PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

MECANICA INIMII – MATHIAS MALZIEU: „Dacă nu vrei ca inima ta să se frângă, atunci nu te îndrăgosti”


INSIDER: „Există cărți care se citesc cu ochii, și există cărți care se citesc cu inima.„Mecanica inimii” a lui Mathias Malzieu aparține celei de-a doua categorii: un roman care pulsează, care respiră odată cu tine, care îți amintește că dragostea nu e doar un sentiment, ci o forță deopotrivă tandră și devastatoare. De ce mi-a plăcut atât de mult? Pentru că am avut impresia că răsfoiesc nu o carte, ci un mecanism viu, un ceasornic fragil, cu rotițe fine care ticăie în ritmul emoțiilor mele. Am avut senzația că mă aflu într-un film regizat de Tim Burton, cu umbre lungi, contururi de poveste gotică și accente lirice desprinse dintr-o animație a studiourilor Ghibli.
Cartea e plină de replici care te lovesc ca niște cioburi lucioase, dar care, paradoxal, te mângâie. Una dintre cele mai sfâșietoare fraze este aceasta:
„Dacă nu vrei ca inima ta să se frângă, atunci nu te îndrăgosti.” Și totuși, cine poate trăi fără să-și asume această ruptură? Cuvintele acestea, citite într-o dimineață cu cafeaua lângă mine, mi-au răsunat ca un avertisment tandru, imposibil de respectat. Îți dai seama că Malzieu nu vrea să te oprească din a iubi, ci doar să-ți arate că iubirea autentică vine mereu cu riscul durerii. Atmosfera romanului e o orchestră a paradoxurilor: copilul Jack, născut cu o inimă diformă, transformată într-un mecanism de ceasornic, devine imaginea pură a inocenței și fragilității umane. Cum să nu te înduioșeze această metaforă? Să-ți imaginezi că până și inima are nevoie de un mecanism artificial pentru a continua să bată… și că dragostea e singura forță care poate face acest mecanism să se rupă sau să renască. „Mecanica inimii” mi-a plăcut pentru că vorbește despre iubire nu ca despre un basm dulce, ci ca despre o forță care poate devora și înălța în același timp. Mi-a amintit de „Micul prinț”, de felul în care o metaforă simplă ascunde abisuri de adevăr. Mi-a amintit chiar de Dostoievski, de ideea că adevărata profunzime a sufletului se vede doar atunci când doare. Este o carte care m-a făcut să simt că fragilitatea nu e un defect, ci chiar esența umană. Că iubirea, oricât ar rupe și ar frânge, merită fiecare secundă. Pentru că, așa cum scrie Malzieu: „Inimile fragile sunt făcute pentru a trăi cele mai mari povești de dragoste.” Și poate tocmai asta m-a atins: faptul că, în spatele unui basm cu mecanisme, cu rotițe și interdicții, se ascunde adevărul universal, iubim chiar și atunci când știm că riscăm să ne sfărâmăm. Într-o lume de gheață și praf, „Mecanica inimii” e o cutiuță muzicală care, atunci când o deschizi, îți cântă exact melodia inimii tale. E povestea lui Jack, un copil născut într-o zi atât de geroasă încât inima i-a înghețat. Pentru a-l salva, moașa excentrică – Madeleine – îi implantează un ceasornic în piept, un mecanism care să țină loc de inimă. Dar acest ceas vine cu trei reguli simple și crude: să nu atingi acele; să îți stăpânești furia; si mai ales să nu te îndrăgostești. Dar exact asta face Jack. Într-o zi, o întâlnește pe micuța Miss Acacia, o cântăreață cu o voce delicată și cu ochi care îi aprind sufletul. Din acel moment, întreaga lui existență devine o cursă nebună după iubirea imposibilă, o călătorie plină de poezie, dar și de prăbușiri. Jack nu este doar un copil cu o inimă de ceasornic, ci o metaforă a fiecăruia dintre noi. Cine nu a simțit vreodată că dragostea îi face inima să bubuie, să se blocheze, să se frângă? Cine nu și-ar fi dorit un mecanism care să țină totul sub control și totuși, cine ar putea trăi cu adevărat fără să riște?
„Inimile fragile sunt făcute pentru a trăi cele mai mari povești de dragoste.” SURSA

N.R.: Mathias Malzieu (n. 1974, Montpellier, Occitanie, Franța) este solistul vocal al trupei franceze Dionysos, pe care a co-fondat-o în 1993, când locuia în Valence, în Drôme (Auvergne-Rhône-Alpes). Trei dintre prietenii săi de școală, Eric Serra Tosio, Michael Ponton și Guillaume Garidel, s-au numărat printre membrii originali ai trupei. Ocupație: muzician, scriitor, compozitor şi interpret de Rock, Art rock, Rock alternativ. Instrument(e): Voce, chitară. ukulele, thenemin armonică, glockenspiel. Malzieu a scris următoarele cărți: 38 de mini western-uri cu fantome (2002); Maintenant qu’il fait tout le temps nuit sur toi (2005); La mécanique du cœur (2007); Traducere în engleză intitulată Băiatul cu inima de ceas de cuc, lansată în septembrie 2009; Métamorphose en bord de ciel (2011); Le Plus Petit Baiser Jamais Recensé (2013); Journal d’un vampire en pyjama (2016); Traducerea în engleză intitulată Jurnalul unui vampir în pijama a fost lansată în mai 2017; O sirenă la Paris; Le dérèglement joyeux de la métrique amoureuse. Împreună cu Stephanie Berla, a regizat Jack și inima cu ceas de cuc, pentru care Dionysos a compus muzica și în care l-a interpretat pe Jack, şi O sirenă la Paris.

