MAMA CARACATIȚĂ: Îngrijește, păzește ouăle fără să mănânce timp de 6 luni până eclozează și apoi moare
INSIDER: „Femela de caracatiță trăiește una dintre cele mai dramatice și emoționante povești din lumea marină. După ce își depune ouăle, se retrage în vizuină și își asumă un rol de mamă care nu cunoaște pauză. Nu mai vânează, nu mai mănâncă, nu mai părăsește adăpostul subacvatic nici măcar pentru câteva minute. Timp de aproximativ șase luni, toate resursele ei sunt dedicate exclusiv supraviețuirii viitorilor pui. În tot acest timp, femela își ventilează cu grijă ouăle, asigurând un flux constant de apă curată și oxigenată, esențial pentru dezvoltarea lor. Folosește brațele pentru a dirija apa și a curăța orice resturi care ar putea pune în pericol embrionii fragili. Este un efort continuu, care o consumă încetul cu încetul. Nu se hrănește deloc — chiar dacă prada ar trece pe lângă ea, nu ar reacționa. Între viața ei și viața puilor nenăscuți, a făcut deja o alegere tăcută.
Pe măsură ce trec săptămânile, corpul ei slăbește vizibil. Musculatura se topește, ochii i se afundă, iar mișcările devin tot mai lente. Cu toate acestea, nu abandonează nicio clipă misiunea. Stă nemișcată, veghează și își folosește ultimele forțe pentru a menține ouăle în siguranță. Este un devotament dus la extrem, în care propria supraviețuire nu mai contează. Într-un final, ouăle eclozează, eliberând în apă zeci sau sute de mici caracatițe, independente din prima clipă. Mama, însă, este epuizată complet. Trupul ei, golit de energie, cedează în liniște, exact când sarcina s-a încheiat. Nu mai apucă să-și vadă puii înotând — dar datorită sacrificiului ei, aceștia au șansa de a începe viața. Acest fenomen nu este o excepție, ci o etapă firească din ciclul de viață al caracatițelor. Așa a fost programată natura: o singură generație, un singur efort uriaș, o singură misiune dusă până la capăt. Nu există a doua șansă sau alt rând de ouă. Totul se rezumă la acele luni de tăcere, nemișcare și grijă absolută. Femela caracatiță ne arată că dragostea maternă nu ține cont de specie sau de formă. În adâncurile oceanului, într-o vizuină rece și întunecată, se petrece una dintre cele mai intense forme de sacrificiu. O viață întreagă oferită, în tăcere, pentru alte vieți care abia încep.” SURSA
INSIDER 2: „Dacă vedeți asta, VĂ ROG SĂ NU O ATINGEȚI — ȘI CU siguranță NU O UCIDEȚI!
Chiar dacă pare prea târziu, tot s-ar putea să conteze. Nu se știe niciodată. Ouăle de caracatiță eclozează de obicei la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, iar acest mesaj este special pentru cei care merg la plajă și scafandri care explorează stâncile în timpul refluxului.
La ce te uiți sunt ouă de caracatiță — și chiar sub ele, mama le păzește în tăcere. O caracatița femelă depune ouă doar o dată în viață. (…)
Din păcate, unii oameni care merg să caute caracatiță o văd nemișcată și presupun că este ușor de prins. Deranjează sau fură ouăle, fără să se gândească la ce distrug – un ciclu delicat de viață și supraviețuire.
Să răspândim conștientizarea. Las-o să-şi termine călătoria.” SURSA
N.R.:”Se pare că cea mai veche fosilă cunoscut a unui stramoș al caracatiţelor provine de la un animal care a trăit acum aproximativ 330 de milioane de ani, mult înainte de apariția dinozaurilor. Descoperit in formațiunea de calcar Bear Guich din Montana şi descris in 2022, acest specimen avea zece membre, in timp ce caracatițele moderne au opt.
Caracatița este o molușcă cefalopodă care trăiește în mări și oceane. Corpul are forma unui sac, acoperit de o „manta”, fără oase şi de aici abilitatea de a se strecura prin spaţii foarte mici și evada fără probleme din captivitate. Capul prezintă doi ochi mari, o coroană din 8 brațe (octo=opt), numite tentacule, prevăzute cu ventuze (dacă în urma rănirii îşi va pierde un braț, în timp, acesta va creşte la loc). Gura ei prevăzută cu fălci tari. Caracatița are sângele albastru și 3 inimi, două pentru circulația sângelui branhii, iar a treia pompează în întreg corpul. Caracatițele se hrănesc cu crustacee, pești, scoici etc. În corp, caracatița are o glandă plină cu un lichid brun (asemănător cu cerneală), care, eliminat în apă, o ajută să se apere de prădători. Este animalul nevertebrat cel mai complex din punct de vedere neurologic, ar putea simți dureri psihologice la fel ca mamiferele. Creierul unei caracatițe este compus in medie din 500 de milioane de neuroni. Creierul uman conține in jur de 100 de miliarde de neuroni, însă de dimensiuni mai mici. Multă vreme caracatițele au fost comparate ca inteligență cu pisicile, dar, in timp ce o pisica trebuie sa vizualizeze cum funcționează un mecanism pentru a înțelege (de exemplu deschiderea unei uși), caracatița poate deduce de una singura felul in care mecanismul funcționează. Aceasta se numește „gândire conceptuală”. De asemenea, în afară de păsări și mamifere, caracatițele sunt singurele animale care se joacă.
Cea mai cunoscută este caracatița comună Octopus vulgaris. Caracatițele sunt pescuite pentru carnea lor foarte apreciată în gastronomie. Caracatița comună (Octopus vulgaris) măsoară între 30,5 și 91,4 centimetri lungime şi cântărește între 3 şi 10 kilograme, iar caracatița uriaşă de Pacific (Enteroctopus dofleini) este cea mai mare. De obicei, acestea cresc până la 5 metri lungime și cântăresc aproximativ 50 de kilograme, dar una a fost înregistrată având 272 de kilograme şi măsurând 9,1 metri. Caracatiţa cea mai mica este Octopus wolfi. Are o lungime de sub 2,5 centimetri şi cântărește mai puţin de un gram. Își pot schimba culoarea pentru a se camufla, pot deveni albastre, gri, roz, maronii sau verzi. La capitolul deghizare este caracatița mimetică, poate să îşi flexeze corpul pentru a semăna cu 15 animale, unele chiar periculoase, precum anguilele şi peştele-leu.
O caracatiță femelă depune până la 400.000 de ouă (doar o dată în viață!) pe care le păzesc și le îngrijesc obsesiv, îndeplinindu-și menirea.
HALOU SOLAR, GIZA: Codul 777, mărturia conexiunii tărâmurilor pământesc & celest – Trezirea!
INSIDER: „07/25/2025 – Un halou solar extrem de rar observat deasupra piramidelor din Giza, Egipt, în timpul răsăritului.”
INSIDER 2: „Semnificația mistică a numărului 777 și a Piramidelor din Giza – Rara aureolă solară observată deasupra piramidelor din Giza pe 25.07.2025, purtând codul mistic al numărului 777, este un semn profund de semnificație spirituală. Acest eveniment ceresc este mai mult decât un eveniment rar; este un mesaj din univers, șoptind secrete ale înțelepciunii antice și energiilor ascunse.
Numărul 777 este adesea asociat cu trezirea spirituală, iluminarea și rețeaua complexă de energii a universului. În acest context, poate semnifica un apel la trezirea energiilor latente din interiorul piramidelor – Piramidele din Giza, vechi depozite de cunoaștere și putere, ar putea aștepta catalizatorul potrivit pentru a-și debloca întregul potențial. Simbolismul codului 777 ar putea sugera necesitatea unui aranjament sau a unei adăugiri specifice, cum ar fi diamante sau aur, pentru a amplifica și echilibra energiile din aceste structuri. Din punct de vedere spiritual, acest eveniment poate fi văzut ca un semn al alinierii dintre tărâmul ceresc și planul pământesc. Piramidele, ca și canale ale înțelepciunii antice, ar putea fi pe punctul de a dezvălui adevăruri ascunse sau de a debloca noi dimensiuni ale conștiinței. Codul 777 ar putea fi un mesaj din partea universului, care ne ghidează spre o înțelegere mai profundă a scopului piramidelor și a secretelor pe care le dețin.
Pe măsură ce haloul solar împodobește piramidele cu lumina sa eterică, universul pare că acorda o binecuvântare acestor structuri antice. Simbolismul 777 poate fi o cheie pentru a dezlega misterele piramidelor, dezvăluind o narațiune ascunsă care împletește firele spiritualității, energiei și cunoașterii antice. În acest moment, granițele dintre realitate și misticism se estompează, iar piramidele stau ca mărturii ale conexiunii profunde dintre tărâmurile pământești și celeste. Codul 777 strălucește puternic, un far care ne ghidează spre o înțelegere mai profundă a universului și a locului nostru în cadrul acestuia” SURSA
N.R.: „Piramidele din Giza (germană Gizeh) sunt un complex de monumente antice, printre cele mai cunoscute piramide din antichitate, ele fiind considerate una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Piramidele sunt situate la vest de Valea Nilului și cca. 8 km sud-vest de oraşul Giza și 18 km de Cairo, capitala modernă a Egiptului. Se crede că acestea au fost create în Împărăţia veche a Egiptului Antic, în timpul domniei dinastiei IV-VI (secolul XXVI -XXIII î.Hr.)
