PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Arhivă autor

FOTO-INSIDERI: Bucureştiul meu iubit! (V)



OZN: Ce maşină are Anamaria Prodan Reghecampf?



OMUL MIRACOL: Joao de Deus, bisturiul lui Dumnezeu. Călătorie în Casa Speranţei!


INSIDER: „Când medicina alopată îşi termină resursele, speranţa unui miracol este de multe ori singura alinare. Cu cât credinţa este mai puternică, cu atât „întregul Univers te ajută în realizarea dorinţelor tale”. Singuri sau în grupuri organizate, mulţi români au ajuns în Brazilia la Joao de Deus – omul miracol. Boli îngrozitoare în ultima fază, asupra cărora doctorii îşi recunosc neputinţa, sunt miraculos ameliorate sau chiar vindecate. Cel puţin asta spun majoritatea românilor care au fost în micul orăşel Abadiania, confirmate de mărturii din toată lumea publicate pe internet.

Joao – omul – s-a născut pe 24 iunie 1942, dar pare că face parte din categoria oamenilor fără vârstă. Născut într-o familie de condiţie modestă, a început munca din copilărie, mai întâi în atelierul de croitorie al tatălui său. A urmat şcoala primară pentru doi ani, apoi sărăcia l-a obligat să renunţe la cursuri, până în ziua de astăzi neştiind să scrie sau să citească. Toate acestea pălesc însă în faţa darului său special. Prima experienţă de transă a avut-o la vârsta de 16 ani când, ghidat de o viziune a Sfintei Rita de Cascia, a fost condus la Centrul Spiritist al Mântuitorului Hristos, unde a vindecat peste 50 de oameni, ajutat de entitatea Regelui Solomon. Mediumul Joao spune că este ajutat de 35 de entităţi benefice diferite pentru a face posibile aceste vindecări, prin “operaţii spirituale” şi chiar fizice.


FATA MORGANA: M-I-S-A părut că văd o toaletă publică în Ferentari… Era doar o spirală!


INSIDER: „După publicitatea făcută de RTV, care afişa o burtieră roşie ce cuprindea 20% din ecran, ne-am zis să mergem şi noi în Ferentari ca să gustăm niscaiva energii pozitive… Am ajuns pe la 11.50 pe terenul zona Zeţarilor (sector 5), dar de pe margine nu se vedea mare lucru. Din când în când, din mulţime, mai apărea câte un şir de oameni ţinându-se de mână care apoi dispărea subit în grămadă.

Ni s-a atras atenţia să nu facem fotografii, întrucât am fi fost pe un teren privat (probabil una din investiţiile lui Gregorian Bivolaru), iar pentru că am insistat am fost poftiţi în stradă (loc public) să le facem de-acolo. Dacă aveam 3 fotografii la noi, eram direcţionaţi către locul de înscriere pentru legitimaţie şi participare la spirală.

Am mai stat un timp până am îngheţat în speranţa întâlnirii cu spirala. Conectat de pe margine la conştiiţa colectivă, am preluat şi ceva din nevoile fiziologice ale grupului, şi brusc am realizat că cei care ieşeau din mulţime şi plecau pe câmpii, nu mergeau să culeagă maci sau ghiocei, ci căutau cu groază o gaură de şarpe… Oriunde priveai în jur, pe o rază de câteva sute de metri, neted ca-n palmă, niciun tufiş, copac sau vreun bolovan care să te scape de un blocaj renal… Din acest motiv, cei prezenţi nu păreau nici relaxaţi, nici pătrunşi şi nici prea interesaţi de “starea gravă în care se află la ora actuală umanitatea şi planeta Pământ”. Cu toate acestea, nimeni nu a aprins “Lumina” şi nu a cerut puţină “Organizare”. Părerea mea este că în “Mesajul lui Grieg” era un avertisment destul de clar în acest sens: “…toate sunt structurate şi acţionează la unison în cadrul totului organic al trupului omenesc.”. DETALII


APROZAR: Mesaje subversive sau psihologie inversă? Librăria Cărtureşti ne invită la citit – “Fugiţi, cad cărţi”


INSIDER: „În speranţa că va atrage atenţia populaţiei de „molus homo redardus”, Librăria Cărtureşti din AFI Mall Cotroceni şi-a redecorat vitrina şi încearcă psihologia inversă prin mesaje subversive de genul – “Să tranşăm cărţile!”, “Fugiţi, cad cărţi!” sau “Aruncaţi cărţile pe geam!”. …Cel puţin acesta pare a fi mesajul celui care a avut ideea „genială” de a atârna nişte cărţi tăiate ca în vitrina unui depozit de maculatură! Oare nu mai există loc pe rafturi ori sunt cărţile cu cele mai slabe vânzări pe 2012 şi vor să le facă de ruşine? Chiar dacă sunt cărţi „uitate pe stoc” tot mi se pare un aranjament destul de barbar! Ce părere au editurile şi autorii despre noua metodă de promovare de tip aprozar?”


