PODUL POEZIEI, BUCUREȘTI: Pe Calea Victoriei, 122 de bolarzi acoperiți cu plăci de oțel gravate cu versurile unor memorabili poeți români dispăruți
INSIDER: „Podul Poeziei” (inaugurat în anul 2022) între Calea Victoriei – str. George Enescu. Texte memorabile, semnate de 118 poeți dispăruți, acoperind peste două secole de poezie românească, de la Anton Pann până la Adrian Diniș – un prea tânăr poet contemporan dispărut. În zona care marchează accesul spre MNLR dinspre Calea Victoriei, în două segmente care converg, prin Str. George Enescu, spre Biserica Albă, sunt 122 de bolarzi acoperiți în plan orizontal cu plăcuțe de oțel gravate cu versurile unor memorabili poeți români dispăruți: de la Calea Victoriei 106 (curba care marchează accesul în grădina și cafeneaua de lângă Athénée Palace Hilton) până la curba din Str. George Enescu, și de aici – pe trotuarul opus până la Calea Victoriei nr 116 (curba care marchează accesul spre Școala nr 5).
ELENA FARAGO (1878-1954) „trecea un om pe drum aseară, trecea cântând încet pe drum, ştiu eu? poate cânta să-i pară drumul mai scurt, ori poate cum era aşa frumos aseară, poate cânta ca să nu-i doară că-i singur numai el pe drum?
trecea, şi eu eram la poartă şi şi-a văzut de drumul lui, dar ce mi-o fi venit deodată de am oftat, n-oi ști să spul, şi nu-mi venea să plec din poartă, şi parc-un dor de viaţa toată m-a prins privind pe urma lui…”
N.R.: Iniţiat de scriitorul Mugur Grosu, „Podul Mogoşoaiei 2.0 / un traseu cultural pe Calea Victoriei” este unul dintre proiectele câştigătoare ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” selectate pentru a fi implementate de ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului pe parcursul anului 2022.
Proiectul a fost organizat în parteneriat cu 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞.” DETALII
ARHIVĂ: PARCUL COPOU, IAȘI: Bănci „ale tristeții și ale bucuriei” cu versuri din poezii – Mihai Eminescu & Veronica Micle OXXO MUZEUL POEZIE(I), IAȘI: Muzeu postmodern, ludico-ironic, cu un limbaj „foarte” contemporan, original şi unic în România! OXXO TIMIȘOARA: „Poezie la semafor. Am prins culoarea care mi-a schimbat starea” OXXO 13 TREPTE: Shakespeare, trepte de aur spre o „culme a culmii”
BALADĂ PENTRU RODICA: Pisica stației meteo din Vârful Omu veghează între Pământ și stele, din locul cu cea mai mare altitudine locuită din România
INSIDER 1: „Dacă vă întrebați ce mai face dna. meteorolog Rodica, pisica de pe Vârful Omu: 📸 Sergiu Olteanu” SURSA
INSIDER 2: „Rodica, celebra pisică de la stația meteorologică Vârful Omu, a devenit de-a lungul timpului mai mult decât un simplu personaj simpatic întâlnit de turiști. Pentru mulți iubitori ai muntelui, ea este un simbol al liniștii, al lucrurilor simple și al acelei legături tăcute dintre oameni, animale și natură. Povestea ei l-a inspirat pe Mihai, un creator de muzică și povești pentru copii, care a lansat zilele trecute o melodie inspirată tocmai de ideea pe care Rodica o reprezintă – tihnă, munte, legătura dintre om și animale, chiar și în locuri mai puțin obișnuite.
„Nu e nimic comercial agresiv, nu e reclamă clasică – mai degrabă un mic omagiu, sincer”, spune Mihai. Melodia nu încearcă să vândă, ci să transmită o stare: aceea pe care o simți când ajungi sus, când zgomotul dispare și rămâi doar tu, muntele și o poveste care se așază încet.
Melodia poate fi ascultată online, pe YouTube, iar cei care iubesc muntele sau poveștile spuse cu blândețe vor regăsi, probabil, ceva familiar în ea. Uneori, astfel de omagii discrete spun mai mult decât orice.
Pentru că, așa cum spune și Mihai, „Rodica chiar merită tot internetul uneori”.”
N.R.: Mascota stației meteorologice de pe Vârful Omu (2505 m), pisica Rodica trăiește la cea mai mare altitudine locuită din România (Munții Bucegi) devenind un simbol iubit de turişti şi salvator al stației de pârși și lilieci. Prietenoasă și rezistentă, felina este tovarășul neoficial al meteorologilor în condiții extreme.
„Rodica, o pisică de rasă comună, a fost adusă la Staţia Meteorologică de pe Vârful Omu de un medic veterinar din Bucureşti în octombrie 2015, pe vremea când avea doar câteva luni. Adoptată de echipa de specialiști de acolo, aceasta trăieşte de ani buni în cel mai înalt punct locuit permanent din România. Ea este responsabilă cu vânarea pârşilor, un fel de şoareci de munte, care invadează de multe ori stația. De asemenea, ea trăiește aventuros la 2.500 de metri altitudine și are grijă să ţină și alte animale la distanţă.
„Ne-a adus-o cineva din București pe când era pui și mare bine ne-a făcut. E curată, harnică și e un mare vânător. De fapt, de asta ne e de mare ajutor. Primăvara ne invadează pârşii, care sunt nişte rozătoare foarte agresive. Dau năvală la tot ce avem prin magazie, iar Rodica îi vânează pe capete și așa ne protejează alimentele”
Rodica nu este prima mascotă a Stației Meteorologice de pe Vârful Omu. Înaintea ei, echipa de specialişti a avut grijă de Artică. Motanul a trăit 13 ani acolo, fără să coboare de pe munte.” DETALII
INSIDER 3: Vulpița Lili și pisica Rodica sunt cele doua vedete care locuiesc la stația meteorologică de pe Vârful Omu.” SURSA
ARHIVĂ: CABANA OMU: Liniște hibernală la 2507 m imortalizată de meteorologul de serviciu OXXXO BUCEGI – ȘAUA ȘUGĂRILOR: Noul container-refugiu răsturnat de rafale vânt de 109 km/h. Surpriză sau ghinion?! OXXO METEO: „Device” universal pentru starea vremii!
METAMORFOZA – TEATRUL EXCELSIOR: „Fiecare om are aripi dacă ar şti doar cum să le deschidă”
INSIDER: „Să mergeți să vedeți “Metamorfoza” după Kafka, la Excelsior, spectacol în regia lui Yuri Kordonsky, cu un Malrius Turdeanu de zile mari în rolul lui Gregor. O să ieșiți din sală năuciți, o juma’ de oră n-am putut să articulez niciun cuvânt! Toți actorii joacă tulburător, regia e ceva nemaivăzut (de mine, cel puțin), iar scenografia e uluitoare. Știu, cam multe cuvinte mari pentru o postare, dar, credeți-mă, n-am mai trăit de mult un spectacol de teatru cu o asemenea intensitate!” SURSA
INSIDER 2: „‘Metamorfoza’ după Kafka la Teatrul Excelsior în regia lui Yuri Kordonsky este unul dintre acele spectacole pe care nu pot să nu le apreciez ca artă teatrală, dar despre care la final nu pot spune că mi-au plăcut. Kordonsky a preluat de la Kafka tema și intriga, dar a ales să le despoaie de multiplele interpretări alegorice concentrându-se pe drama unui individ lovit de o plagă fără nume și a unei familii care-și găsește treptat puterea de a reveni la o normalitate care exclude pe cel diferit. Soluțiile scenice imaginate de regizor pentru reprezentarea monstrului sunt geniale iar spațiul scenic construit împreună cu Oana Micu este sumbru și expresiv. Și totuși, în final, am rămas cu o senzație de neîmplinire. Kafka este un vizionar dincolo de critica societății în care a trăit și care-l înăbușea, și reducerea ‘Metamorfozei’ la un joc oniric de horror nu mi s-a părut a folosi complet textul. Marius Turdeanu și cei din jurul lui joacă minunat, dar cu rolurile celor din restul familiei textul a fost mai puțin generos. În concluzie, ‘Metamorfoza’ la Excelsior este aproape o lecție de teatru, însă nu și cel mai bun spectacol după Kafka pe care l-am văzut.” SURSA
INSIDER 3: „Mie mi-a plăcut mult, pentru că am simțit că a trecut semnificațiile sociale ale lui Kafka într-un nivel emoțional, pe care mi-e mult mai ușor să-l înțeleg. Cel puțin scena finală mi s-a părut atât de clară… în lume doar cei „frumoși”, doar cei care se pot face văzuți și pot convinge, au dreptul la viață și lumină (ceea ce în societatea de azi, care e doar despre „vizibilitate”, e și mai adevărat)
N.R.: „O producție despre fragilitate, transformare şi puterea de a privi în ochi ceea ce ne înspăimântă. Un spectacol despre noi toți. Recomandare: + 14 ani. Durata: 2h 10 (fără pauză). Nuvela celebră a lui Kafka, Metamorfoza, te lovește ca o palmă peste față. Un bărbat se trezeşte transformat într-o insectă. Mai exact, într-o larvă de Chrysopa perla, o insectă din familia Chrysopidae şi subfamilia Chrysopinae. Fără explicație. Fără scăpare. Brutal. Absurd. Gregor Samsa, fiu exemplar şi comis-voiajor de încredere, devine peste noapte un corp de neatins. Familia lui, speriată la început, îl şterge treptat, în täcere, din propria viață, în timp ce, dincolo de fereastră, lumea îşi vede de drum, nepăsătoare. La fel ca noi, în fiecare dimineață, Gregor se trezeşte intr-o lume în care podelele se clatină, pereții se sfărâmă, uşile nu se mai deschid, iar tăcerea se întinde ca o boală. Şi rămâne prins, ca şi noi, între cine credea că este şi cine se teme că a devenit. Versiunea noastră a Metamorfozei nu e despre o insectă, ci despre fiecare dintre noi. Despre cum frumuseţea şi cruzimea, dragostea şi dezgustul, ruptura şi armonia pot träi împreună în orice familie, în orice casă, în orice lume. Kafka lasă această rană deschisă. Noi o păstrăm la fel. Un bărbat se trezeşte transformat într-o insectă, o larvă de Chrysopa peria. Lumea nu observă: e fräntä, indiferentă, ternă. Şi totuşi, undeva, ascunsă în toate astea, se naşte o frumusețe fragilă. Pentru că nicio metamorfoză nu e completă până nu-și întregeşte ciclul. Metamorfoza lui Kafka nu e o metaforă. E o oglindă. Aşa cum spunea Nabokov: fiecare om are aripi dacă ar şti doar cum să le deschida” (Yuri Kordonsky).” DETALII
Adresa: Teatrul Excelsior – strada Academiei nr.28, București sector 1
PASAJUL LATIN: Lecție de istorie urbană – pietonii Bucureștiului contemporan își (re)amintesc de ADN-ul daco-roman
INSIDER: „Pasajul Latin – o trecere subterană prin istoria orașului! Ascuns sub agitația Centrului Vechi, Pasajul Latin este mai mult decât o simplă cale de traversare: este un spațiu simbolic, un loc unde Bucureștiul contemporan se întâlnește cu rădăcinile sale istorice și culturale. Pasajul leagă strada Lipscani de Piața Sfântul Gheorghe și Piața Roma, oferind o trecere pietonală sub Bulevardul I.C. Brătianu, una dintre arterele majore ale orașului. Construit inițial la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70, sub numele de Pasajul Lipscani, spațiul a fost gândit ca o soluție practică pentru traversarea zonei centrale intens circulate. În anul 2012, pasajul a fost reamenajat și redeschis sub numele actual, Pasajul Latin, într-un demers care a urmărit nu doar modernizarea, ci și încărcarea lui cu semnificație identitară. Numele ales nu este întâmplător. Pasajul evocă moștenirea latină a poporului român, iar acest mesaj este susținut vizual prin basoreliefuri, hărți istorice și panouri tematice. Pe pereții săi pot fi observate reprezentări inspirate din istoria Daciei și a Imperiului Roman, fragmente ce amintesc de Columna lui Traian, precum și hărți vechi ale Țărilor Române și ale Bucureștiului de altădată. Astfel, trecerea prin pasaj devine o mică lecție de istorie urbană, accesibilă oricui.
