PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

TURISM

LEPENSKI VIR, SERBIA: Sat mezolitic transformat în muzeu – vechi de aproape 11.000 de ani, situl adăposteşte sculpturi misterioase cu trăsături umane şi buze de pește!


INSIDER 1: „Dacă străbați zona Cazanelor, vei vedea pe malul sârbesc o construcție albă, din metal și sticlă, ce pare agățată cumva de malul înalt, vizavi de vârful Trescovăț. Este Lepenski Vir, un muzeu ce adăpostește un sat mezolitic descoperit în 1960. Vechii locuitori ai Europei și-au construit aici un sat acum aproape 11.000 de ani, iar în colibele lor s-au găsit sculpturi misterioase cu trăsături umane și buze de pește, dar și multe alte obiecte. Un loc foarte interesant și foarte frumos pus în valoare, așa că nu îl ratați dacă petreceți puțin timp prin zonă.” SURSA

INSEDER 2: „Așezarea Lepenski – Vir (Serbia) versus Schela Cladovei (România) din Clisura Dunării. Ca într-o oglindă stau cele două maluri ale marelui fluviu european Dunărea, cel sârbesc (fost iugoslav) și cel românesc. Tot așa – ca într-o oglindă – sunt și așezările umane stabile cele mai vechi din Europa, de peste 9000 de ani: pe malul românesc Schela Cladovei, iar pe cel sârbesc Lepenski – Vir. Lucrările la marele baraj hidroenergetic de la Porțile de Fier 1 cereau de grabă cercetarea aprofundată din punct de vedere arheologic a zonelor ce deveneau inundabile pe ambele maluri fluviale. În anul 1964 acestea demarau pe malul românesc, iar în anul 1965, în Iugoslavia de atunci s-a decis explorarea unei terase joase a Dunării, de lângă Lepenski Vir, localitate aflată pe malul sârbesc, în zona Djerdap – Porţile de Fier. Arheologii, conduşi de academicianul Dragoslav Srejovic (1931-1996), au găsit aici o mică aşezare datând din neolitic. La început, s-a crezut că obiectele aveau valoare de mică importanță, fiind vorba doar de descoperiri întâmplătoare sau de sate din timpul Imperiului Roman.

Pentru că siturile urmau să fie inundate de Dunăre și nu mai exista posibilitatea de a fi accesate, s-a hotărât ca ele să fie totuși cercetate mai amănunțit. Nimeni nu se aştepta ca această localitate – ca și în cazul Schelei Cladovei – situată într-o zonă foarte greu accesibilă, să fie leagănul uneia dintre cele mai complexe şi mai strălucite culturi preistorice. Acest fapt a devenit evident în anul 1967, când aici au fost găsite case temeinic construite, morminte în care se aflau dovezi ale unor ritualuri de înmormântare mai puţin obişnuite, o bogăție de unelte foarte precis făcute din piatră, os şi corn, diverse bijuterii, plăcuţe cu diferite semne asemănătoare literelor şi sculpturi monumentale din piatră. Baza locuinţelor era de formă trapezoidală. Această formă a fost inspirată probabil de stânca aflată pe malul opus al Dunării, pe teritoriul românesc. Este posibil ca această stâncă să ocupe o poziţie importantă într-un cult practicat de populaţiile care locuiau în vremea paleoliticului superior la Lepenski Vir.

„Pe malul românesc, faţă în faţă cu localitatea Lepenski Vir, există Vârful Trescăvăţ. Se spune că era un cult al localnicilor din această localitate. Dimineaţa, când soarele răsărea pe malul românesc, prima dată era luminat acest vârf. Era, practic, un sanctuar de rugăciune pentru localnicii de acolo”, ne spune Adrian Mandache, ghid. Acest sit atât de original şi de enigmatic, dar şi celelalte opt descoperite pe țărmul Dunării (cinci în România: Veterani-Terasă, Icoana, Răzvrata, Ostrovul Banului şi Schela Cladovei, şi patru în Serbia: Lepenski Vir, Vlasac, Hajducka Vodenica și Padina) dovedesc că Lepenski Vir trebuie considerat centrul unei culturi specifice şi îndelungate, numite astăzi „Cultura Lepenski Vir”. Descendenţi ai unei vechi civilizatii europene datând din Paleolitic, întemeietorii acestei culturi au trăit în grotele din zona Porţilor de Fier de la sfârşitul epocii glaciare (cca. 20.000 î.Hr.), până în jurul anului 7 000 î.Hr., atunci când clima s-a încălzit considerabil. Schimbarea climatică a făcut posibil traiul în aer liber, dezvoltarea unor localități permanente, dar și posibilitatea de migrație, în căutarea vânatului, a viitoarelor animale domestice, sau a unor alte terenuri mai fertile pentru agricultură. Primul apărător al ideii că semnele zgrafiate descoperite în localităţile dunărene reprezinta cea mai veche scriere a fost Marija Gimbutas (1921-1994), una dintre cele mai reprezentative figuri ale arheologiei secolului al XX-lea şi profesor la Universitatea Harvard. Tot mai des vehiculată în ultima vreme, expresia „scriere veche europeană” îi aparţine. Datorită ei şi lui Harald Harman, teoria că la Dunăre ar fi apărut pre-scrierea s-a impus la nivel internaţional. Sir Mortimer Wheeler (1890-1976), unul dintre cei mai importanţi arheologi britanici, a afirmat că „Lepenski Vir este unul dintre puţinele situri arheologice din lume la care epitetul unic se poate aplica cu legitimitate”, întrucât semnele descoperite aici reprezintă „invenţia originală a unor oameni pe care nu vom şti niciodată cum îi cheamă”. Pentru paleolingvistul iugoslav Radivoje Pesic, profesor la Universitățile din Belgrad şi din Roma, scrierea descoperită în zona Dunării a fost liniară şi nu pictografică. În lucrarea sa „Vincansko Pismo” („Scrierea de la Vinca”), profesorul a sistematizat semnele descoperite şi a ajuns la concluzia că există 57 de litere. Din aceste 57 de litere, a scos 26 şi a demonstrat că sunt identice cu cele ale alfabetului etrusc.

Situl aheologic Lepenski Vir, aflat foarte aproape de malul Dunării, este situat la 15 km de Donji Milanovac și se constituie într-una dintre cele mai importante descoperiri de acest fel din Serbia. Cultura sa este veche de aproximativ 8000 de ani și a reprezentat o mare necunoscută pentru arheologi. Lepenski Vir este unul dintre cele mai mari și mai importante situri arheologice aparținând mezoliticului și neoliticului european și chiar mondial. Este situat pe partea dreaptă a Dunării, în clisura numită Djerdap (Porțile de Fier). Această localitate, numită așa după vârtejul Dunării a fost centrul uneia dintre cele ai importante și mai complexe culturi din preistorie. Dar numele de Djerdap (Porțile de Fier; Vârtejul lor; Tornada – Uraganul) este destul de apropiat de numele de „Djed”, ca ritual de ridicare și fixare a „Stâlpului Djed” de către faraon în vechiul Egipt (Vechea Religie Pământeană Primordială a Geților de Aur primordiali). Dacă stâlpul Djed s-a dovedit a fi de fapt Stâlpul Get, atunci Djerdap, poate fi și Get-ap-ii (geții de la apă; ap-su; semnul lui „G” fiind unul francmasonic, ca un „covrig cu cârlig” al apocalipsului). „Porțile de Fier” ale Dunării, ca și „Porțile de Fier” ale Transilvaniei numesc de fapt cele două „judecăți” care vor veni la sfârșitul timpului pentru cei născuți în materie și cu sânge feros. Proprietatea acestuia de a fi magnetic și de a face „pasul la histerezis” („istru – este – zis”) va conduce la ruperea formelor corpurilor vechi. Posturile religioase se țineau pentru a fi anemic și a nu avea un conținut ridicat de fier în sânge. „Ochiul care vede tot” poate „citi” magnetic cât de mult am respectat regulile de viață în materie – sau nu – și poate acționa în consecință, la ruperea formelor. De aceea trec foarte puțini oameni de această încercare periodică, iar toți suntem tarați cu acest „păcat originar”. Din preistorie când în morminte se punea ocru roșu, din peșteri unde se picta mult cu roșu, de la ceramica roșie sau purpura regală, simbolul era „prețul sângelui” cu care ne-am născut și pe care îl vom plăti la un moment dat, când legile fizicii cunoscute se vor da peste cap, iar lumea noastră se va sfârși, făcând loc la o nouă lume, cu noile sale specii (zona Nodului). „Porțile de Fier” sunt zonele „fierbinți”, strâmte și învolburate unde vor avea loc judecățile celor cu fier în sânge, iar puțini vor trece de aceste Porți Djerdap (Get-ap).

În timpul săpăturilor, la Lepenski – Vir au fost descoperite succesiv șapte așezări și obiecte atât de uz casnic, cât și sacre. Așezările au fost construite în perioada 6500-5500 î.Hr. Dintre acestea se evidențiază chipurile de piatră ale unor așa ziși idoli. Expresia facială a acestora este una de groază, de uimire totală în fața unor fenomene cărora nu le pot face față sau nu și le pot explicita. Acesta este mesajul „mut” venit de peste milenii și transmis de acei oameni ce au cunoscut groaza, ca și în cazul statuilor din Insula Paștelui care aveau pe cap o pălărioară roșie (symbol cunoscut) și priveau serios și crunt către cer sau către linia orizontului de unde putea veni pericolul. „Citiți” ce spun aceste chipuri de piatră și veți înțelege de ce este omul de mii de ani o ființă religioasă. Dacă în cazul sitului de la Lepenski – Vir (Serbia), acesta a avut parte de o protejare specială și punere în valoare turistică deosebită, situl românesc de la Schela Cladovei încă este învăluit în mister, iar descoperirile de aici sunt prezente doar în colecțiile Muzeului Porților de Fier. Poate vom deveni și noi mai îndrăzneți, ca vecinii noștri sârbi și bulgari, și ne vom prezenta descoperirile cu mai multă lumină și publicitate. Să se vadă! Să se știe!” SURSA

N.R. 1: „În regiunea Porților de Fier atât pe malul sârbesc, la Lepenski Vir, cât şi pe cel românesc, la Schela Cladovei) au fost descoperite într-adevăr sute de schelete umane datând din Epoca Mezoliticului şi Neoliticului cu o sănătatea dentară excelentă, având o rată extrem de scăzută de carii dentare. Acest lucru se datora dietei lor, bazată masiv pe pește şi carne, fără carbohidrați rafinați sau zaharuri (care au apărut abia odată cu agricultura intensivă din Neoliticul târziu). Legeda spune că la toate cele 200 de schelete găsite s-au găsit lipsă doar 2 dinți. Totuşi, dinții lor prezentau o abraziune (uzură) extrem de severă din cauza hranei dure şi a folosirii dinţilor ca unelte. Pe măsură ce situl a trecut în perioada Neoliticului şi au apărut cerealele cultivate, incidența cariilor a crescut vizibil.”

N.R. 2: „Poziția neobişnuită a corpului: Scheletul din imagine (identificat în documentația arheologică ca Mormântul 69) este aşezat în poziția specifică culturii Lepenski Vir – întins pe spate, dar cu picioarele încrucişate în ceea ce antropologii numesc poziția „turcească” sau „,de fluture”. O ritualică izbitoare a multor morminte de aici este prezenţa unor pietre grele sau a unor bolovani poziționați direct deasupra capului sau a membrelor defunctului, având probabil rol simbolic sau spiritual legat de viața de apoi ori de fixarea simbolică a celui decedat. Îngropați în interiorul caselor: Oamenii din Lepenski Vir îşi îngropau adesea morții direct sub podeaua locuințelor lor caracteristice de formă trapezoidală, în apropierea vetrei de foc, reflectând o legătură ancestrală profundă între spațiul domestic şi cel sacru.”

N.R. 3: „Există și un fenomen arheoastronic fascinant! Vizavi de celebrul sit arheologic preistoric Lepenski Vir (situat pe malul sârbesc al Dunării), se înalţă pe malul românesc Vârful Trescovăţ (679 m /755 m în funcție de măsurători), un neck vulcanic cu o formă trapezoidală unică. Un neck vulcanic (sau necrov) este un stâlp sau un corp cilindric de rocă dură format prin solidificarea magmei în interiorul coşului unui vulcan. Acest masiv muntos din Munții Almăjului nu este doar un punct de belvedere spectaculos, ci a funcţionat ca un veritabil „calendar solar” astronomic pentru civilizația mezolitica de la Lepenski Vir.

Cum funcționează fenomenul ,,dublului răsărit”? – Fenomenul spectaculos constă în faptul că, privit din unghiul aşezării Lepenski Vir, soarele pare că răsare de două ori în aceeaşi dimineaţă. 1.Primul răsărit: Soarele apare inițial în stânga crestelor stâncoase sau pe marginea vârfului. 2.Dispariţia: Pe măsură ce urcă, lumina sa este temporar blocată de proeminența masivă a stâncii trapezoidale a Trescovățului. 3.Al doilea răsărit: După câteva minute, soarele depăşeşte complet obstacolul stâncii și apare din nou deasupra vârfului, luminând definitiv valea.