ANTIFURT: Decoruri stradale lipite cu super-glue?! Acceptăm intoxicarea, dar să ştim şi noi!


INSIDER: „De vreo săptămână, pe Bd. Nicolae Grigorescu, în zona Parcului Titan (sect.3), miroase ceva ciudat. Un miros greu, ceva intre aurolac-diluant-prenadez-benzină, m-a făcut să mă gândesc la tot felul de scenarii conspiraţioniste pentru „turmentarea” cetăţenilor, de îmi venea să sun la 112… Din culcare în sculare, aerul oxigenat al parcului a rămas doar amintire!

Ieri seară, când am parcat lângă parc, sub lumina farurilor am observat cum pietricelele pentru decor de la baza copacilor luceau într-un mod straniu şi uniform… Când m-am apropiat am dezlegat misterul mirosului îngrozitor care ne-a lovit cartierul – un sistem “ingenios” de antifurt în materie de design spaţii verzi, prin care pietricele sunt lipite între ele… O amenajare făcută o dată pentru întreg mandatul noului primar!

Să sperăm că soluţiile lipicioase folosite de primărie au fost ieftine şi de slabă calitate şi că măcar copacii vor supravieţui. …Acum, cât de ecologică este această soluţie rămâne să aflăm fiecare dintre noi pe propria sănătate!”


BIROCRAŢIE: Japonia este ţara gheişelor. România, ţara ghişeelor!


INSIDER: „În faţa Casei Presei Libere, în locul Hidrei cu 7 capete, a apărut un Rinocer alb pe al cărui spate apasă un teanc imens de hârtii. Lucrarea se numeşte simplu “A4” şi vrea să arate cât de mult ne împovărează birocraţia… Artistul, Cristian Răduţă (1982), are lucrări în colecţia Muzeului Naţional de Artă Contemporana din Bucureşti şi la “The Canadian Clay and Glass Museum” din Waterloo.”

ARHIVĂ: ALIEN: Vladimir Ilici Lenin, balaurul cu şapte capete!
ARTĂ URBANĂ: Lenin de Aur, topit sub arşiţa istoriei
PREVIZIUNI: Jurnalistul român, ori la bal, ori la spital. Sau un şut în fund, un pas înainte?!


FURGĂSIT: Biblioteca stradală, citind printre rafturi: „Craiova citeşte, dar uită să dea mai departe!”


INSIDER: „Între 25-30 octombroie, oltenii au sărbătorit Zilele Craiovei. Cum ultima modă la Bucureşti este să citeşti cărţi din bancomatele de la metrou sau să răsfoieşti cărţi virtuale pe tabletă, iată că Biblioteca “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova vine cu altă inovaţie – biblioteca stradală! Abia dacă a trecut o săptănână şi iacă dispărură toate cărţile de pe rafturi, semn că într-adevar „Craiova citeşte, dar uită să dea mai departe!”.

ARHIVĂ: METROU: Tonomate cu cărţi de unică folosinţă!


Imagine

OFENSIVĂ: Ofertă fără adresant. Vodafone umple cutiile poştale cu cartele SIM pentru tot poporul!



ANDURANŢĂ: „Echipa Elite Model Look Romania a dat dovadă de total neprofesionalism”


INSIDER: „Am participat la acest casting in data de 24 octombrie 2012 . Tot ce pot spune este ca echipa Elite Model Look Romania a dat dovada de total neprofesionalism. Am sa-mi si argumentez raspunsul: Dupa selectiile ce au avut loc in orasele din tara am fost chemate la Bucuresti. Surpriza a fost [pe langa nepunctualitatea lor] ca eram aproximativ 140 de participante din care trebuiau alese doar 12.

