DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ: „„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
INSIDER: „„De veghe în lanul de secară” – romanul adolescenței crude, al lucidității care doare și al sufletului care refuză să fie domesticit
Există cărți care te mângâie, care te ajută să evadezi, care îți oferă răspunsuri. Și există cărți ca „De veghe în lanul de secară”, care te zgârie. Care îți pun degetul exact pe rana pe care ai ascuns-o sub glume, tăceri sau sarcasm. Cărți care nu încearcă să te facă mai bun, ci mai sincer. Cu tine.
Romanul lui J.D. Salinger nu e o poveste. E un monolog tulburător, un strigăt camuflat în ironie, o elegie a dezrădăcinării sufletești. Holden Caulfield, personajul principal și naratorul cărții, nu e un adolescent obișnuit. Sau poate e, dar spus fără dulcegărie, fără machiaj, fără filtre. E imaginea brută a acelui moment dintre copilărie și maturitate în care lumea începe să doară, iar tu n-ai nicio armură pregătită. „Toți cei pe care-i iubesc fie sunt morți, fie sunt departe, fie nu mă mai recunosc.”
Holden este dat afară dintr-o școală – din nou. Și în loc să se întoarcă acasă, se plimbă prin New York într-o derivă existențială care nu e decât o încercare disperată de a se regăsi. În hoteluri mizere, baruri sinistre și conversații frânte cu oameni goi, caută ceva ce nici nu știe cum arată: autenticitate. Sens. Răspuns. Sau măcar un loc unde să nu se mai simtă ca un impostor. „Mă simțeam singur. Toți cei care păreau că mă plac, de fapt, nu mă plăceau deloc. Se prefăceau. Erau toți niște prefăcuți.”
Limbajul e direct, tăios, plin de sarcasm, dar vulnerabilitatea din subtext e sfâșietoare. Holden nu e erou. E doar un băiat care nu mai știe unde să se ducă atunci când acasă nu mai e acasă, iar lumea întreagă pare o scenă de teatru absurd.
Și în mijlocul haosului, apare ea: Phoebe, sora lui mai mică, singura ființă care îl mai ține legat de viață. Când vorbește despre ea, Holden își pierde cinismul. Devine un frate. Un copil. Un om. „Să-ți vezi sora că încalță niște patine și își strânge pălăria cu elasticul sub bărbie… Dumnezeule, e ceva ce nu meriți niciodată să pierzi.”
Dar poate cel mai frumos, mai simbolic și mai profund moment e acela în care Holden explică titlul romanului. El își imaginează că stă într-un lan de secară și prinde copiii care aleargă spre marginea unei prăpastii. El e acolo ca să-i salveze. Atât.
„Aș vrea să stau undeva într-un lan de secară și să-i prind pe copiii care aleargă fără să vadă prăpastia. Asta aș vrea să fac toată viața. Să fiu de veghe în lanul de secară.” Nu vrea să devină doctor, avocat sau astronaut. Vrea doar să salveze inocența. Pentru că știe cât de ușor o poți pierde. Și cât de greu e s-o recuperezi.
Lectura acestui roman e o experiență, nu o simplă trecere prin pagini. La 12 ani, râzi. La 20, oftezi. La 30, s-ar putea să plângi. Pentru că Holden e în fiecare dintre noi. În fiecare noapte în care n-ai mai știut cine ești. În fiecare zi în care te-ai prefăcut că ești bine. În fiecare moment în care ai vrut doar să dispari, dar ai rămas pentru cineva care te iubea.
Cine să citească acest roman? Toți. Și mai ales cei care se simt „stricați” într-o lume care vrea doar oameni reparați. E un roman pentru cei care au fost vreodată obosiți de prefăcătorie, de superficial, de oameni care vorbesc prea mult și spun prea puțin.
„Caracteristica definitorie a omului imatur e că vrea să moară în mod nobil pentru o cauză, în timp ce caracteristica definitorie a omului matur e că vrea să trăiască umil pentru una.” – citat din Wilhem Stekel, introdus în carte ca o esență a drumului interior al lui Holden.
„De veghe în lanul de secară” nu este o carte moralizatoare. Nu te învață nimic în sensul clasic. Dar te face să simți. Să gândești. Să te întorci în tine cu o întrebare pe care poate n-ai avut curaj s-o pui: cât din mine e doar mască? Este un roman scris cu sânge și râs amar. Este o confesiune care nu cerșește iertare. Este o palmă caldă dată sufletului tău obosit. Și dacă nu te mișcă, nu e vina cărții. Ci, poate, doar un semn că ai uitat cum e să mai simți.
Holden Caulfield, copilul care refuză să devină adult într-o lume care premiază adaptarea și pedepsește luciditatea
Dacă îl citești pe Holden Caulfield fără să te scarpini un pic în propria piele, înseamnă că ai învățat deja să mimezi normalitatea prea bine. Cartea lui Salinger nu e un roman. E o lamă subtilă ascunsă între replici aparent amuzante. Și dacă nu te taie, înseamnă că ai uitat cum e să fii viu.
Holden e acel tip care disprețuiește tot ce e fals și totuși, nu poate scăpa de senzația că și el devine exact ceea ce urăște. El critică lumea adulților pe bună dreptate, dar e prins între două stări: prea mare pentru a mai crede în povești, prea frânt ca să poată construi una nouă. „Cei mai mulți oameni nu observă niciodată nimic.”
„Nu vă puteți imagina cât de dor mi-e uneori de toți oamenii. Chiar și de nenorociții ăia care mă enervează.” Asta e marea dramă a lui Holden. Nu ura. Nu furia. Ci dorul. Dorul de autentic, de firesc, de mama care nu mai știe cine ești, de tata care te-ar vrea contabil, de colegii care îți spun „frate” dar te vând pe primul zâmbet.
De fapt, De veghe în lanul de secară nu e despre adolescență. Nu e nici despre școală, nici despre New York. Este despre golul care apare când te trezești într-o lume fără repere și realizezi că nimeni nu vine să te salveze.
„Un lucru drăguț la inima omului este că, dacă o lovești de prea multe ori, până la urmă îți răspunde cu indiferență.”
Când Holden spune că vrea să stea „de veghe în lanul de secară”, nu e o metaforă dulceagă. E o alegorie despre cei care aleg să trăiască la marginea lumii, ca să nu devină ca ea. Holden nu vrea să câștige. Vrea doar să nu trădeze ce mai e viu în el. Să nu devină „un adult”.
De fapt, întreaga carte e un refuz. Refuzul de a te adapta unei societăți care confundă succesul cu robotizarea. Refuzul de a trăi din convenții, din zâmbete de plastic, din „ce mai faci-uri” spuse fără să te intereseze răspunsul.
Așa că nu, De veghe în lanul de secară nu e o lectură pentru „copii”. E o lectură pentru oamenii care au avut cândva curajul să spună că sunt triști și au fost taxați pentru sinceritate. Pentru cei care au spus că nu pot, și li s-a răspuns: „nu vrei destul”. Pentru cei care au iubit prea mult, au înțeles prea devreme și au fost părăsiți prea ușor. „Oamenii nu se schimbă. Doar își pun alte haine.”
Citește cartea asta când ai chef să râzi. Și te vei trezi plângând. Sau citește-o când nu mai ai chef de nimic. Și poate, în mod paradoxal, îți va reaprinde ceva. Nu speranța. Nu e carte de self-help. Dar poate o amintire: a cine erai, înainte să devii… corect.” SURSĂ
N.R.: „În urmă cu aproximativ 40 de ani, în SUA au fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii ’80-’90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost şi va rămâne pentru ceva vreme „De veghe în lanul de secară”, romanul de debut al lui JD Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii ’60 a fost cea mai cenzurată/ interzisă carte din SUA (În 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Romanul a fost considerat dintre cele mai periculoase datorită faptului că mai mulți criminali au invocat cartea lui Salinger ca punct de inspirație. Lee Harvey Oswald (asasinul presupus al preşedintelui american John F. Kennedy), John Hinckley Ir. (cel care l-a împuşcat pe Ronald Reagan, în incercarea de a o impresiona pe actrița Jodie Foster), Mark David Chapman (cel care l-a împuşcat mortal pe John Lennon în decembrie 1980) – sunt doar câteva nume care de-a lungul timpului au fost asociate cu „De veghe in lanul de secară”.