Legătura cu echinocțiul şi solstiţiul – Cercetătorii şi astronomii care au studiat situl au demonstrat că alinierea caselor trapezoidale din Lepenski Vir nu a fost întâmplătoare. Forma clădirilor preistorice copiază fidel forma geometrică a Vârfului Trescovăt. La Echinocţiu: Unghiul de incidență al razelor solare face ca acest dublu răsărit să se proiecteze geometric perfect în raport cu axa aşezării, marcând cu precizie începutul primăverii şi al toamnei. La Solstițiul de vară: Soarele răsare exact în dreptul celei mai înalte muchii a Trescovăţului.

Și în România, un fenomen vizual similar (dublul răsărit cauzat de relief) mai poate fi observat pe timpul verii şi în localitatea Rimetea din judeţul Alba, datorită masivului Piatra Secuiului.”


BIG BOY 4014: Cea mai mare & puternică locomotivă cu abur din lume, cu o lungime de 40 metri şi o greutate de 540 tone – construită în 1941 şi expusă într-un târg 51 de ani – a traversat America la 150 de ani de la finalizarea căii ferate transcontinentale americane


INSIDER: „🚂 Timp de 51 de ani, una dintre cele mai impresionante locomotive construite vreodată nu a mai mers nicăieri. Stătea pe loc, expusă într-un târg din California. Se numește Big Boy No. 4014 și este una dintre acele mașinării care par desprinse dintr-o altă epocă.
Construită în 1941 de Union Pacific, locomotiva avea o misiune serioasă: să transporte trenuri de marfă grele peste munții Wasatch din Utah. Are aproximativ 133 de picioare lungime, adică peste 40 de metri, și cântărește aproape 1,2 milioane de livre, în jur de 540 de tone. Au fost construite doar 25 de locomotive Big Boy. Astăzi mai există opt. Iar dintre toate, 4014 este singura care funcționează din nou.
În decembrie 1961, după mai bine de un milion de mile parcurse, 4014 a fost retrasă din serviciu. A ajuns la RailGiants Train Museum din Pomona, California, unde a rămas expusă timp de mai bine de cinci decenii.

Apoi, în 2013, s-a întâmplat ceva aproape incredibil. Union Pacific a recuperat locomotiva și a transportat-o la Cheyenne, Wyoming. Acolo a început un proiect uriaș de restaurare. Nu era vorba doar despre a o face să arate din nou bine. Scopul era să o facă să funcționeze. După ani de muncă, Big Boy 4014 a revenit pe șine în 2019, la timp pentru aniversarea de 150 de ani a finalizării căii ferate transcontinentale americane.

Și povestea nu s-a terminat acolo.
În 2026, Big Boy a făcut primul său tur feroviar de coastă la coastă, traversând 14 state. Iar în anumite porțiuni a mers efectiv pe propriul abur, fără ca locomotivele diesel aflate în tren să-i asigure tracțiunea. Union Pacific spune că Big Boy a furnizat aproape toată forța de tracțiune în timpul turului. Milioane de oameni au ieșit să o vadă trecând. Și cum să nu?

Imaginează-ți: o locomotivă construită în 1941, care a stat mai bine de 50 de ani nemișcată, este restaurată cu grijă și, după toate aceste decenii, începe din nou să traverseze America.

Pentru mine, asta nu este doar o poveste despre o locomotivă.
Este despre lucrurile pe care oamenii le consideră uneori depășite și le lasă în urmă.
Unele dispar.
Altele așteaptă.
Iar unele primesc, după zeci de ani, încă o șansă.
Big Boy 4014 nu s-a întors pentru că timpul s-a oprit. S-a întors pentru că cineva a crezut că merită să pornească din nou.

🚂❤️ Unele mașinării nu sunt doar construite pentru a funcționa, ci pentru a rămâne în memoria oamenilor. Big Boy 4014 este dovada că, uneori, ceea ce pare uitat poate primi o nouă viață. După 51 de ani de liniște, a revenit pe șine și a continuat să impresioneze generații întregi. Timpul poate opri o locomotivă, dar nu poate opri o poveste care încă merită spusă.” SURSA

N.R.: „Evenimentul istoric – Turneul Golden Spike) a avut loc în mai 2019. Locomotiva a plecat din Cheyenne, Wyoming, şi a ajuns la destinaţia principală în Ogden, Utah, unde pe 9-10 mai 2019 s-a celebrat împlinirea a exact 150 de ani de la baterea „pironului de aur” care a unit coastele Americii în anul 1869.”

Cea mai renumită şi cea mai mare locomotivă cu abur folosită pe scară largă din lume este Union Pacific Big Boy, o piesă de o inovație extraordinară. Are o lungime de aproximativ 40 de metri (împreună cu tenderul) și cântăreşte în jur de 548 de tone (încărcată complet), fiind mai grea decât un avion Jumbo Jet.

Putere: Dezvolta peste 6.000 de cai putere şi o forţă de tracțiune imensă. Configurație: Acest model este singurul care foloseşte aranjamentul de tip 4-8-8-4 (patru roți de ghidaj în faţă, două seturi articulate de câte opt roți motrice uriase şi patru roți în spate sub cabină), având şasiul articulat. Structura sa este articulată (cu balama”) pentru a-i permite să poată aborda curbele strânse de pe munții din SUA, în ciuda lungimii sale colosale.

Scopul inițial: Construită în noiembrie 1941 de American Locomotive Company (ALCO), a fost proiectată special pentru a tracta trenuri de marfă extrem de grele (de peste 3.600 de tone) prin munții Wasatch din Utah şi Wyoming, fără a mai fi nevoie de locomotive ajutătoare.

Restaurarea şi prezentul: După ce a fost retrasă în 1961 şi trimisă la un muzeu, compania Union Pacific a cumpărat-o înapoi și a restaurat-o complet în anul 2019. În prezent, ea nu mai transportă marfă, ci este piesa de rezistenţă a flotei istorice, efectuând tururi speciale de tip excursie pe teritoriul Statelor Unite. Pentru a fi mai eficientă şi mai ecologică, în cadrul restaurării sistemul său de alimentare a fost convertit de pe cărbune pe păcură.

Si anul acesta (2026) cu ocazia aniversării a 250 de ani de la independenţa Statelor Unite (Semiquincentennial), această locomotivă istorică a efectuat un tur istoric de tip Coast-to-Coast (de la un ocean la altul), traversând rețeaua feroviară americană.

Exemplarul Big Boy No. 4014 a fost readus în stare de funcționare şi este în prezent cea mai mare şi mai puternică locomotivă cu abur operaţională din lume.

ARHIVĂ: 150-100-50: Muzeul de Locomotive cu Abur Reşiţa, cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa ∆∆∆∆∆ CAPĂT DE LINIE: “Unde se duc trenurile, când se duc?” ∆∆∆∆∆ ZIUA MICII UNIRI: Locomotiva EA 148 „HORA” în gara Ploiești Sud, cea mai „rapidă” horă din țară! ∆∆∆∆∆ ROȘIORII DE VEDE: O Ludmila Elisabeta Rizea tractează o Ludmila Eugen Ionescu ∆∆∆∆∆ BIODIESEL, CRAIOVA: „Prima locomotivă din lume care merge cu ulei de bucătărie”


RÂMNICU VÂLCEA: Casa Memorială Anton Pann – cel care a compus muzica imnului „Deșteaptă-te, române!”


INSIDER: „Hai să vezi cum arată casa lui Anton Pann, cel care a compus muzica imnului „Deșteaptă-te, române!”. Casa din Râmnicu Vâlcea este o bijuterie în stil oltenesc, cu patru camere, verandă și pivniță. A fost mutată 37 de metri pe șine pentru a fi salvată. În interior poți vedea mobilier vechi, manuscrise, călimări, costume de epocă, covoare tradiționale și superbe sobe cu olane.

Doamna ghid ne-a povestit cu multă pasiune despre viața lui Anton Pann, iar biletul costă doar 10 lei. Merită din plin! 📍 Casa Memorială „Anton Pann”, strada Știrbei Vodă, numărul 4, aproape de Parcul Zăvoi.” SURSA

N.R.: „Casa Memorială „Anton Pann” este un muzeu judeţean din Râmnicu Vâlcea – monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foişor şi pivniţă. Expoziţia a încercat să puncteze peregrinările pe meleagurile Vâlcei, datând din anii 1826-1828 şi 1836-1840, ale celui ce a rămas în conștiinţa urmaşilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb” şi care a fost dascăl de musichie la şcoala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului. Anton Pann (n. 1794, Sliven, Bulgaria – d. 1854, Bucureştis-a refugiat în 1812 în Bucureşti, iar în 1827 a fost numit profesor de muzică bisericească la Seminarul din Râmnicu Vâlcea.

Casa-muzeu a fost translatată în 1982 pe o distanţă de 37 m de pe amplasamentul ei iniţial, odată cu modernizarea şi reamenajarea teritorială. Expoziția a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei modeste locuinţe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea, aici fiind prezentate piese de mobilier (divan, bibliotecă, masă, scaune), obiecte decorative din cositor, alamă, alpaca şi portrete ale unor personalităţi din epocă printre care cel al maicii Meletina, stareța Mănăstirii Dintr-un Lemn şi tipograful lon Popovici, care au avut legături cu viața şi opera scriitorului. În a doua încăpere a expoziției este prezentat un interior în care se află mobilier pictat, specific zonei transilvănene, evidențiind legătura pe care Anton Pann a avut-o cu acest colț de țară. În ultima încăpere a muzeului sunt prezentate lucrări muzicale, culegeri de folclor, poezii şi povestiri ale lui Anton Pann. (Noul Erotocrit, Sibiu, 1837; Fabule şi istorioare, Bucureşti, 1841; Povestea Vorbei, Bucureşti, 1847; Nastratin Hogea, Bucureşti, 1853 etc.), mărturii de valoare din activitatea sa tipografică şi literară.”

„Deşteaptă-te, române!” imnul național al României, adoptat oficial prin Decretul-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Versurile apaițin poetului transilvănean Andrei Mureşanu şi au fost publicate în 1848, sub titlul „Un răsunet”, în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” în contextul Revoluției de la 1848. În istoriografia literară s-a afirmat că poezia a fost concepută ca reacție la textul „Către români ” a lui Vasile Alecsandri. Melodia derivă din cântecul „Din sânul maicii mele” a lui Anton Pann. De asemenea, cântecul a fost imn național al Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) şi al Republicii Moldova (1991-1994).

Imnul este alcătuit din unsprezece strofe; potrivit practicii oficiale, la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.”

ARHIVĂ: CASA MEMORIALĂ ANTON PANN: Povestea vieții celui “isteț ca un proverb” spusă într-un mod inedit ∆∆∆∆∆ QUIZ: Cu câţi „n” se scrie Anton Pann?


CRUCEA MANAFULUI – BUZĂU: Monument megalitic din piatră, de 4 metri înălțime şi 6 tone, aflat în mijlocul viilor, pe Drumul Bogdanului, vechiul drum al negustorilor către Ploieşti!


