NOVOSIBIRSK, RUSIA: Monumentul Șoarecelui de Laborator care împletește spirala „geamănă” de ADN – sacrificiul ignorat pentru progresul uman!
INSIDER: „Știați că în Rusia în orașul Novosibirsk se află Monumentul Șoarecelui de Laborator? Novosibirsk, este al treilea oraș ca mărime din Rusia și un important centru științific. Monumentul a fost dezvelit în 2013 în fața Institutului de Citologie și Genetică. Această sculptură remarcabilă din bronz înfățișează un șoarece purtând ochelari și tricotând o catenă de ADN cu dublă spirală.
Monumentul este un simbol al recunoștinței pentru milioanele de șoareci care au contribuit la descoperiri în genetică, cercetarea cancerului și nenumărate alte progrese medicale. Monumentul a fost ideea artistului Andrey Kharkevich, care a dorit să creeze ceva care să recunoască sacrificiul adesea trecut cu vederea pe care aceste creaturi îl fac pentru progresul uman.
Având o înălțime de aproximativ 70 de centimetri, șoarecele stă pe un piedestal de granit, lucrând cu sârguință la elementele constitutive ale vieții. Oamenii de știință de la institut trec zilnic pe lângă el, ca o reamintire constantă a responsabilității etice pe care o poartă. Șoarecii de laborator au jucat un rol esențial în dezvoltarea de tratamente pentru boli precum diabetul, cancerul și Alzheimerul…etc. Asemănarea lor genetică cu oamenii îi face neprețuiți pentru testele medicale. Acest monument servește atât ca mulțumire, cât și ca o meditație asupra relației complexe dintre oameni și animale în progresul științific. A devenit un reper îndrăgit și un loc de pelerinaj pentru oamenii de știință din întreaga lume.” SURSA
N.R.: Monumentul şoarecelui de laborator este o sculpturā din Novosibirsk, Akademgorodok, Siberia, Rusia. Este situat într-un parc în faţa Institutului de Citologie şi Genetică al Academiei Ruse de Științe și a fost finalizat la 1 iulie 2013, coincizând cu cea de-a 120-a aniversare a fondării oraşului.
Monumentul, care se află pe un piedestal de granit, reprezintă un şoarece de laborator purtând ochelari de soare cu pince-nez pe vârful nasului. Şoarecele tine andrele de tricotat în labe şi este reprezentat tricotând o dubla spirală de ADN. Figura din bronz are doar 70 cm înălțime, dar înălțimea totală a monumentului, inclusiv piedestalul, este de 2,5 metri. Spirala de ADN care iese din andrelele de tricotat şerpuieşte spre stånga, arătând astfel că este vorba de ADN-ul Z, un fel de spirala geamănă de ADN, încă puțin înțeles – acest simbol al cercetării ştiinţifice care mai este de făcut. În schimb, ADN-ul B, mai comun (prezentat în lecțiile şcolare), şerpuieşte spre dreapta.
Expoziția Muzeului de Istorie a Geneticii din Siberia – Autorul si artistul A. Kharkevich/ Sculptorul A. Agrikolyansky/Turnātoria M. Petrov/ Instalat de Institutul de Citologie şi Genetică, Filiala Siberiană a Academiel Ruse de Științe – 4 iulie 2013.” DETALII
VRĂBIUȚELE: „Micile Semnale ale Naturii din Orașele Noastre”
INSIDER: „Vrăbiuțele – Micile Semnale ale Naturii din Orașele Noastre – Vrăbiuțele sunt mult mai mult decât simple păsări care ciripesc în jurul nostru; ele sunt adevărați indicatori ai stării mediului. Deși par obișnuite și neînsemnate, aceste mici creaturi reflectă cu o fidelitate uimitoare sănătatea ecosistemelor în care trăiesc. Prezența sau absența lor spune adesea mai multe despre schimbările din natură decât am putea observa cu ochiul liber. În grădini, parcuri sau chiar între blocuri, vrăbiuțele sunt printre primele specii care simt modificările habitatului. Viața lor este strâns legată de disponibilitatea hranei, de calitatea aerului și de diversitatea insectelor. Atunci când mediul se degradează, numărul vrăbiuțelor scade rapid, semnalând o problemă mai profundă. De aceea, cercetătorii le folosesc adesea ca specie indicator, pentru a înțelege mai bine transformările urbane și impactul pe care îl are activitatea umană asupra naturii. Ele trăiesc lângă oameni de mii de ani și cunosc, într-un fel subtil, fiecare schimbare din împrejurimi.
În același timp, vrăbiuțele aduc un strop de viață și energie în fiecare loc în care se așază. Sunt curioase, jucăușe și se adaptează cu ușurință, transformând orice colț într-un mic univers plin de mișcare. Prin simpla lor prezență, ne amintesc că orașele pot rămâne vii și conectate la natură, atâta timp cât știm să protejăm mediul în care trăim împreună.” SURSA
N.R.: „Vrăbiile sunt păsări comune, sedentare (nu migrează pe distanţe lungi, ci rămân în zonele de cuibărit și pe timpul iernii) din familia paseridelor, cunoscute pentru adaptabilitatea lor la prezența omului. De dimensiuni mici (14-15 cm), se hrănesc cu semințe, insecte și resturi alimentare, construiesc cuiburi în scorburi sau clădiri și depun de obicei 4-5 ouă de trei ori pe an, fiind clocite de ambii părinți timp de 14 zile. Masculii sunt de obicei mai colorați, în timp ce femelele au un penaj mai uniform, cenuşiu.
În România trăiesc 4 specii de vrăbii: Vrabie de câmp (Passer montanus); Vrabie de casă (Passer domesticus); Vrabie negricioasă (Passer hispaniolensis); Vrabie de stâncă (Petronia petronia). Primele trei trăiesc și în Republica Moldova.
Vrabia de casă (Passer domesticus): Răspândită în Eurasia și Africa de Nord, trăiește aproape exclusiv în localități. Vrabia de câmp (Passer montanus): Se întâlnește în Europa și Asia, fiind comună în zonele rurale, parcuri și livezi, dar nu la fel de dependentă de localități ca vrabia de casă. În România există aproximativ 1.380.000 – 2.750.000 de perechi de vrăbii de casă, iar estimările pentru vrabia de câmp sugerează o populaţie de 1.400.000-2.800.000 de perechi cuibăritoare. Pentru celelalte două specii existente, datele despre populaţia lor sunt mai puțin specifice.” DETALII
ARHIVĂ: POLIȚIA ANIMALELOR: Adi din Covasna a ieșit cu Opelul la vânătoare de vrăbii
ANTIKA: Tarabă online pentru antichități cu suflet. Scoatem la lumină comori de inspirație!
„Într-o lume grăbită către nou, ANTIKA deschide o ușă spre trecut. Aici, fiecare obiect are o memorie, o vibrație, o poveste nerostită. Tablouri care au privit alte vremuri, bijuterii care au purtat emoții, monede care au circulat prin istorie — toate își caută un nou destin. ANTIKA este locul unde colecționarii, visătorii și iubitorii de autentic se întâlnesc. Un spațiu de mică publicitate, dar de mare valoare — pentru cei care vor să vândă, să cumpere sau doar să admire. Fie că deții o carte veche, o statuetă rară, o rochie cu parfum de epocă sau un aparat foto din alt secol, aici găsești admiratorii potriviți.” ANTIKA.ro
ȘOFRAN: „Cel mai scump aliment vândut acum la Lidl – 20.000 euro/ kilogram!”
INSIDER: „Am găsit cel mai scump aliment vândut acum la Lidl – 20.000 euro kilogramul! Ați gătit vreodată cu șofran?” SURSA
N.R.: Şofranul (Crocus sativus) este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran, uleiuri aromatice, precum şi numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină, cosmetice (creme antirid) şi alimentație. Proprietăți: Aromatizant; Stimulator digestiv; Purgativ; Întăritor; Afrodiziac. Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate însă par a se situa în Orientul mijlociu. Arabii au adus șofranul în Peninsula Iberică în secolul al X-lea. Cuvântul „azafran” (condiment în spaniolä) provine din zafaran din araba. A fost introdus în Europa de mauri prin Spania, la ora actuală fiind cultivat in Spania (La Mancha) si Grecia, Franța (cea mai bună calitate), Italia, iar în restul lumii in Maroc, Casmir, Iran (cel mai mare producător) sau China. Prețul său ridicat (30.000-40.000 euro/kg) se datorează faptului că pentru 1 kg de condiment trebuie recoltate intre 130.000 și 250.000 de flori din care se rețin numai staminele (partea superioară a pistilului ce este divizată în 3) ce se usucă până la pierderea a 4/5 din umiditatea lor, dar și de faptul că este o cultură manuală ce nu suportă mecanizare decât la lucrările solului. Șofranul, numit și aurul roșu era considerat un simbol al luminii, folosit din cele mai vechi timpuri ca plantă tinctorială ce dădea o culoare galben auriu, ca a soarelui, hainele conducătorilor fiind vopsite cu extractul stigmatelor de Crocus.
Șofranul este plantă erbacee, perenă, cultivată, ce poate atinge 30-40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi şi înguste. Fructele sale sunt mici şi albe. Florile sunt violete, cu linii purpurii. Se înmulteste numai prin bulbii. Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi, roșii. Frunzele, care sunt asemănătoare firelor de iarbă, cresc în acelaşi timp în cazul unei umidități accentuate şi după deschiderea florii pe timp de secetă. Staminele roșii conţin uleiuri esențiale, substanţe amărui şi colorant galben. Şofranul este o plantă de altitudine, iubind verile aride şi iernile răcoroase, suportänd înghețul până la -13 °C. Se plantează bulbii în luna iulie-august, la adâncimi cuprinse între 15 şi 30 cm, in funcție de climă şi teren, florile se recoltează în lunile septembrie-noiembrie. Florile se recoltează deschise, după ce roua s-a ridicat, se emondează (separarea stigmatelor de floare) şi usucă în aceeaşi zi. Uscarea se face la 40-60 °C, până la pierderea a 4/5 din greutate. Staminele se așează în recipiente din sticlă, închise ermetic, ferite de lumină şi umiditate. Se pot folosi după 30 zile, timp în care condimentul işi formează aroma.
