ALUN, HUNEDOARA: Sat unic în lume cu mănăstire, drum din marmură și… un singur locuitor!
INSIDER: „Sat românesc, unic în lume: Are un singur locuitor, iar drumul pavat cu marmura, lung de 10 KM, e unic in lume.
Vezi și filmul din comentariul meu!
Povestea celui mai ciudat sat din România. Ţinutul de poveste cu un singur locuitor şi un drum unic în lume
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş.
Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc. Erau hore în sat, nedei”
Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.” SURSA
IAȘI ORTODOX: Tatăl Nostru pe 35.000 de voci în pelerinajul de Sfânta Parascheva
INSIDER: „Am stat pe TRINITAS astăzi. Mi s-a ridicat părul pe ceafă, s-a strâns carnea pe mine. Și am plâns.
Și dacă așa se aude de pe pământ, oare cât de frumos se aud în Cer rugăciunile Ortodoxe?” SURSA

Foto Paul Palencsar
INSIDER 2: Am rostit, alături de 35.000 de oameni, lângă racla Preacuvioasei, Tatăl Nostru și Crezul! 60.000 de oameni așteptau la rând să se închine la racla Sfintei. Veniți…măcar o dată-n viață! #sfantaparascheva #iasi” SURSA
INSIDER 3: Este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Sfânta Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare” şi lauda întregii Ortodoxii, este prăznuită în ziua de 14 octombrie. Mii de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, în Iași.
Sfânta Parascheva este una dintre cele îndrăgite sfinte creștine și este sărbătorită în data de 14 octombrie. Racla cu moștele Sfintei Parascheva aflată la Catedrala Mitropolitană din Iași este motivul pentru care foarte mulți pelerini merg în acest oraș în fiecare an.
De Sfânta Parascheva nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează şi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. La ţară, în această zi, bătrânii nu făceau nici focul în sobă, pentru a nu atrage asupra casei lor nenorociri.” SURSA
ARHIVĂ: TATĂL NOSTRU: Trebuie să simți fiecare verset, să extragi energia şi să o direcţionezi către durerea ta OXXO SFÂNTA PARASCHEVA: “Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului” OXXO LECȚIA DE SMERENIE: „Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmi 23:4)
BELGRAD, SERBIA: Liquid 3, foto-bioreactor urban cu apă de la robinet și microalge. Imitație de copac, turnat în ceașcă!

INSIDER: „Dr. Ivan Spasojevic, Ph.D. în științe biofizice și unul dintre autorii proiectului de la Institutul de Cercetare Multidisciplinară de la Universitatea din Belgrad, a dezvoltat un instrument inovator pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătăţirea calității aerului: arborele lichid.
Denumită şi LIQUID 3, noua creație este primul foto-bioreactor urban din Serbia, o soluție în lupta pentru aer curat. Conţine şase sute de litri de apă și funcţionează folosind microalge pentru a lega dioxidul de carbon și a produce oxigen pur prin fotosinteză.
Microalgele înlocuiesc doi copaci de 10 ani sau 200 de metri pătraţi de gazon. Funcţia LIQUID 3 este practic o imitaţie a acestuia. Atât copacii, cât şi iarba efectuează fotosinteza și leagă dioxidul de carbon. Cu toate acestea, avantajul microalgelor este că este de 10 până la 50 de ori mai eficient decât copacii. Echipa din spatele LIQUID 3 a declarat că scopul lor nu este să înlocuiască pădurile sau planurile de plantare de copaci, ci să folosească acest sistem pentru a umple acele alveole urbane în care nu există spaţiu pentru plantarea copacilor. În condiții de poluare intensă, precum Belgradul, mulți copaci nu pot supravieţui, în timp ce algele nu au o problemă cu nivelurile mari de poluare.
LIQUID 3 este amplasat în faţa municipiului Stari Grad, pe strada Makedonska din Belgrad, o zonă urbană aglomerată, unde emisiile de CO2 sunt cele mai mari concentrații.
,,Fotobioreactorul este o soluție biotehnologică complet nouă pentru purificarea aerului şi producerea de oxigen. Într-un acvariu de şase sute de litri de apă, avem alge care leagă dioxidul de carbon şi produc oxigen pur prin fotosinteză. Proiectul este conceput pentru a fi multifuncțional. LIQUID3 este și o bancă, are încărcătoare pentru telefoane mobile, precum și un panou solar, datorită căruia banca este iluminată pe timpul nopții. Municipiul Starigrad a decis să susţină acest proiect care contribuie direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii concetăţenilor noștri, a sănătății publice și a unui mediu mai curat prin utilizarea unor soluții inteligente şi inovatoare”
,Institutul a folosit alge unicelulare de apă dulce, care există în iazurile și lacurile din Serbia şi pot crește în apa de la robinet şi sunt rezistente la temperaturi ridicate şi scăzute. Sistemul nu necesită întreţinere specială – este suficient să eliminați biomasa creată prin divizarea algelor, care poate fi folosită ca un îngrăşământ excelent, într-o lună şi jumătate, turnaţi apă şi minerale noi, iar algele continuă să crească la nesfârşit. Acest proiect îşi propune să popularizeze şi să extindă utilizarea microalgelor în Serbia, deoarece acestea pot fi folosite în tratarea apelor uzate, ca și compost pentru spaţii verzi, pentru producerea de biomasă și biocombustibili, precum şi pentru purificarea aerului din gazele de eşapament din fabrici.”. SURSA
ARHIVĂ: AER ÎN RATE LA IAȘI: Plante conectate la Internet pentru creșterea calității aerului?! OXXO BACĂU: Primul loc în lume are 1360 mp de picturi murale realizate cu vopsea purificatoare de aer | OXXO BERCENI: Bănci Smart pentru funduri Smart cu telefoane Smart și conversații Smart
NEGOIȚĂ vs. NICUȘOR: Duelul Primarilor, în faza bannere stradale, după plantat și scos palmieri în Piața Unirii

