NU DAŢI CU PIATRA: Ce are sula cu prefectura?
În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în ziua de 07 iunie a.c. se va desfăşura un marş pentru normalitate organizat de Asociaţia Noua Dreaptă.
Conform programului: între orele 11:30 –12:00 adunarea participanţilor
in parcarea supraterană TNT din Piaţa Victoriei; între orele 12:30–14:00 marş pentru normalitate pe traseul: Piaţa Victoriei – parcare TNT – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite, stânga Splaiul Independenţei – str. Halelor – capătul tramvaielor 32 – Piciorul Pantei (Dealul Patriarhiei); între orele 14:00–14:30, discursuri la Piciorul Pantei (Dealul Patriarhiei). DETALII
NEM TUDOK: Aveţi bancomat şi pentru forinţi?
INSIDER: „După ce că nu am cu cine vorbi în limba română în zona asta, ING îmi împiedică şi accesul la moneda naţională, bancomatul funcţional fiind doar pentru Euro (e prima dată când văd că au aşa ceva) la Miercurea Ciuc – Harghita.” SURSA
ARHIVĂ: YALE: Ranga, cheia românească universală! / INOVAŢII: Bancomatele BCR încurajează colectarea selectivă a extraselor de cont
ŞOFERI AGRESIVI: „Oglinda laterală este ca să te uiţi în ea nu să te freci de ghidoanele bicicletelor!”
INSIDER: „Poate îi explică cineva domnului din maşina asta că sunt şi biciclişti în trafic, pe ŞOSEA! şi să NU mai fie agresiv, iar oglinda laterală este ca să te uiţi în ea nu să te freci de ghidoanele bicicletelor. Dacă era tânăr să zicem că ar avea o scuză, dar părea să aibă o anumită vârstă şi experienţă de viaţă. IF-03-RRG”. SURSA
GERMANIA: „Mesaj de pace” într-o sticlă de vodkă aruncată în Marea Baltică: „My name is Off. Putin Off!”
INSIDER: „Hai că şi Germania a impus sancţiuni Rusiei, a dat unei marci de vodkă numele de Putinoff (Putin Off).” SURSA
CREDITE: ING Bank nu iartă copilul din noi. Cei care vorbesc singuri de la restanţe au acum un loc de joacă!
INSIDER: „În Piaţa Universităţii, cei de ING Bank s-au gândit să facă un loc de joacă pentru „oamenii mari”. Dar nu este pentru cei care aleargă între două joburi ca să-şi plătească ratele la banci! Privit în fugă între două autobuze, pare că este vorba despre un puzzle uriaş unde piesele sunt un fel de „cărămiduse”.
Desenele „Smiley Face” dovedesc că aici se joacă mai mult „copiii prea optimişti” care mai speră la încă un credit sau cei care au halucinaţii că „totul e minunat”! La polul opus, desenele celor împovăraţi de rate, dobânzi şi comisioane, precum cel abstract denumit „Păianjen intoxicat cu otrăvuri”, arată clar că unii au luat-o razna!”
SECTOR 3: Nici cangurii şi nici caii nu ne vor tulbura joaca. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta!
INSIDER: „Noile garduri de doi metri de la locurile de joacă din sect 3. Acces permis între orele 07 şi 23. Bine că lucrează în weekend! Oare ce fac în plus acestea faţă de garduleţele de 70 cm de până acum?! Stai ca într-o cuşcă de la gradină zoologică! O să ajungem ca în Africa de Sud unde fiecare proprietate este împrejmuită cu gard electric şi are porţi blindate? Nu ar fi mai „sustenabil” să rezolvăm problemele sociale curente şi să gasim un remediu pentru oamenii şi câinii fără adapost!? În loc să ne concentrăm pe rezolvarea lor, noi ne ascundem după gard şi ne prefacem că sunt bine apăraţi.
Cel mai probabil aceste garduri erau „undeva, adunate pe stoc” şi un băiat deştept a prins o afacere grasă cu primăria. Astfel, copiii din sectorul 3 au „viitorul asigurat”, cel puţin dintr-un punct de vedere – nici cangurii şi nici caii nu ne vor tulbura joaca! Nici bordurile alea înalte nu sunt mai de folos, dar tot ce se toarnă în beton se face ieftin şi se vinde scump, că de-aia sunt fonduri europene, să mănânce şi gurile lor!” DETALII
EL TIGRE: Sandokan circulă numai pe sens interzis!
INSIDER: „Doar Sandokan şi autobuzele au voie să urce pe Bld. Regina Elisabeta!”
ARHIVĂ: EL COMANDANTE: Che Guevara de la Timişoara!
NUREMBERG: Flashmob împotriva uciderii în masă a animalelor din România!
„Misiune: Stop Killing” – un flash-mob organizat la Nürnberg pe 31.05.2014 împotriva uciderii în masă a animalelor din România. Vor mai fi si alte acțiuni. Oamenii trebuie să vadă și să înțeleagă ce se întâmplă în România. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat în timpul flash-mob și sperăm să vă inspire pentru următoarele acțiuni! DETALII
ARHIVĂ: BERLIN: Nemţii protestează la Reichstag împotriva eutanasierii maidanezilor din România!
SPECII: Tu cum conduci – ca un Azorel sau ca o Kitty?
ARHIVĂ: HAUTE COUTURE: Ultima modă de tuning din Bănie. VW Golf R îmbrăcat în catifea neagră şi eşarfă roşie! / DIN TRAFIC: După chipul şi asemănarea şoferilor! / DIN TRAFIC: Automobile cu dublă personalitate. Poliţia Rutieră îşi scoate toţi funcţionarii în stradă?
JOCURILE FOAMEI: Părinţi cu capu-n cutie: „Aveţi o pungă şi pentru copilul meu?” Don’t try this at home!


