PIRAMIDA DE CRĂCIUN: Premieră în România la Târgul de Crăciun din Piața Constituției – se păstrează tradiția cu lipsa ieslei și a patinoarului!
INSIDER: „A 18-a ediție a Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei din București a adus, pe lângă căsuţele tradiționale, roata panoramică, şi prima Piramidă de Crăciun din România – construcția are 10 metri înălțime şi 7 metri diametru, decorată cu figurine şi simboluri tradiţionale ale iernii, asemănătoare celor din marile târguri din Germania, Austria şi Franţa și are la bază un bar cu băuturi calde de sezon. Piramida se roteşte lent, are trei motoare independente care asigură mișcarea circulară a platformelor, este iluminată cu fibră optică şi decorată cu figurine de Moşi Crăciun, Spărgători de Nuci şi îngeraşi. Pentru construcția ei meșteri cu experiență au lucrat peste 4000 de ore. Târgul de Crăciun Bucureşti a fost organizat de Primăria Capitalei, prin CREART.” DETALII
ARHIVĂ: PIAȚA CONSTITUȚIEI: Ieslea lui Iisus, Căsuța lui Moș Crăciun și bradul lipsesc de la Târgul de Crăciun! „Pentru a folosi Roata Panoramică este obligatoriu să folosiți masca de protecție pe toată durata distracției.” OXXXO PIAȚA UNIVERSITĂȚII: Moș Crăciun de Bucharest Christmas Market vine doar la copiii cu părinți posesori de certificat verde
MONUMENTUL EROILOR MOISEI: Comemorează cei 29 de martiri ucişi în 14 octombrie 1944 de trupele horthyste în retragere, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial
INSIDER: „Monumentul Eroilor din Moisei 📍Maramureș” SURSA
N.R.: „Monumentul Martirilor de la Moisei – amplasat pe o colină la intrarea în comuna Moisei dinspre oraşul Borșa. A fost ridicat inițial din lemn în anul 1966. Ulterior, a fost transpus în piatră în anul 1972 de către sculptorul Vida Gheza.
Monumentul comemorează cei 29 de martiri ucişi în 14 octombrie 1944 de trupele maghiare horthyste în retragere, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Victimele făceau parte din detaşamentele de muncă forțată. Dintre cei identificați ulterior, 24 erau originari din judeţul Mureş, 3 din judeţul Cluj și 4 din județul Maramureş
Ansamblul sculptural, încărcat de simbolism, denumit adesea şi Monumentul Eroilor de la Moisei, este alcătuit din 12 coloane dispuse circular, fiecare având în partea superioară sculptat câte un chip. Zece dintre acestea reprezintă măşti tradiţionale maramureşene, reprezentându-i pe martiri, lar două au chipuri de om reprezentându-l pe cei dol supraviețuitori. Spre monument au fost amplasate 44 de trepte care reprezintă anul in care a avut loc tragicul eveniment. Această operă de artă modernä aminteste de sanctuarele dacice, constituind un arc peste timp între generațiile care au fost şi care vor vent.
Cei doisprezece stâlpi impresionează prin pozitionare si prin semnificatia fiecărei măști: „… Omul pădurii, Omul nopții, Omul apelor sau Omul care horește” (Vida Gheza).
VIDA GHEZA: „Modele sunt măștile. Măștile vechi maramureșene.Expresive. Care redau expresia esențială.”
Interpretarea figurinelor, legată de ororire războiului, potrivit scriitorului Pop Simion: 1. Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați! 2. A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare şi fructele din pomi! 3. A treia mască: să nu mai fie aruncaţi feciorii în războaie! 4. A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în ţarcuri! 5. A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! 6. A şasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! 7. A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! 8. A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! 9. A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! 10. A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!
„Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiștea, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor. […] Pentru mine este un prilej de emoție în plus și de satisfacție pe un înalt plan al conștiinței că artistul care a cioplit trunchiurile de stejar de la Moisei, în forma măștilor maramureşene ce reprezintă lupta dintre viață și moarte, a luptat cândva cu arma în mână pe unul dintre cele mai patetice fronturi ale demnității umane.”
-Geo Bogza, Moisei „Contemporanul”, nr. 2, 13 ian. 1967, p. 1″ DETALII
Gheza Vida (nume la naştere Vida Géza; n. 28 februarie 1913, Baia Mare, Austro-Ungaria – d. 11 mai 1980, Baia Mare, România) [4] a fost cel mai important sculptor modern din Maramureş, membru corespondent al Academiei Române şi membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Gheza Vida a fost membru de partid din 1945.” DETALII
Acest monument ne aduce aminte cât de dure pot să fie uneori timpurile și cât de usor pot să fie orbi uneori oamenii de discursuri naţionaliste pline de ură.
OVIDIUS: Cel mai mare poet al Romei exilat la Tomis/ „capătul lumii” pentru că ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă
INSIDER: „O singură greșeală a șters o viață întreagă de glorie și l-a aruncat pe cel mai mare poet al Romei la „capătul lumii”.
Priviți atent statuia din inima Constanței. Nu este doar un monument de bronz, ci o „fotografie” a disperării, sculptată magistral de italianul Ettore Ferrari în 1887. Acea privire plecată ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale antichității: De ce a fost exilat Ovidiu la Tomis?
Istoria vorbește despre *„carmen et error”* – o poezie și o greșeală. Însă legenda șoptește ceva mult mai periculos: o iubire interzisă. În latină, „carmen” înseamnă poem sau cântec, iar „error” se traduce prin greșeală. În Tristele, Ovidiu scrie cu o luciditate dureroasă că exilul său a fost pedeapsa pentru „un poem și o greșeală”, fără a oferi vreodată detalii clare. Se spune că poetul ar fi fost martorul (sau poate chiar complicele) aventurilor scandaloase ale Iuliei, nepoata Împăratului Augustus. O idilă care a sfidat legile morale ale Romei și a atras furia imperială, condamnându-l pe Ovidiu la un bilet doar dus către țărmurile reci ale Mării Negre.
Imaginați-vă șocul rafinatului poet roman, obișnuit cu banchetele de lux, trezindu-se printre „barbarii” geți, unde vinul îngheța în amfore și Dunărea devenea pod de gheață. Deși a implorat ani la rând iertarea Romei prin scrisorile sale pline de durere (*Tristele* și *Ponticele*), răspunsul nu a venit niciodată. Iar prețul a fost exilul, singurătatea și o viață stinsă departe de casă. Poate de aceea statuia lui Ovidiu nu privește cerul. Ovidiu a rămas al nostru pentru totdeauna, devenind primul mare poet al acestor pământuri. Pe soclul statuii stau săpate chiar versurile pe care și le-a dorit ca epitaf:
*„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul*
*Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent…”*
Astăzi, el privește meditativ spre pământul care l-a adoptat, în fața Muzeului de Istorie, amintindu-ne că uneori, arta se naște din cea mai adâncă suferință. (…)
P.S.-👉 „Carmen” este asociat aproape unanim cu Ars Amatoria (Arta iubirii), o operă considerată scandaloasă de împăratul Augustus, care promova moravuri stricte și reforme morale severe. Poezia lui Ovidiu celebra seducția, pasiunea și libertatea erotică – exact opusul valorilor oficiale ale Romei imperiale.
👉 „Error”, însă, este partea cea mai tulburătoare. Ovidiu o descrie ca pe o vină personală, nu artistică. Istoricii cred că nu a fost o crimă, ci faptul că poetul a văzut ceva ce nu trebuia să vadă. Cea mai răspândită ipoteză vorbește despre un scandal amoros în familia imperială, posibil implicând-o pe Iulia, nepoata lui Augustus. Ovidiu ar fi fost martor, confident sau simplu cunoscător al adevărului — iar asta, într-o Romă a aparențelor, era de neiertat.” SURSA
FOTO 1- Statuia lui Ovidiu din Constanţa, executată în 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari. În cursul ocupaţiei germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulţi ofiţeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918.
FOTO 2 – Replica identică din 1925, la Sulmona (Italia).
N.R.: „Publius Ovidius Naso (n. 20 martie 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila a Republicii Romane – d. 17 d.Hr., Tomis, azi Constanţa, provincia Sciția Mică a Imperiului Roman) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecţiunii formale a stilului și fanteziei creatoare, a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu şi Virgiliu. Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia Metamorfozelor, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.”
LOVINESCU-IERUNCA: Grup statuar în cartierul Cotroceni – două voci din Europa Liberă, în viziunea lui Virgil Scripcariu
INSIDER: „Autor: Virgil Scripcariu – La intersecția străzilor Dr. Grigore Romniceanu și Dr. Petre Herescu. Cartierul Cotroceni.” SURSA
N.R.: „Grupul statuar Lovinescu-lerunca, realizat din bronz si inox, are câteva elemente simbolice: statuile în mărime naturală ale celor doi scriitori şi oameni de radio, reprezentați tineri, învăluiți într-o mantie din inox, „bătută cu toporișca”, care reprezintă trecerea împreună prin viaţă şi un arbore al harpiilor, al răului, unde sunt înfăţişate figurile de securişti, cu capete de bărbați ‘îmbătrâniți în rele” şi corpuri de pasăre. Unul dintre securişti înfăţişați în arborele räului are un corespondent în realitate, este chipul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscutul academician colaborator al securităţii.
[„Viitorul depinde de trecutul pe care i-l oferim.” (Monica Lovinescu)
„Mi-am propus să nu treacă o singură zi fără să fac ceva împotriva celor care îmi furaseră țara.” (Virgil lerunca)
Acest monument este închinat Monicãi Lovinersu (19 XI 1920 – 20 IV 2003) şi lui Virgil Ierunca (16 VIll 1920 – 20 IX 2006), cele mai importante voci ale exilului românesc. Sculptor Virgil Scripcariu – Ansamblul a fost inițiat și realizat de Fundația Humanitas cu sprijinul companiei Dedeman. Donat oraşului Bucureşti cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu. Inaugurat pe 17 decembrie 2023 în prezența initiatorului Anului Centenar şi preşedinte al Fundaţiei, Gabriel Liiceanu.”]
