PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

AURA BUNEI VESTIRI: Soarele și Luna, ne-au ținut cununa. Astrele spun că totul va fi bine!


INSIDER 1: „Luna in aceasta seara la Cluj. Știe cineva mai multe despre cercul luminos care se vede pe cer?’ SURSA

INSIDER 2: „Și soarele a avut astăzi la Cluj halou!”

INSIDER 3: ” Aură astăzi în jurul soarelui in București”

INSIDER 4: „La fel și în Bistrița!’

INSIDER 5: „Aseară in UK”

INSIDER 6: „Un halou ca acesta a fost observat și pe 4 Martie 1977, în jurul orei 22,20, când s-a produs marele cutremur de atunci… Deși nu a fost stabilită vreo relație de cauzalitate, Doamne ferește să fie vreo similitudine… Oricum, este o teorie validată că Selena ar fi responsabilă de unele cutremure…”

N.R.: Haloul (adesea numit aură) este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine.

Multe sunt aproape de soare sau luna, dar altele sunt în altă parte și chiar în partea opusă a cerului. Ele se pot forma, de asemenea, în jurul luminii artificiale, în vreme foarte rece, atunci când cristalele de gheață numite „praf de diamant” plutesc în aerul din apropiere. DETALII

ARHIVĂ: PARCUL NATIONAL BUCEGI: Efectul Gloria și silueta proiectată în văzduh, în mijlocul unei aure perfecte

MANGALIA – CALLATIS: „Aleea Stelelor de Mare” împlinește 22 de ani. Mutată, amputată, pierdută, uitată?!


INSIDER: „Gândită după modelul „Walk of fame” de la Hollywood, „Aleea Stelelor de Mare” împlinește în vara aceasta 22 de ani de când a fost montată prima dală, în 1999, cu numele lui Chris Norman prezent la Mangalia, la Festivalul de la Callatis. De-a lungul timpului aleea a fost îmbogățită cu peste 100 de astfel de dale care poartă numele unor vedete naționale și internaționale, prezente pentru a cimentui piatra ce urmează să le poarte numele. Dem Radulescu, Daniela Condurache, Angela Similea, Corina Chiriac, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Ștefan Hrușcă, Mihaela Rădulescu, Florin Piersic, Holograf, ASIA, Mircea Baniciu, Ștefan Bănică Jr., Sofia Vicoveanca, Horia Moculescu, Mădălina Manole, Maria Ciobanu, Ștefan Popa Popa’s, Ioan Gyuri Pascu, Monica Anghel (singura care a avut 2!), Adrian Păunescu, Loredana Groza, 3 Sud-Est, Compact, Andra, Mihai Trăistariu, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru, Al Bano, Voltaj, 2 Unlimited, Vaya con După, Rednex, etc.

Acum_7_ani_datorită lucrărilor de reamenajare și modernizare a falezei, dalele cu numele artiștilor, care au participat de-a lungul timpului la Festivalul de la Callatis, au fost demontate. Numai câteva steluțe norocoase au fost reamplasate în Portul Turistic, rămase „cu ochii-n soare” așteptâdu-și suratele, acum amintire. Și ele, asemeni celor ce odinioară au fost prin Mangalia ori pe pământ.” DETALII

ZIUA OLTENIEI: Două sute de ani de la intrarea lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor săi în București. Cula lui Tudor de la Cerneți, județul Mehedinți, stă să cadă!


INSIDER: „Astăzi (N.R.: 21 martie) s-a sărbătorit ziua Olteniei, o zi în care aniversăm două sute de ani de la intrarea în București a unuia dintre cei mai celebri olteni, Tudor Vladimirescu. Era ultima etapă a unui marș triumfal pornit cu o lună în urmă din Țânțăreni de Gorj, în fruntea oastei sale de panduri. A urmat o scurtă domnie, care, chiar dacă a fost întreruptă brutal prin uciderea lui Tudor, a însemnat începutul mișcării de Renaștere Națională a poporului român.
Așadar, sentimentele de mândrie oltenească au fost și sunt cât se poate de justificate. Nu mă îndoiesc că și la anul pe vremea asta, deși nu se va mai serba un număr fix de ani, oltenii își vor aduce aminte din nou despre Tudor Vladimirescu, își vor ura iarăși „La mulți ani, oltene!”, iar dacă va fi vremea bună și pandemia răpusă, se va organiza și un grătar la iarbă verde.
Și totuși, ceva lipsește acestei sărbători.
Lângă Turnu Severin se găsește o mică localitate numită Cerneți. Aici, la marginea satului, există un monument istoric clasificat, înscris în Lista Monumentelor Istorice. Este vorba despre Cula lui Tudor Vladimirescu, construită de acesta în jurul anului 1800. În prezent, construcția se află într-o avansată stare de degradare, iar dacă nimeni nu va face nimic, procesul va deveni ireversibil.

