ZIUA OLTENIEI: Două sute de ani de la intrarea lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor săi în București. Cula lui Tudor de la Cerneți, județul Mehedinți, stă să cadă!
INSIDER: „Astăzi (N.R.: 21 martie) s-a sărbătorit ziua Olteniei, o zi în care aniversăm două sute de ani de la intrarea în București a unuia dintre cei mai celebri olteni, Tudor Vladimirescu. Era ultima etapă a unui marș triumfal pornit cu o lună în urmă din Țânțăreni de Gorj, în fruntea oastei sale de panduri. A urmat o scurtă domnie, care, chiar dacă a fost întreruptă brutal prin uciderea lui Tudor, a însemnat începutul mișcării de Renaștere Națională a poporului român.
Așadar, sentimentele de mândrie oltenească au fost și sunt cât se poate de justificate. Nu mă îndoiesc că și la anul pe vremea asta, deși nu se va mai serba un număr fix de ani, oltenii își vor aduce aminte din nou despre Tudor Vladimirescu, își vor ura iarăși „La mulți ani, oltene!”, iar dacă va fi vremea bună și pandemia răpusă, se va organiza și un grătar la iarbă verde.
Și totuși, ceva lipsește acestei sărbători.
Lângă Turnu Severin se găsește o mică localitate numită Cerneți. Aici, la marginea satului, există un monument istoric clasificat, înscris în Lista Monumentelor Istorice. Este vorba despre Cula lui Tudor Vladimirescu, construită de acesta în jurul anului 1800. În prezent, construcția se află într-o avansată stare de degradare, iar dacă nimeni nu va face nimic, procesul va deveni ireversibil.
Eu cred că dacă vrem să cinstim cum se cuvine memoria lui Tudor Vladimirescu, pe lângă împieptoșările de pe Facebook (sau chiar în locul lor) ar fi bună o inițiativă care să conducă la recuperarea acestei clădiri, inclusiv la punerea ei în circuitul turistic.
Sper că până la anul se va găsi cel puțin un parlamentar oltean care să pornească această acțiune. Sau – de ce nu? – poate își vor da mâna măcar cei de Dolj cu cei de Mehedinți.” SURSA
N.R.: Ziua Olteniei este sărbătorită în fiecare an la 21 martie, fiind instituită prin Legea nr. 65/2017.
COMENTEZI?