FILUMENIE: Dupa 126 de ani, România a trecut de la producția la teoria chibritului!

Ca oricărui copil, mi-a plăcut să mă joc cu chibriturile, chiar cu focul!. Întotdeauna m-a fascinat flacăra de chibrit, flacăra focului în general. Ţin minte cum stăteam ore în şir, să privesc focul din soba în care bunica făcea focul. Bineînţeles că şi eu, când nu mă vedea nimeni, aprindeam zeci de chibrituri, beţe de lemne … Slavă Domnului, am avut şi eu un Înger păzitor, ca mulţi alţi copii. Totuşi, nu aceasta a fost “flacăra”, care mi-a aprins pasiunea pentru acest hobby, cel de a colecţiona cutii de chibrituri. La vârsta de zece ani, când am adunat primele cutii, nu m-am gândit filozofic, în mod explicit la «de ce o fac?», impulsul a venit pur şi simplu … dintr-o pur şi simplă întâmplare!Prima, respectiv primele două cutii, le-am colecţionat, în anul 1965, la vârsta de zece ani. Recent fusesem cu şcoala, cu tovarăşa învăţătoare, la cinematograf. Vizionasem două filme şi apoi, la scurtă vreme după aceea, am văzut cutiile de chibrituri pe care erau lipite etichete cu numele filmelor pe care le văzusem.
Prima care mi-a atras atenţia a fost cutia care avea eticheta cu reclama filmului <<Cartierul veseliei>>, aceasta fiind şi prima cutie colecţionată, iar peste câtva timp, apărând şi cea cu <<De-aş fi Harap Alb>>. Acesta a fost de fapt momentul acela despre care se zice “ai început să observi lumea!”. Eu am început “să văd“ că există cutii de chibrituri, că există etichete lipite pe ele, că ele au o temă, şi, spre bucuria mea, privindu-le, mă fascinează. Acesta a fost “momentul” care a declanşat pasiunea, apoi totul a venit de la sine. Tot ce-mi cădea în mână adunam, studiam, luam, ceream, mi se oferea, depindea de împrejurări, dar, pot spune că, efectiv, am ajuns să fiu o “vânătoare” de cutii, mereu în căutarea exemplarelor noi apărute … până în ziua de azi. Ultima cutie am cumpărat-o în urmă cu câteva zile. Nu am colecţionat doar cutii de chibrituri. În copilărie, am colecţionat şi şerveţele, vederi, mai apoi, în adolescenţă, timbre, calendare de buzunar şi chiar şi brichete! Dar, a dăinuit până azi doar pasiunea pentru colecţionarea cutiilor de chibrituri. Descoperind lumea fascinantă a acestor mici opere de artă îmi este imposibil să trec pe lângă ele, nepăsătoare.
Primul impact când le privesc, când le ordonez, e acea plăcere de a vedea ceva frumos, ceva plăcut ochiului şi sufletului. Mă încântă pur şi simplu, fiecare piesa. Sunt în stare să petrec ore în şir în compania lor. Deci, pentru mine acest hobby reprezintă un mod plăcut de petrecere a timpului liber şi, nu în ultimul rând, de îmbogăţire a cunoştinţelor din diverse domenii. (…) Colecţia mea cuprinde, actualmente, aproximativ 4.000 de piese, majoritatea, vreo 2.500 româneşti şi peste 1.000 din alte tări, din care momentan v-am prezentat în jur de 750 de exemplare româneşti, fiind ajutată de-a lungul anilor în procesul de colecţionare de către mama mea, de alţi membrii ai familiei, de către prietenele mele, de cei din cercul de cunoştinţe şi prin schimb cu alţi colecţionari. Fapt pentru care le datorez mulţumirile mele. SURSA
ARHIVĂ: LUMEA ÎNTR-UN TIMBRU: Nudurile lui Nicolae Grigorescu în pictura românească.
COMENTEZI?