Legătura simbolică este completată de apropierea Piaței Roma, unde se află statuia Lupoaicei cu Romulus și Remus – un alt reper ce trimite la originile latine. Împreună, aceste spații construiesc un fir narativ despre identitatea Bucureștiului, oraș aflat la granița dintre Orient și Occident, dar ancorat profund în cultura europeană.
De-a lungul timpului, Pasajul Latin a cunoscut perioade de neglijare, fiind afectat de vandalism sau lipsa întreținerii constante. Cu toate acestea, el rămâne un loc special, un punct de trecere care invită la oprire, la privire atentă și la reflecție. Nu este un muzeu clasic, ci un muzeu urban discret, integrat în viața de zi cu zi a orașului. Astăzi, Pasajul Latin continuă să spună o poveste despre București: un oraș grăbit la suprafață, dar plin de istorie, simboluri și memorie sub pașii celor care îl traversează. Un loc care merită redescoperit, privit cu răbdare și înțeles dincolo de rolul său funcțional.” SURSA
ARHIVĂ: ANIVERSARE: Columna lui Traian are MCM ani. Copia din România merge pe LXXXIII…
ȘOARECII DIN BRAȘOV: „Nu lăsați pisica portocalie în librărie”
INSIDER: „Văzusem pe FB poza cu „nu lăsați…” și mă întristasem. Nu știam că e din iubitul meu Brașov… Iar azi am văzut „pe viu” și poza, și pisoiul. Dădea târcoale, frumos și supărățel.” SURSA
INSIDER 2: „Când am fost acolo în decembrie, i-am dat drumul în magazin, era foarte frig….ce-i drept, eu am citit tot, mai puțin cuvântul „NU”.”
N.R.: Librăria George Coșbuc – strada Republicii nr.29, Brașov.
MOIRA MURAL, SECTOR 4: Să învățăm valoarea acceptării, a umilinţei, a recunoştinţei pentru momentele pe care le avem și reconectarea cu rădăcinile!
INSIDER: „Undeva, între Tineretului și Piața Unirii, la București. Semne ale reconectării noastre cu rădăcinile, oriunde ne-am afla.” DETALII
N.R.: Lucrarea de artă stradală „Moira”, creată de artistul Recis (Sweet Damage Crew), este amplasată în București pe bd. Dimitrie Cantemir nr. 23, lângă metrou. Muralul este cunoscut pentru stilul său distinctiv și detaliile specifice crew-ului, îmbogățind peisajul urban local. SURSA
Muralul situat în zona Tineretului, are 250mp și este pictat de Recis, în 2018, inspirat fiind de viața satului şi prezența femeilor de altădată la şezători – întruchipează o fată tânără care toarce, reinterpretată în maniera proprie a artistului. Munca la acest desen a durat mai bine de opt zile. Este doar una dintre picturile murale de mari dimensiuni pe care Recis le-a realizat de-a lungul timpului, atât pe cont propriu, cât și-n echipă, alături de Biex, Boeme, Cage, Lost. Optics, Pandele şi Shatran, ceilalţi membri ai Sweet Damage, crew-ul care a popularizat arta stradală şi care a reuşit să schimbe în bine percepția publică despre ce înseamnă graffiti şi care este potențialul lui când vine vorba de transformarea spațiului vizual urban. Recis este născut și crescut în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” cu diplomă în Concept/Graphic și Product Design. A lucrat în studiouri de arhitectură și design, a făcut grafică digitală, ilustrații, design de concept și produs. Azi se întreţine exclusiv din arta murală şi se bucură că poate să trăiască din ceea ce-l împlineşte” SURSA
În mitologia greacă, Moirele (sau Moirae) sunt cele trei zeiţe ale destinului, fiice ale lui Zeus și Themis, care hotărau soarta oamenilor de la naştere până la moarte. Cele Trei Moire (Ursitoarele Greciei Antice) torceau, măsurau și tăiau firul vieții. Clotho („Torcătoarea”): Începe să toarcă firul vieții. Lachesis („Repartizatoarea”): Măsoară lungimea firului și decide evenimentele. Atropos (,,Inflexibila”): Taie firul vieții cu foarfeca, marcând moartea.
Termenul „moiră” înseamnă și „soartă/destin” – Controlau destinul tuturor, inclusiv forțele divine; Personifică soarta individuală și inevitabilul. Ele ne reamintesc că viața este trecătoare, că există un ordine cosmică pe care nu o putem controla și că trebuie să ne acceptām soarta, oricât de bună sau rea ar fi aceasta. Prin această înțelegere, Moirele ne învaţă valoarea acceptării, a umilinţei şi a recunoştinţei pentru momentele pe care le avem.
ARHIVĂ: SECTOR 4: Pictură murală cu Vinicius Junior în tricoul echipei naționale a României, pe un bloc de zece etaje OXXO HUB POINT, 2024 vs 2015: „Omagiu lui Brâncuși” înlocuiește „Make a Point”, viitorul & fostul cel mai fotografiat mural din Bucureşti OXXO CRAIOVA: „Tribut Marin Sorescu” by Obie Platon OXXXO NADIA COMĂNECI – MURAL ONEȘTI: Aniversare Mondială – 50 de ani de la primul 10 din Istoria Gimnasticii! OXXO BACĂU: Primul loc în lume are 1360 mp de picturi murale realizate cu vopsea purificatoare de aer OXXO „KIND REMINDER”, ARAD: Coiful dacic și brățările – mural în locul de întâlnire Nicolae Bălcescu cu General Dragalina OXXO MURAL INTROSPECTIV, POLONIA: Copilul se uită la bărbatul care a devenit și bărbatul, la copilul care a fost cândva
„CULTURA ESTE ÎN GROAPĂ”: Laboratoarele Muzeului Național de Istorie a României unde se restaurează și artefacte mai vechi de 20.000 de ani!
INSIDER: Zi de zi, asta e gaura neagră în care niște oameni merg la muncă. Se întâmplă în miezul Bucureștiului, capitală europeană, pe Calea Victoriei. Am vizitat de-a lungul timpului foste închisori comuniste, am intrat, ca reporter, și în penitenciarul Rahova, dar nu am văzut nicăieri condiții mai șocante ca acest subsol în care lucrează restauratorii Muzeului Național de Istorie a României. Vorbesc despre oameni cu studii de specialitate, experți dedicați meseriei lor dintr-o uriașă pasiune pentru artefactele preistorice, unele cu o vechime de 20.000 de ani. Pe ușa care duce în subsolul laboratoarelor de restaurare stă așezată o plăcuță pe care scrie „Cultura este în groapă”. Acolo, în groapă, câțiva oameni lucrează ore în șir, în cel mai mic detaliu, la recondiționarea unor obiecte care vorbesc despre civilizațiile anterioare. Ieri, pe masa de restaurare era un superb vas de Cucuteni. Sălile laboratoarelor au doar niște ferestre de demisol, greu de deschis. Restauratorii lucrează cu numeroase substanțe toxice care le pun în pericol sănătatea. Și, totuși, ei continuă să meargă zi de zi la muncă, pe niște salarii mizerabile.
