EL CAMINO: “Vrei să vezi cel mai frumos lucru din lume?”
INSIDER: „E doar o cutie și lângă ea un bilet pe care scrie în 6 limbi: „Vrei să vezi cel mai frumos lucru din lume?” Hm….tricky…o fi vreo glumă? Ce ar putea să încapă în cutia asta și să fie așa de frumos? Ridic capacul și îmi dau lacrimile instantaneu. E incredibil cum stăm și căutăm frumosul peste tot în lume: în locuri, în obiecte, în experiențe, în alți oameni, oriunde… dar uităm care este locul principal unde se afla el: în fiecare dintre noi. Cel mai frumos loc din lume este în mine, iar cutia asta nu face decât să mi-l arate printr-o banală oglindă. Nici nu îmi dădusem seama până acum cat de tare aveam nevoie de lacrimile astea, de momentul ăsta, de oglinda asta prăfuită, de cutia asta din mijlocul pustietății, de Camino. Oare câți dintre noi ne privim dimineața în oglindă și ne considerăm cei mai frumoși, cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai…? Mult prea puțini. Eu, cu siguranță, nu.” SURSA
N.R.: 600 de români merg în fiecare an pe El Camino (Spania), vechiul drum al pelerinilor. Străbat 800 de kilometri, lăsând în urmă peisaje și griji, testându-și rezistența și răbdarea, transformându-se, regăsindu-se. Doar cu un rucsac în spate și urmând stelele, pentru că traseul e făcut în lungul Căii Lactee. Și cu propriile gânduri. 20-30 de kilometri pe zi doar ei cu gândurile lor, peisaje și o potecă. Și cu greutatea din picioarele obosite care le ușurează sufletul. Scop – să ajungi în capitala Galiciei unde se află Moaștele Sfântului Iacob (unul dintre cei trei cei mai apropiați apostoli de Mântuitor, alături de Ioan și Petru). De peste o mie de ani se merge pe Camino.
Primul pelerin străin a fost în anul 950 și apoi, timp de sute de ani, au străbătut sute de mii acest traseu. În secolul XIII erau sute de mii pe an. Anul trecut au fost 300.000. „Dacă vrei să ajungi undeva, ia un mijloc de transport, dacă vrei să vezi ceva ia-o pe jos.” (Jean-Jacques Rousseau)
Pingback: REMEMBER: Oamenii sunt buni, sensibili, minunați, doar că în goana asta nebună și în stresul ăsta cotidian uită | infoINSiDER.ro
Pingback: ALL INCLUSIVE: Fericirea pe care o cauți peste tot în lume este deja în interiorul tău! | infoINSiDER.ro