PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

VENUS DE BOUGUEREAU: ”Privește, dar nu atinge! Atinge, dar nu gusta! Gustă, dar nu înghiți!”


CONFESIUNE 2: Ce se întâmplă dacă te îndrăgostești și de Venus a lui Bouguereau? …Trebuie stabilit de la început că pentru noi, muritorii de rând, este vorba despre același înger sau demon, aceeași stea mascată de o planetă, același spirit sau principiu, aceeași depărtare și apropiere ca și în cazul lui Venus a lui Botticelli. Față de prima, noua Venus, născută deja ca femeie, este și mai subtilă, pentru că îți oferă nu doar sacru, ci și puțin profan. Doar puțin, atât cât să se vadă saltul evoluționist față de prima Venus, când era doar o stea imposibil de contactat, cu atât mai puțin de atins… Cea din urmă, aduce mai degrabă cu o stea căzătoare, căci dacă nu poți ajunge la stele, în final, vor veni stelele către tine. La fel ca prima, nici aceasta nu îți vorbește direct, ba nici nu mai privește către tine, fiind captivă într-un proces intim de visare lucidă. …Ai putea spune că a cazut în propria admirație, un egotism sublim, o mândrie luciferică, dar privită mai atent observi exact opusul – o încercare resemnată de a evada din lumea în care tocmai s-a născut din nou. Parcă se forțează să-și amintească lumea ideală din care a venit, ca o strădanie de a adormi la loc pentru a se trezi dintr-un coșmar… Pentru îndrăgostitul la prima vedere, devenit brusc un Prometeu săgetat de Zeus cu acest fulger căzut în mijlocul mării, Venus apare ca Pandora, un amestec tangibil de lumini și umbre, care poate aduce multă fericire sau mult necaz… Parfumul de profan este dat tocmai de gândurile îndrăgostitului, șoptite parcă telepatic – ”Privește, dar nu atinge! …Atinge, dar nu gusta! …Gustă, dar nu înghiți!”. Ca ispita să fie și mai mare, noua Venus este în mărime naturală, complet goală, dar fără vreun gând de a-ți sări în brațe. …Totuși, sacrul rămâne în lumină puternică pentru că noua Venus este admirată și de femei, și chiar de îngeri. În timp ce îngerii se bucură în jurul ei, femeile o privesc cu fascinație, fiind mai absorbite decât bărbații… Prima Venus era înconjurată doar de spiritele nevăzute ale naturii, deci erai doar tu cu ea. Aici Venus a căzut dintre îngeri în mijlocul unei mulțimi hipnotizate, iar acum nu se mai dăruiește doar ție, ci fiecare încearcă să înghită cât poate din strălucirea ei. Este o stea desprinsă din bolta cerească, venită nu să tulbure viețile muritorilor, ci să-i readucă la viață! Sigur, orice somnoros este supărat pe razele Soarelui, dar apoi zâmbește larg când revine la viață, când visele alb-negru sunt înlocuite de culorile curcubeului în care se scaldă toate simțurile. Așadar, Venus aduce nu doar o rază, ci un buchet de lumini pe care nu le o poți distinge cu ochiul liber, ci doar cu ochiul inimii! Dacă inima ar fi o prismă, ar putea sparge această Lumină, dar nu doar în șapte culori, ci în cele 49 de focuri sau sfere de lumină, desprinse câte șapte din cele șapte corzi ale Lirei lui Apollo, prin care spiritul coboară în materie. De fapt, Venus este însăși lumina sonoră primordială de dinainte de a deveni lumină într-un spectru de frevențe vibratorii, din care noi, muritorii, gustăm doar o mică felie dintr-o realitate imposibil de imaginat prin prisma celor cinci simțuri. Percepem doar 7 culori, 7 note muzicale, 10 tipuri de mirosuri, maxim 5 gusturi fundamentale, plus simțul tactil, ceva mai complex și întins pe tot corpul, ca o copie a îngerilor