Eu cred că dacă vrem să cinstim cum se cuvine memoria lui Tudor Vladimirescu, pe lângă împieptoările de pe Facebook (sau chiar în locul lor) ar fi bună o inițiativă care să conducă la recuperarea acestei clădiri, inclusiv la punerea ei în circuitul turistic.
Sper că până la anul se va găsi cel puțin un parlamentar oltean care să pornească această acțiune. Sau – de ce nu? – poate își vor da mâna măcar cei de Dolj cu cei de Mehedinți.” SURSA

N.R.: Ziua Olteniei este sărbătorită în fiecare an la 21 martie, fiind instituită prin Legea nr. 65/2017.

NASA: Bilete de călătorie pe Marte pentru următoarea misiune din iulie 2026


INSIDER: „Bună dimineața, copii! Am fost puțin la NASA, cât să aflăm vești despre drăguțul 𝑃𝑒𝑟𝑠𝑒𝑣𝑒𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒. Este bine, mulțumim. A făcut câțiva metri, dar spune că preferă să fotografieze prin jur și chiar a trimis deja mii de capturi. Sigur, peisajul este cam același, socotim noi, dar dumnealui susține că, întocmai ca pe Terra, fiecare particulă, atom ori firicel de praf este unic, irepetabil și fermecat. Iar – dacă tot am trecut pe acolo – ne-am luat și bilete pentru următoarea misiune, din iulie 2026. Până atunci, vă dorim tuturor o duminică senină.
P.S. Dacă vreți să călătoriți cu noi, puteți lua bilete de aici:” SURSA

ARHIVĂ: SPRE STELE: „În taberele copilăriei mele, adrenalina maximă o simțeai în preajma focului de tabără…”

RAT CRAIOVA: Ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public


INSIDER: „Hotărârea Consiliului Local nr.130/2017 privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova. Proprietarii mașinilor care au fost ridicate pe raza Municipiului Craiova pot recupera autoturismele de la sediul RAT SRL Craiova, din Calea Severinului nr.23, telefon 0753050011, program nonstop.

Tarife: 300 lei/ vehicul (inclusiv TVA) pentru activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova.

Tarif de 150 lei / vehicul (inclusiv TVA) pentru activitatea de ridicare în situația în care proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea acestor cheltuieli. Tariful de depozitare in cuantum de 10 lei / zi (inclusiv TVA), începând cu ziua următoare momentului depozitării, nefracționat pe intervale de ore. SURSA

ARHIVĂ: SLATINA: Un om avea un cal. Şi calul se bucura! *** CIUDAŢI ÎN TRAFIC: Maşină sau căruţă, sau ce? *** SEBEȘ, ALBA: Cum se face o parcare perfectă!

TAXE & IMPOZITE: Coproprietarii bunurilor comune plătesc impozit separat


INSIDER: „Mi-am plătit impozitul la apartament. Gata, am scăpat, gândeam acolo la ghișeu. ‘Opa, surpriză! Pe lângă impozitul pe apartament, mașină șii parcare, doamna drăguță de la ghișeu îmi zice că mai am de plată 530 ron. Aoleu zic 53 ron poate, dar de ce? Nu, zice doamna, 530 ron. De ce, zic eu? Păi soția nu a plătit impozitul de 5 ani la apartament. M-am blocat. Eu,… cum adică, nu a plătit soția când eu vin an de an și plătesc impozitul la apartament? Dânsa… dumneavoastra ați plătit doar jumătate, partea care vă revine din apartament. Sărut-mâna doamnă, mulțumesc! Poate colega dumneavoastră de ghișeu se sesizează și își face datoria pentru care este plătită din banii noștri.