INSIDER: „FOTOGRAFIA ZILEI
7.10.2023. De la flori multicolore la platani și acum la cioate.
Își mai aduce aminte cineva cum arata bulevardul Baba Novac în trecut? FOTO: Victor Popa” SURSA
N.R.: „Copaci plantati de Primaria Sectorului 3 defrisati ilegal de Primaria Generală”
AUSTRIA: Swarovski Crystal Worlds are și un licăr românesc – poșeta & condurul Cenușăresei by Mihai Albu
MIHAI ALBU: „Aceste două creații au fost concepute la solicitarea Swarovski în anul 2006, cu bucurie am constatat că încă sunt expuse în muzeul celebrului brand din Innsbruck/Austria.”
Materialele folosite au fost neconvenționale (satin de mătase, broderie spartă, voal de mătase, toc cu structura metalică înglobată în cristale SWK și bineînțeles cristale din abundentau) Sunt purtabile, probabil mai mult decât la un singur eveniment, dar ideea nu a fost cea practică, ci una predominant estetică.” SURSA
N.R.: Mihai Albu (n. 9 august 1962, Bucureşti, România) este un creator de modă și arhitect din România, cunoscut ca „Arhitectul Pantofilor”, supranumit astfel de presa românească.
Și-a început cariera profesională încă din timpul studiilor universității de arhitectură, înainte de Revoluție. A apărut în diverse reviste de specialitate, printre care se numără şi Vogue Italia, şi în enciclopedii de modă precum Shoegasm. Mihai Albu a fost căsătorit cu lulia Vochița între anii 2004-2013.
Mihai Albu s-a născut în Bucureşti într-o familie de intelectuali și a fost influențat de părinţii săi să îşi urmeze pasiunea pentru design de obiect şi arhitectură. Deși la 16 ani a rămas orfan de tată, experienţă tragică ce l-a marcat foarte mult, a trebuit să preia responsabilitățile financiare ale familei. Aşa a început să conceapă obiecte create manual, în special artă decorativǎ.
A urmat studiile de specialitate din cadrul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu-București”, absolvind în 1990. În timpul studiilor a lucrat pentru „Fondul Plastic”, organizația uniunii artiştiilor din România. Având în spate expoziții personale şi experiență în designul de produs, Mihai Albu a decis să îşi înfiinţeze prima sa firmă în 1990, AMI, ceea ce l-a propulsat în industria modei.
Mihai Albu a devenit cunoscut pe piața pantofilor de lux din România începând cu anul 1995, urmând apoi să se facă remarcat și prin expoziții în Londra,
Viena, Dubai și Paris. Prin creațiile sale extravagante, a reușit să intre de două ori în World Record Academy cu cele mai înalte obiecte de încălțăminte de 31 cm şi ulterior 37 cm. Astfel, a atras atenţia unor publicații de modă importante, printre care se numără Vogue Italia și Shoegam, unde a apărut alături de creatori de modă consacrați precum Manolo Blahnik, Christian Louboutin sau Alexander McQueen.
După mai bine de două decenii de succes pe plan local, Mihai Albu a început să vândă şi pe pieţe externe din Hong Kong, Japonia, SUA, Spania, Marea Britanie şi Dubai, deşi nu are magazine fizice în afara țării. Colecţiile şi creațiile lui Mihai Albu se deosebesc prin forme geometrice extravagante, elemente organice şi tocuri înalte de 18 cm şi 20 cm. Sunt inspirate din stiluri şi mişcări arhitecturale, precum Art Nouveau, Deconstructivism, Rococo sau Baroc. Arhitecți și sculptori celebri precum Antoni Gaudi sau Constantin Brancuşi şi-au pus amprenta asupra multor creații Mihai Albu, acesta dedicându-le colecții întregi.
Creatorul schițează și concepe designul pantofilor de lux pentru femei, care apoi sunt croiți manual în atelierul personal din București. Realizarea pantofilor se face într-un volum restrâns, doar pe comandă. Deşi brandul merge pe stilul couture, o mare parte din vânzări sunt realizate online” DETALII
ARHIVĂ: AUSTRIA: Universul cristalelor Swarovski. Lumi paralele, Zona crepusculară sau Jocul de smarald?
ILLINOIS, SUA: Obiect zburător identificat – o bufniță se joacă de-a Harry Potter!

INSIDER: „S-a întâmplat la casa părinților mei (N.R.: Eureka, Illinois)… Bufnița tânără de cartier a furat acest cal băț şi zboară prin cartier cu el. Hilldale/Forest Park/Ridge Lane vecini… dacă copilului tău îi lipseşte calul de băț, va trebui să vorbești cu bufnița!!
Edit: pentru cei care vă întrebați dacă bufnița este rănită sau „încurcată” în calul băţ…. nu avem niciun motiv să credem că acesta este cazul, deoarece am văzut bufnița care cară calul şi chiar schimbându-și poziția de prindere la un moment dat…. această bufniță face parte dintr-o familie de bufnițe care sunt în cartier de aproximativ 6 luni, iar aceasta este una dintre bufnițele tinere… dacă cineva vede ca bufnița este în pericol sau crede că este ranită, sunt sigur că autoritățile competente ar fi contactate…” VIDEO
ARHIVĂ: FINLANDA: Concurs de echitaţie dedicat căluţilor din lemn. Fără ovăz, fără balegă! OXXO TEDDY BEAR: „Copilul e copil, chiar dacă e pui de urs!” OXXO RECICLARE: Barbie a fost răpită de o veveriță pentru necesități locative
PORUMBACU DE JOS, SIBIU: Drumarii au turnat asfalt peste un câine mort. Atât s-a putut!
INSIDER: „Drumarii au turnat asfalt peste un câine mort, pe un drum din comuna sibiană Porumbacu de Jos”
ARHIVĂ: BASTET ÎN DOLJ: În Egiptul Antic, pisicile erau mumificate. În România Modernă, le tragem o vopsea peste ochi! OXXO ASFALTAREA BĂLŢILOR: „Facerea drumurilor publice: se investeşte 10% şi se fură 90%. Mare ruşine!”
iMAPP 2023: Cea mai mare proiecție video din lume (23.000 mp), pe fațada celei mai mari clădiri administrative din Europa, ciuntită de două ferestre!

INSIDER: ‘Nu știu cine s-a ocupat de site management la iMapp, dar să pui intrarea publicului prin zona care se aglomerează prima, e din manual la capitolul „cum să nu faci”. Având scena pe latura dinspre Palatul Parlamentului, știind că lumea vine în Piața Constituției prin Bd. Unirii și tu să faci accesul prin Bd. Libertății, adică din laterala scenei, e o decizie imbecilă.
Dar nu de asta scriu. iMapp a confirmat zecilor de mii de spectatori de ce institutia parlamentului se bucură de cea mai scăzută încredere a românilor.
Pe durata proiecției, pe fațada Palatului Parlamentului au strălucit două ferestre ale unei impunatoare sali de la un etaj superior. Jenant.
Proiecțiile au început la ora 21:30, deci cam la o ora și jumătate după ce s-a făcut întuneric. Asta înseamnă că organizatorii au avut timp și au încercat, sunt sigur, să găsească pe cineva care să stingă luminile în acea sală. Faptul că în ciuda timpului lung avut la dispoziție acest lucru nu a fost posibil, ne demonstrează că cel care are biroul acolo e suficient de tare ca să i se rupă de orice telefon primește.
Ironia este că Parlamentul României figura ca partener al iMapp. Mișto partenerul care-și sabotează propriul eveniment.
Nu mai discut de faptul că jegurile astea nu au nici un respect fața de banii publici. Să ții luminile aprinse într-o sală de dimensiunea aia nu e ieftin. Ei nu au nici o problemă să plece acasă și să lase un weekend întreg luminile aprinse inutil. Nu plătesc ei, noi plătim.
Dar acum au compromis un eveniment pentru care s-au cheltuit peste un milion de euro. Concursul internațional iMapp e anunțat ca “cel mai mare eveniment de video mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România” in care punctul central era tocmai proiecția pe aceasta clădire în care absolut toate luminile trebuiau să fie stinse. Zeci de mii de poze, filmări, story-uri si reels-uri făcute în seara asta se plimba deja pe internet, cu cea mai mare proiecție video din lume făcută “pe fațada de 23.000 de metri pătrați ai celei mai mari cladiri administrative din Europa” ciuntită de două ferestre. Cele două ferestre au stricat toate proiecțiile pentru care artiștii internationali au muncit săptămâni. Au stricat un spectacol pentru care se umpluse Piata Constituției. Cele două ferestre au fost ca un scuipat, exact cum este si Parlamentul României. O instituție incapabilă să stingă lumina dintr-un birou. Și noi ne așteptăm să rezolve problemele unei țări.

