SĂLAJ, ABSURDISTAN: Subprefectul județului moare la un eveniment pentru gestionarea deșeurilor. Vântul dărâmă terasa peste participanți!
INSIDER: „Subprefectul județului Sălaj, dl. Virgil Ţucaş, a decedat astăzi, ucis de o construcție care s-a prăbușit peste el. Era prezent la un eveniment legat de gestionarea deșeurilor în județul Sălaj, alături de oficiali ai județului, primari, alte persoane interesate.
Locul ales pentru desfășurarea evenimentului a fost o construcție cu structură de lemn și acoperiș din țiglă care nu a rezistat din cauza vântului puternic și s-a prăbușit peste cei aflați pe terasă. Mai mulți participanți au fost răniți, dar cel mai grav lucru este că unul aceștia a murit.
Am scris de foarte multe ori despre indolența și superficialitatea care domnește în domeniul construcțiilor, în aproape toate etapele care însoțesc ridicarea unui edificiu, de la proiectare până la darea în folosință. Avem o legislație destul de precisă, avem specialiști care pot să proiecteze și să asigure execuția, avem instituțiile de reglementare și control, avem funcționarii. Și totuși, avem poduri cărora li se rup stâlpii după șase luni de la darea în folosință și foișoare care se prăbușesc peste oameni și îi ucid.
De ce?” SURSA
ARHIVĂ: LUȚCA, JUDEȚUL NEAMȚ: Podul de piatră a capitulat la 7 luni după reparația capitală. Nu în iureșul războiului se prăvălesc toate, ci al hoției nepedepsite, al lăcomiei iresponsabile! *** CĂDERE & DECĂDERE: Acoperișul românesc dintre artă și meserie ajuns între marketing și mântuială în mai puțin de o sută de ani!
COMENTEZI?