Aranjamentul piramidelor este o reprezentare a constelației Orion. Marea Piramidă din Giza (cunoscută și sub denumirea de Piramida din Keops sau Khufu şi construită în jurul anului 2580 – circa 2560 î.Hr.), oarecum mai mică, Piramida lui Khafra (sau Kephren) la câteva sute de metri spre sud -vest și, relativ modestă, Piramida Menkaura (sau Mykerinos). Marele Sfinx se află pe partea de est a complexului, orientat spre est.”
ARHIVĂ: HALOUL PILOTULUI: La o altitudine de 3500 m, echipajul aeronavei militare AN-30 și-a văzut „Îngerul Păzitor” OXXO AURA BUNEI VESTIRI: Soarele și Luna, ne-au ținut cununa. Astrele spun că totul va fi bine! OXXO PARCUL NATIONAL BUCEGI: Efectul Gloria și silueta proiectată în văzduh, în mijlocul unei aure perfecte OXXO POSTĂVARU: Luminița de la capătul tunelului
ZONA CREPUSCULARĂ: Pierdut litoral în ceață de advecție
INSIDER: „25 iulie 2024 – stațiunile de la malul Mării Negre au fost învăluite în ceață până spre ora 15. De câțiva ani de când cu faimoasa înnisipare pe litoralul romanesc apar tot felul de fenomene stranii (unice în ultimii 50 de ani cel puțin!) și sunt alăturați plajelor noastre mioritice în fiecare an tot felul de termeni noi: bioluminiscență, upweiling, advecție…”
N.R.: „Ceața de advecție se formează atunci când aerul cald şi umed se deplasează peste o suprafață mai rece, cum ar fi o mare rece sau un teren rece, și este răcit până la punctul de rouă, provocând condensarea vaporilor de apă. Ceața de advecție este un tip de ceață care se formează prin procesul de advecție, care este mișcarea orizontală a aerului. Atunci când aerul umed, cald, se deplasează peste o suprafață mai rece, cum ar fi o mare sau un teren cu temperatură mai scăzută, aerul se răcește. Dacă temperatura aerului scade până la punctul de rouă, vaporii de apă din aer se condensează și formează picături de apă, rezultând ceaţa.
Este necesară o diferență de temperatură semnificativă între aerul cald şi suprafața rece. Aerul trebuie să fie umed pentru a conține suficientă vapori de apă pentru a forma ceaţă. Vântul joacă un rol important în advectarea aerului cald peste suprafața rece.
Exemple: Ceaţa care se formează deasupra apelor reci în timpul verii, când aerul cald de deasupra țărmului se deplasează spre mare sau în zonele de coastă atunci când un vânt cald şi umed este adus deasupra unui sol rece.” FOTO (Eforie Sud, Năvodari)
ARHIVĂ: LUNA CUPTOR, MAREA NEAGRĂ: Fenomenul de „upwelling” aduce temperatura apei mãrii la 10°C! OXXO MAMAIA LUCITOARE: Bioluminiscență la malul Mării Negre OXXO MAREA NEAGRĂ: Înfloresc meduzele – fără inamici naturali & poluarea prietenă! OXXO MAMAIA: Când sunt valuri toți turiștii de pe plaja de jumătate de kilometru se îngrămădesc în primii 4 metri de la mal!
FOTO CU MAREA: „Colorata, mâine-i gata!” devine „poza la minut, înrămată sau magnet de frigider”
INSIDER: „Acum cinci decenii bucuria concediului/ vacanței la mare era rezumată în fotografia de pe plajă cu pozarul, „Colorata, mâine-i gata! – Nu dați banii pe prostii/ faceți poze la copii!” De obicei târau după ei prin apa de la mal mai multe animăluțe/ bărcuțe gonflabile legate cu o sfoară. Albumele cu amintiri alb-negru sau color din copilărie/ tinerețe încă mai sunt parte din inventarul casei/ familiei. După explozia digitală, am devenit cu toții „fotografi” și numărul amintirilor a crescut amețitor: Mb, Gb, TB pe dischete, CD-uri, DBD-uri, hard-uri, stick-uri, cloud – mii, zeci de mii pe telefoane, tablete, laptop, PC-uri. De fapt… un fel de tot-nimic, mai mult sau sau puțin ordonat.
Pentru câțiva ani chiar am crezut că meseria de „fotograf la malul mării” va deveni anacronică și va dispărea precum multe altele. Totuși anul acesta, interesul pentru „distracție” pare în curs de reconsiderare. În ton cu timpurile și tehnologia, în dotarea pozarului a intrat imprimanta pentru realizarea la minut, posibilitatea de a o înrăma pe loc ori a o transforma în magnet de frigider. Decorul este și el în acord cu ultimele personaje din filmele pentru copii ori desene animate care rulează prin cinematografe. Preț 20-30 lei.
ARHIVĂ: MAMAIA: Soarele răsare în poza de nuntă OXXO SUVENIR: Cel mai fotografiat obiectiv din Mamaia. “Vă rugăm nu atingeți!” OXXO LITORAL: Tataie + Cadillac + Mamaie = LOVE
SCORPIONUL CARPATIC: Singurul scorpion din România – lungimea 45 mm & înțepătura similară cu a unei viespi
INSIDER 1: „Poate că mulți dintre voi nu știu dar și noi avem o specie de scorpion la noi în țară. Se numește scorpionul carpatin (Euscorpius carpathicus) și este singurul reprezentant de pe la noi. Scorpionul carpatin este foarte mic comparativ cu frații lui, atingând aproximativ 4 cm lungime. Am vrut neapărat să fotografiez unul, așa că, după multe căutări l-am găsit weekendul trecut undeva prin pădurile de pe Valea Cernei. ” SURSA
INSIDER 2: „În Herculane în Avenul lui Adam sunt colonii întregi! Și e singurul loc unde vezi și stalactite ce „dansează ” în curentul de aer cald!”
INSIDER 3: „Acum vreo patru ani am prins un fioros mic la Sulina, apărut amenințător din brâncă, înainte de plajă. Stătea pregătit să prindă o talpă. Prezent până și în Delta Dunării.”
INSIDER 4: „Scorpionul de Cozia: Azi, făcând o scurtă plimbare prin Parcul Național Cozia am văzut mai multe exemplare de Scorpion Carpatin (denumire în latină: Euscorpius Carpathicus) – printre cele mai vechi vietăți ale Munților Carpați. Este mic, însă foarte rapid. De asemenea, se *pitește” – se strânge și rămâne nemișcat. Nu este agresiv, ci defensiv. Deși e o insectă care la prima vedere inspiră teamă, nu e periculos… Bine, în Parcul Național Cozia, cu mici excepții, cu voia Lui DUMNEZEU, aproape toate vietățile sunt „cuminți”… SURSA
INSIDER 5: „L-am pus să fredoneze „Wind Of Change”, ca să mă conving că face parte din trupa Scorpions, dar nu prea s-a descurcat. Nu știu ce să zic. FOTO 1 – Scorpion carpatic/Euscorpius carpathicus, Ținutul Buzăului.” SURSA
N.R.: „Scorpionii se întâlnesc, în special, în zonele tropicale și subtropicale. În lume, sunt 1.400 de specii de scorpioni, însă doar 25% dintre aceștia au venin capabil să ucidă un om. Singura specie care trăiește la noi în țară este scorpionul carpatin/ Euscorpius Carpathicus – specie de scorpioni din familia Euscorpiidae. Acest nevertebrat, aproape inofensiv, se găsește în zona de Curbură, munții Cozia, munții Banatului, dar și pe Valea Cernei, Oltului, Jiului, Subcarpații Buzăului, la nord și sud de oraşul Râmnicu Vâlcea, în Valea Mureșului în apropiere de Deva, în Parcul Porţile de Fier, Delta Dunării. Există 24 subspecii descrise, majoritatea cu statutul taxonomic neclar. Multe dintre subspecii au o distribuție geografică izolată. De exemplu, multe subspecii de pe insulele mediteraneene (Mallorca, Sardinia, Sicilia, Creta.) sunt endemice. Colorația acestei specii este foarte variată. Unii indivizi sunt negri, cu picioare galben-cafeniu și telsonul mai închis. Alții au corpul colorat în brun-maro. De aceea culoarea nu este folosită la identificarea speciei. Lungimea medie a adulților este de 10 mm, dar unele specimene ajung până la 35-45 mm. Este un scorpion tipic săpător cu pedipalpii dezvoltați, puternici, corpul e robust, picioare scurte și metasoma (coada) este scurtă și subțire.