Spania exportă şofran din secolul al XIV-lea, azi deține 70% din piața mondială. Era un articol valoros cu secole înainte si în Persia. Fenicienii dedicau prăjituri cu șofran zeiței Astarte (zeiţă a dragostei, sexualității, fertilității și a războiului – Ishtar la sumerieni/ Afrodita la greci/ Venus la romani). Fragmente mici de șofran s-au găsit şi în mumiile egiptene. Cleopatra il folosea în preparatele sale cosmetice. Șofranul este menționat de Homer, Plinius cel Bătrân, Hipocrate, Chaucer sau Shakespeare. În evul mediu, Eduard al III-lea impune fermierilor englezi cultivarea plantei, numită aici „crockers”. În 1838, în America agenda medicală arăta că în doze mici, înviorează spiritul..…
Arabii, cei mai mari consumatori de șofran, îl folosesc la aromatizarea mâncărurilor din miel, oaie, pui, orez. în Franţa este indispenabil pentru bouillabaisse, în Italia pentru risotto, în Spania pentru paella. Şofranul se utilizează la condimentarea pâinii, sosurilor, supelor de peşte şi a felurilor pe bază de orez, conferindu-le în acelasi timp o culoare foarte plăcută; trebuie folosit cu moderație, nu mai mult de 2 grame pe zi, fiindcă în cantitate mare, condimentul devine nociv și poate crea tulburări de comportament. Consumul preparatelor condimentate cu șofran nu este recomandat femeilor gravide, căci șofranul poate provoca avortul. Persoanele care suferă de tulburarea bipolară trebuie să evite șofranul, planta poate declanşa un comportament agresiv, chiar violent.
Ultima duminică din luna octombrie în regiunea La Mancha, Spania este sărbătoarea încheierii culesului, la care iau parte localnicii dar şi oameni veniți din toată Spania sau turişti. O Dulcinee este aleasă regina sărbătorii, iar Don Quijote şi Sancho Panza, în costume de epocă îşi fac apariția triumfală (toate, personaje ale romanului spaniol al lui Miguel de Cervantes).” DETALII
Şofranul se cultivă și în România, dar este o cultură mai rară din cauza costurilor inițiale ridicate. Există însă producători în diverse județe, precum Arad, laşi, Suceava, Buzău și Caraş-Severin, care au obţinut profituri bune din această cultură.
CRAVATA GALBENĂ: „Bun. Foarte bun! Parcă merita mai finisat, dar poate este intenționat pentru vremurile noastre”
INSIDER: „De abia aseară, târziu, am reușit să văd 𝑪𝒓𝒂𝒗𝒂𝒕𝒂 𝒈𝒂𝒍𝒃𝒆𝒏𝒂̆. Am regretat nespus că lansarea oficială m-a prins departe de țară, în Orientul Îndepărtat. Toată lumea cred că știe deja că filmul reprezintă o ecranizare a personalității muzicale a celui mai mare dirijor român din toate timpurile: Sergiu Celibidache.
Dintru început precizez că filmul este o realizare remarcabilă care merită vizionată de orice român: sper să fie distribuit masiv în școli. Filmul are capacitatea de a motiva și inspira tinerele generații în legătură cu câteva virtuți personale și profesionale.
În continuare, doresc să vă împărtășesc câteva dintre impresiile mele. Pentru că scriu imediat după ce am terminat de văzut filmul, voi comenta câteva dintre scene, în ordinea intensității emoționale, complexității cinematografice și expresivității muzicale. Desigur, toate aceste criterii sunt judecate potrivit propriei mele sensibilități culturale și muzicale. Nu intenționez să comentez filmul, ci doar câteva secvențe care mi s-au părut excepționale, prin modul în care a fost cuplată perspectiva muzicală, de cea cinematografică.
Am ales să ilustrez această cronică cinematografică cu imaginea actriței Kate Phillips, stând pe un fotoliu la Opera Națională București, întrucât aceasta interpretează excepțional rolul Ioanei Procopie Dumitrescu (căsătorită Celibidache). Consider că scena consumată în Argentina, la Buenos Aires, în care Celibidache dirijează, cu mișcări de toreador, Boleroul lui Maurice Ravel este antologică. Este, în opinia mea, cea mai reușită scenă a filmului. În realitate, cred că ați recunoscut faptul că, la Opera Națională București, sunt trase cadrele respective. Dintr-o lojă aflată în imediata vecinătate a scenei, Celibidache este urmărit cu pasiune admirativă de cea care avea să-i devină soție. Când aceasta strânge în mână balustrada operei, scena sugerează o formidabilă pasiune sentimentală, care este potențată de faptul că Ravel a compus Boleroul ca muzică de balet pentru orchestră. Informația este relevantă în contextul în care Ioana Procopie Dumitrescu fusese balerină în copilărie, acompaniată la pian, la unul dintre antrenamente, chiar de Sergiu Celibidache. Din sala de concert, o idilă se înfiripă cu ocazia dialogului purtat în micul foaier în care este instalat astăzi barul de la etajul 1 la Opera Națională București. Sper că ați remarcat decorațiunile și recuzita care se presupune că ne sunt familiare. Boleroul lui Ravel sugerează un ritual al dorinței care crește inexorabil, un dans hipnotic în care pasiunea devine inevitabilă și corpurile celor doi ajung să se întâlnească într-un climax incendiar în plimbarea care urmează pe străzile din Buenos Aires. Scena este excepțională, iar muzica compozitorului francez evidențiază minunat pasiunea care crește în intensitate între Ioana Procopie Dumitrescu și Sergiu Celibidache.
De abia pe locul doi este scena antologică filmată la Ateneul Roman, în care Celibidache dirijează inegalabila și inconfundabila Rapsodie Română nr. 1 de George Enescu. Vă recomand ca înainte să vedeți filmul să-l priviți pe marele nostru dirijor în înregistrarea care a fost folosită ca model. Este considerată, până astăzi, cea mai bine interpretată Rapsodie Română nr. 1.
A treia scenă a filmului, în ordinea percepută de mine, este filmată într-un bar accesat de high-life-ul României interbelice. Celibidache – recent ajuns în București după ce fusese alungat de acasă de tatăl său – este pianist la început de carieră și împarte camera (temporar poate și viața) cu o tânără care deservea acest stabiliment (nu rezultă explicit ocupația acesteia, dar este sugerată) și care îl recuperase din parcul Cișmigiu unde adormise pe o bancă. Între cei doi pare să se înfiripe o idilă, iar pe fundal este interpretată Simfonia fantastică de Berlioz. Muzica este aleasă genial pentru a ilustra această secvență, căci Berlioz a compus Simfonia fantastică exact sub influența iubirii obsesive pentru o actriță irlandeză (Harriet Smithson), de care a devenit fascinat până la nebunie. Simfonia fantastică este scrisă pentru această femeie, ca o confesiune muzicală (ceea ce pare să facă și Celibidache în relație cu salvatoarea lui). Paralela sugerată de Simfonia fantastică între viețile personale ale marilor muzicieni Berlioz și Celibidache mi s-a părut o alegere fenomenală.
Scena micilor balerine care se antrenează acompaniate la pian de tânărul Celibidache – între care și viitoarea sa soție (Ioana Procopie Dumitrescu) – este de asemenea extraordinar de bine asociată muzical cu baletul feeric Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, care spune povestea Clarei, o fetiță care primește în ajunul Crăciunului un spărgător de nuci sub formă de soldățel. Noaptea, jucăriile prind viață, soldățelul devine un prinț, iar Clara pornește alături de el într-o călătorie magică prin Regatul Dulciurilor. La fel pare că evoluează și viața micuței balerine Dumitrescu, care în acest moment și-a întâlnit prințul, chiar dacă nu este momentan conștientă de semnificația profundă a acestei întâlniri.
O altă scenă incredibilă este cea în care tânărul Celibidache dirijează Orchestra din Berlin, care interpretează celebra uvertură Egmont de Beethoven, având pe fundal capitala Germaniei (inclusiv clădirea filarmonicii) distrusă complet după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu Berlinul devastat complet în spate, un oraș făcut cenușă, Celibidache interpretează o muzică care refuză să moară. Acolo, în ruine, dirijorul și orchestra devin vocea umanității care se ridică din nou. De altfel, uvertura Egmont de Beethoven este povestea unui nobil flamand care se ridică împotriva tiraniei spaniole și moare martir pentru libertate. Beethoven a văzut în el un simbol al demnității umane, al rezistenței și al curajului dus până la sacrificiu. Uvertura pornește din întuneric și se sfârșește în triumf: este o muzică despre eliberare, scrisă pentru cei care nu se pleacă. Interesant că muzica celui mai mare compozitor german – dirijată de Celibidache – a fost aleasă să sugereze renașterea Germaniei după distrugerea și capitularea din 1945. Alăturarea dintre planul muzical și cel cinematografic este încă o dată excepțională.
Când simfonia Din Lumea Nouă de Dvořák este dirijată de Celibidache la Berlin, iar familia acestuia o asculta la radio din România comunistă, de dincolo de cortina de fier, suprapunerea dintre muzică și mesajul cinematografic este iarăși perfectă. Celibidache este în Lumea nouă și liberă, iar familia lui în Lumea veche și neliberă.
Convingerea de nezdruncinat a lui Celibidache că muzica este vie numai atunci când este produsă de o orchestră într-o sală de concerte (cu o acustică perfectă) își păstrează valabilitatea de-a lungul tuturor epocilor istorice, chiar dacă această idee este afectată din punct de vedere tehnologic de sistemele moderne de sonorizare și înregistrare care permit astăzi ținerea de concerte inclusiv pe plajă sau pe stadion. Pentru Celibidache, aceasta nu este considerată muzică. Ideea că perfecțiunea interpretării unei lucrări simfonice, exclusiv într-o sală de concerte, în acord cu intențiile compozitorului, constituie adevărul muzical sublim, care transcende frumusețea actului interpretativ, rămâne strict genială. Ideea că există un adevăr în perfecțiunea muzicală, dincolo de frumusețea acesteia, este convingerea teoretică răvășitoare care îți rămâne înfiptă adânc în cortex, multă vreme după ce ai părăsit cinematograful. Mesajul de a nu te mulțumi niciodată cu mai puțin decât perfecțiunea este cheia de boltă a unei cariere muzicologice care l-au făcut pe Celibidache să fie considerat unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor.