INSIDER 2: „Crucea Manafului, uriașul monument de piatră de pe vechiul drum al negustorilor din Buzău. Pe dealurile dintre Săhăteni, Breaza și Năeni, într-un peisaj dominat astăzi de vii și terenuri agricole, se păstrează unul dintre cele mai neobișnuite monumente din județul Buzău. Crucea Manafului are aproximativ patru metri înălțime, cântărește câteva tone și a fost cioplită dintr-un bloc masiv de calcar. Ridicată în 1846, ea veghează de aproape două secole un drum care odinioară era mult mai important decât lasă să se înțeleagă liniștea locului de astăzi. Crucea se afla la marginea vechiului Drum Mare, cunoscut în zonă și drept Drumul Bogdanului, o rută folosită de negustori și călători între Buzău și Ploiești. Astăzi traseul principal s-a modificat, iar monumentul a rămas lângă un drum agricol, ceea ce îi dă impresia unui uriaș de piatră uitat în mijlocul câmpului. În secolul al XIX-lea însă, cei care treceau pe aici îl vedeau chiar de lângă una dintre căile importante ale regiunii. Mult timp s-a spus că monumentul ar fi fost ridicat de un „manaf”, termen folosit pentru un negustor de fructe, de unde ar proveni și numele sub care a devenit cunoscut. Documentele și mai ales inscripțiile păstrate pe cruce oferă însă informații mult mai precise. Textul principal, scris în limba română cu litere chirilice, spune că monumentul a fost ridicat în timpul domniei lui Gheorghe Dimitrie Bibescu, în anul 1846. Sunt pomenite mai multe persoane și familii locale, iar documentația de patrimoniu îl indică drept comanditar pe Ioan Postelnicu din Vispești.Știm chiar și numele unuia dintre oamenii care au transformat uriașa bucată de piatră într-un monument: meșterul Iordache Vrabie din Bădeni. Ca ctitori sunt menționați și Ioniță Cârjan din Vispești și Ioniță Monahul din Breaza. Aceste detalii transformă Crucea Manafului dintr-un monument înconjurat doar de povești într-o construcție cu o identitate istorică mult mai clară. Dimensiunile ei sunt impresionante chiar și pentru zilele noastre. Crucea are aproximativ 4 metri înălțime, circa 1,42 metri între extremitățile brațelor, iar grosimea masivului de piatră ajunge în unele zone la aproximativ jumătate de metru. Greutatea sa a fost estimată la peste patru tone. Nu este alcătuită din mai multe blocuri suprapuse pentru a forma crucea propriu-zisă, ci corpul principal a fost cioplit dintr-o singură bucată masivă de calcar.Și mai spectaculos este ansamblul care o înconjoară. Crucea este încadrată de patru stâlpi masivi din piatră, de peste doi metri înălțime, amplasați în jurul ei. Inițial, aceștia erau legați în partea superioară prin grinzi și arcade de piatră lucrate cu multă pricepere. Întregul monument era astfel mult mai elaborat decât o simplă cruce de margine de drum. Suprafețele sale sunt acoperite cu inscripții, motive vegetale și reprezentări religioase, iar în centrul compoziției apar personaje biblice.Rolul său era în primul rând comemorativ și religios. Astfel de cruci erau ridicate pentru pomenirea unor persoane, a unor familii sau pentru marcarea unui loc important. Amplasarea lângă un drum intens circulat nu era întâmplătoare: călătorii puteau vedea monumentul, se puteau opri pentru rugăciune, iar numele celor pomeniți prin inscripții rămâneau astfel în memoria comunității. Crucea Manafului era în același timp monument, reper de drum și mărturie a credinței unei epoci.Unicitatea sa vine însă din proporții. Specialiștii o descriu drept una dintre cele mai monumentale cruci de pomenire din această parte a României, iar prin dimensiune, modul de cioplire și ansamblul de stâlpi care o încadrează reprezintă o apariție rară în patrimoniul românesc. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, cu codul BZ-IV-m-B-02526.Din păcate, aproape două secole în aer liber și-au lăsat urmele. Vântul, ploaia, înghețul, lichenii și eroziunea au șters treptat o parte dintre decorații și inscripții. Mai grav, după 1990 au existat și intervenții distructive. Din cele patru grinzi elegante de piatră care uneau odinioară stâlpii, mai multe au fost doborâte, iar două ar fi fost sustrase. Crucea este astăzi ușor înclinată, iar specialiștii au semnalat inclusiv riscul deteriorării sau prăbușirii în lipsa unor intervenții de conservare.Crucea Manafului nu este doar o piatră uriașă uitată între vii. Este un document de patru metri înălțime, scris în piatră acum aproape 180 de ani, pe marginea unui drum pe care odinioară treceau negustorii dintre Buzău și Ploiești. Iar faptul că îi cunoaștem anul, oamenii care au comandat-o și chiar numele meșterului care a cioplit-o face povestea ei cu atât mai valoroasă.” SURSA

N.R.: „Crucea Manafului, un impresionant monument megalitic de piatră situat în județul Buzău. Se află în comuna Breaza (satul Greceanca), amplasată în zona viilor, pe un fost drum comercial istoric din Dealu Mare. A fost ridicată în anul 1846, în timpul domniei lui Gheorghe Dimitrie Bibescu. Are o înălţime remarcabilă de aproximativ 4 metri și greutate de 6 tone fiind cioplită dintr-o singură bucată de piatră.Unicitate: Monumentul are inscripții în alfabetul chirilic şi un design inedit care combină elemente de simbolistică creștină (personaje biblice) cu influențe islamice, fiind atribuit familiei unui fost negustor turc (,manaf”) convertit la creştinism.


2 ÎN 1, MANGALIA: Hotel-muzeu construit deasupra cetății antice Callatis – vestigii de 2000 de ani păstrate și integrate într-o clădire modernă!


INSIDER: „New Belvedere din Mangalia, hotelul construit deasupra ruinelor vechiului Callatis: 2.000 de ani de istorie păstrați sub același acoperiș – În Mangalia există un hotel în care, pentru a ajunge la cameră sau la restaurant, treci la doar câțiva pași de ziduri, străzi și construcții ridicate în urmă cu aproape două milenii. Hotelul New Belvedere este construit chiar deasupra unor importante vestigii ale cetății antice Callatis, păstrate și puse în valoare în interiorul clădirii. Nu este vorba despre reproduceri sau decoruri inspirate din Antichitate. Sub hotel se găsește un sit arheologic autentic, descoperit în timpul unor lucrări efectuate în anii 1993-1994. Muzeul de Arheologie Callatis descrie conservarea acestor vestigii in situ drept o modalitate inedită de valorificare a patrimoniului local. Clădirea a fost cunoscută de-a lungul timpului sub mai multe nume. A fost Hotel Scala, apoi Hotel President, iar în prezent funcționează sub denumirea New Belvedere. În 1993, în timpul lucrărilor de reparație și extindere a fostului Hotel Scala, muncitorii și arheologii au dat peste vestigii importante. Cercetările de salvare realizate în 1993-1994 de Muzeul de Arheologie Callatis au arătat că sub clădire se păstra o parte din cartierul sudic al orașului romano-bizantin Callatis. Pe o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, arheologii au identificat elemente de urbanism care ne permit astăzi să înțelegem cum arăta această parte a orașului antic.

Callatis a fost unul dintre marile orașe antice de pe litoralul actual al României. Cetatea a fost fondată în secolul al IV-lea î.Hr. de coloniști greci veniți din Heracleea Pontică și s-a dezvoltat datorită poziției sale comerciale la Marea Neagră. A trecut ulterior prin epocile elenistică, romană și romano-bizantină, iar actuala Mangalia s-a dezvoltat practic peste vechiul oraș. De aceea, sub străzile și clădirile Mangaliei continuă să apară fragmente din cetatea veche.

Vestigiile păstrate în New Belvedere provin în principal din perioada romano-bizantină, nu din momentul întemeierii grecești a Callatisului. Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri este o stradă principală antică, lată de aproximativ șase metri. Era pavată cu dale mari din calcar și orientată est-vest. Sub sau în apropierea ei exista un canal colector de scurgere, realizat tot din blocuri mari de calcar. Practic, oamenii care locuiau aici în Antichitate aveau deja o infrastructură urbană bine organizată: străzi pavate și sisteme pentru evacuarea apei. Astăzi, fragmente din această rețea urbană pot fi privite chiar din interiorul hotelului.

Cercetările au scos la lumină și fragmente ale zidului de incintă și ale unui turn defensiv al Callatisului. Sursele istorice referitoare la sit menționează un turn rectangular de pe latura sudică a fortificației, iar cercetările desfășurate în zona hotelului au contribuit la înțelegerea sistemului defensiv al orașului. În Antichitate, Callatis era înconjurat de ziduri puternice și turnuri. Acestea nu aveau doar rol militar, ci delimitau orașul propriu-zis de teritoriul din jur. Astfel, hotelul modern se află astăzi literalmente peste una dintre zonele prin care trecea sistemul de apărare al vechii cetăți. Au fost descoperite și băi romane – În partea sudică a sitului a fost identificat și un mic edificiu termal. Construcția avea încăperi cu ziduri realizate într-o tehnică specifică epocii romane, prin alternarea pietrei de calcar cu rânduri de cărămidă. Prezența băilor, a străzii, a canalizării și a altor construcții arată că aici nu se afla o zonă periferică lipsită de importanță. Era un cartier activ al orașului, prin care treceau oameni și în care se desfășura viața cotidiană. Descoperirile nu s-au oprit la ziduri – În zona sitului au fost identificate și elemente asociate unei fântâni, fragmente de apeduct, precum și numeroase obiecte de ceramică și amfore. Muzeul Callatis precizează că în spațiul muzeal amenajat în hotel sunt expuse inclusiv vase ceramice folosite pentru transportarea și depozitarea hranei, alături de fragmente arhitecturale provenite din edificiul bizantin. Astfel, locul nu prezintă numai construcțiile monumentale, ci și urmele vieții obișnuite a oamenilor care locuiau în Callatis.

Descoperirea vestigiilor a pus constructorii în fața unei situații neobișnuite. Hotelul trebuia modernizat, însă sub el se afla un sit arheologic important. Soluția adoptată a fost conservarea vestigiilor chiar în locul în care au fost descoperite. În loc să fie demolate sau mutate într-un muzeu, ruinele au fost integrate în arhitectura clădirii. Muzeul Callatis arată că în anii 1993-1994 au fost realizate lucrări de conservare primară și restaurare, iar vestigiile au fost valorificate in situ. Aceasta este poate cea mai interesantă caracteristică a hotelului: clădirea modernă și orașul antic ocupă efectiv același spațiu. O parte a sitului se află chiar în hol – Unele vestigii au fost integrate în zona publică a hotelului. În vechiul Hotel President, inclusiv finisajele pardoselii indicau traseul unor ziduri antice descoperite dedesubt, iar părți ale sitului puteau fi observate direct din zona de recepție. O parte mai amplă a ruinelor se află la nivelul inferior al complexului, unde au fost amenajate spații pentru prezentarea vestigiilor. Actualul hotel precizează că situl arheologic a fost restaurat și amenajat în hol și în zona de sub restaurant și poate fi vizitat. Un hotel modern construit peste un oraș de acum două milenii.

Contrastul este spectaculos – La nivelurile superioare există camere de hotel, restaurante și spații moderne pentru turiști. Câteva niveluri mai jos apar zidurile, dalele și construcțiile oamenilor care trăiau aici în Antichitate. Hotelul se află la aproximativ 50 de metri de plajă, aproape de portul turistic și de faleza Mangaliei, ceea ce face și mai ușor de înțeles de ce Callatis s-a dezvoltat tocmai în această zonă. Accesul la mare era esențial pentru comerțul orașului antic. New Belvedere se prezintă drept singurul hotel din România care integrează un sit arheologic în interiorul său și drept un „hotel-muzeu” unic prin această combinație. Chiar dacă această formulare aparține prezentării hotelului, caracterul neobișnuit al locului este incontestabil: situl este documentat de Muzeul de Arheologie Callatis, iar vestigiile au fost conservate in situ încă din anii ’90. Sunt foarte puține locuri în care un turist poate trece de la recepția unui hotel modern direct într-un spațiu care păstrează infrastructura unui oraș romano-bizantin.

Valoarea sitului nu constă doar în vechimea ruinelor. El păstrează relația dintre vestigii și locul lor original. Strada se află acolo unde au mers oamenii din Callatis. Zidurile sunt încă pe traseul pe care au fost construite. Turnul se află în zona pe care o apăra, iar instalațiile urbane au rămas în contextul în care au funcționat. Acest lucru oferă o imagine mult mai clară asupra orașului antic decât dacă pietrele ar fi fost scoase și mutate într-o sală de muzeu. Două orașe suprapuse – New Belvedere spune, de fapt, povestea întregii Mangalii. Orașul contemporan nu se află lângă Callatis. Este construit peste Callatis. Sub hoteluri, străzi, case și faleză continuă să existe fragmente ale orașului grec, roman și bizantin care a ocupat acest țărm timp de secole. La New Belvedere, această suprapunere poate fi văzută cu ochiul liber. Deasupra sunt turiști, camere și restaurantul unui hotel modern. Dedesubt, o stradă pavată, ziduri, o baie, fragmente de apeduct și urmele unui sistem defensiv amintesc că, în același loc, viața urbană exista și în urmă cu aproape două mii de ani. Este unul dintre rarele locuri din România în care nu trebuie să ieși dintr-o clădire modernă pentru a intra în Antichitate.” SURSA

N.R.: „Demersul cultural a fost lăsat la jumătate. Vechiul Callatis (parte a lui, pentru că restul oraşului stă încă ascuns sub clădirile actuale) descoperit sub fundaţia hotelului nu poate fi vizitat oricând și oricum, deşi este vorba despre un spațiu şi despre artefacte de patrimoniu care se constituie într-un bun național, public, şi în niciun caz privat.

Există un program de vizitare afişat la intrarea în hotel. Cu toate astea, muzeografii nu aveau cunoştință de existenţa lui (fiind hotărât arbitrar de decidenți din partea hotelului). Anterior, au existat negocieri îndelungate între autorități și patronii spațiului în vederea stabilirii unui interval de vizitare pentru public. Fără succes. Pe de altă parte, o problemă o pune şi vizitarea fără ghid. Aceasta nu este posibilă. Un număr de telefon este afişat tot la hotel şi oferit celor interesați de a beneficia de un tur în prezenţa unui custode de la Muzeui de Arheologie Callatis. În schimb, persoanele cazate în hotel pot vizita oricând spațiul muzeal…” SURSA

ARHIVĂ: LUPA CONSTANȚA: Mănânci italienește și admiri prin podeaua transparentă vestigii din Tomis, vechi de 1700 de ani


MUZEUL CĂRŢII ȘI EXILULUI ROMÂNESC: Unic în România – dedicat recuperării tezaurului cultural creat de diasporă în anii exilului postbelic şi până în prezent!


