BURJ KHALIFA, DUBAI: Cel mai înalt zgârie-nori de pe glob (828 m). Parte din oțelul structural pentru clădire provine de la Palatul Republicii din Berlinul de Est!
INSIDER: „Am avut Dubaiul la picioare!
Doar gândul că vom urca în Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori de pe glob (828 m), că vom lua cel mai rapid lift din lume și ne vom bucura de priveliști panoramice asupra orașului Dubai, ne-a făcut să tresăltăm de bucurie și emoție, în același timp, cu mult înainte să ajungem acolo. Mai mult, puteam și noi, oameni obișnuiți, să ne împlinim un vis. Fiindcă, așa cum spunem și altădată, de minunățiile din Dubai se pot bucura nu doar cei cu mulți bani, ci și oameni simpli, ca noi sau ca voi. Totul este să credeți în visul vostru, oricare ar fi acela, iar mai devreme sau mai târziu, acesta poate deveni realitate!
Visul nostru de a urca în Burj Khalifa a început să prindă contur încă de la cumpărarea biletelor on-line. Am achitat circa 280 de lei/bilet combinat, care a inclus urcarea în turn, până la etajele 124 și 125, și intrarea la acvariu. De reținut că un bilet simplu, de acces la etajele 124 și 125, costă circa 210 lei (în afara orelor de vârf). Există și posibilitatea ascensiunii până la etajul 148 al clădirii, însă biletul este mult mai scump, aproximativ 680 de lei.
Am ajuns în zona turnului cu metroul, până la stația Dubai Mall/Burj Khalifa. De la metrou există o pasarelă care duce până în Dubai Mall. Sute, chiar mii de magazine de tot felul, cele mai celebre branduri din lume se găsesc aici, ceea ce face din acest mall una dintre cele mai importante destinații de shopping din Dubai. Cu tot luxul și opulența vizibile la fiecare pas, poți mânca la prețuri decente în mall, uneori chiar mai mici decât cele practicate la noi. Până am ajuns la zona de acces în Burj Khalifa, am mers prin mall circa 15 minute. La casele de bilete, am primit tichetele în format fizic și, deși aveam ca ora de intrare 15.30, ni s-a dat voie să urcăm mai devreme. În mod normal, vizita durează cel mult o oră și jumătate, însă ni s-a spus că putem sta cât dorim. Cu pulsul deja mărit, am luat-o pe holul care duce spre lift. Pe acest hol, am aflat istoria construirii celei mai mari clădiri din lume, date despre companiile și oamenii care au contribuit la construcția turnului, dar și alte cifre impresionante legate de Burj Khalifa.
Și iată-ne în lift, alături de alți turiști. Multe emoții, urechi înfundate, o ascensiune ireală, în doar 60 de secunde. Apoi, cerul, de parcă l-ai atinge cu mâna, și priveliștea superbă, pe care o cuprinzi cu privirea până în depărtare. Aveam la picioarele noastre întreg Dubaiul, cu clădirile superbe, cu infrastructura modernă, cu plajele și canalele sale, dar și deșertul ce se vede la zeci de kilometri în depărtare. Ireal, fantastic, de parcă totul ar fi fost un vis.
În schimb, acvariul și grădina zoologică subacvatică n-au avut darul să ne impresioneze. În mare parte, acvariul este vizibil din mall, ceea ce cred că scade atractivitatea lui. Apoi, am rămas să vedem spectacolul fântânilor, noaptea. Prima dată, din cauza aglomerației, n-am putut vedea mare lucru, apoi, la următoarea reprezentație, am prins locuri bune, de unde am sorbit fiecare joc al apelor în ritmuri muzicale. Fântâna Dubai, prevăzută cu 6.600 de lumini și 25 de proiectoare, este dispusă pe lacul din fața Burj Khalifa, având o suprafață egală cu dimensiunea a două terenuri de fotbal. Fântâna aruncă o dată până la 22.000 de galoane de apă (84.000 litri) la o înălțime de 140 de metri. În noapte, spectacolul său, proiectat pe clădirile înconjurătoare, este magic. Ceva care trebuie văzut, măcar o dată în viață.
IMPORTANT! Trebuie să vizitați Burj Khalifa în intervalul de timp selectat! Puteți vizita acvariul în orice moment al zilei în care ați rezervat. Acvariul din Dubai este situat la parter, iar grădina zoologică subacvatică se află la nivelul 2 al Dubai Mall. Treceți prin tunelul acvariului de la nivelul solului și apoi urcați pe scara rulantă pentru a vizita grădina zoologică subacvatică.
ȘTIAȚI CĂ …
… Burj Khalifa deține mai multe recorduri mondiale? În afară de cel mai înalt zgârie-nori (până la vârful turlei – 828 m, anterior Taipei 101 – 509,2 m deținând acest record), Burj Khalifa are, de asemenea, recordul mondial pentru cea mai lungă distanță de călătorie în ascensor (504 m), cel mai înalt club de noapte din lume (etajul 144), cel mai înalt restaurant din lume (At.mosphere – etajul 122, la 442 m).
… fațada exterioară este acoperită în 26.000 de panouri de sticlă tăiate manual, iar pentru curățarea întregii clădiri este nevoie de trei luni?
… structura are un total de 57 de lifturi și 8 scări rulante? Mai mult, clădirea are un sistem de placare care este proiectat să reziste la temperaturile fierbinți de vară din Dubai.
… o parte din oțelul structural pentru clădire provine de la Palatul Republicii din Berlinul de Est, fostul Parlament est-german?
… inaugurarea clădirii a avut loc în 2010, după o investiție de 1,5 miliarde de dolari, ca parte a unei noi dezvoltări, numită Downtown Dubai? Text: Karina Vișan/ Foto: Rareș” Vișan. SURSA
ARHIVĂ: MUZEUL VIITORULUI, DUBAI: „Nu vom trăi sute de ani, dar putem crea ceva care va dura sute de ani” OXO TURISM: Călătorie în viitor: Emiratul Dubai creşte într-un an cât altele în 10, 100 sau 1000? OXO DUBAI: Cea mai înaltă clădire din lume este luminată în culorile steagului României
COMENTEZI?