Ce doresc eu sa punctez este faptul ca participante finale trebuia sa fim intr-un numar mult mai mic, ca sa nu mai spun cate fete au fost selectate care evident erau “fara sansa” (ma refer la fete de 1.65 inaltime, sau prea plinute), sau pe care ei nu le considerau suficient de bune din anumite motive, si care totusi au fost chemate la Bucuresti pentru a arata ei ce eveniment de mare anvergura tin. Va dati seama ca nu multe dintre fete s-au simtit tocmai bine sa stie ca au parcurs o distanta “degeaba” [exemplu Oradea – Bucuresti – 14 ore cu trenul], cand le putea fi zis de la inceput “Multumim, dar nu esti ceea ce cautam noi” – sa fim seriosi! Plus timpul pe care a trebuit sa il asteptam ca toate fetele sa fim aranjate [de la 10 la 19 – pentru un machiar super usor (natural), un intins de par, o demonstratie de defilare si 2 serii de fotografii ca cate 4 poze facute rapid]. Pe langa acest aspect, va voi povesti cum am fost primite. Intr-o parte a “AFI Palace Cotroceni”, care urmeaza a fi inaugurata pe viitor, o sala mare, nefinisata [ma refer la tencuiala, podea etc], sala care bine inteles nu era incalzita (norocul nostru a fost ca eram 150 de suflete acolo). Vestiar nu era, foloseam o baie de serviciu presupun [loc de o singura persoana], mai apoi s-a deschis o baie de 2 persoane (oau!) la etajul 10 al cladirii. Cat despre casting in sine, am fost “aranjate”, dupa care ni s-au facut cateva fotografii seci [portret, poza intreaga, profil, semiprofil – ca la puscarie].” CONTINUARE


SKIATHOS: Un picior de plai, o gură de Rai… Cum să faci turism din piatră seacă?


INSIDER: „În traducere „skiathos” înseamnă „în umbra Muntelui Athos” şi se mai spune că în unele zile, de pe cel mai înalt punct al insulei, la Castro unde s-a ridicat prima dată steagul Greciei, chiar se vede muntele Athos. Insula Skiatos (una dintre cele 2.000 ale Greciei!) are o suprafaţă de numai 50 kmp (12 km lungime şi 6 km lăţime), iar oraşul, concentrat în port, are oficial circa 5000 locuitori. Pe insulă, măslinii cresc precum la noi corcoduşii, iar marea care o înconjoară are culoarea cernelei Pelikan.”


HALLOWEEN: Cea mai mare plăcintă cu dovleac. Recordul fără adresă din comuna Voluntari!


INSIDER: „Toate ziarele au dat acelaşi copy-paste: „Românii vor încerca să realizeze sâmbătă, începând cu orele 10.00, cea mai lungă plăcintă cu dovleac din lume (cu o lungime de minim 7 metri, fostul record fiind o plăcintă cu diametru de 6,1 metri), în Piaţa Pipera din Capitală.”

Plăcinta a fost realizată din: 150 de kg de dovleac, 200 de kg de făină, 150 de ouă, 10 kg de unt, 10 kg de drojdie, 15 kg de ulei şi 10 kg de griş. Plăcinta a fost opera unei cofetării din Botoșani care, de-a lungul timpului a mai realizat şi „Cel mai mare cozonac” şi „Cel mai mare mucenic”. Nimeni, nicăieri nu amintea nici o adresă…

Mai întâi am fost la Piaţa Pipera de lângă staţia de metrou Pipera  din Capitală!) după care cu ajutorul lui Google am găsit Piaţa Agroalimentară Pipera din comuna Voluntari din Ilfov, unde e primar dl. Pandele, după care ne-am mai învârtit două străzi şi iacătă ajunsăram. Pe la 12.30 încă mai ornau la record şi mirosea grozav a dovleac, încât am cumpărat o plăcintă gata coaptă. Pret 10/10 cm =4 lei.”


ANIVERSARE: Concertul caritabil de Ziua Regelui, ţinut la secret de Ateneul Român!


INSIDER: „Pe niciun avizier al Ateneului Român nu era anunţat Concertul Regal de astăzi suţinut de Alexandru Tomescu. Poate au fost luaţi prin surprindere de ziua Regelui sau poate nu au avut timp şi bani să tipărească un afiş, dar cred că măcar o foaie scoasă la imprimantă sau scrisă cu pixul ar fi meritat evenimentul. ASR Principesa Margareta a fost însoţită de Principele Radu şi Principele Nicolae, iar Virgil Ianţu a venit cu fetiţa lui, Jasmina (7 ani).”

Fundaţia Principesa Margareta a României a organizeazat, astăzi la Ateneul Român, a V-a ediţie a Concertului Regal caritabil în beneficiul programului „Tinere Talente”. Concertul are loc anual cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai, în prezenţa membrilor Familiei Regale. DETALII


LANSARE: Ştefan Bănică Jr. a coborât de pe afiş!


INSIDER: „Deşi evenimentul era anunţat pentru ora 18.30, Ştefan Bănica Jr. şi-a făcut apariţia printre fani la ora 19.00 la AFI Controceni Mall ca să-şi lanseze ultimul abum „Altceva”, al 14-lea din carieră. La ora 21.00 încă mai dădea autografe. Preţ: 25 lei.”