Este de remarcat și mediul social din care provenea Celibidache, pe care tatăl său îl vedea în mod natural ca fiind un viitor prim-ministru al României. Nu are sens să dezvolt această idee, căci ar trebui să vorbesc despre ciurucurile analfabete care au ajuns între timp să guverneze această țară. Dar merită să medităm la ideea că un potențial prim-ministru se năștea acum 100 de ani într-o casă în care exista pian, tablouri pe pereți, farfurii de porțelan și bibliotecă.
Nu mai reiau ideea – despre care am mai vorbit în trecut – că în capitala României ar trebui să existe o nouă sală de concerte care să poarte numele de Sergiu Celibidache.
Mi-a plăcut să-l revăd pentru câteva secunde pe Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu, exercitând-și rolul profesional.” SURSA
N.R.:”Cravata galbenă (titlul în engleză The Yellow Tie) este un film dramatic biografic regizat şi co-scris de Serge loan Celebidachi despre tatăl său, dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache, lansat în 2025. Protagoniştii filmului sunt actorii Ben Schnetzer, John Malkovich, Sean Bean şi Kate Phillips.
Filmul Cravata galbenă a avut premiera în Bucureşti la Sala Palatului, pe data de 1 noiembrie 2025, Prolecţia de gală s-a desfăşurat cu sala plină, în prezenţa principalilor actori protagonişti, alături de regizorul Serge loan Celebidachi împreună cu soţia sa, Adela Vrinceanu Celebidachi, în calitate de producătoare a filmului. În cinematografele din România filmul rulează de la data de 14 noiembrie 2025. Deoarece echipa de filmare era compusă din vorbitori de limbă franceză, engleză, germană şi română, s-a stabilit ca filmul să fie turnat in limba engleză iar în România să fie difuzat subtitrat.
SINOPSIS: Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete şi lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil şi despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate şi sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea şi recunoaşterea celor dragi. Şi despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
Filmul acoperă peste șapte decenii din viaţa dirijorului şi este realizat de o echipă de peste 300 de profesionişti. A fost filmat integral în România, cu sprijinul a cinci orchestre naţionale, care au recreat concertele istorice ale lui Celibidache din Philadelphia, Buenos Aires, Veneția, Bucureşti şi Berlin.
SERGIU CELIBIDACHE (n. 28 lunie/11 iulie 1912, Roman, România d. 13 august 1996, Nemours, Ile-de-France, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiel Române. Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în judeţul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al lașului, şi, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiaşi oraş, lar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie. La şase luni de la naşterea sa, familia Celibidache se mută la lași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia şi muzica în laşi, iar după despărţirea de familia să îşi continuă studiile la Bucureşti şi Paris. Tatăl său se aştepta ca el să urmeze o carieră politică în România, dar în 1936 Celibidache s-a înscris la Hochschule für Musik (Academia de Muzică) din Berlin (autoritățile germane i-au modificat greşit numele de familie din Celebidachi în Celibidache, forma sub care avea să devină cunoscut), unde a studiat compoziția cu Heinz Tiessen şi dirijatul cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl şi Fritz Stein. A continuat cu studii doctorale la Universitatea Friedrich Wilhelm (Friedrich-Wilhelms-Universität), unde a studiat metafizica cu Nicolai Hartmann, psihologia cu Eduard Spranger şi muzicologia cu Arnold Schering şi Georg Schünemann. A redactat o teză de doctorat despre Josquin des Prez şi a obținut diploma în 1944. Pe parcursul anilor 1940, a fost însoţit şi implicat romantic cu dansatoarea şi coregrafa de origine română Iris Barbura. În timpul studiilor la Berlin, Celibidache a fost introdus în budismul Zen de către profesorul său Martin. Steinke, iar budismul a influențat viziunea și activitatea lui Celibidache pentru tot restul vieţii, într-un interviu din 1986, el spunea: „M-am născut creştin ortodox şi am studiat filosofia, dar tot nu am putut găsi soluții pentru problemele mele. Prin Steinke am descoperit […] calea Zen. Tot ce pot spune este că fără Zen nu aş fi cunoscut acest principiu ciudat conform căruia începutul se află în sfârşit, iar sfârşitul în început. Muzica nu este altceva decât materializarea acestui principiu.”
TOTEM ☮️ BREZOI: Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni
INSIDER: „Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni – Volkswagen Transporter T1 este primul model de microbuz produs de Volkswagen (în anul 1950 în fabrica Wolsburg; 8.000.000 unități în toată lumea), renumit pentru succesul său enorm şi statutul de icon al secolului XX. Este încă produs în Brazilia cu un preț de vânzare începând de la 50.000 dolari.”
N.R.: „În plan central, în registrul superior, creatorii au dispus un grup de muzicieni blues – rock, solişti vocali și instrumentişti realizați din metal oxidat, culoarea ruginie pregnantă fiind destinată a ieşi în evidență pentru a contrasta cu verdele vegetaţiei invocând-o cu entuziasm pe Regina muzicii blues, Beth Hart, îndrăgostită de Brezoi și Vâlcea, încremenită pentru viitorime într-o atitudine de perpetuă solistică ce pare a face să răsune munţii, de acolo, de sus. Locul este ales strategic, cu vizibilitate maximă, fiind accesibil privirii şi de pe Vf. Cozia. Muzicienii sunt așezați pe un postament din piatră naturală zidită, adusă chiar din munţii din apropiere, de pe Valea Latoriței, așadar, poartă amprenta telurică a locului. În fața postamentului, creatorii au dispus un element vizual original, un portativ muzical, ca o mică partitură, pe care unii încearcă să o și fredoneze. Totul este flancat lateral de litere volumetrice luminoase, de mari dimensiuni, vizibile de departe, cu denumirea „BREZOI”. Peisagiştii de la firma vâlceană Agroexpert au creat și un grup de plante cu arbori de talie înaltă, cu valoare ornamentală atât vara, cât şi iarna, de faima acestora fiind legată și Poiana lui Căliman, dintre Călimănești și Căciulata.
Brezoi este un oraș în judeţul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea Brezoi (reşedinţa), şi din satele Călinești, Corbu, Drăgăneşti, Golotreni, Păscoaia, Proieni, Valea lui Stan şi Văratica. Se află în nordul judeţului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intracarpatică, cunoscută sub numele de Ţara Loviştei. Oraşul este înconjurat de păduri de conifere. Oraşul se află la 35 km nord de Râmnicu Vâlcea şi la 66 km sud de Sibiu. În 2011 oraşul avea peste 6000 de locuitori, însă populaţia a scăzut de-a lungul timpului. În ultimii ani, la umbra Țurtudanului, oraşul Brezoi s-a dezvoltat atât de mult încât a fost votat una dintre destinațiile anului 2022 din România. Un element care a ajutat la dezvoltarea oraşului este chiar festivalul de blues, Summer Camp Brezoi, iniţial intitulat Open Air Blues Festival – cel mai mare festival de blues din țară, unde se reunesc unii dintre cei mai interesanți artişti de blues, blues-rock, jazz, fusion, soul, gospel şi funk din întreaga lume, Beth Hart, artista, nominalizată la Grammy a susținut un concert aici. Festivalul, apărut în 2017, se desfășoară pe parcursul a 6 zile și 6 nopţi, în inima munţilor, de-a lungul văii râului Lotru.’ DETALII
GRAND EGYPTIAN MUSEUM: „Portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact”
INSIDER: „Dupa ce se decantează toată informația, rămâi cu un sentiment greu de explicat — că nu doar ai fost într-un muzeu, ci într-un portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact. La Grand Egyptian Museum, totul devine mai clar: istoria e ceva ce simți. Îți rămâne în piele si în liniștea cu care privești coloșii lui Ramses și te întrebi câte povești mai ascund încă pereții ăia uriași.
Și mai rămâi cu un sentiment pe care la început nu poți să-l explici, până când îți dai seama că, de fapt, este fericire pură. ♥️ ” SURSA
ARHIVĂ: ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”? OXXO KARNAK: În Marele Templu, Sala Hipostilă are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Notre Dame din Paris și catedrala St.Paul din Londra ar fi pierdute între pereţii lui! OXXO HALOU SOLAR, GIZA: Codul 777, mărturia conexiunii tărâmurilor pământesc & celest – Trezirea! OXXO EGIPT: „Nu, nu e vreun aeroport românesc, ci tabela de plecări din aeroportul Hurghada!”
MONOPOST FERRARI LEGO: Realizat la scara 1:1 din peste 400.000 de piese, greutate 1,5 tone – lângă un SF-23!
INSIDER: „Începând de astăzi, în Băneasa Shopping City, se vor găsi două exponate care nu trebuie ratate: • un monopost Ferrari de Formula 1 din piese LEGO, la scara 1:1. Realizat din peste 400.000 de piese, cântărind circa 1,5 tone, acest monopost a fost condus de Charles Leclerc în cursa demonstrativă de la Miami (și poartă urmele confruntării de pe circuit). Exponatul poate fi admirat până pe 30 noiembrie.
• un monopost Ferrari SF-23 adus în România de Bitdefender, partener oficial al Scuderiei Ferrari. Este un motiv de mândrie pentru fiecare dintre noi că o companie românească are sigla pe monopostul celei mai celebre echipe de Formula 1. ” SURSA
N.R.: Ferrari SF-23 (cunoscut şi sub denumirea sa internā, Proiectul 675) este o maşină de curse de Formula 1 proiectată şi construită de Scuderia Ferrari care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 din 2023. Maşina a fost condusă de Carlos Sainz Jr. şi Charles Leclerc în timpul curselor de Grand Prix. A fost singura maşină care nu a fost Red Bull Racing și care a obținut o victorie în sezonul 2023, Sainz câștigând Marele Premiu de la Singapore din acel an. Maşina a fost dezvăluită ca SF-23 pe 7 februarie 2023, cu o săptămână înainte de lansarea oficială. Ferrari a început anul cu o evoluție a designului său pentru 2022. Cu toate acestea, a devenit curând clar că conceptul initial de aerodinamică „în stil cadă de baie” al Ferrari, cu poduri laterale, începuse să stagneze în ceea ce privește performanţa, iar la Marele Premiu al Spaniei, a fost introdusă o modernizare majorā, schimbând podurile laterale pentru a încorpora un design al rampei downwash similar cu cel al Red Bull. Pe măsură ce anul a progresat, Ferrari a dobândit o mai bună înțelegere a maşinii sale, prin îmbunătățiri personalizate pentru Monza, care i-au îmbunătățit ritmul, permițându-i să obțină pole position-ul și o victorie în cursa de la Singapore.