Cel mai notoriu din cei sus-numiți este Mark Chapman. Cazul lui a zguduit întreaga lume. Obsedat de John Lennon, Chapman a cedat demonilor proprii şi s-a convins că fostul Beatles trebuie împușcat. După ce a apăsat pe trăgaci, Chapman s-a aşezat cuminte pe bordură, a scos „De veghe în lanul de secară” din buzunar şi a început să citească în așteptarea poliției. Povestea pe larg a fost însă dezbătută în anii ’80 şi continuă să fie un domeniu de interes şi în ziua de azi. Fascinația lui Chapman pentru Holden Caulfield, cu care la un moment dat s-a identificat în totalitate (scria mesaje pe care le semna cu numele personajului), reprezintă probabil influența cărții lui Salinger. dusă la cel mai lugubru extrem. Mark Chapman poate constitui cumva acel profil de cititor dement de care autorităților le este frică – un pericol pentu societate, cu siguranţă de o inteligență peste medie, cu o mână de convingeri greu de explicat pe cale raţională. În cele câteva zile cât i-a ţinut să se convingă de necesitatea crimei pe care urma să o comită, acesta a cumpărat un exemplar din cartea lui Salinger, special pentru momentul împuşcării.
„I went to the bookstore and bought The Catcher in the Rye. I’m sure the large part of me is Holden Caulfield, who is the main person in the book. The small part of me must be the Devil.” – fragment din declarația dată de Chapman poliției, la câteva ore după arest, în data de 9 decembrie 1980.
Cum s-a speculat că De veghe in lanul de secara a stat la baza a numeroase crime, în 1997 a fost lansat filmul Conspiracy Theory (cu Mel Gibson şi Julia Roberts), unde personajul principal este un paranoic, încrezător în teoriile conspiraționiste, care simte chemarea necontrolată de a cumpăra zeci de exemplare din această carte.” DETALII
Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.
În România, „De veghe în lanul de secară” a fost tradusă prima oară în anul 1980 și a devenit un fel de carte de căpătâi a adolescenței, recomandată fiind inclusiv la școală.
ALIFANTIS & ZAN – 30 ANI: Concert Aniversar la Opera Naţională București
INSIDER: „𝗔𝗟𝗜𝗙𝗔𝗡𝗧𝗜𝗦 & 𝗭𝗔𝗡 – 𝟯𝟬 𝗱𝗲 𝗔𝗡𝗜. La 30 de ani de la formarea trupei ZAN, Nicu Alifantis, concert aniversar de gală (30 iunie 2025) la Opera Națională București, alături de Orchestra de Cameră a Operei și dirijorul Daniel Jinga – o seară de vară dedicată artei, prieteniei și unei povești muzicale devenite legendă. Le-au fost mai fost alături pe scenă Grupul Vocal Acapella, dirijor George Miron; iar invitați speciali au fost: Mihai Neniță, Lyuben Gordievski și Dan Incrosnatu.” SURSĂ
N.R.: Nicu Alifantis (n. 31 mar 1954, Brăila) este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk şi muzică de teatru. Părinții greco-macedoneni (mama sa, Evdocsia, era aromâncă, iar tatăl său, Menelaus, grec) face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese. Între 1973 și 2002 a susţinut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (baterie).
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.’ DETALII
ARHIVĂ: OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: „O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită!”
APA NOVA – ULTIMUL VALS: „La revedere” călduros spectacolelor Simfonia Apei din Piața Unirii din București.” Sperăm că nu, „Adio”!
APA NOVA: „Acesta este ultimul weekend (N.R.: 27-29.06.2025) în care ne mai bucurăm împreună de spectacolele de apă, muzică și lumini. Începând cu 30 iunie, Simfonia Apei va lua o pauză, iar ansamblul de fântâni va fi dezafectat, în contextul lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului din Piața Unirii.
Vă mulțumim pentru toate aprecierile, toate momentele împărtășite cu noi și toată bucuria trăită împreună la fiecare spectacol! 🎶💧✨” SURSA
ARHIVĂ: SIMFONIA APEI: În fântâna lui Ceaușescu, Firea și Apa Nova sărbătoresc Centenarul OXXO AGONIE ŞI EXTAZ: Între zeci de claxoane şi mii de turaţii pe minut, o „Carmina Burana” îţi poate fi fatală! OXXO TEAM ROMÂNIA: 309 medalii, 110 ani de olimpism – Spectacol cu drone, muzică și lumini în Piața Unirii din București
FREUD STATUIE, PRAGA: „Omul suspendat” între frica de moarte, lupte interioare & crize de identitate. Turiștii „salvatori” sună la 112!
INSIDER: „Știați că această statuie care îl înfățișează pe Sigmund Freud a fost cauza mai multor apeluri la poliție de-a lungul timpului? Unii turiști au crezut că e o persoană reală… De fapt, este o operă de artă contemporană a autorului ceh David Černý, terminată și expusă publicului în 1997. Opera se numește „Omul suspendat” și semnifică frica de moarte, luptele interioare ale speciei umane și crizele de identitate, teme abordate în cariera lui de Freud. E o statuie din bronz și se găsește în apropierea Teatrului Național. E unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice din Praga..” SURSĂ
N.R.: ‘SIGMUND FREUD | 1997. Sculptura din 1996 îl înfăţişează pe Sigmund Freud, agăţat de o bară prinsä de acoperişul unei clădiri de pe strada Husova. Deşi agăţat, este de remarcat faptul că, în acelaşi timp, mâna stângă o ţine în buzunarul de la pantaloni, ceea ce arată o oarecare relaxare, contemplând dacă să se elibereze sau nu. Černý, la acea vreme, vorbea despre venirea noului mileniu şi despre ce se va întâmpla, lucrarea simbolizănd precaritatea intelectualismului în secolul XX și dilemele existențiale ale omului modern. Din acest motiv, a ales o personalitate care să fie un simbol al intelectualismului secolului trecut. Strada Husova, Praga 1. Deși a fost expusă în diverse orașe, locația sa permanentă este pe strada Husova din Orașul Vechi din Praga. Aspectul său realist a determinat ocazional trecătorii să o confunde cu o persoană reală în pericol.
DAVID ČERNÝ (născut pe 15 decembrie 1967) este un artist ceh. Lucrările sale pot fi văzute în diferite locații din Praga, precum și în propriul său muzeu din Praga, numit Musoleum. Černý a câştigat notorietate în 1991 pictând în roz un tanc sovietic care a servit drept monument de război în centrul Pragăi. Actul său de nesupunere civică a fost considerat vandalism și a fost arestat pentru scurt timp.
O altă contribuție remarcabilă a lui Černý la Praga este „TOWER BABIES” (2000), o serie de figurine turnate cu bebeluși care se târăsc, atașate Turnului de Televiziune Žižkov.
SFÂNTUL VENCESLAU |1999. Statuia îl înfăţişează pe Sfântul Venceslau, patronul spiritual al Cehiei, călare pe un cal mort, atârnat cu capul în jos. Este o parodie a statuii ecvestre a Sfântului Venceslau din Piaţa Venceslas și a fost instalată în anul 2000. Lucrarea este considerată un comentariu satiric la adresa politicii și istoriei cehe, deși autorul nu a confirmat interpretările specifice. Se află în atriumul Palatului Lucerna, o clădire Art Nouveau din centrul oraşului Praga. Sculptura este realizată din spumă de polistiren şi ra epoxidice. Înălțimea este de 470 cm, lungimea este 290 cm.
„PISS” („Personaje care fac pipi”) este o sculptură și o fântână în aer liber din 2004 instalate în curtea Muzeului Franz Kafka din Malá Strana, Praga. Bazinul fântânii este realizat din bronz și are forma hărţii Republicii Cehe.. În fântână, una față în față, se află statui mecanice de bărbați, cu o înălțime de 210 centimetri, cu penisuri din bronz, care urinează. Statuile au un mecanism electronic care le permite să rotească șoldurile și să ridice penisurile, astfel încât jetul de apă să scrie litere pe suprafața apei. Vizitatorii pot controla aceste mișcări prin SMS pentru a scrie mesaje în apă.
