CATEDRALA SFÂNTA MARIA REGINĂ, IAŞI: Catedrala romano-catolică, atmosferă de pace într-o paletă încântătoare de culori!
INSIDER: „⛪️ Catedrala romano-catolică este un locaș de cult impunător, plin de căldură, culoare și liniște. Dincolo de a fi un loc unde credincioșii își găsesc un moment aparte de intimitate, catedrala este un punct turistic și cultural central.
Ca obiectiv turistic, catedrala este mai mult decât atractivă. Chiar exteriorul de-o frumusețe simplă și izbitoare totodată te invită să treci pragul, să-ți rupi din timp să o admiri, să-i observi fiecare detaliu decorativ, să inspiri acest iz al păcii și al izolării. Interiorul catedralei găzduiește o atmosferă greu de găsit în alte locuri. Simți că se revarsă peste tine o pace interioară care există doar acolo, între acei pereți.
În absența slujbelor, tăcerea întâlnită este una departe de a fi apăsătoare – este o tăcere eliberatoare, care te face să simți în sfârșit că poate e bine să nu te mai gândești la nimic, să nu te mai conectezi cu altceva sau altcineva decât cu persoana ta și starea ta de bine. Acestei atmosfere i se alătură o paletă încântătoare de culori, care întărește ideea unui loc care întâlnește sublimul.
Din punct de vedere cultural, catedrala romano-catolică nu de puține ori găzduiește evenimente relevante, al căror raport cu religia nu face totdeauna miza actului în cauză. Spre exemplu, încă din 2020, concertul de deschidere al fiecărei ediții de Classix Festival s-a desfășurat în catedrală, cu intrare liberă. Loc ideal, ce-i drept, întrucât spațiul imens conferă o acustică deosebită care scoate în evidență excelența prestațiilor muzicale. Text: Nicoleta Feraru 📷: Ștefan Prepeliță” SURSA
N.R: Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din laşi este o biserică romano-catolică construită în perioada 1992-2005 în municipiul laşi, cu rolul de a servi drept catedrală episcopală. Ea se află situată pe Bd. Ștefan cel Mare nr. 26. Având în vedere că vechea catedrală episcopală din laşi devenise neîncăpătoare, Episcopia Romano-Catolică de lași a dorit să construiască o catedrală nouă mai mare, unde să poată participa mai multă lume la liturghiile religioase. Până în decembrie 1989 acest deziderat nu s-a putut realiza din cauza opoziției regimului comunist faţă de biserică.
Catedrala Sfânta Maria Regină din laşi are o formă circulară, cu 24 de ogive și cu o cruce înaltă de 10 m în vârf, în partea centrală a cupolei. Dimensiunile sale sunt următoarele:
• diametrul exterior – 38 m; diametrul cupolei centrale – 24 m
• înălțimea interioară până sub cupolă – 16 m; înălțimea până la baza crucii – 26 m; înălţimea până la vârful crucii – 36 m
După construirea catedralei, a fost reamenajată curtea interioară a Episcopiei. S-a amenajat intrarea dinspre Str. Colonel Langa, curtea fiind împrejmuită de un gard din metal sau din piatră; a fost amenajat un spațiu verde central de forma unui peşte, restul spațiului fiind din beton amprentat sau din pavele.
Catedrala are o cupolă de tip calotă, cu 24 de ferestre de tip ogival, ce se sprijină pe patru stâlpi. Biserica are vitralii aşezate pe trei registre reprezentând teme legate de creație, alianţă, sacramente, misterele Rozariului.
Intrarea în lăcaşul de cult se face prin partea de est, dar mai există și o intrare secundară în partea de vest. În ambele părți ale intrării, se află săli „Mama şi copilul”. În interior, biserica are un spațiu central înconjurat de un hol semicircular. În spațiul central de la parter sunt dispuse 76 de bănci şi patru confesionale din stejar, un baptisteriu pe partea dreaptă, la mijloc, și un tabernacol pe stânga, la mijloc. Pe balustrada balconului semircular de la etaj sunt amplasate mozaicuri cu cele 15 opriri ale Căii Sfintei Cruci.
Pe peretele altarului se află o icoană din mozaic care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria, Regină, încadrată de câte două mozaicuri care reprezintă scene din viaţa Sfintei Fecioare Maria. La baza mozaicului central se află tabernacolul principal. De o parte și de alta a altarului sunt dispuse pupitre de unde se citesc lecturile din Evanghelie.
La etaj se află balcoane pe întreg conturul, mai puţin pe conturul altarului. În fața altarului se află o orgă clasică (adusă din Germania (Rietberg)), cu trei manuale, un pedalier, 3.882 de tuburi şi 43 de registre. Biserica are i un demisol, folosit ca sală de conferinţe; câteva săli de cateheză şi grupuri sanitare pe contur, în partea de sus a demisolului. DETALII
ARHIVĂ: ORȘOVA: Lenin, John Lennon, Nadia Comăneci, Florin Piersic și Ana Szeles pe „Drumul Crucii” în Biserica Romano-Catolică OXXO CIOFLICENI, ILFOV: „Regina Carmelului”, Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți vitralii inedite, mozaicuri și basoreliefuri impresionante. Un muzeu fără custode! OXXO CĂPLENI, JUDEȚUL SATU MARE: La subsolul Mănăstirii Franciscane Sf. Anton, în cripta Karolyi sunt 36 de sarcofage cu membrii aceleiași familii nobile. Primul din 1653, ultimul din 2010! OXXO BUCUREȘTI: Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, cea mai mică catedrală din lume are 110 metri pătrați și a fost construită acum 100 de ani












COMENTEZI?