MARGARETA: Inflorescenţă cu sute de flori minuscule, tubulare în centrul galben și 20-30 de flori radiate ligulate, petalele albe & ușor roz, din exterior – „Mă iubește, nu mă iubește?”

INSIDER: „Margareta comună, cunoscută științific sub numele de Bellis perennis, este una dintre cele mai răspândite și ușor de recunoscut plante erbacee din familia Asteraceae. Este o plantă perenă, de dimensiuni mici, adaptată în special regiunilor cu climă temperată. Are un areal nativ larg, care cuprinde Europa, inclusiv România, regiunea mediteraneeană, Madeira și zone care se întind până în Asia Centrală. De-a lungul timpului, planta a fost introdusă și în numeroase alte regiuni ale lumii, unde s-a naturalizat în multe zone cu condiții favorabile. Una dintre cele mai interesante caracteristici ale margaretei este structura sa florală. Ceea ce privim în mod obișnuit ca pe o singură floare este, din punct de vedere botanic, un capitul, adică o inflorescență alcătuită din numeroase flori foarte mici, grupate strâns pe același receptacul. În partea centrală se găsesc florile tubulare galbene, iar la exterior se află florile ligulate, de obicei albe, dar care pot prezenta și nuanțe roz sau roșiatice. Această organizare este caracteristică familiei Asteraceae și face ca întreaga inflorescență să pară o singură floare.

Margareta are o creștere joasă și formează la nivelul solului o rozetă de frunze. Frunzele sunt simple, de formă variabilă, de la spatulată până la ovală, și pot avea marginile ușor dințate sau rotunjit-crestate. Din centrul rozetei pornesc pedunculii florali, lipsiți de frunze, fiecare purtând în mod obișnuit câte un singur capitul. Dimensiunile plantei sunt reduse, iar diferitele descrieri botanice indică, în funcție de populație și condițiile de creștere, înălțimi care ajung de regulă la câțiva centimetri și pot depăși 15 centimetri în anumite situații. Structura joasă a plantei îi permite să trăiască foarte bine în pajiști, pășuni, peluze și alte locuri cu vegetație scundă. Frunzele rămân aproape de suprafața solului, iar acest lucru ajută planta să persiste în locurile cosite sau pășunate. Din această cauză, margareta poate fi întâlnită frecvent în gazon și în spații verzi întreținute regulat. Capacitatea sa de a reveni și de a produce noi inflorescențe face ca planta să fie foarte vizibilă în zonele în care condițiile de mediu îi sunt favorabile.

Margareta este o plantă perenă, ceea ce înseamnă că aceeași plantă poate supraviețui mai mult de un an. Partea sa vegetativă rămâne aproape de nivelul solului, iar planta poate relua creșterea atunci când condițiile de temperatură și umiditate devin favorabile. Această strategie de viață o diferențiază de plantele anuale, care își încheie întregul ciclu de viață într-un singur sezon. După polenizare și fecundare, florile margaretei formează fructe mici și uscate. Descrierile botanice ale speciei arată că aceste fructe sunt foarte mici și nu prezintă papus, structura asemănătoare unui mănunchi de peri care ajută la dispersarea prin vânt a semințelor multor alte plante din familia Asteraceae. Aceasta este o diferență interesantă față de păpădie, o altă plantă din aceeași familie, ale cărei fructe sunt purtate cu ușurință de vânt datorită bine-cunoscutelor structuri pufoase. Margareta este adaptată în special habitatelor temperate și poate apărea într-o varietate de medii deschise. Este întâlnită în pajiști, pășuni, peluze și alte suprafețe ierboase. Răspândirea sa largă demonstrează capacitatea speciei de a trăi în condiții diferite, atât timp cât găsește un habitat potrivit. În afara arealului său nativ, Bellis perennis a fost introdusă în numeroase teritorii din America de Nord, America de Sud, Asia și Oceania.

Denumirea științifică Bellis perennis a fost publicată de Carl Linnaeus în anul 1753, în lucrarea Species Plantarum. Specia este în continuare recunoscută ca taxon acceptat în bazele botanice internaționale moderne. Epitetul latin „perennis” face referire la caracterul peren al plantei, adică la capacitatea sa de a trăi mai mulți ani. Pe lângă forma sălbatică bine cunoscută, margareta a atras atenția și ca plantă ornamentală. Aspectul său simplu, dimensiunile reduse și capacitatea de a forma grupuri vizibile în suprafețele ierboase au făcut-o ușor de integrat în spații verzi și grădini. Totuși, în peluzele în care se urmărește menținerea exclusivă a unui covor uniform de iarbă, aceeași capacitate de răspândire și persistență poate face ca margareta să fie considerată o plantă nedorită.