INSIDER: „Am ajuns la Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din întâmplare, în timp ce mă plimbam pe una din străduțele cochete din centrul vechi al Craiovei. Mi-a atras atenția clădirea frumoasă, restaurată recent şi, când am văzut că adăpostește un muzeu, am decis să intru şi mă felicit pentru alegerea făcută. Muzeul a fost inaugurat în anul 2023, clădirea în sine este o adevărată bijuterie arhitecturală, și adăpostește colecții valoroase ale unor personalităţi ale exilului cultural românesc – cărți, fotografii, manuscrise originale, picturi, corespondenţă. Am apreciat profesionalismul doamnei muzeograf, care mi-a oferit informații interesante despre fiecare colecţie. Puteți găsi detalii despre fiecare autor cu o scanare a codului QR atașat exponatelor. De vizitat dacă ajungeți în Craiova şi sunteți pasionat de cărţi.

Preţul biletului de intrare este de 10 lei. (N.R.: Studenți, pensionari 5 lei, gratuit pentru elevi!)” SURSA

N.R.: „MUZEUL CĂRŢII ȘI EXILULUI ROMÂNESC – Fondatorul Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, dr. Lucian Dindirică, a pus bazele acestui proiect în anul 2016. Sub forma unei Biblioteci a Exilului Românesc, donată de academician Basarab Nicolescu, constând din lucrări și volume, documente, poze şi însemnări ale generației exilului stabilite în Franța începând cu mijlocul secolului trecut, proiectul a luat amploare de-a lungul anilor. Eforturile noastre s-au îndreptat în direcția reîntregirii culturii româneşti cu tezaurul cultural realizat în afara țării, din anii exilului românesc postbelic până în prezent. Astfel, ne-am propus să aducem în atenția publicului larg, opera scrisă a unor figuri marcante ale istoriei şi culturii româneşti.

Sediul muzeului se află în Casa Dianu, clădire-monument istoric, construită la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă în care orașul Craiova cunoştea ample transformări urbanistice. Imobilul a fost proiectat ca reşedință a familiei Dumitru și Polina Dianu, din al cărei arbore genealogic al căreia s-au desprins moşieri, negustori şi importanţi intelectuali ai vremii. Program de vizitare: marți – duminică: 09-17. Adresa: Casa Dianu, Strada 24 lanuarie 4, Craiova județul Dolj.” DETALII

FOTO 6,7,8,9 – Aceaste opere fac parte din colecţia donată de Mircea Milcovitch şi soția sa, artista Maria Mesterou, intrată în patrimoniul cultural (reprezentată în cadrul instituțiilor muzeale dedicate exilului românesc. „ENVOL – opus 470″ – (Zbor / Înălțare), – realizată de artistul Mircea Milcovitch (născut în 1941), sculptor, pictor şi gravor de origine română stabilit în Franţa. Tehnică de cioplire directă (taille directe) în piatră de Chauvigny, montată pe un soclu din piatră gravată cu o scriere românească arhaică cu litere chilirice. Înălțime totală cu tot cu soclu de aproximativ 72 cm. „LA REINE” (opus 731) de Mircea Milcovitch. Material: Piatră de Chauvigny (lucrată în tehnică de tăiere directă). „MÉMOIRE ANTIQUE – opus 839″, realizată în tehnica tăierii directe în marmură albă statuară de Carrara poluită/lustruită – autor Mircea Milcovitch.”OBJET HERMÉTIQUE” (opus 725), autor Mircea Milcovitch. Tăiere directă, achile negru d’Angers pe bază de marmură. Dimensiuni – Înălţime cu bază: aprox. 65 cm, Lățime: 30,5 cm, Bază de marmură: 35 x 15 cm, grosime 3 cm.

„ANOUSHKA” – FOTO 14 – operă din bronz cu suprafaţă patinată realizată de sculptorița română Elena Nicoleta llaş (n. 1977, Galați), absolventă a Universității de Arte şi Design „lon Andreescu” din Cluj- Napoca, secţia sculptură. Lucrarea propune un portret feminin alungit şi stilizat, marcat de o expresie meditativă și un modelaj expresiv, detaliat cu accente de culoare în zona buzelor şi a bazei.

MÂNA MEA ALB+ALBASTRU – FOTO 20 – obiect reciclat în 2025, omagiu Yvès Klein – Conceptul şi realizarea îi aparţin artistei germane Ute Krafft din Colecţia ,,Constantin Constans”, artist vizual originar din Craiova care s-a stabilit în Franţa în anul 1989. Lucrarea integrează elementul sculptural al mâinilor (una albă şi una de un albastru intens – nuanţa specifică asociată cu International Klein Blue) suprapuse peste o structură din cărămizi vechi cu inserții grafice, având ca temă centrală „amprenta”. Lucrarea are o înălţime de 40 cm.

„CONFERINŢĂ DE PACE”, realizat de cunoscutul artist român de avangardă Victor Cupșa. Tabloul se remarcă printr-o estetică suprarealistă, puternic ritualică, dominată de nuanţe intense de roşu pe un fundal geometric repetitiv. În centrul compoziției sunt înfățişate două siluete antropomorfe luminate, cu aripi şi elemente aviare sau zoomorfe (capete şi aripi de pasăre, elemente de blană/coadă), care îşi întind mâinile într- un gest simbolic de dialog, reconciliere și negociere. Ele sunt încadrate de două siluete mari, întunecate, ce seamănă cu nişte vulturi sau figuri de pază, accentuând caracterul solemn al unei conferințe. Victor Cupşa (născut în 1932 la Dej) este un cunoscut artist plastic şi scriitor român, promotor al avangardei şi al conceptului de „metaobiect”. O parte importantă din lucrările sale se află în colecțiile unor instituții de prestigiu din țară, inclusiv la Muzeul Cărții şi Exilului Românesc.


PRIMĂVERII 32, BUCUREȘTI: Imobil cu influențe maure- florentine şi aer mediteraneean – spectaculos & exuberant la exterior, riguros & modernist în interior!”


INSIDER: „Imobilul de la numărul 32 de pe Bulevardul Primăverii este unul dintre acele locuri care îți atrag privirea din stradă, dar își dezvăluie adevărata personalitate abia după ce îi treci pragul.

La exterior, influențele mauro-florentine se regăsesc în turnuri, arcade și în bogăția detaliilor, construind o siluetă impunătoare, cu aer mediteraneean. Dar adevărata surpriză apare după ce treci pragul. Casa scării surprinde printr-un limbaj modernist, în alb și negru, unde mozaicul hexagonal de pe palier și balustrada creează, privite de sus, un joc geometric fascinant în jurul puțului scării.

E genul de clădire care îți arată altceva de fiecare dată când o privești: exuberanță și spectaculos la exterior, rigoare și modernism în interior. Un exemplu fascinant al felului în care arhitectura interbelică putea combina stiluri și surprize într-un singur imobil. Voi unde v-ați opri mai mult: la fațada spectaculoasă sau la detaliile ascunse din casa scării?

📍 Bulevardul Primăverii 32, București 📸 Photos by Andrei Neagu” SURSA


BNR – (TELE)LEU: Expoziție mobilă – Istoria monetară a României – drumul leului românesc, de la primele forme de circulație monetară până la cele moderne


INSIDER: „Povestea leului, în inima Bucureștiului – Pe strada Lipscani, chiar în fața Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, un container expozițional transformă pentru o perioadă spațiul urban într-un mic muzeu dedicat istoriei monetare a României. Realizat ca o expoziție mobilă a Muzeului BNR, containerul aduce în mijlocul orașului monede, obiecte și materiale documentare care spun povestea banilor și a evoluției monedei naționale. Expoziția urmărește drumul leului românesc, de la originile istorice ale denumirii și primele forme de circulație monetară până la monedele și bancnotele moderne.

Un loc important îl ocupă povestea talerului-leu olandez, monedă care a circulat în această parte a Europei și de la care provine denumirea de „leu”, devenită ulterior numele monedei naționale a României.
Prezența acestei expoziții chiar pe strada Lipscani are și o puternică valoare simbolică. Ne aflăm în inima vechiului București comercial, în imediata apropiere a instituției care, încă din 1880, are un rol fundamental în istoria monetară și financiară a României. Este, practic, o întâlnire între istoria orașului și istoria banului: într-un loc în care negustorii și schimburile comerciale au animat Bucureștiul de altădată, astăzi putem descoperi cum au evoluat moneda, banii și sistemul monetar românesc.

Expoziția mobilă a Muzeului BNR este concepută pentru a putea călători și în alte orașe, astfel încât istoria monetară să poată fi descoperită de un public cât mai larg.
📍 Strada Lipscani – în fața Băncii Naționale a României, București
🪙 O incursiune în istoria leului și a banului românesc.” SURSA

ARHIVĂ: BNR: Coadă de 2-3 ore numai în Ziua Porților Deschise sau Noaptea Muzeelor ∆∆∆∆∆ EURO: Cum recunoşti o bancnotă falsă?


„PRAF DE STELE” – CRAIOVA: Festivalul „Păpuşile ocupă strada”, a 13-a oară!


INSIDER: „A început nebunia la Craiova! Festivalul Păpușile Ocupă Strada a debutat cu parada păpușilor gigant. Dacă ați ratat-o, vă mai puteți întâlni cu ele marți, 1 septembrie, la ora 21, pe traseul Mc Donald’s – Piața Mihai Viteazul. Până marți, artiștii din 15 țări vă așteaptă în toate parcurile cu spectacole de vis! Așa e la Craiova!” SURSA

N.R.: „În perioada 25 august-1 septembrie 2026, Craiova găzduieşte „STARDUST”- cea de-a 13-a ediție a festivalului internațional „Puppets Occupy Street”, eveniment organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri. Timp de o săptămână, străzile şi spațiile publice din oraş vor deveni scene pentru spectacole de păpuşărie, circ, reprezentații aeriene, ateliere, expoziții şi concerte. Anul acesta, festivalul aduce la Craiova artişti din 16 țări, iar startul oficial a fost dat pe 25 august, cu tradiționala paradă de pe Calea Unirii.

Locații: Străzi, piețe şi spații neconvenționale din Craiova (inclusiv Piața Frații Buzeşti și Piaţa Mihai Viteazul). Activităţi în cadrul festivalului: Spectacole de teatru stradal şi de păpuși; Reprezentații de circ şi numere aeriene; Concerte live, ateliere și expoziții pentru toate vârstele; Proiecții video mapping şi evenimente interactive.” PROGRAM FESTIVAL

ARHIVĂ: CRAIOVA ANIMATĂ: „Puppets Occupy Street Festival” – păpuși, oameni & drone se intersectează în imponderabilitate ∆∆∆∆∆ CRAIOVA STEAMPUNK: Festivalul Puppets Occupy Street, 150 de artiști din 15 țări ∆∆∆∆∆ CARNIVALE, CRAIOVA: Start Puppets Occupy Street, ediția a IX-a, 200 de teatre și artiști din 20 țări, în peste 400 de evenimente! ∆∆∆∆∆ CRAIOVA: „Puppets Occupy Streets”, deschidere de groază. „Totuși, Chucky este doar o invenție, da?”


CURTEA MUZEULUI NAȚIONAL DE ARTĂ: Galerie discretă, unde arta respiră în aer liber – viziune asupra corpului uman, a mișcării și a expresiei


INSIDER: „🏛️ Curtea Muzeului Național de Artă al României ascunde o mică galerie în aer liber, pe lângă care mulți trec fără să o observe. Printre copaci și alei liniștite se află 13 sculpturi care spun, împreună, povestea artei europene și românești: de la academismul secolului XIX, la modernism și forme abstracte. De la Mercur, zeul antic al vitezei, până la lucrările lui Henry Moore sau sculptorii români ai secolului XX, fiecare statuie aduce o altă viziune asupra corpului uman, a mișcării și a expresiei. Nu este doar o curte — este un muzeu în aer liber, discret, dar surprinzător de bogat.

Ce este cu adevărat special aici nu este doar fiecare statuie în parte, ci dialogul dintre ele:
de la echilibrul clasic, la dramatism, până la forme abstracte și moderne. 👉 Curtea Muzeul Național de Artă al României nu este doar un loc de trecere, ci o galerie discretă, unde arta respiră în aer liber. Data viitoare când ajungi pe Calea Victoriei, merită să intri câteva minute… și să privești cu atenție. SURSA

N.R.: Muzeul Naţional de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Muzeul a fost înființat în 1948 şi este găzduit în Palatul Regal din Capitală. Muzeul Național de Artă din Bucureşti are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecţii de picturi din România. El a fost înființat în anul 1948, având o colecție importantă a regelui Carol I, aflată inițial la Castelul Peles de la Sinaia precum şi în alte saloane ale reşedințelor regale române. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucureştene cum a fost Anastase Simu (înfiinţat în anul 1910), Muzeul Dr. loan şi Nicolae Kalinderu inaugurat în anul 1909) precum şi din colecții particulare. Pe lângă aceste exponate, s-a atras şi fondul muzeal din colecția primului muzeu de artă din Bucureşti, înființat în anul 1836 în clădirea unei şcoli a Mănăstirii Sfântul Sava la iniţiativa pictorului Carol Valenstein. Începând din anul 1948, Muzeul Naţional de Artă ocupă clădirea Palatului Regal din Bucureşti, construit în anul 1937.