care sunt acoperiți de ochi. Dar mai avem ceva – un ”sistem nervos metafizic” care nu se leagă la creier, ci la inimă. Deocamdată îi spunem intuiție și o luăm în râs doar pentru că savanții fizicieni nu au putut să o reproducă în laborator… Totuși, fiecare dintre noi își încearcă timid un al 6-lea simț, atunci când celelalte cinci nu pot fi folosite. …Și aici revenim la Venus, la conectarea cu lumină ei nepământească – cu mintea vedem că reflectă lumina cerului, dar cu inima vedem cum ne luminează cerului sufletului! Sub această lumină nouă începem să vedem diferit lumea din jurul nostru. Parcă ne trezim dintr-o orbire a sufletului, în care au moțăit toți urmașii lui Adam și Eva, fiecare generație murmurând câte ceva despre Lumina din spatele luminii… Nici acum nu știm exact ce înseamnă, dar văzând lumina lui Venus, începi să te întrebi – dacă o planetă este luminată de o stea cu lumină proprie, oare lumina stelei mai este susținută și de o altă lumină nevăzută? …Mult timp s-a crezut că majoritatea stelelor sunt singuratice, dar abia de curând am aflat că acestea sunt, de fapt, mult mai puține decât stelele binare, care se rotesc una în jurul celeilalte, pe tot parcursul lor spiralat până la marginea găurilor negre din centrul galaxiilor, care în final le dizolvă, le înghite și, probabil, le naște într-un alt univers, cu legi, principii și peisaje total diferite… Adică, exact ca îndrăgostiții prinși într-un dans amețitor, se contopesc ca două planete care se ciocnesc, alergând prin anotimpuri în jurul unei stele, până când în fiecare izbucnește propria lumină. Apoi urcă pe bolta cerească, devenind constelații, sub razele cărora se vor naște alți noi îndrăgostiți. …Și Venus este singura vinovată pentru că ea întruchipează două dintre principiile fundamentale ale dinamicii metafizice – Iubirea și Frumusețea – valabile peste tot în universul nostru, indiferent de vastitatea și infinitatea sa! …Astfel, întruparea lui Venus devine nu doar eveniment de adorație, ci mai ales portal către o înțelegere superioră a unor realități paralele și complementare, multiplicate în fractali, pe orizontă și pe verticală, sub formă unei sfere în creștere care, după dilatarea maximă, se va contracta într-un punct de mărimea unei inimi ca o gămălie de chibrit, care mai apoi va exploda din nou doar pentru a naște un nou univers mai bun… Aflat la mila acestor forțe absolute, nu îți rămâne decât Credința și Speranța că Venus se va naște din nou în fiecare zi și te va salva de propriul întuneric, din care te ridici și în care te întorci asemeni unui răsăsit și apus al unei stele singuratice, prin întrebarea – Tu pe cine iubești? (ABS, Dincolo de cerul opac al zilei, 25.09.2021, sub influența lui 21-Nebunul și 3-Împărăteasa) SURSA

N.R.: Nașterea lui Venus (în franceză : La Naissance de Vénus ) este una dintre cele mai faimoase picturi (1879) ale pictorului William-Adolphe Bouguereau din secolul al XIX-lea. Nu descrie nașterea reală a lui Venus din mare, ci transportarea ei într-o scoică ca o femeie complet matură de la mare la Paphos, în Cipru . Ea este considerată epitomul idealului clasic grecesc și roman al formei și frumuseții feminine, la egalitate cu Venus de Milo . Dimensiuni: 300 cm x 218 cm. Expusă: Musée d’Orsay, Paris.

ARHIVĂ: „VENUS DE BOTTICELLI: ”Când sunt mai aproape de mine, sunt mai aproape de tine. Iar când sunt mai aproape de tine, de fapt, sunt mai aproape de mine!”

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s