INSIDER: „De 1 iunie, în Cişmigiu, părinţii au stat la coadă pentru ca odraslele lor să primească gratuit o pungă pe faţă! Ei dadeau doar cu subsemnatu’ (nume, prenume, CNP, serie de buletin) precum că dau drept de publicare a fotografiei copilului. Semnau fericiţi şi mulţumeau frumos – Sar’na! Unii copii doreau nerăbdători punga în cap şi stăteau cuminţi la poza, alţii trebuiau convinşi de părinţi cât de frumoşi sunt cu punga în cap.

Însoţitorii aveau doar grijă să aranjeze „mumos” hainele copilului ca să dea gigea în foto. E adevarat că punga era de hârtie şi găurită pe loc de organizatori în dreptul ochilor, nasului şi gurii, dar totuşi „pusul pungii în cap” mi se pare o joaca periculoasă asistată. E ca şi când ar fi făcut un concurs de „bagat degete în priza” fixată în asfalt. Don’t try this at home!!!”
ARHIVĂ: JOCURILE FOAMEI: 5.000 de oameni au făcut galerie în “Cursa raţelor de plastic” de pe Dâmboviţa!
MECANICA INIMII: „Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte!”
La Teatrul Bulandra vă aşteaptă piesa „Mecanica Inimii”, în regia lui Chris Simion, având în distribuție pe Marius Manole, Marian Râlea, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu şi Şerban Pavlu. „Dacă te temi că o să-ţi fie rău, nu faci decât să măreşti şansele de a ţi face rău. Uită-te la acrobaţi. Crezi că se gândesc o clipă că or să cadă dacă merg pe sârmă? Nicidecum. Acceptă riscul şi savurează plăcerea de a înfrunta pericolul. Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte!” DETALII
N.R.: „Poreclit „Peter Pan” al muzicii rock pentru permanentul său refuz de a se maturiza, Mathias Malzieu (16 aprilie 1974, Montpellier, Occitanie, Franța) scriitor, compozitor şi interpret francez a semnat cel de-al doilea roman al său, „Mecanica inimii”, în 2007. A fost primit de public cu căldură şi entuziasm, la fel şi albumul rock omonim. Astfel că era necesar ca și scena românească să încerce să dezlege misterele „Mecanicii inimii” ce a cucerit o lume întreagă. Și nu se putea altfel decât cu actori extraordinari, pe care publicul îi iubeşte şi-i aplaudă cu pasiune. Actori de excepție precum Maia Morgenstern, Marius Manole, Medeea Marinescu, Şerban Pavlu şi Marian Râlea. Şi în regia lui Chris Simion.”
B-FIT IN THE RAIN: Parada de la ora 20 s-a mutat la ora 00.00. Cine are chef să danseze noaptea în ploaie?
CĂTRE „BUCUREŞTI OPTIMIST”: Dragii noştri colegi, vă mulţumim pentru plângerea făcută la Facebook prin Notice #: 326233617528009, Contact Information: Name: Cristian Vasile, Email: igumail@gmail.com. Pentru că vă respectăm munca, talentul şi dreptul de „proprietate intelectuală”, ne cerem scuze pentru promovarea fotografiei de mai sus, cu logo-ul aferent (!), şi vă anunţăm cu bucurie că aceasta a fost eliminată din fluxul nostru. Vă dorim mult succes! FOTOGRAFIE
În perioada 31 mai – 1 iunie a.c., vor avea loc mai multe evenimente publice în Capitală pentru desfășurarea cărora traficul va fi restricționat. Sâmbătă şi duminică au loc festivalul de teatru în stradă B-fit-IN THE STREET, concert Poliția Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să evite deplasările în zonele evenimentelor, să folosească rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic. În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în zilele de 29 mai – 01 iunie 2014, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus măsuri specifice din competenţă în sensul restricţionării şi fluidizării traficului, pentru buna desfăşurare a evenimentului B-fit-IN THE STREET. Sâmbătă, 31 mai 2014, vor avea loc spectacole cu paradă în intervalul orar 20:30 – 22:30, pe traseul: Piaţa George Enescu – Calea Victoriei – bd. Regina Elisabeta –Piaţa Universităţii – platoul Statui. DETALII
B-FIT: 4 zile de Bucurie, Fascinaţie, Iubire şi Teatru!