Noul album, „Altceva”, va fi promovat in cadrul turneului cu acelasi nume, care va avea startul pe 27 octombrie si va cuprinde 9 orase din tara: Constanta (27 octombrie, Casa de Cultura a Sindicatelor), Piatra Neamt (29 octombrie, Casa de Cultura a Sindicatelor), Bacau (30 octombrie, Teatrul de Vara), Craiova (10 nov, Casa de Cultura a Studentilor), Cluj (11 nov, Casa de Cultura a Studentilor), Pitesti (12 nov, Casa de Cultura), Ploiesti (17 nov, Casa de Cultura), Iasi (18 nov, Casa de Cultura a Sindicatelor), Brasov (20 nov, Teatrul Dramatic „Sica Alexandrescu”). DETALII


SECTOR 5: Biroul teritorial al primarului Vanghelie, printre ruinele din Piaţa Coşbuc. Trecerea interzisă!


INSIDER: „Oare aici o fi biroul domnului acela drăguţ cu ceas scump care, acum câteva luni, era pe toţi stâlpii din sectorul 5 şi acum e la al n-lea mandat.

Primar pe viaţă, şi-a spulberat concurenţii la ultimele alegeri. …Are şi cu ce, nu?”

ARHIVĂ: SFIDARE: Cât ne costă ceasul lui Marian Vanghelie? Doar 126.000 de dolari!


OSLO: „Småflaskemuseet”? Adică, Muzeul celor 53.000 de sticluţe în miniatură!


INSIDER: „Stiaţi că în Oslo există Muzeul Sticluţelor Miniatură – Smaflaskemuseet? Este deschis doar sâmbăta şi duminica, între 12-16, şi cuprinde cea mai mare colecţie de sticle miniaturale din lume – 53.000 (din care numai 12.500 sunt expuse).

Intrarea în muzeu se face printr-un bar care este deschis zilnic. Muzeul a apărut la iniţiativa unui colec-ţionar, Christian Ringnes, descen- dent al familiei care a înfiinţat fabrica de bere Ringnes (1877), azi parte a grupului Carlsberg.

Muzeul este cam pueril şi la limita kitch-ului, deşi prin ghidurile de călătorie ţi se promite că te vei simţi precum Alice în Ţara Minunilor. La plecare primeşti ca amintire din partea casei o miniatură. Intrare 85 NOK. Moneda nationala este coroana norvegiana 1 NOK = 0.5 RON.”


DISTRACŢII: Primul Roller Coaster Indoor miroase a faliment… Preţ: 25 lei pentru 90 de secunde!


INSIDER: „Roller Coaster-ul de interior de la AFI Cotroceni Mall are 16 locuri şi este capabil să ajungă la viteza de 45 km/h, la o lungime de 140 metri şi o greutate de 40 de tone. O cursă durează un minut şi jumătate, accesul fiind permis copiilor în vârstă de minim trei ani, cu o înălţime mai mare de 1,10m.

Preţul unei aventuri cu trenuleţul este de 25 de lei. Gratuit pentru adulţii ce însoţesc copii cu înălţimea între 1-1.25 m. Nu se zice nimic de adulţii fără copii dacă au sau nu voie… Dacă vrei senzaţii tari înainte, după sau în loc de shopping, este musai să ocheşti un copil pe care să-l bagi la înaintare. Când am trecut aseară pe-acolo, arăta ca o operă de artă modernă uriaşă, dar treaba mirosea a faliment…” DETALII


VOX POPULI: „Sper ca nişte hoţi mai hoţi ca hoţii să nu depăşească hoţiile hoţilor de dinaintea actualilor şi viitorilor hoţi”


INSIDER: “România este singura ţară din lume, inclusiv din NATO, care a desfiinţat legea pensiilor militare de stat pentru militarii de carieră, însă este valabilă pentru bravii judecători şi procurori militari. În acest fel, anularea legii 164/2001 face ca angajamentele coloniei România faţă de NATO, U.E., şi criteriile JAAI ale spaţiului Schengen să fie anulate. Nu mai încape vorbire că în COR nu se aplică de la 1 ianuarie 2011 clasa 0, a ocupaţiilor profesionale, adică a militarilor. Dacă n-aş fi văzut şi n-aş vedea zilnic cu ochii mei murdării incredibile în jurul meu făcute tocmai de cei de la care mă aştept acum să ne rezolve nedreptăţile, aş zice că m-ai convins. Dar aşa, cum naiba să mai am încredere în nişte hoţi mai hoţi ca hoţii şi care sper din toată inima ca măcar să nu depăşească hoţiile hoţilor de dinaintea actualilor şi viitorilor hoţi. Si toţi aceştia se înfruptă din bugetul sărăcit al ţării – motivaţia magistraţilor şi politicienilor când este vorba de nişte drepturi reale.” CONTINUARE


PARA-NDĂRĂT: Prietenul Oanei Stancu (Antena 3), viitor parlamentar. PNL înghite altă găluşcă fierbinte!


