INSIDER: „În urmă cu 55 de ani, pe 16 martie, Constantin Brâncuşi murea la Paris. România a renunţat atunci la un tezaur de identitate, o altă picătură de geniu recunoscută şi adoptată cu drepturi depline de un alt popor. Piesă cu piesă, unealtă cu unealtă, operă cu operă, atelierul său a fost refăcut în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Centrul Pompidou, epicentrul cultural modern al Parisului. Mii de turişti şi tineri artişti din toată lumea îi trec pragul şi respiră zilnic din geniul lui Brâncuşi, din felul în care a reuşit să arate fondul din spatele formelor sau să dea formă nevăzutului.
În 1904 Constantin Brâncuşi, neavând suficienţi bani pentru o călătorie cu trenul, a plecat pe jos la Paris pentru că în Romania nu s-a simţit înţeles. Înfuriat de inabilitatea contemporanilor de a înţelege sculptura a comentat mai târziu astfel: „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care simţeam că creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă… şi dus am fost, pomenind de mama lor.”
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Constantin Brâncuşi după moartea sculptorului.
Pe piatra lui funerară din cimitirul Montparnasse nu stă scris Brâncuşi, ci Brancusi. La fel s-a întâmplat şi cu George Enesco, Eugene Ionesco, Emil Cioran şi alţii care au fost cândva parte din România, acum, un tezaur românesc îngropat definitiv la Paris. De ce?”