Muzeul a fost avariat în timpul Revoluţiei Române din 1989, care a dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu. În anul 2000, o parte a muzeului a fost redeschisă publicului, adăpostind colecţia românească modernă şi colecția internațională; vasta colecție de artă medievală, care cuprinde acum lucrări recuperate din mănăstirile distruse în timpul erei Ceauşescu, a fost redeschisă în primăvara anului 2002. Există, de asemenea, două săli care găzduiesc expoziții temporare. Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componenţă lucrările celor mai buni pictori români (Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, etc.) şi Galeria de Artă Europeană.

Adresa: Calea Victoriei 49-53, Bucureşti – sector 1.


REGINA NOPŢII: Unică, spectaculoasă, parfumată – „tutun înaripat” numai bun pentru narghilea!


INSIDER: „„Regina Nopții” este una dintre cele mai fascinante și misterioase plante din lume datorită modului spectaculos în care înflorește. Cunoscută științific sub numele de Epiphyllum oxypetalum, această plantă exotică aparține familiei cactușilor tropicali și este apreciată pentru florile sale uriașe, albe și extrem de parfumate. Ceea ce o face cu adevărat specială este faptul că florile sale se deschid doar pe timpul nopții și rezistă doar câteva ore înainte de a începe să se ofilească odată cu apariția zorilor.

Originară din regiunile tropicale ale Americii Centrale și de Sud, planta s-a adaptat unui climat umed și cald, diferit de imaginea clasică a cactușilor din deșert. În habitatul natural, „Regina Nopții” crește adesea pe trunchiurile copacilor, unde își dezvoltă tulpinile lungi și plate asemănătoare unor frunze. Deși poate părea o plantă obișnuită în cea mai mare parte a anului, transformarea sa în momentul înfloririi este impresionantă.

Floarea începe să se deschidă lent după apusul soarelui, iar procesul complet poate dura câteva ore. În timpul nopții, petalele mari și catifelate se desfac complet, dezvăluind o floare spectaculoasă care poate depăși chiar și 20 de centimetri în diametru. În același timp, planta eliberează un parfum dulce și intens care atrage vizitatori nocturni precum moliile mari, fluturii de noapte și uneori chiar liliecii nectarivori, care ajută la polenizarea florii. Acești „oaspeți ai nopții” sunt esențiali pentru reproducerea plantei, fiind ghidați de parfumul puternic și de culoarea albă strălucitoare a florii, perfect vizibilă în întuneric. În unele regiuni tropicale, florile sunt vizitate și de anumite insecte nocturne rare, transformând fiecare înflorire într-un adevărat spectacol ascuns al naturii.

Până dimineața, floarea începe deja să se închidă și să se ofilească, ceea ce face ca momentul înfloririi să fie extrem de scurt și rar. Tocmai această frumusețe efemeră a transformat „Regina Nopții” într-un simbol al misterului și al momentelor trecătoare. În multe culturi asiatice, în special în China și India, planta este asociată cu norocul, transformarea și evenimentele speciale. Unele persoane consideră chiar că înflorirea ei aduce prosperitate sau semnifică un moment important în viață.

Din cauza rarității fenomenului, mulți pasionați de plante organizează adevărate întâlniri nocturne pentru a urmări deschiderea florii, iar în anumite locuri acest moment este privit aproape ca un spectacol al naturii. Un alt aspect fascinant este faptul că planta nu înflorește după un program perfect fix. Deși multe exemplare înfloresc o singură dată pe an, uneori pot exista mai multe înfloriri în funcție de temperatură, lumină și umiditate. Tocmai imprevizibilitatea ei contribuie la aura de mister care o înconjoară. În unele nopți, zeci de boboci se pot deschide simultan, transformând planta într-o explozie spectaculoasă de flori albe strălucitoare.

De-a lungul timpului, „Regina Nopții” a devenit una dintre cele mai iubite plante exotice din lume nu doar datorită aspectului său spectaculos, ci și datorită ideii că frumusețea cea mai rară durează uneori foarte puțin. Tocmai această combinație dintre eleganță, parfum intens și înflorire de scurtă durată face ca planta să fie considerată una dintre cele mai impresionante minuni florale ale naturii.” SURSĂ

N.R.: Nicotiana alata sau regina noptii este o plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay şi în Iran). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament, tutun de iasomie, 2 tutun dulce, 3 tutun înaripat, tanbaku şi tutun persan.

Regina nopții este o plantă erbacee 70-140 cm. Ea are fire de păr lipicioase numite tricomi glandulari. Frunzele au 10-25 cm lungime, sunt oval-eliptice. Inflorescența poartă flori albe (tip sălbatic). Corola este format dintr-un tub lung, 50-100 mm, terminat cu 5 lobi, acoperit cu peri glandulari pe spate. Acesta este unul dintre cele mai parfumate tutunuri. Acesta emite mirosuri bogat terpenoide sau izoprenoide (sabinene, beta-myrcene, limonen, trans-beta-ocimene) şi benzenoide (metil benzoat, salicilat de metil). Înflorește la sfârşitul verii. Fructul este o capsulă care conține numeroase seminţe mici.

Planta este cultivată în Iran pentru a oferi tutun de fumat într-o narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, sunt pur şi simplu sfărâmate în mână. Regina nopții este larg răspândită ca plantă ornamentală în regiunile temperate. Deşi este o plantă perenă, de obicei este cultivată anual din cauza robusteții scăzute. Îngheaţă sub -5 °C. Îi place să fie plasată în plin soare şi are nevoie de udare regulată. Se înmulțeşte prin semințe. Semințele germinează în 10 – 20 zile la 20°C. Există în numeroase soiuri. În afara soiului sălbatic alb, există soiuri roşii, roz sau galben verzui.

Cultivare – Răsadurile se dezvoltă cel mai bine atunci când sunt introduse treptat în mediul exterior pe parcursul unei săptămâni. Plantele tind să se însămânțeze singure. (Culoarea poate fi cea originală sau ocazional mai multe culori pe o plantă). Pentru cele mai bune rezultate de înflorire folosiți tulpini florale uscate. Regina nopții se înmulțește prin seminţe semănate în răsadnițe sau direct în pământ, în loc adăpostit, la început de primăvară. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 18 grade. Plantele răsar după o săptămână de la semănat. Are nevoie rărire după aproximativ 3 săptămâni de la răsărire, în caz contrar plantele se sufoca. Plantarea răsadurilor în grădini se face în cursul lunii mai. Aceste flori sunt otrăvitoare dacă sunt ingerate, aşadar este bine să fie ținute la distanță de copiii mici şi de animale. Nu amplasați aceste plante în grădina de legume împreună cu alte plante din familia solanelor (de exemplu, vinete, roşii, cartofi sau ardei) pentru că pot transmite anumiți viruşi legumelor. Întreaga plantă conține nicotină, care se folosește ca insecticid.

INSIDER 2: „Legenda florii Regina nopții – A fost o dată ca niciodată un tânăr foarte bogat. Atât de bogat încât zice-se ar fi putut construi din bijuteriile pe care le avea un pod de la palatul său și până la Lună, iar din banii săi ar fi putut îmbrăca în aur tot globul pământesc. Și trăia acest tânăr într-un lux fără de margini, din petreceri în petreceri, în compania femeilor frumoase, bogate ca și el. Nici nu simțea omul nostru cum i-au trecut anii. Dar a simțit într-o zi că a venit vremea să se așeze la casa lui. Și nu și-a dorit o fată din cele cu care petrecuse ani în șir în petreceri pline de strălucire. Voia o fată simplă, dar care să-l iubească. Și într-o zi, călătorind pe moșia sa a zărit o fată culegând flori de leac. A plăcut-o, a luat-o cu sine, s-au casatorit și au trait fericiți. O vreme. Căci de la un timp încoace, tânărul nostru începu a tânji după petrecerile strălucitoare, după conversațiile de salon, după viața pe care o dusese înainte. Soața lui i se părea cam fără gust, fără strălucire și parcă nici nu mai era atât de frumoasă ca atunci când o văzuse culegând flori de leac. Era înțeleaptă și dulce, îl iubea, dar el voia altceva. Și se întoarse la viața de dinainte.
Soața lui îi ducea dorul și într-o noapte, uitându+se la regele Lunii ce părea a-și mâna turma ca mai înainte, cum făcuse dintotdeauna pe câmpiile fără iarbă ale Lunii îi zise: „Ce ți-aș da să-mi aduci bărbatul înapoi și să-l faci să nu mai plece în veci de lângă mine?”
Și pasă-mi-te regele Lunii era îngerul morții căci îi răspunse: „Iubește-mă pe mine și eu ți-oi da ce-mi ceri”
„Te-oi iubi și pe tine, că e singurul dar de mi l-a dat Dumnezeu”.

Și îi crescură aripi, rochia i se transformă în mătase țesută cu fire de aur și nestemate, pletele negre i se făcură precum catifeaua în care străluceau stele de foc.
În ăst timp barbatul cel bogat se întoarse acasă și își striga nevasta să vină să-i aducă veșmintele de noapte. Străbătu întreg palatul chemând-o, dar nu fu chip să o găsească. Se întoarse în dormitor mirat și uluit. Pe fereastra ce-o uitase deschisă stringându-și soața intră un parfum suav cum nu mai simțise niciodată, în nici unul dintre saloanele de lux, la nici o femeie, oricât de bogată. Privi pe fereastră. În mijlocul grădinii ca prin minune răsărise un covor de flori mici, albe, strălucitoare, iar în mijlocul lor, sta Regina toata împodobită, parfumată, frumoasă cum n-o mai văzuse niciodată. Și-o dori mai mult ca oricând. Dar nu fu chip să se apropie de ea.
„Am luat eu ce-ai disprețuit tu, ceea ce n-ai fost în stare să vezi. Ai să-i simți parfumul dulce și suav în fiecare noapte în care va dori să se oglindească în lumina lunii, dar n-ai s-o mai poti atinge vreodată”, spuse Regele Lunii, apoi se făcu liniște.
Și de atunci încoace, spun bătrânii, omul nostru cel bogat sta în fiecare noapte la aceeași fereastră sperând să-și revadă femeia, doar pentru a-i simți fie și măcar o dată din parfumul pe care nu avusese înțelepciunea să-l simtă și să-l păstreze pentru sine. Și-o mai fi stând și acum când vă povestesc la aceeași fereastră, de n-o fi murit de bătrânețe și dor între timp.
Iar tu să-ți amintești mereu de povestea bogatului fără minte când ‘oi vedea floarea iubitei Regelui Lunii: Regina noptii .” SURSA

N.R.: Fotografie făcută în aceeaşi zi – Regina Nopții ziua și noaptea


MIHAI EMINESCU, VĂLENII DE MUNTE: Al 283-lea monument de pe Terra – „El Moldovei îi e fiul, Şi Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot”


INSIDER: „Un bust in bronz al poetului national Mihai Eminescu a fost inaugurat azi la Valenii de Munte, jud.Prahova,Romania. Este al 283-lea monument realizat pe planeta Pământ cu participarea, inclusiv financiară a SMV Ploiești.
Bustul inalt de 1,20 m a fost realizat din bronz de artistul George Dumitru, UAP Prahova,a fost asezat pe un soclu din piatră de Cosăuți (R.Moldova) inalt de 1,8 m, având o formă unică.. 🇷🇴” SURSA

N.R.: Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist român, considerat cel mai important creator al literaturii române. Monument a fost realizat de către artistul plastic prahovean George Dumitru și dezvelit pe data de 16 august 2026, în deschiderea ediţiei a LXXIII-a a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae lorga”.

Bustul este amplasat în scuarul din faţa primăriei din Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Proiectul cultural a fost implementat cu sprijinul Societății Cultural-Istorice „,Mihai Viteazul”, condusă de ing. Mircea Cosma. Soclul a fost adus de la Cosăuţi, fostul judet Soroca, bronzul – de la Baia Mare şi Brad, iar artistul – din Muntenia.