Poreclit „Peter Pan” al muzicii rock pentru permanentul său refuz de a se maturiza, Mathias Malzieu, a semnat cel de-al doilea roman al său, „Mecanica inimii”, în 2007, primit de public cu căldură şi entuziasm, la fel şi albumul rock omonim. Astfel că era necesar ca și scena românească să încerce să dezlege misterele „Mecanicii inimii” în regia lui Chris Simion & distribuție Maia Morgenstern, Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlu şi Marian Râlea.

ARHIVĂ: MECANICA INIMII: „Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte!”

Posted by  |  26 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, UTILE | Lasă un comentariu

GLYKON, MINAC: Șarpele Fantastic, unic în lume – Zeu protector al căminului, familiei & fertilității. Are bot de miel, păr uman, coadă de leu și 5 metri lungime!


INSIDER: „Glykon este o creatură ciudată cu bot de miel, păr uman, coadă de leu și corp de șarpe. Dacă statuia ar putea fi desfăcută, specialiștii susțin că ar avea peste 5 metri lungime. Este una dintre cele 24 de piese ale Tezaurului de Sculptură descoperite întâmplător, pe 1 aprilie 1962, în timp ce se îndepărtau șinele vechii gări din Constanța.
Piesa este unică în lume prin dimensiunile și realizările sale artistice. Este realizată din marmură albă și a fost cu siguranță sculptată într-unul dintre atelierele unui oraș mai mare al epocii și adusă la Tomis abia mai târziu. Șarpele Glykon a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale Dobrogei și Tomisului. În prezent, poate fi văzut și admirat în Sala Tezaurului a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
Glykon este numit și Șarpele Fantastic, datând din secolul al II-lea d.Hr. Era o zeitate protectoare a căminului și familiei și un zeu al fertilității. Cultul său a fost extrem de popular timp de aproape o jumătate de secol în multe dintre provinciile Imperiului Roman, în special în bazinul Pontului Euxin și în Asia Mică. Cu aproximativ 1.800 de ani înapoi în timp, pe țărmurile Mării Negre, în orașul Abonoteichus, Inebolu din Turcia modernă, un autoproclamat profet pe nume Alexandru își cheamă concetățenii la Agora orașului într-o după-amiază pentru a fi martori la o minune. Le arată un ou imens de șarpe, îl sparge și îl scoate pe „zeul” Glykon, o creatură ciudată, cu corp de reptilă, dar cu trăsături umane. Într-o săptămână, „zeul” ajunge la dimensiunea unui om obișnuit și are părul lung, blond și bogat, ochii de un albastru pătrunzător, dar același corp de șarpe. Face minuni și rostește profeții, „vorbește” și „dă sfaturi”, evident prin intermediul „tatălui” său Alexandru, care, prin urmare, se proclamă reîncarnarea lui Esculap, zeul roman antic al medicinei. Alexandru din Abonothicos a devenit marele preot al cultului lui Glykon, zeul șarpe. Un contemporan, Lucian din Samosata, l-a atacat dur pe Alexandru într-un pamflet, numindu-l șarlatan și escroc, cineva care căuta să facă avere înșelând oamenii în orice mod posibil. Celebrul scriitor a susținut, de asemenea, că Glykon era o păpușă mânuită de stăpânul său. Interesant este că cultul lui Glykon a devenit extrem de popular în Imperiul Roman: au fost emise monede cu înfățișarea sa, s-au realizat statuete, el era adesea menționat în inscripții și, cel mai probabil, avea templele și oracolele sale, precum și mai multe orașe de coastă. Cu toate acestea, gloria sa a durat doar câteva decenii. Cultul a început să scadă în jurul anului 175, după moartea lui Alexandru, iar în secolul al III-lea a dispărut complet.
Statuia lui Glykon descoperită la Constanța este singura statuie de cult a acestei zeități cunoscută până în prezent pe fostul teritoriu al Imperiului Roman. Cel mai probabil, groapa în care au fost descoperite piesele a fost săpată în secolul al IV-lea d.Hr., când cineva a încercat să ascundă obiecte de cult păgâne pentru a le proteja de persecuția creștinismului, care devenise religia dominantă în Imperiul Roman.” SURSA

INSIDER 2: „Eu l-am văzut în Constanţa, în 1980, la muzeu, chiar l- am atins, am simțit un fior, era splendid și ar fi impresionat pe orice admirator al artei antice,am beneficiat de un ghid care ia făcut o prezentare amplă.”

INSIDER 3: „În 2014 era la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanta. Cel original, cu mici ciobituri, zgârieturi, pus pe un disc ce se putea roti. Așa că am putut să-i fac o grămadă de fotografii din toate unghiurile. Era expus la parter, sala din stânga. Este piesa mea favorită din acest muzeu. O capodoperă!”

N.R.: „Despre momentul și locul descoperirii informaţii prețioase ne sunt oferite chiar de Vasile Canarache, care în 1962, alături de arheologii Andrei Aricescu, Vasile Barbu și Adrian Rădulescu, au cercetat și documentat acest depozit de piese sculpturale. Descoperirea a fost făcută la 1 aprilie 1962, cu ocazia unor săpături ce se realizau pentru construirea unui bloc de locuințe pe terenul fostei gări, prilej cu care, după demontarea terasamentului pe care fuseseră așezate liniile ferate în anul 1860, a apărut într-o groapă capul unei statui de marmură reprezentând o divinitate feminină. Așa cum se proceda în epocă, muncitorii şi responsabilii de la faţa locului au chemat telefonic specialiştii muzeului, raportând descoperirea făcută. Dar senzaţionala ştire părea puţin credibilă, cu atât mai mult cu cât era 1 Aprilie! La insistenţele celor de pe şantier și, se pare, în urma telefonului primit din partea lui Vasile Vâlcu, prim secretar al Comitetului Regional al P.M.R Dobrogea, colectivul muzeului s-a deplasat la faţa locului, unde imaginea acestei descoperiri trebuie să le fi stârnit o mare emoţie, așa cum transmit și astăzi fotografiile realizate la faţa locului: capul zeiţei Fortuna se ridica semeţ din groapa săpată de muncitori, iar aşezate lângă ea zăceau bustul lui Isis, miticul şarpe Glykon, mai multe reliefuri, precum și o frumoasă aedicula ce o reprezenta pe Nemesis! Și cum să nu te gândeşti acum, ca și atunci, că o simplă lovitură de excavator ar fi distrus toată această comoară! Fortuna a fost însă, și de data aceasta, cu tomitanii, căci tezaurul a fost recuperat integral, chiar dacă unele piese prezentau deteriorări. (…)