Şasiu:.Compozit din fibră de carbon cu celulă de supraviețuire și structură de tip fagure de miere. Suspensie – față: Tijă de împingere cu braț dublu; -spate: Tijă de tracțiune cu braț dublu. Motor V6 turbo de 1,6 L (98 cu in) cu injecţie directă, limitat la 15.000 RPM într-o configuraţie cu tracțiune spate, montată central, de 1,6 L (98 cu in) cu un singur turbo, montat central pe spate. Motor electric: Sisteme de recuperare a energiei cinetice şi termice. Transmisie: Ferrari 8 cutii de viteze secvenţiale înainte + 1 cutie de viteze inversă semiautomată. Frâne: Brembo.” DETALII
ARHIVĂ: PARKLAKE: McLaren MCL35M refăcută din 288.315 piese de lego, în mărime naturală
ECATERINA TEODOROIU: În București are două statui – amândouă în sectorul 5!
INSIDER: „În Sectorul 5 din București pe 1 Decembrie 2019 a fost dezvelită statuia primei femei combatante din Armata Română, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, într-un parc pe bulevardul George Coșbuc lângă Academia Tehnică Militară (între Piața Regina Maria și Chirigiu, peste drum de palatul Bragadiru) – statuie realizată de sculptorul Alexandru Papuc.
Tot în sectorul 5, pe Soseaua Panduri Nr.16-18 (la intersecția cu strada Mihail Cioranu, într-un scuar la două sute de metri în spatele statuii lui Tudor Vladimirescu), Eroina de la Jiu a fost imortalizată în bronz de către artistul Valentin Duicu de la Tismana, statuie inaugurată în 2023.
N.R.: „Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu, n. 14 ianuarie 1894, Târgu Jiu, România – d. 22 august 1917, Secui, România) a fost o cercetașă şi participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârşitul bătăliei de la Mărăşeşti luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia Ecaterina Teodoroiu a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, iar acolo a contribuit la înfiinţarea primelor organizații de cercetaşi din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat si a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de casa regală şi avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la Bătălia de la Mărăşeşti, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată şi apoi distorsionată de regimul comunist. După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari. Iniţial înmormântată în comuna Fitioneşti din județul Putna, osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului. După venirea regimului comunist, deşi acesta promova personaje istorice cu origini umile pentru a arăta contribuția ţărănimii şi muncitorilor la cultura țării, Ecaterinei Teodoroiu s-a dat o importanță foarte redusă: prin studiile făcute, ea urma să acceadă în clasa burgheziei, imaginea sa fusese asociată foarte frecvent cu familia regală, iar mişcarea cercetaşilor din care făcea parte era considerată, la fel, o organizație burgheză „reacționară”. După anii 1960, regimul comunist a virat spre naţionalism şi în timpul lui Nicolae Ceaușescu imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost din ce în ce mai des prezentată ca pe cea a unei eroine naționale, în 1978 realizându-se şi un film despre ea. Legăturile cu casa regală şi rolul în fondarea mişcării cercetaşilor au fost însă trecute sub tăcere. După revoluția din 1989, din cauza utilizării ei de către propaganda comunistă, prezența imaginii ei în contextul comemorărilor contribuției româneşti la Primul Război Mondial a continuat să fie una discretă. Din anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept casă memorială „Ecaterina Teodoroiu, Centrul local de cercetaşi din Târgu Jiu îi poartă numele.
Există multiple monumente in cinstea ei: # Monumentul Ecaterina Teodoroiu” – sculptor Dumitru Mățăcanu (1888-1929), ridicat la Slatina. Construcția a început în 1921 şi a durat până la 31 mai 1925, fiind primul monument din țară ridicat în memoria eroinei. Pe un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colțurile sub forma unor coloane adosate, se află statuia din bronz a eroinei, realizată în mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu mâna stângă ținând arma în cumpănire iar în mâna dreaptă, ridicată, ţine o cască ostășească.
# Monumentul Ecaterina Teodoroiu din Brăila (sculptor Vasile lonescu-Varo, 1928) se compune din sculptura ronde-bosse din bronz turnat şi patinat montată pe un soclu din zidărie cu ciment. Pe soclu, la bază, este încastrată o placă de bronz cu inscripția: Sublocotenent/erou/ECATERINA/TEODOROIU/căzută în luptele de la/Märäşeşti august 1917. Din 1974, monumentul se află amplasat în fața Liceului Gh. Munteanu Murgoci”.
# Monumentul Victoriei (Biruinței) (sculptor Oscar Han, 1934), amplasat la Tișița, reprezintă o imortalizare a victoriei din 1916-1918. Monumentul de bronz, cu o înălțime de 2,50m, o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu cu sabia ridicată deasupra capului. Inițiatorul monumentului a fost Pamfil Şeicaru, pe cheltuială proprie. La inaugurarea din 20 septembrie 1934 au participat regele Carol al II-lea al României şi Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia.
# Mausoleul Ecaterina Teodoroiu (sculptor Milita Petraşcu, 1936), ridicat la Târgu Jiu. Monumentul, realizat din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 x 1,60 m şi înălțimea 2,10 m, are forma unui sarcofag de piatră albă, pe un postament cu trei trepte, pe care este amplasat un basorelief ce prezintă scene din viaţa şi activitatea militară a Eroinei de la Jii – Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe faţa dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal, pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar, celelalte două fețe ne-o înfăţişează în război, pornind la atac cu plutonul şi momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colțuri, veghează patru femei în costum național, ținând în mâini câte o cunună de lauri.
# Monumentul eroilor din Azuga (sculptor loan lordănescu, 1937), Constă din două grupuri statuare în mărime naturală, din bronz, în dreapta o femeie simbolizând Patria sprijină un ostaş rănit; în stânga Ecaterina Teodoroiu în uniformă militară, în momentul când este lovită de un glonț ucigaș, lângă un soldat sprijinit de un tun.
# Monumentul Sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu (sculptor D. Iliescu, 1972), este amplasat la 500 m nord-vest de satul Muncelu, comuna Straoane, pe partea dreaptă a drumului către Soveja. Are un soclu. Pe partea frontală a soclului din piatră fățuită este montat un basorelief, care o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu. Sub acesta se găseşte o placă din marmură pe care se află inscripția: Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea Patriei, la 22 august 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.
# Statuia Ecaterinei Teodoroiu (sculptor lulia Oniţă, 1978), amplasată în Târgu Jiu, pe bulevardul ce-i poartă numele, vis-a-vis de Școala Generală Ecaterina Teodoroiu”;
# Bustul Ecaterinei Teodoroii (sculptor Florin Musta, 1994), turnat in bronz, montat pe un soclu din marmură, este amplasat pe aleea personalităților istorice de pe platoul din faţa Mausoleului de la Mărășești.
Din 1 decembrie 2021 a fost pusă în circulație bancnota de 20 de lei cu chipul ei.” DETALII
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA recomandă vehement substituția hormonală la menopauză, după ce a hulit-o 25 de ani. Se elimină avertizările din prospecte!
INSIDER: „“Ne pare rău că v-am speriat, substituția hormonală nu crește riscul de boli cardiovasculare, atac cerebral, cancer de sân, demență și Alzheimer, din contră, vă schimbă viața în bine și chiar vă salvează viața”! Cam așa sună declarația făcută de dr. Marty Makary, comisar al mult-temutei agenții americane FDA (Food and Drug Administration). După 25 de ani în care s-a vorbit doar despre riscurile terapiei hormonale pentru menopauză, FDA și-a schimbat atitudinea cu 180 ° și a anunțat că renunță la avertizările care au ținut femeile departe de acest tratament, considerat acum “life-changing” și “life-saving”.
“Cu excepția vaccinurilor și antibioticelor, nu există un tratament care să îmbunătățească sănătatea femeilor la nivel de populație mai bun decât tratamentul de substituție hormonală în menopauză”, a spus Makary.
Schimbarea de atitudine este năucitoare, dacă până acum se recomandau cele mai mici doze de hormoni pentru o perioadă cat mai scurtă, în prezent s-a trecut în extrema cealaltă, li se spune femeilor să facă substituție hormonală timp îndelungat. Firmele producătoare de hormoni vor trebui să schimbe inclusiv prospectul medicamentelor, să elimine avertizările care generau frică și să includă noile recomandări, care încurajează pacientele. După 20 de ani în care prospectele hormonale au fost mai degrabă sperietoare, este timpul ca ele să fie schimbate pe baza unor rezultate bine documentate. “Chiar dacă subiectul este controversat, este un pas în direcția bună”, spune dr. JoAnn Manson, ex-președintele Societății de menopauză.
Cine a pus semnalul de alarmă pe terapia de substituție hormonală? Același FDA care, pe baza unui studiu, a lansat în 2003 un avertisment: tratamentele pentru menopauză care conțin estrogen pot crește riscul de cancer de uter, cancer de sân, accident cerebral, demență sau tromboză la femeile cu vârsta mai mare de 65 de ani. Prospectele medicamentelor au inclus aceste avertizări, doctorii au devenit reticenți în a recomandat tratamentul, iar prescripțiile medicale au scăzut cu 70%.
‼️Dacă în anii ‘90 una din 4 femei la menopauză urma un tratament hormonal, în 2020 numărul a scăzut la una din 25. A fost suficient un studiu și o avertizare FDA ca să punem terapia hormonala în cui timp de 30 de ani! Și uite așa, milioane de femei de vârstă medie au fost condamnate la bătrânețe
“Este o tragedie oribilă”, spune dr. Erika Schwartz, autoarea unui bestseller cu titlul “Don’t let your doctor kill you” (nu-ți lăsa doctorul să te omoare). Ghidurile medicale spun acum că cele mai mari beneficii și cele mai mici riscuri apropo de substituția hormonală le au femeile cu vârsta sub 60 de ani și cele aflate în premenopauză.
