NĂMĂIEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ: Casa Memorială George Topîrceanu, singura locuinţă proprietate personală a „chiriașului grăbit”
INSIDER: ‘În satul Nămăeşti, comuna argeşeană Valea Mare Pravăţ, se află singura locuinţă pe care George Topîrceanu a avut-o ca proprietate personală, locul în care a rămas opt ani şi care azi este casa memorială ce-i poartă numele în rest, autorul „Baladei chiriaşului grăbit” a stat doar cu chirie.
Încă de când era foarte mic, părinţii şi-au schimbat domiciliul din doi în doi ani, iar mai târziu, în cei 26 de ani petrecuţi la laşi, şi-a schimbat locuinţa de nouă ori. De altfel, de câte ori prietenii îi cereau adresa să-i poată face o vizită, poetul, care era şi un bun epigramist, le răspundea «imi ceri adresa, dragul meu?/ Sunt trist din cale-afară/ Cum să ți-o dau când însumi eu/ O caut de-astă vară».
Într-un colţ al camerei de lucru de la etajul frumoasei case cu pridvor larg din Nămăeşti poţi vedea şi azi acel geamantan de care poetul George Topîrceanu aminteşte în celebrele versuri: „Trec anii, trec lunile-n goană/ Şi-n zbor săptămânile trec./ Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul şi plec!/ Eu nu ştiu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum,/ Ce demon mă pune-n mişcare,/ Ce taină mă-ndeamnă la drum./ Dar simt că m-apasă pereţii,/ Eu sunt chiriaş trecător:/ În scurtul popas al vieţii/ Vreau multe schimbări de decor”. U R M A R E A
COMENTEZI?