Fiind anunţaţi, arheologii de la muzeul din Constanţa au început imediat săpătura sistematică de salvare. Săpătura ne-a condus la constatarea că nu ne aflăm în faţa unei singure statui, căci pe măsura adâncirii au început să apară alte sculpturi de marmură, toate aşezate în aşa fel încât să se sprijine unele pe altele, pentru ca grupul să reziste presiunii pământului și să nu se disloce. În total au fost descoperite 24 de sculpturi, care, evident fuseseră adunate și îngropate în mod organizat. Era greu de înţeles cine și de ce a făcut acest lucru.

După ce a fost complet degajată, s-a văzut că statuia zeității feminine se sprijinea pe un soclu organic, tăiat în acelaşi bloc de marmură. Un corn al abundenţei, neavariat, se desprinsese din mâna zeiţei prin ruptură. La picioarele ei se vedea un acolit bărbos, ieşind din apă și rezemat cu mâna stângă pe o proră de corabie. În cursul cercetării au putut fi recuperate numeroase bucăţele şi aşchii de marmură care, adunate şi lipite la locul lor, au dus la reconstituirea coroanei murale purtată pe cap de acest acolit. Lângă zeiţă se afla aşezată, deasupra celorlalte monumente, statuia întreagă a unui șarpe cu cap fantastic, cu trupul încolăcit, prins de un soclu rotund, lucrat din aceeași marmură. Mai departe au apărut: trei statuete ale Hecatei, situate una lângă alta și susținând alte piese deasupra lor. O aediculă spartă în două, cu inscripţie, care îndeplinea aceeași funcţie de sprijin pentru alte sculpturi mai mici. Din aediculă făcea parte și imaginea în dublă reprezentare a zeiţei Nemesis, cele două capete fiind rupte de trupuri și împrăştiate la câțiva metri. O statuetă a lui Esculap, de asemenea cu capul rupt și depărtat de trup. Statueta fragmentară a unui Dioscur cu capul rupt și aruncat între alte fragmente. Un bust întreg, mare, care fusese așezat cu faţa în jos și care abia mai târziu a fost identificat cu zeiţa Isis. De asemenea, au fost găsit mai multe plăci cu basoreliefuri, toate în poziție verticală, intercalate strâns printre celelalte sculpturi.”

După aplicarea, la faţa locului, a primelor tratamente de curățare și după marcare, piesele au fost ambalate și transportate la laboratorul muzeului, unde colectivul de specialiști format din Constantin Carpuz, Margareta Havrileț și Eugenia Boca au reconstituit artefactele, lipind cu mare grijă fragmentele recuperate. (…)

Pe 7 aprilie 1962 ziarul local „Dobrogea nouă” îşi informa cititorii printr-un articol intitulat „Ca surâsul frumoasei Demeter”: „Treptat, marmura a răsărit din pământ în chip de zeiţă. O zeiţă de rece, dar gingașă frumuseţe, cu ochi scânteietori, cu părul în valuri, cu şalul înfoiat. Lipseau numai brațele în care zeiţa Demeter ţinuse cu o demnitate care îi sta bine, cornul abundenței și poate sceptrul ocrotitor. La picioarele ei, Poseydon, veşnic preocupat să-şi stăpânească împărăţia frământată a apelor, apoi un splendid şarpe de marmură, căruia închipuirea artistului necunoscut i-a dăruit urechi și plete de fată și bot de miel…

Au apărut apoi, rând pe rând, smulse din nepăsarea celor 17 sau 19 secole care au trecut peste ele, fără să le ştirbească urmele măiestriei făuririlor, cele două statui ale Hecatei, basoreliefuri reprezentând aceeași zeiţă, un splendid altar votiv cu fronton și cu coloane, cu două zeități încremenite într-un ritual solemn și cu inscripţie, câteva reprezentări în basorelief ale lui Dionisos, Cavalerul Trac, Mitras, cele trei Graţii, Cibela, zeități de ambele sexe, surprinse într-un dans graţios şi portretul unei femei, de o calmă și reţinută frumuseţe…”. SURSA

Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanţa – Înființat, 1911; Locația, Piața Ovidiu 12, Constanţa, România.

Posted by  |  19 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

SECTOR 3: Primul mall de plante și ghivece din România în fosta clădire a Poștei Vitan – cea mai mare grădină verticală naturală din țară (1.800 m²) echivalentă cu 230 copaci plantați!


