ECONOMIE LA BOABE: „Stâlpul de fontă s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat, vom face altul, pe mal, în jos…”
INSIDER: „De când s-a dat liber la călcat iarba prin parcuri, gazonul din Piaţa Unirii a devenit un loc ideal pentru relaxare, mai ales vara când lumea se deconectează de la internet ca să se reconecteze la natură. De curând, am observat că în mijlocul parcului este montată o nocturnă pentru o iluminare mai bună pe timpul nopţii, dar abia ieri am analizat „structura de rezistenţă”.
Probabil că cei care l-au montat îşi cunosc meseria şi îşi asumă construcţia, dar orice trecător obişnuit, nespecialist, are dreptul să-şi pună o întrebare simplă de „siguranţa în construcţii” – oare cele patru şurburi cu piuliţe şi şaibe sunt suficiente pentru a susţine un stâlp de circa o tonă, înalt de peste 10 metri, supus intemperiilor vremii?
Oricât ar fi ele de groase şi de strălucitoare, statistic vorbind, există şi şuruburi cu defect de fabricaţie. Cine răspunde dacă se fisurează vreunul în cazul unui vânt puternic – proiectantul, executorul, producătorul chinez sau primarul general?! La fel de sigură pare şi izolaţia electrică pentru o zona care se inundă după fiecare ploaie. …Dar hai mai bine un cântec vesel să cântăm – Stâlpul de fontă s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat / Vom face altul / Pe mal, în jos / Altul mai trainic şi mai frumos!”
CERŞETOR FĂRĂ VOIE: „Puteţi să-i transmiteţi d-lui Măruţă povestea mea, poate mă ajută cineva?!”

INSIDER: „Ca peste tot în Bucureşti şi în ţară, şi în Piata Universităţii găsim cerşetori. Omul este pensionar şi are unde să doarmă noaptea, dar după o viaţă de muncă, ajuns la bătrâneţe plin de boli, e nevoit să întindă mâna pentru o bucată de pâine şi pentru a-şi cumpăra medicamentele necesare să-i mai potolească durerile. Cu siguranţă cazul lui nu e singular, dar trist este faptul că în aceeaşi situaţie sunt din ce în ce mai mulţi pensionari, şomeri şi tineri ieşiţi de pe băncile şcolilor care nu îşi găsesc serviciu.
În aceeaşi categorie intră chiar şi cei „angajaţi în câmpul muncii”, dar cu salarii mizerabile. Când i-am făcut poza m-a rugat ca, dacă am posibilitatea, să intru pe pagina de Facebook a domnului Măruţă şi a unei doamne de la Antena 2 căreia îi uitase numele, şi să le spun povestea lui că poate se găseşte cineva să-l ajute.”
ARHIVĂ: UN OM: “Dă mai departe fără să ceri nimic în schimb!” *** INIMĂ DE LEU: Paznicul de la „Innocenti Sposa”, obligat să doarmă afară şi să poarte voal de mireasă! *** SECTOR 4: Alegătorii dorm regulamentar în parcare. …Iar primarul Piedone n-are nimic împotrivă! *** LÂNGĂ NOI: Familia Petrescu, evacuată dintr-o cazarmă abandonată. Unde se vor duce? *** COŞMAR: Românii care dorm printre şobolani. Sub Pasajul din Piaţa Obor. “Sunt oameni ca şi noi!” *** LÂNGĂ NOI: “Mor ei, mor şi eu. Sunt tot ce am. Ne încălzim împreună”. Cine rezistă la -17°C?
LUMINA RAMPEI: Spitalul „Marie Curie” nu primeşte copii în cărucior. Aşteptăm sponsor cu inimă şi muşchi!