Dacă era o companie privată se rezolva în câteva minute. Sunai la director și ăla ar fi aprobat fie spargerea ușii fie oprirea curentului pe tot etajul. Dar în Parlamentul României nu e nimeni responsabil și nimeni nu se pricepe la nimic. Doar binecunoscuții șpăgari, hoți și sinecuriști.
Sunt curios dacă o să aflăm al cui e biroul ăla.” SURSA
N.R.: „Văd la fereastra ta târziu/ O lumină şi nu ştiu/ De ești trează sau visezi (…)”
ARHIVĂ: iMAPP 2016: Cum să vopsim Casa Poporului? OXXXO iMapp 2018: La un secol de modernitate, manifestăm high-tech. Jos cenzura!
ȘTII ȘI CÂȘTIGI: Care este legătura dintre Virgil Ianțu și Crucea de pe Caraiman?
INSIDER: Pe 17 septembrie a avut loc o ceremonie militară și religioasă în cinstea eroilor ce s-au jertfit pentru Marea Unire, la 95 de ani de la finalizarea lucrărilor monumentului dedicat Eroilor Neamului Românesc, la 10 ani de la desemnarea de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan şi la 2 ani de la încheierea operaţiunilor majore de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial.
ARHIVĂ: 1928-2019: După 91 de ani, Crucea Eroilor de pe Caraiman poate fi admirată și de nevăzători!
AQUA CARPATICA: Mireasmă, nu miasmă & taninuri, nu tanini! Angajați români la Marketing!

INSIDER: „Gusturile (sau mirosurile) nu se discută!
MIASMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.
sursa: DEX 2016″ SURSA
N.R.: tanin, taninuri substantiv neutru = Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci piele, cu utilizări în industrie; acid tanic. DEX
ARHIVĂ: FUTILE LA LIDL: „Îngrijirea cu precizie a unghilor – scurtarea uşoară a degetelor de la mâini şi picioare” OXXO BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? OXXO GASTRONOMIE: Roșii „nedepilate” în sos de tomate pentru masculi epilați și feministe păroase OXXO CARTOFI SPĂLAȚI: Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Deloc!
STEFANEȘTII-DE-JOS, ILFOV: 3000 de ciocane, cea mai mare colecție România!

INSIDER: „Uitați aici: peste 3000 ciocane!
Astăzi am fost în vizită la fabrica unui prieten (Teodor Chiran), într-un colț al locului se află acest „templu” cu pasiunea lui de a colecționa unelte vechi dar în special ciocane din întreaga lume.
Timp de aproape 2 ore mi-a spus poveștile lor din spate, am văzut evoluția lor în timp și am aflat o grămadă de lucruri interesante despre care nu aveam idee sau nici nu știam că există.
A fost o gură de aer vizita asta, e frumos să împărtășești pasiuni comune cu alții și mai „nebuni” decât tine.” SURSA
N.R.: ProAer – Producator / furnizor de echipamente ventilație industrială și comercială. Adresa: Sos. Linia de Centură nr. 2, Hala C1, Stefaneștii-de-Jos, România.
ARHIVĂ: FILUMENIE: Dupa 126 de ani, România a trecut de la producția la teoria chibritului!
SIBIU GUITAR MEETING: 700 de chitariști au dat Startul
INSIDER 1: „Manole a dat startul Sibiu Guitar Meeting… și ce start în forță și gălăgios, cât +700 chitariști la un loc!!! Ne-a fost dor să vă auzim! 🤟” SURSA
INSIDER 2: În țara unei Românii educate eșuate este aproape o minune ce se întâmplă în aceste zile la Sibiu, unde s-au adunat sute de pasionați de chitară din toată țara pentru a cânta împreună 15 melodii învățate în prealabil. Pune mana pe chitara e un proiect care a început în 2015 și care e conceput și derulat de Asociatia Culturala PLAY, înființată de câțiva părinți din Sibiu. Au pornit la drum pentru a compensa lipsa educației muzicale și dezinteresul pentru a descoperi și dezvolta talentele copiilor. E cu muncă, organizare, coordonare, comunicare, e cu pasiune și efort, admirabil! Privindu-i și ascultându-i pe acești copii, parcă îmi mai revine speranța în viitorul acestei țări! Mă bucur că și Pucioasa are reprezentanți acolo, bravo, Paul, Cimpean Gheorghe, profesorul de chitară al Noriei!” SURSA
BIC: Rechizite pentru elevi progresiști

