INSIDER: „Azi m-am dus să îmi fac o fișă medicală pentru permisul auto. Frate, am zis că m-au confundat cu Prunariu, mă trimit în spațiu. Trei ore prin toate cabinetele medicale posibile, am rezolvat labirinturi, am urmărit libelule, am împuscat rațe, am căutat furnici…brusc, așa, la prima oră, luată din somn, pe nemâncate, îmi venea să îi iau pe toți la palme.
Cum te prindeau, cum începeau grăbiți: dacă am avut vreun accident, dacă am fost internată în spital, dacă am împins vreo babă pe scări, dacă am mâncat semințe și am scuipat cojile pe jos, dacă am băgat paie în fundul bondarilor… breeee… vă rog eu, dați-mi drumu’ de aici să pot să beau și eu o cafea liniștită, să mă trezesc un pic, altă treabă n-aveți decât să chinuiți oamenii de la prima oră a săptămânii?
Primul m-a încolțit psihiatrul, așa era traseul, nu că eu nu aș fi avut vreo privire mai specială, mai ales că tocmai mă cheliseră de vreo câteva sute de lei, in primele 5 minute, înainte de orice.
Nene, psihiatrii sunt de departe țicniții regnului medical, e pentru a suta oară când mi se demonstrează asta. I se zbătea continuu un ochi, își țuguia gura spasmodic, măna era încordată, abia scria cifra 1 sau 9, apăsa în pix mai să rupă hârtia, îi certa pe toți că nu completaseră fișa sau nu scriseseră bine vreo rubrică… ce să mai, om care lucrează o viață întreagă numai cu „glumeți”.
Ei și, că să nu vă mai povestesc și despre doamna de la interne, o matahală care scria cu mânuși, avea pe față mască, vizieră, respira greu si transpira abundent, de ziceai că gata, asta deja e în capsula spațială, să nu vă mai povestesc nici despre bomba sexi de la oftalmologie, o brunetă planturoasă care mă întreba ce scrie pe ultimul rând într-un întuneric de îl tăiai cu cuțitul, „aprinde, Pisi, lumina, că mi-am lăsat farurile în mașină, nu vezi că ne băgăm degetele în ochi, vrei să îți citesc poezii pe bezna asta?”, nu vă mai povestesc de nimeni și trec direct la laboratorul de recoltare sânge.
– Vă e frică de ac?
– Ce frică de ac, doamnă, am făcut zeci de polidine, cu ace de-alea de marochinărie, de pe vremuri, de auzeam cum pârâia carnea când venea tanti Orășel in creierii nopții si incepea sa zdrăngăne cutiuța aia de metal de ziceai că trece personalul de Piatra-Olt prin apartament. Bașca 3 copii, toți 3 la bisturiu, mai stăm de alinturi de-astea cu aculețe cu dimensiuni de microni?
– Vă întreb pentru că vin bărbați cât ușa, cu 3 rânduri de ceafă, unii tatuați și-n nas, care leșină când bag acul în venă.
Rezolvăm noi cu recoltarea, îmi lipește un plăsturel cât un bob de mazăre si mă trimite cu fișa la următorul cabinet.
Și cum stau eu la rănd, văd că plăsturelul era îmbibat și o șuviță de sânge începuse să curgă pe mână în jos. Ma mănâncă sa desfac plăsturelul, găsesc sub el o gâlmă albăstruie cât o nucă si când dau să o apăs, începe dansul.
Mă umplu toată de sânge, in jurul meu se face loc, domnii se lipesc instinctiv de ziduri și incep să se prelingă cu ochii scoși din orbite, de parcă veneam de pe front, cei de la recepție sar grăbiți și mă bagă în cabinetul de recoltări, fix peste un domn cu 3 rânduri de ceafă, cu tricoul alb mulat pe burta pe care scria cu argintiu, elegant, Versace, cu o ancoră tatuată pe un biceps umflat cam la dimensiunile taliei mele.
Până să mă curețe asistenta, să îmi pună o compresă rece și să îmi lipească un abțibild nou, războinicul dormea deja pe scaun cu capul într-o parte, visa cum se luptă el cu o discotecă întreagă. Asistenta îl vede, își dă ochii peste cap, apasă pe o pedală de la scaun, il dă pe invincibil cu zgaidele-n sus și cu capul in jos ca să îi vină sângele înapoi în cap si să-l trezească din visare si, când viteazul nostru deschide ochii, alb ca varul, îi spune languros: „Bună dimineața, iubire, ești bine, să-ți iau niște sânge?
Hahahaaaaa… stăm bine, tovarăși, nu vă fie frică, dacă avem rețea la internet pe front, ii rup bombardierii noștri la Fortnite pe dușmani. Aaa… și berea să fie rece, dacă tot nu mai avem nici fotbal. Nu ne lăsăm până nu înfrângem!” SURSA