„CAPUL LUI FRANZ KAFKA”, o sculptură cinetică a renumitului scriitor de limbă germană născut la Praga, Franz Kafka, situată în Praga, lângă centrul de afaceri Quadrio, chiar deasupra stației de metrou Národní třída. Bustul de 11 metri înălțime este compus din 42 de straturi de oțel inoxidabil lustruit, care se rotesc independent. Fiecare strat este mecanizat și se rotește individual, alimentat de 21 de module motor și un kilometru de cabluri, permițând coregrafii schimbătoare. Sculptura este concepută pentru a reflecta personalitatea chinuită și îndoiala de sine și depresia lui Kafka, fața sa apărând și dezintegrându-se pe măsură ce straturile se mișcă. Datorită mecanicii sale complexe, necesită întreținere frecventă la fiecare două săptămâni.” DETALII
OPERA ÎN PARC: La Traviata și Revuluție în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Național Lia Manoliu
INSIDER: „Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, vă invită la festivalul „Opera în Parc”, un eveniment cultural de excepție care aduce muzica clasică și opera mai aproape de iubitorii de artă. Pe 27 și 28 iunie, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” (Teatrul de vară) din Parcul Naţional „Lia Manoliu”, publicul este așteptat să se bucure de două seri extraordinare de operă în aer liber. Accesul este liber.
Programul evenimentului: 27 iunie, ora 19:00 – Descoperă „La Traviata” Redescoperiţi una dintre cele mai îndrăgite opere ale lui Giuseppe Verdi, într-o versiune plină de energie sub viziune regizorală a lui Alexandru Nagy, susținută de soliştii Studioului Experimental „Ludovic Spiess”, alături de orchestra și corul Operei Naționale Bucureşti. Dirijor: Daniel Jinga.
28 iunie, ora 20:00 – „Revuluția” de Adrian lorgulescu. Reinterpretarea contemporană a faimoasei „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „Revulutia” este o o operă cu puternic impact emoțional, ce aduce în prim-plan curajul, memoria și dorința de schimbare. O experiență artistică intensă, care transpune Revoluția Română în contextul scenei urbane actuale.
Locație: Amfiteatrul „Mihai Eminescu” Parcul Naţional Lia Manoliu (Acces: Str. Arh. Dimitrie Hârjeu) Intrarea este liberă.
N.R.: „Traviata (titlul original: în italiană La traviata) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii.
Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentaţie a fost un eşec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentaţia din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția, opera a avut un real succes. La Timişoara, La Traviata a avut premiera în 9 februarie 1855. Premiera la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin” din Chişinău a avut loc la 12 octombrie 1962. Durata operei: cca 2½ ore.” DETALII
REPTILAND: Un fel de muzeu unde exponatele mai și mișcă
INSIDER: „Când ajungi la semnul cu Reptiland, respectiv la statuia cu iguana, se merge dreeeept, până în capătul clădirilor de birouri. Este ultima. Reptiland este o expoziție permanentă de reptile vii, unde vizitatorii pot descoperi peste 40 de specii într-un decor de pădure tropicală mai mult sau mai puțin din plastic. Șerpi, șopârle, cameleoni, iguane, țestoase de apă și uscat, caimani, pești . Un fel de zona de reptile de la Muzeul Antipa unde exponatele mai și mișcă.
Știați că? Pitonul reticulat este cea mai lungă specie de şarpe din lume, putând atinge lungimi de până la 10 metri și chiar peste și greutăți de până la 170 kilograme. Năpârleşte de fiecare dată după ce mănâncă, deoarece pielea îi rămâne mică. Este un șarpe constrictor, neveninos. Şerpii constrictori se încolăcesc în jurul prăzii și o strâng foarte tare.
La finalul vizitei, copii pot participa la o activitate de colorat și lipit diverse forme în cărticele cu și despre reptile. Exista diverse ateliere chiar și pentru cei care îşi doresc să mângâie şerpii, un biolog autorizat realizează astfel de activităţi.
Programul de vizitare: Luni-Vineri: 10:00 -17:00, Sâmbătă și Duminică: 10:00-19:00. Prețul biletelor: adult și/sau copil (4-15 ani): 50 lei, bilet familie (2 adulți+1 copil) – 140 lei, bilet familie (1 adult + 2 copii) – 140 lei, bilet familie (2 adulți + 2 copii) – 170 lei, bilet familie (2 adulți + 3 copii) – 200 lei, seniori (65+) -30 lei. Adresa: Bd. Expoziție nr. 1C (vizavi de parcarea Romexpo, pe partea cu Facultatea Româno-Americană, înainte de căminele Agronomiei.” DETALII
OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: „O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită!”
INSIDER: „Opera Națională din București – O simfonie între istorie și arhitectură. În inima Bucureștiului, ascunsă între bulevardele largi și forfota urbană, se ridică o clădire care, dă glas pasiunii, dramatismului și rafinamentului artistic: Opera Națională din București. Cu o poveste care începe încă din secolul XIX, această instituție este mai mult decât un teatru liric – este un monument viu al culturii românești.
🎼 De la vis la realitate – Nașterea operei române. Totul a început în 1885, când compozitorul George Stephănescu a înființat prima companie de operă românească. Însă momentul de cotitură a venit în 1921, când, printr-un decret semnat de regele Ferdinand I, Opera Română a fost oficializată ca instituție de stat. Primul spectacol? Lohengrin de Wagner, dirijat de nimeni altul decât George Enescu – o premieră istorică, ce a pus Bucureștiul pe harta marilor centre lirice europene. Inițial, spectacolele aveau loc în clădirea Teatrului Național, dar în anii ’50, autoritățile au decis construirea unui sediu dedicat operei. Așa a apărut actuala clădire, în imediata apropiere a Parcului Eroilor.
🏛️ Arhitectură și detalii care îți taie respirația. Construită între 1950 și 1953, clădirea Operei Naționale este o bijuterie arhitecturală semnată de Octav Doicescu și Paraschiva Iubu. Stilul său neoclasic, echilibrat de accente moderne, oferă un cadru solemn și elegant spectacolelor care se desfășoară în interior. Sala mare, cu o capacitate de 952 de locuri, are forma clasică de potcoavă, optimizată pentru o acustică impecabilă. Candelabrul imens din cristal aurit, cu peste 100 de brațe, veghează peste public și artiști, într-o atmosferă de vis. Iar scena – una dintre cele mai mari din România – permite montarea unor producții de anvergură, atât de operă cât și de balet.
În fața clădirii, vizitatorii sunt întâmpinați de statuia lui George Enescu, realizată de Ion Jalea și de bustul lui Gheorghe Stephănescu – un omagiu vizual adus fondatorilor operei românești.
🌍 Stele românești pe scenele lumii. Opera Națională a fost, de-a lungul deceniilor, rampa de lansare a unor mari artiști care au făcut carieră internațională. De la Virginia Zeani și Nicolae Herlea, la Ileana Cotrubaș, Angela Gheorghiu sau Ludovic Spiess, acești artiști au dus numele României pe cele mai mari scene ale lumii: de la La Scala din Milano, la Metropolitan Opera din New York. Opera Națională nu este doar un loc al tradiției, ci și al inovației. Repertoriul său include opere clasice, creații contemporane, balet, concerte și spectacole dedicate copiilor – o adevărată comoară pentru iubitorii de cultură.
🎟️ De ce merită să-i treci pragul. Fie că ești un pasionat de operă sau doar un călător curios, o seară petrecută la Opera Națională este o experiență memorabilă. Muzica, scenografia, costumele, atmosfera – toate se împletesc într-un spectacol total, care îți atinge sufletul. Iar dacă vrei să o admiri în tihnă, chiar și în afara unui spectacol, îți recomand să faci o plimbare în zonă, la apus. Fațada iluminată, în contrast cu cerul bucureștean, creează un tablou de poveste. Opera Națională din București nu este doar o instituție – este o mărturie vie a eleganței, pasiunii și talentului românesc. O bijuterie culturală care merită descoperită, aplaudată și iubită.” SURSA
N.R.: Adresa: Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr.70-72, București sector 5. PROGRAM
ARHIVĂ: FALSTAFF: „Fata fostului fierar Fanică face fasole facăluită fără foc fiindcă focul face fum!”
