PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

TEATRUL NAȚIONAL CRAIOVA: „câine cu om. câine fără om” de Radu Afrim și incapacitatea umană de a iubi necondiționat


INSIDER: „Duminică seară am fost în Craiova pentru premiera spectacolului „câine cu om. câine fără om”, de Radu Afrim, la Teatrul Naţional Craiova.

Am fost nervoasă, am plâns și am râs în hohote (la râs a contribuit mult actorul George Albert Costea). M-am răzvrătit și mi s-a făcut inima ghem, mi-am fixat ochii pe podeaua teatrului „Marin Sorescu” și am așteptat speriată câteva picături de sânge s-apară pe vopseaua neagră.

Spectacolul lui Afrim este, ai zice, despre câini. Și este și despre câini, despre afecțiunea lor, despre iubirea pe care câinii din adăpost o așteaptă de la noi.

Dar spectacolul lui Afrim este și despre noi, foști sau actuali stăpâni ai câinilor. Este despre incapacitățile noastre de a iubi necondiționat (cum o fac câinii), despre divorțuri în urma cărora iubirea cade la partaj, despre oameni care îngroapă fericirea în vacarm, despre oameni care simt că toate orașele de pe hartă s-au terminat, despre oameni care trăiesc 100 de veri fără ierni între ele.

„câine cu om. câine fără om” este un spectacol în care uneori câinii sunt doar pretexte pentru oameni care schelălăie. Am văzut timp de 4 ore câini care sunt umanizați și oameni care devin animalici.

O zic mereu și o repet: ce bucurie că îl avem pe Radu Afrim prin preajmă! Mergeți să vedeți ce montează el pentru că ăsta e cel mai util lucru pe care arta bună îl face: ne zguduie ca să ne ajute apoi să aducem armonie în iernile dintre veri.

Piesa se mai joacă pe 15 și 16 octombrie 2021. Bilet intrare: 44 lei. Texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim (căruia îi dau și credit foto) Scenografie: Irina Moscu” SURSA

TREABĂ INGINEREASCĂ: Lecție de supraviețuire de la o ciocănitoare


INSIDER: „Ce vedeţi, este munca asiduă a unei ciocănitori care şi-a adunat proviziile pentru iarnă.
În trunchiul unui copac pe care ciocănitoarea şi-l alege, sapă cu ciocul mici găurele potrivite pentru o ghindă. Încrustează ghindele în găurele (fiecărei ghinde îi sapă locul potrivit, nu are voie să fie mai mare pentru că aceasta nu stă, dar nici prea mic locul pentru că nu intră), astfel încât la final arată ca o bijuterie cu pietre încrustate, din care ciocănitoarea pe timpul iernii, vine şi sparge ghinda cu ciocul și are hrană până la venirea primăverii. Hărnicuţe ca şi furnicuţele sunt şi ciocănitorile!” SURSA

ARHIVĂ: ADĂPOSTUL SPERANȚA: Bobiță și-a luat soarta în propriile lăbuțe urmându-și visul până la capăt. Model pentru noi, toți ceilalți!

PARCUL MOGHIOROȘ: Climatizare pentru sere ultimul răcnet, cu sisteme geotermale, unică în București, pentru singurul jurassic tree de 200 de milioane de ani din România!


INSIDER: Anul trecut în Parcul Moghioroș din cartierul Drumul Taberei din București (sector 6) au fost deschise gratuit pentru public șapte pavilioane amenajare cu peste 300 de specii de plante provenite din zone tropicale, mediteraneene, deșertice și ecuatoriale. Mândria „firmei” este singurul exemplar de jurassic tree din Romania, un arbore fosilă de acum 200 de milioane de ani! Program: miercuri-vineri 10-16, sâmbătă și duminică 09-15.

Pentru păstrarea temperaturii și umidității optime în sere, dar și pentru eficientizarea costurilor de întreținere, au fost executate 224 de foraje geotermale. O soluție modernă și eco, unică în București, iar în România fiind devansată ca putere, doar de Laserul de la Măgurele.” DETALII

MUZEUL COLECȚIILOR DE ARTĂ: Transparența plexiglasului din „Fantezii” de Shizuko Onda eliberează sculptura de „apăsarea” masei materiale în starea de imponderabilitate


INSIDER: „Donația, care a intrat în patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă în 1994, este alcătuită din nouăsprezece lucrări reprezentative ale artistei.