Larvele eclozate au o cuticulă albicioasă şi moale. Imediat ele urcă pe spinarea mamei. Grija maternă (tolerarea larvelor pe spate) dispare aproximativ la o săptămână după prima năpârlire a larvelor, dar în unele cazuri poate fi prelungită. Rata de supraviețuire a larvelor ce locuiesc pe spinarea mamei este mai mare decât la juvenilii independenți. Trăiește, în general, între 3 şi 5 ani, dar poate ajunge până la 7 ani în condiții optime. Durata de viață depinde de factori precum hrana disponibilă, temperatură și umiditate.
Acest scorpion preferă diverse habitate, poate fi găsit atât pe litoral cât și în munţi. Locuiește în păduri şi printre stânci, în regiunile cu climă cald și temperată. Poate fi întâlnit și în localități și în locuințele umane. El sapă galerii unde se ascunde în timpul zilei, este activ noaptea. Se hrănește cu diferite insecte și viermi. După ce își prinde prada în clești, o înțeapă cu acul din coadă, introducându-i un venin mortal. Veninul acționează ca un lichefiant, prădătorul absorbindu-i după aia organele interne. Este un scorpion inofensiv pentru om, înțepătura lui este asemănătoare cu aceea a unei viespi.
Euscorpius carpathicus se întâlnește în regiunea mediteraneeană: Africa de Nord, Asia Mică, Europa de Sud, Europa Centrală, Crimeea, insulele Baleare. “Deși descris oficial încă din anul 1767 și menționat de către romanii stabiliți în zona Banatului ca fiind prezent în zonă încă de acum 2000 de ani, scorpionul carpatin este o specie foarte puțin cunoscută”. În iunie 2016, o echipă de cercetători români care includea absolvenți și doctoranzi ai Universității Alexandru loan Cuza a realizat o primă hartă a distribuției scorpionului românesc pe teritoriul României.” DETALII
ARHIVĂ: GÂNDACUL RINOCER: Cea mai puternică ființă pe Terra ridică de 850 ori greutatea sa! OXXO NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii
OLIMP, MAREA NEAGRĂ: Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere cu Eminescu, Kogălniceanu, Mihai Viteazul amplasați pe aleea spre plajă & multe steaguri ale României arborate de proprietarul libanez
INSIDER: „În imagini sunt un hotel ce are steagul României pus la vedere din mai toate unghiurile și busturi ale lui Eminescu, Kogălniceanu și Mihai Viteazul amplasate pe aleea ce duce spre plajă.
Proprietarul lor este libanez. Nu avea nicio obligație să facă nimic din toate astea. Și totuși, a făcut-o. De ce? Pentru că este un om de onoare și știe să mulțumească țării care l-a adoptat și i-a pus în valoare calitățile. Pentru mine, român, este reconfortant să văd că, între atâția care o vorbesc de rău, există oameni care iubesc România. Cu-atât mai mult cu cât ei sunt străini.” SURSA
INSIDER 2: „Aici este în Olimp. Este bine că a renovat. În 2013 a fost paragină,nici geamuri nu au mai existat Am fotografii,a arătat deplorabil. Doar marea a mai arătat în splendoarea ei. După câțiva ani, am văzut că încep renovările. Anul acesta,am văzut Olimpul altfel, foarte multe hoteluri renovate și chiar se renovează și acum. Plaja este frumos amenajată. Față de alte stațiuni Olimpul este curat și frumos.Olimpul a fost și este Perla Litoralului. Asta este părerea mea. Olimpul este mai curat și mai elegant decât Neptunul .”
N.R.: „Renumitul complex din Olimp a fost dat în folosinţă în anul 1971, iar la vremea respectivă constituia un adevărat trend-setter al vieții de noapte din staţiune. Recenta investiție a păstrat direcţia stilului şi valorile iar noul nume atestă apartenența la un grup hotelier nu mai puțin celebru în ţara noastră. Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, România, cunoscut și sub numele de Phoenicia Blue View Resort, a fost redeschis de Mohammad Murad în 2020. Este un complex de 4 stele, care se întinde pe o suprafață de 47.000 de metri pătrați. Oferă peste 1.500 de unități de cazare, plaje private, piscine, restaurante și baruri. Hotelurile Belvedere și Panoramic, parte a complexului, dispun de propriile facilități. Hotelul Amfiteatru a fost deschis în 2021, adăugând 313 camere și o sală de conferințe complexului.”
VILA SACHA ROMAN: Porți deschise la Sediul Corului Madrigal, 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Marin Constantin
INSIDER: „În anul 2025, Corul Madrigal sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său, Marin Constantin (1925-2011), printr-o serie amplă de proiecte și evenimente culturale înscrise în programul „Marin Constantin 100”, care se va desfășura pe tot parcursul anului.
Sâmbătă, 5 iulie, de la ora 10:00, Casa Madrigal şi-a deschis porțile într-o zi specială, în care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează 62 de ani de la primul său concert pe scenă. Sub titlul „Madrigal Open House – Trei lumi. O singură casă”, evenimentul se desfășoară sub auspiciile Galeriei Madrigal și propune publicului o experiență extinsă pe trei paliere, în universul uneia dintre cele mai iubite instituţii culturale din România.
Casa Madrigal, deja un reper în peisajul artistic bucureştean, va fi deschisă iubitorilor de frumos până la ora 21:00, pentru a (re)descoperi cele mai importante spații ale spectaculoasei vile construite în anul 1924, pe Dealul Mitropoliei. Pe lângă celebra sală de repetiții Madrigal reimaginată pentru această ocazie, vizitatorii vor avea acces și la alte încăperi amenajate cu exponate și povești puţin cunoscute din culisele Madrigalului.
Galeria Madrigal va expune în premieră picturile artistului Adrian Socaciu, precum și o expoziție de arhivă din istoria corului: lucrări de artă, costume originale, afişe şi obiecte reprezentative din trecutul ansamblului, care spun o poveste de peste șase decenii.
Instalația inspirată din faimosul Madrigal la Răsărit va transforma biblioteca într-un spațiu senzorial unic, cu proiecții ce vor replica spectacolul de la malul mării.” SURSA
Adrian Socaciu – pictor (n. 27 noiembrie 1951, Sibiu), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, sectia Desen, promotia 1973. Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sectia Grafica,” DETALII
Adresa: Dealul Mitropoliei nr.11, București sector 4. Intrarea liberă.
ARHIVĂ: COSTUMUL MADRIGAL: Cel mai mic muzeu din România care poate fi transportat cu bicicleta OXXO AEROPORTUL OTOPENI: „Madrigal 60″, salon muzical între „Plecări” şi „Sosiri”. Deschis non-stop!
DRUMUL LUI MIHAI VITEAZUL: Drum forestier vechi de 2000 de ani, între Oltenia și Transilvania. Altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan!
INSIDER: „Drumul lui Mihai Viteazul, unul dintre cele mai spectaculoase din România. Transvâlcan (DJ 664), cunoscut și sub denumirea de „Drumul lui Mihai Viteazul”, este un drum forestier ce face legătura între Oltenia și Transilvania.
Drumul traversează Munții Vâlcan pe direcția S-N între localitățile: Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 28 de km și este de-a dreptul spectaculos. Drumul lui Mihai Viteazul urcă până la altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan. Conform istoricilor drumul, mai puțin celebru decât Transalpina, are o vechime de 2.000 de ani, de pe vremea războaielor daco-romane. Drumul forestier nu poate fi parcurs decât cu mașini 4X4 cu garda înaltă la sol, întrucât a fost asfaltat de autoritățile hunedorene doar pe porțiunea din județul Hunedoara. Acesta este cunoscut ca fiind Drumul lui Mihai Viteazul pentru că pe aici ar fi trecut domnitorul în fruntea oştirii sale, în toamna anului 1600. Domnitorul a trecut pe aici pentru a ajunge la Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Conform legendei, înainte să ajungă în Pasul Vâlcan, calul său ar fi murit din cauza efortului, în locul numit acum Poiana lui Mihai. Se pare că domnitorul ar fi înnoptat acolo, după care ar fi plecat mai departe pe jos. Peisajul este fantastic și le taie răsuflarea celor care îl parcurg. Drumul șerpuiește paralel cu Valea Jiului și cei care l-au parcurs se declară încântați de priveliște.” SURSĂ
N.R.: Statuia ecvestră din imagine îl reprezintă pe Mihai Viteazul și este amplasată în Pasul Vâlcan, în Munții Vâlcan, la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri. Pasul Vâlcan este accesibil pe drumul național DN66A, care leagă Valea Jiului de Oltenia. DETALII
DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ: „„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
INSIDER: „„De veghe în lanul de secară” – romanul adolescenței crude, al lucidității care doare și al sufletului care refuză să fie domesticit
Există cărți care te mângâie, care te ajută să evadezi, care îți oferă răspunsuri. Și există cărți ca „De veghe în lanul de secară”, care te zgârie. Care îți pun degetul exact pe rana pe care ai ascuns-o sub glume, tăceri sau sarcasm. Cărți care nu încearcă să te facă mai bun, ci mai sincer. Cu tine.
