INSIDER 1: „Orice acumulator are acest risc, dar cazurile au devenit mai frecvente la acumulatorii cu încărcare rapidă, chiar dacă dispun de sisteme suplimentare de monitorizare și siguranță.”
INSIDER 2: „Asta e la sârbi, dar poate fi oriunde. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi un astfel de scurt-circuit la o mașină electrică…” VIDEO
INSIDER: „Casa Păucescu de pe Strada Demetru I. Dobrescu, din București. Casa Păucescu reprezintă un imobil cu foarte multă istorie, care a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe vechea stradă a Vămii (actuala stradă Demetru I. Dobrescu), la ordinul lui Grigore Păucescu, om politic, avocat și membru al Partidului Conservator. Un lucru foarte important de reținut despre casa Păucescu, chiar dacă aceasta și-a pierdut din valoarea arhitecturală, este importanța culturală pe care a avut-o în istorie. Aici este locul in care, în anul 1881, Mihai Eminescu avea să citească pentru prima dată, în fața unui auditoriu format din oameni de cultură ai anilor respectivi, Scrisoara a III a.
Din câte am citit, sediul securitatii (direcția V) era vizavi de acest imobil. În această clădire (nu știu dacă este legendă urbană sau a fost pe bune) funcționa o argintărie de partid. Aici și-ar fi făcut sceptrul lui Ceaușescu. Despre istoria zbuciumată a unui imobil din București, aici.
N.R.: „Casa Păucescu a fost sediu al Ambasadei Austro-Ungare, înainte de primul război mondial. După atacul, urmat de incendiere, din decembrie 1989, casa a fost împărţită în două fragmente, în prima jumătate s-a instalat sediul Academiei Române, iar cea de-a doua i-a revenit Uniunii Arhitecților din Bucureşti. Construită într-un stil arhitectural al renașterii franceze, sediul mai păstrează din clădirea impozantă de odinioară două fațete care reușesc să trezească interesul trecătorilor cu privire la aspectul casei de pe vremea lui Păucescu. În anul 2003, clădirea a fost ridicată până la etajul 7, într-o notă modernă. Sediul măsurând 28 de metri cu ferestre joase de 2 metri și 60 de centimetri. Arhitectul clădirii originale: J. Hndertz (1884); Arhitecţii clădirii reconstruite: Dan Marin, Zeno Bogdanescu.” DETALII
„Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”
INSIDER: „Acest teren de baschet este bine cunoscut în întreaga lume datorită locației sale unice în interiorul zidurilor orașului. Faceți clic aici și urmăriți un videoclip uimitor la 360 de grade – veți simți că sunteți acolo!”
INSIDER: „Un curcubeu circular. Echipajul aeronavei militare AN-30 a avut ocazia să observe un fenomen optic rar, numit și „halo-ul pilotului”. Într-un zbor la o altitudine de 3500 m, cu un strat subțire de nori dedesubt, umbra aeronavei a fost însoțită de un curcubeu circular, ca o aură. Se spune că și-au văzut „îngerul păzitor”. Asemenea fenomene optice au început sa fie documentate din secolul 18, și se formează în condiții propice de iluminare și umiditate crescută.
Antonov An-30 este proiectat pentru executarea misiunilor de fotografie aeriană. Avionul are o structură integral metalică şi este echipat cu o gamă largă de senzori în spectrul vizibil şi infraroşu, integrate în fuselaj. În momentul de faţă Forţele Aeriene Române folosesc avionul pentru misiuni geodezice şi pentru misiunile din cadrul acordului „Open Skies”. Video: cpt. Andrei Păruș #halo #MApN #ForțeleAerieneRomâne” SURSA
INSIDER: „Locul Naşterii Domnului este marcat de o stea din argint cu 14 colţuri, pe care se află inscripţionat: „Aici a fost născut Iisus Hristos de către Fecioara Maria”. Cele patrusprezece colțuri reprezintă fiecare cele 14 neamuri câte au fost de la Avraam la David, apoi de la David la strămutarea în Babilon, și apoi de la strămutarea în Babilon până la Hristos. Steaua a fost realizată din porunca marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. Catapeteasma bisericii mari din Betleem a fost lucrată în Țara Românească pe cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino.” SURSA
N.R.: În peștera cea sfântă, care nu are mai mult de zece metri pătrați, în partea de răsărit, se află un mic altar, însemnat cu o stea de argint. Locul nașterii este străjuit de cincisprezece candele care ard in permanenta: șase candele aparțin grecilor ortodocși, cinci aparțin armenilor si patru aparțin catolicilor. Podeaua peșterii este pavată in intregime cu marmură, mobilierul din lemn datând din perioada de după incendiul din anul 1869. Porțile de bronz ale celor două intrări datează încă din vremea împăratului lustinian (sec al VI-lea). Din Peștera Nașterii pornesc o serie de trepte ce duc intr-o capela laterala, numita „Capela leslei”, îngrijită de romano-catolici. DETALII