Prin B-FIT in the Street! – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă București, ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, ARCUB a reuşit să aducă fenomenul artistic mai aproape de oameni.

La sfârşitul lunii mai, an de an, centrul oraşului devine un univers colorat, în care artişti din zeci de ţări ale lumii jonglează cu diverse dimensiuni artistice pentru a le oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii şi reflecţii. Prin reprezentaţiile lor, actorii interacţi- onează cu publicul, modificând raporturile dintre spaţiu, ritm şi receptare. Ca în fiecare ediție, și în 2014, la B-FIT vor participa
companii specializate în teatru de stradă, provenind din state precum: Spania, Franța, Olanda Marea Britanie, Belgia, Italia și chiar din Australia. DETALII
ARHIVĂ: CURCUBEU: Festivalul Internaţional de teatru în stradă. “B-FIT in the Street”, ca o ploaie de vară! / MAGIE: Ce minuni aduce B.FIT în Ţara Românilor?
QUIZ: Cine a fost prima româncă acceptată ca studentă la Sorbona la vârsta de 16 ani?
INSIDER: „Odată impunătoare, acum părăginită, în casa de la nr. 14 de pe strada Franceză s-a născut Iulia Haşdeu. Mi-e teamă că generaţiile mai tinere nici nu au auzit de această tânără minune… Nu, nu e Iulia Vântur, nici Albu, nici Tymoshenko!” DETALII
DADAISM: Misterele Bucureştiului, desenate în vers alb pe strada Franceză!
„Bonjour / Bonjour. Bine-aţi pășit pe / MACADAM / Macadam cubic scoţian / Pe o stradă franceză / Din Centrul Vechi / BUCUREȘTEAN. Oficial prima stradă pavată și canalizată atestată. Mergi sigur și hotărat pe strada medievală poate cea mai veche din Capitală.
O stradă misterioasă de mituri chinuită de terase iubită cu denumirea mereu diferită de la Uliţa Domnească la Uliţa Işlicarilor la Carol. Şi Iuliu Maniu strada din faţa dvs. a avut de tras până la Uliţa Franţuzească de la un consul francez, numele de botez. Un nume deseori defăimat pe care cu greu l-a păstrat, cu faimă de stradă bântuită şi totuşi deloc ocolită de turişti.
Călători și bicicliști sau pietoni aici găsești, Palatul Poştelor acum numit Muzeul Istoriilor, Biserica Sfântul Dumitru și o semințărie cu aspect de farmacie. Dacă te lași condus de povești și la nr. 13 nimerești, afli de patronul Stavrache care chinuia fiecare copil în parte. Sau de spitalul care vindea organe în incinta institutului de recuperare. Sunt mituri şi legende, cine le mai crede? Strada e o învingătoare urmașa unui incendiu mare. Așa că bucură-te de plimbare. Policolor din 1965.” DETALII
FEST.CO: Teatrul de Comedie a ajuns un Trabant obosit sau trebuie gâdilat ca Pasărea Phoenix?