Romanul lui J.D. Salinger nu e o poveste. E un monolog tulburător, un strigăt camuflat în ironie, o elegie a dezrădăcinării sufletești. Holden Caulfield, personajul principal și naratorul cărții, nu e un adolescent obișnuit. Sau poate e, dar spus fără dulcegărie, fără machiaj, fără filtre. E imaginea brută a acelui moment dintre copilărie și maturitate în care lumea începe să doară, iar tu n-ai nicio armură pregătită. „Toți cei pe care-i iubesc fie sunt morți, fie sunt departe, fie nu mă mai recunosc.”
Holden este dat afară dintr-o școală – din nou. Și în loc să se întoarcă acasă, se plimbă prin New York într-o derivă existențială care nu e decât o încercare disperată de a se regăsi. În hoteluri mizere, baruri sinistre și conversații frânte cu oameni goi, caută ceva ce nici nu știe cum arată: autenticitate. Sens. Răspuns. Sau măcar un loc unde să nu se mai simtă ca un impostor. „Mă simțeam singur. Toți cei care păreau că mă plac, de fapt, nu mă plăceau deloc. Se prefăceau. Erau toți niște prefăcuți.”
Limbajul e direct, tăios, plin de sarcasm, dar vulnerabilitatea din subtext e sfâșietoare. Holden nu e erou. E doar un băiat care nu mai știe unde să se ducă atunci când acasă nu mai e acasă, iar lumea întreagă pare o scenă de teatru absurd.
Și în mijlocul haosului, apare ea: Phoebe, sora lui mai mică, singura ființă care îl mai ține legat de viață. Când vorbește despre ea, Holden își pierde cinismul. Devine un frate. Un copil. Un om. „Să-ți vezi sora că încalță niște patine și își strânge pălăria cu elasticul sub bărbie… Dumnezeule, e ceva ce nu meriți niciodată să pierzi.”
Dar poate cel mai frumos, mai simbolic și mai profund moment e acela în care Holden explică titlul romanului. El își imaginează că stă într-un lan de secară și prinde copiii care aleargă spre marginea unei prăpastii. El e acolo ca să-i salveze. Atât.
„Aș vrea să stau undeva într-un lan de secară și să-i prind pe copiii care aleargă fără să vadă prăpastia. Asta aș vrea să fac toată viața. Să fiu de veghe în lanul de secară.” Nu vrea să devină doctor, avocat sau astronaut. Vrea doar să salveze inocența. Pentru că știe cât de ușor o poți pierde. Și cât de greu e s-o recuperezi.
Lectura acestui roman e o experiență, nu o simplă trecere prin pagini. La 12 ani, râzi. La 20, oftezi. La 30, s-ar putea să plângi. Pentru că Holden e în fiecare dintre noi. În fiecare noapte în care n-ai mai știut cine ești. În fiecare zi în care te-ai prefăcut că ești bine. În fiecare moment în care ai vrut doar să dispari, dar ai rămas pentru cineva care te iubea.
Cine să citească acest roman? Toți. Și mai ales cei care se simt „stricați” într-o lume care vrea doar oameni reparați. E un roman pentru cei care au fost vreodată obosiți de prefăcătorie, de superficial, de oameni care vorbesc prea mult și spun prea puțin.
„Caracteristica definitorie a omului imatur e că vrea să moară în mod nobil pentru o cauză, în timp ce caracteristica definitorie a omului matur e că vrea să trăiască umil pentru una.” – citat din Wilhem Stekel, introdus în carte ca o esență a drumului interior al lui Holden.
„De veghe în lanul de secară” nu este o carte moralizatoare. Nu te învață nimic în sensul clasic. Dar te face să simți. Să gândești. Să te întorci în tine cu o întrebare pe care poate n-ai avut curaj s-o pui: cât din mine e doar mască? Este un roman scris cu sânge și râs amar. Este o confesiune care nu cerșește iertare. Este o palmă caldă dată sufletului tău obosit. Și dacă nu te mișcă, nu e vina cărții. Ci, poate, doar un semn că ai uitat cum e să mai simți.
Holden Caulfield, copilul care refuză să devină adult într-o lume care premiază adaptarea și pedepsește luciditatea
Dacă îl citești pe Holden Caulfield fără să te scarpini un pic în propria piele, înseamnă că ai învățat deja să mimezi normalitatea prea bine. Cartea lui Salinger nu e un roman. E o lamă subtilă ascunsă între replici aparent amuzante. Și dacă nu te taie, înseamnă că ai uitat cum e să fii viu.
Holden e acel tip care disprețuiește tot ce e fals și totuși, nu poate scăpa de senzația că și el devine exact ceea ce urăște. El critică lumea adulților pe bună dreptate, dar e prins între două stări: prea mare pentru a mai crede în povești, prea frânt ca să poată construi una nouă. „Cei mai mulți oameni nu observă niciodată nimic.”
„Nu vă puteți imagina cât de dor mi-e uneori de toți oamenii. Chiar și de nenorociții ăia care mă enervează.” Asta e marea dramă a lui Holden. Nu ura. Nu furia. Ci dorul. Dorul de autentic, de firesc, de mama care nu mai știe cine ești, de tata care te-ar vrea contabil, de colegii care îți spun „frate” dar te vând pe primul zâmbet.
De fapt, De veghe în lanul de secară nu e despre adolescență. Nu e nici despre școală, nici despre New York. Este despre golul care apare când te trezești într-o lume fără repere și realizezi că nimeni nu vine să te salveze.
„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
Când Holden spune că vrea să stea „de veghe în lanul de secară”, nu e o metaforă dulceagă. E o alegorie despre cei care aleg să trăiască la marginea lumii, ca să nu devină ca ea. Holden nu vrea să câștige. Vrea doar să nu trădeze ce mai e viu în el. Să nu devină „un adult”.
De fapt, întreaga carte e un refuz. Refuzul de a te adapta unei societăți care confundă succesul cu robotizarea. Refuzul de a trăi din convenții, din zâmbete de plastic, din „ce mai faci-uri” spuse fără să te intereseze răspunsul.
Așa că nu, De veghe în lanul de secară nu e o lectură pentru „copii”. E o lectură pentru oamenii care au avut cândva curajul să spună că sunt triști și au fost taxați pentru sinceritate. Pentru cei care au spus că nu pot, și li s-a răspuns: „nu vrei destul”. Pentru cei care au iubit prea mult, au înțeles prea devreme și au fost părăsiți prea ușor. „Oamenii nu se schimbă. Doar își pun alte haine.”
Citește cartea asta când ai chef să râzi. Și te vei trezi plângând. Sau citește-o când nu mai ai chef de nimic. Și poate, în mod paradoxal, îți va reaprinde ceva. Nu speranța. Nu e carte de self-help. Dar poate o amintire: a cine erai, înainte să devii… corect.” SURSĂ
N.R.: „În urmă cu aproximativ 40 de ani, în SUA au fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii ’80-’90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost şi va rămâne pentru ceva vreme „De veghe în lanul de secară”, romanul de debut al lui JD Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii ’60 a fost cea mai cenzurată/ interzisă carte din SUA (În 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Romanul a fost considerat dintre cele mai periculoase datorită faptului că mai mulți criminali au invocat cartea lui Salinger ca punct de inspirație. Lee Harvey Oswald (asasinul presupus al preşedintelui american John F. Kennedy), John Hinckley Ir. (cel care l-a împuşcat pe Ronald Reagan, în incercarea de a o impresiona pe actrița Jodie Foster), Mark David Chapman (cel care l-a împuşcat mortal pe John Lennon în decembrie 1980) – sunt doar câteva nume care de-a lungul timpului au fost asociate cu „De veghe in lanul de secară”.
Cel mai notoriu din cei sus-numiți este Mark Chapman. Cazul lui a zguduit întreaga lume. Obsedat de John Lennon, Chapman a cedat demonilor proprii şi s-a convins că fostul Beatles trebuie împușcat. După ce a apăsat pe trăgaci, Chapman s-a aşezat cuminte pe bordură, a scos „De veghe în lanul de secară” din buzunar şi a început să citească în așteptarea poliției. Povestea pe larg a fost însă dezbătută în anii ’80 şi continuă să fie un domeniu de interes şi în ziua de azi. Fascinația lui Chapman pentru Holden Caulfield, cu care la un moment dat s-a identificat în totalitate (scria mesaje pe care le semna cu numele personajului), reprezintă probabil influența cărții lui Salinger. dusă la cel mai lugubru extrem. Mark Chapman poate constitui cumva acel profil de cititor dement de care autorităților le este frică – un pericol pentu societate, cu siguranţă de o inteligență peste medie, cu o mână de convingeri greu de explicat pe cale raţională. În cele câteva zile cât i-a ţinut să se convingă de necesitatea crimei pe care urma să o comită, acesta a cumpărat un exemplar din cartea lui Salinger, special pentru momentul împuşcării.
„I went to the bookstore and bought The Catcher in the Rye. I’m sure the large part of me is Holden Caulfield, who is the main person in the book. The small part of me must be the Devil.” – fragment din declarația dată de Chapman poliției, la câteva ore după arest, în data de 9 decembrie 1980.