INSIDER: „Să sperăm că acești așa numiți copaci mecanici, nu vor fi o scuză pentru a tăia și mai mulți copaci naturali. Chiar dacă au o bună capacitate de a capta CO2, spre deosebire de aceștia, arborii naturali au mult mai multe funcții: stocheză apa și CO2 în rădăcini, stabilizează solurile, previn și minimizează pagubele inundațiilor, sunt elemente cheie în ecosisteme pentru sprijin altor specii cărora le asigura casă și hrană. Degajă oxigen și ne țin umbră vara. Și multe altele.” „Sau cel puțin funcționează ca unul! Tehnic, se numește copac mecanic și scoate CO2 din atmosferă de 1000x mai repede decât cei reali! În interior sunt 150 de discuri circulare care se umplu cu aer la fiecare 30-60 de minute pentru a separa CO2 și a-l depozita departe pentru reutilizare în aplicaţii la scară mică și mare – de la adăugarea sifonului la fabricarea betonului! CO2 capturat poate fi transformat în minerale și depozitat în betonul cu care construim, tăind până la 700 MEGATONE de CO2 anual – egal cu 150 MILIOANE de maşini scoase de pe şosea în fiecare an! Copacul mecanic s-ar putea să nu se potrivească cu frumusețea naturală a unuia real, dar este cu un pas mai aproape de atingerea emisiilor net-zero” SURSA
INSIDER 1: „Total ineficientă. Am o pată maro deschis de la soare. O folosesc de un an. Nu văd nici o schimbare. Tot sperând, am băgat-o în rutina mea și nu am mai scos-o. Seară de seară. Nu înțeleg care e efectul ei. Pata mea e foarte deschisă şi nouă. Mama are o pată deasupra buzei, la fel, nici o diferență. Poate ar trebui să modificați formula, nu are nici un sens crema asta. Nu o recomand deloc!”SURSA
INSIDER 2: „Petele mele, de pe față au ramas la fel de maronii după utilizarea unui tub de cremă” INSIDER 3: „Știți crema aia contra petelor care apar o dată cu inaintarea în vârstă, căreia îi fac toată ziua reclamă la tv? Redupetin – 20 ml, e vreo 40 lei la farmacie și nu e bună de nimic. „Mințiți poporul cu televizorul!”
N.R.: „Redupetin este o cremă pentru reducerea petelor pigmentare, ce confera luminozitate zonelor afectate, si care uniformizeaza culoarea tenului și îl îngrijește intens. Acesta nu conține conservanți, uleiuri de parafină, silicon, coloranți și parfum. Ingrediente: Aqua, Cetearyl Alcohol, Glycerin, Olea Europaea Fruit Oil, Butyrospermum Parkii Butter, Caprylic/Capric Triglyceride, Methylpropanediol, Cera Alba, Glyceryl Stearate Citrate, Lactic Acid, Salicylic Acid, Panthenol, Galactoarabinan, Lecithin, Tocopherol, Helianthus Annuus Seed Oil, Lepidium Sativum Sprout Extract, Soy Isoflavones, Alcohol, Heliotropine, Xanthan Gum, Phenylpropanol, Sucrose Stearate, Caprylyl Glycol, Sodium Hydroxide, Citric Acid, Titanium Dioxide.”
INSIDER: „Poate nu știați, dar Departamentul Securității Statului a editat un periodic cu patru apariții pe an. Broșura avea caracter „strict secret”, iar exemplarele (în număr limitat) erau numerotate și înmânate pe bază de semnătură unui corp restrâns de lucrători. Primul număr a apărut în 1968, iar ultimul, inevitabil, în 1989. După atât de mult timp, lectura unei astfel de publicații rămâne la fel de interesantă. Bunăoară, în numărul 3 din 1971 găsim un foarte interesant material despre mijloacele și metodele folosite de Securitatea din județul Dolj în „munca cu tineretul”. Astfel, pentru a preveni unele fapte antisociale, „conducerea Inspectoratului Județean a ordonat încadrarea cu 1-2 colaboratori a fiecărei clase de elevi și a fiecărei grupe de studenți.”
De fapt, era vorba despre racolarea de turnători începând cu cele mai fragede vârste, pragul majoratului nefiind considerat un obstacol. Nu mă îndoiesc că această activitate începută în 1971 a continuat și după aceea, probabil până în 1989. De altfel, istoricul Marius Oprea, un om care a petrecut mult timp studiind arhivele Securității, spunea că în 1989 existau cca. 25.000 de minori care prezentau rapoarte periodice cu turnătorii despre colegi, profesori, ba chiar și despre părinți. Rețineți: obiectivul trasat era 1-2 turnători în fiecare clasă! Asta înseamnă că în fiecare școală din Craiova exista un grup de copii care informau Securitatea cu privire la tot ce se întâmpla în jurul lor. La fel în mediul studențesc. Greu de crezut, nu-i așa? Și totuși, aceasta era realitatea, mai ales că la reușita acțiunii colaborau și profesorii diriginți, precum și directorii unităților de învățământ. Iar Securitatea, mamă generoasă, avea grijă să-i răsplătească pentru turnătoriile lor. Chiar dacă timpul a trecut, o întrebare rămâne: ce or mai face acum foștii copii-turnători?
