INSIDER: SOL REX REGUM – „Soarele, Regele Regilor”, un ceas solar cu diametrul de 20 de metri, a fost amplasat pe 7 noiembrie 2025 pe Via Transilvanica, „drumul care unește”, la Dealu Negru, județul Bistrița-Năsăud. Piesa centrală, gnomonul, a fost sculptată în formă de fluture de către artistul Alexandru Burlacu, plecând de la conceptul lui Damaschin Berende. Acest simbol puternic a fost realizat din andezit, aceeași piatră folosită pentru bornele care ghidează drumeţii pe Via Transilvanica. ” SURSA
INSIDER: „Mă țin de cuvânt și vă spun despre ce am făcut vineri la Paris. Acum câteva săptămâni, înainte de culcare, mi-a venit în gând Mireille Mathieu. Nu mă întrebați de ce. Am căutat rapid pe internet să aflu ultimele vești și vârstă ei, pierdusem șirul anilor. 79 de ani și concert aniversar pentru 60 de ani de cariera la Paris, la sala Olympia. Intru pe loc să cumpăr bilete exact în prima zi a turului, pe 24 octombrie. Mare noroc, căci ele s-au epuizat imediat. Ajungem la concert. Eu, cu mare emoție în suflet, căci Mireille mi-a bucurat viața și îi știu piesele pe de rost. Evident, ca și întreaga sală. Pe un rând din fața, și Enrico Macias. Și privighetoarea din Avignon a început. Aceeași forță, aceeași voce ca în copilăria mea, fără nicio deosebire. Aceeași prezență de femeie-copil, zâmbitoare și bună. Așa am perceput-o mereu, așa este și acum. Am plâns, am râs, am aplaudat-o frenetic, minute în șir. A cântat 2 ore jumatate, cu reveniri la scenă, cu minunate interacțiuni cu publicul. A mulțumit colegilor artiști aflați în sală, personalităților internaționale, printre care și Ministrul Culturii din China. Mireille are o voce perfectă și este o artistă disciplinată dintotdeauna. Urmează un an de concerte în multe orașe din Europa, în special în Franța și Germania. Am trăit o seară tulburătoare. Și iar le mulțumesc părinților mei pentru muzică.♥️’ SURSA
N.R.: „În turneul european, Mireille Mathieu va susține un concert și în România, la Sala Palatului din București pe 22 februarie 2026. Mireille Mathieu (n. 22 iulie 1946, Avignon, Franța) este o cântăreață franceză. De-a lungul carierei sale ea a înregistrat peste 1200 de cântece în 11 limbi, având vânzări de 122 de milioane de albume în lumea întreagă. A fost descoperită de Johnny Stark, managerul celui mai mare cântăreț la acea vreme, Johnny Hallyday. După apariția sa la televiziune, în 1965 și după debutul de la Teatrul Olympia, a fost imediat declarată succesoarea lui Edith Piaf.
Olympia cunoscută în mod obişnuit sub numele de L’Olympia sau în lumea vorbitoare de limba engleză ca Olympia Hall) este o sală de concerte din arondismentul 9 din Paris, Franta, situată la numărul 28 pe Boulevard des Capucines, la egală distanţă de Biserica Madeleine şi Opéra Garnier, la 300 de metri nord de Piaţa Vendôme. Cele mai apropiate stații de metrou/RER sunt Madeleine, Opéra, Havre-Ceumartin şi Auber.
Sala a fost deschisă în 1893 de către unul dintre cei doi co-creatori ai locației Moulin Rouge şi a găzduit numeroase spectacole de operă, balet şi music-hall Spectacolele teatrale au scăzut la sfârşitul anilor 1920, iar Olympia a fost transformată intr-un cinematograf, înainte de a fi redeschisă ca locație în 1954, cu Bruno Coquatrix ca director executiv. Din anii 1960, a fost un loc popular pentru trupele rock.
Olympia a fost amenințată cu demolarea la inceputul anilor 1990, dar a fost salvată printr-un ordin de conservare. Inclusă inevitabil intr-un grup de clădiri care au făcut parte dintr-un amplu proiect de renovare, întreaga clădire a fost demolată şi reconstruită în 1997. Faţada şi interiorul locației au fost păstrate. Vivendi a achiziționat Olympia in 2001 şi aceasta rămâne o locație populară. Locația este ușor de recunoscut după literele gigantice strălucitoare, alb pe roșu, care îi anunță numele.
În acest loc legendar de concerte și divertisment parizian au evoluat artişti precum Edith Piaf, Jacques Brel, Barbara şi Johnny Hallyday, Billie Holiday, The Beatles, The Rolling Stones, etc.