Cum s-a speculat că De veghe in lanul de secara a stat la baza a numeroase crime, în 1997 a fost lansat filmul Conspiracy Theory (cu Mel Gibson şi Julia Roberts), unde personajul principal este un paranoic, încrezător în teoriile conspiraționiste, care simte chemarea necontrolată de a cumpăra zeci de exemplare din această carte.” DETALII
Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
În România, „De veghe în lanul de secară” a fost tradusă prima oară în anul 1980 și a devenit un fel de carte de căpătâi a adolescenței, recomandată fiind inclusiv la școală.
ALIFANTIS & ZAN – 30 ANI: Concert Aniversar la Opera Naţională București
INSIDER: „𝗔𝗟𝗜𝗙𝗔𝗡𝗧𝗜𝗦 & 𝗭𝗔𝗡 – 𝟯𝟬 𝗱𝗲 𝗔𝗡𝗜. La 30 de ani de la formarea trupei ZAN, Nicu Alifantis, concert aniversar de gală (30 iunie 2025) la Opera Națională București, alături de Orchestra de Cameră a Operei și dirijorul Daniel Jinga – o seară de vară dedicată artei, prieteniei și unei povești muzicale devenite legendă. Le-au fost mai fost alături pe scenă Grupul Vocal Acapella, dirijor George Miron; iar invitați speciali au fost: Mihai Neniță, Lyuben Gordievski și Dan Incrosnatu.” SURSĂ
N.R.: Nicu Alifantis (n. 31 mar 1954, Brăila) este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk şi muzică de teatru. Părinții greco-macedoneni (mama sa, Evdocsia, era aromâncă, iar tatăl său, Menelaus, grec) face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese. Între 1973 și 2002 a susţinut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (baterie).
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.’ DETALII
ARHIVĂ: OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: „O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită!”
APA NOVA – ULTIMUL VALS: „La revedere” călduros spectacolelor Simfonia Apei din Piața Unirii din București.” Sperăm că nu, „Adio”!
APA NOVA: „Acesta este ultimul weekend (N.R.: 27-29.06.2025) în care ne mai bucurăm împreună de spectacolele de apă, muzică și lumini. Începând cu 30 iunie, Simfonia Apei va lua o pauză, iar ansamblul de fântâni va fi dezafectat, în contextul lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului din Piața Unirii.
Vă mulțumim pentru toate aprecierile, toate momentele împărtășite cu noi și toată bucuria trăită împreună la fiecare spectacol! 🎶💧✨” SURSA
ARHIVĂ: SIMFONIA APEI: În fântâna lui Ceaușescu, Firea și Apa Nova sărbătoresc Centenarul OXXO AGONIE ŞI EXTAZ: Între zeci de claxoane şi mii de turaţii pe minut, o „Carmina Burana” îţi poate fi fatală! OXXO TEAM ROMÂNIA: 309 medalii, 110 ani de olimpism – Spectacol cu drone, muzică și lumini în Piața Unirii din București
FREUD STATUIE, PRAGA: „Omul suspendat” între frica de moarte, lupte interioare & crize de identitate. Turiștii „salvatori” sună la 112!
INSIDER: „Știați că această statuie care îl înfățișează pe Sigmund Freud a fost cauza mai multor apeluri la poliție de-a lungul timpului? Unii turiști au crezut că e o persoană reală… De fapt, este o operă de artă contemporană a autorului ceh David Černý, terminată și expusă publicului în 1997. Opera se numește „Omul suspendat” și semnifică frica de moarte, luptele interioare ale speciei umane și crizele de identitate, teme abordate în cariera lui de Freud. E o statuie din bronz și se găsește în apropierea Teatrului Național. E unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice din Praga..” SURSĂ
N.R.: ‘SIGMUND FREUD | 1997. Sculptura din 1996 îl înfăţişează pe Sigmund Freud, agăţat de o bară prinsä de acoperişul unei clădiri de pe strada Husova. Deşi agăţat, este de remarcat faptul că, în acelaşi timp, mâna stângă o ţine în buzunarul de la pantaloni, ceea ce arată o oarecare relaxare, contemplând dacă să se elibereze sau nu. Černý, la acea vreme, vorbea despre venirea noului mileniu şi despre ce se va întâmpla, lucrarea simbolizănd precaritatea intelectualismului în secolul XX și dilemele existențiale ale omului modern. Din acest motiv, a ales o personalitate care să fie un simbol al intelectualismului secolului trecut. Strada Husova, Praga 1. Deși a fost expusă în diverse orașe, locația sa permanentă este pe strada Husova din Orașul Vechi din Praga. Aspectul său realist a determinat ocazional trecătorii să o confunde cu o persoană reală în pericol.
DAVID ČERNÝ (născut pe 15 decembrie 1967) este un artist ceh. Lucrările sale pot fi văzute în diferite locații din Praga, precum și în propriul său muzeu din Praga, numit Musoleum. Černý a câştigat notorietate în 1991 pictând în roz un tanc sovietic care a servit drept monument de război în centrul Pragăi. Actul său de nesupunere civică a fost considerat vandalism și a fost arestat pentru scurt timp.
O altă contribuție remarcabilă a lui Černý la Praga este „TOWER BABIES” (2000), o serie de figurine turnate cu bebeluși care se târăsc, atașate Turnului de Televiziune Žižkov.
SFÂNTUL VENCESLAU |1999. Statuia îl înfăţişează pe Sfântul Venceslau, patronul spiritual al Cehiei, călare pe un cal mort, atârnat cu capul în jos. Este o parodie a statuii ecvestre a Sfântului Venceslau din Piaţa Venceslas și a fost instalată în anul 2000. Lucrarea este considerată un comentariu satiric la adresa politicii și istoriei cehe, deși autorul nu a confirmat interpretările specifice. Se află în atriumul Palatului Lucerna, o clădire Art Nouveau din centrul oraşului Praga. Sculptura este realizată din spumă de polistiren şi ra epoxidice. Înălțimea este de 470 cm, lungimea este 290 cm.
„PISS” („Personaje care fac pipi”) este o sculptură și o fântână în aer liber din 2004 instalate în curtea Muzeului Franz Kafka din Malá Strana, Praga. Bazinul fântânii este realizat din bronz și are forma hărţii Republicii Cehe.. În fântână, una față în față, se află statui mecanice de bărbați, cu o înălțime de 210 centimetri, cu penisuri din bronz, care urinează. Statuile au un mecanism electronic care le permite să rotească șoldurile și să ridice penisurile, astfel încât jetul de apă să scrie litere pe suprafața apei. Vizitatorii pot controla aceste mișcări prin SMS pentru a scrie mesaje în apă.
„CAPUL LUI FRANZ KAFKA”, o sculptură cinetică a renumitului scriitor de limbă germană născut la Praga, Franz Kafka, situată în Praga, lângă centrul de afaceri Quadrio, chiar deasupra stației de metrou Národní třída. Bustul de 11 metri înălțime este compus din 42 de straturi de oțel inoxidabil lustruit, care se rotesc independent. Fiecare strat este mecanizat și se rotește individual, alimentat de 21 de module motor și un kilometru de cabluri, permițând coregrafii schimbătoare. Sculptura este concepută pentru a reflecta personalitatea chinuită și îndoiala de sine și depresia lui Kafka, fața sa apărând și dezintegrându-se pe măsură ce straturile se mișcă. Datorită mecanicii sale complexe, necesită întreținere frecventă la fiecare două săptămâni.” DETALII
OPERA ÎN PARC: La Traviata și Revuluție în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Național Lia Manoliu
INSIDER: „Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, vă invită la festivalul „Opera în Parc”, un eveniment cultural de excepție care aduce muzica clasică și opera mai aproape de iubitorii de artă. Pe 27 și 28 iunie, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” (Teatrul de vară) din Parcul Naţional „Lia Manoliu”, publicul este așteptat să se bucure de două seri extraordinare de operă în aer liber. Accesul este liber.
Programul evenimentului: 27 iunie, ora 19:00 – Descoperă „La Traviata” Redescoperiţi una dintre cele mai îndrăgite opere ale lui Giuseppe Verdi, într-o versiune plină de energie sub viziune regizorală a lui Alexandru Nagy, susținută de soliştii Studioului Experimental „Ludovic Spiess”, alături de orchestra și corul Operei Naționale Bucureşti. Dirijor: Daniel Jinga.
28 iunie, ora 20:00 – „Revuluția” de Adrian lorgulescu. Reinterpretarea contemporană a faimoasei „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „Revulutia” este o o operă cu puternic impact emoțional, ce aduce în prim-plan curajul, memoria și dorința de schimbare. O experiență artistică intensă, care transpune Revoluția Română în contextul scenei urbane actuale.
Locație: Amfiteatrul „Mihai Eminescu” Parcul Naţional Lia Manoliu (Acces: Str. Arh. Dimitrie Hârjeu) Intrarea este liberă.
N.R.: „Traviata (titlul original: în italiană La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.
Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentaţie a fost un eşec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentaţia din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția, opera a avut un real succes. La Timişoara, La Traviata a avut premiera în 9 februarie 1855. Premiera la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin” din Chişinău a avut loc la 12 octombrie 1962. Durata operei: cca 2½ ore.” DETALII
REPTILAND: Un fel de muzeu unde exponatele mai și mișcă
INSIDER: „Când ajungi la semnul cu Reptiland, respectiv la statuia cu iguana, se merge dreeeept, până în capătul clădirilor de birouri. Este ultima. Reptiland este o expoziție permanentă de reptile vii, unde vizitatorii pot descoperi peste 40 de specii într-un decor de pădure tropicală mai mult sau mai puțin din plastic. Șerpi, șopârle, cameleoni, iguane, țestoase de apă și uscat, caimani, pești . Un fel de zona de reptile de la Muzeul Antipa unde exponatele mai și mișcă.
Știați că? Pitonul reticulat este cea mai lungă specie de şarpe din lume, putând atinge lungimi de până la 10 metri și chiar peste și greutăți de până la 170 kilograme. Năpârleşte de fiecare dată după ce mănâncă, deoarece pielea îi rămâne mică. Este un șarpe constrictor, neveninos. Şerpii constrictori se încolăcesc în jurul prăzii și o strâng foarte tare.
La finalul vizitei, copii pot participa la o activitate de colorat și lipit diverse forme în cărticele cu și despre reptile. Exista diverse ateliere chiar și pentru cei care îşi doresc să mângâie şerpii, un biolog autorizat realizează astfel de activităţi.
Programul de vizitare: Luni-Vineri: 10:00 -17:00, Sâmbătă și Duminică: 10:00-19:00. Prețul biletelor: adult și/sau copil (4-15 ani): 50 lei, bilet familie (2 adulți+1 copil) – 140 lei, bilet familie (1 adult + 2 copii) – 140 lei, bilet familie (2 adulți + 2 copii) – 170 lei, bilet familie (2 adulți + 3 copii) – 200 lei, seniori (65+) -30 lei. Adresa: Bd. Expoziție nr. 1C (vizavi de parcarea Romexpo, pe partea cu Facultatea Româno-Americană, înainte de căminele Agronomiei.” DETALII
OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: „O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită!”
INSIDER: „Opera Națională din București – O simfonie între istorie și arhitectură. În inima Bucureștiului, ascunsă între bulevardele largi și forfota urbană, se ridică o clădire care, dă glas pasiunii, dramatismului și rafinamentului artistic: Opera Națională din București. Cu o poveste care începe încă din secolul XIX, această instituție este mai mult decât un teatru liric – este un monument viu al culturii românești.
🎼 De la vis la realitate – Nașterea operei române. Totul a început în 1885, când compozitorul George Stephănescu a înființat prima companie de operă românească. Însă momentul de cotitură a venit în 1921, când, printr-un decret semnat de regele Ferdinand I, Opera Română a fost oficializată ca instituție de stat. Primul spectacol? Lohengrin de Wagner, dirijat de nimeni altul decât George Enescu – o premieră istorică, ce a pus Bucureștiul pe harta marilor centre lirice europene. Inițial, spectacolele aveau loc în clădirea Teatrului Național, dar în anii ’50, autoritățile au decis construirea unui sediu dedicat operei. Așa a apărut actuala clădire, în imediata apropiere a Parcului Eroilor.
🏛️ Arhitectură și detalii care îți taie respirația. Construită între 1950 și 1953, clădirea Operei Naționale este o bijuterie arhitecturală semnată de Octav Doicescu și Paraschiva Iubu. Stilul său neoclasic, echilibrat de accente moderne, oferă un cadru solemn și elegant spectacolelor care se desfășoară în interior. Sala mare, cu o capacitate de 952 de locuri, are forma clasică de potcoavă, optimizată pentru o acustică impecabilă. Candelabrul imens din cristal aurit, cu peste 100 de brațe, veghează peste public și artiști, într-o atmosferă de vis. Iar scena – una dintre cele mai mari din România – permite montarea unor producții de anvergură, atât de operă cât și de balet.
În fața clădirii, vizitatorii sunt întâmpinați de statuia lui George Enescu, realizată de Ion Jalea și de bustul lui Gheorghe Stephănescu – un omagiu vizual adus fondatorilor operei românești.
🌍 Stele românești pe scenele lumii. Opera Națională a fost, de-a lungul deceniilor, rampa de lansare a unor mari artiști care au făcut carieră internațională. De la Virginia Zeani și Nicolae Herlea, la Ileana Cotrubaș, Angela Gheorghiu sau Ludovic Spiess, acești artiști au dus numele României pe cele mai mari scene ale lumii: de la La Scala din Milano, la Metropolitan Opera din New York. Opera Națională nu este doar un loc al tradiției, ci și al inovației. Repertoriul său include opere clasice, creații contemporane, balet, concerte și spectacole dedicate copiilor – o adevărată comoară pentru iubitorii de cultură.
🎟️ De ce merită să-i treci pragul. Fie că ești un pasionat de operă sau doar un călător curios, o seară petrecută la Opera Națională este o experiență memorabilă. Muzica, scenografia, costumele, atmosfera – toate se împletesc într-un spectacol total, care îți atinge sufletul. Iar dacă vrei să o admiri în tihnă, chiar și în afara unui spectacol, îți recomand să faci o plimbare în zonă, la apus. Fațada iluminată, în contrast cu cerul bucureștean, creează un tablou de poveste. Opera Națională din București nu este doar o instituție – este o mărturie vie a eleganței, pasiunii și talentului românesc. O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită.” SURSA
N.R.: Adresa: Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr.70-72, București sector 5. PROGRAM
ARHIVĂ: FALSTAFF: „Fata fostului fierar Fanică face fasole facăluită fără foc fiindcă focul face fum!”
GARA PLOIEȘTI SUD: Domnul Goe de aproape patru metri înălțime trimite inimioare din orașul lui Caragiale
INSIDER: „În Gara de Sud, din orașul Ploiești, suntem întâmpinați de celebrul Domnul Goe!” SURSA
N.R.: Sculptura Domnului Goe, omagiu în oraşul lui Caragiale măsoară aproape patru metri înălţime şi a fost sculptată de Ciprian Tauciuc, cu o intervenţie pictată de Alex Baciu. A fost montată în 2023 cu ocazia Artown Festival – „Love is the Key”, iubirea și compasiunea, mijloc esențial pentru a construi legături autentice şi durabile între comunități și oameni”, mâinile lui Dl Goe arătându-ne o inimă. Pe cap are o pernă pe cap, pentru a nu fi deranjat de greutatea tavanului pe care-l susține.” DETALII
YOGA PE DÂMBOVIȚA: Armonia minte-corp, la nivelul următor
INSIDER: „Yoga pe Dâmbovița, in zona Bibliotecii Naționale. Un fel de next level în materie de echilibru corp & minte. Mai multe SUP legate în paralel și fixate între maluri. No stress!
N.R.: Yoga este o practică străveche de exercițiu, datează de mai bine de 5000 ani şi are originile in India. Este o disciplină bazată pe armonia dintre minte şi corp. Exercițiile au scopul să sporească puterea şi flexibilitatea corpului, dar totodată să aducă un echilibru şi în gândurile celor ce o practică.
Standup paddleboarding este un sport acvatic născut din surfing cu rădăcini moderne în Hawaii. Standup paddleboarders stau pe scânduri care plutesc pe apă și folosesc o paletă pentru a se propulsa prin apă. Sportul a fost documentat într-un raport din 2013 care l-a identificat ca fiind activitatea sportivă în aer liber cu cei mai mulți participanți la prima participare în Statele Unite în acel an. Variantele includ vâslitul pe ape liniştite, cursele, surfingul, SUP-ul pe ape repezi, yoga și pescuitul.
Yoga cu SUP este practicarea yoga pe o placă de SUP. Se poate folosi orice placă de SUP; cu toate acestea, se spune că o placă de SUP gonflabilă (iSUP) este mai permisivă pentru practicarea yoga. Plăcile de paddle gonflabile SUP pentru yoga sunt în mare parte plăci de paddle stabile și robuste, potrivite pentru toate tipurile de standup, cu câteva caracteristici suplimentare importante: Puțin mai lat decât în mod normal; Suprafață mărită, moale și antiderapantă în mijlocul plăcii pentru o aderență mai bună; Suporturi laterale pentru padele pentru fixarea acestora în timpul sesiunii de yoga; Mânerul de transport nu este situat în mijlocul plăcii. Yoga cu SUP se practică pe ape calme, cum ar fi lacuri şi golfuri. Uneori, o mică ancoră este atașată la capătul plăcii pentru a o menține într-o singură poziție în timpul sesiunii de yoga cu SUP.