INSIDER: „Pe Calea Dudești nr. 101, în fosta clădire a Poștei Vitan, se pregătește să se deschidă în septembrie primul mall de plante și ghivece din București – și totodată din România. Spațiul promite să devină o adevărată oază urbană, aducând la un loc o varietate impresionantă de plante și ghivece, dar și un element spectaculos: cea mai mare grădină verticală naturală din țară, întinsă pe aproximativ 1 800 m². Această suprafață verde nu este doar decorativă, ci și ecologică – va absorbi anual în jur de 5 700 kg de dioxid de carbon, echivalentul a aproape 230 de copaci plantați în oraș. Transformarea fostei Poște Vitan într-un loc dedicat naturii este privită cu entuziasm de bucureșteni, marcând o premieră în peisajul urban și oferind capitalei o gură de aer proaspăt, la propriu și la figurat.” SURSA

ARHIVĂ: CRUCIŞĂTORUL: „Arca Verde” devine “Experimentul Philadelphia” sau “Monumentul Flotei Dispărute”? OXXO BACĂU: Primul loc în lume are 1360 mp de picturi murale realizate cu vopsea purificatoare de aer OXXO BELGRAD, SERBIA: Liquid 3, foto-bioreactor urban cu apă de la robinet și microalge. Imitație de copac, turnat în ceașcă!

Posted by  |  17 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

INSULA CAPRI: Trei Dacia Jogger, taxiuri decapotate – un fel de tuc-tuc românesc, modificat, omologat și înmatriculat în Italia. Certificarea RAR, niciodată!


INSIDER: „Dacia Jogger open-top taxi in insula Capri. Din ce înțeleg au fost produse 3 astfel de mașini. Conversia a fost realizată de studioul Vernagallo Stile deschis la Torino de Giovanni Vernagallo. Omul a fost la începuturile carierei la Centro Stile GHIA și la Michellotti unde a lucrat la designul versiunilor „beach car” de Fiat 500 si 600. Compania lui e furnizorul de taxiuri decapotate pentru insula Capri, vechile versiuni cabrio ale FIAT Marea, Scudo sau Nissan NV200 fiind construite tot de Vernagallo.” SURSA

N.R.: Dacia Jogger este o mașină produsă și comercializată în comun de producătorul francez Renault și filiala sa românească Dacia. Succesor al modelelor Logan MCV, Lodgy şi Dokker în segmentul de piață al monovolumelor compacte. Bazată pe Logan de a treia generație, este oferită atât în variante cu cinci, cât și cu șapte locuri fiind o versiune break cu ampatament lung a acestor modele, similară cu fostul Logan MCV. Deși maşina are unele elemente de design de crossover, nu este destinată utilizării ca SUV. Dacia Jogger a fost dezvăluită la Salonul Auto de la München 2021. La mai puțin de un an de la lansarea sa comercială, Jogger a primit o uşoară actualizare, dezvăluind noul logo al mărcii alături de întreaga gamă Dacia. Grila a fost ușor modificată pentru a se potrivi noului logo. Nivelurile de echipare au fost revizuite și este lansată o nouă culoare Lichen Kaki. Jogger este disponibil și cu un sistem de propulsie hibrid, denumit Hybrid 140, care se referă la puterea de 140 CP (104 kW), aceeași cu motorul pe benzină full-hybrid 1.6 TCe 140 12V găsit la Renault Clio, Captur și Arkana . Jogger Hybrid 140 este echipat cu o cutie de viteze electrică automată multimod, cu patru trepte atașată la motorul cu ardere internă și o cutie de viteze cu două trepte atașată la motorul electric. În 2023, Dacia a dezvăluit pachetul opțional Sleep Pack pentru Jogger. care îl transformă într-o rulotă. Jogger, în configuraţia sa standard pentru piața europeană, a primit 1 stea de la Euro NCAP în 2021, rezultatele fiind împrumutate de la Sandero Stepway.’ DETALII

ARHIVĂ: CASABLANCA, MAROC: Toate taxiurile sunt roșii. Dacii roșii!

Posted by  |  14 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

ORNITORINCUL: Mamifer semiacvatic veninos, cu cioc de rață, fără dinți & stomac care depune ouă. Contemporan cu dinozaurii!


INSIDER: „Poți rămâne fără adjective atunci când vine vorba să descrii ornitorincul. Această creatură australiană unică le-a dat de furcă oamenilor de știință încă de când a fost descoperită. Mamiferul semiacvatic veninos, fără dinți și fără stomac, care face ouă și are elemente de ADN de pasăre ascunde încă multe secrete. Iată, însă, câteva dintre lucrurile cunoscute despre ornitorinc. Unele au sens, iar altele nu fac decât să dea naștere la întrebări… Oamenii au crezut inițial că ornitorincul este o farsă… Ornitorincul a fost descris pentru prima dată în 1799, în publicația Naturalist’s Miscellany, de către George Shaw, care a scris că „la prima vedere, dă naștere în mod natural ideii unei farse realizate prin mijloace artificiale”. Într-adevăr, aspectul unic al ornitorincului, ciocul și picioarele unei rațe, corpul și blana unei vidre și coada unui castor te fac să crezi că o asemenea vietate nu are cum să existe. Chiar dacă Shaw se îndoia de autenticitatea sa, tot a poreclit creatura „ornitorinc cu cioc de rață” și i-a furnizat un nume latin, Platypus anatinus, sau „rață cu picioare plate”. Numele științific al acestui animal este acum Ornithorhynchus anatinus și este singurul reprezentant viu al familiei și al genului său.

Foarte puține mamifere sunt veninoase. Un mascul ornitorinc injectează venin prin pintenii de la glezne (femelele nu sunt veninoase). Veninul poate răni grav, însă nu ucide oamenii. Cu toate acestea, poate fi letal pentru animalele mai mici. Oamenii de știință cred că veninul, a cărui producție crește în perioadele de împerechere, are scopul să elimine masculii rivali. Ornitorincul nu este singurul mamifer veninos și nu este nici unicul mamifer care depune ouă (și cele patru specii de echidna depun ouă). Totuși, nu se știu prea multe despre ciclul de viață al unui ornitorinc. Masculii nu joacă niciun rol în creșterea puilor în urma împerecherii. Femela are o perioadă de gestație de două până la patru săptămâni și apoi încă o săptămână de incubație, în care protejează ouăle încolăcindu-se pe ele.
Odată ce eclozează, puii sug lapte (care se scurge pe părul mamar special) timp de câteva luni, apoi devin independenți. Laptele de ornitorinc ar putea distruge bacteriile rezistente la antibiotice. Deoarece ornitorincii nu își pot alăpta puii pe cale sterilă, au nevoie de protecție suplimentară împotriva bacteriilor din mediul înconjurător. În 2010, oamenii de știință au descoperit că laptele de ornitorinc are proprietăți antibacteriene care ar putea ajuta în lupta împotriva rezistenței la antibiotice. Un studiu a relevat că o proteină din lapte are o structură asemănătoare cu inelele, astfel că cercetătorii au numit-o proteina Shirley Temple, după actrița cunoscută pentru părul său cu bucle. Această structură este neobișnuită printre proteine și ar putea indica și o funcție unică, terapeutică.