INSIDER: „Până pe 1 iunie, Bucureştiul este gâdilat de Festivalul Comediei Româneşti 2014. Între barurile şi restaurantele spoite din Centrul Vechi, doar Teatrul de Comedie a rămas gri şi obosit. Gâdilă-l, gâdilă-l, nu-l lăsa, poate renaşte ca Pasărea Phoenix!” DETALII
BISTRO LATIN: Vestigii daco-romane, descoperite pe cheiul Dâmboviţei!

INSIDER: „Pe Splaiul Unirii, vizavi de Casa Poporului, avem Bistro Latin. Latin adică de pe timpul lui Publius Ovidius Naso?! Daca da, atunci încă se ţine foarte bine! Poate ar trebui introdus în circuitul turistic bucureştean, noaptea muzeelor, noaptea galeriilor, noaptea literaturii… În alte nopţi ale anului chiar nu vă recomandăm să intraţi!”
SECTOR 2: Deşertificarea cartierului Pantelimon. În următorii 40 de ani ne vom plânge de căldură, valuri de praf, fum şi zgomote. Nici la cimitir nu tai un pom!
INSIDER: „Lucrările începute de peste două luni pe Şos. Pantelimon, începând de la a Cora Pantelimon spre oraş, prezintă cel puţin două caracteristici mai deosebite.
1). a) cele 6 rânduri de borduri, câte trei de fiecare parte devin 8, adica 4 şi 4. b). Sunt tăiați toți copacii, de-o parte şi de alta, până acum au fost tăiaţi peste 200. Având în vedere că aceştia nu sunt bătrâni şi deci puteau fi doar toaletaţi, ne întrebăm oare care sunt dedesubturile acestei acțiuni. Vă spun aceasta deoarece vecinii noştri de la căsuţe au primit lemne proaspăt tăiate, care se vor usca până la toamnă.
2). Cunoaşte cineva din Primăria Generală cine a aprobat distrugerea perdelei de verdeaţă din faţa blocurilor noastre, asta într-un oraş care suferă din lipsă de spaţii verzi şi având în vedere că aceşti copaci sunt o perdea antifonantă pentru locatari, zona fiind una puternic poluată cu praf, gaze de la autoturisme şi fonic? Este urmarită activitatea firmelor contractante, privind executarea proiectului aprobat si respectarea specificaţiilor de proiect?
Vizualizaţi imaginile de la prăpădul făcut şi vă întrebăm dacă o asemenea lucrare trebuia să conțină şi distrugerea copacilor, stiind că dacă acum se plantează arbori noi, vor trebui să treacă cel puțim 20-40 de ani pentru ca acestia să dea umbră. Și nu în ultimiul rând arborii tăiați sunt tei, care pe lângă aspectul deosebit şi umbră, răspândesc şi miresme deosebit de plăcute. Împreună cu mai mulţi locatari din asociaţiile ce urmează să rămână în soare şi căldură 20-40 de ani de acum încolo, cu valuri de praf, fum şi zgomote de la maşini şi tramvaie, vă rugăm să ne ajutaţi stoparea tăierilor şi cuprinderea actualilor copaci în lucrarea începută deja.
Imaginile cu arbori arată cum era înainte toată Soseaua Pantelimon, iar cele fară cum arată zona în lucru. De observant că se văd cercurile arborilor tăiați, cu vârste între 25 şi 40 de ani şi puteți număra BOGĂŢIA de BORDURI schimbare acolo unde defapt nu contează prezenţa lor.”
ARHIVĂ: TOCMEALĂ: Plopul Alb, arbore ocrotit prin lege! ANUNŢ: “Vând buştean plop, alb şi tremurător”
CALEA VICTORIEI: Renovări cu tapet decorativ pe sus şi poieniţă aglomerată cu nimfe pe jos!
FOTO 1: „Renovare pe Calea Victoriei… cu tapet decorativ – cărămidă aparentă şi colţare din cornier maro.”
FOTO 2: „…Numai unor idioţi ar fi putut să le treacă aşa ceva prin bile. Cum să îngropi complet borduri de granit înalte, să ajungi la acelaşi nivel cu strada, bordura şi trotuarul, şi să plantezi p… ca într-o poieniţă aglomerată cu nimfe, nici măcar trase la linie? O să navigăm printre menhire, pe traiectorii cu revenire, fugind spre gagici peste obstacole brici.” DETALII
PANOUL ŞOFERILOR AGRESIVI: „Ne-a agresat verbal şi fizic pentru simplul motiv că nu mergem mai repede. Am sunat la Poliţie, dar a fugit în mare viteză!”
INSIDER: „Acest idiot era să ne lovească cu maşina, pe trecerea de pietoni – pe mine, pe fata mea şi pe sora mea însărcinată în luna a-6-a. Ne-a agresat verbal şi fizic pentru simplul motiv că nu mergem mai repede. Am sunat la Poliţie dar a fugit în mare viteză. Cine îl cunoaşte? Vreau să îl întrebe cât tupeu a avut să ridice mâna la o femeie însărcinată şi la o mama cu copilul de mână!” DETALII
ARHIVĂ: PERICOL PUBLIC: Şoferul de la “Black Cab” care te calcă cu maşina să-ţi ia locul de parcare!
ORIGINI: Artefacte vechi de peste 6.000 de ani ne arată de unde au venit „eroii civilizatori”?