Majoritatea plăcilor de SUP au o lungime cuprinsă între 300 și 370 cm, plăcile de peste 3,6 metri fiind folosite în principal pentru curse, iar cele sub 3,6 metri fiind folosite în principal pentru surfing pe SUP. Dimensiunea plăcii pe care o alege un utilizator depinde de greutatea acestuia, deși înălțimea poate fi, de asemenea, un factor. Plăcile mai late oferă o stabilitate mai bună atât pentru începători, cât și pentru utilizatorii care intenționează să desfăşoare activități ocazionale cu placa lor, cum ar fi yoga, drumeţii şi pescuit. Plăcile mai înguste sunt mai agile și sunt folosite în principal de către vâslaşii avansați și pentru surfing pe SUP. Datorită grosimii necesare pentru un SUP, plăcile solide au un miez de spumă care este apoi acoperit cu unul dintre numeroasele materiale disponibile, cum ar fi furnir de lemn, fibră de sticlă sau fibră de carbon. Rășina epoxidică poate fi adăugată peste aceste materiale pentru a crea o placă mai rezistentă.
O altă opțiune este un SUP gonflabil, sau iSUP, care este construit dintr-un miez cusut prin drop-stitch din mii de fire fine, care este apoi acoperit cu unul sau mai multe straturi de PVC. ¡SUP-ul poate fi folosit pentru toate tipurile de activități de vâslit și, atunci când este dezumflat, poate fi suficient de mic pentru a încăpea într-un rucsac.
O lesă este folosită pentru a atașa utilizatorul la placă. Aceasta împiedică placa să plutească în cazul în care utilizatorul cade. Lesa ar trebui să fie cu aproximativ 30 cm mai lungă decât placa, cu un capăt atașat de coada plăcii și celălalt capăt atașat de glezna sau gamba utilizatorului.” DETALII
ARHIVĂ: TROCATHLON: Bucureștenii au testat Dâmbovița cu plăci de stand-up paddle și caiace printre bălării! OXXO DÂMBOVIȚA DELIVERY: Teoretic, s-a deschis cel mai mare spațiu nefolosit al Bucureștiului. Practic, avem unde, avem cu cine, dar nu avem cu ce!
PROMENADA URBANĂ 5.0: Muzica și dansurile grecești au adus Grecia pe Calea Victoriei sau invers. Efharisto!
INSIDER: „Duminică, 1 iunie 2025. Străzi Deschise/ ARCUB / Promenada Urbană – ediția a V-a. Calea Victoriei – Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei / Palatul CEC. Greek Dance Romania spectacole de dans – IGDM International Greek Dance Meeting Bucharest. „From the Gods to the dance floor” Efharisto, IGDM!”
ARHIVĂ: GREEK PARTY: „De e soare, de-i furtună, de mă fulgeră la… Saga-pao-pao-pao” OXXO SPECTACOL: Actorii Teatrului „Masca” au jucat Hora Unirii, în staţia de metrou Piaţa Unirii OXXO FLASHMOB: “Tangoul este despre a face linişte în tine şi a face linişte în celălalt” (Gilbert Iscu)
KARATE KID, AVANPREMIERĂ : Pe 31 mai la Happy Cinema din Mall Vitantis filmul rulează numai dublat în ucraineană. Pentru subtitrarea în limba română veniți mâine!
INSIDER: „Am încercat azi să mergem la avanpremiera Karate Kid la Happy Cinema la Vitantis lângă Văcărești pentru că începea un pic mai devreme decât în celelalte mall-uri bucureștene. Când să luăm bilete, surpriză – „azi e Avanpremiera doar în limba ucraineană”, deși teoretic, pe toate site-urile de profil, apărea și o avanpremieră subtitrată in română. Practic, de mâine intră filmul și cu subtitrarea în limba română.
ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii
INSIDER: Muzeul Oalelor de Pisc, Muzeu-Atelier Școala de la Piscu, la 40 km de București în satul Pisc, comuna Ciofliceni, județul Ilfov. Încă de la intrarea în muzeu, atenția îți este captată de fragmentul uriaș de arbore care marchează centrul spațiului ce unește simbolic pământul cu cerul.”
N.R.: Școala de la Piscu este un muzeu în inima unui vechi sat de olari, cu peste 1000 de piese de ceramică expuse (realizate în ateliere de olărit locale, din alte centre de olărit din țară, sau colecționate din alte țări/regiuni), o sală dedicată artei contemporane, ateliere de olărit, pictură pe ceramică pentru copii și adulți, într-o clădire spectaculoasă și foarte premiată. Mai întâi în cadrul Galei Aniversare a 20 de ani de existenţă a Ordinului Arhitecților din România cu Premiul secțiunii „Arhitectură construită /arhitectură publică” și „Cel mai bun client de arhitectură 2021”: Muzeul Atelier Şcoala de la Piscu (arh. Cosmin Pavel, arh. Cristina Constantin). Apoi premiat dpdv cultural în anul 2022 de EUROPA NOSTRA – EUROPEAN HERITAGE AWARDS, pentru originalitate, consistență, diversitate de activități culturale.
Spațiu original, cu o arhitectură modernă, luminoasă, realizată din materiale naturale, a fost conceput de o familie de artişti – familia Scripcariu (sculptorul Virgil & soţia, Adriana, istoric de artă), care împreună cu cei 6 copii ai lor reprezintă „întreaga echipă a muzeului” în „Școala de la Piscu”.
Proiectul arhitectural, a fost realizat în circa 2 ani (chiar în perioada pandemiei!) doar cu resurse proprii, donații și sponsorizări private (cea mai substanțială venind din partea Kaufland), fără implicarea autorităților publice.” DETALII
„Muzeu-Atelier Școala de la Piscu este deschis pentru public la sfârşit de săptămână, iar pe parcursul săptămânii doar pentru grupuri, cu programare. Program de vizitare: Sâmbătă & Duminică: 11-17, nu este nevoie de programare. Bilete de intrare: adulți 25 lei; copii, studenți: 15 lei; Bilet de familie: 60 lei; Studenții arhitecți au acces gratuit în Muzeu. Vizite programate: se pot organiza în timpul săptămânii doar pentru grupuri de peste 10 persoane. Muzeul dispune de 10 dispozitive audioghid, materialul audio durează 1 oră şi este compus din 9 capitole, posibil de ascultat selectiv. Muzeul nu dispune de dispozitiv pentru plata cu cardul. Plata online se poate face doar prin transfer direct la faţa locului, accesând datele asociației printr-un QR code. Atelierele de olärit, linogravură şi pictură se desfăşoară pe toată durata programului de vizitare şi nu sunt incluse în costul biletelor. Fiecare vizitator poate opta pentru atelierele dorite. Olărit, realizarea unui vas la roata olarului cu ajutorul unui meșter – 20 lei; pictarea unui ghiveci de lut ars folosind culori tempera – 20 lei. Linogravură realizarea unei plăci de linogravură și imprimarea acesteia pe hârtie 20 lei. Pachet 3 ateliere (olărit, pictură, linogravura) – 50 lei. Atelierul de desen este inclus în costul biletului. Vârsta recomandată pentru ateliere: 4+, copiii mai mici pot participa doar însoțiți de părinţi. Atelierele sunt deschise şi adulţilor.” DETALII
În cadrul expozițiilor temporare, „Pupi Videodrome” – expoziţie multimedia dedicată „Opera dei Pupi”, tradiţia siciliană a teatrului de păpuși, a Muzeului Internațional al Marionetelor Antonio Pasqualino din Palermo. Capitol spectaculos de istorie orală, artele spectacolului și antropologie, Opera dei Pupi înseamnă: scenarii care combină poeme istorice medievale din arealul european occidental, un meşteşug aparte de realizare și manevrare a păpușilor, un capitol pasionant de istorie comunitară. Începând cu 1800, spectacolele Opera dei Pupi au făcut deliciul târgoveţilor, oferind reprezentații de tip serial. Activ până astăzi, Opera dei Pupi este încă practicată în teatru, cercetată, iar meşteşugurile conexe sunt protejate. În perspectivă contemporană, Opera dei Pupi se constituie într-un teren al experimentelor artistice contemporane, care fructifică patrimoniul cultural.”
SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București
INSIDER 1: „Supermam. Strada Dumbrava Roșie. Autor Virgil Scripcariu” SURSA
INSIDER 2: „Pe o străduță adiacentă Parcului Ioanid, pe terasa de la etajul 1 al unui bloc nou construit, am zărit statuia Supermam, sau o copie a acesteia. Prima oară a apărut în Timișoara, la sfârșitul anului 2015 și a dat naștere multor controverse la momentul respectiv, prezența acesteia a încins spiritele în mediul online printre timișoreni, ce se „arătau oripilați” de opera de arta a lui Virgil Scripcariu.
Iată însă cum a descris autorul lucrarea sa: „este lumea în care eu mă învârt zilnic, compusă din familia mea numeroasă și situațiile cu care ne întâlnim tot timpul. Am pornit de la un nume căruia schimbându-i ultima literă mi s-a părut că îi schimb fundamental mesajul. Într-o lume a Supermanilor, eu am vrut să vorbesc despre mamă, o ființă mult mai delicată, recunoscându-i superioritatea gingășiei. Expoziția aceasta îi este dedicată soției mele. Pentru că ea a dat naștere la șase prunci și asta înseamnă mult pentru mine și pentru ea. Ea este de șase ori supermama, câte o dată pentru fiecare copil. O zeitate! Noi bărbații, nu putem decât să constatăm și să ne plecăm”.