“Cu 10-15 ani înainte de a intra la menopauză, hormonii încep să scadă. Pe măsură ce corpul tău nu mai produce hormoni, ai nevoie de hormoni din exterior. Deci nu vorbim despre substituție hormonală, ci despre suplimentare hormonală”, a spus dr. Schwartz. “Bolile cronice precum osteoporoză, cancer, Alzheimer și bolile cardiovasculare sunt boli ale bătrâneții, iar una dintre cauze este pierderea hormonală”.
În octombrie 2025 într-un interviu la CNN, comisarul FDA dr. Marty Makary declara în legătură cu tratamentul hormonal în menopauză: “Este o adevărată tragedie, este probabil cea mai mare greșeală din medicina modernă, care a avut ca rezultat excluderea/privarea a 50 milioane de femei de la un tratament incredibil”. Oare ce mai e de comentat?!” SURSA
INSIDER 2: „Eu nu mai pricep nimic, ba suntem prea mulți și trebuie să ne rărească, ba vor să ne salveze? Ne decidem și noi odată??? Parcă ei sunt la menopauza… Oricum, nu cred că mai există multe persoane care să mai aibă încredere în medicina alopată. Deci, fruntea sus, e normal s6a îmbătrânim.”
INSIDER 3: „Oare?! Miliarde de femei au trecut prin menopauza fără acest tratament. Și au trăit mai mult decât bărbații ca medie de vârstă. Doar o afacere bine mediatizată.”
INSIDER 4: „Când at6i fost sinceri? Firma care a prezentat atâtea riscuri în prospect și care acum spune altceva mai poate fi luată in serios?”
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA a hulit 25 de ani substituția hormonală la menopauză. De o lună s-a răzgândit și o recomandă vehement, inclusiv schimbarea prospectelor medicamentelor!
LINS DUPĂ SCUIPAT: FDA recomandă vehement substituția hormonală la menopauză, după ce a hulit-o 25 de ani. Cere și schimbarea prospectelor medicamentelor!
RAIUL DULCIURILOR: Bomboanele Roshen „neobservate” în micile insule din mall-urile bucureștene, luate cu asalt după influencer-eală!
INSIDER: „Aglomerație mare la noul magazin de dulciuri Roshen, din Piață Unirii. E deschis de numa’ câteva zile. Seara, tot colțul e luminat frumos, ca de Sărbători. Arată bine, n-am ce zice! Lume multă pe băncile de afară – unii își fac selfie, alții trag de copii care nu vor să plece, alții pur și simplu gustă din produsele abia achiziționate. Intru. Coada lungăăă. Ocupă, practic, tot parterul (magazinul are și etaj). E ca un șarpe care se mișca lent-lent printre produse, astfel că nu prea poți ajunge la multe dintre ele să le vezi. Nici nu știu cum și-au achiziționat unii, dar au reușit cumva, căci au brațele pline cu pungi și cutii.
“La Catedrala ai stat 10 ore la coadă și aici nu stai o oră??” – aud reproșul unui tânăr către partenera lui. Sunt și străini la coadă – ucrainieni, spanioli. Prețuri? De la mici până la foarte mari! Napolitane de 4,51 lei, dar și bomboane din ciocolată de 329,50 lei/kg! Un copil are o criză de tantrum. Lovește cu putere podeaua cu picioarele, strigându-i mamei că vrea și el dulciuri. “Ai destule acasă!” – îi răspunde ea și îl trage înspre ieșire. Bietul copil, a fost adus până aici, dar el nu știe ce e aia “window shopping”…
Prima oară când am aflat de bomboanele Roshen a fost la Târgu Neamț, în timpul unor filmări. Moldovenii erau cu un pas înaintea noastră, ei le mâncau de multă vreme de la vecinii lor, ucrainienii. 🇺🇦 Tot atunci am aflat ca firma e fondată de fostul președinte al Ucrainei – Poroshenko! De unde și numele firmei – …Roshen… Tare, nu? (Înțeleg că firma e tot a lui sau, mă rog, a familiei.) Apoi am regăsit bomboanele în micile insule din mall-urile bucureștene. Nu prea vedeam lume îngrămădindu-se sa le cumpere. Spre deosebire de acum! Ca să vedeți ce înseamnă “haina” și social media! Locul e, practic, “instagramabil”. 📸 Arată ca în Occident, cu mașinării luminoase în vitrină, care iți iau ochii, cu vase mari din sticlă, pline cu bomboane colorate, dar și cu o varietate de produse nevăzută până acum, probabil, într-un magazin din România. De aici și buluceala. Îmi dau seama că subiectul “coada de la Catedrala Neamului” e deja un leitmotiv, căci mai aud pe cineva: “La cele sfinte am stat la coadă, la bomboane nu stăm!” Nici eu nu stau. Așa că nu va pot spune nimic despre cum sunt multe dintre ele, pe care le vad pentru prima dată. Ce știu sigur însă e că, bune sau rele, toate se depun. Vă zic din proprie experiență…
#roshen SURSA
N.R. Locației: Piața Unirii în stație la tramvaiul 32 – Bulevardul Unirii nr. 20, București sector 3. Program: zilnic 08-21.
BUCUREȘTI NEIUBIT: Cine salvează picturile murale ale lui Constantin Piliuță din fostul Restaurantul Cișmigiu, actuala Registratură a Primăriei Generale?!
INSIDER: „Restaurantul ”Cișmigiu” se afla pe Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej (actual Regina Elisabeta 42) la parterul ”blocului de locuințe cu 56 balcoane” construit in 1959 și proiectat de către Institutul Proiect București. Închis la finalul anilor ’90, spațiul fostului restaurant a stat nefolosit niște ani buni pentru ca în 2006 să fie preluat în administrarea Primăriei Capitalei și transformat în ”Centrul de Informare și Documentare pentru Relații cu Cetățenii al Primăriei Municipiului București” (Registratură).
La demisolul restaurantului era un spațiu circular cu raza cam de 7-8 metri și amenajat ca bar. Iar o particularitate a acestui spațiu erau picturile murale cu teme gen ”Belle Epoque”, realizate de Constantin Piliuță în anul (probabil) 1973. Picturile au suferit stricăciuni în urma lucrărilor de amenajare și transformare a spațiului fostului restaurant în registratură, din cauza intervențiilor ”meșterilor” dar și a ignoranței și nepăsării responsabililor cu aceste lucrări. Nu e prea târziu ca aceste lucrări să fie restaurate și salvate, chiar dacă din 2007 și până acum nu a interesat pe nimeni dintre cei aflați în clădirea din apropiere de unde se conduc destinele orașului.” SURSA
N.R.: Constantin Piliuță (n. 4 februarie 1929, Botoșani d. 3 mai 2003, București) a fost un pictor român. A studiat la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti (1945-1949), sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu, apoi a lucrat pictură de şevalet, grafică, scenografie pentru teatre din Botosani şi Bucureşti, frescă. În desen și în pictură, înţelese ca modalități traditionale de exprimare, rămâne adeptul unui figurativ care îşi găseşte în propria sa metamorfoză resursele expresivității. Tonurile luminoase, degajate de impurități compun o lume aerată, în care meditaţia se instaurează ca o modalitate de a se reface comuniunea cu o natură pură şi vitală. Cu aceleaşi posibilități de esențializare, pictorul abordează şi alte genuri, ca portretul (Tudor Vianu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ştefan Luchian) şi compoziți de evocare istorică. În domeniul artei monumentale a realizat. în colectiv, portrete de voievozi și cărturari (frescă în tempera la Muzeul Unirii din Alba Iulia, 1968), compoziția de artă monumentală pentru Hidrocentrala Porților de Fier (1973), panouri decorative (mozaicuri din sticlă colorată şi marmură). Lucrările sale sunt cuprinse în selecții de arta românească prezentate peste hotare: Moscova (1964), Varşovia (1979), Varşovla, Praga, Leningrad (1972), Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow (1974), Lisabona, Ankara, Atena (1975), Praga, Istanbul (1976), Paris, Copenhaga, Pekin, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia (1977); Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin (1978); Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico (1979); München (1994).
O ultimă expoziție personală a fost organizată, în 2002, la galeria GalAteCa a Bibliotecii Universitare Centrale. Pe 24 februarie 2003, Preşedinţia Romaniei i-a conferit Ordinul Național „Steaua României in grad de Cavaler pentru îndelungata activitate creatoare, originalitatea şi talentul pictural deosebit, recunoscute pe plan național şi internațional.
În anul 2004 , o galerie dedicată memoriei pictorului Galeriile de Artă Constantin Piliuță – a fost inaugurată pe Calea Victoriei nr. 210. În anul 2021, in cadrul evenimentului Art Safari Bucureşti a fost organizată, între altele, expoziția „Constantin Piliuță. Culoare de zenit”, un omagiu adus pictorului care omologhează în pictura românească scena de gen ca expresie a derizoriului cotidian şi tablourile cu subiect floral ca loc de manifestare a esteticii simplităţii şi armoniei paletei. În prezent operele lui Constantin Piliuță apar frecvent în cadrul licitațiilor Artmark și la vânzare pe OLX sau Ocazii.
CAPRA CU TREI IEZI – 150 ANI: „Nu citești, lupul te mănâncă!” – reclamă stradală la Târgul de Carte Gaudeamus
INSIDER: „Nu citești, lupul te mănâncă! 150 de ani de „Capra cu trei iezi” – panou publicitar pentru editura Humanitas, promovează Târgul de Carte Gaudeamus care avea loc între 23 noiembrie și 3 decembrie la Romexpo. AI zice că „Nu citești, lupul te mănâncă!” e o adaptare a zicalei „Nu muncești, lupul te mănâncă”, dar nici eu, nici Google nu am auzit de o asemenea zicală, cel puțin niciuna cu rădăcini mioritice. „
N.R.: „Capra cu trei iezi” este o poveste-basm scrisă de lon Creangă şi publicată pentru prima dată în revista Convorbiri literare la data de 1 decembrie 1875. Povestea este culeasă din folclorul european şi bazată pe basmul Fraților Grimm „Lupul şi cei şapte iezi”, publicat ca parte dintr-o serie de basme in 1812-1815.
