INSIDER: „Cascada Bigăr a fost o frumusețe a naturii, un dar pe care noi oamenii nu l-am știut prețui.
De azi e doar o amintire pentru că cineva a făcut o păstrăvărie (N.R.: Valea Miniș) …
Am fost binecuvântată să mă bucur de frumusețea acestui loc și va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu!
Iartă-ne Doamne pentru tot râul pe care îl facem creației Tale!” SURSA

N.R.: Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnita, din judetul Caraș-Severin a fost desemnată în anul 2013 de către site-ul The Work Geography drept cea mai frumoasă cascadă, unică în lume.

ARHIVĂ: BUCOVINA: Un bolovan și un act de proprietate ucide mocănița Huțulca în etate de 130 de ani și multe amintiri din viitor **” EXTAZ & AGONIE: Tunelul Iubirii dăruit de Natură, ucis de Indiferență, Incompetență, Indolență și Neiubire!

INSIDER: „Astăzi s-a sărbătorit la Tulcea, cu câteva zile întârziere, 1 iunie; ne—am temut un pic de ploaie însă la final centrul orașului a fost invadat de copii – poate niciodată nu a arătat mai frumos.

Privindu-i m-am întrebat din ce cauză, totuși, e o distanță atât de mare între frumusețea copilăriei lor și realitatea cenușie a viitorului care li se etalează în față. De ce învățământul de astăzi este atât de mult povestit și atât de puțin sprijinit. De ce o școală azi arată mai mult ca o întreprindere de corvoadă și mai puțin a laborator de competențe, creativitate și have fun.

Și m-am mai gândit dacă nu cumva sociatetea românească (statul, politicul, administrația, presa, instituțiile, familia, etc.), s-a îndepărtat prea mult de școală, de etapa de acumulare și construcție a copilului, dacă nu cumva toate acestea au oferit generațiilor care vin atat de puține modele viabile și atât de multe modele rele.

Cum să ceri unui copil să învețe, să muncească, să se ofere ca viitor cetățean, dacă politicul îi oferă, drept model, parașute reșapate urcate din patul unde se vindeau pe bani puțini în scaunul de parlamentar (și nu fac aluzie la vreun partid anume ci la toate), cocalari analfabeți ajunsi miniștri, securiști veroși ajunși oameni de afaceri și conducători de partid, hoți la drumul mare votând legi, asasini dovediți care își mănâncă pensia liniștiți din prestația lor în democrație, sau pur și simplu dezechilibrați mintal murdărind scaunele unei instituții atât de importante totuși.

Cum să-l momești pe viitorul posesor de competențe în administrația publică dacă job-urile s-au ocupat cu corupți, cu manglitori din ban public, cu putori și aranjori.

Cum să-l îndemni să-și apere semenii ca ofițer de poliție când mari conducatori ai poliției române (cu litere mici băieți) se dovedesc a fi șantajiști, hoți de competențe, analfabeți de duzină.

Cum să îl faci să viseze la vreun premiu Pulitzer cândva când modelul de ziarist care i se oferă este absolventul de liceu fără bac, santajist de doi lei (dă-mi bani să scriu de bine) și, înainte de orice, limitat intelectual, adică prost.

Cum să îți trimiți copilul să facă o facultate grea (inginerie, de pildă), când modelul de industriaș care i se oferă este acela care dă și ia mită, care preferă doi ani de bulău ca să rămână cu o avere strânsă din afaceri cu statul (unde tot el deține o funcție publică, adică el semnează el câștigă).

La ce carieră artistică să viseze un copil stors de miile de ore de practică (muzicală, plastică, etc.), când la TV nu vezi portretul unui mare artist roman ci mecla tumefiata a lui alde Serghei Mizil sau lăutarii rock de la Direcția 5, sau Liviu Virciu, sau Capatos, sau ciurda de prostituate care se numesc artiste pop.

Cum să îl faci să creadă că el este sau poate fi un ins special când politica lumii de azi îl obligă să fie egal cu ceilalți, când te condamnă pentru că esti diferit, când esti lovit cu pietre dacă îi spui prostului prost, dacă îi spui jegosului că nu se spală sau dacă îl descoperi pe impostor și-l arăți cu degetul.

Cum să ceri competența dacă nu permiți exigență. Cum să ceri valori dacă interzici selecția. Cred că există o lipsă enormă de respect față de școală, de ceea ce reprezintă și de ceea ce trebuie să reprezinte ea și asta dintr-un motiv simplu – nu are cine.