Am scris mult de-a lungul anilor despre cazul revoltător al Muzeului Național de Istorie a României. Nu cred că există exemplu mai elocvent care să vorbească despre starea culturii în România și despre cum se raportează guvernul la ea, indiferent cine a condus acest guvern. Clădirea care găzduiește MNIR a intrat într-un amplu proces de restaurare acum 23 de ani! De atunci, toți miniștrii Culturii au promis un muzeu modern, ba chiar au avut la dispoziție bani de la Banca Europeană de Dezvoltare. Dar niciun premier nu a alocat vreodată fonduri pentru relocarea uriașului patrimoniu de la MNIR, astfel încât acel mult promis șantier să se redeschidă.
Apropo de spații, Ministerul Culturii a cedat Ministerului Afacerilor Interne Sala Omnia, care ar fi trebuit modernizată pentru Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și existau bani în acest sens. Polițiștii primesc ceea ce ar fi trebuit să revină coregrafilor și dansatorilor români și străini, invitați la noi. Dar mai ales ar fi trebuit să revină publicului!
Revenind la MNIR, am arătat pe Cultura la dubă cum piese de patrimoniu zac în lăzi și cutii, cum curge apa prin acoperiș și gălețile cu care angajații încearcă să lupte cu asta. Dar, cel mai important este că, dincolo de artefacte, acolo sunt oameni! Iar ei sunt în pericol zi de zi. Azi toți politicienii au „bifat” Ziua Culturii cu postări despre Eminescu și despre măreția artiștilor români. În realitate, patrimoniul, arta și oamenii care o creează contează zero pentru ei. Z E R O. Ah, ok, 0,07%, cât să mai respire ca să obțină și voturile lor, când e cazul. A fost isterie națională la furtul Coifului dacic din Olanda, dar e indiferență națională față de tot ce se întâmplă cu patrimoniul României zi de zi. Iar ministrul Culturii ne ține azi un discurs despre actul cultural ca o sferă și despre infinitul numărului pi. Cultura la dubă” SURSA
ARHIVĂ: CUCUTENI-YANGSHAO: Prietenie româno-chineză de 7000 de ani sau inconștient colectiv? OXXO VENUS-MARTE, CUCUTENI: Feminin-Masculin/ simbolul iubirii și fertilității/ armonie & echilibru. Mai vechi decât cele din Sumer şi Egiptul Antic!
NICOLAE VASILESCU-KARPEN: Fizicianul craiovean care a construit bateria infinită – funcționează continuu din 1950!
INSIDER: „Români „uitați”: Nicolae Vasilescu-Karpen, fizicianul care a construit bateria infinită. La începutul secolului XX, într-un laborator modest din București, inginerul și fizicianul Nicolae Vasilescu-Karpen a pus la punct un dispozitiv care avea să sfideze legile cunoscute ale termodinamicii. Era o baterie electrochimică menită, inițial, să demonstreze stabilitatea curentului electric în timp. Dar s-a întâmplat ceva neașteptat: dispozitivul n-a încetat niciodată să funcționeze. Prototipul, două pile galvanice din aur și platină, scufundate într-un electrolit special, a fost construit în jurul anului 1950 și donat Muzeului Tehnic din București. De atunci, bateria continuă să genereze curent constant. A alimentat zeci de ani un mic galvanometru, iar indicatorul s-a mișcat fără abatere. Mulți cercetători au încercat să explice fenomenul.
Unii spun că reacția este extrem de lentă, dar reală; alții susțin că e vorba de o eroare de măsurare. Totuși, verificările făcute periodic confirmă același lucru: tensiunea rămâne stabilă, fără semne de descărcare. Bateria Karpen pare să funcționeze „în afara timpului”. Unii o numesc perpetuum mobile, un principiu imposibil teoretic. Alții o consideră pur și simplu o demonstrație genială a preciziei și a răbdării științifice.
Astăzi, dispozitivul poate fi văzut la Muzeul Tehnic din București, într-o vitrină discretă, lângă o plăcuță pe care scrie simplu: „Bateria construită de Nicolae Vasilescu-Karpen – funcționează continuu din 1950.” Un paradox românesc, încă nerezolvat.
Și poate una dintre cele mai tăcute dovezi că uneori, știința nu se grăbește.” SURSA
N.R.: Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova – d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de știință, inginer, fizician și inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei şi ingineriei civile cu peste 140 de lucrări publicate. A fost membru titular al Academiei Române (din 1923). A studiat și realizat pilele cunoscute sub denumirea de pile Karpen, care funcţionează folosind căldura din mediul ambiant.
Şi-a desfăşurat activitatea de cercetare în domenii precum: elasticitate, aerodinamică, fizică atomică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică a gazelor, electromagnetism, chimie fizică, electrochimie și pile electrice. A efectuat studii asupra aderenței fierului la beton și a făcut cercetări asupra presiunii interne a lichidelor și mecanismului presiunii osmotice.
În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A scris și a participat la proiecte de centrale electrice și la proiecte de electrificare a oraşelor (Câmpina, Constanța). A fost membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor, doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi membru al Academiei Române (membru corespondent din 5 iunie 1919, membru titular din 6 iunie 1923, vicepreşedinte între 1930-1932 și 1942-1944, preşedinte al secţiunii ştiinţifice între 1945-1948). În 1928 a fost ales președinte al Comitetului Electrotehnic Român. În 1931 a fost numit în funcția de ministru al Comerţului şi Industriei în cabinetul lorga. Între anii 1931-1935 a fost preşedintele Asociația Generală a Inginerilor din România.” DETALII
VATICAN – FÂNTÂNA PIGNA: Cea mai mare statuie Con de pin – Glanda Pineală din timpul romanilor are 4 metri!
INSIDER: „Glanda pineală sau al treilea ochi este cea mai puternic vizată și otrăvită glandă din corpul uman, în principal datorită influenței spirituale pe care o are asupra conștiinței umane. O glandă pineală închisă înseamnă că mintea poate fi ușor înșelată, deoarece se străduiește să privească dincolo de ceea ce i se prezintă. O glandă pineală deschisă acționează ca un detector de adevăr, fiind capabilă să detecteze inconsecvențele subtile ale minciunilor sau mesajelor subliminale care pot fi folosite ca un văl pentru a ascunde adevăratele intenții.
Cuvântul «Pineală» este derivat din cuvântul latin «Pinealis», referindu-se la con de pin, forma glandei. Glanda pineală este o legătură între conștiința omului și lumile invizibile ale naturii. Ori de câte ori arcul corpului pituitar contactează această glandă, există sclipiri de clarviziune temporară, dar procesul de a face ca aceste două să funcționeze împreună în mod constant necesită nu doar ani, ci vieți de consacrare și un antrenament fiziologic și biologic special. Acest al treilea ochi este ochiul ciclopic al anticilor, deoarece era un organ al vederii conștiente cu mult înainte de formarea ochilor fizici, deși vederea era un simț al cunoașterii mai degrabă decât al vederii în acele vremuri străvechi. Tradițiile antice au descris pe scară largă glanda pineală în arta și sculptura lor. Cu toate acestea, semnificația și rolul acesteia au fost ascunse profanului prin simbologie, așa cum a fost majoritatea cunoștințelor ezoterice transmise de-a lungul veacurilor. Examinând simbolurile anticilor asociate cu glanda pineală, în special conul de pin, putem obține o idee mai bună despre rolul său spiritual în viețile noastre. Interesul pentru glanda pineală poate fi urmărit până în China antică, în timpul domniei Împăratului Galben, Huangdi, cel mai bătrân dintre cei cinci împărați chinezi legendari.
În cealaltă parte a lumii, în Egipt, glanda pineală era o parte crucială a Complexului Central al Creierului care cuprindea Ochiul lui Horus. În scripturile hinduse antice, Vedele, glanda pineală era unul dintre cele șapte puncte chakrice, despre care se presupune că este conectat la Sahasrara, Coroana. Acest punct de vedere a evoluat în timp, pe măsură ce alți yoghini și înțelepți au început să asocieze glanda pineală cu Ajna Chakra. În funcție de școala de gândire, corespondențele dintre Ajna și Sahasrara cu glandele pineală și pituitară sunt interschimbate.
Conurile de pin se găsesc și în mitologia greacă antică, pe toiagul lui Dionysos sau al omologului său roman, Bacchus. Acest toiag simbolic era cunoscut sub numele de „Thyrsus” și era purtat și folosit de mistici în ritualurile lor. Este acoperit cu frunze de iederă, având în vârf un con de pin. Romanii au construit mai târziu o sculptură masivă din bronz, un con de pin, Pigna, despre care se spune că se afla deasupra Panteonului și servea drept fântână. Acum se găsește în fața Vaticanului, fiind cea mai mare statuie cu con de pin din lume.” SURSA
N.R.: Fontana della Pigna sau, pe scurt, Pigna (în română: [‘pinna],, con de pin „) este o fostă fântână romană care acum decorează o nișă vastă în zidul Vaticanului, cu fața spre Cortile della Pigna, situat în Cetatea Vaticanului, Roma, Italia. Compusă dintr-un con mare de pin din bronz, înalt de aproape patru metri, care odinioară țâşnea apă din vârf, Pigna se afla inițial lângă Panteon, lângă Templul lui Isis. A fost mutată în curtea vechii Bazilici Sfântul Petru în Evul Mediu și apoi mutată din nou, în 1608, în locația sa actuală. Curtea interioară în care se află acesta făcea inițial parte din Cortile del Belvedere, proiectată de Donato Bramante pentru a conecta palatul Papei Inocenţiu al VIII-lea cu Capela Sixtină. Când Bramante a murit, arhitectul Pirro Ligorio a finalizat proiectul și a adăugat zidul şi nişa pentru a închide curtea. Construcția Bibliotecii Vaticanului a împărţit Cortile del Belvedere în două zone. Partea superioară a curții, Cortile della Pigna, își ia numele de la fântână. Păunii de bronz de pe ambele părți ale fântânii sunt copii ale celor care decorează mormântul împăratului Hadrian, acum Castelul Sant’Angelo. Păunii originali se află la Muzeul Braccio Nuovo.
