INSIDER: „Arta. Robot care își strânge singur uleiul pentru a „supraviețui”… În 2016 a fost instalat în muzeu, in 2019 a „decedat„.

„Nicio operă de artă nu m-a afectat emoțional aşa cum a făcut-o această piesă cu brațul robot. Este programat să încerce să rețină fluidul hidraulic care se scurge constant și care este necesar pentru a se menține în funcțiune… dacă scapă prea mult, va muri, aşa că încearcă cu disperare să îl tragă înapoi pentru a continua să lupte pentru încă o zi. Partea cea mai tristă este că i-au dat robotului capacitatea de a face aceste „dansuri fericite” în fața spectatorilor. Când proiectul a fost lansat pentru prima dată, acesta a dansat petrecându-și cea mai mare parte a timpului interacționând cu mulțimea, deoarece putea să tragă rapid înapoi mica scurgere. Mulţi ani mai târziu (aşa cum îl vedeți acum) pare obosit şi lipsit de speranță, deoarece nu mai are suficient timp să danseze. Acum mai are timp doar să încerce să se menţină în viață, deoarece cantitatea de lichid hidraulic scursă a devenit imposibil de gestionat pe măsură ce scurgerea a crescut în timp. Își trăiește ultimele zile într-un ciclu nesfârşit între susţinerea vieții și sângerarea simultană (la figurat și la propriu, deoarece lichidul său hidraulic a fost intenționat făcut să arate ca fiind sângele său real).

Brațul robotului a rămas în cele din urmă fără lichid hidraulic în 2019, s-a oprit încet și a murit. A fost programat să trăiască această soartă şi indiferent ce a făcut sau cât de mult a încercat, nu a existat nicio scăpare. Spectatorii au privit cum se însingurează încet până în ziua în care a încetat pentru totdeauna să se mai mişte. Ce capodoperă! Ce mesaj.”

Interpretări extinse: fluidul hidraulic ca simbol al modului în care ne distrugem atât psihic, cât și fizic pentru bani doar în încercarea de a ne menține în viață, cum sistemul este pus la punct pentru ca noi să eșuăm intenţionat pentru a ne înrobi în esenţă şi pentru a ne fura cei mai buni ani din viață pentru a juca jocul pe care cei mai bogaţi oameni din lume l-au conceput. Cum acest lucru ne răpeşte fericirea, pasiunea și pacea interioară.

Cum ne înecăm încet-încet cu mai multe responsabilități, cu mai multe așteptări de la noi, cu răsplată mai puțin satisfăcătoare şi cu mai puțin timp liber de care să ne bucurăm pe măsură ce trec anii. Cum că nu există cu adevărat nicio scăpare din sistem şi că am fost destinați de la naştere să urmăm o cale destul de specifică care ne-a fost deja trasată în față. Cum putem da și da și da și da şi cât de uşor putem fi uitați după ce am plecat… Cum suntem iubiți și respectați atunci când suntem valoroși, apoi, într-o zi, nu mai suntem şi devenim o povară… și cum spiritul nostru tânăr și liber ne este furat pe măsură ce suntem scoşi din sistemul stricat în care suntem prinși. Poate fi considerat, de asemenea, ca reprezentând ciclul vieţii umane și faptul că niciunul dintre noi nu reușește să iasă viu din această lume. Dar, de asemenea, poate acționa ca un memento pentru a-ți permite să te vindeci, să te odihneşti şi să iubești cu toată inima ta. Ca goana nesfârşită după mai mult” nu este necesară pentru a-ți găsi propria fericire interioară.” SURSA

N.R.: Opera de artă Can’t Help Myself, a artiştilor chinezi Sun Yuan & Peng Yu, este o maşină în interiorul unei cabine de sticlă, iluminată puternic din tavan de lumini T, expusă la Guggenheim Museum în New York (1071 Fifth Avenue, +5th A – între străzile 88 și 89, New York). Maşina constă dintr-un braț robotizat de tipul care este adesea folosit în linii de producție, cum ar fi fabricile de maşini. Dar acest braț special modificat are o singură sarcină: să măture lichidul, care este roşu închis și arată ca sângele, într-un cerc perfect. O sarcină fără sfârșit. Este o sarcină de Sisif deoarece lichidul continuă să curgă înapoi. Aparatul lucrează la nesfârșit la o sarcină care nu este niciodată terminată. Acest sentiment de muncă nesfârșită se lărgește cu mediul înconjurător. Robotul este blocat într-o cabină care are elemente ale unui birou, sau poate spațiul de lucru al unui vameș. Nu există ușă în cabină, nicio cale de a ieși.