Născută la Tokyo în 1936, Shizuko Onda a absolvit prestigioasa Nippon University din acelaşi oraş (1959). Începând din 1966, participă cu regularitate la expozițiile grupului Dai Nikikai deschise la Tokyo. În cariera sa de sculptor şi artist decorator a fost recompensată cu numeroase premii şi distincții.

Inspirate ca formă dar și cromatic, lucrările, executate în plexiglas, denumite generic Fantezii, demonstrează un simţ deosebit al decorativului. Îmbinarea inedită a materialelor cu reflexe de culoare puternice, sugerând reprezentări antropomorfe sau zoomorfe, conferă originalitate pieselor. Transparența plexiglasului îi permite artistei să elibereze sculptura de apăsarea” masei materiale, conferindu-i o stare aproape ireală, în care lumina joacă un rol esențial.

Lucrările artistei japoneze se remarcă prin linia fină şi grațioasă a desenului, precum şi prin decorativismul elegant, amintind stampele japoneze, fiind un „boost” de energie între două încăperi cu „clasici” ale muzeului. Adresa: Calea Victoriei Nr.111, București. Program: marți – duminică: între orele 11-17.” DETALII

IUBIRE NECONDIȚIONATĂ: Fericirea are chipul tău


INSIDER: „Acest cățel a fost furat în urmă cu 3 luni. Femeia a renunțat la locul de munca și și-a dedicat tot timpul căutării câinelui.
Momentul regăsirii este absolut emoționant, după cum se vede și în fotografie.” SURSA

ARHIVĂ: EROINA DOLJULUI: Această cățeluşă a salvat viața unui copil. Pe ea cine o salvează?

EFES, TURCIA: Casa Fecioarei Maria, locul sfânt unde clericii ortodocși, catolici și musulmani slujesc împreună


INSIDER: „#casamaiciidomnului
#turcia Casa Maicii Domnului (Panaghia Kopulu) mai este cunoscută sub denumirea de Casa Fecioarei Maria și este considerată drept locul în care Maica Domnului a trăit ultimii ani din viață. Această casă a devenit loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, fiind considerată un loc sfânt, atât de creștini, cât și de musulmani.

Casa Maicii Domnului este situată între Efes și Selciuk, pe Muntele Privighetorii, la 8 km de Poarta Magnezia din Efes. Accesul cu mașina este facil. Mergând pe drumul cu serpentine care duce la Casa Maicii Domnului, vei întâlni și statuia din bronz a Fecioarei Maria, cu o înălțime de 3 m. Acest loc poate fi considerat și un punct de belvedere de unde poți avea o panoramă frumoasă asupra orașului Selciuk.

În fiecare an, pe data de 15 august, aici sunt organizate slujbe religioase. Praznicul Adormirii Maicii Domnului constituie una din rarele ocazii în care clerici ortodocși, catolici și musulmani slujesc împreună.

Casa Maicii Domnului este amplasată într-un parc frumos, înconjurat de un brâu gros de vegetație. Este construită din piatră și are o formă rectangulară, cu aspect de bisericuță cu cupolă. Casa are două camere și o mică bucătărie, pentru vizitatori fiind deschise doar cele două camere. În casă se intră printr-o ușă îngustă cu arcadă, se trece printr-un nartex îngust și se ajunge în încăperea principală. De aici se trece în camera din dreapta, cea care a fost dormitorul. Interiorul casei a fost păstrat simplu și auster. Nu vei găsi aici decât altarul cu icoana Maicii Domnului și alte icoane care o înfățișează pe Fecioara Maria.” SURSA

N.R.: Casa a fost descoperită după aproape 1800 de ani datorită „viziunilor” unei călugărițe germane, Anna Katherina Emmerick, care a descris locul cu o precizie uimitoare, deși nu fusese niciodată acolo. Lângă casă sunt 3 izvoare: primul este dătător de sănătate, al doilea pentru dragoste, iar al treilea pentru bunăstare materială. Un zid alb lung de 20-30 de metri, Zidul Dorințelor, unde credincioșii lipesc bilețele cu rugăminți către Fecioară.

Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!”. Și din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. (Ioan 19, 26-27)

După Învierea din morți a lui Iisus, dar și de teama persecuției evreilor, Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul (Apostolul Asiei) a luat-o cu sine pe Fecioara Maria și a părăsit Ierusalimul, căutând u loc ferit pentru a o proteja pe Fecioară. DETALII

ARHIVĂ: PEȘTERA SFÂNTULUI ANDREI: Binecuvântată de Apostolul lui Iisus, prima biserică creștină din România!

