PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

FREDDIE MERCURY, ZANZIBAR: Primul muzeu, casa copilăriei lui Farrokh Bulsara înainte de a deveni legendă mondială


INSIDER: „Primul muzeu dedicat legendei mondiale Freddie Mercury, situat în aceeași casă în care Freddie și familia lui au stat până s-au mutat în Anglia în 1963. Muzeul prezintă oraşul natal al lui Farrokh Bulsara, copilăria, începutul şi apoi restul călătoriei sale pentru a deveni una dintre cele mai mari vedete ale tuturor timpurilor!

Câteva încăperi cu pereți tapetați cu citate, poze și texte despre Freddie, plus un pian la care a cântat şi un costum de scenă. Spre deosebire de satele de la mare, unde briza este destul de prezentă, clădirile din Stone Town fac ca temperatura ridicată să fie şi mai tare resimţită. Astfel încă răcoarea dinăuntru (aerul conditionat) și melodiile în loop ale formației Queen te scot total din peisaj pentru vreo oră.

Aici afli despre staţia de comunicaţii construită de NASA în Zanzibar (Tanzania), pentru a păstra legătura cu echipajul american al primelor misiuni spaţiale, printre care și cele din cadrul proiectului Mercury, când americanii aveau speranțe mari să câştige în fața sovieticilor în întrecerea ,,cine reușește să facă cele mai multe lucruri prin spațiu”. Rămăşiţele stației încă există, undeva la 15 km de Zanzibar Town. Se zice că şi asta ar fi influențat noul nume al lui Farrokh Bulsara.

Intrarea costă 8$ şi au şi un shop de unde îți poți lua tricouri, căni, brelocuri şi alte suveniruri cu Freddie.” DETALII

ARHIVĂ: BOHEMIAN RHAPSODY: “Fearless lives forever”

TOPLIȚA, HARGHITA: Alpin Coaster, cea mai lungă pârtie de bob alpin din România, 2 km lungime, 40km/h viteza maxima, 25 lei tura!


INSIDER: „Aici s-au construit 3 piste de bob, iar eu am avut ocazia să o încerc pe cea mai lungă la Pensiunea Baciu, Toplita, Harghita, Alpine Coaster Toplita. Are o lungime de 1.8 km pe care i-am parcurs de 3 ori, iar în ultima tură nu am acţionat deloc frâna. Se pot observa încordarea şi mutrele de la începutul turelor, însă vă garantez…Dacă te dai de 3 ori (25 RON/ turǎ) nu are cum să nu-ți intre în sânge. Copiii peste 8 ani se pot da singuri…șina are un sistem de frânare automat, și oricât ai crede că zbori din scaun…not gonna happen!

Pentru cei care vor să-și satisfacă setea de adrenalină, aceasta este o SUPER ACTIVITATE! Go for it cu toată inima. Avem o țară minunată și antreprenori care ştiu să o valorifice.”

N.R.: Cea mai lungă pârtie de bob alpin din România, 2 km lungime 40km/h viteza maxima 25 lei tura, Toplita – Harghita. Program: zilnic 10-18.” DETALII

https://www.facebook.com/share/r/1BpXv7e1TX/

EXPO-ADOPȚIE, CĂȚEI: Pe gardul Palatului Șuțu te așteaptă poza celui mai bun viitor prieten. Vrei să iubeşti şi să fii iubit?


INSIDER: „Ce ai zice dacă ți-am spune că poți schimba lumea fiind (mai) fericit? Ce ai zice dacă ți-am spune că fericirea tânjeşte după tine, omule, că vrea să fie cu tine şi ai tăi, că se simte nedorită și singură și te așteaptă zi de zi să o vezi, să o conștientizezi, să o vrei? Ce ai zice dacă ți-am spune că un câine bun poate face toate astea?

Ei bine, acel câine perfect pentru tine e chiar aici, printre aceste fotografii pe care le poți vedea grație mărinimiei Muzeului Municipiului Bucureşti. Sunt instantanee făcute în două adăposturi specializate: unul privat, Speranța, și unul public, Brăneşti. Organizațiile care au pus la cale această expoziție diferă, însă câinii lor nu prea. Da, sunt diferiți la înfăţişare şi poate și un pic la personalitate. Dar, acolo unde contează cu adevărat, sunt identici: pentru că absolut fiecare dintre ei este capabil să ofere iubire cum probabil doar un alt câine ți-a mai oferit, cândva. Oricare dintre ei te poate împlini și te poate face fericit, pe tine și pe întreaga ta familie. Din păcate, ei sunt închişi în adăpost și nu pot veni la tine acasă, să te caute și să te convingă. Aşa că mingea propriei fericiri e în terenul tău acum. O să o joci? Ești, oare, pregătit să iubeşti şi să fii iubit?Vino să vizitezi aceste frumuseți și pe sutele lor de colegi de adăpost și, orice ar fi, îți promitem că nu vei regreta drumul făcut. U R M A R E