Amândoi, după 1947 au trăit și activat în exil în Franţa. Oameni de cultură/ familie de intelectuali, două dintre cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă. Amândoi decedați la Paris, urnele cu cenușă – aduse în țară Cimitirul Eternitatea din Fălticeni, în mormântul familiei Monicãi Lovinescu, lângă părinții săi, Eugen și Ecaterina Lovinescu, conform dorinței testamentare.
ARHIVĂ: „TRIUNFO” de VIRGIL SCRIPCARIU: „Triumful binelui” a venit din Portugalia în scuarul dintre Casa Miței Biciclista și Biserica Amzei OXXXO TULCEA: „Columna lui Ivan”, înaltă de 20 m și 52 de pagăi marchează momentele când Ivan Patzaichin a adus faimă României dincolo de granițe OXXXO PROIECT 1990: Ce surpriză ne pregăteşte Ninel? OXXXO PROIECT 1990: Ninel, parvenitul de oraş! OXXXO SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București OXXXO ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii
MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ TIMIȘOARA: „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” – „Puntea” celor 100 de artefacte, dintre tragedia Vezuviului și pământul României!
INSIDER: „„Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” este noua expoziție-eveniment care s-a deschis azi la Muzeul Național de Artă Timișoara ♥️
Și ce expoziție! Da, am fost acolo chiar din prima zi, aproape imediat după ce ușile s-au deschis. Încă se simțea în aer emoția aceea proaspătă, de început, când lumea intră într-o poveste pe care o va purta cu ea mult timp 🌫️, fără a ști la ce să se aștepte, căci încă nu e plin social media de poze și live-uri direct din expoziție.
Muzeul, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, găzduiește o expoziție cum nu s-a mai văzut în România, dedicată unuia dintre cele mai tulburătoare subiecte ale istoriei antice: Pompeii, orașul înghițit de cenușa Vezuviului 🌋.
Erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr. a fost un sfârșit atât de brutal, încât și astăzi pare că timpul își ține respirația când ne întoarcem la el. Totul a început în miezul zilei, când orașul era viu și zgomotos, iar oamenii își vedeau de treburile lor obișnuite. Apoi cerul s-a rupt. Lumina s-a stins ca și cum cineva ar fi tras cortina peste soare, iar ziua s-a transformat brusc într-o noapte ireală, grea, sufocantă 🌑. Cenușa a căzut peste Pompei ca un întuneric lichid, oprind vieți, dar surprinzându-le, paradoxal, pentru totdeauna. În ultimele lor gesturi — un braț ridicat, o încercare de fugă, un copil strâns la piept — timpul s-a oprit. Pompeiul nu a dispărut doar; a rămas suspendat, ca o rană deschisă în istoria lumii, un loc în care clipa finală s-a conservat intactă 🕰️, amintindu-ne cât de fragili suntem și cât de straniu supraviețuiește memoria acolo unde viața s-a frânt.
Pompeiul e mai mult decât un sit arheologic. E o prezență. O dovadă că stilul poate supraviețui acolo unde zidurile au pierit. Un simbol al Modernității, care a modelat gustul Europei prin tradiția Grand Tour-ului — acele călătorii în care tinerii aristocrați veneau să descopere frumusețea și ruina, splendoarea și fragilitatea 🌍.
Și, într-un fel neașteptat, povestea aceasta ajunge și la noi, în Timișoara, prin Zsigmond Ormós — marele mecena al orașului și fondatorul muzeelor timișorene. El a vizitat Pompeiul în 1865 și din nou în 1872, iar impresiile lui au stat la baza studiului „Ruinele din Pompei” (publicat în 1879). Cu această ocazie a format o colecție proprie cu artefacte din Pompei și a demonstrat că Timișoara era deja, în secolul XIX, un loc viu de receptare și interpretare culturală — un „Grand Tour dinspre Răsărit”. ✨
Ormós este cel care a adus, într-un fel, Pompeiul în cultura timișoreană, cu ochi de cărturar și sensibilitate de colecționar. Și liantul celor două culturi, care leagă Pompei de Timișoara și face această expoziție ancorată în realitatea noastră 🤝.
În Palatul Baroc din Piața Unirii sunt expuse peste 100 de piese de patrimoniu — fresce, picturi, sculpturi, grafică, fotografii, artefacte rare — venite din marile muzee ale Italiei:
• Museo Archeologico Nazionale di Napoli
• Certosa e Museo di San Martino – Napoli
• Museo della Ceramica Duca di Martina – Napoli
• Galleria Nazionale d’Arte Moderna e Contemporanea – Roma
• Museo e Real Bosco di Capodimonte – Napoli
• Galleria Lia Rumma Milano – Napoli
• Museo Nazionale di Castel Sant’Angelo – Roma
Fragmente de lume romană, întregite de privirea noastră. Expoziția are și o componentă imersivă, narativă, ghidată de o voce. Și nu e o invenție arbitrară — ci pornită de la o descoperire reală: o inscripție arheologică de pe un altar funerar găsit la Adamclisi. Pe el apare numele unui soldat roman, Lucius Valerius Sacer, alături de mențiunea unui prefect al orașului Pompei, din păcate neidentificat.
Din această mică fărâmă de istorie s-a construit un narator postmodern: Sacer, supraviețuitor al Pompeiului, soldat roman ale cărui drumuri au unit epicentrul cultural al orașului cu frontiera Dacie. Prin ochii lui trecem prin momentele unei lumi fragile: ordinea iluzorie a unei civilizații opulente, apoi haosul indiferent al erupției.
Pompeiul a fost redescoperit în 1748, sub Dinastia de Bourbon din Regatul Neapolelui. Primele excavații, făcute mai mult pentru comori și prestigiu politic, au transformat Napoli într-un epicentru cultural, iar descoperirile au devenit scânteia care a aprins imaginația Europei și a alimentat Marele Tur (Grand Tour) ✈️.
În 1863, arheologul Giuseppe Fiorelli schimbă totul: împarte orașul în regiones și insulae, pune ordine în dezordine, iar prin tehnica mulajelor dezvăluie formele tragice ale victimelor — acele „anti-sculpturi” ale morții care încă ne taie respirația.
Pe măsură ce înaintezi în expoziție, vulcanul își schimbă chipul: fertilitate, distrugere, renaștere culturală, prosperitate, ruină romantică, amenințare latentă, laborator pentru arheologie, memorie, reflecție 🌋. Cataclismul natural intră în dialog cu cel uman.
Arta devine oglinda prin care ne vedem vulnerabilitatea. Lucrările lui Gian Maria Tosatti și Anselm Kiefer devin o cheie esențială pentru a înțelege cum reverberează catastrofa în sensibilitatea artistică a prezentului.
Tosatti, prin lucrări create din materiale vii, perisabile, destramă iluzia „perfecțiunii eterne” a Antichității și propune o perspectivă critică asupra istoriei ca proces instabil, aflat într-o continuă transformare. În felul acesta, el devine o punte conceptuală între fragilitatea lumii antice și fragilitatea lumii de azi.
Kiefer, care încheie expoziția cu un peisaj monumental plasat lângă un mulaj pompeian, readuce tema ruinelor în miezul secolului XX: războaie, traume, prăbușiri ideologice. Opera lui afirmă că marile catastrofe nu aparțin trecutului — ele continuă să modeleze umanitatea și felul în care ne raportăm la istorie 🕊️.
Iar la final, călătoria lui Sacer se încheie în Dacia. Vocea lui, aceea care ne-a purtat din Pompei până aici, se stinge pe pământul unde probabil i s-a încheiat și viața. Expoziția devine un memorial simbolic — o punte între tragedia universală a Vezuviului și pământul României, o meditație asupra felului în care cultura ne ajută să privim în față propria noastră impermanență. Și recunosc: am ieșit din expoziție cu o liniște grea în mine, dar și cu o claritate nouă — că unele povești nu se termină, doar schimbă vocea care le spune 🌙.” SURSA
N.R.: „💫„Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” nu este doar o expoziție, ci o întâlnire între lumi despărțite de secole, unite de aceeași nevoie de a înțelege, de a păstra și de a renaște. 🌋 Pășești printre vestigii care au supraviețuit cataclismelor și descoperi peste 100 de exponate aduse din importante muzee italiene, într-o călătorie care leagă istoria de fragilitatea și frumusețea eternă a lumii! 🖼️Fiecare frescă, sculptură și artefact poartă cu sine memoria unei lumi apuse, dar care încă ne vorbește, ne emoționează și ne apropie. ⏳ Expoziția este deschisă până pe 29 martie 2026. Program de vizitare: miercuri – duminică 10.00-18.00” DETALII
Bilete: Adulţi – 88 lei; Pensionari – 44 lei; Studenți – 22 lei. Adresa: Muzeul Naţional de Artă Timişoara Piaţa Unirii, nr.1 Timişoara.
ÎNGERUL CUȚITELOR: Statuie de 8,2 metri și 3,5 tone, realizată din 100.000 de „arme albe” confiscate/ predate voluntar face Turul Păcii în Marea Britanie
INSIDER: „Îngerul Cuțitelor”, Marea Britanie – „Să facem din tun tractoare / Din atom – lumini, izvoare / Din rachete nucleare / Pluguri de arat ogoare!’ – varianta cu monarhie constituțională…
N.R.:”Statuia din imagine este „The Knife Angel” (Îngerul Cuțitelor), un monument național împotriva violenței și agresiunii. A fost creată de artistul Alfie Bradley și British Ironwork Centre. Sculptura are o înălțime de aproximativ 8,2 metri (27 de picioare) și cântărește 3,5 tone. Este realizată din peste 100.000 de cuțite și lame confiscate sau predate voluntar de către 41 de secții de poliție din Marea Britanie.
Scopul său este de a crește gradul de conştientizare cu privire la infracțiunile cu cuțitul și de a promova un mesaj de pace și non-violenţă. Sculptura nu are o locație permanentă, ci face un turneu prin diferite oraşe şi localități din Marea Britanie pentru a inspira schimbarea și a servi ca un catalizator pentru dialog și educaţie.” SURSA
ARHIVĂ: STOP (STAR) WARS: „Să facem din tun tractoare/ Din atom – lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare!” OXXXO ARMAN: „Speranța pentru pace”, Beirut (Cartierul General al Armatei Libaneze) mai înaltă decât „Parcarea pe termen lung’, Paris
AVICENNA: Descoperirile lui, acceptate de medicina modernă după 1000 de ani – Bustul său degradat, cu spatele la bulevard, inexistent bucureșteanului grăbit!