INSIDER: „Spitalul „Marie S. Curie” este o donaţie a statului polonez pentru care mereu s-au fact campanii de strângere de donaţii pentru utilarea cu aparatură modernă a diferitelor secţii, fiind, probabil, cel mai mare spital pentru copii din ţară. Dar oare de ce nu s-a gândit nimeni că ar fi necesară şi o rampă de cărucioare pentru nesfârşitele trepte de la intrare? Sperăm să apară, cândva, vreun sponsor cu inimă şi muşchi care să vină aici cu un copil mic şi să se chinuie să urce aceste trepte cu căruciorul în braţe. Pentru că Ministerul Sănătăţii nu a avut niciodată – nici bani, nici muşchi, nici inimă!” DETALII
ARHIVĂ: BUTURUGA MICĂ: Policlinică dedicată copiilor cu mame culturiste. Accesul interzis cu cărucioare? *** GLUME NESĂRATE: Magazinul Cocor are semn, dar n-are rampă. Sau trebuie asortată la cărucior?
TRANSELECTRICA: „Când le va veni rândul la DNA lui Cosmin Mihai Monac şi Constantin Marius Banu?”
INSIDER: „Neregulile din Transelectrica nu s-au remediat, insa mafia din CNTEE Transelectrica SA a pierdut un alt proces. Prin Hotararea nr. 6 din 12.08.2013 Adunarea Generala a Actionarilor Transelectrica SA – filiala Smart SA a numit in mod nelegal membrii Consiliului de Administratie. La data de 01.10.2013 Consiliul de Administratie l-a desemnat in mod nelegal in functia de director general pe presedintele Consiliului de Administratie Constantin Marius Banu. Prin Sentinta civila nr. 3846/09.07.2014 instanta Tribunalului Bucuresti a dispus: – anularea Hotarii nr. 6/12.08.2013 prin care Adunarea Generala a Actionarilor Smart S.A. a anumit membrii Consiliului de Administratie; – anularea Deciziei nr. 15/30.09.2013 emisa de Consiliul de Administratie al Smart SA prin care l-a numit pe Constantin Marius Banu in functia de director general; – anularea Deciziei nr. 18/12587/06.11.2013 cu privire la aprobarea unei noi structuri organizatorice. Prin Decizia Curtii de Apel Bucuresti din data de 11.02.2015, definitiva, a fost mentinuta sentinta civila nr. 3846/09.07.2014.” CONTINUARE
ASFALT TANGO: „Dorel” trăieşte şi a trecut pe aici!
INSIDER: „Treaba românească! „Dorel” trăieşte şi a trecut pe aici! Şoseaua Târgu-Mureş – Sovata!” SURSA
ARHIVĂ: ASFALTARE: Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?! *** STARURI: Acolo unde Nemuritorii au îngenuncheat, Dorel joacă ţonţoroiu cu cizma cauciucată! *** BANNER CUM LAUDE: Ascunse printre copaci, valorile predau valoare. „Dorele, eşti copac!?” *** EMIL DOREL: “Şi la Cluj sunt tâmpiţi care pun băncile pe pistele de biciclete şi role”
LONDON BUS PARTY: La petrecere intră lejer 80 de persoane. Merge chiar o nuntă între două semafoare!
INSIDER: „La sfârşitul anului trecut, din noiembrie 2014, pe străzile Bucureştiului a apărut o nouă distracţie – „hai să ne prefacem gentlemani” – să bem şi să mâncăm în timp ce ne plimbăm cu London Bus-ul roşu şi supraetajat.
La capitolul dans este un pic mai dificil, dar dacă există noţiunea de „sârbă în căruţă” atunci e posibil orice. La petrecere pot participa lejer 80 de persoane, ceea ce dă posibilitatea doritorilor chiar să-şi desfăşoare nunta între două semafoare. La etaj sunt câteva măsuţe, scaune şi un bar de unde invitaţii pot servi băuturi sau mâncare, adusă de acasă sau pregătite în autobuz contra-cost.
Închirierea autobuzului porneşte de la 3.000 de lei pe zi. Şoferul şi eventual barmanul sunt la dispoziţia sărbătoritului, cel din urmă alegând şi ruta dorită. Se pare că Prima staţie „Stop London Bus” este situată pe Calea Victoriei, nr. 101, la Prăvălia nr. 1. Autobuzul a fost adus din Belgia şi a costat în jur de 45.000 de euro cu tot cu îmbunătăţiri.”

