NĂMĂIEȘTI, JUDEȚUL ARGEȘ: Casa Memorială George Topîrceanu, singura locuinţă proprietate personală a „chiriașului grăbit”

INSIDER: ‘În satul Nămăeşti, comuna argeşeană Valea Mare Pravăţ, se află singura locuinţă pe care George Topîrceanu a avut-o ca proprietate personală, locul în care a rămas opt ani şi care azi este casa memorială ce-i poartă numele în rest, autorul „Baladei chiriaşului grăbit” a stat doar cu chirie.

Încă de când era foarte mic, părinţii şi-au schimbat domiciliul din doi în doi ani, iar mai târziu, în cei 26 de ani petrecuţi la laşi, şi-a schimbat locuinţa de nouă ori. De altfel, de câte ori prietenii îi cereau adresa să-i poată face o vizită, poetul, care era şi un bun epigramist, le răspundea «imi ceri adresa, dragul meu?/ Sunt trist din cale-afară/ Cum să ți-o dau când însumi eu/ O caut de-astă vară».

Într-un colţ al camerei de lucru de la etajul frumoasei case cu pridvor larg din Nămăeşti poţi vedea şi azi acel geamantan de care poetul George Topîrceanu aminteşte în celebrele versuri: „Trec anii, trec lunile-n goană/ Şi-n zbor săptămânile trec./ Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul şi plec!/ Eu nu ştiu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum,/ Ce demon mă pune-n mişcare,/ Ce taină mă-ndeamnă la drum./ Dar simt că m-apasă pereţii,/ Eu sunt chiriaş trecător:/ În scurtul popas al vieţii/ Vreau multe schimbări de decor”.

Alături este biroul pirogravat, la care Topîrceanu aşeza pe hârtie inspiraţia din zilele în care colinda şi observa natura, căci în şederile sale la Nămăeşti a compus multe dintre poeziile trimise, apoi, spre publicare la reviste literare. Fiecare detaliu din camera de lucru şi din clădire redă atmosfera în care a trăit şi a scris Topîrceanu. Spre stradă este dormitorul cu mobilă de epocă şi cu ţesături populare unde, destul de lesne, poţi intui locul de odihnă al poetului. Cele două încăperi sunt camerele de la etaj, dispuse simetric faţă de antreu, despărţite de parter printr-o scară interioară ţărănească, din lemn. Jos, o adevărată expoziţie te poartă printre ani cu fotografii de familie, cu multele scrisori către ai săi şi către prieteni, cu documente originale şi facsimile.

Casa ţărănească, acoperită cu şiţă şi ridicată în 1900 a aparținut socrilor poetului G. Topârceanu fiind donată în anul 1966 de către soţia poetului, Victoria Topârceanu, Muzeului Municipal Câmpulung pentru a se amenaja casa memorială a poetului. A fost organizată în 1967, reorganizată în 1979 și declarată ulterior monument istoric, adăposteşte nu doar exponate legate de viaţa şi de activitatea poetului – inclusiv arme de vânătoare şi bastoane, ci şi o parte a bibliotecii sale personale. Program vizitare: marți-duminică 9-17. Acces: 7 lei adulți, 4 lei copii.

Afară, printre copaci, veghează statuia de bronz a poetului, ridicată în 1973 de ofiţerul în rezervă Marius Buturoiu, pe soclul căreia sunt gravate ultimele versuri din „Balada morţii” – poetul, însă, n-a murit şi nici nu s a născut aici. „lar când norii-nvăluiesc/ Alba nopții Doamnă/ Peste groapa lui pornesc / Vânturi lungi de toamna…”

George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti, la data de 20 martie 1886, unde mama sa, maestră în ţesutul covoarelor, fusese chemată, în 1879, de doctorul Carol Davila, pentru a fi angajată în cadrul Azilului „Elena Doamna” – îl înfiinţase cu soţia, ca să le înveţe arta ţesutului pe fetele orfane, de creşterea şi educarea cărora se îngrijea acel azil.