Mamiferele au de obicei o singură pereche de cromozomi care determină sexul, dar ornitorincii au cinci perechi, o adevărată raritate. Pentru mamifere, doi cromozomi sunt suficiențț pentru a determina sexul, dar, în cazul ornitorincului, sexul este stabilit întotdeauna de 10 cromozomi. Și mai bizar este că unii dintre cromozomii Y au gene care se mai găsesc doar la cromozomii sexuali ai păsărilor.

Ornitorincii nu au stomac. Ornitorincii mănâncă nevertebrate mici de pe fundul apei, precum viermii. Ei se năpustesc pe nevertebrate care trăiesc pe fundul apelor – viermi, larve de insecte, creveți – dar hrana se duce direct în intestin. Nu au un sac de enzime digestive sau acizi pentru a o descompune. Un studiu a demonstrat că, la ornitorinc, mai multe gene legate de digestie și stomac au fost pur și simplu șterse sau dezactivate pe cale naturală.
Motivul ar putea fi faptul că hrana lor este bogată în carbonat de calciu, o substanță care neutralizează acidul din stomac. Dacă se hrănește tot timpul cu ființe care neutralizează acidul, poate că nu are nevoie de acid… Mai întâi fără stomac și acum și fără dinți… Așadar, cum mănâncă? Atunci când ornitorincii se scufundă pentru hrană, adună în cioc granule și pietriș din fundul apei. Cu gura plină (N.R.: hrana este depozitată temporar în niște „obraji” extensibili, ca la hamsteri), ies la suprafață ca să respire și încep să „mestece” prin măcinarea pietrișului odată cu prada. Ornitorincul „vede” sub apă cu ajutorul ciocului Când se scufundă, ornitorincii sunt lipsiți de vedere și nu sunt în stare să miroase nimic. Pliurile de piele le acoperă ochii și nările li se închid pentru a deveni etanșe. Însă ciocurile au electroreceptori și mecanoreceptori care le permit să detecteze câmpurile electrice și mișcarea. Dar, deoarece mecanoreceptorii detectează orice mișcare, intră în joc și electroreceptorii, pentru a detecta organismele vii și comestibile de pe fundul apei” SURSA

MUZEUL GRIGORE ANTIPA: „#muzeulantipa vă propune un nou exponat excepțional din proiectul nostru intitulat #TOP100 al celor valoroase exponate! Ornitorhynchus anatinus (Shaw, 1799) – ornitorinc (parter, Bioregiunea Australiană, diorama „Australia”). Ornitorincul este o specie din rândul monotremelor, mamifere care depun ouă. Înfățișarea sa insolită, de mamifer cu labe palmate, cu coadă lată și cu un cioc amintind de cel al păsărilor, a făcut ca la început exemplarele trimise din Australia în Europa să fie luate drept falsuri. Ornitorincii ating 40-50 cm lungime și 0,7-2,4 kg, masculii fiind ceva mai mari decât femelele. Specie semi-acvatică, ornitorincul trăiește în râuri și pârâuri din Australia estică și insula Tasmania; își face galerii în maluri. Membrele sale scurte și groase, cu 5 degete, cu membrane interdigitale și gheare bine dezvoltate, au dispoziție laterală, iar poziţia corpului seamănă cu cea a reptilelor.

Ornitorincul ține ochii închiși sub apă și detectează prada prin pipăit și printr-un al 6-lea simț electrolocația. „Ciocul”, de fapt botul alungit sub formă de cioc de rață, acoperit cu piele moale și golașă, cu receptori nervoşi fini ce-i permit să perceapă câmpurile electrice provocate de crustacee mici, larve de insecte, viermi şi alte specii folosite ca hrană.

Între alte particularități, ornitorincul se remarcă și prin aceea că este printre puținele mamifere veninoase: la piciorul posterior are un pinten care, la masculi, este aflat în legătură cu o glandă ce secretă venin. Se pare că masculii se luptă între ei cu acești pinteni; ei servesc și la apărarea de prădători. Înțepătura pintenului de ornitorinc poate fi mortală pentru un câine, iar pentru om extrem de dureroasă.

Ornitorincii se reproduc în timpul verii australe, după o scurtă perioadă de hibernare, în lunile septembrie-noiembrie. După împerechere, partenerii se mai joacă un timp împreună, apoi se despart, masculul revenind la viața solitară din vizuină. Când ouăle trebuie depuse, femela sapă o groapă de 60-90 cm adâncime. Se începe cu o galerie în pantă, cu o lungime între 6 și 12 m. Materialele necesare construirii cuibului sunt transportate de femelă pe burtă cu ajutorul cozii. Ea blochează calea de acces cu unul sau mai multe „dopuri” de pământ, groase de 15-20 cm, pe care le bătătorește cu coada. Femela depune în „camera culcușului” două ouă, învelite cu blana smulsă de pe propriul corp, pe care le clocește încolăcindu-se în jurul lor. Puii golași și cu pleoape lipite eclozează după zece zile; ei se hrănesc cu laptele mamei care nu are mameloane – laptele se scurge prin porii pielii, iar puii îl ling direct de pe abdomenul mamei.