GARA PLOIEȘTI SUD: Domnul Goe de aproape patru metri înălțime trimite inimioare din orașul lui Caragiale
INSIDER: „În Gara de Sud, din orașul Ploiești, suntem întâmpinați de celebrul Domnul Goe!” SURSA
N.R.: Sculptura Domnului Goe, omagiu în oraşul lui Caragiale măsoară aproape patru metri înălţime şi a fost sculptată de Ciprian Tauciuc, cu o intervenţie pictată de Alex Baciu. A fost montată în 2023 cu ocazia Artown Festival – „Love is the Key”, iubirea și compasiunea, mijloc esențial pentru a construi legături autentice şi durabile între comunități și oameni”, mâinile lui Dl Goe arătându-ne o inimă. Pe cap are o pernă pe cap, pentru a nu fi deranjat de greutatea tavanului pe care-l susține.” DETALII
YOGA PE DÂMBOVIȚA: Armonia minte-corp, la nivelul următor
INSIDER: „Yoga pe Dâmbovița, in zona Bibliotecii Naționale. Un fel de next level în materie de echilibru corp & minte. Mai multe SUP legate în paralel și fixate între maluri. No stress!
N.R.: Yoga este o practică străveche de exercițiu, datează de mai bine de 5000 ani şi are originile in India. Este o disciplină bazată pe armonia dintre minte şi corp. Exercițiile au scopul să sporească puterea şi flexibilitatea corpului, dar totodată să aducă un echilibru şi în gândurile celor ce o practică.
Standup paddleboarding este un sport acvatic născut din surfing cu rădăcini moderne în Hawaii. Standup paddleboarders stau pe scânduri care plutesc pe apă și folosesc o paletă pentru a se propulsa prin apă. Sportul a fost documentat într-un raport din 2013 care l-a identificat ca fiind activitatea sportivă în aer liber cu cei mai mulți participanți la prima participare în Statele Unite în acel an. Variantele includ vâslitul pe ape liniştite, cursele, surfingul, SUP-ul pe ape repezi, yoga și pescuitul.
Yoga cu SUP este practicarea yoga pe o placă de SUP. Se poate folosi orice placă de SUP; cu toate acestea, se spune că o placă de SUP gonflabilă (iSUP) este mai permisivă pentru practicarea yoga. Plăcile de paddle gonflabile SUP pentru yoga sunt în mare parte plăci de paddle stabile și robuste, potrivite pentru toate tipurile de standup, cu câteva caracteristici suplimentare importante: Puțin mai lat decât în mod normal; Suprafață mărită, moale și antiderapantă în mijlocul plăcii pentru o aderență mai bună; Suporturi laterale pentru padele pentru fixarea acestora în timpul sesiunii de yoga; Mânerul de transport nu este situat în mijlocul plăcii. Yoga cu SUP se practică pe ape calme, cum ar fi lacuri şi golfuri. Uneori, o mică ancoră este atașată la capătul plăcii pentru a o menține într-o singură poziție în timpul sesiunii de yoga cu SUP.
Majoritatea plăcilor de SUP au o lungime cuprinsă între 300 și 370 cm, plăcile de peste 3,6 metri fiind folosite în principal pentru curse, iar cele sub 3,6 metri fiind folosite în principal pentru surfing pe SUP. Dimensiunea plăcii pe care o alege un utilizator depinde de greutatea acestuia, deși înălțimea poate fi, de asemenea, un factor. Plăcile mai late oferă o stabilitate mai bună atât pentru începători, cât și pentru utilizatorii care intenționează să desfăşoare activități ocazionale cu placa lor, cum ar fi yoga, drumeţii şi pescuit. Plăcile mai înguste sunt mai agile și sunt folosite în principal de către vâslaşii avansați și pentru surfing pe SUP. Datorită grosimii necesare pentru un SUP, plăcile solide au un miez de spumă care este apoi acoperit cu unul dintre numeroasele materiale disponibile, cum ar fi furnir de lemn, fibră de sticlă sau fibră de carbon. Rășina epoxidică poate fi adăugată peste aceste materiale pentru a crea o placă mai rezistentă.
O altă opțiune este un SUP gonflabil, sau iSUP, care este construit dintr-un miez cusut prin drop-stitch din mii de fire fine, care este apoi acoperit cu unul sau mai multe straturi de PVC. ¡SUP-ul poate fi folosit pentru toate tipurile de activități de vâslit și, atunci când este dezumflat, poate fi suficient de mic pentru a încăpea într-un rucsac.
O lesă este folosită pentru a atașa utilizatorul la placă. Aceasta împiedică placa să plutească în cazul în care utilizatorul cade. Lesa ar trebui să fie cu aproximativ 30 cm mai lungă decât placa, cu un capăt atașat de coada plăcii și celălalt capăt atașat de glezna sau gamba utilizatorului.” DETALII
ARHIVĂ: TROCATHLON: Bucureștenii au testat Dâmbovița cu plăci de stand-up paddle și caiace printre bălării! OXXO DÂMBOVIȚA DELIVERY: Teoretic, s-a deschis cel mai mare spațiu nefolosit al Bucureștiului. Practic, avem unde, avem cu cine, dar nu avem cu ce!
PROMENADA URBANĂ 5.0: Muzica și dansurile grecești au adus Grecia pe Calea Victoriei sau invers. Efharisto!
INSIDER: „Duminică, 1 iunie 2025. Străzi Deschise/ ARCUB / Promenada Urbană – ediția a V-a. Calea Victoriei – Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei / Palatul CEC. Greek Dance Romania spectacole de dans – IGDM International Greek Dance Meeting Bucharest. „From the Gods to the dance floor” Efharisto, IGDM!”
ARHIVĂ: GREEK PARTY: „De e soare, de-i furtună, de mă fulgeră la… Saga-pao-pao-pao” OXXO SPECTACOL: Actorii Teatrului „Masca” au jucat Hora Unirii, în staţia de metrou Piaţa Unirii OXXO FLASHMOB: “Tangoul este despre a face linişte în tine şi a face linişte în celălalt” (Gilbert Iscu)
KARATE KID, AVANPREMIERĂ : Pe 31 mai la Happy Cinema din Mall Vitantis filmul rulează numai dublat în ucraineană. Pentru subtitrarea în limba română veniți mâine!
INSIDER: „Am încercat azi să mergem la avanpremiera Karate Kid la Happy Cinema la Vitantis lângă Văcărești pentru că începea un pic mai devreme decât în celelalte mall-uri bucureștene. Când să luăm bilete, surpriză – „azi e Avanpremiera doar în limba ucraineană”, deși teoretic, pe toate site-urile de profil, apărea și o avanpremieră subtitrată in română. Practic, de mâine intră filmul și cu subtitrarea în limba română.
ILFOV: Muzeul Oalelor de Pisc, peste 1000 de piese de ceramică expuse, artă contemporană, ateliere de olărit, linogravură, pictură pentru adulți & copii
INSIDER: Muzeul Oalelor de Pisc, Muzeu-Atelier Școala de la Piscu, la 40 km de București în satul Pisc, comuna Ciofliceni, județul Ilfov. Încă de la intrarea în muzeu, atenția îți este captată de fragmentul uriaș de arbore care marchează centrul spațiului ce unește simbolic pământul cu cerul.”
N.R.: Școala de la Piscu este un muzeu în inima unui vechi sat de olari, cu peste 1000 de piese de ceramică expuse (realizate în ateliere de olărit locale, din alte centre de olărit din țară, sau colecționate din alte țări/regiuni), o sală dedicată artei contemporane, ateliere de olărit, pictură pe ceramică pentru copii și adulți, într-o clădire spectaculoasă și foarte premiată. Mai întâi în cadrul Galei Aniversare a 20 de ani de existenţă a Ordinului Arhitecților din România cu Premiul secțiunii „Arhitectură construită /arhitectură publică” și „Cel mai bun client de arhitectură 2021”: Muzeul Atelier Şcoala de la Piscu (arh. Cosmin Pavel, arh. Cristina Constantin). Apoi premiat dpdv cultural în anul 2022 de EUROPA NOSTRA – EUROPEAN HERITAGE AWARDS, pentru originalitate, consistență, diversitate de activități culturale.