Povestea ilustrează drama unei mame a căror copii au fost prăpădiți de un lup, primit în casă de cei mai mari şi mai neascultători dintre copii. Singurul ied care a supraviețuit este cel mai tânăr și cel mai ascultător, care apoi o ajută pe mamă să-şi planifice răzbunarea asupra prădătorului, ducând la un deznodămänt în care lupul este păcălit, ars de viu şi ucis cu pietre. Inclusă în abecedare, povestea lui Creangă s-a menținut ca una dintre cele mai cunoscute lucrări din literatura română pentru copii. Capra cu trei iezi a fost şi subiectul mai multor adaptări de operă, teatru şi film, atât în Romania, cât și în Republica Moldova. În 1968 povestea a fost transpusă într-un scurtmetraj de animație realizat de Anton Mater. În 2019 scurtmetrajul „Capra cu trei iezi”, în regia lui Victor Canache, avându-i ca protagonişti pe Maia Morgenstern şi Marius Bodochi îşi are premiera în cadrul Festivalului internațional de film Transilvania. Ulterior, Canache, Morgenstern şi Bodochi au luat parte şi la un lung-metraj cu acelaşi nume care a apărut în 2022.” DETALII
ARHIVĂ: JOS INVIDIA: PressOne este iedul cu cinci capre. “Trăiască capra vecinului!” Și vecinul! Și iedul pe lângă ei! OXXO EXORCIZARE: După ce “au scos” invidia din jurnaliști, cvintetul de capre vindecătoare au trecut la muritorii de rând din Herăstrău
PRIMĂRIE SECTOR 3: Modificarea procedurilor de închiriere a sălilor de sport pentru cluburile sportive, anularea vechilor contracte și lălăiala aplicării noilor proceduri, țin sportivii pe tușă!
INSIDER: „Primăria Sectorului 3, a modificat procedurile de închiriere a sălilor de sport, printr-o hotărâre a Consiliului Local, complet dezavantajoasă pentru toate cluburile sportive din sectorul 3, care închiriază sălile de sport ale școlilor gimnaziale și liceelor din acest sector. Acest lucru se întâmplă deoarece clădirile în care școlile și liceele își desfășoară activitatea sunt în administrarea primăriei. Intenția primăriei este de a externaliza toate costurile de exploatare și cele operaționale ale sălilor de sport către chiriași, în felul acesta considerându-se că se va face o economie la bugetul Primăriei Sector 3. De asemenea, tarifele de închiriere vor fi crescute substanțial deoarece se va trece de la închiriere cu ora la închirierea pe metru pătrat, chiar dacă accesul în sălile de sport va fi doar pe intervale orare. Punerea în aplicare a acelei hotărâri (a consiliului local sector 3) implica și închiderea tuturor contractelor actuale. În acest moment nu se dorește prelungirea sau semnarea unor noi contractele pe procedurile vechi. Din păcate nici procedurile noii hotărâri nu sunt puse în aplicare din cauza unor sincope în gestionarea acestei situații și a lipsei de reacție din partea aparatului administrativ al primăriei. Din aceasta cauza, s-a creat un vid nereglementat care pune în pericol activitatea majorității cluburilor sportive din sectorul 3, care au spații închiriate în sălile de sport administrate de primărie. În momentul de față aceasta situație va afecta major activitatea cluburilor și implicit programul de antrenament al sportivilor.”
MALL VITAN: O roboțică dansatoare, amfitrion la China Auto & Innovation Fest
INSIDER: „O roboțică dansatoare, amfitrion la China Auto & Innovation Fest de la Mall Vitan din București. Am remarcat la ieșirea din Mall un Allview CityZEN, automobil 100% electric care poate fi condus de la 16 ani, preț începând de la 8890 € și mai multe autoturisme chinezești în parcare. Evenimentul a fost realizat sub egida Ambasadei Republicii Populare Chineze în România și a inclus mărci auto și de tehnologie conexă precum Huawei, Geely, BYD, Omoda, Maxus, DFSK, BAIC, XEV, Allview și altele.
N.R.: Robotul din imagine este un model de serviciu inteligent, bazat pe cloud, numit UBTECH Cruzr. Este un robot umanoid conceput pentru a interacționa cu oamenii în medii publice, cum ar fi hoteluri, centre comerciale și aeroporturi. Poate comunica prin voce, gesturi și conținut video pe ecranul său integrat. Este echipat cu o platformă software care permite programarea uşoară pentru diverse sarcini de recepție și ghidare. Logo-urile vizibile pe corpul robotului includ „Cruzr”, „BYD” (un partener & producător) și „UBTECH” (producătorul principal).
ARHIVĂ: COMERŢ: Chinezu’, frate cu românu’. Adio mall-uri! OXXXO CHINA – PRODUCȚIE INDIVIDUALIZATĂ: Azi vrei un piron cu specificații nemaivăzute & Mâine o gașcă de ingineri pun pe picioare o linie de producție pentru pironul tău. Bun ori ieftin! OXXXO EU, ROBOTUL: Chinezii au realizat SF-ul lui Asimov din 1940. Unitree G1, 16.000$! OXXXO MADE IN ROMANIA: Rapsodia Română interpretată de chinezi, cu instrumente tradiționale. Dirijorul chinez își face cruce!
PIETRE DE PAVAJ: Cel mai frumos metru pătrat de trotuar din București – (re)amintește pietonului ocolitor de gropi că este „om”-„cer”-„pământ”- „foc”-„stea”
INSIDER: „Instalație artistică de Marian Zidaru la nivelul solului, în fața Muzeului de Artă Recentă (MARe) din Bucureşti. Un fel de „anti-statuie”, deoarece, spre deosebire de statuile tradiționale, aceasta este îngropată în pământ. Cuburile de bronz prezintă diverse simboluri şi cuvinte: „cer”, „pământ'”, „foc”, „stea”, „om”, „pom” și alte inscripţii.”
N.R.: „Marian Zidaru (n. 22 august 1956, Balotești – Ilfov) a absolvit Liceul de Arte Plastice din Craiova în 1977 și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (actuala Universitate Națională de Arte) din București în 1981. A fost cadru universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti până în 1995. Lucrările sale au fost expuse în numeroase galerii și evenimente internaționale, inclusiv la Bienala de la Veneția din 1995. Abordarea sa stilistică implică crearea de ilustrații și sculpturi care reflectă un imaginar dantesc propriu. I-au fost decernate numeroase premii naționale și internaţionale. În ianuarie 2020, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, de către Preşedintele Klaus Iohannis. Căsătorit cu sculptorița Victoria Zidaru, împreună realizând proiecte, conferințe și expoziții de artă.”
CANDELABRUL DIN PARACAS, PERU: Geoglifă preistorică de 181 metri, sculptată pe fața nordică a peninsulei
INSIDER: „Candelabrul este o geoglifă misterioasă desenată într-o dună de nisip cu mii de ani în urmă. Nu se știe cine a făcut acest desen și cu ce scop dar ce este ciudat, nu se șterge chiar dacă privește spre ocean iar oceanul aduce furtuni uriașe și vânturi puternice. Oare cum de rezista așa de mii de ani?! Nimeni nu știe!’ SURSA
N.R.: „El Candelabro” – geoglifă preistorică masiv sculptată pe fața nordică a Peninsulei Paracas din Peru. Geoglifa are o înălțime de aproximativ 181 de metri și este tăiată la o adâncime de circa 1,20 metri în solul deşertului. Este cunoscută și sub numele de „Trident” şi este vizibilă de la o distanţă de până la 12 mile marine, servind probabil ca un semn pentru navigatori. Scopul exact al creației sale rămâne necunoscut, deși o teorie sugerează că ar putea reprezenta tridentul, un simbol al zeului Viracocha din mitologia sud-americană. Ceramica găsită în apropiere a fost datată cu radiocarbon în jurul anului 200 î.Hr., în perioada culturii Paracas. Cea mai bună modalitate de a vedea geoglifa este în timpul unui tur cu barca către Insulele Ballestas, deoarece oprirea pentru vizualizare face parte din itinerariu.
ARHIVĂ:
GORZO LA MARe: „Vrea cineva să fie eu?” – expoziția tablourilor fără nume
INSIDER: „„Vrea cineva să fie eu? (INWARDS/OUTWARDS)” – Expoziție Dumitru GORZO până pe 18.01.2026 la MARe Museum București. Din păcate, nu prea am rezonat cu expoziția actuală a lui Dumitru Gorzo, care ocupă întregul muzeu/ toate etajele. Expoziția îmi pare puțin accesibilă ca mesaj, iar lipsa etichetelor cu titlurile lucrărilor, te aruncă într-o MARe ceață – Cu siguranță, nu vreau să fiu tu! 😁
Clădirea muzeului are un potențial uriaș, este interesantă din punct de vedere arhitectural, bine amplasată și în expozițiile anterioare din loc în loc am tot găsit câte o mică/MARe „comoară”. MARe Museum București – Adresa: Bulevardul Primăverii 15, București sector 1. Program: miercuri – luni 11-19. Intrare: 50 lei / adulți, 25 lei/ elevi, studenți.
N.R.: Dumitru GORZO (născut în Leud, 1975) trăiește și lucrează atât în România, cât și în SUA. Figură cheie a scenei artistice contemporane post-2000, GORZO este un deschizător de drumuri. În această expoziție, propune o aventură vizuală care depășește limitele. Fiind prima expoziție solo a unui artist român la MARe/Muzeul de Artă Recentă, GORZO a preluat complet atât exteriorul, cât și interiorul muzeului. Pe fațadă, a intervenit cu cretă albastră, astfel încât această lecție de desen în jurul unei icoane să provoace relația cu spațiul public a imaginilor delicate din conștiința colectivă.
