PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

SKIATHOS: Un picior de plai, o gură de Rai… Cum să faci turism din piatră seacă?

INSIDER: „În traducere „skiathos” înseamnă „în umbra Muntelui Athos” şi se mai spune că în unele zile, de pe cel mai înalt punct al insulei, la Castro unde s-a ridicat prima dată steagul Greciei, chiar se vede muntele Athos. Insula Skiatos (una dintre cele 2.000 ale Greciei!) are o suprafaţă de numai 50 kmp (12 km lungime şi 6 km lăţime), iar oraşul, concentrat în port, are oficial circa 5000 locuitori. Pe insulă, măslinii cresc precum la noi corcoduşii, iar marea care o înconjoară are culoarea cernelei Pelikan.

Plajele (vreo 65!), aparent sălbatice, sunt bine organizate, cu beach-bar-uri, cu sporturi nautice şi salvamari. Plaja Koukounaries („pădure de pini”) este una dintre cele mai frumoase plaje din lume, dar nu trebuie nici altele precum: Megali Ammos, Vassilias, Achladies, Kalamaki, Agia Paraskevi, Vromolimnos, Troulos şi Banana Mica (pentru nudişti) şi Banana Mare.

Plaje mai liniştite şi mai sălbatice puteţi găsi pe partea de nord şi nord-vest a insulei, recomandate fiind Mandraki, Elia, Angistros, Megalos, Mikros Aselinos, Kechria sau greu-accesibila Lalaria. Nu există vânzători ambulanţi care să te tot sâcâie să le cumperi marfa – excepţie fiind un african care mai mult vorbea cu turiştii decât îşi vindea brăţările de aţă şi o asiatica specialistă în reflexoterapie care pe mute venea în raza vizuală a turiştilor şi le arăta un carton cu harta zonelor reflexogene ale tălpii.

Pentru cei îngropaţi în betoane care vor să ajungă vreodată în acest loc ireal, este bine să ştie următoarele:
– Preţul pentru o excursie de 7 zile cu avionul (Otopeni-Skiathos-Otopeni) este de aproximativ 500 euro de persoană (în funcţie de perioada aleasă) sau mai ieftin dacă alegeţi să mergeţi cu masina proprie şi apoi cu feribotul.

– Există o singură stradă asfaltată de 11 km, între port şi plaja Koukounaries. Cele câteva autobuze circulă din 15 în 15 minute, şi opresc în cele 26 de staţii, fiecare situate în apropierea complexelor de cazare şi a plajelor cunoscute (preţ bilete: 2 euro, 1,8 euro/10 staţii sau 1,6 euro/3 staţii).

– Puteţi închiria maşini, scutere şi ATV-uri la următoarele preturi: 35 euro/zi, 90 euro/3zile, 120 euro/7 zile. Pentru maşinile de teren 4×4 preţurile sunt de 45euro/zi, 120euro/3zile, 210 euro/7zile. Sunt multe firme care inchiriază, astfel încât preţul final ţine şi de calitatea de negociator al clientului. Ţineţi cont că benzina costă 1,999 euro/litru şi motorina 0.730 euro/litru. Ţigările sunt în jur de 3.7 euro/pachet, iar bănci & bancomate găsiţi numai CityBank.

– La hotel, la recepţie scria că apa de la robinet nu este bună de băut, iar proprietara ne-a spus că de fapt nu are un gust prea bun şi că, pentru orice eventualitate să cumpărăm apă ca să nu ne deranjăm la stomac.

– Viespile sunt omniprezente, musafiri nepoftiţi la toate mesele pe care le veţi servi afară. Interesant e faptul că ele atacă direct farfuria şi se luptă cu bucăţile de carne de pui, porc, peşte şi mai puţin fructele şi dulciurile ca prin părţile noastre. Mai întâi îţi îngheaţă sângele când îţi dau târcoale câte două, câte trei, dar începi să te obisnuieşti cu prezenţa lor.

– Excursii: insula Tsougria, insula Skopelos. Nu rataţi o excursie la frumoasa plajă Lalaria, unde puteţi ajunge doar pe mare!