Spațiu original, cu o arhitectură modernă, luminoasă, realizată din materiale naturale, a fost conceput de o familie de artişti – familia Scripcariu (sculptorul Virgil & soţia, Adriana, istoric de artă), care împreună cu cei 6 copii ai lor reprezintă „întreaga echipă a muzeului” în „Școala de la Piscu”.
Proiectul arhitectural, a fost realizat în circa 2 ani (chiar în perioada pandemiei!) doar cu resurse proprii, donații și sponsorizări private (cea mai substanțială venind din partea Kaufland), fără implicarea autorităților publice.” DETALII
„Muzeu-Atelier Școala de la Piscu este deschis pentru public la sfârşit de săptămână, iar pe parcursul săptămânii doar pentru grupuri, cu programare. Program de vizitare: Sâmbătă & Duminică: 11-17, nu este nevoie de programare. Bilete de intrare: adulți 25 lei; copii, studenți: 15 lei; Bilet de familie: 60 lei; Studenții arhitecți au acces gratuit în Muzeu. Vizite programate: se pot organiza în timpul săptămânii doar pentru grupuri de peste 10 persoane. Muzeul dispune de 10 dispozitive audioghid, materialul audio durează 1 oră şi este compus din 9 capitole, posibil de ascultat selectiv. Muzeul nu dispune de dispozitiv pentru plata cu cardul. Plata online se poate face doar prin transfer direct la faţa locului, accesând datele asociației printr-un QR code. Atelierele de olärit, linogravură şi pictură se desfăşoară pe toată durata programului de vizitare şi nu sunt incluse în costul biletelor. Fiecare vizitator poate opta pentru atelierele dorite. Olărit, realizarea unui vas la roata olarului cu ajutorul unui meșter – 20 lei; pictarea unui ghiveci de lut ars folosind culori tempera – 20 lei. Linogravură realizarea unei plăci de linogravură și imprimarea acesteia pe hârtie 20 lei. Pachet 3 ateliere (olărit, pictură, linogravura) – 50 lei. Atelierul de desen este inclus în costul biletului. Vârsta recomandată pentru ateliere: 4+, copiii mai mici pot participa doar însoțiți de părinţi. Atelierele sunt deschise şi adulţilor.” DETALII
În cadrul expozițiilor temporare, „Pupi Videodrome” – expoziţie multimedia dedicată „Opera dei Pupi”, tradiţia siciliană a teatrului de păpuși, a Muzeului Internațional al Marionetelor Antonio Pasqualino din Palermo. Capitol spectaculos de istorie orală, artele spectacolului și antropologie, Opera dei Pupi înseamnă: scenarii care combină poeme istorice medievale din arealul european occidental, un meşteşug aparte de realizare și manevrare a păpușilor, un capitol pasionant de istorie comunitară. Începând cu 1800, spectacolele Opera dei Pupi au făcut deliciul târgoveţilor, oferind reprezentații de tip serial. Activ până astăzi, Opera dei Pupi este încă practicată în teatru, cercetată, iar meşteşugurile conexe sunt protejate. În perspectivă contemporană, Opera dei Pupi se constituie într-un teren al experimentelor artistice contemporane, care fructifică patrimoniul cultural.”
SUPERMAM by VIRGIL SCRIPCARIU: Superioritatea gingășiei mamei în lumea Supermanilor recunoscută și în București
INSIDER 1: „Supermam. Strada Dumbrava Roșie. Autor Virgil Scripcariu” SURSA
INSIDER 2: „Pe o străduță adiacentă Parcului Ioanid, pe terasa de la etajul 1 al unui bloc nou construit, am zărit statuia Supermam, sau o copie a acesteia. Prima oară a apărut în Timișoara, la sfârșitul anului 2015 și a dat naștere multor controverse la momentul respectiv, prezența acesteia a încins spiritele în mediul online printre timișoreni, ce se „arătau oripilați” de opera de arta a lui Virgil Scripcariu.
Iată însă cum a descris autorul lucrarea sa: „este lumea în care eu mă învârt zilnic, compusă din familia mea numeroasă și situațiile cu care ne întâlnim tot timpul. Am pornit de la un nume căruia schimbându-i ultima literă mi s-a părut că îi schimb fundamental mesajul. Într-o lume a Supermanilor, eu am vrut să vorbesc despre mamă, o ființă mult mai delicată, recunoscându-i superioritatea gingășiei. Expoziția aceasta îi este dedicată soției mele. Pentru că ea a dat naștere la șase prunci și asta înseamnă mult pentru mine și pentru ea. Ea este de șase ori supermama, câte o dată pentru fiecare copil. O zeitate! Noi bărbații, nu putem decât să constatăm și să ne plecăm”.
Într-un top neoficial, aceasta lucrare ocupă locul 19 în clasamentul celor mai urâte statui din lume. Locația: Strada Dumbrava Roşie Nr 18, Bucureşti Sector 2.” SURSA
N.R.: „Copilul își ține ridicată mama, asigurându-i sprijinul necesar, într-o ipostază care sugerează crucea. Supermam devine Superman (de-aici, și mantia supereroului, redată plastic de sculptor).
Virgil Scripcariu (n. 1974, Vatra Dornei) este unul dintre cei mai originali sculptori români contemporani. A contribuit memorabil la conceptul și structura Pavilionului României la Bienala de arhitectură de la Veneția în 2008 – unde a expus și prototipul scaunului „Bubico”. A studiat sculptura la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti între 1998 și 2005, la clasa prof. Vasile Gorduz, a fost bursier Theodor Aman în 2003, bursier al UAP în 2005 și finalist al marelui premiu Prometheus Opera Prima în 2004. Scripcariu a participat la numeroase expoziții din țară: Romanian Design Week în 2013, personala de la MNAC în 2010, și pe plan internațional, în Israel, Belgia, Japonia. Are binecunoscute lucrări în spații publice din România și din străinătate, printre care sculptura din metal Maternitate, Hilltown House, Irlanda, fântâna cu sculptura ‘Maternitate’ din str. Arthur Verona, instalația ‘Arca lui Noe’ din Scuarul Cărturești sau bustul arhitectului Paul Smărăndescu de pe str. Romulus, București. În 2014 a participat la ViennaFair în cadrul secțiunii Dialog: New Energies și a început colaborarea cu Galeria AnnArt prin expoziția personală „Supermam”.
Împreună cu soția, Adriana Scripcariu (istoric de artă) și cei 6 copii ai lor țin în viață Școala de la Piscu, județul Ilfov, un muzeu-atelier dedicat ceramicii (deschis în anul 2021) – construit de aceștia doar cu donații și sponsorizări, fără implicarea autorităților publice.
ETERNA TERRA-NOVA: Stațiile de autobuz din Craiova pun orașul pe Axa Lumii. Creativitatea bate industria!
INSIDER: „Cele mai frumoase stații de autobuz din Craiova.” SURSA
N.R: În Craiova pe Calea București, în zona Teatrul Național – Universitate stațiile de autobuz au fost decorate cu fructe – lămâi in direcția Craiovița, zmeură în direcția Lapuș. Seamănă cu cele folosite pe căsuțele de la târgurile de Paște/Crăciun. Faptul că sunt refolosite pentru înfrumusețarea orașului și în restul anului și nu stocate într-un depozit este un mare plus!
UPDATE: Stația de la Piața Centrală a fost decorată cu tradiționalul praz oltenesc.
Craiova este pe primul loc într-un top al oraşelor europene ideale pentru escapade culturale întocmit de revista americană Forbes. Oraşul din România a reuşit să întreacă destinații populare precum Londra, Paris, Atena, Florenţa sau Salzburg, arată topul publicat de revistă săptămâna aceasta.
