dea cât mai multe beneficii și să consume cât mai puțin din resursele limitate. Iar rostul câinelui este știut: cel de a lătra la străini. Pentru asta necesită niște apă, poate puțin mai multă pe caniculă, un adăpost (discutabilă noțiunea unora despre adăpost) și resturi de la masă. Acest animal își va petrece viața legat, într-un perimetru de vreun metru jumătate în jurul cuștii (sau cât îi va permite lațul), nu va primi niciodată o mângâiere, vreo pastilă pentru viermi sau vreun vaccin.

Cu toată diplomația de care am fost capabili, deși ne mușcam buzele de nervi și neputință, am cerut femeii acces în ogradă pentru a-i da câteva bobițe pentru câine, pentru a-i evalua puțin starea de sănătate. I-am sugerat să îi scoată câinelui lațul și chiar ne-am oferit să îi facem noi rost de un înlocuitor pentru a lăsa gâtul câinelui să se vindece. Aici ne-am izbit de un refuz categoric. Pe cât de mică și involuntară părea prezența acestei femei, pe atât de categoric a fost refuzul ei de a da jos jugul de la gâtul câinelui. Nici când a văzut carnea răscoaptă, nici când a văzut rândurile de sânge închegate unele peste altele.

Cu toată diplomația de care am fost capabili, am scos din pălărie o nouă idee. Cea că un laț mai mare îl ține mai bine. Și că noi avem așa ceva și îi putem da. Că al ei (mai mult o sârmă flexibilă), este vechi și se poate rupe oricând iar câinele i-ar putea ataca găinile (știam că eventualitatea de a fugi de acasă sau de a ataca pe cei care intră în curte nu erau la fel de impresionante). Iar în timp ce purtam această discuție, un alt coleg de-al nostru căuta disperat în magazine cea mai moale zgardă și fugea să aducă un veterinar care să se uite la câine sub orice alt pretext posibil. Până la urmă veterinarul a ajuns să îi consulte și găinile numai pentru privilegiul de a trata săracul câine.

Lăsând la o parte noțiunile de abuz împotriva animalelor, de care stăpâni precum bătrâna erau complet străini deși sunt vizați direct, astfel de cazuri ne zguduie din temelii credințele. Pentru simplul fapt că noi ne ocupăm de câinii fără stăpân. Când și cei cu stăpân sunt atât de oropsiți, nu ne rămâne decât să ne întrebăm: Este vina noastră ca nație? Este vina mea sau a ta?

Trimite SMS cu textul PRIETEN la numărul 8845 și donezi 4 EUR/ lună pentru hrana unui caine din adăpost. Poți opri donația trimițând textul PRIETEN STOP la 8845.

ARHIVĂ: ROLDA: Ne pasă de prietenii seniori? Bătrânețea, haină grea chiar și pentru necuvântătoare! *** ADOPȚIE VIRTUALĂ: „Majoritatea acestor animale vor îmbătrâni alături de noi în adăposturile ROLDA”