Expoziția „În interior/Exterior” poate fi descrisă ca un fel de odisee a desenului gestual inițial și foarte personal al artistului. Narațiunea expoziției începe aici, invitând privitorul să participe la această epopee a desenului, care începe mai întâi ca o linie. Această temă este reiterată la primul nivel, unde se observă un dialog între desene și basoreliefuri. Linia de tăiere devine sculptură prin modul în care curbează spațiul. Călătoria vizuală continuă, iar la același etaj, linia se transformă printr-un proces grafic unic într-o pată dublă cu efect stereoscopic. Prin vibrație, desenul trece la un efect pictural. Al doilea nivel se dezvoltă spre pictură, extinzând interacțiunea dintre aspectele negative și pozitive ale desenului prin utilizarea diverselor mijloace artistice de exprimare. Subiectele prezente în expoziție, acele exemple de „gorzolănie” (un joc de cuvinte între „Gorzo” și „golanie/insolență”), sunt monștri arhaici personali, desenați obsesiv de artist. Sunt o modalitate de a surprinde tonul inconștient al unei lumi care apare de fapt astfel în substratul său abisal. Sunt conectați la spațiul magic tradițional din care arta românească se inspiră neîncetat. Curatori: Gregory Lang și Dan Popescu ” DETALII
ARHIVĂ: FOARFECA DUBLĂ: Monumentul feminismului contestatar. Castrator, dar grațios! OXXO OUTSIDE THE BOX: MARe este grădina Ta, Doamne!
SOL REX REGUM: „Soarele, Regele Regilor”, ceas solar de 20 metri – măsoară timpul pe Via Transilvanica
INSIDER: SOL REX REGUM – „Soarele, Regele Regilor”, un ceas solar cu diametrul de 20 de metri, a fost amplasat pe 7 noiembrie 2025 pe Via Transilvanica, „drumul care unește”, la Dealu Negru, județul Bistrița-Năsăud. Piesa centrală, gnomonul, a fost sculptată în formă de fluture de către artistul Alexandru Burlacu, plecând de la conceptul lui Damaschin Berende. Acest simbol puternic a fost realizat din andezit, aceeași piatră folosită pentru bornele care ghidează drumeţii pe Via Transilvanica. ” SURSA
ARHIVĂ: CADRANE SOLARE: Bistrița, Poarta Transilvaniei -„Fără soare eu rămân tăcut” OXXO RITUAL SOLAR LA MAMAIA: „Purtau în ele nu doar funcția de a măsura timpul, ci întreaga poezie a legăturii dintre om, soare și pământ”
MIREILLE MATIHEU, TURUL EUROPEI: Start Concert Aniversar – 60 de ani de carieră, la Sala Olympia din Paris!
INSIDER: „Mă țin de cuvânt și vă spun despre ce am făcut vineri la Paris. Acum câteva săptămâni, înainte de culcare, mi-a venit în gând Mireille Mathieu. Nu mă întrebați de ce. Am căutat rapid pe internet să aflu ultimele vești și vârstă ei, pierdusem șirul anilor. 79 de ani și concert aniversar pentru 60 de ani de cariera la Paris, la sala Olympia. Intru pe loc să cumpăr bilete exact în prima zi a turului, pe 24 octombrie. Mare noroc, căci ele s-au epuizat imediat. Ajungem la concert. Eu, cu mare emoție în suflet, căci Mireille mi-a bucurat viața și îi știu piesele pe de rost. Evident, ca și întreaga sală. Pe un rând din fața, și Enrico Macias. Și privighetoarea din Avignon a început. Aceeași forță, aceeași voce ca în copilăria mea, fără nicio deosebire. Aceeași prezență de femeie-copil, zâmbitoare și bună. Așa am perceput-o mereu, așa este și acum. Am plâns, am râs, am aplaudat-o frenetic, minute în șir. A cântat 2 ore jumatate, cu reveniri la scenă, cu minunate interacțiuni cu publicul. A mulțumit colegilor artiști aflați în sală, personalităților internaționale, printre care și Ministrul Culturii din China. Mireille are o voce perfectă și este o artistă disciplinată dintotdeauna. Urmează un an de concerte în multe orașe din Europa, în special în Franța și Germania. Am trăit o seară tulburătoare. Și iar le mulțumesc părinților mei pentru muzică.♥️’ SURSA
N.R.: „În turneul european, Mireille Mathieu va susține un concert și în România, la Sala Palatului din București pe 22 februarie 2026. Mireille Mathieu (n. 22 iulie 1946, Avignon, Franța) este o cântăreață franceză. De-a lungul carierei sale ea a înregistrat peste 1200 de cântece în 11 limbi, având vânzări de 122 de milioane de albume în lumea întreagă. A fost descoperită de Johnny Stark, managerul celui mai mare cântăreț la acea vreme, Johnny Hallyday. După apariția sa la televiziune, în 1965 și după debutul de la Teatrul Olympia, a fost imediat declarată succesoarea lui Edith Piaf.
Olympia cunoscută în mod obişnuit sub numele de L’Olympia sau în lumea vorbitoare de limba engleză ca Olympia Hall) este o sală de concerte din arondismentul 9 din Paris, Franta, situată la numărul 28 pe Boulevard des Capucines, la egală distanţă de Biserica Madeleine şi Opéra Garnier, la 300 de metri nord de Piaţa Vendôme. Cele mai apropiate stații de metrou/RER sunt Madeleine, Opéra, Havre-Ceumartin şi Auber.
Sala a fost deschisă în 1893 de către unul dintre cei doi co-creatori ai locației Moulin Rouge şi a găzduit numeroase spectacole de operă, balet şi music-hall Spectacolele teatrale au scăzut la sfârşitul anilor 1920, iar Olympia a fost transformată intr-un cinematograf, înainte de a fi redeschisă ca locație în 1954, cu Bruno Coquatrix ca director executiv. Din anii 1960, a fost un loc popular pentru trupele rock.
Olympia a fost amenințată cu demolarea la inceputul anilor 1990, dar a fost salvată printr-un ordin de conservare. Inclusă inevitabil intr-un grup de clădiri care au făcut parte dintr-un amplu proiect de renovare, întreaga clădire a fost demolată şi reconstruită în 1997. Faţada şi interiorul locației au fost păstrate. Vivendi a achiziționat Olympia in 2001 şi aceasta rămâne o locație populară. Locația este ușor de recunoscut după literele gigantice strălucitoare, alb pe roșu, care îi anunță numele.
În acest loc legendar de concerte și divertisment parizian au evoluat artişti precum Edith Piaf, Jacques Brel, Barbara şi Johnny Hallyday, Billie Holiday, The Beatles, The Rolling Stones, etc.
LÂNGĂ PRIMĂRIE, SECTOR 3: Dorei de la STB repară cabluri căzute, fără să semnalizeze intervenția/ oprească traficul – o dubă acroșează un cablu care ridică o femeie și o trântește pe carosabil. Doamne, Apără-ne!
INSIDER 1: „Un cablu s-a rupt, o persoană este în comă la spital. Un cablu de tensiune acroșat de o dubă s-a rupt și a lovit o persoană care se afla în proximitate. Lovitura a fost în zona capului iar persoana din câte am înțeles se află la spital și este în comă. Frustrarea pe care o simt în aceste momente nu poate fi descrisă în cuvinte. Am auzit și niște explicații menite să liniștească spiritele care spuneau că era o doamnă în vârstă. De parcă asta ar fi o veste bună. Astăzi, cineva este posibil să ne părăsească din cauza nepăsării, a incompetenței și a corupției. Astăzi cineva a primit un telefon și a fost anunțat că o persoană dragă se luptă între viață și moarte. Dumnezeu să îi dea putere și să trăiască.”‘ SURSA
INSIDER 2: „București sector 3, vizavi de Primărie S3 – Din păcate am fost in tramvaiul care era în stație. O echipă de intervenții STB era pe partea cu Mc-ul și lucra încercând să prindă cablul rupt. Din păcate nu a fost semnalizată lucrarea cu absolut nimic în dreptul trecerii de pietoni ca maşinile să poată încetini sau chiar opri. Duba când a trecut a agăţat cablul rupând și alte cabluri și l-a tras după ea, cablul a tras oamenii care erau în stația de STB pe partea cu Mc-ul. Din păcate o doamna se afla în spital. Sănătate multa d-nei care a fost aruncată!🙏”
INSIDER 3: „Un lucru grav s-a întâmplat astăzi în București și nu vreau să trecem prea ușor cu vederea incidentul. Nu este o fatalitate, nu este o întâmplare, mâine poate fi oricine în locul femeii de 69 de ani. Aceasta era în zona refugiului de tramvai în Dristor. Mai exact, era pe banda 1, pe lângă niște taxiuri parcate, mergea spre stația de autobuz, care era la doar câțiva metri. În stație erau mai mulți oameni, deci tragedia putea fi mai mare. La un moment dat o dubiță a trecut pe acolo, a agățat un cablu de tramvai, l-a rupt. Cablul rupt a ridicat-o pe femeie pe sus. A aruncat-o în aer și a trântit-o la pământ, pe carosabil. Imaginile sunt groaznice. Le-am văzut. Femeia este în stare foarte gravă, la spital. Până să fie găsiți vinovații, trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat? Știm că acolo era o lucrare desfășurată de companii ale municipiului București. (…) SURSA
INSIDER 4: „Doamna are picioarele retezate și este în comă! Numai un miracol o mai poate salva!!!”
N.R.: „Până de curând, se lucra la țevi (tot in zona aia), care erau înșirate pe trotuare și erai obligat să mergi pe carosabil și pe unde te puteai strecura… Dar, la noi, mortul e vinovat, întotdeauna!”
TIMPURI NOI: La ora 10:25, următorul metrou va veni la 09:27. Viitorul a început ieri!
INSIDER: „Imagini cu casa memoriala George Enescu din Sinaia.”‘ SURSA
N.R.:
ARHIVĂ: CARANSEBEȘ: “Cine-i născut pe 34 decembrie, hai sus, hai sus, hai sus!” OXXO BRAȘOV: Chronos și Kairos călare pe mașina timpului OXXO APM BRĂILA: -35°C, record de temperatură! Senzorii sunt în Alaska?! OXXO PAȘTELE CAILOR: Data de expirare pentru produsele cu “E”-uri nemuritoare! OXXO MUNTENEGRU: 180 de ani înaintea tuturor!