CERAMICA DE HOREZU: Victoria soarelui și a luminii asupra întunericului din cântecul cocoșului


INSIDER: „Este Casa Pietraru din Cetatea Meșterilor Olari, care la Horezu împletește în tradiție Sfântul Cocoș și cântecul lui romănesc.” SURSA

N.R.: Ceramica de Horezu este o ceramică românească specifică orașului oltenesc Horezu, judetul Vâlcea, introdusă în 2012 pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. Un simbol dominant în pictura vaselor este cocoșul, orologiul natural care vestește destrămarea întunericului, iar cântecul lui anunță victoria soarelui și a luminii asupra nopții și întunericului. Acesta e considerat un simbol al reînvierii și al nemuririi sufletului. Alaturi de cocos mai găsim și alte reprezentări precum stele, șerpi, copaci, oameni, flori, pești, spirala dublă, frunza, brâul, soarele, spicul, pomul vieții și coada de păun. Există două culori specifice zonei, roșul și galbenul de Horezu.
Denumirea orașului provine de la numele de “ciuhurez”, pasăre asemănătoare cu bufnița ce traversează pădurile din împrejurimi. În fiecare an, în ultimul weekend al lunii iunie are loc un mare festival al olăritului, în care sunt prezenți meșteri zonei și tradițiile acestora transmise din generație în generație.

ARHIVĂ: MOLDOVIȚA, SUCEAVA: Cel mai mare muzeu de ouă încondeiate din lume are 11 000 de exponate *** CRIȘENI, HARGHITA: La Muzeul Pălăriilor de Paie se poate admira și proba cea mai mare pălărie de paie din Romania *** STOENEȘTI: Singurul loc din România unde se mai obține mătase naturală! *** RĂDĂCINI: Bijuteriile de familie ale României, adânc îngropate în noi. „Îşi scot strămoşii degetele-afară!”

PARLAMENTUL ROMÂNIEI: Tema Moțiunii de cenzură în Arta Contemporană


INSIDER: „PSD a adus în Parlament, în ziua care se va vota moțiunea contra Guvernului Florin Cîțu, o statuetă Superman în mărime naturală ce îl reprezintă pe super erou căzut în cap. Statuia este o ironie la adresa premierului Florin Cîțu, care a postat pe contul său de Instagram un filmuleț video în care chipul actorului care îl interpretează pe Superman a fost înlocuit cu figura sa.”

ARHIVĂ: VOX POPULI: „Boc, aţi luat drepturile copiilor” *** ZMĂUL ZMĂILOR: „Atunci i-am arătat ce aveam în chiloţi, în partea din spate. Acum, aş vrea să-i arăt ce am şi în partea din faţă!” *** CASA POPORULUI: Viitorii deputaţi au luat contact cu stratosfera prielnică vieţii politice. Vox populi, vox Dei!

NEW YORK: Accesul câinilor la metrou este permis doar în bagaj


INSIDER: „În urmă cu un an Metropolitan Transportation Authority din New York a introdus interdicția la metrou a pasagerilor cu animale de companie

dacă acestea nu încap într-o pungă și lumea s-a conformat. „Nimeni nu poate aduce niciun animal în nici un mijloc de transport decât dacă este închis într-un sac/ cutie/ geantă.”Această regulă nu se aplică câinilor de îndrumare, asistență medicală sau celor care însoțesc forțele de ordine.

Cum regulile nu spun nimic explicit despre mărimea animalului, practic indiferent de dimensiune acesta poate fi transportat ca bagaj de mână, de spate, cu rotile sau „cu picioare”, aici intervenind doar puterea și creativitatea fiecăruia de a interpreta interdicția și a evita amenda. Imaginile amuzante de mai jos sunt făcute la metrou în 2021, iar Autoritatea Metropolitană de Transport nu a contestat nimic pasagerilor.” SURSA

N.R.: 4 octombrie #ZiuaInternationalaaAnimalelor

ARHIVĂ: COOL & SAFE: Casca de motociclist pentru câine ori pisică, noua descoperire pentru bikerii responsabili, iubitori de animale *** PABLO FASHION: Egalitatea nu-i pentru căței! *** CANIS FASHION: Umbrela pentru câini, ultima modă. Că-i ninsoare, că-i furtună, până vine vremea bună! *** PET FEST: 100 de ore dedicate animalelor de companie și prietenilor acestora