Câți dintre ei s-or bucura de avantajele activității de colaborator al Securității? Nu de alta, dar îmi amintesc vorbele unui deputat de Dolj care spunea că, având mai puțin de 18 ani la Revoluție, nu putea fi suspectat în niciun fel de statutul de colaborator al Securității. Și totuși, citind paginile alăturate, nu sunt la fel de sigur. P.S. Ce o mai face cenaclul „Popas literar”? Că în ce-l privește pe „elementul declasat Dumitrescu”, este foarte clar: l-au demascat.” SURSA
INSIDER: „Azi, pe la două după-amiaza, așa, la un semafor, prin centru, cum mă gândeam eu la ale mele, realizez că-mi pironisem ochii pe o biserică mare, frumoasă.
Îmi pică fisa că azi e Boboteaza, zi mare, și îmi aduc aminte că, de Crăciun, am uitam să îi aprind o lumânare tocmai lu’ soacră-mea. Băi, ea m-a trimis azi, aici, săraca, ia să cotesc eu în parcarea bisericii și să intru să ne împăcăm.
La intrarea în biserică, puhoi de lume agitată, se întrebau unii pe altii: – Aoleu, da’ eu în ce iau apă, că n-am sticlă.
În gură, îmi venea să le zic, nu vezi Lidlul în curtea bisericii? Du-te si ia o sticla de ce-ți place, de la apă, bulion, borș, până la Săniuța, o bei si gata, ai in ce să pui Apa.
Dupa ce aprind lumânările, mă reped și eu cu un recipient în biserică la niște vase frumoase, argintate, lustruite oglindă, ca noi. Acolo găsesc un bilețel scris de mână: „Apa mare e la subsol”. Apa mare??? Aaaa… Stai, mă, că așa e, mai e și apă mică, dar de care o fi cea de la oferta de azi? Și de ce nu e nimeni în zonă? S-or fi dus toți la coadă, în Lidl, unde îi trimisesem? Sau te pomenești că asta nu e apa bună? Ca să fiu sigură, o întreb pe doamna de la lumânări de care apă e apa sfințită azi. Îmi spune că e mare și că să merg la subsol. Mă vede că mă uitam ca curca-n crăci pe la toate ușile alea din pronaos, realizează că nu sunt de pe acolo și se ofera, amabilă, să mă conducă.
În subsol, două chestii enorme, până-n tavan, din plastic, într-o baltă până la glezne, ca la inundatii. Deja așteptam să văd jandarmii cum cară mobilă, tablouri, covoare, cum văzusem la televizor de atatea ori. Ei si, cum căutam după sticlă prin geantă, hop, doamna de la lumânări se urcă sprintenă pe o scară, ridică un capac la cisterna aia uriașă, se uită înăuntru, se luminează la față ca Newton la măr, de am crezut că gata, a descoperit leacul la covid, deschide un robinet montat la capătul unei țevi de apă de la oraș și fâââssss, apa începe să curgă în recipientul cu apa sfințită. Mă uit năucă, încerc să înțeleg ce se întâmplă, nu îmi vine să cred ce văd. Măi, zic, totuși, nu are cum, ar fi prea de tot să fie cum văd eu și nu cum cred. O fi alimentarea cu apă din altă parte, cine știe, o avea părintele ceva plin cu apă pe afară și mai mare decât cisternele astea.
Întreb: – Apa aia de pe țeavă e apă de la rețeaua orasului?
– Da.
– Si apa aia care curge acum se duce în cisterna asta din care ne punem noi apă în sticle?
– Păi da, altfel cum? Si se uită la mine ca la proști, mai avea să îmi zică „Dăăăăăh!”
Eu, nimic, insist: – Păi apa nu e sfințită de preot?
– Azi e Boboteaza, doamnă, toate apele sunt sfințite.
– Aaaa … Deci și a mea de la robinetul de acasă e tot sfințită. Păi atunci îmi umplu sticla de acolo, mulțumesc de informație.
Am urcat din subsol înapoi la lumină, râzând cu lacrimi.
Practic, femeia putea deschide robinetul ăla oricând, atunci când nu o vedea nimeni. Ei, nu, l-a deschis taman când eram eu acolo, de parcă ar fi vrut să îmi spună că sunt tâmpită, dacă, cumva, nu mi-am dat seama.
E un oraș cu 350.000 de suflete, câtă apă să sfințească și părintele și în ce s-o pună ca să ajungă la toată suflarea?
Acum stau si mă uit cum curge apa la robinet și mă gândesc că e prea mic prețul pe metrul cub, totuși.” SURSA