INSIDER: „Statuia lui Ibn Sina (Avicenna) – În Parcul Eroii Sanitari lângă curtea Facultății de Medicină Carol Davila. Statuia este așezată cu spatele la bulevard. Se află într-o stare jalnică. Bulevardul Eroii Sanitari Nr. 8.” SURSA
N.R.: Pe numele său adevărat, Abu’Ali al-Husayn Ibn Abd Allah Ibn Sina, „Sheikh al-Rais” („Prinț al savanților”), Avicenna (numele latinizat sub care a rămas cunoscut) a fost un medic și filosof persan (980- 1037), preocupat, de asemenea, de astronomie, chimie, psihologie. Arabii îl numeau „al treilea Aristotel”. Avicenna este autorul a sute de lucrări care au stat la baza studiilor medicale și a studiilor experimentale din diverse domenii timp de peste cinci secole, deopotrivă în Orient și în Occident. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt „Cartea vindecării” și „Enciclopedia medicală Qanun”. Se spune despre Avicenna că avea o memorie excepţională, că, la vârsta de numai 14 ani, I-a citit dintr-o „suflare”, zi și noapte, pe Hipocrate, considerat, astăzi, „părintele medicinei”. Avea doar 17 ani când a început să practice medicina, după ce l-a vindecat pe emirul Nuh II, de otrăvire cu plumb. De-a lungul întregii sale vieți, savantul persan a fost convins că orice boală se poate vindeca dacă îi sunt cunoscute cauzele şi factorii care-i influenţează apariţia. Avicenna a fost primul care a stabilit reguli despre modalităţile de testare a unui medicament nou, înainte ca acesta să fie administrat pacienţilor, iar într-una dintre cărţile sale sunt înregistrate nu mai puţin de 760 de medicamente, cu informaţii despre utilizarea şi eficacitatea acestora. Savantul persan este și unul dintre primii medici care au observat relaţia dintre emoţii, starea fizică a pacienţilor și efectele benefice ale muzicii asupra corpului şi spiritului, ceea ce medicina modernă va accepta abia după mai multe secole. Începând cu 2003, UNESCO a instituit Premiul Avicenna, care se acordă la fiecare doi ani, pentru realizări deosebite în domeniul eticii în ştiinţă, scopul fiind de a atrage atenţia asupra problemelor ridicate de progresele ştiinţifice și tehnologice, care trebuie să fie întotdeauna în slujba binelui pentru oameni.
Experimentul lui Avicenna a avut ca scop să arate felul în care frica, dacă nu este gestionată corect, poate să paralizeze fiinţa. Chiar dacă, pentru experiment, s-a folosit de două animale, savantul persan a explicat faptul că mecanismele care se declanşează în organism, in condiţii de frică, sunt valabile și la om. În două cuști separate, securizate şi aşezate la mică distanţă una de alta, Avicenna a pus un lup și un miel, astfel încât cele două animale să se poată vedea permanent, dar fără să existe vreun risc ca lupul să evadeze din cușcă sau să atace mielul. Și lupul şi mielul au primit hrană și apă din belşug. În timp ce lupul a mâncat toată hrana din cușcă și, sătul fiind, a urlat tot timpul, încercând să rupă gratiile și să ajungă la miel, acesta din urmă a refuzat hrana şi, paralizat de spaimă, nu a rezistat mai mult de o săptămână.
Mutatis mutandis, spune experimentul lui Avicenna, „mielul” poate fi oricare dintre oameni, într-un anumit context, iar „lupul” orice fel de pericol real sau imaginar, care anulează gândirea logică. La om, ca la majoritatea mamiferelor, frica provoacă o activitate hormonală intensă, care poate determina pielea să elibereze un miros puternic, generează, în acelaşi timp, o excitare a văzului şi a auzului. Omul înspăimântat încremenește ca o statuie, rămâne nemişcat și fără să respire sau se ghemuiește instinctiv, pentru a scăpa de privirea celorlalți. Inima bate violent și palpită, se modifică ritmul cardiac, respiraţia este accelerată, glandele salivare acționează imperfect, gura devine uscată, mușchii tremură etc. Experimentul lui Avicenna despre frică a evidenţiat, în urmă cu aproximativ o mie de ani, ceea ce oamenii de ştiinţă de astăzi au descoperit despre unul dintre cele mai vechi şi mai puternice sentimente care ne influenţează starea de spirit, comportamentul, deciziile, felul de a fi, de cele mai multe ori fără să conştientizăm mecanismele subtile ale minţii noastre sau fără să recunoaştem că suntem vulnerabili dintr-o astfel de perspectivă. Există tot felul de frici – de la cele individuale, la cele colective, de la simple temeri, frici „liniştite”, banale sau bizare (frică de întuneric, de praf, de oglinzi, de valuri, de insecte etc.), la fobii generatoare de panică și anxietate, care au ca resort percepţii si reacţii individuale, subiective, și numai într-o anumită măsură o realitate obiectivă. Creierul este responsabil de blocarea comportamentului firesc, provocând un fel de „paralizie” mentală, printr-un exces de analiză, cauzele unor astfel de reacţii rămânând, în mare parte, necunoscute.
„AVICENNA (IBN SINA) 980, BUKHARA (PERSIA) -1037, HAMEDAN/ GÂNDITOR, FILOZOF, MEDIC ȘI MATEMATICIAN PERSAN UNUL DINTRE CEL MAI CUNOSCUȚI SAVANȚI DIN IRAN ŞI DIN LUME/ AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN-2003″
GALATEEA CONTEMPORARY ART: Expoziția „?” de Lucian Țăran – 60 de bebeluși din ceramică abandonați pe gresia rece – Mai suntem lăsați să fim oameni?
INSIDER: „La Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei nr. 132 din Bucureşti sector 1) are loc până pe 16 decembrie 2025, expoziția „?” a sculptorului Lucian Ţăran. Simbolul interogaţiei deschide eventuale introspecții la nivel personal și social în căutarea unui răspuns salvator la adresa conştiinţei umane contemporane. Întrebarea este dacă omul mai este om, dacă această societate în continuă transformare reuşeşte să salveze oamenii sau să-i ducă spre autodistrugere, datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei care ridică nivelul de pericol în cazul conflictelor pe motive mercantile şi egocentrice de supremație economică și teritorială. În fața acestor provocări e bine să amintim că în natura umană există iubire, pace și compasiune. (Iulian Virtopeanu)
Lucrarea ,,?” a sculptorului-ceramist Lucian Ţăran elimină tot ce nu e necesar. Şaizeci de copii din ceramică. Atât. Nu ai nevoie de explicații. Se înmulţesc în capul tău pentru că aşa fac numerele reale. Nu stau pe loc. Şaizeci devin şase mii care devin ceva ce nu mai poți număra. Şi în această progresie se relevă adevărul pe care vremea noastră a ales să îl ignore: faptul că fiecare formă ceramică reprezintă nu o cifră statistică, ci o viaţă, una sacră.
Te uiți la aceste forme mici și ceva arde. Arderea asta e esenţială. Dacă nu arde, nu funcţionează. Pentru că în ea recunoaştem focul din care ceramica s-a născut-aceeaşi temperatură de 1150 de grade care a transformat lutul în mărturie permanentă. Artistul n-a vrut să ne simțim confortabil. Confortul omoară arta. Artistul a vrut să ne trezească. În această trezire găsim rostul cel mai înalt al artei: nu să ne decoreze vieţile comode, ci să ne facă să vedem ceea ce am ales să nu vedem.
Fiecare copil ceramic poartă greutate. Nu o greutate fizică, ci una emoțională. Greutatea a ceea ce am pierdut, ce pierdem în continuare, ce ne prefacem că nu vedem. Pentru că lutul din care sunt făcuți ne reaminteşte ce suntem cu adevărat – fragili, modelabili, muritori. Întrebarea e chiar acolo: „Mai suntem lăsați sa fim oameni?” Ea te lovește sau nu. Dacă te lovește, o să ştii și răspunsul. În liniştea ce încojoară aceşti mici martori, alături de Ţăran, nu cerem pacea. O pretindem.” SURSA
N.R.: Program – Luni, Miercuri, Vineri: 16.00-20.00 Marți, Joi: 12.00-16.00.. Chiar dacă e închis expoziția se vede din stradă și timpul va încremeni o clipă în momentul în care o zărești în goana zilnică. Și chiar dacă nu te oprești, imaginea îți va rămâne pe retină și te va bântui un timp, iar toate gândurile tale vor fi întrebătoare…
GRAND HÔTEL DU BOULEVARD: Primul Crăciun – cu soldaței „Spărgător de Nuci” pentru uriași, căluți de carusel, globuri supradimensionate și mii de luminițe
INSIDER: „Corinthia Grand Hotel du Boulevard – Decorul exterior al Corinthia Bucharest, creat de renumitul designer lituanian Mantas Petruškevičius, transformă fațada hotelului într-o scenă vibrantă, unde teatralitatea se întâlnește cu nostalgia lumii lui Dickens. Arhitectura Belle Époque capătă o nouă viață sub lumina caldă a mii de metri de ghirlande, într-un spectacol ce evocă eleganța unui decor clasic, reinterpretat cu rafinament contemporan.
Brazi naturali și artificiali, decorațiuni în formă de cai și baloane, precum și structuri ornamentale amplasate pe balcoane și marchize creează o compoziție festivă spectaculoasă. alături de impunătorii soldați „Spărgătorul de Nuci”, fiecare element contribuie la un univers vizual coerent, plin de poveste.
Rezultatul este o atmosferă de sărbătoare cu adevărat feerică, în care luxul discret, inspirația victoriană și magia Crăciunului se împletesc într-un decor care transformă hotelul într-un punct de atracție emblematic al sezonului festiv din București.” SURSA
N.R.: „Grand Hôtel du Boulevard este situat în centrul Bucureștiului, la intersecţia străzilor Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta. În 1865 omul de afaceri Jacques Herdan cumpără terenul și începe construcția unui hotel după planurile arhitectului Alexandru Orăscu – primul arhitect din Țara Românească cu studii de specialitate finalizate la Berlin și Munchen (autorul clădirii Universității și a Palatului Dacia din capitală). Clădirea numită Hotel Herdan este inaugurată în 1871 (după alte surse hotelul a început să funcționeze din 1873); are la parter un restaurant franţuzesc și librăria Alcalay. Începând cu 1877 hotelul se numește Grand Hôtel du Boulevard și este primul hotel bucureştean care a tras apă curentă. Dotat de la inceput cu iluminat electric, ascensor, omnibus de la gară, salon de lectură, post telefonic și adresă telegrafică specială. Hotelul este apreciat dar prețurile sunt mari, de exemplu, o cameră modestă costă 12 franci pe zi în 1877.