Există o altă fântână cunoscută sub numele de Fontana della Pigna în Rimini, Italia, tot de origine romană antică, dar restaurată în profunzime. Sculptura în formă de con de pin care încorona această fântână a fost instalată abia în 1807, înlocuind o statuie a Sfântului Paul din secolul al XVI-lea, deteriorată de armata napoleoniană. În Divina sa Comedie, Dante descrie dimensiunea capului uriaşului Nimrod făcând referire la această fântână: „Fața lui mi s-a părut la fel de lungă și mare precum este la Roma conul de pin de la Sfântul Petru. ” DETALII
ARHIVĂ: IISUS: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat
BUCUREȘTI STRATIFICAT: Dacă săpăm și sub metrou, transformăm întregul oraș în muzeu?!
INSIDER: „🏛️ Bucureștiul ascuns de sub Planșeul Unirii!În timpul lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii, sub stratul gros de beton care acoperă astăzi Dâmbovița, au ieșit la lumină urme ale unui București dispărut. Săpăturile au scos la iveală fragmente de zidărie, cărămizi și fundații ce par să aparțină unor case vechi, construite cel mai probabil la începutul secolului al XIX-lea. Descoperirile se află într-o zonă cu o istorie urbană intensă, aproape de vechi axe comerciale și de mahalale care au dispărut treptat odată cu modernizarea orașului. Specialiștii presupun că aceste rămășițe ar putea proveni din construcțiile aflate cândva pe strada Căldărari, demolate spre sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a face loc Halelor Ghica și altor transformări majore ale centrului Bucureștiului. Odată cu apariția vestigiilor, lucrările au fost temporar oprite, iar zona a fost protejată și cercetată de arheologi, care analizează straturile de pământ și materialele descoperite pentru a le data cu precizie. Aceste fragmente tăcute spun povestea unei zone locuite, animate, cu case, ulițe și oameni, mult înainte ca Piața Unirii să devină ceea ce cunoaștem astăzi. Bucureștiul continuă să ne surprindă: sub pașii noștri se află un oraș vechi, strat peste strat, care așteaptă să fie redescoperit.” SURSA
ARHIVĂ: BUCUREȘTI MULTISTRAT: Săpăturile arheologice din curtea interioară a Universității au scos la lumină bucăți de istorie, Academia înființată de A.I.Cuza (1864) și Academia Domnească „Sf. Sava” fondată de C.Brâncoveanu (1694). Ce o mai fi dedesubt? OXXXO UITARE: Parcarea „Peste morminte”. Situl arheologic de la Universitate, îngropat pe veci de buldozere!
PIRAMIDA DE CRĂCIUN: Premieră în România la Târgul de Crăciun din Piața Constituției – se păstrează tradiția cu lipsa ieslei și a patinoarului!
INSIDER: „A 18-a ediție a Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei din București a adus, pe lângă căsuţele tradiționale, roata panoramică, şi prima Piramidă de Crăciun din România – construcția are 10 metri înălțime şi 7 metri diametru, decorată cu figurine şi simboluri tradiţionale ale iernii, asemănătoare celor din marile târguri din Germania, Austria şi Franţa și are la bază un bar cu băuturi calde de sezon. Piramida se roteşte lent, are trei motoare independente care asigură mișcarea circulară a platformelor, este iluminată cu fibră optică şi decorată cu figurine de Moşi Crăciun, Spărgători de Nuci şi îngeraşi. Pentru construcția ei meșteri cu experiență au lucrat peste 4000 de ore. Târgul de Crăciun Bucureşti a fost organizat de Primăria Capitalei, prin CREART.” DETALII
ARHIVĂ: PIAȚA CONSTITUȚIEI: Ieslea lui Iisus, Căsuța lui Moș Crăciun și bradul lipsesc de la Târgul de Crăciun! „Pentru a folosi Roata Panoramică este obligatoriu să folosiți masca de protecție pe toată durata distracției.” OXXXO PIAȚA UNIVERSITĂȚII: Moș Crăciun de Bucharest Christmas Market vine doar la copiii cu părinți posesori de certificat verde
MONUMENTUL EROILOR MOISEI: Comemorează cei 29 de martiri ucişi în 14 octombrie 1944 de trupele horthyste în retragere, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial
INSIDER: „Monumentul Eroilor din Moisei 📍Maramureș” SURSA
N.R.: „Monumentul Martirilor de la Moisei – amplasat pe o colină la intrarea în comuna Moisei dinspre oraşul Borșa. A fost ridicat inițial din lemn în anul 1966. Ulterior, a fost transpus în piatră în anul 1972 de către sculptorul Vida Gheza.
Monumentul comemorează cei 29 de martiri ucişi în 14 octombrie 1944 de trupele maghiare horthyste în retragere, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Victimele făceau parte din detaşamentele de muncă forțată. Dintre cei identificați ulterior, 24 erau originari din judeţul Mureş, 3 din judeţul Cluj și 4 din județul Maramureş
Ansamblul sculptural, încărcat de simbolism, denumit adesea şi Monumentul Eroilor de la Moisei, este alcătuit din 12 coloane dispuse circular, fiecare având în partea superioară sculptat câte un chip. Zece dintre acestea reprezintă măşti tradiţionale maramureşene, reprezentându-i pe martiri, lar două au chipuri de om reprezentându-l pe cei dol supraviețuitori. Spre monument au fost amplasate 44 de trepte care reprezintă anul in care a avut loc tragicul eveniment. Această operă de artă modernä aminteste de sanctuarele dacice, constituind un arc peste timp între generațiile care au fost şi care vor vent.
Cei doisprezece stâlpi impresionează prin pozitionare si prin semnificatia fiecărei măști: „… Omul pădurii, Omul nopții, Omul apelor sau Omul care horește” (Vida Gheza).
VIDA GHEZA: „Modele sunt măștile. Măștile vechi maramureșene.Expresive. Care redau expresia esențială.”
Interpretarea figurinelor, legată de ororire războiului, potrivit scriitorului Pop Simion: 1. Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați! 2. A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare şi fructele din pomi! 3. A treia mască: să nu mai fie aruncaţi feciorii în războaie! 4. A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în ţarcuri! 5. A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! 6. A şasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! 7. A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! 8. A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! 9. A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! 10. A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!
„Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiștea, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor. […] Pentru mine este un prilej de emoție în plus și de satisfacție pe un înalt plan al conștiinței că artistul care a cioplit trunchiurile de stejar de la Moisei, în forma măștilor maramureşene ce reprezintă lupta dintre viață și moarte, a luptat cândva cu arma în mână pe unul dintre cele mai patetice fronturi ale demnității umane.”
-Geo Bogza, Moisei „Contemporanul”, nr. 2, 13 ian. 1967, p. 1″ DETALII
Gheza Vida (nume la naştere Vida Géza; n. 28 februarie 1913, Baia Mare, Austro-Ungaria – d. 11 mai 1980, Baia Mare, România) [4] a fost cel mai important sculptor modern din Maramureş, membru corespondent al Academiei Române şi membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Gheza Vida a fost membru de partid din 1945.” DETALII
Acest monument ne aduce aminte cât de dure pot să fie uneori timpurile și cât de usor pot să fie orbi uneori oamenii de discursuri naţionaliste pline de ură.
OVIDIUS: Cel mai mare poet al Romei exilat la Tomis/ „capătul lumii” pentru că ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă
INSIDER: „O singură greșeală a șters o viață întreagă de glorie și l-a aruncat pe cel mai mare poet al Romei la „capătul lumii”.
Priviți atent statuia din inima Constanței. Nu este doar un monument de bronz, ci o „fotografie” a disperării, sculptată magistral de italianul Ettore Ferrari în 1887. Acea privire plecată ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale antichității: De ce a fost exilat Ovidiu la Tomis?
Istoria vorbește despre *„carmen et error”* – o poezie și o greșeală. Însă legenda șoptește ceva mult mai periculos: o iubire interzisă. În latină, „carmen” înseamnă poem sau cântec, iar „error” se traduce prin greșeală. În Tristele, Ovidiu scrie cu o luciditate dureroasă că exilul său a fost pedeapsa pentru „un poem și o greșeală”, fără a oferi vreodată detalii clare. Se spune că poetul ar fi fost martorul (sau poate chiar complicele) aventurilor scandaloase ale Iuliei, nepoata Împăratului Augustus. O idilă care a sfidat legile morale ale Romei și a atras furia imperială, condamnându-l pe Ovidiu la un bilet doar dus către țărmurile reci ale Mării Negre.
