LUMEA LUI FRANK: „Ce facem cu un părinte care suferă de Altzheimer?” vs „Ce am vrea să facă părintele nostru dacă am fi noi copilul amnezic?”

INSIDER: „Teatrul Metropolis a devenit cumva, în timp, refugiul și ultima speranță a celor care caută dramaturgia profundă, cu sens, a celor care nu sunt consumatori…nici de experimente, nici de licențios. Poate de aceea îl vedeam deseori aici și pe Preasfințitul Varsanufie, înainte de a deveni Arhiepiscopul Râmnicului, unul dintre puținii ierarhi cu care m-am întâlnit în săli de teatru sau de concerte.

Am văzut astă seară, prin generozitatea minunatei mele prietene (de-o viață) Simona Miculescu, ambasadorul nostru la UNESCO, piesa „Lumea lui Frank”, la care vă îndemn să mergeți, deși vă va trebui forță la finalul ei!

Scrisă de Alexandru Popa într-o manieră psihologică și de triller, care-ți răsturna concluzia fix când erai mai sigur de ea, cu nimic mai prejos decât cea a romanelor Agathei Christie, piesa este filosofică și în același timp realistă.

Ce facem cu un părinte care suferă o amnezie sau pe care îl suspectăm chiar de Alzheimer: îl ducem la un spital pentru a fi tratat instituționalizat sau îl ținem acasă, pe culoarele cunoscute ale vieții lui, sperând că, într-o zi, tocmai familiarul acesta îi va reda memoria?
Dar ce am vrea să facă părintele nostru dacă am fi noi copilul amnezic?
Sunt două perspective în care și rațiunea și sufletul au răspunsuri. Polemica se poartă în trei. URMAREA