„El Moldovei îi e fiul, Şi Munteniei nepot, L-a-nfiat întreg Ardealul, Eminescu-i peste tot”

ARHIVĂ: VEVEY, ELVEŢIA: Bustul lui Eminescu de pe faleza lacului Leman – locul de întâlnire a comunității de români pentru omagierea/ comemorarea Poetului Național, pe 15 ianuarie/15 iunie, într-o țară în care poetul nu a călătorit/ nu a studiat niciodată! ∆∆∆∆∆ EMINESCU & MAREA: Deși a văzut Marea Neagră o singură dată – în 1882, visa la pacea de după moarte pe acest țărm. Bulgarii i-au îndeplinit dorința! ∆∆∆∆∆ MIHAI EMINESCU: „Ultimul mare romantic european”, tradus în 64 de limbi, are statuie în centrul Parisului, în apropiere de Sorbona ∆∆∆∆∆ CIOC-CIOC, ORADEA: „În fața Primăriei, pe malul Crişului, Mihai Eminescu aşteaptă de 6 ani să fie eliberat din cavou!” ∆∆∆∆∆ 169: “Eminescu aranjat frumos de ziua lui” ∆∆∆∆∆ CIȘMIGIU: Rotonda Scriitorilor, orologiu de 30 metri, cu „orele culturii române” ∆∆∆∆∆ PARCUL LUMEA COPIILOR: În Grădina Valorilor Românești doar patru femei au scris istorie. Restul sunt doar frumoase?! ∆∆∆∆∆ OLIMP, MAREA NEAGRĂ: Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere cu Eminescu, Kogălniceanu, Mihai Viteazul amplasați pe aleea spre plajă & multe steaguri ale României arborate de proprietarul libanez ∆∆∆∆∆ ART SAFARI 2026: „R: Eminescu. Poetul Rațional” – Pavilion Istoric


ELENA FARAGO: Singura casă memorială din Craiova deschisă publicului poate fi vizitată gratuit


INSIDER: „O adevărată bijuterie culturală a Craiovei! Casa Memorială Elena Farago este restaurată cu mult bun gust şi grijă pentru patrimoniu, iar fiecare încăpere spune o poveste. Expoziţia este prezentată într-un mod elegant şi captivant, iar „gazda” sunt deosebit de primitore, profesionistă şi pasionață de ceea ce face. Se simte respectul pentru memoria Elenei Farago şi dorinţa sinceră de a oferi vizitatorilor o experiență deosebită. Un loc pe care îl recomand cu toată încrederea tuturor celor care ajung în Craiova!”

N.R.: „Casa Memorială Elena Farago – Singura casă memorială care se poate vizita în Craiova. Este un muzeu dedicat poetei pentru copii Elena Farago. Intrarea gratuită. Adresa: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 9, Craiova, judeţul Dolj.

Casa Memorială „Elena Farago” este o clădire declarată monument istoric (DJ-II-m-A-08026), parte componentă a Bibliotecii Județene „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, în care a locuit poeta Elena Farago, din 1907, când s-a stabilit în Craiova, până la moartea sa, în 1954. Clădirea este amplasată în centrul oraşului Craiova, în aceeaşi curte cu sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj. Ambele clădiri au fost donate Primăriei Municipiului Craiova de către Alexandru Aman şi soția sa, Aristia Aman, pentru înființarea unui aşezământ de cultură, Fundația „Alexandru şi Aristia Aman”, formată din bibliotecă, muzeu şi o galerie de tablouri. Clădirea a aparținut familiei Grigore şi Elena Lăceanu, părinții Aristiei Aman, şi a fost construită în anul 1898, denumită şi „casa mică”. Grigore Lăceanu, proprietarul casei, a fost un negustor care a deţinut funcțiile de pitar în 1841, serdar în 1855 şi deputat în Divanul ad-hoc al Țării Româneşti în 1857.

Elena Farago (1878-1954) s–a stabilit în Craiova în 1907 şi s-a implicat în viața culturală, de menționat în acest sens fiind colaborarea cu revista Ramuri, în cadrul căreia a făcut parte din comitetul de redacție. Întâlnirile şi adunările revistei se organizau în casa Elenei Farago.

În 1921 a fost numită directoare a Fundației „Alexandru şi Aristia Aman” şi, în această calitate, a locuit în casa lăsată prin testamentul soţilor Aman pentru a fi folosită de către personalul bibliotecii. Această casă a devenit principalul loc de întâlnire al personalităților culturale din Craiova, un salon literar frecventat, printre alții, de Lucian Blaga, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, Felix Aderca, Mihail Cruceanu, Nicolae Milcu, Alexandru lacobescu, Eugen Constant, C. Şaban-Făgeţel, C. D. Papastate. [6l Tot aici, Elena Farago a întreținut o bogată corespondenţă cu Nicolae lorga, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mihail Dragomirescu, George Topîrceanu.

Casa memorială „Elena Farago” găzduieşte o expoziţie permanentă ce cuprinde 396 de exponate: documente originale, fotocopii, fotografii de familie, corespondență, piese de mobilier, obiecte personale, cărţi şi reviste.


BAZARUL CRAIOVEI: O oază din „1001 de nopţi” cu o fântână a dorințelor sub  acoperișul premiat prin care lumina naturală filtrează culorile aprinse ale  „covorului oltenesc” suspendat


INSIDER: „În Bazarul Craiovei a mai fost revitalizat un spațiu despre care locuitorii din zonă spuneau că se transformase în loc de depozitat gunoaie. Au fost folosite elementele de decor de pe acoperiș, care sunt preluate din decorațiunile de interior din Palatul Minerva, așa cum a fost pictat în urmă cu peste 100 de ani. În spațiul reamenajat de Eco Urbis, compania municipalității, există și o fântână care a fost pusă în funcțiune pentru toți drumeții obosiți care vor căuta un loc răcoros și deosebit. Ultima fotografie este cu această încăpere înainte de reabilitare.” SURSA

N.R.: Pasajul Lipscani (cunoscut istoric şi sub numele de Bazarul Craiovei), o bijuterie ascunsă din Centrul Vechi al oraşului. La fel ca faimoasa stradă din Bucureşti, denumirea provine de la comercianţii aduceau mărfuri fine de la târgurile din Leipzig (lipscan) în secolele XVIII-XIX.

Bazarul din perioada comunistă: În anii ’75-’76, acest pasaj îngust a fost amenajat ca un mic bazar acoperit. Aici funcționau diverse magazine şi o celebră „Consignație” extrem de căutată de craioveni pentru raritățile şi minunățiile pe care le puteai găsi doar acolo. Pasajul leagă două străzi importante din zona centrală.

Acoperişul premiat: Elementul cel mai spectaculos, este structura modernă din policarbonat compact. Stratul interior este imprimat digital şi redă fidel modelul unui covor tradițional oltenesc. Acest design ingenios a câştigat Locul 1 la competiția internațională Brett Martin’s iAwards în anul 2020, la secţiunea Arhitectură şi Construcţii.

Pe pereții pasajului sunt integrate reproduceri şi afişe mari cu fotografii istorice ale Craiovei de odinioară, transformând o simplă plimbare într-o scurtă călătorie în timp prin atmosfera negustorească de la sfârşitul secolului XIX.

ARHIVA: CRAIOVA: Eminescu face reclamă la Adidas Superstar Suit sau invers?


HACIKAR, CONSTANȚA: Crucea armenilor, primul popor creştin, în semn de recunoştinţă pentru România


INSIDER: „Hacikarul- monumentul crucii de piatră armeneşti, înconjurat de un bazin cu fântâni arteziene se află pe Bulevardul Regina Elisabeta (Faleza Cazinoului), în apropierea Bisericii Armene „Sfânta Maria” din Constanţa.” SURSA

N.R.: „Hacikarul (sau khacikar) este o operă tradițională de artă religioasă armeană (sculptată manual în piatră de tuf vulcanic adus din Armenia), care simbolizează credinţa, istoria şi recunoștința armenilor faţă de țara adoptivă.

Este un hacikar sculptat manual din piatră, dezvelit în 25 aprilie 2017 ca dar din partea comunității armene pentru a simboliza recunoştința faţă de România. Lucrarea a fost realizată de artistul armean Artak Hambartsumian, sculptată în Armenia şi adusă la Constanţa cu vaporul. Acest monument demonstrează prietenia celor două popoare, armean şi român, şi are următoarea inscripție bilingvă: „Acest monument reprezintă o dovadă a prezenţei multiseculare a armenilor în Dobrogea, precum şi a gratitudinii lor pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi. Cinstim memoria înaintaşilor şi martirilor neamului armenesc care şi-au păstrat identitatea şi credinţa.”

Un hacikar (în armeană juwzpup, însemnând cruce de piatră) este o piatră comemorativă pe care este cioplită o cruce înconjurată de rozete şi motive botanice. Ea este specifică artei armene, fiind prezentă mai ales pe întreg teritoriul Armeniei istorice şi păstrată astăzi în Armenia. Din 17 noiembrie 2010, „arta crucilor de piatră armeneşti. Simbolismul şi măiestria artistică a hacikarurilor» figurează pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității al UNESCO.

Cu o vechime de peste 12.0000 de ani, locuind între Caucaz și Muntele Ararat (locul în care Arca lui Noe a atins pământul, marcând sfârșitul Potopului biblic), poporul armean a fost încreştinat de către doi dintre Sfintii Apostoli ai Mântuitorului, Sfintii Apostoli luda Tadeu si Bartolomeu. Sămânța creștină a căzut în „pământ” bun şi a rodit, după doar două secole armenii devenind primul popor al lumii care a recunoscut crestinismul ca religie de stat (în anul 301).

P.S.: Există mai multe monumente de tip hacikar (khachkar) în Bucureşti. Cel mai important şi cunoscut monument de acest gen din Capitală se află în curtea Catedralei Armene „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril”, situată pe Bulevardul Carol I, nr. 43. Acest hacikar memorial este dedicat victimelor Genocidului Armean şi reprezintă o operă de artă sacră tradițională, sculptată în piatră cu motive ornamentale complexe şi detalii religioase specifice culturii armene.

De asemenea, alte elemente și cruci sculptate în stilul tradițional armenesc pot fi observate în Cimitirul Armenesc din Bucureşti (aflat pe Strada Elev Ştefan Ştefănescu), un spațiu bogat în artă funerară ce reflectă identitatea culturală a acestei comunități istorice.

ARHIVA: FESTIVAL: Toate drumurile duc la Armenească!


ÎNGERUL CĂZUT – STRAJA, CONSTANŢA: Monument înalt de 50 de metri, abandonat lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră – varianta de câmpie a Crucii de pe Caraiman, vizibil de pe Autostrada Soarelui!


INSIDER: „Îngerul Căzut de la Straja – monumentul care spune o poveste uitată. Pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră, într-un loc aparent pustiu, se ridică un monument uriaș care pare desprins dintr-o altă lume. Este cunoscut sub numele de Îngerul Căzut sau Monumentul Tineretului de la Straja – o construcție impresionantă, dar și plină de simboluri și controverse.

Istorie – un simbol al unei epoci. Monumentul a fost realizat în anii ’80 și inaugurat în 1988, în perioada comunistă, fiind asociat cu proiectul grandios al Canalului Dunăre–Marea Neagră, supranumit și „Magistrala Albastră”. Ideea ridicării sale ar fi aparținut UTC (Uniunea Tineretului Comunist), care ar fi dorit să lase în urmă un simbol al muncii depuse la construcția canalului. În acea perioadă, canalul era prezentat ca o mare realizare națională, însă în realitate, a fost construit cu sacrificii uriașe. Monumentul ar trebui să amintească nu doar de muncă, ci și de oamenii care au suferit sau chiar au murit în timpul lucrărilor.

Dimensiuni impresionante – Îngerul Căzut este unul dintre cele mai mari monumente din România, aproximativ 50 de metri înălțime (cu tot cu soclu); statuia propriu-zisă are în jur de 38 de metri este susținută de 12 coloane de circa 20 de metri; construită parțial din oțel inoxidabil. Chiar dacă nu se află printre cele mai înalte statui din lume, dimensiunea sa impresionează, mai ales prin contrastul cu câmpurile goale din jur.

Semnificație și simbol – Autorul monumentului, artistul Pavel Bucur, l-a imaginat ca pe un simbol al libertății și al legăturii dintre om și cer. Forma amintește de: arta greacă, ideea de zbor, victoria și aspirația. Inițial, se spune că statuia ar fi trebuit să aibă aripi, însă acestea au fost eliminate din motive tehnice, pentru a nu compromite structura. De aici vine și numele de „Îngerul Căzut”.

Degradare și mister – După 1990, monumentul a fost lăsat în paragină. La baza lui existau cândva: basoreliefuri din bronz, scene de muncă de pe șantier, texte comemorative. Toate acestea au fost furate în timp, iar astăzi monumentul este golit de o parte din identitatea sa. Mai mult, deși este considerat monument de for public, nu are statut complet de monument istoric, ceea ce a dus la lipsa de întreținere și la neclarități privind responsabilitatea asupra lui.

📍 Unde se află și cum ajungi – Monumentul este situat în zona Straja, pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră, în apropiere de Constanța. Se poate ajunge: dinspre Autostrada Soarelui (A2) prin satul Bărăganu sau dinspre Murfatlar. Ultimii kilometri pot fi mai dificili, mai ales pe vreme rea, deoarece drumul este neasfaltat. Din depărtare, monumentul se vede ca o siluetă uriașă în mijlocul câmpului.

De ce merită văzut – Îngerul Căzut nu este doar un monument… este o experiență. 👉 Te impresionează prin dimensiune 👉 Te pune pe gânduri prin poveste 👉 Îți arată o parte mai puțin cunoscută a istoriei. Este unul dintre acele locuri unde liniștea spune mai mult decât orice ghid turistic.