Dacă nu veniţi pe cont propriu, ci printr-o agenţie de turism din România, în prima zi de sejur ghidul român alocat vă va prezenta cele două excursii standard:

Una de 23 euro de persoană (15 euro/copii mai mari de 5 ani inclusiv) în jurul insulei cu patru opriri la Lalaria, Castro, insula Tsougria şi plaja Agia Eleni, iar cealaltă de 46 euro pe insula Skopelos unde s-a filmat „Mamma Mia” (2008 – Meryl Streep, Pierce Brosnan), plus masa de prânz. Trebuie să vă hotărâţi şi să plătiţi pe loc, repede ca să nu pierdeţi oferta…

În prima excursie ne-au aburit şi am oprit doar la plaja Agia Eleni (la care poţi ajunge pe jos în 10 min de la staţia 25 şi de pe care se poate vedea cel mai frumos apusul!) şi insula Tsougria. Au zis că e prea vânt pentru a se apropia de plaja Lalaria… Seara ne-am oprit în port pentru a găsi totuşi o modalitate de a ajunge pe Lalaria, o plajă calcaroasă cu apa lăptoasă desprinsă parcă din poveşti, fiind unul dintre obiectivele importante de bifat pe insulă. În port, bărcuţă lângă bărcuţă şi deci excursii din plin pe aceeaşi tematică. Surpriza a fost la preţ – pentru 2 persoane 25 euro şi ne mai face şi o reducere dacă luam biletele pe loc. Preţ final pentru excursie – 10 euro / persoană! Adică, la jumătate din preţul solicitat de ghidul Aerotravel!

Întrucât ne mai arsesem o dată cu Lalaria, „am suflat şi în iaurt” şi am vorbit direct cu capitanul, privindu-l drept în ochi şi întrebând încă o dată… Surprins de insistenţe, a promis solemn că ne înapoiază banii dacă nu se poate opri pe Lalaria. Faza simpatică a fost ca ne-am oprit din greşeală şi la măsuţa-agenţie de voiaj din faţa vasului Kalypso cu care tocmai ratasem Lalaria şi domnişoara de-acolo (care fusese pe vas cu noi toată ziua!) ne zice senină că azi au fost acolo, şi dacă vrem bilete se duc iarăşi peste două zile… Ar fi trebuit să poarte un tricou cu mesajul – “Vraja mării!”.

În a doua excursie, în drum spre insula Skopelos, ni s-a explicat că opţional pentru 12,5 euro/ persoană se poate vizita şi bisericuţa din film şi că locurile sunt limitate. Instant, s-a format o coadă mare, dar fericiţii au fost doar primii 20 ceilalţi rămânând cu „vânt în pânze”. Explicaţia mi s-a părut „cam trasă de par”: au găsit numai cinci taxiuri de închiriat şi care au venit la prima oprire. Am mers mai mult de 20 minute pe serpentine deasupra mării şi la sfârşit, capela Mamma Mia ne saluta din vârful unei stânci aflată în mare şi pe care doar o îngustă limbă stâncoasă o leagă de pământ. Pentru a ajunge sus am urcat mai mult de 100 de trepte, pe alocuri aproape vertical.

Nici în oraşul Skopelos unde a fost filmat celebrul film nu am oprit, astfel încât în excursia cu tematica „Mamma Mia” organizată de Aerotravel & Dolphins piesa de rezistenţă a fost ascultarea aceloraşi patru melodii ABBA (over an over again!) prezente pe coloana sonoră a filmului. Cu o zi în urmă fusesem cu aceleaşi agenţii, aceeaşi navă Kalypso şi avusesem acelaşi repertoriu muzical, deci măcar învăţasem versurile…