Adică de 5 ani plătesc impozitul la dumneaei, dar niciodată nu mi-a zis că plătesc, de fapt, jumătate de impozit. Pesemne că ea crede că toți lucrăm la primărie și suntem la curent cu modificările legislative. Și nici măcar nu trebuia să se ridice de pe scaun, doar să ne informeze!!! Agentia 1 Mai str. Independenței, Craiova.” SURSA

ARHIVĂ: TAXE ŞI IMPOZITE: Maşină parcată la Ministerul Finanţelor: „Nu furaţi. Guvernul urăşte competiţia!”

FUTILE LA LIDL: „Îngrijirea cu precizie a unghilor – scurtarea uşoară a degetelor de la mâini şi picioare” 


INSIDER: „Ieftin și bun pentru menținerea la o lungime rezonabilă a degetelor. Se găsește la Lidl.” SURSA „MIOMARE – Unghieră „Îngrijirea cu precizie a unghilor – scurtarea uşoară a degetelor de la mâini şi picioare”

ARHIVĂ: BĂILEŞTI: Cozonaci cu „rahat de taur” aveţi? *** POȘTA ROMÂNĂ: “reancarcare” vine de la “a încărca încă o dată”

MOSCHEEA REGELUI: Cele mai frumoase vederi din Constanța la 47 de metri înălțime


INSIDER: „Marea Moschee din Constanța amplasată în Piața Ovidiu, este principalul edificiu de cult musulman din România și unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură și a fost construită (1910-1913) la inițiativa regelui Carol I, motiv pentru care este denumită și Moscheea Regală Carol I. Atunci a fost pentru prima dată când s-au folosit beton armat într-o construcție în România. În moschee există un covor cu o vechime de 200 de ani, 14 m lungime și 9 m lățime și o greutate de jumătate de tonă, dăruit de ultimul sultan otoman Abdul-Harmid, pentru geamia din Ada Kaleh și acesta a fost singurul lucru salvat atunci când s-a scufundat insula. Minaretul, construit și el din beton armat are o înălțime de 47 de metri.

„În semn de respect, nici o altă moschee din Romania nu are voie să dețină un minaret peste această înălțime.” Pentru a ajunge în vârf trebuie să urcați 140 de trepte dispuse în spirală. Acolo, cu respirația tăiată din cauza efortului, veți întâlni cea mai frumoasă panoramă asupra mării și Portului Tomis. Intrare: 5 lei adulți, 2 lei redus; Program: iarna: 09-17, vara: 09-19″ DETALII

N.R.: „În inima veche a orașului de la malul mării, acolo unde străzile coboară lin spre Portul Tomis și unde aerul sărat se amestecă cu istoria, se ridică unul dintre cele mai surprinzătoare simboluri ale Dobrogei: 🕌Marea Moschee Carol I. Puțini știu că acest lăcaș musulman nu a fost construit de otomani, așa cum am fi tentați să credem, ci a fost oferit comunității musulmane chiar de regele României, Carol I al României. Construcția a început în 1910, la inițiativa suveranului, ca un gest de respect față de musulmanii dobrogeni, după integrarea provinciei în statul român.

