PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

BUCUREȘTI: „Harta Magnoliilor”, proiect colaborativ, fără open source. Găsitorii de magnolii fără poză primesc magnolii murate!


INSIDER: „Începe iar festivalul de culoare pe străzile din București, sezonul de magnoleală, cum îmi place să-i spun. Unele magnolii au furat startul, cele stallate, albe, deja încep să se scuture, ca să le facă loc celorlalte, mai colorate, că de frumos ne bucurăm puțin și pe rând. Pe Dacia și Polonă magnoliile sunt deja-n floare, unele au coroană bogată-bogată și vor fi spectaculoase-n vreo săptămână. Nu c-aș avea preferate, că mi-s toate dragi, dar magnolia micuță și singuratică de pe Dogarilor mie-mi place tare, tare. E așa, chiar în mijlocul trotuarului, și se încăpățânează să înfrumusețeze strada aia cam mofluză. Și mai sunt o mulțime-n zonă, pe Toamnei și pe Ghiocei, dar mai au nevoie de câteva zile să înflorească, sunt sfioase.

Am revizitat și Dristorul, Levănțicii-Diligenței-Cerceluș și câteva străzi pe lângă și mi-am dat seama că aici chiar n-am trecut toate magnoliile pe hartă, nici să vreau n-aș avea cum, mai bine zona ar fi un pin mare, o inimă mov uriașă. Dacă ajungeți prin zonă, chiar nu e nevoie să vă orientați după hartă, că aproape la fiecare casă-i o magnolie și obiceiul se păstrează și pe străzile din jur, pe Rodiei, Răspântiilor, Miletin. Data viitoare când mă duc la magnoleală iau rețeta de magnolii murate cu mine, c-am făcut astăzi câteva promisiuni. Cum anul trecut m-am trezit târziu că vreau magnolii murate și n-am mai avut petale bune, așa că tare vă rog, dacă aveți prin curte vreo magnolie, tare aș dori câteva petale. Nu să le rupeți acuma, când dau să se scuture. Promit magnolii murate la schimb.

Așa, #hartamagnoliilor e aici 🌸🌸🌸 bit.ly/HartaMagnolii, eu am folosit-o astăzi cu „open in browser”. Poate vă ajută să vă orientați mai ușor. Sau, dacă ieșiți la plimbare, deschideți harta, sigur e o magnolie-n zonă, sunt 500+ de pinuri pe hartă, cu tot cu poze. Orașul ăsta are și mult frumos de oferit, mai ales primăvara, doar trebuie să fim atenți nițel.

#HartaMagnoliilor a început ca o joacă și s-a transformat într-un proiect colaborativ și tare recunoascătoare-s pentru toți oamenii care se plimbă pe traseul magnoliilor, mai găsesc și altele și ne scriu să le adăugăm. Așa a ajuns povestea asta să fie mai mult despre povești decât despre flori. Dar o clarificare mică aici: pe hartă, așa cum este ea, nu puteți face modificări și asta pentru că există oricând riscul să se piardă, să se dubleze magnolii și mi-ar părea tare, tare rău să nu mai avem harta.

Primim cu drag orice sugestie, vizităm toate magnoliile, le facem fotografii și le adăugam pe hartă negreșit. Le-am văzut cam pe toate anul trecut, am mai descoperit unele noi și sezonul acesta, actualizăm pinurile din martie până la jumătate de mai.

Harta, în forma în care este ea acum (și așa va rămâne, că asta e tot ce știm noi tehnic), poate fi folosită de oricine, oricând. Nu poate fi însă modificată de altcineva. Cred totuși că îi puteți face o copie și o personalizați în funcție de orice nevoi aveți, puteți adăuga pinuri pentru glicine, baruri și cafenele, clădiri.

Așa, ca să rezum: harta este un proiect colaborativ. Doar că nu e open source, adăugăm noi pinurile pe hartă. Dar inimile alea sunt de mulțumire <3″

N.R.: Harta magnoliilor este un proiect demarat de Diana Robu. Aceasta a creat, cu ajutorul Google Maps, o hartă unde poți indentifica locurile unde se pot găsi magnolii în București. Magnoliile sunt una dintre cele mai primitive forme de plante cu flori din regnul vegetal.

Magnolia (Magnolia L.) este un gen de plante care aparţine familiei Magnoliaceae. Este numit după botanistul francez Pierre Magnol.

Magnolia este un gen vechi. Apărând înainte de albine, se crede că florile au evoluat pentru a încuraja polenizarea de către coleoptere. Pentru a evita daunele provocate de gândacii ce polenizează, carpelele florilor de Magnolia sunt extrem de dure. Au fost găsite specimene fosilizate de M. acuminata datând de acum 20 de milioane de ani, iar plantele care aparțin familiei Magnoliaceae datează de acum 95 de milioane de ani. Un alt aspect al Magnoliei considerat a reprezenta o stare ancestrală este că mugurele florii este închis într-o bractee mai degrabă decât în sepale; părțile periante sunt nediferențiate și numite tepale mai degrabă decât sepalele distincte şi petalele. Magnolia împărtășește caracteristica tepală cu mai multe plante înfloritoare în apropierea bazei plantelor cu flori, cum ar fi Amborella și Nymphaea (precum și cu multe plante derivate recent, cum ar fi Crinul). Gama naturală de specii Magnolia este o distribuţie disjunctivă, cu un centru principal în Asia de Est şi de Sud-Est şi un centru secundar în estul Americii de Nord, America Centrală, Indiile de Vest și câteva specii din America de Sud şi cuprinde circa 77 de specii de arbori sau arbuști. DETALII

O nouă descoperire a lui Jamile Oliver face furori pe internet. Petale de magnolie puse la murat. Murarea este cunoscuta din cele mai vechi timpuri.

Celebrul bucătar a dezvăluit faptul că această floare nu este minunată doar pentru a o privi, ci și pentru a o mânca. Mai exact, petalele se pot pune la murat într-o soluție din oțet, apă, sare și zahăr şi gustul lor este asemănător cu cel al ghimbirului, dar unele pot fi și amărui, în special cele albe. Chef Jamie Oliver spune că se servește alaturi de mâncăruri din orez sau cu mezelurile maturate. Jamile Oliver le recomandă fanilor săi să culeagă muguri şi flori tinere, dacă vor să le pună la murat.

ARHIVĂ: IGNAT ECO: „La cât de scumpă e viaţa în România, trebuie să învăţăm să mâncăm şi iarbă, nu doar flori!” *** UNIVERS: Câte o Galaxie în fiecare Păpădie *** PONOARELE, MEHEDINȚI: Singura pădure de liliac formată în mod natural din Europa

COMENTEZI?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s