FORBES: „Deşi mai puțin cunoscută (şi vizitată) decât Bucurestiul, Craiova – capitala regiunii din sud-vestul României este un centru cultural vibrant, cu numeroase evenimente pe tot parcursul anului. Printre acestea se numără Festivalul Shakespeare, cel mai mare festival internaţional dedicat dramaturgului. Pentru iubitorii de muzică electronică dance, Festivalul IntenCity are loc în fiecare iunie, cu spectacole în aer liber. Un eveniment mai inedit, Festivalul Puppets Occupy Street din august, aduce pe străzile oraşului păpuşi gigantice şi spectacole captivante.”. A fost greu să ajungem în vârf, dar mai greu va fi să ne menținem acolo!!
ARHIVĂ: RAT CRAIOVA: „Înăuntru, șoferul la bustul gol luptă împotriva transpirației cu un prosop pus pe umeri” OXXO PRAZ VEGAS: Ce face un oltean după ce câștigă MasterChef? Reinventează mâncarea fast-food!
ÎNĂLȚAREA, COSTIN IONIȚĂ: Portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi. A îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.
INSIDER: „În „Expres cultural”, nr. 5 (101), articol despre sculptura „Înălțarea” de Costin Ioniță, expusă pe piedestalul de la Ateneul Tătărași. Numărul este ilustrat cu lucrări ale autorului.
ÎNĂLȚARE PRIN RĂSTIGNIRE. Înălțarea care, în primăvara anului 2025, continuă proiectul de expunere de la piedestalul Ateneului ieșean din Tătărași, titlul tensionând la modul antifrastic opera, de vreme ce ni se propune, în mărime naturală și poate ușor peste, reprezentarea unei răstigniri.
Este drept, crucea rămîne nevăzută, este doar sugerată de întreaga postură, mai ales prin dramatica întindere a brațelor, cu degetele dureros îndoite, ca și prin vârfurile picioarelor adunate una peste alta, cu degetele răsfirate ca în suspendare, deși aici se află singurul punct de sprijin pentru întreaga sculptură. Din punct de vedere tehnic inclusiv, remarcabilă performanță, angajând din plin și mesajul, de pildă în sensul că măiestria artistică, profesionismul constituie o cale de (r)elevare a spiritualității! Cu atît mai mult are de a face cu esența mesajului nevăzuta crucificare, arătând, în înțeles profund creștinesc, că sacrificiul pentru oameni, pe care Domnul l-a împlinit la modul suprem, este prin el însuși înălțare sufletească.
Așadar, crucea lipsește mai ales fiindcă suntem invitați să o interiorizăm, eroul hristic fiind prin el însuși o cruce, încît artistul reprezintă, de fapt, portretul spiritualizat al fiecăruia dintre noi, în măsura în care reușim să fim cu adevărat creștini.
Excepțională performanță pentru sculptura în (benzi de) fier, anatomia este redată convingător, punctată pe alocuri cu acuratețe, ieșind în evidență chiar fibre musculare (bicepși, deltoizi). Fantele create în material lasă să se vadă cerul, căci înălțarea presupune și lăsarea condiției telurice pentru alta, de sus, angelică. Jertfa pare a fi inerentă acestei radicale schimbări ontologice, idee susținută și de aura Celui/celui răstignit, o cruce celtică înscrisă în două cercuri concentrice, obținute, cel puțin cel exterior, din îmbinarea multor dinți de motoferăstrău…
Lucrare în fier îndemnînd la lucrare în duh, Înălțarea lui Costin Ioniță asumă, în înaltul său gest biruind suferința, nu doar locul ci și timpul expunerii. Acesta este, cît se poate de adecvat, cel pascal, când putem înțelege mai bine că a îmbrățișa lumea, prin răstignirea ta, înseamnă să trăiești hristic existența.
COSTIN IONIȚĂ (n. 1978, București) este unul din cei mai autentici artiști vizuali pe care îi avem. Sculpturile sale, așa cum s-a dovedit cu prisosință și în cadrul Lunii Sculptorilor Români, prilej cu care a fost intens mediatizat (Hidra și Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS Cov2-Covid 19, în 2024; anul următor, mai ales Miorița expusă la Casa Universitarilor), mobilizează totdeauna conștiințe și suscită viguroase reacții. (A fost creat chiar un program de calculator simulând, ironic, agresarea operelor de artă, pornind de la reacția de anul trecut a unei vârstnice, la vederea Hidrei.) Așadar, totdeauna impact vizual, metaforizare superioară a unor probleme de larg interes, forță a expresiei, ceea ce nu exclude eleganța și rafinamentul.” SURSA
N.R.: „Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui lisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.” DETALII
ARHIVĂ: MONUMENT DE SPERIAT: „Omagiu adus medicilor în lupta cu virusul SARS COV 2-COVID 19” (Metrorex) OXXO MIORIȚA LA IAȘI: „Spirit cu bube” – și mai sărăcă, și mai jefuită ca acum 12 ani OXXO IAȘI, CASA POGOR: „Hidra”, clasa politică „lipsită de verticalitate şi umanitate” în mijlocul Grupului Statuar al Voievozilor
TABLOURI DE VIS: Prima galerie de artă din lume deschisă non-stop. Locul unde arta contemporană nu doarme niciodată!
INSIDER: „Știați că în inima Bucureştiului există de vreun an „prima galerie de artă din lume deschisă non-stop” – Galeria Tablouri de Vis by Mihai Ionescu – locul unde arta contemporană nu doarme niciodată.
Vizitatorii pot explora o colecție impresionantă de tablouri create de artişti consacrați și talente emergente, disponibile pentru a fi cumpărate. Printre operele expuse, galeria găzduiește o colecţie permanentă de Bionantism, un curent artistic inovator definit de Mihai lonescu, care explorează fuziunea dintre tehnologie şi natură. Galeria Tablouri de Vis, oferă un spațiu deschis colaborărilor – evenimente artistice, expoziții sau vernisaje. În cadrul galeriei, poți să te bucuri de o pauză la cafeneaua Bistro44, deschisă 24/7, la fel ca și galeria.
Adresa: Strada Colţei, nr. 44, Hotel Liad, Bucureşti.” DETALII
ARHIVĂ: BIONANTISM: Tehnologia, extensie firească a evoluției naturii – curent artistic născut în România
FAMILIA PANDA, SECTOR 1: Ursul mâncăcios, unic supraviețuitor? Ceilalți s-au pierdut, furat ori fărâmat?!
INSIDER: „Un urs din iarbă, în apropierea Casei Presei Libere, București sector 1. Mai, 2025” SURSA FOTO
N.R.: „Patru figurine în formă de urs realizate din iarbă artificială au fost expuse 2019 în Parcul Elisabeta Rizea, de lângă Casa Presei Libere. Urs panda gigant în poziție șezut (aprox. 2 metri înălțime), urs mare în picioare (2,25 de metri înălțime), urs panda somnoros (aprox. 110 cm înălțime) și un urs mic în poziția șezut (aprox. 125 de centimetri). Instalațiile provenite din Marea Britanie, de la compania EasiGrass (Londra), compania care creează aceste figurine oferind o garanție de zece ani pentru produsele sale.
În 2021, mare scandal pe Facebook, Clotilde Armand. primarul de atunci al sectorului 1, făcea dezvăluiri despre un contract ADP în legătură cu o familie de ursuleți din iarbă artificială. „Urs panda somnoros – 14.500 lei, urs panda mâncând – 14.500 lei, urs mare în picioare – 38.000 lei şi urs panda aşezat (mâncând) 40.153 lei sunt printre investiţiile realizate de fosta conducere de la Administraţia Domeniului Public Sector 1. Din înțelegerea contractuală cu Administrația Domeniului Public Sector 1 reiese că Zetin Serv a primit suma de aproape 100.000 de lei, plus TVA. În total, în jur 25.000 de euro.” DETALII
Mare grijă, mare agitație din partea iubitorilor de tot felul. În final, totul e lăsat în plata Domnului …
UPDATE: A fost găsit și tatăl Panda, așteptând și el reîntregirea familiei, înainte de expirare!
CRAIOVA CICLISTĂ: Primul velodrom indoor din România, gata în 2027!