De-a lungul timpului, Grand Hôtel du Boulevard a găzduit săli de pictură, întruniri parlamentare, iar în saloane, după 1918 se organizează „Pour toi et pour moi”, un club de dans cunoscut în perioada respectivă. În 1934, patru ofiţeri ai armatei române pun la cale un atentat împotriva regelui Carol al II-lea. Aceştia se cazaseră la etajul doi, în camera 44, şi au plănuit uciderea regelui în Noaptea de Înviere, în momentul în care alaiul regal trecea pe sub balcoanele hotelului spre Dealul Mitropoliei, atentatul a eşuat, ofiţerii fiind arestaţi. Mai târziu, regimul de după război a naționalizat hotelul, la parterul acestuia deschizându-se Librăria Academiei, acolo unde fusese celebra Librărie Alcalay. Între 1950 şi 1974 clădirea a fost un sediu ministerial. Hotelul a fost în renovare de mai bine de 10 ani. Niro Investment Group a achiziționat hotelul şi a încheiat un parteneriat cu Corinthia Hotels. Hotelul a fost redeschis în martie 2025 sub numele Corinthia Grand Hôtel du Boulevard.” SURSA
Adresa Bulevardul Regina Elisabeta nr.21, București. Preţ pentru 1 noapte, 2 adulţi – 2.392 lei.
ARHIVĂ: RESTAURARE: Grand Hôtel du Bulevard, ascuns în centrul Capitalei. Peisajul strică faţada!
CASA MIȚA BICICLISTA: Crăciun unit sub o singură stea și un kilometru de ghirlande luminoase!
INSIDER: „✨ Casa Mița Biciclista — un cer plin de stele și un strop de magie. În acest an, Casa Mița Biciclista își întâmpină vizitatorii într-o atmosferă feerică, transformându-și fațada într-un cer plin de stele care luminează discret una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului. Sub conceptul „Sub aceeași stea”, decorul aduce împreună tradiția, emoția și bucuria sărbătorilor, invitându-ne să privim orașul cu mai multă căldură și speranță.” SURSA
N.R.: „Suntem gata. Întâlnirea sub aceeași stea începe. Anul acesta, Crăciunul de la @lamitabiciclista se aprinde altfel. Vorbim despre sens, despre lumina care nu doar strălucește, ci adună. Pe fațada casei istorice au prins formă 11 stele create special pentru La Mița Biciclista, în urma unui dialog minuțios între Mantas Petruskevicius și echipa noastră. Steaua cea mare, de 5 metri, conduce compoziția ca un reper al orașului. În jurul ei, peste 1 km de ghirlande luminoase și 200 m de ghirlande aurii croiesc un cer nou. Un Crăciun al orașului unit, nu al orașului risipit. Un loc în care oamenii se pot regăsi, fie și pentru o clipă, sub aceeași stea.” SURSA
MASCARONI: „Cicatrici ale fostei frumuseți” a posomorâtului de București
INSIDER: „Am urât posomorâtul ăsta de București încă din prima zi a relației noastre. Ne mai intersectasem noi fugar până atunci, dar în ’98, venit la facultate, când am coborât din tren și talpa mea i-a atins asfaltul, am știut că trebuie să fac orice-mi stă în putință să fug de-aici. N-am reușit, nici după 27 de ani.
Am trăit împreună, așa, ca doi oameni căsătoriți din obligație, împărțind nopți în paturi separate. Am tot încercat în timpul ăsta să-i dau o șansă, să las de la mine, să iert. Și, recunosc, din când în când, parcă-l vedeam zâmbind, ca să nu zic că-mi părea chiar simpatic. Odată mutat în inima lui, la centru, lucrurile s-au schimbat în puțin mai bine, mai ales de când mi-am dat seama că nu e vina lui că e așa cum e, că n-a fost mereu așa, că, asemeni oricui, în tinerețe era mult mai chipeș și mai plin de bun gust. Plimbările lungi, câteva tururi ghidate și niște evenimente la care-am participat mi-au scos în cale, pe lângă timida admirație pe trend ascendent, niște detalii care aveau să mă macine.
Am descoperit că Bucureștiul poartă niște cicatrici ale fostei sale frumuseți, ascunzându-le chiar sub ochii noștri. Se cheamă “mascaroni”. Știu, nici eu nu auzisem de cuvântul ăsta dubios, până recent. Sunt fețele care împodobesc clădirile din vremea tinereții Bucureștiului, unele înfățișând oameni, altele animale, altele personaje mitologice. Sunt mulți, mult mai mulți decât mi-aș fi imaginat, și sunt foarte timizi. Rar se întâmplă să-ți întâlnești privirile cu ale lor, dacă nu-i cauți. Și chiar când îi cauți, poți trece de zeci de ori prin același loc, și să nu ți se arate. Sau oi fi doar eu.
Spuneam, sunt fascinat de chipurile astea misterioase, martorii ăștia tăcuți ai trecerii Bucureștiului. Am început, cu ajutorul Oanei, să inventariez prezența lor. O fac în primul rând pentru mine (mai rar am avut un proiect atât de personal), și-apoi poate pentru vreun rătăcit care-ajunge-n Gara de Nord și nu dă nicio șansă urâțeniei ăsteia de oraș. Are și o valoare documentară demersul, pentru că am fotografiat deja mascaroni pe care știu că în câțiva ani n-o să-i mai vadă nimeni.
Și… asta voiam să zic, în prea multe cuvinte. E îndrăzneț să mă gândesc că o să reușesc să-i inventariez pe toți, la cât de bine se ascund. Am fotografiat câteva sute până acum și sunt încă foarte departe de suma de vreo 2000 la care sper să ajung. Există o pagină de Facebook, există o pagină de Instagram, există o hartă cu fotografii și vă invit pe la toate trei, pun link-urile în comentarii. M-aș bucura să știu c-ați început să-i vedeți. Faces of Bucharest meet the world. Faces of Bucharest e pacea mea cu Bucureștiul, chiar dacă nu cu ăsta de azi.” SURSA
N.R.: „Mascaronii sunt elemente decorative sculptate, sub formă de capete umane, animale sau fantastice, folosite în arhitectură pentru a decora faţadele clădirilor, precum deasupra ușilor, ferestrelor sau pe chei de boltă. Inițial, aveau un rol apotropaic (menit să sperie spiritele rele), dar ulterior au devenit un ornament pur decorativ. Termenul provine din italianul „mascherone” și are la bază latinescul „masca”. Sunt frecvent întâlniți în arhitectura gotică, barocă, Beaux Arts și Art Nouveau.
NOVOSIBIRSK, RUSIA: Monumentul Șoarecelui de Laborator care împletește spirala „geamănă” de ADN – sacrificiul ignorat pentru progresul uman!
INSIDER: „Știați că în Rusia în orașul Novosibirsk se află Monumentul Șoarecelui de Laborator? Novosibirsk, este al treilea oraș ca mărime din Rusia și un important centru științific. Monumentul a fost dezvelit în 2013 în fața Institutului de Citologie și Genetică. Această sculptură remarcabilă din bronz înfățișează un șoarece purtând ochelari și tricotând o catenă de ADN cu dublă spirală.
Monumentul este un simbol al recunoștinței pentru milioanele de șoareci care au contribuit la descoperiri în genetică, cercetarea cancerului și nenumărate alte progrese medicale. Monumentul a fost ideea artistului Andrey Kharkevich, care a dorit să creeze ceva care să recunoască sacrificiul adesea trecut cu vederea pe care aceste creaturi îl fac pentru progresul uman.
Având o înălțime de aproximativ 70 de centimetri, șoarecele stă pe un piedestal de granit, lucrând cu sârguință la elementele constitutive ale vieții. Oamenii de știință de la institut trec zilnic pe lângă el, ca o reamintire constantă a responsabilității etice pe care o poartă. Șoarecii de laborator au jucat un rol esențial în dezvoltarea de tratamente pentru boli precum diabetul, cancerul și Alzheimerul…etc. Asemănarea lor genetică cu oamenii îi face neprețuiți pentru testele medicale. Acest monument servește atât ca mulțumire, cât și ca o meditație asupra relației complexe dintre oameni și animale în progresul științific. A devenit un reper îndrăgit și un loc de pelerinaj pentru oamenii de știință din întreaga lume.” SURSA
N.R.: Monumentul şoarecelui de laborator este o sculpturā din Novosibirsk, Akademgorodok, Siberia, Rusia. Este situat într-un parc în faţa Institutului de Citologie şi Genetică al Academiei Ruse de Științe și a fost finalizat la 1 iulie 2013, coincizând cu cea de-a 120-a aniversare a fondării oraşului.
Monumentul, care se află pe un piedestal de granit, reprezintă un şoarece de laborator purtând ochelari de soare cu pince-nez pe vârful nasului. Şoarecele tine andrele de tricotat în labe şi este reprezentat tricotând o dubla spirală de ADN. Figura din bronz are doar 70 cm înălțime, dar înălțimea totală a monumentului, inclusiv piedestalul, este de 2,5 metri. Spirala de ADN care iese din andrelele de tricotat şerpuieşte spre stånga, arătând astfel că este vorba de ADN-ul Z, un fel de spirala geamănă de ADN, încă puțin înțeles – acest simbol al cercetării ştiinţifice care mai este de făcut. În schimb, ADN-ul B, mai comun (prezentat în lecțiile şcolare), şerpuieşte spre dreapta.