După circa patru luni, puii ies din galerie. Ornitorincii sunt maturi sexual la doi ani și trăiesc până la 17 ani. Prădătorii săi naturali sunt șerpii, varanii, crocodilii, unele păsări de pradă. Cercetări recente au arătat că blana ornitorincului strălucește în nuanțe de verde sub lumina ultravioletă (biofluorescență), fenomen foarte rar în rândul mamiferelor, dar întâlnit în cazul unor specii de reptile, pești și amfibieni.

În trecut, ornitorincii au fost vânați pentru blană; ei sunt afectați de poluare, de distrugerea habitatului, de captura în plase de pescuit și de unele boli fungice. La ora actuală specia este considerată „aproape periclitată” de către IUCN.” SURSA

N.R.: Ornitorincul – combinație de trăsături primitive și moderne, o fosilă vie care poartă cu ea urme ale evoluției de milioane de ani. Structura corpului său combină trăsături preluate de la păsări, reptile și mamifere. Ciocul, deși arată ca al unei rațe, este moale, flexibil și extrem de sensibil – un organ complex, adaptat perfect mediului acvatic. Picioarele palmate îl transformă într-un înotător agil, iar blana densă, impermeabilă, îl protejează de frig și umezeală. Fosilele descoperite arată că strămoșii săi existau încă din era dinozaurilor, ceea ce face din ornitorinc nu doar o curiozitate biologică, ci și o mărturie vie a trecutului îndepărtat al planetei.

Pentru australienii moderni, ornitorincul este un simbol de mândrie. Apare pe monede (1$ australian, 50 de cenți), sigle oficiale și în povești pentru copii. Este protejat prin lege și considerat o comoară națională – un ambasador al diversității biologice a Australiei.

ARHIVĂ: ASPRETELE: Fosilă vie, contemporană cu dinozaurii, a supraviețuit în România, singurul loc de pe planetă! OXXO NĂPÂRCA: Singura şopârlă fără picioare din România, confundată cu șerpii OXXO SCORPIONUL CARPATIC: Singurul scorpion din România – lungimea 45 mm & înțepătura similară cu a unei viespi

Posted by  |  14 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, UTILE | Lasă un comentariu

STARGATE DE ROMÂNIA: Porțile gigantice din Maramureș, sculptate în lemn, barieră magică între lumea de afară și intimitatea familiei. Unele, mai înalte de 15 metri!


INSIDER: „Stargate de România. Trecerea prin ele însemna transformare si purificare, pentru a intra pur, într-un univers aparte. Sunt porțile gigantice din Maramureș, monumente de lemn, unele mai înalte de 15 metri. Meșterii ciopleau timp de luni întregi în lemnul de stejar sau de brad, sculptând simboluri complexe care aveau rolul să „protejeze” familia de duhuri rele, boli sau ghinioane. Soarele, Luna, vița de vie, crucea, rozeta, fiecare element avea o semnificație precisă. Poarta devenea astfel un fel de talisman uriaș, o barieră magică între lumea de afară și intimitatea familiei. Iar dacă te întrebi de ce atât de înalte, răspunsul e simplu: cu cât mai sus, cu atât mai aproape de cer, mai aproape de protecția divină. Dincolo de simbolistică și superstiții, porțile erau și o vitrină financiară a familiei.

Maeștrii care le-au construit erau artiști adevărați, iar porțile lor sunt acum obiective turistice admirate în toată lumea. A devenit patrimoniu cultural mondial. Astăzi, când vezi aceste porți gigantice, te întrebi dacă bărbații de atunci nu aveau un pic dreptate. Într-o lume în care totul e temporar și de unică folosință, ei au construit ceva care să dureze secole. Au sculptat în lemn nu doar frumusețe, ci și un mesaj clar: „Aici trăiește o familie binecuvântată”. Străinii se opresc fascinați în fața porților maramureșene, admiră fără să priceapă motivele incizate pe stâlpi, fac fotografii, filmează,
dar câți dintre ei… cunosc adevărata poveste…un CODEX , din vremuri tare de demult …
Construite în general pe trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindreluit, porțile au fost com­parate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor, într-un Univers aparte. Maramureșul a fost, la un moment dat, o enclavă imperială unică, populată cu țărani de viță nobilă. Porțile cu stâlpi sculptați și șindrilă sunt relicva unei organizări sociale care a funcționat până in secolul al XX-lea, gratie tradițiilor împământenite și a conser­vatorismului funciar. Nicăieri în Europa scenariul nu s-a mai repetat.
„Atașamentul localnicilor față de aceste valoroase construcții, cu atât de profunde rădăcini în tradițiile de cultură și artă, cât și în istoria social-politică a Maramureșului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodarii după porți. Fiecare familie cu universul său. Până și azi, când întrebi de vreun sătean de-al lor, oamenii bătrâni îți indică «poarta» de la casa unde locuiește acela, formularea semnificând cinstirea si respectul, pe care i le acordă”.
Construcția, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul porții suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credințe profunde (cu conotații mi­ti­ce). Astfel, tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu lună plină – pentru a îndepărta din jurul gospodărie orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dul­ce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii si a casei, pe stâlpi se incizau figuri antro­pomorfe, protectoare. Motivele sculptate aveau substraturi magice, însă decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variațiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar, apoi pomul vieții („simbolul vieții fără de moarte și al rodniciei nesfârșite ”), motivul șarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul s.a.m.d. Soarele este un alt simbol care se regăsește pe aceste porți și care reprezintă energia. Unul dintre cele mai bogate elemente regăsite pe porțile maramureșene este funia, fiind răsucită în două și despre care istoricii afirmă că este simbolul binelui și răului, dar și viața și moartea. Colacul reprezintă fața umană, omul. Pentru țăranul maramureșean, trecerea pe sub hăizașul porții devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul casnic al gospodăriei și familiei. În toate culturile tradiționale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puțin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafață ori structurală, fizică sau virtuală). Porțile maramureșene, cu mesajele lor extraordinare, pline de sensuri încifrate în simboluri, puse chiar la intrare pe „moșie” in văzul tuturor, prieteni si neprieteni, coroborate cu simbolurile țesăturilor și portului popular, semnificațiile horelor, la care neapărat adăugate poveștile, basmele si legendele orale, toate transmise din tata in fiu, mama – fiica, alcătuiesc CAPODOPERELE acestor locuri, acestui neam binecuvântat de zei! O uriașă, ancestrală bibliotecă veșnică, nepieritoare!” SURSA