INSIDER: ‘Velodromul Craiova – Un nou pol al sportului! În Craiova se construiește primul velodrom indoor din România, parte dintr-un complex sportiv modern! Cu o investiție de peste 50 de milioane de euro, arena va găzdui competiții de ciclism, atletism și alte sporturi. Construit pe locul fostului stadion Tineretului, demolat în 2023, noul complex va avea peste 8.000 de locuri și va deveni un punct de referință pentru evenimente sportive internaționale. Se estimează că va fi finalizat până în 2027.
Craiova urcă în topul orașelor cu infrastructură sportivă de elită! Ce părere aveți despre acest proiect? ” SURSA
LACUL SNAGOV: Palatul Ginga organizează evenimente de lux. În folclorul urban – „fosta casă a Elenei Udrea”!
INSIDER: „Un loc de poveste de unde nu ți-ai mai dori să pleci. Spun asta pentru că te pierzi relativ ușor printre poveștile pe care le transmite acest palat prin fiecare mic detaliu conturat în arhitectura sa. Oricine rămâne inevitabil surprins de grandoare sa, pe malul lacului Snagov, cunoscători sau nu ai artei sau arhitecturii. Cu alte cuvinte este un palat adevărat … SURSA
N.R.: Palatul Gînga – Strada Antim Ivireanul 112-114, Siliştea Snagovului.
În plimbările nautice care se fac pe lacul Snagov este prezentată ca fiind „fosta casă a Elenei Udrea”. După o căutare pe net găsim că „un ziarist care și-a șters contul” a plantat acum vreo zece ani un fake pe Facebook (devenit viral) prin care construcţia era prezentată ca fiind a lui Dorin Cocoş. O investigație jurnalistică a Evenimentului Zilei de la acea vreme a descoperit că proprietarul este un inginer electronist, Ion Ginga („Această casă este construită cu propriile noastre mâini” după „modelul caselor din Veneția”). ” DETALII
„Împreună cu soția Adriana Ginga au transformat „visul din tinerețe” născut în plimbările prin Paris, Valea Loirei, Roma, Veneția în realitate – un palat creat în stil eclectic care găzduiește evenimente de lux.” DETALII
ARHIVĂ: JOB: Hoţii de flori, invitaţi în aria protejată a Lacului Snagov. Lotusul indian se vinde bine la semafor! OXXO BICICLETA NAUTICĂ: În lipsa pistelor, bicicliștii explorează apele! OXXO PALATUL SNAGOV, ILFOV: Închis pentru turiști, deschis pentru nunți, evenimente private sau corporate
BUCUREȘTI: Farmacia Gheorghe Hotăranu a împlinit 100 de ani. O facem muzeu?!
INSIDER: „Casa și Farmacia Gheorghe Hotăranu, arh Statie Ciortan, 1925. Aflată la intersecția străzilor Vasile Lascăr cu Maria Rosetti, clădirea a fost cumpărată de către Colegiul Farmaciștilor, care intenționează să o restaureze și să amenajeze aici un Muzeu al Farmaciei și propriul sediu.
Farmacia pastrează încă mobilierul din lemn masiv cu inițialele GH, executat la Viena, și o parte dintre recipientele cu diverse substanțe, fiind cea mai veche farmacie cu laborator propriu din România.
Gheorghe Hotăranu a fost membru in comisia chimico-farmaceutică de pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, membru al Colegiului General al Farmaciştilor și societar al Oficiului de Aprovizionare Farmaceutic. A participat în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913, și în Primul Război Mondial, fiind cu Ordinul Avântul Ţării și Ordinul Coroana României din 1926. Clădirea a fost confiscată de către regimul comunist în 1949, continuând să fie farmacie, și retrocedată urmașilor în 2016.” SURSA
INSIDER 2: „Este incredibilă indolența proprietarilor. Succesorii sau Asociația Farmaciștilor din România, pentru că eu auzisem că o cumpăraseră ei. Locuiesc în cartier și îmi amintesc cât de plăcut era să dai o comandă. Laboratorul este în partea dreaptă, după intrare. Predai rețeta cu compoziția chimică a preparatului, făcută de medicul de familie, care azi numai are acest drept, iar o farmacistă ți-o prepara. Uneori pe loc, alteori îți spunea când să vii ca să o ridici în cazul în care nu aveau toate substanțele. Totul sclipea de curățenie. Inclusiv panourile de cristal. Praful s-a ales și de clădirea asta. Într-o industrie care doar în România generează profituri de miliarde puteau găsi bani de restaurare.”
TOPKAPÎ ISTANBUL: Sabie maghiară din secolul al XIV-lea cu o lungime de 2.70 metri. Oare cine o mânuia?
INSIDER: „Muzeul Palatului Topkapi din Istanbul prezintă săbii maghiare remarcabile originare din secolul al XIV-lea. Printre acestea, o sabie deosebit de izbitoare măsoară o lungime impresionantă de 270 cm (8,9 picioare), prezentând măiestria excepțională și expertiza marţială a epocii. Semnificaţia acestor săbii colosale în conturarea evenimentelor istorice determină o explorare intrigantă a impactului lor asupra istoriei.” SURSA
N.R.: Palatul Topkapî este un muzeu din Istanbul, fostă reședință a sultanilor otomani timp de aproximativ de 400 de ani (1465-1856). A fost construit de sultanul Mehmed al II-lea după cucerirea Constantinopolului (1459-1465) primind numele de Topkapi sau poarta cu tunuri, din cauza marii porţi cu cele două turnuri masive ale sale (asemănătoare cu tunurile folosite la asediul Constantinopolului). După căderea Imperiului Otoman, în urma unui decret al lui Mustafa Kemal Atatürk de pe 3 aprile 1924, Topkapi a devenit muzeu al vechii epoci imperiale intrând sub administrația Ministerului Culturii și Turismului. Complexul este bine păzit de către funcţionari ai ministerului și membri ai armatei din Turcia. Este o operă inestimabilă de arhitectură cuprinzând numeroase clădiri şi camere unde se găsesc exponate variate de la porţelanuri și covoare până la armuri și manuscrise islamice medievale.” DETALII
ARHIVĂ: TOPKAPÎ: De peste 500 de ani, Sabia lui Ștefan cel Mare, captivă în Turcia. România are o copie!
LA MULȚI ANI, CONSTANȚA!: Cazinoul redat posterității după cinci ani de restaurare și bricul Mircea plutind în port
INSIDER 1: „Astăzi, 21 mai 2025, de Ziua Constanței, celebrul Cazinou din străvechea cetate Tomis, a fost deschis, în sfârșit, publicului. Vizitatorii au avut acces gratuit, pe bază de programare on-line. La ora 16, când a fost făcută fotografia, circa 30 de persoane așteptau la coadă.” SURSA
N.R: Reabilitarea Cazinoului din Constanta a ajuns la final. Cladirea, care este un monument istoric in stil Art Nouveau. După data de 25 mai, cazinoul Constanța va putea fi vizitat, iar prețul unui bilet va fi de 60 de lei. Reabilitarea cazinoului Constanța a costat 40 de milioane de euro. Lucrările ar fi trebuit să fie executate în 30 de luni, începând din mai 2020, însă finalizarea a ajuns să dureze cinci ani.
INSIDER 2: „Astăzi, cu ocazia Zilelor Constanţei și a redeschiderii mult-așteptate a Cazinoului, bricul Mircea și-a făcut simțită prezența într-un mod solemn și spectaculos în apropierea falezei, aducând un plus de emoție și mândrie acestui moment festiv.”