Îngerul Căzut de la Straja rămâne un simbol puternic al unei epoci contradictorii: o combinație între măreție, propagandă și sacrificiu. Astăzi, stă tăcut pe marginea canalului… dar continuă să spună o poveste pe care puțini o cunosc cu adevărat.” SURSA

N.R.: Imaginea înfățişează Monumentul Tineretului de la Straja (cunoscut şi ca „Îngerul Căzut” sau „Înaripata”), un colos din oțel inoxidabil şi beton amplasat pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în judeţul Constanta. Statuia are o înălţime de 38 de metri (aproape 50 de metri incluzând soclul) şi a fost realizată în 1988 după un design avangardist al sculptorului Pavel Bucur. Ridicat în perioada comunistă, monumentul a fost dedicat iniţial tinerilor care au lucrat la construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Localizare: Se află în zona fostului sat Straja (lângă Valu lui Traian / Murfatlar), fiind vizibil chiar de la distanță de pe arterele rutiere din apropiere.

Cele mai inalte monumente/ statui din România: 1. Chipul lui Decebal, un basorelief colosal de 55 de metri înălțime săpat în stâncă pe malul Dunării, la Cazanele Dunării (județul Mehedinţi). Este totodată cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.

2.Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman (judeţul Prahova): Un monument comemorativ metalic de aproape 40 de metri înălțime, recunoscut de Guinness World Records drept cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

3. Statuia ,,Inima lui lisus” (judeţul Harghita): O structură metalică de 22 de metri înălţime amplasată pe Dealul Gordon, fiind cea mai mare statuie a lui lisus din Europa de Est.

4. Coloana fără Sfârşit: O tije verticală din oțel şi fontă, înaltă de aproape 30 de metri, care urcă spre cer fără oprire – Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu (județul Gorj)

ARHIVĂ: DECEBALUS REX: Regele dac de 3 ori mai înalt decât președinții americani de pe Muntele Rushmore! ∆∆∆∆∆ 1928-2019: După 91 de ani, Crucea Eroilor de pe Caraiman poate fi admirată și de nevăzători! ∆∆∆∆∆ LUPENI, HARGHITA: „Inima lui Isus” – cea mai mare statuie a lui Isus din Europa de Est are 22 de metri ∆∆∆∆∆ BRÂNCUŞI: “Realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor”


HARRY POTTER, TIRASPOL: Studenții aruncă monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene!


INSIDER: „Statuia a lui Harry Potter este amplasată în Tiraspol, Transnistria.” SURSA

N.R.: „Această statuie a lui Harry Potter este amplasată în Tiraspol, capitala auto-proclamată a regiunii Transnistria din Republica Moldova, fiind situată în parcul studențesc din campusului Universității de Stat „Taras Şevcenko” de pe strada 25 Octombrie din Tiraspol. Lucrarea a fost dezvelită pe 1 septembrie 2021, cu ocazia Zilei Cunoștințelor. Este o atracție bizară şi neașteptată în această regiune cu puternice influenţe sovietice.

Deşi seamănă izbitor cu personajul creat de J.K. Rowling, oficial sculptura reprezintă simbolul comunității studențești. Mantia academică arată apartenența la mediul ştiinţific, cartea din mână simbolizează acumularea cunoştințelor, iar bufnița (care aminteşte de Hedwig) reprezintă înțelepciunea. Pe pieptul statuii se află chiar emblema universității.

Tradiție: Studenții au creat superstiția/ obiceiul de a arunca monede în fântâna de la picioarele vrăjitorului de bronz pentru a avea noroc la examene.


SALZBURG, AUSTRIA: Fântâna Fecioarei Maria cu figura dublă a Madonei cu semiluna şi coroana de stele – una privind spre cer, iar cealaltă, spre pământ – împrăştie apa din sâni


INSIDER: „Marienbrunnen (Fântâna Fecioarei Maria) din localitatea Großgmain, landul Salzburg, Austria. Sculptura cu două feţe: Statuia centrală este remarcabilă prin reprezentarea sa doppelgestaltig (cu două figuri/fețe alipite), una privind în sus spre cer, iar cealaltă în jos spre pământ. Origine şi autor: A fost creată în anul 1693 de către sculptorul Johann Schwaiger.”SURSA

N.R.: Reprezentarea Fecioarei Maria o înfăţişează înveșmântată în manieră clasică, având adesea paralele iconografice cu zeița Diana, integrată într-un ansamblu de fântână cu jeturi de apă orientate în mai multe direcții.

Fântâna hexagonală cu două trepte este realizată din marmură cu decorațiuni în relief şi are un vârf din fier forjat. Figura dublă a Madonei cu Semiluna şi coroana de stele împrăştie apă din ambii sâni.


CETATEA POENARI, ARGEȘ: Acces restricționat din cauza urşilor – primăria a montat panouri de avertizare: „Nu hrăniți urşii!”, „Amendă!”, „Sunteți filmați!”, dar organizează noaptea bufet suedez pentru urşi, cu tomberoane pline de gunoi!


INSIDER: „De câteva zile accesul spre Cetatea Poenari se realizează în grupuri organizate de minimum 15 persoane, măsură luată din cauza prezenței urșilor în zonă. O masura de siguranta ce o putem intelege.
Mai greu de înțeles este însă ceea ce se întâmplă la doar câțiva metri de intrarea spre Cetatea Poenari, pe marginea Transfagarasanului, unde containerele de gunoi sunt pline, deșeurile se revarsă în jurul lor și, evident, reprezinta o atractie pentru urși. Aceasta imagine reprezinta „cartea de vizită” oferită miilor de turiști care trec zilnic prin zonă. Nu este normal ca in plin sezon turistic aceste containere sa fie golite și igienizate zilnic?

Nu este normal, firesc și civilizat să eliminăm una dintre cauzele care atrag urșii în această zonă în loc să limităm accesul turiștilor la Cetatea Poenari până când se formează grupuri de 15–20 de persoane? Siguranța turiștilor nu înseamnă doar restricții. Înseamnă și curățenie și responsabilitate.

Este normal să oferim urșilor un adevărat bufet în containerele de gunoi, dar în același timp să se monteze panouri Nu hrăniți urșii! Amendă! Sunteți filmați!? Cetatea Poenari și Transfăgărășanul sunt printre cele mai cunoscute obiective turistice ale României iar imaginea pe care o ofera contează iar in aceasta imagine containere cu gunoi care se revarsă sunt în prim plan.” SURSA

ARHIVĂ: CETATEA POENARI, ARGEȘ: Închisă până pe 31.12.2023 pentru „impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural”. Pentru audiență la Țepeș, după Revelion, teoretic! ∆∆∆∆∆ AREFU, JUDEȚUL ARGEȘ: Pensiunea Castelul lui Dracula reproduce arhitectura unui castel medieval. Confort lux cu îmbunătățiri – salină, spa, jacuzzi! ∆∆∆∆∆ CETATEA POENARI: Punctele cardinale afișate în engleză sunt pentru a deruta non-ghiaurii dintre cei 100.000 vizitatori/ an!


ODESSA: Primul monument din lume dedicat lui Darth Vader – realizat prin adăugarea mantiei și căștii specifice unei statui vechi a lui Lenin – a rămas fără plăcuța explicativă în limba rusă!


INSIDER: „17 AUGUST 2026 – Placa în limba rusă a fost îndepărtată de pe un monument dedicat lui Darth Vader din Odessa.”

N.R.: Statuia a lui Darth Vader din Odesa, Ucraina, a fost creată prin transformarea unui fost monument al lui Vladimir Lenin. Locație: Strada Stolbovaya din Odesa, în curtea uzinei „Pressmash”.

Modificarea a fost realizată în octombrie 2015 de artistul odesit Alexandr Milov, ca răspuns la legile de decomunizare din Ucraina. Statuia lui Lenin a fost acoperită cu fibră de sticlă pentru a lua forma personajului Darth Vader din Războiul Stelelor, fiindu-i integrat şi un sistem Wi-Fi în mască.

Secretul din interior: Statuia originală din bronz/ghips a lui Lenin se află încă în interiorul structurii lui Darth Vader. Artistul a declarat glumeț la acea vreme că a lăsat-o acolo pentru ca „descendenții recunoscători sau mai puțin recunoscători să o poată exhuma dacă va fi vreodată nevoie”.

Plăcuța originală ataşată de monument (pe care scria în rusă: „Darth Vader: Tatăl Națiunii, de la copiii și copii vitregi recunoscători”) a fost vizată de campaniile recente de derusificare şi de-imperializare din Ucraina, ducând la demontarea elementelor scrise în limba rusă din spațiile publice.

Legea de decomunizare: În anul 2015, odată cu intrarea în vigoare a legilor de decomunizare în Ucraina (care interziceau simbolurile sovietice), statuia lui Lenin urma să fie demolată. La cererea angajaților fabricii şi a locuitorilor din zonă, s-a decis transformarea ei în loc de distrugere.

Modificarea structurală: Sculptorul Alexander Milov a adăugat elemente specifice Lordului Sith din Star Wars (casca iconică şi mantia) realizate dintr- un aliaj de titan. Statuia veche a lui Lenin a fost conservată intactă în interior. Funcționalitate tech: În interiorul căștii lui Darth Vader a fost montat un router care oferă Wi-Fi gratuit trecătorilor din zonă.

Acesta a modificat haina lui Lenin într- o pelerină şi a adăugat o cască peste capul lui Lenin, transformând statuia în Darth Vader. Pumnul statuii ține acum mânerul unei săbii laser. Modificările au fost făcute cu aliaj de titan și ataşate cu un lipici specializat, care a fortificat structura originală realizată cu gips, care slăbeşte în timp. Zvonurile locale susțineau că lipiciul era acelaşi tip folosit în construcția navelor spațiale şi că a fost furnizat de NASA.

Capul original al lui Vladimir Lenin a fost lăsat intact sub cască, astfel încât să poată fi „exhumat” în viitor, dacă se doreşte. ,,Forța” emite un semnal Wi-Fi din cască, care conține un hotspot Wi-Fi în interior.

Milov a declarat că a ales să transforme statuia în Darth Vader deoarece „în acest moment Darth Vader este o figură politică în Ucraina”; din 2012, diverşi politicieni ucraineni au folosit numele şi imaginea lui Darth Vader pentru a candida la alegeri. Milov a descris statuia ca fiind primul monument din lume dedicat lui Darth Vader.

ARHIVA: STOP (STAR) WARS: „Să facem din tun tractoare/ Din atom – lumini, izvoare/ Din rachete nucleare/ Pluguri de arat ogoare!”


SECTOR 4: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie după 1990 – realizat de sculptorul Valentin Tănase şi executat de Gabriela şi Paul Muscalu, cu sprijinul lui Gabriel Oprea şi al lui Cristian Popescu Piedone – mai are plăci libere pentru inscripționat!


INSIDER: „În fața Palatului Național al Copiilor se afla un monument realizat pentru cinstirea eroilor militari căzuți în teatrele de operațiuni între 1990 și 2012. Monumentul a fost inaugurat in 2012, autor Valentin Tănase, executanți Gabriela și Paul Muscalu. Observ și paginile goale ce așteaptă să fie inscripționate, poate cândva.” SURSA

N.R: Monumentul Eroilor Militari Căzuți la Datorie (cunoscut şi ca Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României – Ansamblul este format dintr-o bază circulară din granit cu basoreliefuri şi doi stâlpi/piloni înalţi care simbolizează sacrificiul suprem şi vigilența militară. Plăcile memoriale poartă numele eroilor căzuţi la datorie în diferite teatre de operații internaționale (precum Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan), rămânând un loc central pentru ceremonii militare şi comemorări naţionale.

„MONUMENT REALIZAT PRIN CONTRIBUTIA MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE GABRIEL OPREA ȘI A PRIMARULUI SECTORULUI 4, BUCUREȘTI CRISTIAN POPESCU PIEDONE – AUTOR: VALENTIN TĂNASE EXECUTIE: GABRIELA MUSCALU, PAUL MUSCALU”

Locația: Bulevardul Tineretului nr. 43, Sector 4, Bucureşti

ARHIVĂ: SECTOR 5: Monumentul Transmisioniștilor Militari din era analogică – „Hackerilor” Militari, în era digitală ∆∆∆∆∆ VALENTIN TĂNASE, PICTOR: „Mâna este cel de-al doilea portret al omului, de multe ori mai profund și mai adevărat decât chipul însuși”


PEISAJ MARŢIAN, BRĂILA: Lacul de la Movila Miresii devine roşu-portocaliu din cauza secetei – are proprietăţi terapeutice superioare celor de la Techirghiol!


INSIDER: „Știai că în județul Brăila există un lac care, în anumite perioade ale anului, devine ROȘU? Nu este un filtru și nici o fotografie modificată.

Este Lacul Sărat de la Movila Miresii, un loc spectaculos care, în verile foarte călduroase și secetoase, poate căpăta nuanțe intense de roșu, portocaliu și roz. Explicația este una naturală: când nivelul apei scade și concentrația de sare crește, anumite alge adaptate acestui mediu se dezvoltă puternic, iar pigmenții lor schimbă spectaculos culoarea apei.