Imaginați-vă șocul rafinatului poet roman, obișnuit cu banchetele de lux, trezindu-se printre „barbarii” geți, unde vinul îngheța în amfore și Dunărea devenea pod de gheață. Deși a implorat ani la rând iertarea Romei prin scrisorile sale pline de durere (*Tristele* și *Ponticele*), răspunsul nu a venit niciodată. Iar prețul a fost exilul, singurătatea și o viață stinsă departe de casă. Poate de aceea statuia lui Ovidiu nu privește cerul. Ovidiu a rămas al nostru pentru totdeauna, devenind primul mare poet al acestor pământuri. Pe soclul statuii stau săpate chiar versurile pe care și le-a dorit ca epitaf:
*„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul*
*Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent…”*
Astăzi, el privește meditativ spre pământul care l-a adoptat, în fața Muzeului de Istorie, amintindu-ne că uneori, arta se naște din cea mai adâncă suferință. (…)
P.S.-👉 „Carmen” este asociat aproape unanim cu Ars Amatoria (Arta iubirii), o operă considerată scandaloasă de împăratul Augustus, care promova moravuri stricte și reforme morale severe. Poezia lui Ovidiu celebra seducția, pasiunea și libertatea erotică – exact opusul valorilor oficiale ale Romei imperiale.
👉 „Error”, însă, este partea cea mai tulburătoare. Ovidiu o descrie ca pe o vină personală, nu artistică. Istoricii cred că nu a fost o crimă, ci faptul că poetul a văzut ceva ce nu trebuia să vadă. Cea mai răspândită ipoteză vorbește despre un scandal amoros în familia imperială, posibil implicând-o pe Iulia, nepoata lui Augustus. Ovidiu ar fi fost martor, confident sau simplu cunoscător al adevărului — iar asta, într-o Romă a aparențelor, era de neiertat.” SURSA
FOTO 1- Statuia lui Ovidiu din Constanţa, executată în 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari. În cursul ocupaţiei germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulţi ofiţeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918.
FOTO 2 – Replica identică din 1925, la Sulmona (Italia).
N.R.: „Publius Ovidius Naso (n. 20 martie 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila a Republicii Romane – d. 17 d.Hr., Tomis, azi Constanţa, provincia Sciția Mică a Imperiului Roman) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecţiunii formale a stilului și fanteziei creatoare, a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu şi Virgiliu. Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia Metamorfozelor, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.”
LOVINESCU-IERUNCA: Grup statuar în cartierul Cotroceni – două voci din Europa Liberă, în viziunea lui Virgil Scripcariu
INSIDER: „Autor: Virgil Scripcariu – La intersecția străzilor Dr. Grigore Romniceanu și Dr. Petre Herescu. Cartierul Cotroceni.” SURSA
N.R.: „Grupul statuar Lovinescu-lerunca, realizat din bronz si inox, are câteva elemente simbolice: statuile în mărime naturală ale celor doi scriitori şi oameni de radio, reprezentați tineri, învăluiți într-o mantie din inox, „bătută cu toporișca”, care reprezintă trecerea împreună prin viaţă şi un arbore al harpiilor, al răului, unde sunt înfăţişate figurile de securişti, cu capete de bărbați ‘îmbătrâniți în rele” şi corpuri de pasăre. Unul dintre securişti înfăţişați în arborele räului are un corespondent în realitate, este chipul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscutul academician colaborator al securităţii.
[„Viitorul depinde de trecutul pe care i-l oferim.” (Monica Lovinescu)
„Mi-am propus să nu treacă o singură zi fără să fac ceva împotriva celor care îmi furaseră țara.” (Virgil lerunca)
Acest monument este închinat Monicãi Lovinersu (19 XI 1920 – 20 IV 2003) şi lui Virgil Ierunca (16 VIll 1920 – 20 IX 2006), cele mai importante voci ale exilului românesc. Sculptor Virgil Scripcariu – Ansamblul a fost inițiat și realizat de Fundația Humanitas cu sprijinul companiei Dedeman. Donat oraşului Bucureşti cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu. Inaugurat pe 17 decembrie 2023 în prezența initiatorului Anului Centenar şi preşedinte al Fundaţiei, Gabriel Liiceanu.”]
Amândoi, după 1947 au trăit și activat în exil în Franţa. Oameni de cultură/ familie de intelectuali, două dintre cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă. Amândoi decedați la Paris, urnele cu cenușă – aduse în țară Cimitirul Eternitatea din Fălticeni, în mormântul familiei Monicãi Lovinescu, lângă părinții săi, Eugen și Ecaterina Lovinescu, conform dorinței testamentare.
ARHIVĂ: „TRIUNFO” de VIRGIL SCRIPCARIU: „Triumful binelui” a venit din Portugalia în scuarul dintre Casa Miței Biciclista și Biserica Amzei OXXXO TULCEA: „Columna lui Ivan”, înaltă de 20 m și 52 de pagăi marchează momentele când Ivan Patzaichin a adus faimă României dincolo de granițe OXXXO PROIECT 1990: Ce surpriză ne pregăteşte Ninel? OXXXO PROIECT 1990: Ninel, parvenitul de oraş! OXXXO SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București OXXXO ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii
MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA: „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” – „Puntea” celor 100 de artefacte, dintre tragedia Vezuviului și pământul României!
INSIDER: „„Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” este noua expoziție-eveniment care s-a deschis azi la Muzeul Național de Artă Timișoara ♥️
Și ce expoziție! Da, am fost acolo chiar din prima zi, aproape imediat după ce ușile s-au deschis. Încă se simțea în aer emoția aceea proaspătă, de început, când lumea intră într-o poveste pe care o va purta cu ea mult timp 🌫️, fără a ști la ce să se aștepte, căci încă nu e plin social media de poze și live-uri direct din expoziție.
Muzeul, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, găzduiește o expoziție cum nu s-a mai văzut în România, dedicată unuia dintre cele mai tulburătoare subiecte ale istoriei antice: Pompeii, orașul înghițit de cenușa Vezuviului 🌋.
Erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr. a fost un sfârșit atât de brutal, încât și astăzi pare că timpul își ține respirația când ne întoarcem la el. Totul a început în miezul zilei, când orașul era viu și zgomotos, iar oamenii își vedeau de treburile lor obișnuite. Apoi cerul s-a rupt. Lumina s-a stins ca și cum cineva ar fi tras cortina peste soare, iar ziua s-a transformat brusc într-o noapte ireală, grea, sufocantă 🌑. Cenușa a căzut peste Pompei ca un întuneric lichid, oprind vieți, dar surprinzându-le, paradoxal, pentru totdeauna. În ultimele lor gesturi — un braț ridicat, o încercare de fugă, un copil strâns la piept — timpul s-a oprit. Pompeiul nu a dispărut doar; a rămas suspendat, ca o rană deschisă în istoria lumii, un loc în care clipa finală s-a conservat intactă 🕰️, amintindu-ne cât de fragili suntem și cât de straniu supraviețuiește memoria acolo unde viața s-a frânt.
Pompeiul e mai mult decât un sit arheologic. E o prezență. O dovadă că stilul poate supraviețui acolo unde zidurile au pierit. Un simbol al Modernității, care a modelat gustul Europei prin tradiția Grand Tour-ului — acele călătorii în care tinerii aristocrați veneau să descopere frumusețea și ruina, splendoarea și fragilitatea 🌍.
Și, într-un fel neașteptat, povestea aceasta ajunge și la noi, în Timișoara, prin Zsigmond Ormós — marele mecena al orașului și fondatorul muzeelor timișorene. El a vizitat Pompeiul în 1865 și din nou în 1872, iar impresiile lui au stat la baza studiului „Ruinele din Pompei” (publicat în 1879). Cu această ocazie a format o colecție proprie cu artefacte din Pompei și a demonstrat că Timișoara era deja, în secolul XIX, un loc viu de receptare și interpretare culturală — un „Grand Tour dinspre Răsărit”. ✨
Ormós este cel care a adus, într-un fel, Pompeiul în cultura timișoreană, cu ochi de cărturar și sensibilitate de colecționar. Și liantul celor două culturi, care leagă Pompei de Timișoara și face această expoziție ancorată în realitatea noastră 🤝.
În Palatul Baroc din Piața Unirii sunt expuse peste 100 de piese de patrimoniu — fresce, picturi, sculpturi, grafică, fotografii, artefacte rare — venite din marile muzee ale Italiei:
• Museo Archeologico Nazionale di Napoli
• Certosa e Museo di San Martino – Napoli
• Museo della Ceramica Duca di Martina – Napoli
• Galleria Nazionale d’Arte Moderna e Contemporanea – Roma
• Museo e Real Bosco di Capodimonte – Napoli
• Galleria Lia Rumma Milano – Napoli
• Museo Nazionale di Castel Sant’Angelo – Roma
Fragmente de lume romană, întregite de privirea noastră. Expoziția are și o componentă imersivă, narativă, ghidată de o voce. Și nu e o invenție arbitrară — ci pornită de la o descoperire reală: o inscripție arheologică de pe un altar funerar găsit la Adamclisi. Pe el apare numele unui soldat roman, Lucius Valerius Sacer, alături de mențiunea unui prefect al orașului Pompei, din păcate neidentificat.
Din această mică fărâmă de istorie s-a construit un narator postmodern: Sacer, supraviețuitor al Pompeiului, soldat roman ale cărui drumuri au unit epicentrul cultural al orașului cu frontiera Dacie. Prin ochii lui trecem prin momentele unei lumi fragile: ordinea iluzorie a unei civilizații opulente, apoi haosul indiferent al erupției.
Pompeiul a fost redescoperit în 1748, sub Dinastia de Bourbon din Regatul Neapolelui. Primele excavații, făcute mai mult pentru comori și prestigiu politic, au transformat Napoli într-un epicentru cultural, iar descoperirile au devenit scânteia care a aprins imaginația Europei și a alimentat Marele Tur (Grand Tour) ✈️.