INSIDER: „Mulțumim BIC România că v-ați gândit și la elevul român. Măcar acum ai motiv când te întreabă acasă „fumezi?” după ce-ți găsesc părinții bricheta prin haine.” SURSA
FERNANDO BOTERO (1932-2023): „Eu pictez oameni, animale, peisaje, cu unicul scop de a da o senzualitate formei, în timp ce realitatea este destul de uscată.”
INSIDER: „Pictorul și sculptorul columbian Fernando Botero, celebru pentru figurile sale voluptuoase, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat președintele columbian Gustavo Petro. „Fernando Botero, pictorul tradițiilor și defectelor noastre, pictorul virtuților noastre, a murit”, a anunțat șeful statului pe rețeaua X (fostul Twitter). I-am văzut lucrările în muzee, în casele unor prieteni și aici, într-o galerie de artă din Monaco, prin 2019. Asemenea lui Astor Piazzolla în muzică sau lui Gabriel García Márquez în literatură, Botero reprezintă în cel mai înalt grad cultura latinoamericană modernă. Luis Fernando Botero Angulo s-a născut la 19 aprilie 1932 la Medellin, în Anzii Centrali din Columbia. Și-a văzut primele desene publicate într-un ziar columbian la vârsta de 16 ani și a devenit un pictor al volumului.
„Eu nu comentez fizicul femeilor. La fel cum Giacometti nu comentează aceleași cinci persoane pe care le sculptează toată viața. Este o chestiune de credință, de virtuți pe care ar trebui să le aibă arta. Eu pictez oameni, animale, peisaje, cu unicul scop de a da o senzualitate formei, în timp ce realitatea este destul de uscată. Un artist trebuie să fie o persoană senzuală, capabilă să transmită această calitate care face realitatea mai seducătoare. Dacă vezi un tablou de Picasso, Derain sau Cézanne, este același portocaliu, dar poți vedea cine l-a pictat. La fel cum puteți recunoaște o portocală de Velázquez sau de Giotto. O portocală este o formă rotundă simplă. Dacă reușești să-i faci pe oameni să spună că această portocală a fost pictată de tine sau de Botero atunci ai ceva personal de spus. Este dificil să-ți imprimi personalitatea pe o formă simplă”. Rotunjimea nu exclude acuitatea subiectului. În 1974, cel de-al treilea fiu al său, Pedro, în vârstă de 4 ani, a murit într-un accident rutier în Spania. A pictat un tablou cu el, „Pedro călare”, în care toată tristețea din lume se vede în ochii calului. „Este poate cel mai important tablou din viața mea. Este primul tablou pe care l-am făcut după acest accident teribil. Am pus în el tot ce exprimau inima și sufletul meu”, a răspuns el sobru.
Cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de dolari, se situa anul trecut pe locul 79 în lumea artiștilor. SURSA
N.R.: Fernando Botero: n. 19 aprilie 1932, Medellín, Columbia – d. 15 septembrie 2023
ȘCOALA & GRĂDINIȚA, BRUXELLES: Supă caldă, materiale didactice și sanitare, excursii și activități, abonament la bazin reprezintă sarcina Primărie
INSIDER: ‘Școala și grădinița în Bruxelles. Am ajuns la timp sau în locul și la momentul potrivite. După ce am făcut toate formalitățile de ședere pe plaiurile belgiene (declarație la primărie, contractele de utilități pe numele nostru, adresa declarată cu numele înscris pe cutia poștală, solicitări ID-uri de rezidență pentru toți 4) prioritatea numărul 1 a fost înscrierea și integrarea copiilor în sistemul de învățământ.
Poate că am avut noroc sau poate că așa a fost firesc să se întâmple lucrurile și am nimerit la o școală excelentă, de care suntem plăcut surprinși în fiecare zi (deocamdată nici n-am auzit de fapt de scoli bune sau proaste).
Bineînțeles, criteriul principal de alegere si de confirmare a locurilor fiind proximitatea față de locuință, cu mențiunea ferma că nu exista varianta de „n-avem locuri”. Eram cumva deja familiarizați cu regula aceasta de proximitate și ni se pare cea mai logică, deși știam și de fenomenul absurd al vizelor de flotant în zonele „de fițe” ale Bucureștiului. Așa ceva nu există aici și bine fac!
Bun, școlile aici sunt împărțite în categoria de „maternelle” (grupele de grădiniță) și „primaire” (ciclul 1-6), toate pentru categoria aceasta aflându-se în perimetrul aceleiași curți/clădiri. După clasa a 6-a practic, copiii sunt îndrumați, în funcție de abilități, îndeletniciri, pasiuni și priceperi către alegerea liceului potrivit (pentru asta se fac evaluări constante, cel puțin de 3 ori pe an, astfel încât fiecare să-și urmeze cu încredere și plăcere scopul și meseria în viață). Am înțeles că întreg colectivul profesoral (în fiecare an se schimbă dascalul, ei fiind specializați și instruiți individual în funcție de vârsta și necesitățile de învățare ale copilului) lucrează intens la asta, cra nu forțează nota să-i îndoape cu informații în exces acolo unde nu simt înclinație din partea elevului, ci se ocupa să-i îmbogățească pe toți cu strictul necesar de cultura generală, dar mai ales să descopere talente, înclinații și abilități și să-i ajute să devină cetățenii de onoare ai acestei țări.
Învățământ de stat bineînțeles! Există și varianta de școli internaționale private, ca peste tot, dar n-au făcut subiectul alegerilor noastre niciodată, nicăieri.
Programul începe de la 8:30 în fiecare zi (în funcție de necesități pot asigura supraveghetor sau „garderie” începând cu ora 7:30) și se termină la 16:15 luni, marți și joi (cu posibilitate de garderie sau „afterschool” în traducere până la 18:30 contra „fabuloasei” sume de 3 euro (pentru 2 copii frate/sora) pe zi. Eu în România n-am auzit până acum de afterschool la cost de 15 lei pe zi.
Miercurea se merge pe model francofon, în cazul nostru,cu program standard până la 12:15, iar vinerea până la 15, în ambele zile, bineînțeles la fel,cu posibilitate de afterschool până la 18:30.
Diferit, dar decent și nimic complicat zic eu.
În prima parte a zilei,în jurul orei 10 au prima pauza mica (15 min) pentru o gustare de fructe pe care o savurează cu toții împreună, iar pauza de prânz (aproximativ 1 ora) în jurul orei 12 la cantina școlii, unde primesc gratuit cu toții o supa cremă (cost suportat de primărie), iar cine dorește și vrea să se înscrie la programul complet de masă (totul bio si calculat de nutriționiști) contra unei norme de hrană zilnice de 3.75 euro/copil primește felul principal (garnitură, salată și pește/preparat din carne) + încă o gustare(fruct/iaurt). Nimic nu este obligatoriu. Dacă părinții și copilul decid să opteze pentru sandviș sau orice alta mâncare de acasă, este primită de asemenea cu brațele deschise inițiativa, pe principiul „Avem cu toții loc sub soare” .
Atât de mult le plac supele de la cantină, încât sincer vă spun că au început să-mi refuze ciorbele cu care erau obișnuite acasă. Nu mă supăr, o privesc tot ca pe o reușită în adaptarea lor până la urmă.
În fiecare zi de marți au un sortiment de pește gătit la aburi (până acum au avut în meniu somon, cod și dorada), farfuria dă pe dinafară de mult verde sau legume sănătos gătite (broccoli, păstăi verzi/galbene, spanac, fenicul, cartofi natur, ratatouille etc), iar vinerea e cu specific internațional să împace toate gusturile pentru că sunt copii de toate naționalitățile (ex in săptămâna spaniolă – paella). Unitate în diversitate!Frumos,elegant, ca la carte zic eu.
Toate aceste costuri se facturează online o data la 2 luni de către secretariat.
În rest, tot ce înseamnă materiale didactice și de lucru pentru copii, materiale sanitare, excursii, activități, inclusiv abonament gratuit la bazin pentru înot o dată pe săptămână sunt în sarcina municipalității.
Cam atât, pe scurt, până acum despre acest subiect pentru curioși. Oare de ce nu ne e dor de România?
Practic, nu văd ce nu poate să fie bine în cele de mai sus.
Bon journée!” SURSA
ARHIVĂ: EDUCAȚIA PREŞCOLARĂ, CHINA: Respect pentru profesori, pentru mama, tata şi performanţă! OXXO PROMISIUNE PENTRU PĂRINȚI: „Vom face tot ce ne stă în putere, zi de zi, pentru a fi un bun ghid copilului tău în explorarea acestei lumi frumoase” OXXO EVOLUȚIA URBANĂ: „Când grădinița devine ghetou exclusivist”
MODERNIZAREA METROREX: Staţia „Timpuri Noi” botezată „Octavian Udrişte”

