CADOU DIPLOMATIC: Cum arată unul dintre cele peste două milioane de nituri care țin laolaltă Turnul Eiffel?

INSIDER: „De Ziua Franței, probabil cel mai drag obiect cu care m-am întors de la Paris. Nu este un dop de șampanie de la o sticlă veche, (cum s-ar putea crede), ci ceva și mai simbolic: un nit din Turnul Eiffel. Turnul este ținut laolaltă de peste două milioane de nituri, iar in cadrul lucrărilor de întreținere ale monumentului, unele dintre ele sunt înlocuite in fiecare an.
Probabil văzând pasiunea mea pentru Turn, din zecile de fotografii pe care le-am tot postat de-a lungul anilor, primarul orașului Rueil-Malmaison, Patrick Ollier, și adjunctul său, Philippe Trotin, mi-au făcut cadou acest obiect inainte de plecarea din Franța. M-a emoționat să primesc o bucățică din cel mai cunoscut simbol al Parisului. Și mi s-a părut si o metaforă frumoasă pentru diplomație: nu este întotdeauna partea cea mai vizibilă a unei construcții, dar, fără ea, multe construcții nu ar rezista. La mulți ani, Franța!” SURSA
N.R.: Turnul Eiffel (franceză Tour Eiffel) este un turn din fontă cu structură zăbrelată, situat pe Champ de Mars în Paris, Franţa. Este numit după inginerul Gustave Eiffel, a cărui companie a proiectat şi construit turnul între 1887 şi 1889. Cunoscut şi sub porecla „*La dame de fer*” (,,Doamna de fier”), a fost construit ca punct central al Expoziției Universale din 1889 şi pentru a celebra centenarul Revoluției Franceze.
Turnul Eiffel din Paris are o structură metalică formată din peste 18.000 de piese, care au fost îmbinate cu aproximativ 2,5 milioane de nituri. Turnul are o înălțime de 330 metri, aproximativ echivalentul unei clădiri cu 81 de etaje, fiind cea mai înaltă structură din Paris. Baza sa este pătrată, cu laturile de 125 metri. În timpul construcției, Turnul Eiffel a depăşit Monumentul Washington, devenind cea mai înaltă structură artificială din lume-un titlu pe care l-a deținut timp de 41 de ani, până la finalizarea Chrysler Building din New York în 1930. A fost prima structură din lume care a depășit atât 200, cât şi 300 de metri în înălțime. Datorită adăugării unei antene de emisie în vârf în 1957, turnul este acum cu 5,2 metri mai înalt decât Chrysler Building. Excluzând turnurile de emisie, Turnul Eiffel este a doua cea mai înaltă structură din Franța, după Podul Millau.”
















COMENTEZI?