INSIDER: Cu ani în urmă aflasem de la tv faptul că mama Monicăi Columbeanu a murit în fața Peșterii Polovragi din cauza unui bolovan de 7 kg rostogolit de pe versanți, unde se oprise să facă o fotografie împreună cu grupul de turiști și ghidul care îi însoțea. Cheile Oltețului sunt renumite mai ales pentru frumusețea drumului care trece direct pe sub stânci. În zona peșterii nu există nici acum un loc amenajat în care turiștii să fie feriți de căderile de pietre și nici plase de protecție nu a fost pusă pe versant, pentru a fi evitate, pe viitor, astfel de accidente tragice. Nu există o cruce în locul unde a murit Veronica Bulai, doar o icoană lăsată de vreun creștin.” DETALII

N.R.: „Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Căpăţânii, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi între localităţile Horezu şi Baia de Fier, județul Gorj, Oltenia, România. Pornind de la Mănăstirea Polovragi, cea care străjuieşte ca o barieră capătul străzii principale aferentă comunei, se urcă în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil şi vegetaţia de tip mediteranean. leşind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta – Muntele Căpăţânii şi străjerul din stânga – Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Oltet, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri.

După 200-300 metri de urcuș prin Cheile Oltețului, în dreapta, se deschide o poartă de dimensiuni impresionante, Peșteră Polovragi, în care spun legendele că ar fi trăit liderul spiritual al geto dacilor, Zalmoxe. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%), care „plânge” cu picături din infiltraţii, apă bogată fie în carbonat de calciu, fie în bioxid de siliciu, oxid de fier, etc., funcție de straturile pe care le străbate, le spală” şi le readuce în propria-i excavație. În funcție de impurităţile pe care le transportă apa în galeria principală, aceasta îşi schimbä culoarea din aval către amonte, pe porțiuni care au căpătat, în timp, denumiri precum: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare şi, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porţiunea inaccesibilă publicului larg.

Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetăţuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriaşă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peşterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor (1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, poziționat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurțuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpatând chiar denumiri grație spectaculozității lor. Peştera găzduieşte o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Dacă în perioada de maternitate liliecii îşi pot apăra, cu o discreţie demnă de invidiat, dreptul la viață, furişându-se în culoare inaccesibile privirii omului, pentru a-şi alăpta în tihnă puii, în perioada de hibernare sunt mult mai vulnerabili deoarece, pentru gruparea coloniei într-un ciorchine uriaş, au nevoie de tavanul larg al galeriei vizitabile.

Peştera Polovragi se poate vizita zilnic în intervalul orar 09:30-19:30. Intrare: 20 lei adulți, 10 lei copiii sub 18 ani, gratuit persoane cu handicap.” SURSA

INSIDER: „Muzeul Ceasului, unic în România. Într-o bijuterie de clădire, monument istoric, din Ploiești, trecerea timpului se măsoară cu sute de ceasuri. Mari sau mici. De mână, de buzunar sau de perete. Adevărate bijuterii, făcute din aur sau argint, împodobite cu gravură aleasă și pietre prețioase. Unele dintre ele au o însemnătate

aparte, fiindcă au aparținut unor mari personalități din țara noastră, oameni politici sau reprezentanți de seamă ai culturii românești. Altele, minunății realizate de ceasornicari renumiți din mai toate colțurile lumii. Așadar, vorbim de o comoară neprețuită, ce aparține Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, situat pe strada Nicolae Simache, la nr. 1. Aici, chiar în curtea muzeului, printre trandafiri

și verdeață, ne-au introdus în atmosfera locului un ceas realizat din flori și bustul lui Nicolae Simache, fondatorul muzeului. Apoi, odată ce am intrat în lumea ceasornicelor, ne-au surprins amenajarea deosebită a spațiului expozițional și modul de punere în valoare a exponatelor. În puține cuvinte, putem spune că am putut urmări evoluția instrumentelor de măsurat timpul din secolele XVI-XIX. Multe sunt exponatele care ți se lipesc de inimă și de retină aici, însă, în mod deosebit, am fost impresionați de:

1. Cadranele solare din secolele XVII și XVIII, precum și clepsidra (ceasul cu apă).
2. Așa-zisele ,,tablouri cu ceas”, cu figurine mobile.
3. Ceasurile marilor personalități, precum cele ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, regilor Carol I și Mihai I, țarului Alexandru al II-lea, Marelui Duce Nicolae, istoricului Nicolae Iorga, generalului Alexandru Averescu, ale lui Mihail Kogălniceanu, Nicolae Titulescu sau pictorului Theodor Aman.

4. Pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu furnir exotic și bogate decoraţiuni.
5. Cutiile muzicale, care funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic. Acestea pot fi ascultate și văzute cum funcționează prin intermediul unui display, care merge prin faţa acestor cutii muzicale.
6. Prezentatorul virtual, reprezentat de o hologramă făcută după un ceas din patrimoniul muzeului.

Desigur, superbe sunt și ceasurile de șemineu sau orologiile, așa cum nu te mai saturi să privești ornamentele, sculpturile, măiestria și iscusința cu care au fost realizate aceste adevărate opere de artă.