Imposibilitatea sarcinii este întreruptă din când în când de o combinație de 32 de mişcări de dans, care îi conferă robotului un caracter înfricoşător de uman. Brațul robotic nu funcționează doar – nu mă pot abține, aşa cum spune titlul -, ci îşi întrerupe munca scuturându-și fundul făcându-i cu mâna vizitatorilor, efectuând o „întorsătură”, „scărpinam o mâncărime”, „închină-te și scutură,” „mâini de jazz’ sau o piruetă. Multe dintre mişcările de dans preprogramate sunt familiare. Ei schimbă imediat caracterul brațului robotizat în ceva aproape uman. A devenit un adevărat Sisif, luând o pauză de dans din munca lui nesfârşită.

Interacțiune umană. Deasupra cabinei sunt senzori de recunoaştere vizuală care măsoară dacă lichidul se apropie de un cerc perfect şi, de asemenea, dacă sunt vizitatori în preajmă. În oricare dintre aceste cazuri, robotul începe să performeze, să danseze, să se miște și să fluture, prin care interacționează în mod clar cu vizitatorul Vizionarea Can’t Help Myself este ca și cum ați privi un animal în cușcă, iar vizitatorii interacționează cu el ca atare. Lucrarea are o latură plină de umor negru. Dar oricât de mult dansați și vă agitați împreună cu el, balta uriaşă de sânge nu poate fi nevăzută.” DETALII

INSIDER: „Comuna Măldăreşti, din județul Vâlcea, este situată la 5 km de Horezu. Complexul Muzeal Măldăreşti se compune din Cula Greceanu, Cula Duca şi Casa Memorială I.G.Duca. Culele sunt case boiereşti fortificate, numele lor provenind de la turcescul kule care înseamna turn.

Cula Greceanu, cel mai vechi edificiu al acestui complex, este datată în secolul XVIII. Cula a păstrat acest nume deoarece a trecut prin moştenire de la familia Măldărescu la familia Greceanu. Din anul 1967 cula restaurată a fost deschisă vizitatorilor. Expoziția din interior ilustrează prin intermediul unor piese atmosfera de la curtea boierului oltean.

Cula Duca a fost construită în anul 1827 de urmaşii familiei Mäldärescu. În anul 1912 I.G.Duca amenajează interiorul culei într-un mod original. Majoritatea obiectelor au disparut, iar astăzi se încearcă prin expoziția organizată să se păstreze în linii mari aceeaşi tendinţă. Casa Memorială I.G.Duca a fost construită în anul 1912 de omul politic pentru a fi folosită drept casă de vacanţă.

În apropiere se află şi Biserica Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe şi Sf. Voievozi ctitorită de Gheorghe Măldărescu, fiul lui şi soţia sa, ce datează din 1774-1790, având pictura murală din 1794.

În ceea ce privește etimologia cuvântului „cula”, acesta derivă din turcescul „kule”, care desemnează un turn, iar în spațiul românesc definește, prin extensie, o locuință întărită în forma de turn, care are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj si retragerile succesive ale zidului in înălțime.

În România acest tip de construcție este caracteristic zonei Olteniei.
Ridicate de boieri olteni, ca măsură de apărare împotriva amenințării incursiunilor pașalelor de la Vidin si Ada-Kaleh și cetelor de haiduci care se înmulțiseră îngrijorător, culele au dăinuit până în zilele noastre.

Sunt prezente, aici, și câteva indicii ale stilului brâncovenesc: ferestrele pivniței lucrate în piatră traforată, cele doua cerdace cu arcade și bolțile de penetrare din încăperea de la etajul I care întăresc aceste afirmații.

Dacă cumva pare că aveți un deja-vu atunci când ajungeți la complexul Măldărești să știți că aici s-au turnat scene din filmele „Iancu Jianu” sau „Drumul oaselor” și tocmai „ați trezit” haiducul din ADN. Program de vizitare:
marți-duminucă 10,00 – 18,00, luni închis. Intrare: 10 lei/ adulți, 7 lei/ pensionari.” SURSA

ARHIVĂ: ZIUA OLTENIEI: Două sute de ani de la intrarea lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor săi în București. Cula lui Tudor de la Cerneți, județul Mehedinți, stă să cadă!