Într-un top neoficial, aceasta lucrare ocupă locul 19 în clasamentul celor mai urâte statui din lume. Locația: Strada Dumbrava Roşie Nr 18, Bucureşti Sector 2.” SURSA
N.R.: „Copilul își ține ridicată mama, asigurându-i sprijinul necesar, într-o ipostază care sugerează crucea. Supermam devine Superman (de-aici, și mantia supereroului, redată plastic de sculptor).
Virgil Scripcariu (n. 1974, Vatra Dornei) este unul dintre cei mai originali sculptori români contemporani. A contribuit memorabil la conceptul și structura Pavilionului României la Bienala de arhitectură de la Veneția în 2008 – unde a expus și prototipul scaunului „Bubico”. A studiat sculptura la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti între 1998 și 2005, la clasa prof. Vasile Gorduz, a fost bursier Theodor Aman în 2003, bursier al UAP în 2005 și finalist al marelui premiu Prometheus Opera Prima în 2004. Scripcariu a participat la numeroase expoziții din țară: Romanian Design Week în 2013, personala de la MNAC în 2010, și pe plan internațional, în Israel, Belgia, Japonia. Are binecunoscute lucrări în spații publice din România și din străinătate, printre care sculptura din metal Maternitate, Hilltown House, Irlanda, fântâna cu sculptura ‘Maternitate’ din str. Arthur Verona, instalația ‘Arca lui Noe’ din Scuarul Cărturești sau bustul arhitectului Paul Smărăndescu de pe str. Romulus, București. În 2014 a participat la ViennaFair în cadrul secțiunii Dialog: New Energies și a început colaborarea cu Galeria AnnArt prin expoziția personală „Supermam”.
Împreună cu soția, Adriana Scripcariu (istoric de artă) și cei 6 copii ai lor țin în viață Școala de la Piscu, județul Ilfov, un muzeu-atelier dedicat ceramicii (deschis în anul 2021) – construit de aceștia doar cu donații și sponsorizări, fără implicarea autorităților publice.
ETERNA TERRA-NOVA: Stațiile de autobuz din Craiova pun orașul pe Axa Lumii. Creativitatea bate industria!
INSIDER: „Cele mai frumoase stații de autobuz din Craiova.” SURSA
N.R: În Craiova pe Calea București, în zona Teatrul Național – Universitate stațiile de autobuz au fost decorate cu fructe – lămâi in direcția Craiovița, zmeură în direcția Lapuș. Seamănă cu cele folosite pe căsuțele de la târgurile de Paște/Crăciun. Faptul că sunt refolosite pentru înfrumusețarea orașului și în restul anului și nu stocate într-un depozit este un mare plus!
UPDATE: Stația de la Piața Centrală a fost decorată cu tradiționalul praz oltenesc.
Craiova este pe primul loc într-un top al oraşelor europene ideale pentru escapade culturale întocmit de revista americană Forbes. Oraşul din România a reuşit să întreacă destinații populare precum Londra, Paris, Atena, Florenţa sau Salzburg, arată topul publicat de revistă săptămâna aceasta.
FORBES: „Deşi mai puțin cunoscută (şi vizitată) decât Bucurestiul, Craiova – capitala regiunii din sud-vestul României este un centru cultural vibrant, cu numeroase evenimente pe tot parcursul anului. Printre acestea se numără Festivalul Shakespeare, cel mai mare festival internaţional dedicat dramaturgului. Pentru iubitorii de muzică electronică dance, Festivalul IntenCity are loc în fiecare iunie, cu spectacole în aer liber. Un eveniment mai inedit, Festivalul Puppets Occupy Street din august, aduce pe străzile oraşului păpuşi gigantice şi spectacole captivante.”. A fost greu să ajungem în vârf, dar mai greu va fi să ne menținem acolo!!
ARHIVĂ: RAT CRAIOVA: „Înăuntru, șoferul la bustul gol luptă împotriva transpirației cu un prosop pus pe umeri” OXXO PRAZ VEGAS: Ce face un oltean după ce câștigă MasterChef? Reinventează mâncarea fast-food!
ÎNĂLȚAREA, COSTIN IONIȚĂ: Portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi. A îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.
INSIDER: „În „Expres cultural”, nr. 5 (101), articol despre sculptura „Înălțarea” de Costin Ioniță, expusă pe piedestalul de la Ateneul Tătărași. Numărul este ilustrat cu lucrări ale autorului.
ÎNĂLȚARE PRIN RĂSTIGNIRE. Înălțarea care, în primăvara anului 2025, continuă proiectul de expunere de la piedestalul Ateneului ieșean din Tătărași, titlul tensionând la modul antifrastic opera, de vreme ce ni se propune, în mărime naturală și poate ușor peste, reprezentarea unei răstigniri.
Este drept, crucea rămîne nevăzută, este doar sugerată de întreaga postură, mai ales prin dramatica întindere a brațelor, cu degetele dureros îndoite, ca și prin vârfurile picioarelor adunate una peste alta, cu degetele răsfirate ca în suspendare, deși aici se află singurul punct de sprijin pentru întreaga sculptură. Din punct de vedere tehnic inclusiv, remarcabilă performanță, angajând din plin și mesajul, de pildă în sensul că măiestria artistică, profesionismul constituie o cale de (r)elevare a spiritualității! Cu atît mai mult are de a face cu esența mesajului nevăzuta crucificare, arătând, în înțeles profund creștinesc, că sacrificiul pentru oameni, pe care Domnul l-a împlinit la modul suprem, este prin el însuși înălțare sufletească.
Așadar, crucea lipsește mai ales fiindcă suntem invitați să o interiorizăm, eroul hristic fiind prin el însuși o cruce, încît artistul reprezintă, de fapt, portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi, în măsura în care reușim să fim cu adevărat creștini.
Excepțională performanță pentru sculptura în (benzi de) fier, anatomia este redată convingător, punctată pe alocuri cu acuratețe, ieșind în evidență chiar fibre musculare (bicepși, deltoizi). Fantele create în material lasă să se vadă cerul, căci înălțarea presupune și lăsarea condiției telurice pentru alta, de sus, angelică. Jertfa pare a fi inerentă acestei radicale schimbări ontologice, idee susținută și de aura Celui/celui răstignit, o cruce celtică înscrisă în două cercuri concentrice, obținute, cel puțin cel exterior, din îmbinarea multor dinți de motoferăstrău…
Lucrare în fier îndemnînd la lucrare în duh, Înălțarea lui Costin Ioniță asumă, în înaltul său gest biruind suferința, nu doar locul ci și timpul expunerii. Acesta este, cît se poate de adecvat, cel pascal, când putem înțelege mai bine că a îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.
COSTIN IONIȚĂ (n. 1978, București) este unul din cei mai autentici artiști vizuali pe care îi avem. Sculpturile sale, așa cum s-a dovedit cu prisosință și în cadrul Lunii Sculptorilor Români, prilej cu care a fost intens mediatizat (Hidra și Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS Cov2-Covid 19, în 2024; anul următor, mai ales Miorița expusă la Casa Universitarilor), mobilizează totdeauna conștiințe și suscită viguroase reacții. (A fost creat chiar un program de calculator simulând, ironic, agresarea operelor de artă, pornind de la reacția de anul trecut a unei vârstnice, la vederea Hidrei.) Așadar, totdeauna impact vizual, metaforizare superioară a unor probleme de larg interes, forță a expresiei, ceea ce nu exclude eleganța și rafinamentul.” SURSA
N.R.: „Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui lisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.” DETALII
ARHIVĂ: MONUMENT DE SPERIAT: „Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS COV 2-COVID 19” (Metrorex) OXXO MIORIȚA LA IAȘI: „Spirit cu bube” – și mai sărăcă, și mai jefuită ca acum 12 ani OXXO IAȘI, CASA POGOR: „Hidra”, clasa politică „lipsită de verticalitate şi umanitate” în mijlocul Grupului Statuar al Voievozilor
TABLOURI DE VIS: Prima galerie de artă din lume deschisă non-stop. Locul unde arta contemporană nu doarme niciodată!
INSIDER: „Știați că în inima Bucureştiului există de vreun an „prima galerie de artă din lume deschisă non-stop” – Galeria Tablouri de Vis by Mihai Ionescu – locul unde arta contemporană nu doarme niciodată.
Vizitatorii pot explora o colecție impresionantă de tablouri create de artişti consacrați și talente emergente, disponibile pentru a fi cumpărate. Printre operele expuse, galeria găzduiește o colecţie permanentă de Bionantism, un curent artistic inovator definit de Mihai lonescu, care explorează fuziunea dintre tehnologie şi natură. Galeria Tablouri de Vis, oferă un spațiu deschis colaborărilor – evenimente artistice, expoziții sau vernisaje. În cadrul galeriei, poți să te bucuri de o pauză la cafeneaua Bistro44, deschisă 24/7, la fel ca și galeria.
Adresa: Strada Colţei, nr. 44, Hotel Liad, Bucureşti.” DETALII
ARHIVĂ: BIONANTISM: Tehnologia, extensie firească a evoluției naturii – curent artistic născut în România
infoINSiDER.ro 