N.R.: „Bricul Mircea – nava-școală care, de peste opt decenii, formează generații de marinari și păstrează vie tradiția navală românească. Prezent în portul Constanța cu ocazia Zilelor Orașului, Bricul Mircea va putea fi vizitat de publicul larg în cadrul Zilelor Porților Deschise, desfășurate între 22 și 25 mai 2025. Ancorat la Gara Maritimă, bastimentul își deschide puntea tuturor celor care doresc să-i descopere povestea, să admire eleganța navigației cu vele și să simtă emoția unei experiențe autentice marinărești. Program de vizitare: # 22 și 23 mai 2025: între orele 09:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00; # 24 și 25 mai 2025: între orele 10:00 – 14:00 și 16:00 – 20:00. Vizitatorii vor avea ocazia să urce la bordul navei, să vadă cabinele echipajului, spațiile de instruire, dar și puntea principală – un loc încărcat de istorie.” SURSA
ARHIVĂ: SIMBOL TRIST: Cazinoul din Constanța după 107 ani. Cel mai frumos loc părăsit de pe malul Mării Negre! OXXO FALEZA CONSTANȚA: Zece tablouri semnate de Nicolae Grigorescu pot fi admirate în adâncul mării, lângă Cazinou, în timpul unor sesiuni de scufundare
CEHOV MĂCELĂRIT: „Actorii de la TNB, condamnați într-o regie care este o pedeapsă”
INSIDER: „PESCARUSUL. R.I.P. TNB. Am așteptat să văd, ieri seară, ,,Pescărușul” de Cehov, de la Teatrul Național. S-a dovedit ca ceea ce ei numesc ,,spectacol” nu a fost nici ,,de Cehov” și nici ,,de TNB”. Poate un mix demn de Club Bamboo sau un ready-made pentru deschiderea jocurilor olimpice de la Paris.
Nu cred să fi plecat de la vreun spectacol. Ieri seară am făcut-o după o oră, din simplul fapt că nu înțelegeam nimic și nu era vreo șansă de a simți vreun sentiment transmis de gest sau cuvânt. Și nu pentru laitmotivul progresist pe care domnul regizor îl traduce doar în termeni gay! Arta e liberă să exprime orice mesaj, doar că în piesa Cehov pusă la TNB nu există niciun mesaj, e doar încercare de show! În opinia mea, regizorul acestui ,,Cehov măcelărit” s-a visat Andrei Șerban, doar că îi lipsesc instrumentele creative și creatoare ale unui Andrei Șerban!
Din respect pentru niște actori foarte buni, nu doresc să exprim mai multe. Doar că ,,geniul” regizorului sper că a pus în planul spectacolului și ca sala să rămână odată și odată goală de spectatori până la final, căci am observat că au tot plecat cupluri din respect pentru logică, sentiment și fir narativ.
Îmi place foarte mult István Téglás, pentru el am mers la acest spectacol. Este un artist excepțional. De-asemenea pentru doamna Irina Movilă! Dar regizorul a preferat ca luminile, decorul și microfoanele de speaker de conferință puse pe gurile actorilor, să fie mai importante decât talentul neexplorat al simplului cuvânt rostit de un om cu talent.
Mă rog, un sentiment neplăcut să plecăm de la un spectacol așa-zis ,,Cehov”, iar singurul beneficiu să fie că am făcut economie la parcare, pentru că am plecat cu 2 ore mai devreme și că am văzut scena de la loja 4 din rangul 1. Adică de foarte sus pe foarte centru!
Să asiști la o piesa de teatru fără sentimente e ca o asfixiere. M-am simțit încă o dată liber, întrebându-mă cum pot actorii, unii atât de buni, să joace o asemenea pedeapsă.
Îmi permit un detaliu. Prima piesă de teatru când am venit acum 26 de ani în București, student, a fost ,,Pescărușul”, la Teatrul Mic, pus în scenă de Cătălina Buzoianu. Și acum simt atmosfera unei iubiri neîmplinite, simt în nări fumul de țigară cu toată melancolia lui Gheorghe Visu. Starea și sentimentul sunt tot ce rămâne de la o piesa de teatru. Iar ele rămân, dacă sunt amprentele unor stări și sentimente eterne ale vieții ființei umane în conflict (armonie) interior(ă) cu sinele sau cu celălalt, nu cu reflectorul, nu cu scena îngropată, nu cu ecranul multimedia. Show-ul nu rămâne, showul este sterp.
O completare. La patul din dormitor, am făcut o copie ieftină pe canvas a unei capodopere, pictate de Pyotr Konchalovsky. Tablou se numește ,,Fereastra Poetului” (окно поэта) Am bătut în cuie tabloul, special, la nivelul ochilor, să îl privesc când mă așez în fund pe pat sau când mă ridic din pat să fie ,,fereastra mea”. Rămân adesea cu bărbia în palme privindu-l! Este o plăcere interioară pe care nu o pot descrie. Este atât de simplu. Limpede. Este o întreagă lume ce i se adaugă, atunci când îl privesc. Imaginația sufletului continuă să adauge tot ce pictorul nu a așezat mai departe de margini. Dacă tu ești și vezi până la marginea unui tablou, ești un om limitat la un cadru închis. Cât mergi în adâncimea tabloului și cât mergi să te înconjori tu de toată atmosfera acestei ferestre simple, așa cum a pictat-o Konchalovsky, este calea apropie. Am privit mult acest tablou, iar într-una din seri, am observat ceva nou. Pe masa rotundă desenată în fața ferestrei, lângă cele două cărți, lângă lumânare și lângă bricheta, nu este nicio foaie de hârtie și niciun stilou! Și totuși tabloul se numește ,,Fereastra Poetului!”
Atunci am realizat că e posibil ca niciun poet să nu trăiască în camera a carei fereastră este pictată de Konchalovsky. Poetul ești tu! Tocmai pentru că există cele două cărți de pe masă, mai mult ca sigur cărți de poezie. Ești fix tu poetul, cel care privești peisajul de afara, căci tu devii camera de unde privești. Tocmai de aceea pe măsuță rămân una peste alta două cărți, mai mult ca sigur, cărți de poezie. Poate ca tu nu ai darul de a fi ,,poet”, adică de a vedea viața și lumea în culorile sentimentelor eterne. De aceea, ai ghidul, adică cele două cărți. De aceea, eu mă simt mult mai împlinit să admir un tablou atât de ,,simplu”, decât să particip 2 ore 40 minute la o exorcizare de care nu am nevoie. Întrebarea mea ar fi, cine este azi ,,ghidul”! Și spre ce!
Toată admirația mea către actorii piesei ,,Pescărușul” de la TNB, condamnați într-o regie care este o pedeapsă, ca să fiu politicos, nu o creație.” SURSA
IOR ESTIVAL, SECTOR 3: Poporul se plimbă cu vaporul. Gratuit!
INSIDER: „Dacă nu e coadă măricică la vaporașul din IOR, nu sunteți primii (în sfârșit!) ci nu se pleacă în cursă. Câteva zile după tam-tam -ul anunțului de redeschidere al sezonului „marinăresc” din sectorul 3, am tot dat târcoale debarcaderului. Într-una din zile chiar dacă era cam friguț ne-am alăturat unui trio (băiețel + mămică + bunică) care așteptau deja de vreo oră (zgribuliți, dar plini de speranță!) „să se mai adune” și alți doritori pentru atingerea minimului de 15 persoane pentru plecarea în cursa (programată!) din orarul afișat. După încă vreo jumătate de oră, conform aceluiași orar Căpitanul a intra în pauza de masă de 30 minute), chiar dacă fusese în standby toată dimineața. Capacitatea vaporașului: 50 persoane.
N.R.: „S-au redeschis plimbările gratuite cu vaporașul în IOR Începând cu 5 mai, bucureștenii din Sectorul 3 și nu numai se pot bucura din nou de plimbări relaxante pe lacul IOR cu vaporașul „Alexandru Ioan Cuza”! Vaporașul va naviga până în luna august, oferind curse de agrement cu îmbarcare de la debarcaderul din zona Direcției Administrarea Domeniului Public Sector 3 (intrarea Odobești).
🗓️ Programul plimbărilor – Mai: 11:00–15:00 și 15:30–19:30 (pauză între 15:00 și 15:30); Iunie, Iulie, August: 9:30–12:30 și 16:00–20:30 (pauză între 12:30 și 16:00). Durata unei plimbări este de aproximativ 25 de minute și este GRATUITĂ, având prioritate cetățenii Sectorului 3.
⚠️ Important de reținut: – Copiii sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult; – Pentru siguranța tuturor, fumatul și consumul de alcool sunt interzise la bord; – Nu este permis accesul cu animale, biciclete, trotinete sau cărucioare (cu excepția celor pentru persoane cu dizabilități).” SURSA
infoINSiDER.ro 