ISTORIC. London Bus este unul dintre simbolurile Londrei, recunoscut peste tot în lume ca fiind mijlocul de transport în comun ce s-a remarcat de-a lungul timpului prin culoarea roşie şi cabina supra-etajată. Aceste autobuze sunt utilizate pe străzile din Londra din anul 1829, primele autobuze fiind tractate de cai până în anul 1902 când s-a introdus motorul. (Foto: LondonBus.ro)
ARHIVĂ: ALTER EGO: Munceşti o lună ca să zbori 3 ore? Mâine mergi la serviciu înghesuit în metrou ca un şobolan! *** MOMEALĂ: Reclamele pe 4 roţi îţi fură doar privirea. Pe şosele, cu momele, singur bagi mâna în buzunar!
SÂNGE RECE: Cârnaţi cu bolduri pentru copii în Parcul Titan. Autorii sunt căutaţi pentru terorism!
INSIDER: „Parc IOR – cârnaţi cu bolduri puşi pentru câini. Mare grijă pe unde îi plimbaţi şi dacă vedeţi aşa ceva, strângeţi să nu păţească nimeni nimic.” SURSA
ARHIVĂ: OTRAVĂ ÎN PARCURI: “Pliculeţele roz”, pericol de moarte pentru copii şi animale de companie!
CĂRTUREŞTI MALL: „Era înghesuială ca la supermarket în zilele cu promoţie la tigăi!”
Săptămâna trecută s-a deschis oficial librăria Cărtureşti Carusel, cea mai mare din România, de pe strada Lipscani nr. 55, într-o clădire istorică în care a avut sediul banca Chrissoveloni. Libraria se desfăşoară pe şase niveluri, având o suprafaţă de 1.000 mp. Printre cărţi mai găsiţi CD-uri, porţelanuri, cutii de ceai, accesorii de lemn şi plante ornamentale.
INSIDER: „Am trecut şi eu astăzi pe la librăria Cartureşti de pe Lipscani şi era înghesuială ca la supermarket în zilele cu promoţie la tigăi. Am zărit ceva „cărţi” şi „ceai” la nivelul 6, „muzică” ioc, iar din mijlocul grămezii mi-a scăpat „dichisul”. În rest, clădirea este spectaculoasă!”
ARHIVĂ: APROZAR: Mesaje subversive sau psihologie inversă? Librăria Cărtureşti ne invită la citit – “Fugiţi, cad cărţi” *** MĂCELĂRIE: Cărţi hăcuite la Librăria Cărtureşti!
STROEŞTI: „Cu ce bani a făcut primarul Tudor Velcu două vile mari la Copăcelu şi o cabană la Rânca?!”
INSIDER: „În comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea, este un drum care face legatură între satele Dianu şi Obroceşti, unde sunt 3 gospodării izolate. Anul trecut, am sesizat Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea şi s-au luat măsuri de împietruire pentru acest drum, dar s-au împitruit doar 500 de metri. Piatra a fost adusă cu tractorul primăriei, dar cei care au întins piatra am fost eu cu încă doi localnici din aceea zonă.
În luna decembrie, drumul s-a rupt din nou, am luat legătura cu cei de la primărie şi am aflat următoarele – domnul viceprimar Tavica Ciolacu a declarat că a cheltuit 300 milioane de lei vechi cu acest drum pentru a-l reabilita, a băgat pe acest drum piatră mare, pitră măruntă şi macadam. Dar nu există decât piatră măruntă pe lungimea de 500 metri! Acesta a sfatuit-o pe bunica mea să vândă animalele şi să se ducă la dânsul să îi dea ajutor social. Cu ce bani si-a cumpărat dânsul BMW în valoare de 8.000euro, chiar în aceeaşi perioadă când s-a lucrat puţin la drum. Dar domnul primar Tudor Velcu cu ce bani a făcut celor doi copii două vile mari la Copăcelu şi o cabană la Rânca?!”
EFORIE NORD: „Interzis pe plajă. Reparăm digurile!”
ARHIVĂ: EFORIE NORD: Asfaltarea Falezei, în plin sezon. Primarul, luat prin surprindere de venirea turiştilor!