KLAUS DONA: „(…) Un artefact extrem de interesant a fost găsit în acelaşi loc [Guayaquil n.r.], în Ecuador şi este aşa zisa Piramidă cu ochi. Ochiul este încrustat în piramida făcută din pietre albe si gri. Imaginea piramidei ecuadoriene arată exact ca cea inscripţionată pe banconta americană de 1 $. Dacă puneţi această piramidă în întuneric, ochiul începe să strălucească puternic şi chiar dacă seamănă cu un ochi, nu aduce cu unul uman. Aveţi un prim plan pe ochiul strălucitor şi puteţi observa încrustaţia culorilor.

În partea de jos a piramidei aveţi încrustate cu plăcuţe de aur constelaţia Orion [şi Sirius n.r.] şi un scris necunoscut. Profesorul Kurt Schildmann, care a fost preşedintele Asociaţiei de lingvistică din Germania şi cunoştea perfect 40 de limbi a tradus această scriere. El a numit-o pre-sanscrită, pentru că este mai veche decât cea mai veche scriere. Traducerea acestor 4 litere în opinia lui este: “Fiul Creatorului vine”.
Acest tip de scris a mai fost găsit pe acelaşi tip de pietre în Columbia, Illinois (SUA), Glozel (Franţa), Malta, Ecuador, Turkmenistan, Australia şi în sudul Calabriei (Italia) cu puţin timp în urmă. Întotdeauna este piatră din ceramică sau teracotă şi acelaşi tip de scris. Asta înseamnă că acest tip de
scris a fost utilizat cândva la nivel global, ceea ce înseamnă ca ar fi trebuit să existe o civilizaţie veche de peste 6.000 de ani, ce folosea acest tip de scriere. Profesorul Schildmann mi-a spus că există similitudini între acest tip de scris şi cel folosit în zona Indusului şi cel din Insula Paştelui. El a spus că scrierea este mai veche decât sanscrita, de aceea a numit-o pre-sanscrită. (…)”
TRADUCERE DOCUMENTAR: PARTEA 1 / PARTEA 2
OKAZII: Pictorul Florian Doru Crihană se vinde la mică publicitate. Cum vede realitatea un artist?

LUCRĂRILE FAC PARTE DIN EXPOZIŢIA „21 DE SECOLE ŞI SFÂRŞITUL LUMII”. DETALII
„Artistul se bazează în mare măsură în aceste demersuri pe ideea de şoc, de surpriză pe care corelarea caricaturii cu acest tip de subiect o stârneşte în privitor; în acelaşi timp, tema devine o provocare chiar pentru artist, prin transferul ei din zona de perceptie obişnuită picturii sau sculpturii, în cea a caricaturii.” DETALII
ARHIVĂ: OKAZII: Ce mai vând românii pe net? Declaraţia de Independenţă a SUA din 1776. Preţ: 300.000 de euro!? / OKAZII: Cât costă un meteorit anti-Superman? Un român care nu e “astrolog” cere 500.000 de euro!
HERGHELIE: Cât costă o Harley-Davidson de colecţie? Dorinţa de libertate este nepreţuită!


INSIDER: „Herghelia Harley-Davidson este parcată la Mall Promenada, până pe 1 iunie. Cea mai veche este din 1926 şi cea mai scumpă costă 45.000 euro, asta daca nu o luam în calcul pe cea cu ataş care este nepreţuită. Câteva modele mai noi se pot achiziţiona adhoc de către shopperii pasionaţi. Intrarea la expoziţie este libera!”


