În 1863, arheologul Giuseppe Fiorelli schimbă totul: împarte orașul în regiones și insulae, pune ordine în dezordine, iar prin tehnica mulajelor dezvăluie formele tragice ale victimelor — acele „anti-sculpturi” ale morții care încă ne taie respirația.
Pe măsură ce înaintezi în expoziție, vulcanul își schimbă chipul: fertilitate, distrugere, renaștere culturală, prosperitate, ruină romantică, amenințare latentă, laborator pentru arheologie, memorie, reflecție 🌋. Cataclismul natural intră în dialog cu cel uman.
Arta devine oglinda prin care ne vedem vulnerabilitatea. Lucrările lui Gian Maria Tosatti și Anselm Kiefer devin o cheie esențială pentru a înțelege cum reverberează catastrofa în sensibilitatea artistică a prezentului.
Tosatti, prin lucrări create din materiale vii, perisabile, destramă iluzia „perfecțiunii eterne” a Antichității și propune o perspectivă critică asupra istoriei ca proces instabil, aflat într-o continuă transformare. În felul acesta, el devine o punte conceptuală între fragilitatea lumii antice și fragilitatea lumii de azi.
Kiefer, care încheie expoziția cu un peisaj monumental plasat lângă un mulaj pompeian, readuce tema ruinelor în miezul secolului XX: războaie, traume, prăbușiri ideologice. Opera lui afirmă că marile catastrofe nu aparțin trecutului — ele continuă să modeleze umanitatea și felul în care ne raportăm la istorie 🕊️.
Iar la final, călătoria lui Sacer se încheie în Dacia. Vocea lui, aceea care ne-a purtat din Pompei până aici, se stinge pe pământul unde probabil i s-a încheiat și viața. Expoziția devine un memorial simbolic — o punte între tragedia universală a Vezuviului și pământul României, o meditație asupra felului în care cultura ne ajută să privim în față propria noastră impermanență. Și recunosc: am ieșit din expoziție cu o liniște grea în mine, dar și cu o claritate nouă — că unele povești nu se termină, doar schimbă vocea care le spune 🌙.” SURSA
N.R.: „💫„Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” nu este doar o expoziție, ci o întâlnire între lumi despărțite de secole, unite de aceeași nevoie de a înțelege, de a păstra și de a renaște. 🌋 Pășești printre vestigii care au supraviețuit cataclismelor și descoperi peste 100 de exponate aduse din importante muzee italiene, într-o călătorie care leagă istoria de fragilitatea și frumusețea eternă a lumii! 🖼️Fiecare frescă, sculptură și artefact poartă cu sine memoria unei lumi apuse, dar care încă ne vorbește, ne emoționează și ne apropie. ⏳ Expoziția este deschisă până pe 29 martie 2026. Program de vizitare: miercuri – duminică 10.00-18.00” DETALII
Bilete: Adulţi – 88 lei; Pensionari – 44 lei; Studenți – 22 lei. Adresa: Muzeul Naţional de Artă Timişoara Piaţa Unirii, nr.1 Timişoara.
ÎNGERUL CUȚITELOR: Statuie de 8,2 metri și 3,5 tone, realizată din 100.000 de „arme albe” confiscate/ predate voluntar face Turul Păcii în Marea Britanie
INSIDER: „Îngerul Cuțitelor”, Marea Britanie – „Să facem din tun tractoare / Din atom – lumini, izvoare / Din rachete nucleare / Pluguri de arat ogoare!’ – varianta cu monarhie constituțională…
N.R.:”Statuia din imagine este „The Knife Angel” (Îngerul Cuțitelor), un monument național împotriva violenței și agresiunii. A fost creată de artistul Alfie Bradley și British Ironwork Centre. Sculptura are o înălțime de aproximativ 8,2 metri (27 de picioare) și cântărește 3,5 tone. Este realizată din peste 100.000 de cuțite și lame confiscate sau predate voluntar de către 41 de secții de poliție din Marea Britanie.
Scopul său este de a crește gradul de conştientizare cu privire la infracțiunile cu cuțitul și de a promova un mesaj de pace și non-violenţă. Sculptura nu are o locație permanentă, ci face un turneu prin diferite oraşe şi localități din Marea Britanie pentru a inspira schimbarea și a servi ca un catalizator pentru dialog și educaţie.” SURSA
ARHIVĂ: STOP (STAR) WARS: „Să facem din tun tractoare/ Din atom – lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare!” OXXXO ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris
AVICENNA: Descoperirile lui, acceptate de medicina modernă după 1000 de ani – Bustul său degradat, cu spatele la bulevard, inexistent bucureșteanului grăbit!
INSIDER: „Statuia lui Ibn Sina (Avicenna) – În Parcul Eroii Sanitari lângă curtea Facultății de Medicină Carol Davila. Statuia este așezată cu spatele la bulevard. Se află într-o stare jalnică. Bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8.” SURSA
N.R.: Pe numele său adevărat, Abu’Ali al-Husayn Ibn Abd Allah Ibn Sina, „Sheikh al-Rais” („Prinț al savanților”), Avicenna (numele latinizat sub care a rămas cunoscut) a fost un medic și filosof persan (980- 1037), preocupat, de asemenea, de astronomie, chimie, psihologie. Arabii îl numeau „al treilea Aristotel”. Avicenna este autorul a sute de lucrări care au stat la baza studiilor medicale și a studiilor experimentale din diverse domenii timp de peste cinci secole, deopotrivă în Orient și în Occident. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Cartea vindecării” și „Enciclopedia medicală Qanun”. Se spune despre Avicenna că avea o memorie excepţională, că, la vârsta de numai 14 ani, I-a citit dintr-o „suflare”, zi și noapte, pe Hipocrate, considerat, astăzi, „părintele medicinei”. Avea doar 17 ani când a început să practice medicina, după ce l-a vindecat pe emirul Nuh II, de otrăvire cu plumb. De-a lungul întregii sale vieți, savantul persan a fost convins că orice boală se poate vindeca dacă îi sunt cunoscute cauzele şi factorii care-i influenţează apariţia. Avicenna a fost primul care a stabilit reguli despre modalităţile de testare a unui medicament nou, înainte ca acesta să fie administrat pacienţilor, iar într-una dintre cărţile sale sunt înregistrate nu mai puţin de 760 de medicamente, cu informaţii despre utilizarea şi eficacitatea acestora. Savantul persan este și unul dintre primii medici care au observat relaţia dintre emoţii, starea fizică a pacienţilor și efectele benefice ale muzicii asupra corpului şi spiritului, ceea ce medicina modernă va accepta abia după mai multe secole. Începând cu 2003, UNESCO a instituit Premiul Avicenna, care se acordă la fiecare doi ani, pentru realizări deosebite în domeniul eticii în ştiinţă, scopul fiind de a atrage atenţia asupra problemelor ridicate de progresele ştiinţifice și tehnologice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba binelui pentru oameni.
Experimentul lui Avicenna a avut ca scop să arate felul în care frica, dacă nu este gestionată corect, poate să paralizeze fiinţa. Chiar dacă, pentru experiment, s-a folosit de două animale, savantul persan a explicat faptul că mecanismele care se declanşează în organism, in condiţii de frică, sunt valabile și la om. În două cuști separate, securizate şi aşezate la mică distanţă una de alta, Avicenna a pus un lup și un miel, astfel încât cele două animale să se poată vedea permanent, dar fără să existe vreun risc ca lupul să evadeze din cușcă sau să atace mielul. Și lupul şi mielul au primit hrană și apă din belşug. În timp ce lupul a mâncat toată hrana din cușcă și, sătul fiind, a urlat tot timpul, încercând să rupă gratiile și să ajungă la miel, acesta din urmă a refuzat hrana şi, paralizat de spaimă, nu a rezistat mai mult de o săptămână.
Mutatis mutandis, spune experimentul lui Avicenna, „mielul” poate fi oricare dintre oameni, într-un anumit context, iar „lupul” orice fel de pericol real sau imaginar, care anulează gândirea logică. La om, ca la majoritatea mamiferelor, frica provoacă o activitate hormonală intensă, care poate determina pielea să elibereze un miros puternic, generează, în acelaşi timp, o excitare a văzului şi a auzului. Omul înspăimântat încremenește ca o statuie, rămâne nemişcat și fără să respire sau se ghemuiește instinctiv, pentru a scăpa de privirea celorlalți. Inima bate violent și palpită, se modifică ritmul cardiac, respiraţia este accelerată, glandele salivare acționează imperfect, gura devine uscată, mușchii tremură etc. Experimentul lui Avicenna despre frică a evidenţiat, în urmă cu aproximativ o mie de ani, ceea ce oamenii de ştiinţă de astăzi au descoperit despre unul dintre cele mai vechi şi mai puternice sentimente care ne influenţează starea de spirit, comportamentul, deciziile, felul de a fi, de cele mai multe ori fără să conştientizăm mecanismele subtile ale minţii noastre sau fără să recunoaştem că suntem vulnerabili dintr-o astfel de perspectivă. Există tot felul de frici – de la cele individuale, la cele colective, de la simple temeri, frici „liniştite”, banale sau bizare (frică de întuneric, de praf, de oglinzi, de valuri, de insecte etc.), la fobii generatoare de panică și anxietate, care au ca resort percepţii si reacţii individuale, subiective, și numai într-o anumită măsură o realitate obiectivă. Creierul este responsabil de blocarea comportamentului firesc, provocând un fel de „paralizie” mentală, printr-un exces de analiză, cauzele unor astfel de reacţii rămânând, în mare parte, necunoscute.
