PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

TURISM: Călătorie în viitor: Emiratul Dubai creşte într-un an cât altele în 10, 100 sau 1000?


VIDEO: Pe 2 decembrie, Emiratele Arabe Unite au împlinit 40 de ani. Cum au sărbătorit Ziua Naţională în Dubai?

INSIDER: „Acum 40-50 ani, Dubai era o întindere de deşert cu un sat mic de pescari, culegători de perle şi beduini săraci. Startul dezvoltarii se datorează şeicului Saeed Al-Maktoum din familia (iniţial tribul) Maktoum, el fiind cel care a avut inspiraţia să concesioneze terenul pentru identificarea „eventualelor” rezerve de petrol companiei Shell în anii ’50. Ulterior, oraşul-emirat Dubai a atras populaţie muncitoare şi companii care au creat un mediu de afaceri scutit de taxe si impozite. In 1980 s-a ridicat primul zgârie-nori şi de atunci oraşul creşte în fiecare zi. Acum are puţin peste 5 milioane de locuitori, dintre care două milioane sunt localnici, iar restul sunt străini angajaţi în servicii. Preţul unei excursii ajunge la circa 800 de euro de persoană, din care 500 este numai preţul biletului de avion, iar restul pentru cazare 8 nopţi cu mic dejun inclus la 3 stele plus.”

One response

  1. Pingback: DUBAI: Cea mai înaltă clădire din lume este luminată în culorile steagului României | infoINSiDER.ro

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s