CRAIOVA, 1964: Balena Goliath, expoziţia primei balene îmbălsămate, cel mai lung tur, 30 de țări pe roți, Europa şi Orientul Mijlociu


INSIDER: ‘BALENA GOLIATH LA CRAIOVA. „Ai fost la balenă?” era, în acel ianuarie 1964, întrebarea fiecărui craiovean la întâlnirea cu un cunoscut. Și, mai ales, a copiilor între ei… A merge „la balenă” devenise evenimentul lunii într-un oraş ca al nostru, o expoziţie inedită şi pentru cei mari, şi pentru cei mici deopotrivă, pentru că nimeni până atunci nu mai văzuse în realitate un asemenea exemplar. Nici n-ar fi avut cum. Sărmana balenă – numită la început Golia şi mai târziu Goliath – fusese ucisă la 6 iunie 1954 în golful norvegian Trondheim. Avea 22 de metri lungime (ceva mai mult decât înălţimea unui bloc cu patru etaje aşadar) şi cântărea peste 65 de tone. Mai întâi golită de carne şi de organe, din mamifer a mai rămas pielea, scheletul şi carne în grosime de 20 de centimetri, anume păstrată pentru a i se putea injecta substanţe conservante. Acest tratament i se făcea periodic, inclusiv ungerea pielii cu glicerină, după cum, tot pentru menţinere, mai târziu i-a fost montată în interior o instalaţie frigorifică.

Golia a fost cumpărată iniţial de impresarul de teatru Giuseppe Erba, care a expus-o public pentru prima dată, timp de şase zile, în Giardino della Cittadella din Torino, în iulie 1954. În 1959 însă balena va fi cumpărată de Pierre Sifferte Jean Rezzonico – cel care o va redenumi Goliath şi îi va instala cei peste 2000 de metri de tuburi metalice care să o menţină la o temperatură joasă. De la acest moment Goliath îşi va începe, pentru 20 de ani de acum înainte, turneul prin Europa şi Orientul Mijlociu.

Călătoria se făcea pe un trailer cu 18 roţi şi cu o lungime de 25 de metri, condus de şoferul olandez Willy Pouwels. Acesta era escortat peste tot de lucrători ai autorităţilor statului respectiv, pentru ca transportul să se facă în bune condiţii (viteza de deplasare fiind de 2-10 kilometri pe oră). U R M A R E A

SCULPTOR CU DRUJBA: Dacă vreți să-l vizitați, atenție la sonerie pentru că trebuie să vă dregeți glasul înainte!


INSIDER: „Prahoveanul Gabriel Cernat, cunoscut pentru sculpturile în lemn realizate cu ajutorul drujbei, a mai reușit o performanță – hora urşilor! În vârstă de 38 de ani, Gabriel este solicitat în multe zone din țară pentru a transforma butuci din lemn în adevărate opere de artă. De o bună bucată de vreme, are multă treabă Dinosaur World Transylvania județul Hunedoara, unde se vor regăsi – alături de alte sculpturi de senzație și urşii care s-au prins în horă. Dacă vreți să-l vizitați, atenție la sonerie și să vă dregeți glasul înainte pentru că „M-am saturat de sonerii chinezării” DETALII

ARHIVĂ: GALAȚI – NU DERANJAȚI! : „Nu sunați! Nu bateți! Ies eu din când în când!”

RÂȘNOV ROMACRIL, BRAȘOV: Casa Chitară, bungalou cu apă caldă, căldură, WiFi şi electricitate a fost inaugurată


INSIDER: „Symphony Tiny House Resort și-a deschis portile pentru turiști la 1 august 2022, Guitar Tiny House cu o capacitate de maxim 4 persoane, 2 paturi duble, bucătărie și baie, curte proprie, terasa si grill.

Casa Chitară a fost concepută pentru a oferi sentimentul unei căsuţe, priveliştea unei cabane montane, confortul şi spaţiul unui bungalou cu apă caldă, căldură, WiFi şi electricitate.