Cel mai original-ciudat restaurant de pe insulă este cel al lui „George” (deschis între 18-22), unde te simţi ca acasă la Familia Adams. Deşi pe firma de la poartă se prezintă ca fiind vegetarian, în meniu găseşti şi multe preparate cu carne. Chelneriţa, care mai mult ca sigur era şi proprietara, cam rigidă şi cu „zâmbet lipsă”, când ne-a adus meniurile, ne-a spus pe un ton acru să citim mai întâi prima pagină (tradusă în 3 limbi) cu foarte mare atenţie. Pe scurt restaurantul e moştenit de la tatăl său împreuna cu nişte reguli stricte de funcţionare: fiecare client e obligat să-şi prepare singur mâncarea, dar azi ni se va face o favoare şi vom fi ajutaţi! Totul se plăteşte înainte şi nu după ce ai servit masa! Restaurantul, ascuns undeva în grădină, destul de departe de intrarea din stradă, şi terasa bine camuflată de o viţa-de-vie deasă, îţi dădeau un sentiment ciudat în liniştea nopţii cu cântec de greieri. Deşi era abia ora 21, câţiva clienţi înfometaţi care s-au încumetat să intre pe aleea semi-luminată, aproape că au fost goniţi să se întoarcă din drum, fiind invitaţi altă dată… Am vrut la un moment dat să comandăm nişte vin şi ni s-a răspuns că nu am citit cu atenţie meniul, întrucât vin se aduce din partea casei numai dacă comanzi nu-ştiu-ce cocktail-uri… Nu mai dorim nimic, totul a fost minunat, sar’na!

Pe drumurile prin pădure către diferite plaje, regăsim decorul mioritic, atins de ciuma civilizaţiei – pet-uri, hârtii, pungi şi resturi de tot felul, aşa cam ca pe la noi. E adevarat că de vină sunt turiştii care se scuză în faţa propriei conştiinţe prin lipsa coşurilor de gunoi din zonă. Oricum nu pare că cineva, vreodată, a încercat să adune aceste gunoaie.

Pomii fructiferi şi livezile de măslini neculese dau o impresie de părăsire tristă sau mai curând de lene… Covoraşe de măsline, lămâi, rodii şi smochine căzute, în diferite stadii de putrefacţie, sunt aproape un păcat dacă cumva pe planeta asta mai există cineva care nu are ce mânca. „Unora le-o dat cu caru’…”.”

ARHIVĂ: SKIATHOS: Cum frânează Tarom-ul când păşeşte pe insulă? “La aterizare e mai bun Wizz Air-ul…”
ARHIVĂ: SKIATHOS: Cum decolează avioanele de pe cea mai scurtă pistă din Europa? Senzaţii tari pentru turişti!

2 responses

  1. Pingback: Online-Travel_Senzatii tari pe Aeroportul din Insula Skiathos - Grecia - Travel&Fun

  2. Ana Maria

    nu stiu exact cum sa percep acest articol. Impresia care ti-a lasat-o Skiathos-ul a fost buna, sau..slaba?
    Eu am vizitat skiathosul de 3 ori si am de gand sa ma intorc. Mi-am gasit, in sfarsit destinatia de vacanta ideala, dupa ce am vizitat Turcia, Croatia, Muntenegru, Spania, etc.
    Gunoaie…nu stiu unde ai vazut in Skiathos. Cat despre „tepele” cu vaporasele, puteai foarte simplu sa te interesezi cat costa o barcuta cu motor pentru o zi. Ai fi avut placuta surpriza sa aflii ca sunt intre 50-80 euro/zi. O zi intreaga. Vizitezi lalaria, tsougria, absolut tot ce vrei. Fara sa depinzi de nimeni.
    Din ceea ce am citit, am avut impresia ca esti tu turist care se simte excelent la..all inclusive. Depinde ce cauti. Skiathos-ul nu este destinatia ideala pentru all inclusive. Tocmai acesta e si farmecul. E acea salbaticie specifica care atrage atatia turisti pe insula. Apa cristalina de un turcoaz iesit din conum, nisip de aur, paduri de pin, liniste, curatenie…paradis! Te urci in masina, iei feribotul din volos iar vacanta ta..va fi ideala!
    Recomand aceasta insula din tot sufletul.

    Apreciază

    31 octombrie 2012 la 17:14

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s