Primii doi ani de şcoală, în perioada 1893-1895, i-a făcut la Bucureşti, însă se mută apoi cu părinţii săi pe Valea Topologului, la Şuici, în județul Argeş. Revine în Capitală şi se înscrie la Liceul „Matei Basarab”, până în clasa a IV-a, apoi obţine o bursă la „Sf. Sava”. În 1905, familia se mută la Nămăeşti, unde se instalează în casa Victoriei luga, educatoare la grădiniţa din comună. „Fiind fascinați de locuri, s-au stabilit aici definitiv. Au deschis un atelier, într-un vechi han, vizavi de muzeu, iar în acea clădire au locuit cu chirie”, explică muzeografa Livia Pitulan. George Topîrceanu îşi petrece aici vacanţa din vara lui 1905 şi o bună parte din 1906, când termină liceul şi o cunoaşte pe gazda părinţilor, frumoasa Victoria luga.

„Poetul avea 19 ani şi se afla în ultimul an la Liceul «Sfântul Sava» din Bucureşti când familia s-a stabilit aici. Petrecându-şi vacanţele de vară, ca adolescent, la Nămăeşti, s-a îndrăgostit de tânăra educatoare, care era cu patru ani mai mare decât el şi căreia i-a dat numele „Frumoasa Dolor” , „Frumoasa cu ochii negri” i se părea că are trăsături de spanioloaică. Topîrceanu s-a căsătorit cu ea, devenind astfel proprietarul imobilului. Împreună au avut un singur copil, Gheorghe, pe care-l alintau Gică, devenit, mai târziu, profesor de vioară la Liceul Pedagogic «Carol I> din Câmpulung”, mai spune muzeografa Livia Pitulan.

Cum nu şi-a putut găsi afirmarea literară nici în Câmpulung şi nici la Bucureşti, a trimis la laşi poezia „Răspunsul micilor funcționari”. Abia atunci, în anul 1909, a avut loc adevăratul său debut literar, când criticul literar Garabet Ibrăileanu, redactorul-şef al revistei „Viaţa Românească” din laşi, s-a interesat cine este cel care semna cu iniţialele G.T. Primeşte o recomandare şi de la Mihail Sadoveanu şi astfel este chemat de probă la laşi, unde, după o jumătate de an, devine secretar de redacţie la „Viaţa Românească”.

La scurt timp, în 1911, Topîrceanu s-a mutat în laşi, lăsându-şi familia la Nămăeşti. „După plecarea la laşi, venea la Nămăeşti doar în vizită, să-şi vadă soţia, fiul şi părinţii, pentru că familia a rămas aici.

Aşadar, casa de la Nămăeşti a rămas în urmă, căci laşiul, care i-a devenit atât de drag, a fost şi oraşul în care a început povestea de dragoste a lui George Topîrceanu cu poeta Otilia Cazimir. „Otilia Cazimir i-a devenit soră, prietenă, iubită. La laşi a avut o viaţă paralelă cu Otilia Cazimir. Soţia a aflat acest lucru, însă nu i-a redat libertatea, nu i-a acordat divorţul.

Topîrceanu s-a stins prematur, la 7 mai 1937, în urma unei cancer de ficat, în casa lui Demostene Botez din laşi, şi a fost înmormântat tot în laşi, în cimitirul „Eternitatea”, alături de alte mari personalităţi ale artei şi ale culturii.

Casa Memorială „George Topîrceanu” din laşi a aparţinut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După ce în 1919 a fost sediul redacției revistei Însemnări literare tipărită sub direcția lui Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu, (din colectivul de redacţie mai făceau parte Garabet Ibrăileanu şi Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziția lui George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când, răpus de boala necruţătoare, va trece în neființă la numai 51 de ani şi va fi înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din laşi. Casa a fost donată în anul 1983 de proprietarii Teodor Neagu şi Adrian Vulpe, Complexului Muzeal laşi. A fost renovată, şi la 22 iunie 1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului Literaturii Române lași, cu un an înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100 de ani de la nașterea poetului.” DETALII