Expoziția Muzeului de Istorie a Geneticii din Siberia – Autorul si artistul A. Kharkevich/ Sculptorul A. Agrikolyansky/Turnātoria M. Petrov/ Instalat de Institutul de Citologie şi Genetică, Filiala Siberiană a Academiel Ruse de Științe – 4 iulie 2013.” DETALII
TOTEM ☮️ BREZOI: Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni
INSIDER: „Microbuzul VW T1 retro, marea dragoste a comunității Flower Power de pretutindeni – Volkswagen Transporter T1 este primul model de microbuz produs de Volkswagen (în anul 1950 în fabrica Wolsburg; 8.000.000 unități în toată lumea), renumit pentru succesul său enorm şi statutul de icon al secolului XX. Este încă produs în Brazilia cu un preț de vânzare începând de la 50.000 dolari.”
N.R.: „În plan central, în registrul superior, creatorii au dispus un grup de muzicieni blues – rock, solişti vocali și instrumentişti realizați din metal oxidat, culoarea ruginie pregnantă fiind destinată a ieşi în evidență pentru a contrasta cu verdele vegetaţiei invocând-o cu entuziasm pe Regina muzicii blues, Beth Hart, îndrăgostită de Brezoi și Vâlcea, încremenită pentru viitorime într-o atitudine de perpetuă solistică ce pare a face să răsune munţii, de acolo, de sus. Locul este ales strategic, cu vizibilitate maximă, fiind accesibil privirii şi de pe Vf. Cozia. Muzicienii sunt așezați pe un postament din piatră naturală zidită, adusă chiar din munţii din apropiere, de pe Valea Latoriței, așadar, poartă amprenta telurică a locului. În fața postamentului, creatorii au dispus un element vizual original, un portativ muzical, ca o mică partitură, pe care unii încearcă să o și fredoneze. Totul este flancat lateral de litere volumetrice luminoase, de mari dimensiuni, vizibile de departe, cu denumirea „BREZOI”. Peisagiştii de la firma vâlceană Agroexpert au creat și un grup de plante cu arbori de talie înaltă, cu valoare ornamentală atât vara, cât şi iarna, de faima acestora fiind legată și Poiana lui Căliman, dintre Călimănești și Căciulata.
Brezoi este un oraș în judeţul Vâlcea, Oltenia, România, format din localitatea Brezoi (reşedinţa), şi din satele Călinești, Corbu, Drăgăneşti, Golotreni, Păscoaia, Proieni, Valea lui Stan şi Văratica. Se află în nordul judeţului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intracarpatică, cunoscută sub numele de Ţara Loviştei. Oraşul este înconjurat de păduri de conifere. Oraşul se află la 35 km nord de Râmnicu Vâlcea şi la 66 km sud de Sibiu. În 2011 oraşul avea peste 6000 de locuitori, însă populaţia a scăzut de-a lungul timpului. În ultimii ani, la umbra Țurtudanului, oraşul Brezoi s-a dezvoltat atât de mult încât a fost votat una dintre destinațiile anului 2022 din România. Un element care a ajutat la dezvoltarea oraşului este chiar festivalul de blues, Summer Camp Brezoi, iniţial intitulat Open Air Blues Festival – cel mai mare festival de blues din țară, unde se reunesc unii dintre cei mai interesanți artişti de blues, blues-rock, jazz, fusion, soul, gospel şi funk din întreaga lume, Beth Hart, artista, nominalizată la Grammy a susținut un concert aici. Festivalul, apărut în 2017, se desfășoară pe parcursul a 6 zile și 6 nopţi, în inima munţilor, de-a lungul văii râului Lotru.’ DETALII
GRAND EGYPTIAN MUSEUM: „Portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact”
INSIDER: „Dupa ce se decantează toată informația, rămâi cu un sentiment greu de explicat — că nu doar ai fost într-un muzeu, ci într-un portal spre o lume care încă respiră prin fiecare artefact. La Grand Egyptian Museum, totul devine mai clar: istoria e ceva ce simți. Îți rămâne în piele si în liniștea cu care privești coloșii lui Ramses și te întrebi câte povești mai ascund încă pereții ăia uriași.
Și mai rămâi cu un sentiment pe care la început nu poți să-l explici, până când îți dai seama că, de fapt, este fericire pură. ♥️ ” SURSA
ARHIVĂ: ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”? OXXO KARNAK: În Marele Templu, Sala Hipostilă are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Notre Dame din Paris și catedrala St.Paul din Londra ar fi pierdute între pereţii lui! OXXO HALOU SOLAR, GIZA: Codul 777, mărturia conexiunii tărâmurilor pământesc & celest – Trezirea! OXXO EGIPT: „Nu, nu e vreun aeroport românesc, ci tabela de plecări din aeroportul Hurghada!”
MONOPOST FERRARI LEGO: Realizat la scara 1:1 din peste 400.000 de piese, greutate 1,5 tone – lângă un SF-23!
INSIDER: „Începând de astăzi, în Băneasa Shopping City, se vor găsi două exponate care nu trebuie ratate: • un monopost Ferrari de Formula 1 din piese LEGO, la scara 1:1. Realizat din peste 400.000 de piese, cântărind circa 1,5 tone, acest monopost a fost condus de Charles Leclerc în cursa demonstrativă de la Miami (și poartă urmele confruntării de pe circuit). Exponatul poate fi admirat până pe 30 noiembrie.
• un monopost Ferrari SF-23 adus în România de Bitdefender, partener oficial al Scuderiei Ferrari. Este un motiv de mândrie pentru fiecare dintre noi că o companie românească are sigla pe monopostul celei mai celebre echipe de Formula 1. ” SURSA
N.R.: Ferrari SF-23 (cunoscut şi sub denumirea sa internā, Proiectul 675) este o maşină de curse de Formula 1 proiectată şi construită de Scuderia Ferrari care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 din 2023. Maşina a fost condusă de Carlos Sainz Jr. şi Charles Leclerc în timpul curselor de Grand Prix. A fost singura maşină care nu a fost Red Bull Racing și care a obținut o victorie în sezonul 2023, Sainz câștigând Marele Premiu de la Singapore din acel an. Maşina a fost dezvăluită ca SF-23 pe 7 februarie 2023, cu o săptămână înainte de lansarea oficială. Ferrari a început anul cu o evoluție a designului său pentru 2022. Cu toate acestea, a devenit curând clar că conceptul initial de aerodinamică „în stil cadă de baie” al Ferrari, cu poduri laterale, începuse să stagneze în ceea ce privește performanţa, iar la Marele Premiu al Spaniei, a fost introdusă o modernizare majorā, schimbând podurile laterale pentru a încorpora un design al rampei downwash similar cu cel al Red Bull. Pe măsură ce anul a progresat, Ferrari a dobândit o mai bună înțelegere a maşinii sale, prin îmbunătățiri personalizate pentru Monza, care i-au îmbunătățit ritmul, permițându-i să obțină pole position-ul și o victorie în cursa de la Singapore.
Şasiu:.Compozit din fibră de carbon cu celulă de supraviețuire și structură de tip fagure de miere. Suspensie – față: Tijă de împingere cu braț dublu; -spate: Tijă de tracțiune cu braț dublu. Motor V6 turbo de 1,6 L (98 cu in) cu injecţie directă, limitat la 15.000 RPM într-o configuraţie cu tracțiune spate, montată central, de 1,6 L (98 cu in) cu un singur turbo, montat central pe spate. Motor electric: Sisteme de recuperare a energiei cinetice şi termice. Transmisie: Ferrari 8 cutii de viteze secvenţiale înainte + 1 cutie de viteze inversă semiautomată. Frâne: Brembo.” DETALII
ARHIVĂ: PARKLAKE: McLaren MCL35M refăcută din 288.315 piese de lego, în mărime naturală
ECATERINA TEODOROIU: În București are două statui – amândouă în sectorul 5!
INSIDER: „În Sectorul 5 din București pe 1 Decembrie 2019 a fost dezvelită statuia primei femei combatante din Armata Română, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, într-un parc pe bulevardul George Coșbuc lângă Academia Tehnică Militară (între Piața Regina Maria și Chirigiu, peste drum de palatul Bragadiru) – statuie realizată de sculptorul Alexandru Papuc.
Tot în sectorul 5, pe Soseaua Panduri Nr.16-18 (la intersecția cu strada Mihail Cioranu, într-un scuar la două sute de metri în spatele statuii lui Tudor Vladimirescu), Eroina de la Jiu a fost imortalizată în bronz de către artistul Valentin Duicu de la Tismana, statuie inaugurată în 2023.
N.R.: „Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu, n. 14 ianuarie 1894, Târgu Jiu, România – d. 22 august 1917, Secui, România) a fost o cercetașă şi participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârşitul bătăliei de la Mărăşeşti luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia Ecaterina Teodoroiu a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, iar acolo a contribuit la înfiinţarea primelor organizații de cercetaşi din țară. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat si a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de casa regală şi avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la Bătălia de la Mărăşeşti, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”
Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată şi apoi distorsionată de regimul comunist. După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari. Iniţial înmormântată în comuna Fitioneşti din județul Putna, osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului. După venirea regimului comunist, deşi acesta promova personaje istorice cu origini umile pentru a arăta contribuția ţărănimii şi muncitorilor la cultura țării, Ecaterinei Teodoroiu s-a dat o importanță foarte redusă: prin studiile făcute, ea urma să acceadă în clasa burgheziei, imaginea sa fusese asociată foarte frecvent cu familia regală, iar mişcarea cercetaşilor din care făcea parte era considerată, la fel, o organizație burgheză „reacționară”. După anii 1960, regimul comunist a virat spre naţionalism şi în timpul lui Nicolae Ceaușescu imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost din ce în ce mai des prezentată ca pe cea a unei eroine naționale, în 1978 realizându-se şi un film despre ea. Legăturile cu casa regală şi rolul în fondarea mişcării cercetaşilor au fost însă trecute sub tăcere. După revoluția din 1989, din cauza utilizării ei de către propaganda comunistă, prezența imaginii ei în contextul comemorărilor contribuției româneşti la Primul Război Mondial a continuat să fie una discretă. Din anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept casă memorială „Ecaterina Teodoroiu, Centrul local de cercetaşi din Târgu Jiu îi poartă numele.