Privit de sus, mai ales din dronă, peisajul pare uneori desprins de pe o altă planetă. Și partea frumoasă este că acest loc se află chiar lângă noi, în județul Brăila. Știați de existența lui? L-ați văzut vreodată atunci când apa devine roșie?” SURSA

N.R.: „Explicația ştiinţifică: Acest mediu hipersalin favorizează dezvoltarea unor microorganisme specifice (halofile), în special microalga Dunaliella salina şi anumite halobacterii. Acestea secretă pigmenți carotenizi (beta-caroten) pentru a se proteja de radiațiile solare puternice, colorând apa în nuanţe spectaculoase de roz, portocaliu şi roșu. Fenomenul a fost intens documentat în rapoartele media, fiind supranumit un „peisaj marțian

La 30 de kilometri de oraşul Brăila, pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat, în localitatea Movila Miresii, locul în care s-ar fi pierdut o tânără, în urmă cu 240 de ani, există lacul cu cea mai sărată apă din România.

Sărurile din acest lac provin din izvoarele subterane, iar nămolul lacului din Movila este benefic pentru vindecarea bolilor de piele, ginecologice, de oase şi nu numai.

Potrivit specialiştilor, este un lac de crov, în termeni geologici, format într-o adâncitură în sol, o scobitură în care se adună apă de la ploaie, dar şi din pânza freatică. Nămolul din lacul Movila Miresii este unul sapropelic sulfuros cu calităţi terapeutice deosebite şi cu gradul de mineralizare cel mai mare din țară. Din punct de vedere chimic, apa lacului este clorurată, sodică, magneziană, iodurată. Dacă pe timpul comunismului, lacul era exploatat fiind vizitat de turişti, după Revoluţie locul a fost dat uitării. Apa puternic mineralizată şi nămolul sunt utilizate în mod tradițional de localnici şi vizitatori pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice, dermatologice sau ale sistemului nervos periferic. Se pare că beneficiile terapeutice ale apei sărate şi nămolului depășesc în concentrații pe cele ale Lacului-Sărat sau Lacului Techirghiol.

Impact climatic: Deşi este o oază de sănătate, lacul are o adâncime redusă (sub 1 metru în mod normal) şi este extrem de vulnerabil în fața secetei prelungite, existând veri în care acesta seacă parţial sau complet, transformându-se într-un întins deşert alb de cristale de sare.

Legenda miresei pierdute – La intrarea în satul Movila Miresii, din județul Brăila, este o colină mică care a dat şi denumirea satului, dar care are şi o legendă care s-a perpetuat sute de ani. O mireasă s-a pierdut chiar lângă movila care poartă numele localității.

Legenda spune că o mireasă s-a pierdut într-o iarnă cumplită, când sătenii din Scorţaru Vechi o duceau acasă la mire, într-un alt sat. La un moment, mireasa a căzut din căruță, iar nuntaşii nu au observat.

Era iarnă şi o zăpadă foarte mare, iar tânăra fată a căzut lângă o movilă. Ea a fost găsită de un cioban de la stâna din apropiere, de care s-a îndrăgostit.

Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea. Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească. Tânărul ciobănaş avea ochii atât de plini de dragoste, încât i-a furat inima. Ei s- au căsătorit şi au construit prima casă de pe aceste locuri. Au numit-o Movila Miresii, în amintirea întâmplării care i-a unit”.

Movila Miresii este o comună care are în jur de 4.000 de locuitori şi se află la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Brăila.


FEMEIA DE PIATRĂ, BUCUREȘTI: Statuia din curtea Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu nu este Emilia Irza, militantă comunistă, ci mama lui Ion Jalea!


INSIDER: „N-am idee pe cine reprezintă statuia asta din curtea spitalului „Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Dr. Alfred Rusescu”. Nu scrie nicăieri și, într-un fel, cred că tocmai omisiunea asta e o cheie.

Am dat cu ochii de ea după trei zile în care stătusem internată cu fiica mea și în care văzusem cerul doar pe geam. Am ieșit în cele din urmă să cumpăr o apă și m-am așezat să-mi aduc aminte cum arată lumea din afara salonului, când am dat cu ochii de ea. Am recunoscut atunci în piatra aia acoperită de licheni aceeași expresie de oboseală pe care o tot văzusem în ultimele zile pe fețele tuturor femeilor din secția devenită temporar lumea noastră: mame, infirmiere, asistente, medici. Acolo, mâinile tuturor acestor femei nu se opresc niciodată din verificat, curățat, mângâiat, preparat, palpat, înțepat, sterilizat, gâdilat, spălat ș.cl. Simt dacă pielea frige și răscolesc prin toate amestecurile din care sunt făcute corpourile noastre, potrivesc aparate și strâng cu forță corpurile agitate ale copiilor, pentru ca imediat să-i liniștească.

Într-una din aceste nopți, când nu puteam adormi, stăteam și ascultam sunetele spitalului. Plânsetele copiilor, șușotelile mamelor, alarmele perfuzoarelor, foșnetul saltelelor și alunecușul mopurilor, încurajările asistentelor și iarăși plânsetele, șușotelile etc. M-am simțit dintr-o dată pe o mică planetă a grijii, locuită doar de copii și femei. M-a copleșit gândul că toată munca-răbdarea-atenția-dedicarea-disponibilitatea- femeilor care-i îngrijesc pe ceilalți, nu doar că nu are un cuvânt al ei, dar e atât de des trecută cu vederea. Că ne lipsesc forme de a le ajuta cu sens în tot acest vârtej și forme de-a le mulțumi din când în când că țin în viață toată șandramaua noastră umană. Că, deși trăim în cele mai luminate vremuri pentru drepturile femeilor, suntem martori la noi forme și valuri de misoginie și violență față de femei. M-am gândit că poate o noapte într-un spital de pediatrie ar putea fi un mic antidot pentru lucrurile astea.

La ceva timp, m-am întâlnit cu femeia de piatră și am văzut în ea cam tot ce-mi trecuse prin cap în noaptea aia de insomnie. Privirea împăienjenită, care se uită parcă prin lucruri, atunci când prinde un strop de răgaz, expresia umbrită, îngrijorarea. Bine, ea are broboadă – nu știu dacă din cauză că e inspirată după un personaj care purta pe bune sau doar fiindcă n-avem prea multe femei pe socluri, și dintre cele puține, majoritatea ori au broboadă, ori au umerii dezgoliți. În schimb, n-are mâini, or toate femeile pe care le-am întâlnit în cele trei zile erau toate numai mâini în acțiune continuă. Dacă nu m-aș fi temut să par o ciudată, m-aș fi dus să mângâi un pic piatra caldă a statuii.

Din fericire, fiica mea nu a avut nimic grav și, cu tot ajutorul tuturor femeilor extraordinare de la secția patru, s-a refăcut repede. Cu toate astea, de când ne-am întors acasă, nu pot scăpa de imaginea acelei statui și de gândul la toate femeile care cuprind și repară cu mâinile lor suferințele atâtor și-atâtor copii. La faptul că nu ne mai oprim din vorbit despre politică și AI și hype-urile și atrocitățile zilei, dar aproape deloc despre lucrurile astea elementare, cum e munca nesfârșită a femeilor care ne îngrijesc pe toți, de atât de multe ori în singurătate și fără sprijin.

Sigur, revelația mea e naivă, fiindcă am fost extrem de norocoasă să fiu internată cu fiica mea abia acum, și pentru scurt timp. Dar oricum de la o vreme încoace nu mă mai pot simți decât naivă în fața lumii.

Dacă aveți idee care-i povestea statuii din curtea spitalului, dați de veste. Iar dacă aveți drum prin cartierul Tei, salutați-o din partea mea.” SURSA

INSIDER 2: Mama lui Ion Jalea. Între lucrările mai puţin ştiute şi totuşi prezente în viaţa de zi cu zi dăruite de sculptorul Ion Jalea oraşului, se numără şi portretul mamei artistului, un bust amplasat în curtea Spitalului pentru copii de pe Bulevardul Ghica Tei. Stă modest, lângă fosta intrare principală, din bulevard, în stânga aleii, lângă un mic havuz, şi poate fi privit din stradă, printre barele gardului de fier forjat. Cum intrarea se face acum printr-o stradă laterală, curtea din faţa spitalului e mai mult pustie şi marmura albă luceşte stins sub copacii bătrâni. Nu e un bust monumental, dar, în singurătatea lui, are prestanţă. Pe un soclu modest, scund, lucrarea de marmură albă reprezintă chipul unei ţărănci vârstnice, de simplitatea şi bunătatea unei sfinte. Bătrâna e învăluită într-o maramă amplă, aură ocrotitoare. Pe latura stângă, între urmele colţoase de daltă, pe o suprafaţă de dimensiunile unei etichete şcolăreşti, citim semnătura fiului sculptor, Ion Jalea. Cum spitalul s-a numit, până în 1958, Emilia Irza, pe lista monumentelor de patrimoniu din 2004 şi în unele ghiduri ale Bucureştilor, lucrarea apare, din neglijență și ignoranță, ca portretul Emiliei Irza. E o inexactitate. Așa se numea o fată împușcată la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, unde fusese chemată să participe la contramanifestaţia organizată de comunişti împotriva tinerilor din PNL şi PNŢ, veniţi să apere valorile vechii şi adevăratei Românii, la vestita manifestaţie din Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, ziua de nume a tânărului nostru rege. E ciudat că numele acelei biete fete a fost atribuit ţărăncii bătrâne, cu maramă, cu trăsături obosite, de o blajină demnitate, mamei care veghează la poarta unui spital, ca pentru a-i binecuvânta pe toţi cei aduşi de suferinţă, cu speranţa vindecării. O replică în ghips a portretului mamei artistului se află în colecția Muzeului Ion Jalea de la Constanța.”

N.R.: Omisiunea e din alt motiv – bustul e al Emiliei Irza, militantă comunistă moartă după reprimarea unei manifestații. Numele ei a fost îndepărtat de peste tot după 1990. Emilia Irza, așa se numea spitalul (pe atunci era considerat spital) pînă la Revoluție. Statuia este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice și o reprezintă pe Emilia Izra, o eroină comunistă. Am aflat de la chatGPT.

Cazul Emiliei Irza, eterna „eroină”. Bustul Emiliei Irza a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice în 2010. Se găseşte pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, la numărul 120. E amplasat, strategic, în fața unui spital de copii ridicat în 1950 de regim comunist. Atunci, în perioada stalinizării, când totul se comunică, spitalul se numea „Emilia Irza” – revoluționară căzută după o mare manifestație comunistă, îngropată ca eroină a clasei muncitoare în 1945. Din 1990, se numeşte, sofisticat, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”. S-a schimbat ambalajul, dar bustul a rămas – i s-a dat jos placuta aplicativă fără a se monta una nouă cu adevărata identitate” DETALII

MAMA de ION JALEA. Stil şi compoziție: Sculptura se remarcă prin realismul său profund și sobrietatea specifică stilului clasic al lui lon Jalea. Chipul mamei este încadrat de o maramă (batic tradițional), ilustrând figura arhetipală a mamei din mediul rural românesc – gravă, demnă şi marcată de trecerea timpului.

Despre artist: lon Jalea (1887-1983) este unul dintre cei mai importanți sculptori monumentalişti români. Un detaliu biografic impresionant este faptul că şi-a pierdut mâna stângă în Primul Război Mondial, realizând marea majoritate a capodoperelor sale sculptând cu o singură mână.

Locație: Lucrări originale din seria portretelor de familie (mama, tatăl, fiicele artistului) pot fi admirate în colecţia permanentă a Muzeului Memorial „Ion Jalea” din Constanţa.

ARHIVĂ: ION JALEA: Sculptorul cu o singură mână a câștigat Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris


SECTOR 4: Reabilitarea gardului de pe Calea Văcăreşti a costat 500.000 de euro. Jos cu aforismele şi vorbele de duh! Slavă consumerismului!


INSIDER: „500.000 de euro mai târziu, avem același gard pe Văcărești, dar acoperit cu mesh-uri. Pentru cei care nu mai țin minte, în iulie 2025, Băluță a propus un proiect de „reabilitare” a gardului de pe Calea Văcărești. Costul se ridica la 300.000 de euro. Am arătat atunci că acel gard este în continuare în stare bună și că mici lucrări de reparații sau întreținere nu au cum să coste atât de mult. În aprilie 2026, Băluță vine cu modificarea proiectului, care ridică costurile la 500.000 de euro. Rezultatul este cel pe care îl vedeți în imagini. Gardul vechi a fost acoperit cu o folie albă, peste care au fost montate aceste mesh-uri pe care le vedem pe toate gardurile din Sectorul 4. Genul acesta de combinații, făcute pe banii noștri, cresc concentrația de fațete dentare, bronz excesiv, ceasuri de zeci de mii de euro și Lamborghini Urus în culori stridente.” SURSA

ARHIVĂ: SECTOR 4: “Avem o țară ca-n povești, Vestită-n toată omenirea, Cu capitala-n București, Și capitalul… nicăierea”