MOMEALĂ: Reclamele pe 4 roţi îţi fură doar privirea. Pe şosele, cu momele, singur bagi mâna în buzunar!
MOMEALĂ =
1. Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înşela pe cineva; ceea ce ademeneşte; înşelăciune. ◊ Cu şosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Mâncare care se aruncă peştilor sau care se pune în undiţă spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. SURSA
ALTER EGO: Munceşti o lună ca să zbori 3 ore? Mâine mergi la serviciu înghesuit în metrou ca un şobolan!
INSIDER: „Din categoria „Hai să ne dăm rotunzi!”, românii au descoperit maximum de răsfăţ sau „cireaşa de pe tort” pentru un bairam de succes. Că e nuntă, că e onomastică, cina romantică sau pur şi simplu faci chef că ţi-a fătat pisica, trebuie musai să te plimbi cu limuzina. Merită să munceşti o lună ca să zbori 3 ore, căci altfel se vede viaţa prin geamurile fumurii, din poziţia tolănit, cu şampania în braţe şi cu trabucul în colţul gurii, nu?! …Doar azi eşti vultur, de mâine te duci la serviciu înghesuit în metrou ca un şobolan ca să-ţi câştigi pâinea!”
ARHIVĂ: MIRESE: Ceva nou, ceva vechi, ceva cu barbă! *** TITANIC VALS: “Poporul se plimbă cu vaporul!”
BOULANGERIE: „În tot mai multe redacţii de ziare şi televiziuni se vor vinde merdenele!”

INSIDER: „Dacă Adrian Sârbu avea un salariu lunar de 110.000 de euro, oare cât câştiga Eminescu? În ultimul timp, mogulii media sunt luaţi la puricat, iar dacă DNA-ul o ţine tot aşa, în tot mai multe redacţii de ziare şi televiziuni se vor vinde merdenele!”
CIUDAŢII DIN TRAFIC: Căutătorul de maidanezi, tăietorul de lemne şi alţi „bizoni” cu personalitate!
ARHIVĂ: DIN TRAFIC: După chipul şi asemănarea şoferilor! *** DIN TRAFIC: Mototricicleta lui Max cel Furios, un Cielo cu 8 locuri şi un Smart venit din pădure! *** DIN TRAFIC: Automobile cu dublă personalitate. Poliţia Rutieră îşi scoate toţi funcţionarii în stradă? *** DIN TRAFIC: “Transport orice*. EXCLUS CADAVRE!”
NEPOTUL SIFONULUI: Ofertă pentru studenţi sau concurenţă neloială pentru Carrefour?
INSIDER: „În Grozăveşti, pe lângă căminele studenţeşti, am văzut un automat pentru apă şi sifon – 50 bani / 2 l. Pare un fel de concurenţă neloială pentru Carrefour!”
FLATULENŢE: „Haideţi fraţilor să ne păstrăm măcar pârţul şi antipârţul românesc!”
INSIDER: „După ce ne-am bulgarizat conţinutul frigiderului, vacanţa la mare, vacanţa la ski şi numărul de înmatriculare la maşină, astăzi bulgarizăm şi Carbocitul? Haideţi fraţilor să ne păstrăm măcar pârţul şi antipârţul românesc!”
BD. POPICELOR: Bucureşti. Viteza vântului 28 km/h. Copacii se rup din rădăcină. Coafura nu mai rezistă!
INSIDER: „Astăzi, viteza vântului în Bucureşti a fost de maxim 28 km/h şi totuşi, pe Bd. Unirii, au început să cadă copacii peste alei. Deocandată, un brad s-a rupt de la rădăcină ca o scobitoare putrezită, însă mâine ar putea cădea altul peste un trecător. În curând, Piaţa Unirii ar putea deveni Piaţa Popicelor. Primarul general doarme!?”
ARHIVĂ: SORCOVA-VESELA: “Copacii aplecaţi sunt gata să-i sorcovească până la sânge pe trecători!”
JUCĂRII CU VIAŢĂ: Fulger McQueen, pe străzile Capitalei. Toţi rămân blocaţi când o văd la semafor!