AUTO BULGĂREASCĂ: Sin R1 – motor de 6,2 l în V8, putere 659 CP și atinge 100 km/h in 3,5 s. Preț, 200.000 dolari!
INSIDER: „Sin Cars este un producător bulgar de super-automobile sportive cu sediul în Bulgaria şi Germania. SIN Cars a fost fondată ca SIN Cars Limited de către inginerul şi pilotul de curse bulgar Rosen Daskalov în Marea Britanie in 2012. În 2015, compania a început producția de automobile de teren Sin R1. Versiunea legală care poate circula pe un drum public a Sin R1 dispune de un motor de 6,2 litri in V8, care produce 444 CP şi poate ajunge la viteza de 100 km/h in 3,5 secunde, greutate 1290 kg. Compania şi-a mutat sediul în München, Germania şi în Ruse, Bulgaria,
În noiembrie 2018 au început planurile de publicare pentru a finanța expansiunea pe piața automobilelor. În acest sens Daskalov a afirmat că: „Scopul nostru este så vindem o maşină multifuncțională proiectată pentru oraşele mici care să poată fi folosită la livrările de curierat, taxi şi transport, Oraşele din Europa au nevoie de acest tip de transport. Centrele oraşelor vor fi inchise în curând pentru autovehiculele diesel, iar China este departe şi noi putem oferi o calitate mai bună. SIN Cars a participat în campionatul de lungă distanţă GT4 European Series în sezonul 2015 cu modelul cu specificațiile Sin R1 GT4. Sofia Car Motorsport a terminat pe locul 8 in clasamentul final. Pentru 2016, echipa Racers Edge Motorsports s-a alăturat echipei Pirelli World Challenge folosind modelul cu specificațiile SIN R1 GT4 pentru sezonul respectiv. MODELE SIN R1 (autoturism, versiunea rutieră); SIN R1 RS (maşină de curse); SIN S1 (autoturism modular) SURSA
N.R.: CULORI de bază caroserie (nemetalice): alb, negru, roșu, galben, verde, portocaliu.Culori speciale disponibile la dorința clientului. MOTOR: 6,2 l, V8 supraalimentat, 650 CP. Motor supraalimentat cu opt cilindri, montat central, montare rigidă. Cilindree: 6200 cm3. Alezaj și cursă: 103,25 × 92 mm. Turație maximă: 6300 RPM. Putere maximă: 650 CP, 485 kW. Raport de compresie: 9,1:1. Cuplu maxim: 820 Nm. Răcire electrică cu apă cu management termic pentru motor și cutie de viteze. ȘASIU ȘI CAROSERIE: #Cadru – bazat pe cadrul tubular de curse omologat FIA cu protecție laterală și a acoperișului. #Caroserie – fabricată din fibră de carbon și materiale compozite. Aripă spate activă. JANTE DIN ALIAJ faţă de 9×19″; Jante din aliaj de 11×19″. ANVELOPE Faţă: Michelin Pilot Sport 4 S 245/35/19 *Anvelope opționale Michelin Pillot Super Sport 245/35/19, contra cost; Spate: Michelin Pilot Sport 4 S 305/30/19 *Anvelope opționale Micheline Pilot Super Sport 305/30/19, contra cost. LOCURI: Scaune SIN CARS din carbon nereglabile. *Scaunele Recaro complet ajustabile sunt disponibile la cererea + cost suplimentar” DETALII
„Prețul unui Sin R1 poate varia în funcție de model și de specificații. Un model de stradă a fost cotat la aproximativ 72.000 de lire sterline la momentul lansării. O variantă de curse, numită R1 GTB, a costat 110.000 de lire sterline. De asemenea, un model R1 VTX Track Car din 2017 s-a vândut la licitație pentru 110.000 de dolari. În 2025, conform Chat Gpt, prețul Sin R1 (Bulgaria) se invarte pe la 200.000€.
AI EXPO EUROPE: „Invenții, robotică, drone terestre, fără inteligențe artificiale superioare IQ-ului motanului meu, capabil și el să-și găsească jucăriile prin casă”, se parcurge într-un minut. Cel mai ieftin bilet de intrare, 99 euro + TVA!
INSIDER: „Am fost la AI Expo Europe, cea mai tare expoziție de AI-uri. Am primit o invitație de la serviciu, și pentru că o colegă n-a putut să vină, mi-a dat mie și invitația ei așa că l-am luat cu mine pe fii-miu. Am făcut cumva o schimbare de gen, că i-am dat lui ecusonul meu, cu nume de bărbat, și pe mine mă chema Anca – un fel de Antonio Giordano de gen feminin. Locația super – Radisson Blu, hotel de lux, fițe. În parcare la Ateneu – care era la doi pași – n-am găsit loc, era parcarea plină, a trebuit să dau o roată cu mașina, am găsit un loc de parcare, și am plătit pentru 3 ore. Că așa m-am gândit, că stăm vreo 3 ore pe acolo, să ne conversăm cu roboții.
Eu rămăsesem cumva fixat de pe tik-tok să o văd pe roboata Sophia cel puțin, mă așteptam la roboți d-ăia giganți ca în Dubai, de pază, așa că am fost un pic dezamăgit, toată expoziția o puteai parcurge de la un capăt la altul într-un minut. Am văzut expuse niște chinezării care trebuiau controlate prin aplicații de telefon, gen de jucărie pentru copiii de 5 ani. Apoi am văzut un braț mobil care se mișca, dar fără să execute vreo acțiune, pur și simplu se mișca aiurea, un gen de mișcări programate CNC, nimic inteligență artificială – brațul foarte bine realizat, de altminteri. Lângă el era un robot de înălțimea unui copil, care mișca din brațe, chipurile știa karate. Cred că aia a fost cea mai avansată piesă de tehnologie pe care am văzut-o, poate un semi-AI, că îl împingeai și nu cădea, deci cumva era plin de senzori și rutine de mișcare. Mi-am băgat un pic nasul și prin sălile unde se țineau prezentări – era ceva pe domeniu de securitate, exista un program al prezentărilor, dar fiind cu Carol lângă mine, am preferat să vedem chestii decât să asistăm la povești plicticoase. Poate de asta am și ratat partea de AI, că eu ce am văzut a fost un mic salon de inventică și robotică, așa cum mai vezi prin Politehnică de exemplu.
Am văzut apoi un robot care aruncă mingi. Util pentru Simona Halep, ca să se antreneze. Pe ăsta l-am văzut funcționând, avea oarecare forță, mi s-a spus că nu se orientează singur când aruncă mingea, ci trebuie orientat de cineva, era telecomandat. Mi-a mai plăcut apoi o chestie utilă – un aparat care recicla pet-urile în filamente pentru imprimanta 3D. Asta pentru că așa mi-a povestit cineva acolo, că n-am văzut cu ochii mei transformându-se plasticul în fire de imprimantă 3D, dar ideea în sine e excelentă, dacă și funcționează, deși nu e AI, e super tare. Erau și niște puștani de la colegiul Vianu, care făcuseră o dronă chipurile pentru a extrage deșeuri/materiale de pe fundul oceanului, dar care n-ar fi rezistat după părerea mea nici la o adâncime de 20 de metri, și totul era metalic pe ea, cu firele la vedere, adicătelea nimic capsulat, nimic proiectat pentru scufundare. Le-am zis că drona lor ar fi mai utilă ca să strângă cuburile lego de prin casă. Cred totuși că task-ul ăsta îl putea face, din ce am văzut – drona funcționa, făcea mișcări, își găsea obiectele singură și bravo lor că sunt pasionați și au realizat așa ceva. Fii-miu s-a distrat, a pus mâna pe telecomenzi la drone, a vrut să dea noroc cu robotul ăla avansat și cumva îi îndoise brațul invers din articulație. Apoi a cântat la fructe – erau niște fructe conectate la un laptop pe care cumva făcuseră un controller midi, astfel încât fiecare fruct corespundea unei note, și erau vreo 6 fructe, suficiente pentru Carol să scoată niște melodii. N-a interesat pe nimeni să ne explice cum funcționează, că era o chestie haioasă și de efect pentru Carol să poată să cânte acasă la fructe, la legume, ar fi băgat controllerul respectiv pe sintetizatoarele lui și ar fi făcut o simfonia legumelor în do major cu viori Stradivarius sau ansamblu de muzică de cameră în locul unor sunete midi banale.
Ne-am cărat apoi acasă, după o oră doar, că venise ora mesei, oamenii împingeau pe acolo niște cărucioare d-alea mari pline de mâncare, mirosea acolo ca la restaurante, la împinge tava. Puteam să mai stau încă 2 ore că plătisem parcarea, dar noi aveam bilete d-alea ieftine, care costau cam cât niste bilete la concert la Metallica – erau fără mâncare inclusă, și ni se făcuse foame. Practic, ni se deschisese apetitul după vizita la AI-uri, ceea ce a fost un lucru bun.
Ca o concluzie – românii au idei, dar nu știu să le expună. Te duci la salon de AI, te aștepți să vezi AI-uri, holograme care vorbesc, roboți avansați, cu inteligență proprie. Ce am văzut eu nu erau AI-uri, erau invenții, robotică, drone terestre, dar nu prea erau inteligențe artificiale – sau dacă erau, cu siguranță nu depășeau IQ-ul motanului meu, capabil și el să-și găsească jucăriile prin casă. Așa că ăia care se tem că vin AI-urile și le fură locurile de muncă pot sta liniștiți, în România, cel puțin 5-10 ani de acum încolo AI-urile văzute de mine n-au nicio șansă să fure vreun loc de muncă cuiva.’ SURSA
N.R.: „99 euro+TVA costa cel mai ieftin bilet!” DETALII
ARHIVĂ: FUMATE: „BTW vrea să pună România pe harta tehnologiei”. Nimic nou pe hârtoapele mioritice! OXXO BUCHAREST TECH WEEK: Festivalul cel Mare, tehnologie & inovație, din Europa Centrală și de Est „s-a reîncarnat” după doi ani de online OXXO BUCHAREST TECH WEEK: Ajutorul de chelner T8 plânge virtual când i se termină bateria!
infoINSiDER.ro 