INSIDER: ‘Timpuri noi – scurtă istorie a tranziției spre nicăieri și ștergerea memoriei unui oraș
Timpuri noi e un nume emblematic pentru istoria orașului București. Numele este legat de platforma industrială. Timpuri Noi a fost o platformă industrială din București, producător de compresoare, pompe și materiale de instalații, amplasată pe un teren de 5,4 hectare, situat la circa un kilometru de Piața Unirii.
Fabrica a intrat într-un proces de privatizare – cum se numește jaful organizat. În 2010, divizia de investiții imobiliare a grupului suedez IKEA, Vastint Holding B.V., a achiziționat platforma Timpuri Noi pentru suma de 34,6 mil. euro, urmând a dezvolta un proiect „pe termen lung” care va cuprinde blocuri de locuințe și clădiri de birouri – zice Wiki.
Rămășitele fabricii au fost mutate într-o clădire construită în Jilava: ce metaforă.
Practic ca orice mare platformă industrială de la noi procesul e similar: de la fabrică și uzină la Mall – de la producție la consum.
Acum are loc ultimul proces: schimbarea de nume. Ca uitarea să fie totală. Memoria trebuie ștearsă definitiv – orașul nu mai trebuie să aibă propria memorie pentru ca noi să nu mai avem o tradiție istorică a orașului.
Ce e aia Timpuri Noi? Un nume chiar subversiv și periculos la aceste timpuri vechi.
Propun să se facă la facultatea de istorie o secție de arheologie urbană – arheologia de Mall. Când toate aceste mari construcții vor falimenta și se vor ruina – și asta se va întâmpla – vom săpa sub ele pentru a vedea ce făceau strămoșii noștri pe vremea ”Timpurilor Noi” – ah nu erau și ei culegători de sparanghel și prestatori la Studio videochat? Waw – construiau și mașini? Și unelte? Credeam că doar comercializau ce se produce în China….
Acesta e procesul autodistrugerii – după ce ți se ia tot, ți se ia și numele: pentru a uita. Ironizez amar: dar cam asta e cu memoria.
E o mare demență această schimbare continuă de nume de străzi și locuri pe care orice bucureștean le cunoaște. În toată țara e la fel – ștergere totală.
Schimbările dese fac ca fiecare generație să aibă altă memorie fără a exista o memoria continuă, comună. Asta face să nu mai existe o minimă coeziune istorică a orașului și a oamenilor: e ca și cum fiecare generație se naște într-un alt oraș, cu alte nume de referință – preferabil nume care să nu mai spună nimănui nimic: de ce nu cifre?
Orașul e ca și un om – dacă-și pierde memoria pierde tot, nu mai are identitate, nu mai are minime repere care construiește viața urbană a oamenilor.
Timpuri Noi e istoria orașului, a celor care au locuit aici: cu tragediile și bucuriile lor. Nu mai ai nume: eu cine naiba mai sunt? Un cod, o cifră, un element, un pion – un teren pentru ”inventorul strategic”…
Vom rămâne probabil doar cu trupa Timpuri Noi care cântă cam așa:
Știi sa speli un geam
Sau să mături pe-alei
Mâine ești milionar
Totul e doar să vrei
Emigrant.. emigrant U. S. A.
Avem o capacitate de autodistrugere și sabotare de groază – chiar și când nimeni nu ne cere: că de altfel suntem executați buni.
PS: Tot respectul pentru domnul inginer Octavian Udriște – dar se vor deschide stații noi care ar putea să-i poarte numele. Nu așa.” SURSA
N.R.: Staţia „Timpuri Noi” urmează să fie redenumită, iar metroul va opri la staţia „Octavian Udrişte”. Consiliul de Administraţie al Metrorex votat în unanimitate a schimbarea denumirii stației din centrul Capitalei. Decizia este motivată prin motivată prin faptul că denumirea actuală a stației a fost asociată cu platforma industrială Timpuri Noi din Bucureşti, care nu mai există de ceva vreme.
Octavian Udrişte, Inginerul român se numără printre cei care au semnat în 1979 punerea în funcțiune a primului tronson de metrou, care pornea chiar de la Timpuri Noi și se termina atunci la stația Semnătoarea, redenumită între timp Petrache Poenaru.
În 2009, Metrorx a decis să schimbe numele a opt stații: Semănătoarea, Armata Poporului, Industriilor, Depoul IMGB, IMGB, Laromet, Policolor și Linia de Centură, acestea devenind Petrache Poenaru, Lujerului, Preciziei, Berceni, Dimitrie Leonida, Laminorului, Nicolae Teclu și Anghel Saligny.
ARHIVĂ: METROUL DIN MOSCOVA: 412 km de linii, 241 stații, unele opere de artă staliniste, la o adâncime de până la 74 metri! OXXO PORTAL: În staţia de metrou Politehnică: „Urmează Cretacicul Superior, cu peronul pe partea stângă!”
EVOLUȚIA URBANĂ: „Când grădinița devine ghetou exclusivist”
INSIDER: „Când grădinița devine ghetou exclusivist. Eram la ceva dezbateri pe urbanism și ascultam niște ”dezvoltatori” – am ridicat problema spațiilor de pe lângă blocuri. Eram la Chișinău – acolo tradiția urbană modernă presupune spații largi, foarte largi: în anii 60-70 chiar s-a făcut ”risipă” se spațialitate.
Când au explodat ”investițiile imobiliare” în ultimii 10 ani ce s-a petrecut? Nu s-au mișcat spre zonele libere ci au căpușat la greu spațiile dintre – ca plombele la dinți: blocuri printre blocuri sau peste case – spațialitatea cu larghețea ei specifică Chișinăului a început să se aglomereze pe model american. Nevoia de accelerare a profitului nu permite ”risipă” de spațiu – profitul înaintea oamenilor.
Una dintre cele mai mari afaceri imobiliare: grădinițele din anii 60-80. De ce grădinițele? Ușor de privatizat, bine plasate (cele mai bune locuri) în cartier și au enorm de mult spațiu. Și sunt multe că ”așa erau vremurile”.
Eu atunci am glumit amar: măi, voi pe spațiul unei grădinițe din anii 70 din centrul orașului sau din inima unui cartier sunteți în stare să faceți un ”ghetou de lux exclusivist” – un nou cartier.
– Hai Ernu că exagerezi mereu. Am exagerat dar nu mult. Istoria avea să fie mai dură decât previziunile mele pesimiste.
Grădinițele anilor aceea aveau acest specific excelent: clădiri cu un singur nivel, sau două, cu câte un hectar de grădină, curte, loc de joacă – erau ca un soi de casă în parc. Aveam mereu sentimentul că ne pierdeam – oricum la joc nu ne mai puteam găsi. Iar pentru noi copiii era sentimentul de pădure, de ceva imens.
Am vizitat anii aceștia mai multe – acum am și ochiul de părinte – și am rămas surprins câtă spațialitate era. Mai ales după experiența cu ”grădinițe private” cu 4 mp de curte, ca la pușcărie.
Și iată că istoria mi-a dat dreptate: cu vârf și îndesat. Aflu că grădinița nr 5 de la Râșcani din Chișinău, în inima cartierului, a fost privatizată, trecută prin mulți interpuși și acum ajunsă la ”dezvoltatorii imobiliari”: are peste un hectar spațiu liber și o grădiniță, clădire de 2649 mp. Vor fi distruse: se va face un mini cartier așa – cu blocuri locative, cu tot ce trebuie – mai puțin grădiniță și loc de joacă pentru copii.
Recent am mers la o ”rezidență exclusivistă” – întreb: dar loc de joacă pentru copii? Da, cum să nu – avem. Merg să văd – un coteț de 5 mp la câteva sute de apartamente. Păi nici cățeii sau porumbeii nu-i țineam în așa cuști – cum să ții copiii?
Cam aceasta e evoluția noastră urbană…. Foto mai jos…” SURSA
COMUNA ȘCHEIA, SUCEAVA: Parcare în spic trasată în intersecția către Primărie
INSIDER: „Nu există ceva mai BUN – premieră mondială: Prima Parcare dintr-o intersecție (N.R.: cu strada care duce la Primărie!)
Șmecheria ridicată la rang de artă!!!” SURSA
N.R.: În localitatea suceveana Scheia a fost amenajata o parcare in mijlocul unei intersectii.
ARHIVĂ: SUCEAVA: Rezervație de zebre. Fiecare are câte una la poartă!
SIMFONIA RO-ALERT: Simfonia Lumii Noi compusă de Antonín Dvořák remixată la Festivalul George Enescu