Care merită văzute ,,pe viu”, la Muzeul Ceasului din Ploiești, acolo unde veți putea trăi o experiență unică. Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache” Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, poartă numele (din 1997) profesorului Nicolae Simache, care în 1963 a organizat unicul muzeu de profil din România. Muzeul funcţionează din 1971 în clădirea monument de arhitectură (1890)

care a aparţinut magistratului şi prefectului Luca Elefterescu.” SURSA

N.R.: Deschis marți – duminică: 09-12, 13-17. Bilete: adulți – 12 lel, pensionari – 6 lei, copil, elevi, studenti – 4 lei, ghidaj-25 lei/ oră – la solicitarea vizitatorilor, Individuali, gratuit- pentru minim 10 vizitatori DETALII

INSIDER: „Nu departe de Piteşti, la vreo 10 km distanţă, se ascunde unul dintre cele mai frumoase muzee ale judeţului Argeş. Este vorba de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, cunoscut şi sub denumirea de Muzeul Goleşti. Piesa centrală a muzeului este vechiul

Conac al Goleştilor, clădit în anul 1640 de către marele vornic Stroe Leurdeanu (căsătorit cu Vişa Golescu), cu ajutorul unui meşter pe nume Stoica. Încă de la început, conacul a fost înzestrat cu un zid în formă de patrulater, cu contraforturi şi susţinut în colţuri de turnuri rotunde de apărare din cărămidă. În anul 1646, boierul Stroe zideşte şi biserica aflată vis-a-vis de intrarea în complexul muzeal. În

interiorul bisericii întâlnim o catapeteasma originală, icoane de patrimoniu şi morminte ale membrilor familiei Goleşti. În vremea unui asediu de la 1716, clădirea este grav afectată de un incendiu. Reconstrucţia este începută banul Radu Golescu, tatăl lui Dinicu Golescu.

Actuala formă se datorează restaurării din 1942 efectuată de Institutul Naţional al Cooperaţiilor, întrucât la începutul secolului XX conacul ajunsese aproape o ruină.

Intrarea în muzeu se face prin foişorul lui Tudor Vladimirescu. Se zice că revoluţionarul şi-ar fi petrecut aici ultimele zile, având tabăra de panduri instalată chiar la Goleşti. Printre personalităţile care au mai poposit la domeniul de la Goleşti, se numără: Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab, Nicolae Bălcescu şi Carol I.

Cea mai frumoasă şi elegantă piesă a conacului este scara interioară în formă de spirală, în mijlocul holului principal. Nu se poate urca pe ea la etaj, scara având acum un rol mai mult decorativ. La parter se pot vizita în total 6 încăperi: Salonul de Oaspeţi, Camera de lucru a fraţilor Goleşti, Camera Zinca Golescu, Camera Anica şi Carol Davila, Camera Orientală şi Salonul de Iarnă.

Mobila de Salonul de Oaspeţi este în stil baroc, iar pe pereţi întâlnim tablouri cu membrii familiei Goleşti. În mijlocul camerei există o masă cu scaune îmbrăcate în catifea, destinată invitaţilor. Într-un colţ este aşezat şi un pian cu coadă înaltă.

În Camera de lucru a fraţilor Golescu pardoseala este cea originală, din cărămidă dublu arsă, zidită pe lat. Pentru încălzire se folosea un şemineu perfect încadrat într-un colţ al camerei şi bogat în ornamente. Camera are un aer medieval, dat de bolţile mănăstireşti şi candelabrul din fier forjat. Camera Zincăi Golescu este mobilată în stil Biedermeier. Într-o vitrină sunt expuse obiecte personale ale Zincăi, soţia lui Dinicu Golescu.

Legătura lui Carol Davila, întemeietor al învăţământului medical din România, cu familia Goleştilor, se face prin căsătoria cu Ana, nepoata lui Dinicu Golescu. Adunate într-o vitrină regăsim fotografii cu membrii ai familiei Davila, cărţi şi diferite documente, o trusă medicală şi un ceas de buzunar.

Camera Orientală a fost destinată exclusiv primirii oaspeţilor turci şi reuneşte obiecte specifice acestei culturi, aduse toate de la Istanbul: scaune cu intarsii de sidef, ţesături decorative, lampadar cu semilună, tăvi ornamentale, narghilele, ciubuce, carpete aurii, paftale din argint, mătănii. Salonul de Iarnă este cea mai mare încăpere din conac. În mod obişnuit, aici sunt prezentate expoziţii temporare, iar uneori sunt găzduite diverse conferinţe, simpozioane, seminarii. În mijlocul camerei avem o sobă verde din cahle, decorate cu diverse motive universale.

La ieşirea din conac, pe partea dreaptă se află Rotonda Golestilor: o colecţie de busturi aşezate în cerc, ale membrilor familiei Golescu.
Fostele anexe ale servitorilor au fost transformate în Expoziţia de Etnografie şi Artă Populară, unde sunt prezentate obiecte ce ţin de principalele ocupaţii şi meşteşuguri ale locuitorilor din Argeş” SURSA