Din punct de vedere ecologic, margareta face parte din vegetația multor habitate ierboase și contribuie la diversitatea vegetală a acestora. Inflorescențele sale sunt alcătuite dintr-un număr mare de flori minuscule concentrate într-o suprafață redusă, o structură florală caracteristică familiei Asteraceae. Această construcție eficientă reprezintă unul dintre cele mai interesante aspecte ale plantei și explică de ce imaginea aparent simplă a unei margarete ascunde, în realitate, o organizare botanică mult mai complexă. Deși este o plantă mică și extrem de familiară, margareta este un exemplu foarte bun al complexității întâlnite în lumea vegetală. Inflorescența sa alcătuită din numeroase flori minuscule, rozeta de frunze apropiată de sol, caracterul peren și capacitatea de a trăi în pajiști și peluze au contribuit la răspândirea și persistența speciei. Bellis perennis demonstrează că unele dintre cele mai obișnuite plante pot avea structuri și adaptări remarcabile, ascunse în spatele unui aspect aparent simplu.” SURSA

N.R. 1: „O margaretă nu este o singură floare, ci o inflorescență formată din sute de flori minuscule (numite flore) grupate împreună. Numărul exact depinde de dimensiunea margaretei, însă o singură floare matură poate conține între 100 şi 300 de flori minuscule individuale, care sunt împărţite în două categorii: ∆ Florile de pe margine (flore ligulate) aproximativ 20-30, Acestea sunt ,petalele” albe din exterior. Fiecare petală este, de fapt, o floare individuală de dimensiuni mai mari. ∆ Florile din centru (flore tubulare): Acestea formează discul central galben. Sunt extrem de dense şi reprezintă de fapt sute de flori tubulare minuscule care produc seminţe.

Margareta comună (Bellis perennis) şi florile sale sunt complet comestibile, având un gust delicat, ușor amărui sau de nucă. Le poți consuma proaspete în salate, pe post de condiment în brânzeturi, sau uscate pentru ceai. Pentru deserturi, poți achiziționa şi margarete decorative din napolitană (vafă) sau zahăr. Atunci când culegi margarete din natură sau din grădină pentru consum: Părţi comestibile: Poți folosi atât frunzele tinere (în salate și smoothie-uri), cât şi mugurii sau florile. Asigură-te că florile provin din zone nepoluate, ne-tratate cu pesticide şi evită consumul în exces dacă eşti însărcinată!”

N.R. 2: „Legenda spune că Margareta era o prințesă din cale afară de frumoasă, care la naștere fusese promisă Împăratului Florilor. Însă, la 16 ani Margareta se îndrăgosteşte de un prinț nespus de atrăgător și viteaz. Cei doi plănuiesc să fugă împreună, pentru a scăpa de promisiunea facută Împaratului Florilor. Împăratul află și îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi în paloșe, 3 zile şi 3 nopți, și în final prințul este ucis. Speriată și îndurerată, Margareta fuge în munți. Împăratul Florilor era pe urmele ei. Văzând că nu are scăpare, se roagă, ca mai bine să moară decât să se căsătorească cu cel ce-i ucisese iubitul. Ruga îi este ascultată. Îndurerat și conștient de greșeala făcută, o transformă pe Margareta într-o floare albă, simbol al inocenţei, purității și iubirii. De aceea, fetele și băieții rup pe rând, petalele margaretelor, aşteptând ca cea din urmă să-i ofere răspunsul la întrebarea „mă iubește, nu mă iubeşte?”

„Margareta înseamnă soarta, este un simbol al puterii destinului si al puterii dragostei. Bărbatul care dăruiește cadou unei femei o margaretă, are sentimente nobile faţă de aceasta şi intenții de căsătorie. Femeia căreia îi plac margaretele este simplă, fragilă şi crede în dragoste şi în puterea acesteia. Margareta este un nume care sugerează idealism şi simplitate. O persoană cu numele Margareta va crede în dragoste şi în destin și va considera că dragostea înseamnă dăruire completă, fără a cere nimic în schimb.”