INSIDER: „Festivalul Enescu aseară: Orchestra Tonhalle din Zürich cu Paavo Järvi la pupitru, deci așteptări mari, mai ales că programul se încheia cu o favorită: Simfonia a 9-a de Dvořák. Dar înainte: Enescu – simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră cu Andrei Ioniță, un prodigiu al acestui instrument, deja o mare promisiune pentru scena internațională. Simfonia a început superb, cu notele tăioase de alămuri și cu intrarea abruptă a violoncelului de la 1600 fabricat la Brescia. O splendoare! Nu durează minunea 5 minute, că liniștea este întreruptă de sunetul sinistru de RoAlert începând cu un telefon, apoi cu mai multe, până au acaparat întreaga sală. Motivul? Plecaseră unii de acasă . Orchestra și dirijorul nu înțelegeau ce se întâmplă, se uitau consternați unii la alții cu priviri suficient de expresive cât să îți vină să intri în pământ. Circul a durat toată seara, întrerupând și superbele 3 bisuri, dar și simfonia lui Dvořák, care nu a fost salvată decât de forțele orchestrei. La final, o voce din balcoanele superioare se aude: „Am venit să ascultăm muzică iar voi ați distrus aceasta seară cu nesimțirea. Să vă fie rușine!” urmat de ropot de aplauze. Ce circ! SURSA
N.R.:Radio România Muzical a scris următorul mesaj:
”Din respect pentru muzicieni, din respect pentru dvs., vă rugăm ca la toate concertele la care participați, fie că sunt în cadrul Festivalului George Enescu sau în oricare altă sală de concert, să țineți telefoanele setate în modul avion sau, și mai bine, să le închideți pe toată durata concertului.
Noi tocmai am pregătit pentru a transmite Uniunii Europene de Radio, care cuprinde posturile publice importante europene, precum BBC, Radio France, RAI, etc., concertul de aseară de la Sala Palatului. Și suntem extrem de întristați de faptul că din punct de vedere sonor concertul este parazitat, aproape compromis, de intervenția repetată a alarmelor RO-Alert venite din telefoanele lăsate deschise de public.
Concertul de la Ateneu din această după-amiază va fi de asemenea transmis către Uniunea Europeană de Radio.
Noi vrem să arătăm fața frumoasă a României, ajutați-ne să o facem!”
Foto: George Enescu Festival!” SURSA
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ: Chat GPT face glume despre Iisus. Despre profetul Mohamed ar putea fi ofensator sau lipsit de respect!
INSIDER: „Chat GPT face glume despre Iisus, dar nu și despre Mahomed.
Ca model de limbaj Al, trebuie să urmez liniile directoare care mă împiedică să creez conţinut de personalitățile religioase, inclusiv pentru profetul care ar putea fi ofensator sau lipsit de respect faţă Mahomed. Sunt bucuros să vă ajut cu orice alte glume non-religioase sau orice alt subiect pe care ați dori să discutaţi”
N.R.: Populația planetei este astăzi 8.058.485.069. Aproximativ 85% din populația lumii se identifică cu o religie. Cea mai populară religie este creştinismul, cu peste două miliarde de adepți. Pe locul al doilea se află islamul, care este practicat de peste 1,91 miliarde de persoane. Hinduismul, cu un număr estimat de 1,1 miliarde de adepti, este a treia religie ca mărime din lume și, de asemenea, una dintre cele mai vechi, cu credințe și practici care datează cel puțin din anii 1500 î.Hr. Hinduismul este practicat în principal in India (unde aproximativ 80% din populaţie se identifică ca fiind hindusă), Nepal şi Indonezia. A patra cea mai răspândită religie este budismul, cu aproximativ 500 de milioane de adepți în întreaga lume şi peste 250 de milioane numai în China.
Creştinismul se bazează pe viața și învăţăturile lui lisus Hristos. Creştinismul are originea în iudaism. Ca moştenitor alături de islam şi iudaismul contemporan al tradiţiei religioase orientale, creştinismul perpetuează până în ziua de astăzi credinţe şi mituri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5.000 de ani.
Cele mai mari grupuri ale sale sunt Biserica Romano-Catolică, bisericile ortodoxe orientale şi bisericile protestante, iar textul său sacru este Biblia. În anul 1054 avut loc Marea Schisma, eveniment ce a împărțit creştinismul in două și a dus la separarea definitivă a Bisericii de la Constantinopol faţă de cea de la Roma.
Sensul general al cuvântului Islam este pace şi supunere faţă de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea in peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad şi bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se intinde in Europa, Asia şi Africa de Nord. Centrul religios se află în oraşele sfinte Mecca şi Medina.

PARCUL COPOU, IAȘI: Bănci „ale tristeții și ale bucuriei” cu versuri din poezii – Mihai Eminescu & Veronica Micle