ARHIVĂ: SIMBOLURI ROMÂNEȘTI: „Rădăcinile neamului sunt bine întipărite în matricea genetică a fiecăruia”

Posted by  |  11 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

BICICLETA TRABANT: Premieră la „Întâlnirea Trabantiștilor Covasna”


INSIDER: „Premieră la Întâlnirea Trabantiștilor Covasna: un bici -Trabant! Mă numesc Gavrilă Florin și sunt din Târgoviște și special pentru această întâlnire am realizat acest proiect – 4 aripi de Trabant, 2 de față & 2 de spate și un scuter adaptat cu pedale.” SURSA

INSIDER 2: Trabantiștii sunt prieteni vechi ai orașului Covasna, vin aici an de an, de 16 ani deja. Localnicii și turiștii îi salută în timpul paradei și apoi se adună în jurul mașinilor oprite în centru. Fotografiile sunt de ieri, după paradă. Se poate vedea ce înseamnă pasiunea: mașinile sunt atât de îngrijite „Trabantiștii” sunt veniți din toată țara, mulți însoțiți de familii. Pentru că Valea Zânelor și Covasna sunt locuri superbe, în care merită să vii. Retromobile Club organizeză acest frumos eveniment, cu sprijinul Primăriei Covasna.” SURSA

ARHIVĂ: TRABI TUNING: „Veta! Mi-ai stricat chiuveta!” OXXO TRABANT FUN CLUB: Bucșă din Cars e originar din Romania, de pe lângă Pitești

Posted by  |  11 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

DANSÂND CU DELFINII: „Omul Cu Branhii”, zi norocoasă în Marea Neagră


INSIDER: „Astăzi a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute vreodată în Marea Neagră. De obicei, delfinii nu se apropie de mine atunci când sunt în apă, iar dacă o fac, se retrag rapid după ce mă văd. Dar astăzi… a fost cu totul altceva. Un delfin a trecut la doar un metru de mine. Am rămas uimit și extrem de bucuros. Credeam că l-am pierdut după ce a dispărut în adâncuri, însă, câteva minute mai târziu, a revenit. Și nu doar că a revenit… dar a rămas lângă mine mai bine de o oră. A trecut de zeci de ori pe lângă mine, privindu-mă direct în ochi la fiecare apropiere, de parcă voia să îmi transmită ceva. Cea mai neașteptată reacție a fost atunci când am coborât pentru prima oară la fund ca să-l filmez mai de aproape, s-a oprit, m-a privit și și-a mișcat capul rapid într-un gest ce părea uimire, ca și cum ar fi zis: Hei, și tu poți să vii aici jos? După 30-40 de minute, și-a adus și un prieten. În prezența lor nu știam cum să reacționez: să mă joc, să mă retrag sau să stau pe loc, temându-mă să nu creadă că le invadez teritoriul ori că vreau să le fur mâncarea. Am rămas cât de aproape am putut de stabilopozi. După aproximativ o oră am decis să mă retrag spre interiorul digului de Nord. Credeam că ne-am luat rămas bun… dar după doar cinci minute m-au găsit din nou și dansul nostru subacvatic a continuat. Era ca și cum îmi spuneau ceva ce doar în limbajul lor se putea înțelege. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Iar norocul meu a fost că aveam camera video cu mine. În curând, voi posta filmarea acestei întâlniri magice. #mareaneagra #delfini #delfinimareaneagra” SURSA

N.R.: „OMUL CU BRANHII” (20 de ani de experiență în peste 1000 de scufundări): „Moştenirea Pasiunii pentru Marea Neagră: Inspirat de Tatăl Meu, Pescar și lubitor de Natură – O Călătorie în Imagini și Filmări, Sute de Zile Petrecute pe Mare, Transpuse într-un Tribut Unic adus Mării Negre!!!

Pentru Mine, Marea Neagră Nu Este Doar O Mare, Ci Un Loc Unde Mă Regăsesc. Aici Am Trăit Unele Dintre Cele Mai Frumoase Momente Ale Vieții Mele: De La Scufundări în Larg, La Pescuit Subacvatic Și La Seri Petrecute Gătind Peştele Proaspăt Prins. Am Descoperit Specii Uimitoare, De La Calcani Grațioși Care Se Camuflează Perfect Pe Fundul Mării, Până La Bancuri De Pești Colorați Care Dansează În Ritmul Curenților. Când Spui „Marea Neagră”, Mulți O Asociază Cu Imagini Ale Unor Ape Tulburi, Plaje Aglomerate Sau, Poate, Cu O Mare Pe Care O Cred Lipsită De Viaţă. Pentru Mulţi, Această Mare Este Un Loc Obişnuit, Banal Chiar, O Destinație De Vacanță Fără Prea Mult Farmec. Dar Pentru Mine, Marea Neagră Este O Sursă Inepuizabilă De Fascinație, O Lume Ascunsă Care Pulsează De Viaţă, Culori Și Povești Nespuse. Marea Neagră În Inima Mea: O Moștenire De Familie Transformată în În Pasiune.” SURSA„

ARHIVĂ: DELFINARIU 45 ANI: Ni-Ni & Chen-Chen, veniți din China. Vii sau de pluș? Nici delfini nu mai avem! OXXO FALEZA CONSTANȚA: Zece tablouri semnate de Nicolae Grigorescu pot fi admirate în adâncul mării, lângă Cazinou, în timpul unor sesiuni de scufundare OXXO LA MULȚI ANI, CONSTANȚA!: Cazinoul redat posterității după cinci ani de restaurare și bricul Mircea plutind în port OXXO MAREA NEAGRĂ: Cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Acoperă Lacul Pontic unde a început agricultura in Europa?

