BUCUREȘTI: Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, cea mai mică catedrală din lume are 110 metri pătrați și a fost construită acum 100 de ani
INSIDER: „În București, pe strada Polonă nr. 50, într-o curte cu gard jos de cărămidă, înconjurată de o mulțime de copaci și arbuşti, se află cea mai mică catedrală din întreaga lume. Între Piața Romană și Stadionul Dinamo se află Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, un lăcaş de cult cu o trecut tumultos, care a reprezentat locul de uniune al Bisericii Române Unite
cu Roma sau greco- catolică. Catedrala a fost ridicată în urmă cu mai bine de 100 de ani și are puțin peste 110 metri pătraţi. Acest lăcaş de cult a apărut odată cu plecarea mai multor români din Ardeal în Capitală la începutul secolului XIX, din raționamente economice dar și politice. Dintre aceștia, un procent considerabil erau membri ai Bisericii Române Unite din Ardeal, și aceștia duceau lipsa unei biserici „a lor”. Deși parohia Sfântul Vasile cel Mare figurează ca persoană juridică încă din 1829, greco-catolicii foloseau capela romano-catolică din str. Călăraşi. În cele din urmă, în 1893, preotul Demetriu Radu, care era pastorul greco-catolicilor din Bucureşti, a cumpărat terenul aflat pe strada Polonă numărul 194 (în prezent 50). Achiziția s-a făcut cu multe dificultăți, deoarece statul nu dorea ca Biserica Română Unită cu Roma că deţină terenuri în Regatul Român, astfel că această suprafață a fost trecută pe numele Bisericii Romano-Catolice. Aprobarea construirii unei biserici a fost obținută cu greu, 17 ani mai târziu, după ce autorităţile s-au opus vehement ridicării acestui lăcaş de cult. Prim-ministrul de la acea vreme, lonel Brătianu le transmisese oficalilor bisericii greco-catolice următoarele: „Biserici latine puteţi construi din partea mea oricâte doriți, dar trebuie să vă spun în mod hotărât că nu ne-ar conveni deloc construirea unei biserici româno-unite”. La polul opus s-a aflat ministrul Educaţiei de la acea vreme, Spirtu Haret, care a susținut construirea bisericii.
O condiție importantă pe care au avut-o de respectat greco-catolicii a fost construirea bisericii în curte, și nu la stradă, astfel că lăcaşul de cult se află la 30 de metri de stradă. Sfinţirea pietrei de temelie a avut loc în 1909, pe 21 mai, iar sfinţirea întregii biserici s-a petrecut 7 luni mai târziu, în ziua de Sfântul Nicolae. Toate acestea s-au petrecut sub îndrumarea arhiepiscopului Netzhammer. Construită în stil moldovenesc, cea mai mică catedrală din lume a avut drept „,inspiraţie” biserica Sfântul Gheorghe” din Baia, care a fost ctitorită de domnitorul Ştefan cel Mare în urma unei bătălii. Planurile pentru biserica „Sfântul Vasile cel Mare” au fost realizate de arhitectul Nicolae Ghika-Budești, care a proiectat şi Muzeul Ţăranului Român. În urma semnării Concordatului din 1930 dintre Sfântul Scaun al Romei și Regatul României, biserica Sfântul Vasile cel Mare” a ieşit din subordinea Mitropoliei de la Blaj și a devenit sediul protopopiatului Capitalei.
O biserică devine catedrală odată cu înscǎunarea unui episcop drept conducător al acestor locuri. Acest lucru s-a petrecut aici în anul 1940, când primul episcop auxiliar al Mitropoliei Blajului, Vasile Aftenie, a fost numit vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat şi şi-a stabilit reşedinţa permanentă în Capitală.
În anul 1948, regimul comunist a interzis lăcaşurile de cult greco-catolice, iar acest lucru a însemnat și persecutarea mai multor personalități din lumea Bisericii Unite cu Roma. Vasile Aftenie a fost încarcerat în 1948 şi ucis doi ani mai târziu pentru credinţa sa și pentru comuniunea cu Scaunul Apostolic al Romei, devenind primul episcop martir greco- catolic. Odată cu acesta a fost arestat şi Tit Liviu Chinezu, protopopul unit al Bucureştiului de la acea vreme, care avea să sfârșească tragic în 1955 în închisoarea de la Sighet. După arestarea celor doi, preoții clandestini rămaşi nearestați l-au pus în funcția de Vicar General al Bucureştiului pe părintele Zenovie Pâclişanu, membru al Academiei Române, istoric, diplomat şi secretar al Adunării Naționale de la Alba Iulia, un nume important al Marii Uniri. Din păcate, și acesta a fost arestat, în 1949, și deși a supraviețuit torturilor de la Sighet, a decedat în 1958 în închisoarea de la Jilava.
Ca multe alte lăcaşe de cult greco-catolice, în ceea ce cunoaştem astăzi drept cea mai mică catedrală din lume a funcționat în perioada 1948-1990 o parohie ortodoxă. La scurt timp după revoluţia din 1989, credincioşii greco- catolici din Capitală au reînființat parohia Sfântului Vasile cel Mare și au cerut revenirea în biserica de pe strada Polonă. Deși restituirea a fost promisă de BOR în cel mai scurt timp, aceasta a fost amânată mai bine de un deceniu şi jumătate. În cele din urmă, Parohia Română Unită cu Roma „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti, a reintrat în posesia bisericii pe 28 decembrie 2006, iar pe 4 mai 2008 aici a avut loc ceremonia de instalare a noului episcop-vicar de București, și anume Mihai Frăţilă, în cadrul unui eveniment la care au asistat peste 2.000 de persoane.
De asemenea, în 2014 aici a fost instalat în funcție primul episcop al Eparhiei Sfântul Vasile cel Mare de Bucureşti, cu teritoriul canonic peste Capitală, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Din punct de vedere al lucrărilor de consolidare, în perioada 2011-2013 catedrala a fost consolidată şi restaurată complet, după ce în perioada comunistă a suferit în urma cutremurelor şi a nepăsării autoriăților, astfel că mare parte dintre decorațiunile interioare inițiale au fost mult prea deteriorate pentru a fi salvate. Din fericire, aici au fost repictate, conform proiectului original, patru scene importante din viața Sfântului Vasile.” SURSA
Pingback: BISERICA EMINESCU, IPOTEȘTI: Singura biserică ortodoxă din lume unde aura sfinților este neagră, iar diavolul este alb! | infoINSiDER.ro