INSIDER: „FOTOGRAFIILE SĂPTĂMÂNII, ROMÂNIA – IAȘI. Parcul Copou, cel mai patetic colț de parc din România, în care ni se oferă ocazia de a ne opri, a scoate pălăria, a medita și a pune o floare la catafalcul poeziei nemuritoare.
În apropierea statuii Veronicăi Micle, sunt montate băncile sub formă de carte, adesea numite „ale tristeții și ale bucuriei”, pe care sunt imprimate două nestemate ale literaturii române.
ȘI DACĂ-UN DOR…
de Veronica Micle
Și dacă-un dor mai simt în piept
Când se ivește luna,
E ca să nu te mai aștept
Și azi ca’ntotdeauna.
Și mângâieri de mai pot fi
Unei vieți de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoșteam
Nici îți știam de nume.
ȘI DACĂ…
de Mihai Eminescu
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o împac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.” SURSA
ARHIVĂ: IAȘI MAGIC: Terapie prin sunet de handpan pe Bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt
PALATUL SUTER, BUCUREȘTI: Cel mai mare candelabru din Europa. Înălțime 14m, peste 2 tone, sticlă de Murano!
INSIDER: „Cel mai mare candelabru din EUROPA se afla in ROMANIA!
14m înălțime, peste 2 tone si este din MURANO!” SURSA
N.R.: Hotel Palatul Suter – Boutique Hotel de 5 Stele, (deschis în 2018), în apropiere de Parcul Carol, Bucureşti, sector 4.
Palatul Suter este un imobil din Bucureşti, România, construit în perioada 1902-1906, în stil neoclasic cu influențe brâncoveneşti, de către arhitectul german Adolf Suter, un apropiat al regelui Carol I al României. Hotelul este situat în apropiere de Parcul Carol I, pe Aleea Suter nr. 23-25, de pe dealul Filaret.
Prin 1940, imobilul a fost cumpărat de un bancher care l-a făcut cadou amantei. După scurt timp, imobilul a fost naționalizat de către comuniştii veniţi la putere și transformat în sediu al Partidului şi chiar în centru de coordonare a operaţiunilor locale ale serviciilor secrete sovietice (KGB). Retrocedat proprietarilor de drept în 2001, a fost renovat şi transformat în hotel de lux.
Din anul 2018 funcționează un hotel de cinci stele, deținut de omul de afaceri Adrian Petre. Mai multe personalități importante au fost cazate acolo până acum, printre care Beyoncé, Deep Purple şi Enrique Iglesias.
Poziția de pe dealul Filaret este una dintre cele mai înalte din punct de vedere geografic din metropolă. Strada a fost proiectată de arhitectul Suter, apropiat al regelui Carol 1, în jurul anilor 1920; multe din clădirile acestei străzi au caractere arhitecturale comune.
În timpul regimului comunist, clădirea a funcţionat ca sediu al Partidului Comunist, apoi ca sediu al ICRAL.
Este singurul hotel de tip small luxury din România şi este singura structură de cazare românească inclusă în topul hotelurilor de lux elaborat de revista americană Condé Nast Traveler. Unitatea este clasificată la cinci stele și are 19 camere, printre care un Junior Suite și trei apartamente, un restaurant cu bucătărie internațională şi un Piano Bar. DETALII
AVRAM IANCU: A înotat 48 de zile fără costum de neopren, 1.032 km ai fluviului Rin, pentru integrarea în Schengen!

INSIDER: „Am ajuns la destinația finală. După 48 de zile de eforturi fizice, psihice, logistice, financiare și diplomatice am reușit. Am ajuns la destinația finală a acestui înot dedicat în exclusivitate integrării României în spațiul Schengen.
Deși efortul meu a fost unul titanic și de neimaginat, el reprezintă doar o mică și umilă contribuție la dorința noastră de a ne face auzit mesajul în lume: România este în Europa/România este Europa. De mii de ani și așa va fi cât va mai ține istoria.
Suntem cetățeni europeni de prima mână
Facem parte din neamul Nadiei Comăneci, al lui Constantin Brâncuși, al lui Gheorghe Hagi, al lui Eugen Ionescu, al lui Ilie Năstase, al lui Ciprian Porumbescu, al lui Ivan Patzaichin, al lui Henri Coandă, al Simonei Halep, al lui Traian Vuia, al lui David Popovici sau al lui Petrache Poenaru. Ați auzit de ei și veți mai auzi și de alții. România a furnizat Europei și omenirii oameni de valoare. Și 4 milioane de români lucrează în Europa. Este nedrept să-i țineți pe acești oameni la cozi kilometrice, cu orele, când se întorc acasă de Paște și de Crăciun sau în concediile din timpul verii.
Atât am putut eu să fac
Nu m-a pus nimeni să fac acest efort. Nu mi-a cerut-o nimeni. Și nici nu m-a obligat cineva. Am simțit că sunt doar dator să fac și eu ceva pentru țara mea. Iar ce știu eu sa fac mai bine este să înot. Am slăbit 8 kilograme!
M-am bucurat să văd că la final am fost așteptat de un reprezentant al Ambasadei României din Olanda. Domnul consul Bogdan Jâglău, îmbrăcat în vestă tricoloră, m-a întâmpinat, felicitat, și înmânat o diploma și un trofeu. Pe o ploaie „câinească” am fost așteptat și de un micuț grup de români. Vă mulțumesc!
Nimic măreț nu se realizează singur!
Vreau să menționez în mod apăsat că n-aș fi putut să realizez acest înot dacă n-aș fi avut lângă mine o echipă fantastică.
Să începem cu Nelu Căpățână, veteranul echipei care la 74 de ani (împliniți în timpul cursei) a făcut cu brio față și a fost de un ajutor deosebit. Are peste 12 mii de km făcuți cu caiacul pe ape.
Sandrino Mătase, suportul terestru și multirol. Un tânăr care la 23 de ani nu doar ca a făcut față provocării, dar s-a și descurcat de minune. A acumulat experiență în aceste zile ca în basmele lui Ispirescu: în 50 de zile cât alții în 5 ani.
Radu Ileană din Alba Iulia, 37 de ani, de peste 14 ani instructor de înot, a fost observatorul oficial al cursei. A indurat toate vicisitudinile vremii pentru a observa și nota tot ce se întâmplă. A fost martor ocular la întregul meu efort. Vă mulțumesc echipă!
Vreau să mulțumesc sponsorilor mei fără de care nimic n-ar fi fost posibil.
Ajutorul diasporei. Dacă ar fi să-i enumăr pe toți cei care m-au primit în casele lor, sau pe cei care m-au ajutat într-un fel sau altul, ar trebui să scriu romane. Sigur aș omite acum pe cineva și nu doresc asta. O să revin la acest subiect. Acum doresc să le mulțumesc tuturor. Fără ajutorul vostru n-aș fi reușit. Victoria este și a voastră, este o victorie comună pentru România.
Mulțumesc doctorului Victor Dumitru!
Mulțumesc Stela Ignatz!
Mulțumesc căpitanilor de vas Liviu Mihăilescu, Dan Axinte și frații lui, mulțumesc Flavius Frunză pentru achiziția motorului cel nou după ce am fost furați în Olanda. Mulțumesc românilor din Olanda pentru efortul de a sta pe barcă cu stația de emisie -recepție în mână, vorbitori de Olandeză: Constantin Duca, Florin Szabo, Maria Stoica, Lucian Perț, Gabi Bleanga.(martori oculari și ei)
A fost greu. Împreună am învins! Vă iubesc pe toți!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Mulțumiri și părintelui Nemeș de la Konstanz, părintelui Cătălin Preda de la Bonn, părintelui Ioan de la Parohia Sf. Grigorieva Teologul.
Mulțumiri misiunilor diplomatice românești din Germania și Olanda. Domnului Consul Radu Florea de la Stuttgart, doamnei Consul Mihaela Feher de la Bonn, domnului Bogdan Jâglău și domnului Alexandru Steriu de la Haga.
Mulțumesc MAE!
Un pariu câștigat
Mai multe ziare din Germania, mai multe televiziuni din Germania, printre care și televiziunea națională SAT 1 a transmis mesajul nostru. Azi, la pauza zilei…a sosit și primul jurnalist olandez.
Mulțumesc și presei românești care a consemnat acest efort.
Mulțumesc lui DUMNEZEU!
Foto: Sandrino Mătase
Sponsor principal: Avis 3000
Sponsori: Complex Montana – Straja
@Portum Line Budapest Cruises
Dupu Impex srl DZ srl Romania
MCN CAFFE
Țara Hațegului – Retezat Destinație de Ecoturism
Casa Alex Motru
Hotel Cosmos Eforie Sud
Centrul Naturist GreenVita.ro Medias – Magazinul Sanatatii Tale
Cabana, Apres Ski Bar și Centru de închirieri „La Cassian” Pasul Vâlcan
Lumina Abundentei
Brasserie by Njoy
Casa Chilia Resort&Spa
@Furaje Bandrino (listă deschisă)
Trupa ATN ( implicați după începerea Înotului)
DAC Logistik GmbH (implicați după începerea Înotului)
Fabulash (implicați după începerea Înotului)
ANDOS Piatra Neamț
Parteneri: Garmin Romania
Isostar Romania
@Nutrivita” SURSA