Există multiple monumente in cinstea ei: # Monumentul Ecaterina Teodoroiu” – sculptor Dumitru Mățăcanu (1888-1929), ridicat la Slatina. Construcția a început în 1921 şi a durat până la 31 mai 1925, fiind primul monument din țară ridicat în memoria eroinei. Pe un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colțurile sub forma unor coloane adosate, se află statuia din bronz a eroinei, realizată în mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu mâna stângă ținând arma în cumpănire iar în mâna dreaptă, ridicată, ţine o cască ostășească.
# Monumentul Ecaterina Teodoroiu din Brăila (sculptor Vasile lonescu-Varo, 1928) se compune din sculptura ronde-bosse din bronz turnat şi patinat montată pe un soclu din zidărie cu ciment. Pe soclu, la bază, este încastrată o placă de bronz cu inscripția: Sublocotenent/erou/ECATERINA/TEODOROIU/căzută în luptele de la/Märäşeşti august 1917. Din 1974, monumentul se află amplasat în fața Liceului Gh. Munteanu Murgoci”.
# Monumentul Victoriei (Biruinței) (sculptor Oscar Han, 1934), amplasat la Tișița, reprezintă o imortalizare a victoriei din 1916-1918. Monumentul de bronz, cu o înălțime de 2,50m, o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu cu sabia ridicată deasupra capului. Inițiatorul monumentului a fost Pamfil Şeicaru, pe cheltuială proprie. La inaugurarea din 20 septembrie 1934 au participat regele Carol al II-lea al României şi Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia.
# Mausoleul Ecaterina Teodoroiu (sculptor Milita Petraşcu, 1936), ridicat la Târgu Jiu. Monumentul, realizat din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 x 1,60 m şi înălțimea 2,10 m, are forma unui sarcofag de piatră albă, pe un postament cu trei trepte, pe care este amplasat un basorelief ce prezintă scene din viaţa şi activitatea militară a Eroinei de la Jii – Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe faţa dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal, pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar, celelalte două fețe ne-o înfăţişează în război, pornind la atac cu plutonul şi momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colțuri, veghează patru femei în costum național, ținând în mâini câte o cunună de lauri.
# Monumentul eroilor din Azuga (sculptor loan lordănescu, 1937), Constă din două grupuri statuare în mărime naturală, din bronz, în dreapta o femeie simbolizând Patria sprijină un ostaş rănit; în stânga Ecaterina Teodoroiu în uniformă militară, în momentul când este lovită de un glonț ucigaș, lângă un soldat sprijinit de un tun.
# Monumentul Sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu (sculptor D. Iliescu, 1972), este amplasat la 500 m nord-vest de satul Muncelu, comuna Straoane, pe partea dreaptă a drumului către Soveja. Are un soclu. Pe partea frontală a soclului din piatră fățuită este montat un basorelief, care o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu. Sub acesta se găseşte o placă din marmură pe care se află inscripția: Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea Patriei, la 22 august 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.
# Statuia Ecaterinei Teodoroiu (sculptor lulia Oniţă, 1978), amplasată în Târgu Jiu, pe bulevardul ce-i poartă numele, vis-a-vis de Școala Generală Ecaterina Teodoroiu”;
# Bustul Ecaterinei Teodoroii (sculptor Florin Musta, 1994), turnat in bronz, montat pe un soclu din marmură, este amplasat pe aleea personalităților istorice de pe platoul din faţa Mausoleului de la Mărășești.
Din 1 decembrie 2021 a fost pusă în circulație bancnota de 20 de lei cu chipul ei.” DETALII
PIETRE DE PAVAJ: Cel mai frumos metru pătrat de trotuar din București – (re)amintește pietonului ocolitor de gropi că este „om”-„cer”-„pământ”- „foc”-„stea”
INSIDER: „Instalație artistică de Marian Zidaru la nivelul solului, în fața Muzeului de Artă Recentă (MARe) din Bucureşti. Un fel de „anti-statuie”, deoarece, spre deosebire de statuile tradiționale, aceasta este îngropată în pământ. Cuburile de bronz prezintă diverse simboluri şi cuvinte: „cer”, „pământ'”, „foc”, „stea”, „om”, „pom” și alte inscripţii.”
N.R.: „Marian Zidaru (n. 22 august 1956, Balotești – Ilfov) a absolvit Liceul de Arte Plastice din Craiova în 1977 și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (actuala Universitate Națională de Arte) din București în 1981. A fost cadru universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti până în 1995. Lucrările sale au fost expuse în numeroase galerii și evenimente internaționale, inclusiv la Bienala de la Veneția din 1995. Abordarea sa stilistică implică crearea de ilustrații și sculpturi care reflectă un imaginar dantesc propriu. I-au fost decernate numeroase premii naționale și internaţionale. În ianuarie 2020, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, de către Preşedintele Klaus Iohannis. Căsătorit cu sculptorița Victoria Zidaru, împreună realizând proiecte, conferințe și expoziții de artă.”
CANDELABRUL DIN PARACAS, PERU: Geoglifă preistorică de 181 metri, sculptată pe fața nordică a peninsulei
INSIDER: „Candelabrul este o geoglifă misterioasă desenată într-o dună de nisip cu mii de ani în urmă. Nu se știe cine a făcut acest desen și cu ce scop dar ce este ciudat, nu se șterge chiar dacă privește spre ocean iar oceanul aduce furtuni uriașe și vânturi puternice. Oare cum de rezista așa de mii de ani?! Nimeni nu știe!’ SURSA
N.R.: „El Candelabro” – geoglifă preistorică masiv sculptată pe fața nordică a Peninsulei Paracas din Peru. Geoglifa are o înălțime de aproximativ 181 de metri și este tăiată la o adâncime de circa 1,20 metri în solul deşertului. Este cunoscută și sub numele de „Trident” şi este vizibilă de la o distanţă de până la 12 mile marine, servind probabil ca un semn pentru navigatori. Scopul exact al creației sale rămâne necunoscut, deși o teorie sugerează că ar putea reprezenta tridentul, un simbol al zeului Viracocha din mitologia sud-americană. Ceramica găsită în apropiere a fost datată cu radiocarbon în jurul anului 200 î.Hr., în perioada culturii Paracas. Cea mai bună modalitate de a vedea geoglifa este în timpul unui tur cu barca către Insulele Ballestas, deoarece oprirea pentru vizualizare face parte din itinerariu.
ARHIVĂ:
GORZO LA MARe: „Vrea cineva să fie eu?” – expoziția tablourilor fără nume
INSIDER: „„Vrea cineva să fie eu? (INWARDS/OUTWARDS)” – Expoziție Dumitru GORZO până pe 18.01.2026 la MARe Museum București. Din păcate, nu prea am rezonat cu expoziția actuală a lui Dumitru Gorzo, care ocupă întregul muzeu/ toate etajele. Expoziția îmi pare puțin accesibilă ca mesaj, iar lipsa etichetelor cu titlurile lucrărilor, te aruncă într-o MARe ceață – Cu siguranță, nu vreau să fiu tu! 😁
Clădirea muzeului are un potențial uriaș, este interesantă din punct de vedere arhitectural, bine amplasată și în expozițiile anterioare din loc în loc am tot găsit câte o mică/MARe „comoară”. MARe Museum București – Adresa: Bulevardul Primăverii 15, București sector 1. Program: miercuri – luni 11-19. Intrare: 50 lei / adulți, 25 lei/ elevi, studenți.
N.R.: Dumitru GORZO (născut în Leud, 1975) trăiește și lucrează atât în România, cât și în SUA. Figură cheie a scenei artistice contemporane post-2000, GORZO este un deschizător de drumuri. În această expoziție, propune o aventură vizuală care depășește limitele. Fiind prima expoziție solo a unui artist român la MARe/Muzeul de Artă Recentă, GORZO a preluat complet atât exteriorul, cât și interiorul muzeului. Pe fațadă, a intervenit cu cretă albastră, astfel încât această lecție de desen în jurul unei icoane să provoace relația cu spațiul public a imaginilor delicate din conștiința colectivă.
Expoziția „În interior/Exterior” poate fi descrisă ca un fel de odisee a desenului gestual inițial și foarte personal al artistului. Narațiunea expoziției începe aici, invitând privitorul să participe la această epopee a desenului, care începe mai întâi ca o linie. Această temă este reiterată la primul nivel, unde se observă un dialog între desene și basoreliefuri. Linia de tăiere devine sculptură prin modul în care curbează spațiul. Călătoria vizuală continuă, iar la același etaj, linia se transformă printr-un proces grafic unic într-o pată dublă cu efect stereoscopic. Prin vibrație, desenul trece la un efect pictural. Al doilea nivel se dezvoltă spre pictură, extinzând interacțiunea dintre aspectele negative și pozitive ale desenului prin utilizarea diverselor mijloace artistice de exprimare. Subiectele prezente în expoziție, acele exemple de „gorzolănie” (un joc de cuvinte între „Gorzo” și „golanie/insolență”), sunt monștri arhaici personali, desenați obsesiv de artist. Sunt o modalitate de a surprinde tonul inconștient al unei lumi care apare de fapt astfel în substratul său abisal. Sunt conectați la spațiul magic tradițional din care arta românească se inspiră neîncetat. Curatori: Gregory Lang și Dan Popescu ” DETALII
ARHIVĂ: FOARFECA DUBLĂ: Monumentul feminismului contestatar. Castrator, dar grațios! OXXO OUTSIDE THE BOX: MARe este grădina Ta, Doamne!
SOL REX REGUM: „Soarele, Regele Regilor”, ceas solar de 20 metri – măsoară timpul pe Via Transilvanica
INSIDER: SOL REX REGUM – „Soarele, Regele Regilor”, un ceas solar cu diametrul de 20 de metri, a fost amplasat pe 7 noiembrie 2025 pe Via Transilvanica, „drumul care unește”, la Dealu Negru, județul Bistrița-Năsăud. Piesa centrală, gnomonul, a fost sculptată în formă de fluture de către artistul Alexandru Burlacu, plecând de la conceptul lui Damaschin Berende. Acest simbol puternic a fost realizat din andezit, aceeași piatră folosită pentru bornele care ghidează drumeţii pe Via Transilvanica. ” SURSA
ARHIVĂ: CADRANE SOLARE: Bistrița, Poarta Transilvaniei -„Fără soare eu rămân tăcut” OXXO RITUAL SOLAR LA MAMAIA: „Purtau în ele nu doar funcția de a măsura timpul, ci întreaga poezie a legăturii dintre om, soare și pământ”
MIREILLE MATIHEU, TURUL EUROPEI: Start Concert Aniversar – 60 de ani de carieră, la Sala Olympia din Paris!