Știți, un copil care nu cunoaște este un inocent, un adult care nu cunoaște este un prost. Astăzi la butoane, la toate, sunt adulți care nu cunosc.” SURSA

INSIDER: „Săgeata galbenă…Atenție la tren.” SURSA

ARHIVĂ:_RAT CRAIOVA: Ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public

INSIDER: „Ieri am trimis pe adresa Direcției pentru Cultură a județului Dolj cererea de clasare ca monument istoric a Castelului de Apă din incinta Spitalului Militar din Craiova.
Conform legii, din acest moment orice acțiune de distrugere a acestei clădiri este oprită până când va exista o decizie definitivă a Ministerului Culturii cu privire la statutul său. Evident, autoritățile pot considera că nu sunt întrunite condițiile de clasare și pot lăsa proprietarul clădirii să dispună după bunul plac.
Și totuși, conform Ordinului Ministrului nr. 2260 din 2008 cu privire la normele de clasare a monumentelor istorice, clasarea unui imobil se realizează evaluând (a) criteriul vechimii, (b)criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică, (c)criteriul referitor la frecvență (raritate şi unicitate) și (d) criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică.
Cred că este clar pentru toată lumea că Turnul de Apă îndeplinește toate aceste criterii prevăzute de lege, ceea ce îl face să merite cu prisosință statutul de monument istoric protejat.

Nu_în_ultimul_rând, trebuie să observăm că Ministerul Apărării Naționale nu are nevoie de el (din moment ce dorește să-l demoleze). Asta înseamnă că noi, cetățenii orașului trebuie să ne mobilizăm, să-l scoatem din spatele sârmei ghimpate și să-l redăm craiovenilor.
P.S. Adaug aici „schița de plan a orașului Craiova”, copie după un document de la 1903, în care Castelul de Apă este deja prezent în incinta Spitalului Militar.” SURSA

„Pun aici trei imagini. Primele două sunt ale aceluiași obiectiv: un castel de apă din Chicago, construit în 1869. Evident, acum nu mai folosește municipalității cu funcția sa inițială (de a oferi un loc înalt pentru a supraveghea incendiile și de a asigura o rezervă de apă), ci găzduiește o galerie de artă dedicată artiștilor locali.
Aceste două imagini scot în evidență grija pe care i-a purtat-o autoritatea orașului, ceea ce a făcut ca turnul să rămână în picioare, deși zona este înțesată de zgârie nori. Mai precis, deși valoarea terenurilor din zonă este foarte ridicată, deși – fără îndoială – au existat presiuni pentru ca turnul să fie demolat, iată că a rezistat. Iar astăzi este un reper pe harta punctelor de interes de care dispune orașul.
De ce spun asta? Pentru că și la Craiova avem un castel de apă construit la 1889, deci doar două zeci de ani mai târziu (vezi cea de a treia fotografie). Atitudinea serioasă și responsabilă față de această construcție ar fi reabilitarea sa, urmată de schimbarea destinației într-un punct muzeal căruia i s-ar putea adăuga și un spațiu expozițional, mai ales că în Craiova nu avem prea multe. Nu ar fi greu, chiar există și fonduri europene dedicate pentru exact astfel de acțiuni…

Cu toate astea, proprietarul Castelului de Apă (Ministerul Apărării Naționale) intenționează să-l demoleze, motivând că … și-a îndeplinit norma de funcționare și este momentul să fie casat. Hmmm … Ciudată viziune din partea unui minister care ar trebui să înțeleagă că apărarea națională nu înseamnă doar apărarea teritoriului național ci și apărarea culturii naționale.
Poate vi se pare că nu există agresiuni la cultura națională? Ei bine există, iar intenția ministerului apărării este un astfel de exemplu. Domnule ministru Ciuca, sunteți și parlamentar al județului Dolj? Implicați-vă și salvați de la demolare această frumoasă clădire.” SURSA

INSIDER: „Am considerat că merită știut că : În perioada 1924-1942 în zona gării din Buzău s-a pripășit un vultur zăgan, specie foarte rară chiar şi în vremea aceea. Pasărea, prietenoasă, s-a integrat în viața urbei fiind adoptată de locuitori și botezată Ilie.
Ilie călca cu pas de stăpân pe străzile Buzăului. Se obişnuise cu mersul pe jos, merge pe marginea străzii, pe lângă trotuar, acolo unde nu se supăra nimeni. În fiecare dimineaţă, se ducea pe jos la piaţă, în hale, unde măcelarii îl aşteptau cu tainul de carne, sau de peşte – după cum era zi de dulce sau zi de post.
Către vremea prânzului, îl vedeai pe Ilie sus, pe localul gării, iar când vedea expresul de Cernăuţi-Bucureşti că-şi face intrarea în gară, cobora şi el pe peron, că şi aici bucătarul de la vagonul restaurant avea rezervate ceva delicatese culinare pentru el.
În timpul ultimului Război un soldat neamț l-a ochit şi vulturul s-a prăbuşit pe peron. Moartea vulturului era să se încheie cu o revoltă a populaţiei împotriva soldatului asasin. „Toţi copiii, tot oraşul“, l-au purtat pe ultimul drum, până la Cimitirul Dumbrava, „ca pe oricăre cetăţean al oraşului“. Bătrânii spun că mormântul vulturului ar fi rezistat câţiva ani, pe o alee din dreapta capelei, însă a dispărut, odată cu extinderea cimitirului.
În imagine, Vulturul Ilie – Fotografie de Iosif Berman publicată în Cuvântul Liber, nr. 29, 19 mai 1934.” SURSA