Posted by  |  10 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, TURISM, UTILE | Lasă un comentariu

ROȘIORI DE VEDE: Tren cu blindate Husky VMMD din Africa de Sud, pentru detectarea minelor & curățare a rutelor


INSIDER: „Gara Roșiori de Vede – tren care transportă vehicule Husky Vehicle Mounted Mine Detector (VMMD), un sistem de detectare a minelor și de curățare a rutelor. Vehicul MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) configurabil, conceput pentru curățarea rutelor și deminare, în special pentru detectarea și eliminarea minelor terestre și a dispozitivelor explozive improvizate (IED-uri).

Origine și Producție: Dezvoltat în Africa de Sud în anii 1970, este fabricat de DCD Protected Mobility din Africa de Sud şi de Critical Solutions International din SUA. Utilizare: A fost folosit de forţele armate din diverse țări, inclusiv Africa de Sud, Canada, SUA, Marea Britanie, Franța și Australia.

Caracteristici tehnice: Motor: Mercedes Benz OM 906 LA 6.4L, șase cilindri, turbo diesel; Transmisie: Allison 2500 SP, automată, cu 5 viteze; Viteză maximă: 72 km/h; Greutate operațională: 8.350 kg; Autonomie: 400 km (200 km cu remorcă de detonare a minelor MDT). Dimensiuni: Lungime: 7,34 m, Lăţime: 2,53 m, Înălțime: 3,54 m.

Este echipat cu tehnologii avansate pentru detectarea explozibililor, cum ar fi detectoare de metale cu sensibilitate ridicată, radar cu penetrare în sol (GPR) şi/sau senzori termici. brațe robotice în versiunile mai noi (cum ar fi Husky 2G), suflantă Cyclone, Sistem de cameră OWL 360°.

Designul său blindat permite vehiculului să reziste la daunele provocate de explozii, asigurând siguranța operatorului. Cabină dotată cu geamuri antiglonț și trapă de acces pe acoperiş. Capabil să opereze în diverse tipuri de terenuri și să ofere o capacitate de detectare fiabilă în medii periculoase. Există mai multe variante, inclusiv cele cu un singur operator (Husky Mk III) sau cu doi operatori (Husky 2G).”

N.R.: Roşiori de Vede, municipiu în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în Câmpia Română la 100 km de București, la 100 Km de Craiova și tot la 100 Km de Piteşti şi Târgovişte.

Oraşul este construit deasupra fundației unui castru roman care făcea parte din Limes Transalutanus (secolul III e.n.). precum și a vestitei cetăți daco-romană Arcinna (cunoscută și sub numele de Artinna). În anul 1385, conform unor documente, orașul era cunoscut sub numele de Russenart sau Ruşii de Vede.” SURSA

Posted by  |  10 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, FACEBOOK, TIMP LIBER, UTILE | Lasă un comentariu

DUPĂ 520 DE ANI: Gioconda, hostess la Red Bull & Da Vinci, „oale și ulcele”


INSIDER: „Gioconda angajată pe post de hostess, ispitește clienții cu Red Bull.

N.R.: Gioconda (în italiană La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare și un surâs abia schiţat. Mona este prescurtarea cuvântului Madonna (Doamna). Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturi și cea mai reprodusă, în prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris fiind atracţia principală pentru vizitatori.

Este vorba despre o pictură în ulei pe lemn de plop, cu dimensiunile de 77 x 53 cm, a căror împărţire dă 1,452, rezultat ce trimite la anul naşterii autorului Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci, Italia- d. 2 mai 1519, Amboise, Franța).

Istoria tabloului este plină de peripeții. Leonardo era foarte ataşat de el și îl purta totdeauna cu sine în călătorii, inclusiv atunci când regele Francisc II-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluția Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt și arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat și Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa. După ce a fost expus în principalele orașe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. În prezent se află protejat sub o sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York şi Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo şi Moscova.

În epoca modernă, artiştii avangardişti au utilizat des motivul acestei picturi, realizând chiar variaţii caricaturale ale acesteia. Printre cele mai notabile este cea suprarealistă a lui Salvador Dalí, intitulată Autoportret ca Mona Lisa, care a adăugat mustăți chipului femeii. La Muzeul Prado a fost descoperită o copie a acestei picturi. Conform experților, acest tablou a fost pictat tot în secolul al XVI-lea de unul din discipolii lui Leonardo da Vinci.

ARHIVĂ: EXPOZIŢIE: „Doamne, Scaraoschi, arăţi ca dracu’!” Red Bull îţi dă aripi. Definitiv? OXXO BUCUREȘTI MALL: Tablouri premiate la Can Art&Design Festival, primul concurs din România care inspiră comunitatea către refolosirea dozelor din aluminiu OXXO CURAJ ŞI GRAVITAŢIE: Red Bull îţi dă aripi, dar nu îţi plăteşte spitalizarea!

Posted by  |  7 august 2025 | Categories: ALTĂ DISTRACŢIE, TIMP LIBER, UTILE | 2 comentarii