Râşnov Romacril, județul Brașov, România. Cartierul nostru este despre natură. Suntem ultima casă dintr-un cartier frumos, la 6 Km de orașul Râşnov, cu 1 km de drum neasfaltat, cu nu atât de multe case, dar priveliști uimitoare. Plimbări pe jos sau cu bicicleta, trasee montane frumoase care duc la munții Bucegi și la diferite cabane montane. Atracții turistice pe o rază de 6 km – Cetatea Râşnov, Dino Park, Complexul Sky Jump sau Peşterile Râşnov, iar pe o rază de 15 km – Castel Bran (sau Castelul Dracula), un Sanctuar al Urșilor, stațiunea de schi Poiana Brașov şi orașul Braşov. Preț 550 lei / noapte / 4 persoane.” DETALII

ARHIVĂ: BRAȘOV: Dragonfly Gardens, sejur în căruțe glam cu coviltir, cea mai inedită cazare din Romania! OXO DALNIC, COVASNA: Cum poți bea o bere sub apă în singurul bar subacvatic din România OXO CARAȘ-SEVERIN: Complexul Egreta, prima stațiune lacustrâ din România

AUTOCUNOAȘTERE: „Maktub Tarot” by Suada Agachi cu simbolistică revizuită și completată. Curs de inițiere gratuit!


INSIDER: „Lansare București, 08.08.2022, Hotel Caro. 400 de persoane. Pachet de cărți de tarot, cu simbolistică revizuită, completată și realizată de Suada Agachi. Nu este vorba despre ghicit viitorul, ci despre autocunoaștere!” DETALII

N.R.: Pasionată de studiul artei din Egiptul Antic, de pictura, sculptura şi arhitectura specifice civilizației de pe valea Nilului din timpuri şi surse care și astăzi rămân un mister,

Suada Agachi şi a găsit inspirația pentru a realiza un set de picturi de excepție. Acestea sunt alcătuite din cele mai puternice simboluri care au menirea să-l îndrume pe privitor pe Calea ce i-a fost scrisă de însuşi Creatorul său. Ele reprezintă o sursă infinită de inspirație și sunt încărcate cu o forță revelatoare impresionantă.

În călătoriile sale prin Egipt, Suada Agachi a luat la pas locurile încărcate de istorie şi de amintiri ale unei civilizații greu de închipuit în zilele noastre. De la marile orașe, la cele mai puțin accesibile regiuni pentru publicul larg, Suada a redescoperit poveștile cu tâlc, cunoaşterea restrânsă şi plină de înţelepciune precum şi sensul ascuns al simbolurilor pe care le găsim şi astăzi peste tot în jur. CURS DE INIȚIERE GRATUIT

TRANSFĂGĂRĂȘAN, BARĂ LA BARĂ: „Coadă de aproximativ 4 km până la Bâlea’


INSIDER:”TRANSFĂGĂRĂȘAN BAR 6 AUGUST 2022 Coadă de aproximativ 4 km până la Bâlea…” VIDEO

N.R.: „Transfăgărăşanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Piteşti, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu şi Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munţii Făgăraş. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970-1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.” DETALII

ANATOLIAN FOOD FEST: Adana Kebap, Kataif, baclavale și cafea la nisip pentru stomacul de ghiaur bucureștean, iar meditația dervișilor rotitori pentru al lui spirit și suflet!


INSIDER: „Până mâine, 7 august 2022, ora 22, în Parcul Lumea Copiilor, București- sector 4, are loc Anatolian Food Fest, al șaselea anul acesta numai în Capitală. Găsim multe preparate tradiționale turcești precum: Lahmacun, Adana Kebab, Lule Kebab, Kataif, Katmer, Gozleme şi bineînțeles, baclavale cu arome orientale. dar și muzică, dans, produse de băcănie turcești , tatuaje henna şi pictură pe apă, Ebru.

Nu puteau lipsi celebrele fesuri turcești care se asortează cel mai bine la o cafea la nisip ori șuberek! Şi, cei mai așteptați, dervișii rotitori!

Festivalul Turcesc este unul dintre evenimentele de avengură ale Fundației Tuna care își propune să promoveze cultura turcă prin ceea ce este specific ei: ospitalitatea turcească, arta veche,folclorul și, foarte important, arta gastronomică.” DETALII

ARHIVĂ: EXTAZ: Cum meditează dervişii rotitori în jurul Soarelui? Secta a fost interzisă de Atatürk!