INSIDER: “Pentru merite deosebite în slujirea intereselor PNL în cadrul emisiunilor de la Antena 3, jurnalista Oana Stancu va fi răsplătită cu vârf şi îndesat. Prietenul ei, Dorin Zamfir, fost membru PDL, intrat în PNL sub aripa lui Aristotel Căncescu, va candida la Braşov din partea USL. Pentru că “noblesse oblige”, victoria d-lui Zamfir trebuie să fie sigură, aşa că a primit colegiul din Făgăraş, unul dintre cele mai râvnite fiefuri electorale ale PNL. Bineînţeles că această veste le-a căzut cu tronc celor din organizaţia locală a PNL, care trebuie să înghită o găluşcă fierbinte şi să susţină un nou venit în partid, despre care nimeni nu ştie nimic. Dar are cel puţin o calitate suficientă care îl recomandă – este prietenul Oanei Stancu! Telespectatorii atenţi ai Antenei 3 ştiu de ce, neicusorule!”


ZIUA ARMATEI: Jurământ demonstrativ al militarilor: „Jurăm credinţă în faţa Regelui”


INSIDER: „Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Apărării Naţionale şi 10 ani de participare neîntreruptă a Armatei României la operaţiunile din Afganistan.

Ziua Armatei este marcată pe 25 octombrie. La fel şi ziua regelui Mihai care împlineşte 91 de ani. Poate de aceea jurământul demon- strativ pe care l-au depus militarii în faţa mulţimii spunea printre altele că „jurăm credinţă în faţa Regelui”, iar pentru câteva secunde am simţit că sunt ruptă de realitate. Un artist al armatei făcea portretul unei doamne cu caţel în braţe.” DETALII


PORŢI DESCHISE: Obiectiv turistic sau militar? „Faceţi poze, dar nu aveţi voie să filmaţi!”


INSIDER: „Ieri a fost Ziua porţilor deschise la Cercul Militar Naţional. Din nefericire, am nimerit o ghidă puţin cam „leşinată”. Grupul era destul de măricel şi eu probabil cam surdă nu am auzit mare lucru din detaliile expuse. De vreo trei ori m-am apropiat mai tare şi de fiecare dată am auzit acelaşi lucru, care totuşi merită reţinut:

„La noi se fac tot felul de cursuri şi avem multe activităţi în care intrarea este liberă sau pe bază de invitaţie. Puteţi obţine un permis pe un an pentru a participa gratuit la activităţile noastre. Înainte se proiectau şi filme gratuit, dar acum ni s-a micşorat bugetul şi nu ne mai permitem achiziţionare acestora, dar vin mereu conferenţiari sau persoane importante care ţin prelegeri pe diferite teme: religie, economie…”. De remarcat sunt coşurile de gunoi tricolore pentru ca gunoiul să părăsească incinta direct pentru reciclare.

Am avut voie să facem poze, dar nu să şi filmăm fiind o clădire de interes naţional. Am căpătat şi un ziar “Observatorul militar”, două semne de carte şi o vedere cu un mesaj enigmatic pentru mine – „Vă mai aşteptăm cu drag!”.”


IA D’ACIA: Senzaţie majoră cu 40 la oră. Distanţa: 7.370 km! „Dramatică, singuratică, animalică”


INSIDER: „Anul acesta câteva franţuzoaice Dacia şi un Aro s-au plimbat 7.370 km prin Europa într-un turneu „Fabricat în România” să arate că mai pot, deşi niciuna nu are sub 25 de ani: Bucureşti – Budapesta – Viena – La Chatre – Charleroy – Oslo – Stockholm – Gdansk – Czestochowa – Bucureşti.”


SKIATHOS: Cum frânează Tarom-ul când păşeşte pe insulă? „La aterizare e mai bun Wizz Air-ul…”


ARHIVĂ: SKIATHOS: Cum decolează avioanele de pe cea mai scurtă pistă din Europa? Senzaţii tari pentru turişti!


FLACĂRA VIOLET: Echipa USL a jucat singură pe Arena Naţională. Centrează, dă cu capul, primeşte gol?