INSIDER: „Un posesor de Mazda, probabil mare fan Cars, l-a adus pe Fulger McQueen pe străzile Capitalei. Nu ştiu povestea maşinii, dar „hibridul” aduce multă bucurie printre copiii mici şi mari care rămân blocaţi când o văd la semafor!”
WIKIPEDIA: „Fulger McQueen nu constituie în sine un anumit model de maşină, însă conţine elemente de la mai multe maşini sport. Farurile lui Fulger sunt false (în fapt două autocolante), iar în lateral Fulger are desenate mărcile sponsorilor, amândouă practici întâlnite în campionatul Nascar. Roţile sale sunt de aceeaşi culoare cu caroseria, o altă practică utilizată de maşini Nascar în trecut. Designul general al maşinii este inspirat de Ford GT40, cu influenţe de Corvette. Spoilerul spate are multe similitudini cu cel al unui Dodge Viper, în timp ce stopurile şi capota sunt caracteristice modelului Mustang produs de Ford. Maşina de turisme în mărime naturală se bazează pe un Pontiac Firebird. Vopseaua în două tonuri şi pneurile sunt inspirate de modelul Chevrolet Corvette din anii 1950. În principiu, designul exterior al maşinii este un hibrid între o maşină de serie şi diferite maşini sport, dar înclină spre stilul maşinilor de serie.” SURSA
ORA RELATIV EXACTĂ: Ori e Rolex şi merge „limbă-n limbă cu iPhone-ul”, ori îşi cam dau cu firma în cap!?
INSIDER: „Pe Calea Victoriei, nr. 68-70, găsiţi magazinul singurului importator de Rolex din România. Ceasuri Rolex!
Deasupra intrării este un ceas mare, aurit, luminat, dar cam stricat, pe care nu l-am văzut niciodată funcţionând corect. Ca să nu mai inducă în eroare trecătorii, ar fi bine dacă l-ar da jos şi ar desena unul cu creta, sau ar putea să cumpere unul nou de la importatorii de Ronex, Romex, Rolecs care măcar mimează ora exactă. …Păi, ori e Rolex şi merge „limbă-n limbă cu iPhone-ul”, ori îşi cam dau cu firma în cap!?” DETALII
UPDATE 03.02: Rolex-ul stradal a fost demontat, probabil pentru reparaţii. Mulţumim!

DREPT LA REPLICĂ – CHRONOLINK: „Stimati domni, Stirea publicata de catre dumneavoastra este eronata si neverificata. Am fi apreciat daca inainte de publicare ne-ati fi contactat si ne-ati fi spus despre intentia de a publica o stire referitoare la ceasul de perete Rolex. Acesta este un ceas mecanic, ce functioneaza conectat la un sistem electric. Intr-adevar, de doua zile am intampinat o problema la panoul electric, problema ce va fi remediata cat de curand posibil. Deci, nici faptul ca acest ceas nu a functionat niciodata corect, nu este real. Ca orice obiect ce functioneaza pe baza unui sistem, se poate strica sau poate intampina erori din cand in cand. Chiar si o masina, de exemplu, indiferent ca este Maseratti sau Aston Martin, se mai strica din cand in cand, nu? As avea marea rugaminte de a scoate aceasta „stire” din fluxul dumneavoastra online, intrucat nu este reala, documentata si nici bazata pe fundamente solide. Va multumesc anticipat pentru intelegere si asentiment. Va raman la dispozitie pentru orice informatii ati avea nevoie, oricand. Toate cele bune, Alexandra Andreea Tenescu, Director of Communication, CHRONOLINK – Importator Exclusiv ROLEX”
MAŞINI PANSATE: Ce piesă auto au în comun un BMW Z4, un Peugeot şi o Dacie 1310 full option?

INSIDER: „Ce piesă auto au în comun un BMW Z4, un Peugeot, o Dacie 1310 full option şi o roabă cu acţiunare manuală? Scotch-ul al cărui preţ variază între 1 şi 50 lei, iar dacă eşti norocos găseşti chiar la culoarea maşinii!”






















