INSIDER: „Mă țin de cuvânt și vă spun despre ce am făcut vineri la Paris. Acum câteva săptămâni, înainte de culcare, mi-a venit în gând Mireille Mathieu. Nu mă întrebați de ce. Am căutat rapid pe internet să aflu ultimele vești și vârstă ei, pierdusem șirul anilor. 79 de ani și concert aniversar pentru 60 de ani de cariera la Paris, la sala Olympia. Intru pe loc să cumpăr bilete exact în prima zi a turului, pe 24 octombrie. Mare noroc, căci ele s-au epuizat imediat. Ajungem la concert. Eu, cu mare emoție în suflet, căci Mireille mi-a bucurat viața și îi știu piesele pe de rost. Evident, ca și întreaga sală. Pe un rând din fața, și Enrico Macias. Și privighetoarea din Avignon a început. Aceeași forță, aceeași voce ca în copilăria mea, fără nicio deosebire. Aceeași prezență de femeie-copil, zâmbitoare și bună. Așa am perceput-o mereu, așa este și acum. Am plâns, am râs, am aplaudat-o frenetic, minute în șir. A cântat 2 ore jumatate, cu reveniri la scenă, cu minunate interacțiuni cu publicul. A mulțumit colegilor artiști aflați în sală, personalităților internaționale, printre care și Ministrul Culturii din China. Mireille are o voce perfectă și este o artistă disciplinată dintotdeauna. Urmează un an de concerte în multe orașe din Europa, în special în Franța și Germania. Am trăit o seară tulburătoare. Și iar le mulțumesc părinților mei pentru muzică.♥️’ SURSA
N.R.: „În turneul european, Mireille Mathieu va susține un concert și în România, la Sala Palatului din București pe 22 februarie 2026. Mireille Mathieu (n. 22 iulie 1946, Avignon, Franța) este o cântăreață franceză. De-a lungul carierei sale ea a înregistrat peste 1200 de cântece în 11 limbi, având vânzări de 122 de milioane de albume în lumea întreagă. A fost descoperită de Johnny Stark, managerul celui mai mare cântăreț la acea vreme, Johnny Hallyday. După apariția sa la televiziune, în 1965 și după debutul de la Teatrul Olympia, a fost imediat declarată succesoarea lui Edith Piaf.
Olympia cunoscută în mod obişnuit sub numele de L’Olympia sau în lumea vorbitoare de limba engleză ca Olympia Hall) este o sală de concerte din arondismentul 9 din Paris, Franta, situată la numărul 28 pe Boulevard des Capucines, la egală distanţă de Biserica Madeleine şi Opéra Garnier, la 300 de metri nord de Piaţa Vendôme. Cele mai apropiate stații de metrou/RER sunt Madeleine, Opéra, Havre-Ceumartin şi Auber.
Sala a fost deschisă în 1893 de către unul dintre cei doi co-creatori ai locației Moulin Rouge şi a găzduit numeroase spectacole de operă, balet şi music-hall Spectacolele teatrale au scăzut la sfârşitul anilor 1920, iar Olympia a fost transformată intr-un cinematograf, înainte de a fi redeschisă ca locație în 1954, cu Bruno Coquatrix ca director executiv. Din anii 1960, a fost un loc popular pentru trupele rock.
Olympia a fost amenințată cu demolarea la inceputul anilor 1990, dar a fost salvată printr-un ordin de conservare. Inclusă inevitabil intr-un grup de clădiri care au făcut parte dintr-un amplu proiect de renovare, întreaga clădire a fost demolată şi reconstruită în 1997. Faţada şi interiorul locației au fost păstrate. Vivendi a achiziționat Olympia in 2001 şi aceasta rămâne o locație populară. Locația este ușor de recunoscut după literele gigantice strălucitoare, alb pe roșu, care îi anunță numele.
În acest loc legendar de concerte și divertisment parizian au evoluat artişti precum Edith Piaf, Jacques Brel, Barbara şi Johnny Hallyday, Billie Holiday, The Beatles, The Rolling Stones, etc.
AI EXPO EUROPE: „Invenții, robotică, drone terestre, fără inteligențe artificiale superioare IQ-ului motanului meu, capabil și el să-și găsească jucăriile prin casă”, se parcurge într-un minut. Cel mai ieftin bilet de intrare, 99 euro + TVA!
INSIDER: „Am fost la AI Expo Europe, cea mai tare expoziție de AI-uri. Am primit o invitație de la serviciu, și pentru că o colegă n-a putut să vină, mi-a dat mie și invitația ei așa că l-am luat cu mine pe fii-miu. Am făcut cumva o schimbare de gen, că i-am dat lui ecusonul meu, cu nume de bărbat, și pe mine mă chema Anca – un fel de Antonio Giordano de gen feminin. Locația super – Radisson Blu, hotel de lux, fițe. În parcare la Ateneu – care era la doi pași – n-am găsit loc, era parcarea plină, a trebuit să dau o roată cu mașina, am găsit un loc de parcare, și am plătit pentru 3 ore. Că așa m-am gândit, că stăm vreo 3 ore pe acolo, să ne conversăm cu roboții.
Eu rămăsesem cumva fixat de pe tik-tok să o văd pe roboata Sophia cel puțin, mă așteptam la roboți d-ăia giganți ca în Dubai, de pază, așa că am fost un pic dezamăgit, toată expoziția o puteai parcurge de la un capăt la altul într-un minut. Am văzut expuse niște chinezării care trebuiau controlate prin aplicații de telefon, gen de jucărie pentru copiii de 5 ani. Apoi am văzut un braț mobil care se mișca, dar fără să execute vreo acțiune, pur și simplu se mișca aiurea, un gen de mișcări programate CNC, nimic inteligență artificială – brațul foarte bine realizat, de altminteri. Lângă el era un robot de înălțimea unui copil, care mișca din brațe, chipurile știa karate. Cred că aia a fost cea mai avansată piesă de tehnologie pe care am văzut-o, poate un semi-AI, că îl împingeai și nu cădea, deci cumva era plin de senzori și rutine de mișcare. Mi-am băgat un pic nasul și prin sălile unde se țineau prezentări – era ceva pe domeniu de securitate, exista un program al prezentărilor, dar fiind cu Carol lângă mine, am preferat să vedem chestii decât să asistăm la povești plicticoase. Poate de asta am și ratat partea de AI, că eu ce am văzut a fost un mic salon de inventică și robotică, așa cum mai vezi prin Politehnică de exemplu.
Am văzut apoi un robot care aruncă mingi. Util pentru Simona Halep, ca să se antreneze. Pe ăsta l-am văzut funcționând, avea oarecare forță, mi s-a spus că nu se orientează singur când aruncă mingea, ci trebuie orientat de cineva, era telecomandat. Mi-a mai plăcut apoi o chestie utilă – un aparat care recicla pet-urile în filamente pentru imprimanta 3D. Asta pentru că așa mi-a povestit cineva acolo, că n-am văzut cu ochii mei transformându-se plasticul în fire de imprimantă 3D, dar ideea în sine e excelentă, dacă și funcționează, deși nu e AI, e super tare. Erau și niște puștani de la colegiul Vianu, care făcuseră o dronă chipurile pentru a extrage deșeuri/materiale de pe fundul oceanului, dar care n-ar fi rezistat după părerea mea nici la o adâncime de 20 de metri, și totul era metalic pe ea, cu firele la vedere, adicătelea nimic capsulat, nimic proiectat pentru scufundare. Le-am zis că drona lor ar fi mai utilă ca să strângă cuburile lego de prin casă. Cred totuși că task-ul ăsta îl putea face, din ce am văzut – drona funcționa, făcea mișcări, își găsea obiectele singură și bravo lor că sunt pasionați și au realizat așa ceva. Fii-miu s-a distrat, a pus mâna pe telecomenzi la drone, a vrut să dea noroc cu robotul ăla avansat și cumva îi îndoise brațul invers din articulație. Apoi a cântat la fructe – erau niște fructe conectate la un laptop pe care cumva făcuseră un controller midi, astfel încât fiecare fruct corespundea unei note, și erau vreo 6 fructe, suficiente pentru Carol să scoată niște melodii. N-a interesat pe nimeni să ne explice cum funcționează, că era o chestie haioasă și de efect pentru Carol să poată să cânte acasă la fructe, la legume, ar fi băgat controllerul respectiv pe sintetizatoarele lui și ar fi făcut o simfonia legumelor în do major cu viori Stradivarius sau ansamblu de muzică de cameră în locul unor sunete midi banale.
Ne-am cărat apoi acasă, după o oră doar, că venise ora mesei, oamenii împingeau pe acolo niște cărucioare d-alea mari pline de mâncare, mirosea acolo ca la restaurante, la împinge tava. Puteam să mai stau încă 2 ore că plătisem parcarea, dar noi aveam bilete d-alea ieftine, care costau cam cât niste bilete la concert la Metallica – erau fără mâncare inclusă, și ni se făcuse foame. Practic, ni se deschisese apetitul după vizita la AI-uri, ceea ce a fost un lucru bun.
Ca o concluzie – românii au idei, dar nu știu să le expună. Te duci la salon de AI, te aștepți să vezi AI-uri, holograme care vorbesc, roboți avansați, cu inteligență proprie. Ce am văzut eu nu erau AI-uri, erau invenții, robotică, drone terestre, dar nu prea erau inteligențe artificiale – sau dacă erau, cu siguranță nu depășeau IQ-ul motanului meu, capabil și el să-și găsească jucăriile prin casă. Așa că ăia care se tem că vin AI-urile și le fură locurile de muncă pot sta liniștiți, în România, cel puțin 5-10 ani de acum încolo AI-urile văzute de mine n-au nicio șansă să fure vreun loc de muncă cuiva.’ SURSA
N.R.: „99 euro+TVA costa cel mai ieftin bilet!” DETALII
ARHIVĂ: FUMATE: „BTW vrea să pună România pe harta tehnologiei”. Nimic nou pe hârtoapele mioritice! OXXO BUCHAREST TECH WEEK: Festivalul cel Mare, tehnologie & inovație, din Europa Centrală și de Est „s-a reîncarnat” după doi ani de online OXXO BUCHAREST TECH WEEK: Ajutorul de chelner T8 plânge virtual când i se termină bateria!