„AVICENNA (IBN SINA) 980, BUKHARA (PERSIA) -1037, HAMEDAN/ GÂNDITOR, FILOZOF, MEDIC ȘI MATEMATICIAN PERSAN UNUL DINTRE CEL MAI CUNOSCUȚI SAVANȚI DIN IRAN ŞI DIN LUME/ AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN-2003″
GALATEEA CONTEMPORARY ART: Expoziția „?” de Lucian Țăran – 60 de bebeluși din ceramică abandonați pe gresia rece – Mai suntem lăsați să fim oameni?
INSIDER: „La Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei nr. 132 din Bucureşti sector 1) are loc până pe 16 decembrie 2025, expoziția „?” a sculptorului Lucian Ţăran. Simbolul interogaţiei deschide eventuale introspecții la nivel personal și social în căutarea unui răspuns salvator la adresa conştiinţei umane contemporane. Întrebarea este dacă omul mai este om, dacă această societate în continuă transformare reuşeşte să salveze oamenii sau să-i ducă spre autodistrugere, datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei care ridică nivelul de pericol în cazul conflictelor pe motive mercantile şi egocentrice de supremație economică și teritorială. În fața acestor provocări e bine să amintim că în natura umană există iubire, pace și compasiune. (Iulian Virtopeanu)
Lucrarea ,,?” a sculptorului-ceramist Lucian Ţăran elimină tot ce nu e necesar. Şaizeci de copii din ceramică. Atât. Nu ai nevoie de explicații. Se înmulţesc în capul tău pentru că aşa fac numerele reale. Nu stau pe loc. Şaizeci devin şase mii care devin ceva ce nu mai poți număra. Şi în această progresie se relevă adevărul pe care vremea noastră a ales să îl ignore: faptul că fiecare formă ceramică reprezintă nu o cifră statistică, ci o viaţă, una sacră.
Te uiți la aceste forme mici și ceva arde. Arderea asta e esenţială. Dacă nu arde, nu funcţionează. Pentru că în ea recunoaştem focul din care ceramica s-a născut-aceeaşi temperatură de 1150 de grade care a transformat lutul în mărturie permanentă. Artistul n-a vrut să ne simțim confortabil. Confortul omoară arta. Artistul a vrut să ne trezească. În această trezire găsim rostul cel mai înalt al artei: nu să ne decoreze vieţile comode, ci să ne facă să vedem ceea ce am ales să nu vedem.
Fiecare copil ceramic poartă greutate. Nu o greutate fizică, ci una emoțională. Greutatea a ceea ce am pierdut, ce pierdem în continuare, ce ne prefacem că nu vedem. Pentru că lutul din care sunt făcuți ne reaminteşte ce suntem cu adevărat – fragili, modelabili, muritori. Întrebarea e chiar acolo: „Mai suntem lăsați sa fim oameni?” Ea te lovește sau nu. Dacă te lovește, o să ştii și răspunsul. În liniştea ce încojoară aceşti mici martori, alături de Ţăran, nu cerem pacea. O pretindem.” SURSA
N.R.: Program – Luni, Miercuri, Vineri: 16.00-20.00 Marți, Joi: 12.00-16.00.. Chiar dacă e închis expoziția se vede din stradă și timpul va încremeni o clipă în momentul în care o zărești în goana zilnică. Și chiar dacă nu te oprești, imaginea îți va rămâne pe retină și te va bântui un timp, iar toate gândurile tale vor fi întrebătoare…
GRAND HÔTEL DU BOULEVARD: Primul Crăciun – cu soldaței „Spărgător de Nuci” pentru uriași, căluți de carusel, globuri supradimensionate și mii de luminițe
INSIDER: „Corinthia Grand Hotel du Boulevard – Decorul exterior al Corinthia Bucharest, creat de renumitul designer lituanian Mantas Petruškevičius, transformă fațada hotelului într-o scenă vibrantă, unde teatralitatea se întâlnește cu nostalgia lumii lui Dickens. Arhitectura Belle Époque capătă o nouă viață sub lumina caldă a mii de metri de ghirlande, într-un spectacol ce evocă eleganța unui decor clasic, reinterpretat cu rafinament contemporan.
Brazi naturali și artificiali, decorațiuni în formă de cai și baloane, precum și structuri ornamentale amplasate pe balcoane și marchize creează o compoziție festivă spectaculoasă. alături de impunătorii soldați „Spărgătorul de Nuci”, fiecare element contribuie la un univers vizual coerent, plin de poveste.
Rezultatul este o atmosferă de sărbătoare cu adevărat feerică, în care luxul discret, inspirația victoriană și magia Crăciunului se împletesc într-un decor care transformă hotelul într-un punct de atracție emblematic al sezonului festiv din București.” SURSA
N.R.: „Grand Hôtel du Boulevard este situat în centrul Bucureștiului, la intersecţia străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. În 1865 omul de afaceri Jacques Herdan cumpără terenul și începe construcția unui hotel după planurile arhitectului Alexandru Orăscu – primul arhitect din Țara Românească cu studii de specialitate finalizate la Berlin și Munchen (autorul clădirii Universității și a Palatului Dacia din capitală). Clădirea numită Hotel Herdan este inaugurată în 1871 (după alte surse hotelul a început să funcționeze din 1873); are la parter un restaurant franţuzesc și librăria Alcalay. Începând cu 1877 hotelul se numește Grand Hôtel du Boulevard și este primul hotel bucureştean care a tras apă curentă. Dotat de la inceput cu iluminat electric, ascensor, omnibus de la gară, salon de lectură, post telefonic și adresă telegrafică specială. Hotelul este apreciat dar prețurile sunt mari, de exemplu, o cameră modestă costă 12 franci pe zi în 1877.
De-a lungul timpului, Grand Hôtel du Boulevard a găzduit săli de pictură, întruniri parlamentare, iar în saloane, după 1918 se organizează „Pour toi et pour moi”, un club de dans cunoscut în perioada respectivă. În 1934, patru ofiţeri ai armatei române pun la cale un atentat împotriva regelui Carol al II-lea. Aceştia se cazaseră la etajul doi, în camera 44, şi au plănuit uciderea regelui în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei, atentatul a eşuat, ofiţerii fiind arestaţi. Mai târziu, regimul de după război a naționalizat hotelul, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, acolo unde fusese celebra Librărie Alcalay. Între 1950 şi 1974 clădirea a fost un sediu ministerial. Hotelul a fost în renovare de mai bine de 10 ani. Niro Investment Group a achiziționat hotelul şi a încheiat un parteneriat cu Corinthia Hotels. Hotelul a fost redeschis în martie 2025 sub numele Corinthia Grand Hôtel du Boulevard.” SURSA
Adresa Bulevardul Regina Elisabeta nr.21, București. Preţ pentru 1 noapte, 2 adulţi – 2.392 lei.
ARHIVĂ: RESTAURARE: Grand Hôtel du Bulevard, ascuns în centrul Capitalei. Peisajul strică faţada!
CASA MIȚA BICICLISTA: Crăciun unit sub o singură stea și un kilometru de ghirlande luminoase!
INSIDER: „✨ Casa Mița Biciclista — un cer plin de stele și un strop de magie. În acest an, Casa Mița Biciclista își întâmpină vizitatorii într-o atmosferă feerică, transformându-și fațada într-un cer plin de stele care luminează discret una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului. Sub conceptul „Sub aceeași stea”, decorul aduce împreună tradiția, emoția și bucuria sărbătorilor, invitându-ne să privim orașul cu mai multă căldură și speranță.” SURSA
N.R.: „Suntem gata. Întâlnirea sub aceeași stea începe. Anul acesta, Crăciunul de la @lamitabiciclista se aprinde altfel. Vorbim despre sens, despre lumina care nu doar strălucește, ci adună. Pe fațada casei istorice au prins formă 11 stele create special pentru La Mița Biciclista, în urma unui dialog minuțios între Mantas Petruskevicius și echipa noastră. Steaua cea mare, de 5 metri, conduce compoziția ca un reper al orașului. În jurul ei, peste 1 km de ghirlande luminoase și 200 m de ghirlande aurii croiesc un cer nou. Un Crăciun al orașului unit, nu al orașului risipit. Un loc în care oamenii se pot regăsi, fie și pentru o clipă, sub aceeași stea.” SURSA
MASCARONI: „Cicatrici ale fostei frumuseți” a posomorâtului de București
INSIDER: „Am urât posomorâtul ăsta de București încă din prima zi a relației noastre. Ne mai intersectasem noi fugar până atunci, dar în ’98, venit la facultate, când am coborât din tren și talpa mea i-a atins asfaltul, am știut că trebuie să fac orice-mi stă în putință să fug de-aici. N-am reușit, nici după 27 de ani.
Am trăit împreună, așa, ca doi oameni căsătoriți din obligație, împărțind nopți în paturi separate. Am tot încercat în timpul ăsta să-i dau o șansă, să las de la mine, să iert. Și, recunosc, din când în când, parcă-l vedeam zâmbind, ca să nu zic că-mi părea chiar simpatic. Odată mutat în inima lui, la centru, lucrurile s-au schimbat în puțin mai bine, mai ales de când mi-am dat seama că nu e vina lui că e așa cum e, că n-a fost mereu așa, că, asemeni oricui, în tinerețe era mult mai chipeș și mai plin de bun gust. Plimbările lungi, câteva tururi ghidate și niște evenimente la care-am participat mi-au scos în cale, pe lângă timida admirație pe trend ascendent, niște detalii care aveau să mă macine.