Inaugurarea oficială a avut loc la 31 mai 1913, în prezența regelui și a reginei Elisabeta. Pe frontispiciu stă mărturie și astăzi inscripția care amintește că edificiul a fost ridicat în onoarea credinței musulmane, un gest diplomatic și profund uman într-o Europă tensionată. Dincolo de mesajul său simbolic, moscheea a fost și o îndrăzneață declarație inginerească. A fost prima clădire din România realizată integral din beton armat, o tehnologie aflată atunci la început de drum în Europa.
Inginerul Gogu Constantinescu, pionier al utilizării betonului armat și inventator al teoriei sonicității, a proiectat cupola și minaretul folosind acest material considerat riscant la acea vreme. Scepticii credeau că structura nu va rezista. Timpul le-a contrazis temerile: edificiul a traversat fără probleme majore marile cutremure ale secolului XX. Cupola centrală, înaltă de aproximativ 25 de metri, impresionează prin eleganța proporțiilor și prin finețea execuției, pereți relativ subțiri pentru epocă, dar calculați cu o precizie remarcabilă. Minaretul, înalt de circa 47 de metri, domină orizontul peninsulei. Urcarea celor aproximativ 140 de trepte în spirală, strânse și răcoroase, este o mică aventură. La capătul ei, balconul circular îți oferă una dintre cele mai frumoase panorame din Constanța: Portul Tomis, Marea Neagră și acoperișurile vechiului cartier istoric. Proiectul arhitectural a fost semnat de Victor Ștefănescu, care nu a ales o copie fidelă a stilului otoman balcanic. Inspirându-se din Moscheea din Konya (Anatolia), el a combinat influențe neo-egiptene și bizantine cu accente neoromânești, creând o clădire cu personalitate distinctă. Zidurile masive din piatră și cărămidă dau soliditate ansamblului, în timp ce silueta suplă a minaretului adaugă o notă orientală delicată. Rezultatul este o construcție care se integrează firesc în peisajul litoral, dar păstrează un aer exotic ce atrage imediat privirea. În sala de rugăciune se află o adevărată piesă de patrimoniu: celebrul covor oriental de mari dimensiuni. Țesut manual timp de aproximativ 17 ani la centrul Hereke din Turcia, el are aproximativ 144 m² și cântărește în jur de 490 kg, fiind considerat unul dintre cele mai mari covoare orientale din Europa. Covorul a fost donat inițial de sultanul Abdul Hamid al II-lea pentru moscheea din insula Ada Kaleh, veche enclavă turcească de pe Dunăre. După dispariția insulei, în urma construirii barajului de la Porțile de Fier, covorul a fost adus la Constanța pentru a fi salvat. Astăzi este păstrat parțial rulat, deoarece dimensiunile sale depășesc spațiul disponibil pentru a fi întins complet. Calitatea execuției este impresionantă: densitatea nodurilor și finețea lânii au păstrat culorile vii mai bine de un secol. Interiorul respectă tradiția islamică: nu există reprezentări figurative.

Pereții sunt decorați cu versete din Coran, caligrafiate în arabă aurie pe fundaluri albastre și turcoaz, iar motivele florale și geometrice creează un ritm vizual calm. Lumina filtrată prin vitralii colorează discret spațiul, amplificând senzația de reculegere. Poziționarea moscheii spune o altă poveste despre Dobrogea. La doar câteva sute de metri se află Catedrala Sfinții Petru și Pavel, Biserica Romano-Catolică Sfântul Anton de Padova și Sinagoga Așkenază (astăzi în ruină). Această proximitate a lăcașurilor diferitelor religii a dat naștere expresiei „Octogonul Confesional”, un exemplu autentic de conviețuire pașnică între comunități. Moscheea funcționează atât ca obiectiv turistic, cât și ca lăcaș de cult activ, fiind sediul Muftiatului Cultului Musulman din România. De cinci ori pe zi, chemarea la rugăciune se împletește cu sunetul clopotelor din apropiere, într-un dialog sonor care pare să spună, dincolo de cuvinte, povestea Dobrogei. Când ieși din curtea moscheii și privești din nou silueta ei, înțelegi că nu este doar o clădire din beton și piatră. Este o punte, intre mări și imperii, între tradiții și modernitate, între credințe diferite care au ales să trăiască împreună. Iar dacă ajungi la Constanța, merită să urci cele 140 de trepte și să lași vântul mării să-ți spună restul poveștii.” SURSA

ARHIVĂ: SIMBOL TRIST: Cazinoul din Constanța după 107 ani. Cel mai frumos loc părăsit de pe malul Mării Negre!

ROLDA: Ne pasă de prietenii seniori? Bătrânețea, haină grea chiar și pentru necuvântătoare!