SIRENIENI: Este un schelet de sirenă expus la Muzeul Grigore Antipa?
INSIDER: La Muzeul Grigore Antipa din București, la etajul 1 (imediat cum se termină scările, în partea dreaptă) este expus un schelet de animal marin „cu mâini și coadă de pește” care pare scheletul unei sirene. Pe plăcuța este trecut „Manati de Florida (1758, Marea Caraibilor)”, adică lamantinul din Florida – mereu asociat cu folclorul despre sirene. În vestul Africii, „manatee” erau considerate sacre și se credea că au fost odată oameni. Uciderea uneia era tabu şi necesita penitență. În mitologia Serer din Senegal, Gambia și Mauritania, se crede că secretele trecutului sunt deținute de caiman, în timp ce lamantinul deţine secretele viitorului.
N.R.: Lamantinii, familia Trichechidae, genul Trichechus) sunt mamifere marine mari, complet acvatice, în mare parte erbivore, cunoscute uneori sub numele de „vaci de mare”de . Există trei specii vii acceptate de Trichechidae, reprezentând trei dintre cele patru specii vii din ordinul Sirenia: lamantinul amazonian (Trichechus inunguis), lamantinul vest-indian (Trichechus manatus) şi lamantinul vest-african (Trichechus senegalensis). A patra sireniană este dugongul din emisfera estică. Vaca de mare Steller a fost cea mai mare sireniană cunoscută care a trăit, atingând lungimi de 10 metri și greutăți de 5 până la 10 tone, a dispărut din cauza vânătorii excesive în 1768. Se crede că Sirenia a evoluat din mamiferele terestre cu patru picioare în urmă cu mai bine de 60 de milioane de ani, cele mai apropiate rude vii fiind Proboscidea (elefanţii) și Hyracoidea (hiraxii).
Sirenienii (sirenia, sireni, vaci de mare), denumite în mod obişnuit sirene, derivând de la sirenele din mitologia greacă. Sirenii au un corp mare, fusiform, care reduce rezistența la înaintare în apă, și oase grele care acţionează ca un balast pentru a contracara flotabilitatea grăsimii lor. Au un strat subțire de grăsime si. prin urmare sunt sensibili la fluctuațiile de temperatură, care provoacă migrații la scară largă atunci când temperatura apei scade prea mult. Sirenii se mișcă lent, de obicei deplasându-se cu 8 kilometri pe oră, dar pot atinge 24 de kilometri pe oră în rafale scurte. Își folosesc buzele puternice pentru a smulge iarba de mare, consumând 10-15% din greutatea lor corporală pe zi. În timp ce respiră, sirenienii își țin doar nările deasupra suprafeței, uneori ridicându-se pe cozi pentru a face acest lucru. De obicei, locuiesc în ape calde, puțin adânci, de coastă sau în râuri. Sunt în principal erbivori, dar se știe că consumă animale precum păsări și meduze. Masculii se împerechează de obicei cu mai multe femele și se pot aduna în leki pentru a se împerechea.
Lamantinii sunt erbivore și mănâncă peste 60 de plante diferite de apă dulce și sărată. Lamantinii locuiesc în zonele de coastă şi râurile mlăștinoase și puțin adânci din Marea Caraibilor, Golful Mexic, bazinul Amazonului și Africa de Vest. Principalele cauze ale morţii lamantinilor sunt problemele legate de om, cum ar fi distrugerea habitatului şi obiectele umane. Natura lor lentă și curioasă a dus la coliziuni violente cu bărci și nave cu elice. Unii lamantini au fost găsiți cu peste 50 de cicatrici de la palele elicelor. Cauzele naturale ale morţii includ temperaturile adverse, prădarea puilor de către crocodili și bolile. Etimologia numelui este neclară, făcându-se legături cu latinescul „manus”- „mână” și cu termenul „manaty” – „piept” din limba carib a nativilor sud-americani, referință la glandele mamare ale lamantinului, care sunt situate pe pieptul lor, sub axile. Termenul „vacă de mare” este o referință la natura lentă, paşnică și erbivoră a speciei, amintind de cea a bovinelor. Lamantin (din franceza lamantin) a fost folosit în mod obișnuit ca nume alternativ până în secolul al XX-lea.
Lamantinii cântăresc între 400 şi 550 kg și au o lungime medie de 2,8 până la 3,0 m, ajungând uneori la 4,6 m și 1.775 kg, iar femelele tind să fie mai mari și mai grele decât masculii. La naștere, puii de lamantin cântăresc aproximativ 30 kg fiecare. Femela de lamantin are două mameloane, câte una sub fiecare înotătoare. Pleoapele ochilor mici şi distanţaţi între ele ai lamantinilor se închid circular. Lamantinul are o buză superioară mare, flexibilă și prehensilă folosită pentru a aduna hrana și a mânca, precum şi pentru interacțiunea socială și comunicare și au boturile mai scurte decât sirenienii – dugongii. Lamantinii adulți nu au incisivi sau canini, ci doar o pereche de dinți obraji, care nu sunt clar diferențiați în molari şi premolari. Aceşti dinți sunt înlocuiți în mod repetat de-a lungul vieţii, dinți noi crescând în spate pe măsură ce dinții mai vechi cad din față în gură, oarecum la fel cum se întâmplă la dinții elefanților. În orice moment, un lamantin are de obicei nu mai mult de șase dinți în fiecare maxilar al gurii. Coada lamantinului are formă de vâslă și reprezintă cea mai clară diferență vizibilă dintre lamantini și dugongi; coada unui dugong este în formă de palmă, similară ca formă cu cea a unei balene.
Lamantinul este neobișnuit printre mamifere, având doar şase vertebre cervicale, toate celelalte mamifere au șapte vertebre cervicale, cu excepția leneşilor cu două și trei degete. La fel ca și calul, lamantinul are un stomac simplu, dar un cecum mare, în care poate digera materie vegetală dură. În general, intestinele au aproximativ 45 de metri, o lungime neobișnuit de lungă pentru un animal de mărimea lamantinului.” DETALII
Cristofor Columb în 1492, în căutarea drumului spre India, descoperind Lumea Nouă, a notat în jurnalul său de bord că, în data de 9 ianuarie 1493, în timp ce naviga în apropierea insulei Haiti, a văzut trei sirene care se jucau în valuri. Dar nu i s-au părut foarte frumoase: „Nu sunt nici pe departe atât de frumoase cum sunt descrise. Au ceva din faţa unui om.”
Legendele despre creaturi jumătate om jumătate pește sunt omniprezente din cele mai vechi timpuri în moștenirea folclorică a oricărei civilizații. De la zeița Ea, menționată acum peste 5 000 de ani în mitologia babiloniană, la „Stimele apelor” din basmele românești, sirenele au ținut strict de domeniul mitului. Însă, în istorie, apar unele observații cel putin interesante care se concretizează în prezent prin oameni Ri sau Ilkai din Pacific. Dacă existența acestora va fi confirmată vreodată, atunci se pare că ne vom cunoaște frații din adâncuri…
ROMÂNIA LA OSAKA: „Gardianul tăcut” – Fragilitatea civilizației contemporane, echilibrul dintre progres și responsabilitate
INSIDER: „The Silent Guardian” a artistului Daniel Radulescu a fost una dintre cele șase sculpturi cu care a reprezentat România la prestigioasa Expoziție Mondială din Osaka, Japonia, în 2025. Această lucrare a captat atenția a peste o sută de mii de vizitatori, aducându-i o energie aparte. Artistul subliniază că, după 10 ani de experiență în tehnica sculpturii prin sudură în oțel, a simțit o responsabilitate deosebită de a ilustra frumusețea României prin această creație.
DESCRIERE: oțel și lingouri de alamă, adaos manual de oțel prin straturi, 70 x 56 x 16 cm, semnătura artistului este gravată pe interiorul sculpturi şi este însoțită de o etichetă originală din alamă, fixată pe baza de lemn, inscripționată în limba japoneză.
Lucrarea „The Silent Guardian”, una dintre creațiile definitorii din portofoliul artistului, întruchipează o reflecție profundă asupra relației dintre om, oraș și mediu. Silueta sa alungitä, modelată manual din oțel, transmite o forță interioară reținută aceea a unui protector tăcut, un gardian care veghează cu grijă asupra lumii create de om. Contrastul dintre textura dură a oțelului şi strălucirea caldă a alamei creează o tensiune vizuală care vorbeşte despre speranță, dar şi despre fragilitatea civilizației contemporane, a echilibrului dintre progres și responsabilitate. Fiecare detaliu al acestei lucrări este o invitație la reflecție asupra rolului nostru în armonizarea cu mediul înconjurător.
Lucrare este prezentată în cadrul Licitației de Artă Postbelică și Contemporană, organizată de Casa A10 by Artmark, în data de 18 noiembrie, atât la Palatul Cesianu-Racoviță, cât și online, pe Platforma Artmark Live. ESTIMARE: €10.000-15.000. Expozițiile la Palatul Cesianu-Racoviță (N.R.: Adresa: Strada C. A. Rosetti 5, Bucureşti sector 1) sunt cu intrare liberă zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00. SURSA
N.R.: DANIEL RĂDULESCU (n. 1990, Brașov) – artist contemporan. De la primele sale incursiuni in domeniul artei, marcate de întâlnirea cu desenul pe härtie, grafica digitală 2D si 3D și până în prezent, Daniel Rădulescu a avut un parcurs spectaculos. Remarcabilă a fost intersectarea sa cu sculptura, care a devenit, între timp, mediul său predilect de expresie. Cadrul academic a facilitat și încurajat această pasiune a artistului, care a ajuns să folosească metalul drept principal material in sculpturile sale. Volumele și materialele palpabile vor deveni în mod inevitabil o parte importantă din viața sculptorului, care va înlocui cărbunele și tușul cu aparate de sudură menite să topească oțelul. Cu peste 90 de sculpturi vândute în douăsprezece țării din patru continente, Daniel Radulescu este unul dintre cei mai efervescenţi artişti ai noii generaţii.”
infoINSiDER.ro 