Am descoperit că Bucureștiul poartă niște cicatrici ale fostei sale frumuseți, ascunzându-le chiar sub ochii noștri. Se cheamă “mascaroni”. Știu, nici eu nu auzisem de cuvântul ăsta dubios, până recent. Sunt fețele care împodobesc clădirile din vremea tinereții Bucureștiului, unele înfățișând oameni, altele animale, altele personaje mitologice. Sunt mulți, mult mai mulți decât mi-aș fi imaginat, și sunt foarte timizi. Rar se întâmplă să-ți întâlnești privirile cu ale lor, dacă nu-i cauți. Și chiar când îi cauți, poți trece de zeci de ori prin același loc, și să nu ți se arate. Sau oi fi doar eu.
Spuneam, sunt fascinat de chipurile astea misterioase, martorii ăștia tăcuți ai trecerii Bucureștiului. Am început, cu ajutorul Oanei, să inventariez prezența lor. O fac în primul rând pentru mine (mai rar am avut un proiect atât de personal), și-apoi poate pentru vreun rătăcit care-ajunge-n Gara de Nord și nu dă nicio șansă urâțeniei ăsteia de oraș. Are și o valoare documentară demersul, pentru că am fotografiat deja mascaroni pe care știu că în câțiva ani n-o să-i mai vadă nimeni.
Și… asta voiam să zic, în prea multe cuvinte. E îndrăzneț să mă gândesc că o să reușesc să-i inventariez pe toți, la cât de bine se ascund. Am fotografiat câteva sute până acum și sunt încă foarte departe de suma de vreo 2000 la care sper să ajung. Există o pagină de Facebook, există o pagină de Instagram, există o hartă cu fotografii și vă invit pe la toate trei, pun link-urile în comentarii. M-aș bucura să știu c-ați început să-i vedeți. Faces of Bucharest meet the world. Faces of Bucharest e pacea mea cu Bucureștiul, chiar dacă nu cu ăsta de azi.” SURSA
N.R.: „Mascaronii sunt elemente decorative sculptate, sub formă de capete umane, animale sau fantastice, folosite în arhitectură pentru a decora faţadele clădirilor, precum deasupra ușilor, ferestrelor sau pe chei de boltă. Inițial, aveau un rol apotropaic (menit să sperie spiritele rele), dar ulterior au devenit un ornament pur decorativ. Termenul provine din italianul „mascherone” și are la bază latinescul „masca”. Sunt frecvent întâlniți în arhitectura gotică, barocă, Beaux Arts și Art Nouveau.
NOVOSIBIRSK, RUSIA: Monumentul Șoarecelui de Laborator care împletește spirala „geamănă” de ADN – sacrificiul ignorat pentru progresul uman!
INSIDER: „Știați că în Rusia în orașul Novosibirsk se află Monumentul Șoarecelui de Laborator? Novosibirsk, este al treilea oraș ca mărime din Rusia și un important centru științific. Monumentul a fost dezvelit în 2013 în fața Institutului de Citologie și Genetică. Această sculptură remarcabilă din bronz înfățișează un șoarece purtând ochelari și tricotând o catenă de ADN cu dublă spirală.
Monumentul este un simbol al recunoștinței pentru milioanele de șoareci care au contribuit la descoperiri în genetică, cercetarea cancerului și nenumărate alte progrese medicale. Monumentul a fost ideea artistului Andrey Kharkevich, care a dorit să creeze ceva care să recunoască sacrificiul adesea trecut cu vederea pe care aceste creaturi îl fac pentru progresul uman.
Având o înălțime de aproximativ 70 de centimetri, șoarecele stă pe un piedestal de granit, lucrând cu sârguință la elementele constitutive ale vieții. Oamenii de știință de la institut trec zilnic pe lângă el, ca o reamintire constantă a responsabilității etice pe care o poartă. Șoarecii de laborator au jucat un rol esențial în dezvoltarea de tratamente pentru boli precum diabetul, cancerul și Alzheimerul…etc. Asemănarea lor genetică cu oamenii îi face neprețuiți pentru testele medicale. Acest monument servește atât ca mulțumire, cât și ca o meditație asupra relației complexe dintre oameni și animale în progresul științific. A devenit un reper îndrăgit și un loc de pelerinaj pentru oamenii de știință din întreaga lume.” SURSA
N.R.: Monumentul şoarecelui de laborator este o sculpturā din Novosibirsk, Akademgorodok, Siberia, Rusia. Este situat într-un parc în faţa Institutului de Citologie şi Genetică al Academiei Ruse de Științe și a fost finalizat la 1 iulie 2013, coincizând cu cea de-a 120-a aniversare a fondării oraşului.
Monumentul, care se află pe un piedestal de granit, reprezintă un şoarece de laborator purtând ochelari de soare cu pince-nez pe vârful nasului. Şoarecele tine andrele de tricotat în labe şi este reprezentat tricotând o dubla spirală de ADN. Figura din bronz are doar 70 cm înălțime, dar înălțimea totală a monumentului, inclusiv piedestalul, este de 2,5 metri. Spirala de ADN care iese din andrelele de tricotat şerpuieşte spre stånga, arătând astfel că este vorba de ADN-ul Z, un fel de spirala geamănă de ADN, încă puțin înțeles – acest simbol al cercetării ştiinţifice care mai este de făcut. În schimb, ADN-ul B, mai comun (prezentat în lecțiile şcolare), şerpuieşte spre dreapta.
Expoziția Muzeului de Istorie a Geneticii din Siberia – Autorul si artistul A. Kharkevich/ Sculptorul A. Agrikolyansky/Turnātoria M. Petrov/ Instalat de Institutul de Citologie şi Genetică, Filiala Siberiană a Academiel Ruse de Științe – 4 iulie 2013.” DETALII
TOTEM ☮️ BREZOI: Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni
INSIDER: „Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni – Volkswagen Transporter T1 este primul model de microbuz produs de Volkswagen (în anul 1950 în fabrica Wolsburg; 8.000.000 unități în toată lumea), renumit pentru succesul său enorm şi statutul de icon al secolului XX. Este încă produs în Brazilia cu un preț de vânzare începând de la 50.000 dolari.”
N.R.: „În plan central, în registrul superior, creatorii au dispus un grup de muzicieni blues – rock, solişti vocali și instrumentişti realizați din metal oxidat, culoarea ruginie pregnantă fiind destinată a ieşi în evidență pentru a contrasta cu verdele vegetaţiei invocând-o cu entuziasm pe Regina muzicii blues, Beth Hart, îndrăgostită de Brezoi și Vâlcea, încremenită pentru viitorime într-o atitudine de perpetuă solistică ce pare a face să răsune munţii, de acolo, de sus. Locul este ales strategic, cu vizibilitate maximă, fiind accesibil privirii şi de pe Vf. Cozia. Muzicienii sunt așezați pe un postament din piatră naturală zidită, adusă chiar din munţii din apropiere, de pe Valea Latoriței, așadar, poartă amprenta telurică a locului. În fața postamentului, creatorii au dispus un element vizual original, un portativ muzical, ca o mică partitură, pe care unii încearcă să o și fredoneze. Totul este flancat lateral de litere volumetrice luminoase, de mari dimensiuni, vizibile de departe, cu denumirea „BREZOI”. Peisagiştii de la firma vâlceană Agroexpert au creat și un grup de plante cu arbori de talie înaltă, cu valoare ornamentală atât vara, cât şi iarna, de faima acestora fiind legată și Poiana lui Căliman, dintre Călimănești și Căciulata.
Brezoi este un oraș în judeţul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea Brezoi (reşedinţa), şi din satele Călinești, Corbu, Drăgăneşti, Golotreni, Păscoaia, Proieni, Valea lui Stan şi Văratica. Se află în nordul judeţului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intracarpatică, cunoscută sub numele de Ţara Loviştei. Oraşul este înconjurat de păduri de conifere. Oraşul se află la 35 km nord de Râmnicu Vâlcea şi la 66 km sud de Sibiu. În 2011 oraşul avea peste 6000 de locuitori, însă populaţia a scăzut de-a lungul timpului. În ultimii ani, la umbra Țurtudanului, oraşul Brezoi s-a dezvoltat atât de mult încât a fost votat una dintre destinațiile anului 2022 din România. Un element care a ajutat la dezvoltarea oraşului este chiar festivalul de blues, Summer Camp Brezoi, iniţial intitulat Open Air Blues Festival – cel mai mare festival de blues din țară, unde se reunesc unii dintre cei mai interesanți artişti de blues, blues-rock, jazz, fusion, soul, gospel şi funk din întreaga lume, Beth Hart, artista, nominalizată la Grammy a susținut un concert aici. Festivalul, apărut în 2017, se desfășoară pe parcursul a 6 zile și 6 nopţi, în inima munţilor, de-a lungul văii râului Lotru.’ DETALII
GRAND EGYPTIAN MUSEUM: „Portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact”
INSIDER: „Dupa ce se decantează toată informația, rămâi cu un sentiment greu de explicat — că nu doar ai fost într-un muzeu, ci într-un portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact. La Grand Egyptian Museum, totul devine mai clar: istoria e ceva ce simți. Îți rămâne în piele si în liniștea cu care privești coloșii lui Ramses și te întrebi câte povești mai ascund încă pereții ăia uriași.
Și mai rămâi cu un sentiment pe care la început nu poți să-l explici, până când îți dai seama că, de fapt, este fericire pură. ♥️ ” SURSA
ARHIVĂ: ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”? OXXO KARNAK: În Marele Templu, Sala Hipostilă are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Notre Dame din Paris și catedrala St.Paul din Londra ar fi pierdute între pereţii lui! OXXO HALOU SOLAR, GIZA: Codul 777, mărturia conexiunii tărâmurilor pământesc & celest – Trezirea! OXXO EGIPT: „Nu, nu e vreun aeroport românesc, ci tabela de plecări din aeroportul Hurghada!”
infoINSiDER.ro 