INSIDER: „Povestea lui Sir. Pentru câinii abandonați pe străzi, trăind de la o zi la alta din mila oamenilor, timpul este un dușman aprig. Fiecare an care se scurge îi aduce puțin mai aproape de bătrânețe. Poate sunteți tentați să gândiți că acesta este un lucru bun, faptul că acel animal al străzilor a reușit să supraviețuiască suficient cât să ajungă la o vârstă “venerabilă”. Dar uitați că bătrânețea vine cu problemele sale. Lăbuțele agile devin obosite, pășind șontâc pe asfalt. Ochii ageri sunt mâncați de cataractă, lăsând animalul neputincios. Iar dinții care odată puteau sparge resturile de mâncare găsite pe jos, cad unul câte unul, condamnând animalul la o moarte lentă prin înfometare.

Să fii un câine senior obligat să continue lupta supraviețuirii, cu organismul incapabil să susțină mult timp flacăra vieții este o soartă incredibil de crudă, iar Sir a trăit pe pielea lui în acest film tragic. Sir este un cățel al străzilor cu un trecut învăluit în mister. Nu știm de unde vine sau câți ani are exact, dar faptul că nu mai are prea mulți dinți în gură este un testament al vârstei sale înaintate. Sir a fost găsit colindând străzile din Smârdan. Era subnutrit iar găurile adânci din blană semnalizau existența unei boli de piele cronice cu care bietul de el se lupta probabil demult timp. Când am fost anunțați de existența acestui sărman suflet, am decis că vom face tot ce ne vas ta în putință să îl salvăm. O misiune care s-a dovedit mai mult decât dificilă. Sir era speriat de oameni, ceea ce nu este o noutate printre câinii pe care ROLDA îi salvează. Anii de abuz și neglijare își spun cuvântul, iar animalele păstrează o distanță precaută față de aceste creaturi care i-au rănit și i-au distrus destinele. Fiind conştienţi de starea precară de sănătate a lui Sir, am decis că cea mai bună variantă pentru a-l prinde era sedarea. Din fericire, totul a mers ca pe roate, iar noul nostru rezident senior se află acum în grija noastră, primind tratament pentru boala de piele și îngrijiri speciale pentru a-l aduce la o greutate normală. Sir nu este nici primul nici ultimul câine senior din adăposturile ROLDA.

De fapt cam 40% dintre câinii noștri sunt seniori cu șanse foarte mici sa își mai găsească adoptatori. Din păcate, întâlnim cazuri ca cel al lui Sir destul de frecvent și de fiecare dată ni se rupe sufletul pentru bietele animale. Bătrânețea pentru câinii de pe străzi este o condamnare la moarte, fie prin înfometare, fie din cauza bolilor specifice care ii fac vulnerabili in lupta pentru supraviețuire. În lumea animalelor fără stăpân, doar cei puternici supraviețuiesc. Sperăm că povestea lui Sir v-a oferit șansa de a înțelege importanța adopției și susținerii câinilor seniori care fără intervenția voluntarilor noștri cu suflet mare și al suporterilor ROLDA sunt privați de o bătrânețe demnă, la care orice suflet ar trebui să aibă dreptul.

Trimite SMS cu textul PRIETEN la numărul 8845 și donezi 2 EUR/lună pentru hrana unui caine din adăpost. Poți opri donația trimițând textul PRIETEN STOP la 8845. DETALII

ARHIVĂ: ADOPȚIE VIRTUALĂ: „Majoritatea acestor animale vor îmbătrâni alături de noi în adăposturile ROLDA”

ACROBAȚIE & CONTORSIONISM: Cum aterizează o gâscă atunci când este vânt puternic


INSIDER: „Nu, nu este Photoshop sau o fotografie modificată. Fotograful Vincent TC a capturat o gâscă ce încearcă să aterizeze când vântul bate puternic , în Olanda. Pasărea încearcă să frâneze, răsucindu-și corpul cu 180°, cu excepția capului. SURSA

ARHIVĂ: GRAURI: Spectacolul naturii cu nor înaripat într-un dans sincron *** PARCUL NATIONAL BUCEGI: Efectul Gloria și silueta proiectată în văzduh, în mijlocul unei aure perfecte *** ÎNCĂPĂȚÂNARE: Omul bun și pomul copt, aștia n-or avut noroc!