N.R.: „Înotătorul hunedorean Avram lancu a ajuns la destinația finală a cursei în Rin. El a parcurs înot cei 1.032 de kilometri ai fluviului, fără costum de neopren, întregul său efort, întins pe parcursul a 48 de zile, fiind dedicat în exclusivitate integrării României în Spațiul Schengen.”
Filmulețul de mai jos: Ziua 46 -AMR 19 KM.
Valuri care mă îngroapă. Condițiile de înot sunt deosebit de dificile. Înot într-un lac cu zero curent, dar cu vânt foarte puternic din față și cu valuri a căror înălțime mă îngroapă la propriu. Sunt ca într-o mașină de spălat. În astfel de condiții, oriunde în lume, fie că ar fi vorba de traversarea înot a unui lac, sau a unei strâmtori, sau a oricărei secțiuni de apă, organizatorii traversării, dar mai ales căpitanul NU ar permite ca un înotător să execute înotul. Eu n-am ce face! Nu-mi permit să mă opresc deoarece vântul poate să bată și mâine la fel. Și poimâine. Și o săptămână la rând.
În aceste condiții am reușit să înot aproximativ 9 km, de la coordonatele 51.7207987/4.4050665, adică de la podul Haringvlietbrug și până la coordonatele 51.7561672/4.2967419.
Dana Vujik, o femeie temerară. Tot în aceste condiții cumplite, a rezistat pe barcă doamna Dana, o româncă stabilită în Olanda și care a avut rolul „omului care știe Olandeză”. Mulțumesc doamna Dana și vă felicit pentru faptul că ați rezistat în vânt, valuri enorme, frig și umezeală. Sărut mâna!
La jumătatea zilei am fost așteptat de către alți doi români faini, Raul Chiriță si Sony Szasz (Sony ține cu Avram Iancu) Au adus drapelul României, o pancartă mare pe care scria Avram Iancu și o oală de … sarmale. Vă mulțumim!
Mulțumesc și echipei mele de suport care a înfruntat o ploaie puternică la finalul zilei: Sandrino Mătase, Nelu Căpățână, Radu Ileană.”
Dumnezeu să binecuvânteze România!’ SURSA
ZIUA LIMBII ROMÂNE: Sărbătoare importată din Republica Moldova

INSIDER: „Ла мулць ань! Сэ вэ букураць де Лимба Ноастрэ чя Ромынэ!
Doar dacă înțelegeți caracterele chirilice, veți citi ce am scris mai sus.
Am scris în chirilică: ”La mulți ani! Să vă bucurați de limba noastră cea română!”
Vă sângerează ochii? Așa se scria pe vremuri în Republica Moldova. De fapt, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Vreo 3 milioane de vorbitori de limba română citeau Luceafărul lui Eminescu în chirilică la căderea URSS. Am fost unul dintre ei. Și mie imi sângerau ochii, dar ce să mă fac?
Mi-e greu să vă pot face să înțelegeți suferința. Suferința de a pofti din toată inima o carte în grafie latină și să nu ai parte de ea.
Sătulul nu-l înțelege pe flămând, românul din dreapra Prutului nu-l va înțelege pe cel din stânga. Dar vă rog să mă credeți, această durere există. Să vrei să citești în limba română cu litere latine, dar să ai la dispoziție Еминеску(vedeți poza), Ион Крянгэ, Георге Асаки… Eminescu, Creangă, Asachi.
Eram de vârsta Nataliei, aveam 10-11 ani, și țin minte foarte bine sentimentul neplăcut.
Citeam în română cu grafie chirilică și simțeam că-mi sângerează ochii. Nu același disconfort îl aveam când citeam în rusă. Acolo părea firesc.
Pe vremea aia, la prăbușirea URSS, pentru noi, copiii, cititul era o evadare din sărăcie. Citeam și uitam că părinții caută disperați resurse de venit, că totul în jurul nostru se năruia, că oamenii pleacă de acasă și nu se mai întorceau cu anii la familiile lor, că nu aveam curent electric decât 2 ore pe zi…
Doar că micile rafturi în limba română cu grafie latină era o resursă de evadare rapid epuizabilă.
Legendele Olimpului( în română cu litere latine) a fost ferfenițită de la atâta citit. Eu, de pildă, am dus-o la bibliotecă doar după ce am fost amenințat că nu mă mai lasă să iau alte cărți. Aveam voie la 5 cărți pe săptămână, iar pe vremea aia nici curent electric nu era, darămite dispozitivele de azi.
Bun, după ce am epuizat micuțul raft în română, am fost nevoiți să-l descoperim pe Jules Verne în chirilică. Să urmărim aventurile Ultimului Mohican, ale Hobitului(Хобитул), la fel, în chirilică. Să râdem de pățăniile lui Svejk în chirilică.
Pe 31 august 1989, la Chișinău a fost adoptat alfabetul latin. A fost o victorie a limbii române. Doar că limba română nu a câștigat și războiul.
Ne-au dat alfabet latin, dar nu ne-au dat și cărți în limba română. Nu poți inventa o situație mai sadică. Vă garantez eu. Tremurai când puneai mână pe o carte în limba română adevărată.
Dacă vi se pare absurdă expresia ”limba română adevărată”, gândiți-vă că noi am trăit-o pe viu.
Expresia banală “nu apreciezi ceva decât atunci când nu ai” nu era banală pentru noi.
Astăzi este ziua Limbii Române. A devenit sărbătoare în România fiind importată din Republica Moldova, asta ca să știți.” SURSA
N.R.: Ziua Limbii Române a fost stabilită pe 31 august prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă şi cinci abţineri.
Limba română este limbă maternă pentru aproximativ 28 de milioane de persoane, limbă de stat în România și Republica Moldova și limbă oficială în Uniunea Europeană. Este considerată limbă minoritară în: Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Serbia, Ucraina și Ungaria , iar ca limbă străină se studiază în aproximativ 40 de țări din lume. DETALII