INSIDER 1: „Un cablu s-a rupt, o persoană este în comă la spital. Un cablu de tensiune acroșat de o dubă s-a rupt și a lovit o persoană care se afla în proximitate. Lovitura a fost în zona capului iar persoana din câte am înțeles se află la spital și este în comă. Frustrarea pe care o simt în aceste momente nu poate fi descrisă în cuvinte. Am auzit și niște explicații menite să liniștească spiritele care spuneau că era o doamnă în vârstă. De parcă asta ar fi o veste bună. Astăzi, cineva este posibil să ne părăsească din cauza nepăsării, a incompetenței și a corupției. Astăzi cineva a primit un telefon și a fost anunțat că o persoană dragă se luptă între viață și moarte. Dumnezeu să îi dea putere și să trăiască.”‘ SURSA
INSIDER 2: „București sector 3, vizavi de Primărie S3 – Din păcate am fost in tramvaiul care era în stație. O echipă de intervenții STB era pe partea cu Mc-ul și lucra încercând să prindă cablul rupt. Din păcate nu a fost semnalizată lucrarea cu absolut nimic în dreptul trecerii de pietoni ca maşinile să poată încetini sau chiar opri. Duba când a trecut a agăţat cablul rupând și alte cabluri și l-a tras după ea, cablul a tras oamenii care erau în stația de STB pe partea cu Mc-ul. Din păcate o doamna se afla în spital. Sănătate multa d-nei care a fost aruncată!🙏”
INSIDER 3: „Un lucru grav s-a întâmplat astăzi în București și nu vreau să trecem prea ușor cu vederea incidentul. Nu este o fatalitate, nu este o întâmplare, mâine poate fi oricine în locul femeii de 69 de ani. Aceasta era în zona refugiului de tramvai în Dristor. Mai exact, era pe banda 1, pe lângă niște taxiuri parcate, mergea spre stația de autobuz, care era la doar câțiva metri. În stație erau mai mulți oameni, deci tragedia putea fi mai mare. La un moment dat o dubiță a trecut pe acolo, a agățat un cablu de tramvai, l-a rupt. Cablul rupt a ridicat-o pe femeie pe sus. A aruncat-o în aer și a trântit-o la pământ, pe carosabil. Imaginile sunt groaznice. Le-am văzut. Femeia este în stare foarte gravă, la spital. Până să fie găsiți vinovații, trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat? Știm că acolo era o lucrare desfășurată de companii ale municipiului București. (…)SURSA
INSIDER 4: „Doamna are picioarele retezate și este în comă! Numai un miracol o mai poate salva!!!”
N.R.: „Până de curând, se lucra la țevi (tot in zona aia), care erau înșirate pe trotuare și erai obligat să mergi pe carosabil și pe unde te puteai strecura… Dar, la noi, mortul e vinovat, întotdeauna!”
INSIDER: „Sin Cars este un producător bulgar de super-automobile sportive cu sediul în Bulgaria şi Germania. SIN Cars a fost fondată ca SIN Cars Limited de către inginerul şi pilotul de curse bulgar Rosen Daskalov în Marea Britanie in 2012. În 2015, compania a început producția de automobile de teren Sin R1. Versiunea legală care poate circula pe un drum public a Sin R1 dispune de un motor de 6,2 litri in V8, care produce 444 CP şi poate ajunge la viteza de 100 km/h in 3,5 secunde, greutate 1290 kg. Compania şi-a mutat sediul în München, Germania şi în Ruse, Bulgaria,
În noiembrie 2018 au început planurile de publicare pentru a finanța expansiunea pe piața automobilelor. În acest sens Daskalov a afirmat că: „Scopul nostru este så vindem o maşină multifuncțională proiectată pentru oraşele mici care să poată fi folosită la livrările de curierat, taxi şi transport, Oraşele din Europa au nevoie de acest tip de transport. Centrele oraşelor vor fi inchise în curând pentru autovehiculele diesel, iar China este departe şi noi putem oferi o calitate mai bună. SIN Cars a participat în campionatul de lungă distanţă GT4 European Series în sezonul 2015 cu modelul cu specificațiile Sin R1 GT4. Sofia Car Motorsport a terminat pe locul 8 in clasamentul final. Pentru 2016, echipa Racers Edge Motorsports s-a alăturat echipei Pirelli World Challenge folosind modelul cu specificațiile SIN R1 GT4 pentru sezonul respectiv. MODELE SIN R1 (autoturism, versiunea rutieră); SIN R1 RS (maşină de curse); SIN S1 (autoturism modular) SURSA
N.R.: CULORI de bază caroserie (nemetalice): alb, negru, roșu, galben, verde, portocaliu.Culori speciale disponibile la dorința clientului. MOTOR: 6,2 l, V8 supraalimentat, 650 CP. Motor supraalimentat cu opt cilindri, montat central, montare rigidă. Cilindree: 6200 cm3. Alezaj și cursă: 103,25 × 92 mm. Turație maximă: 6300 RPM. Putere maximă: 650 CP, 485 kW. Raport de compresie: 9,1:1. Cuplu maxim: 820 Nm. Răcire electrică cu apă cu management termic pentru motor și cutie de viteze. ȘASIU ȘI CAROSERIE: #Cadru – bazat pe cadrul tubular de curse omologat FIA cu protecție laterală și a acoperișului. #Caroserie – fabricată din fibră de carbon și materiale compozite. Aripă spate activă. JANTE DIN ALIAJ faţă de 9×19″; Jante din aliaj de 11×19″. ANVELOPE Faţă: Michelin Pilot Sport 4 S 245/35/19 *Anvelope opționale Michelin Pillot Super Sport 245/35/19, contra cost; Spate: Michelin Pilot Sport 4 S 305/30/19 *Anvelope opționale Micheline Pilot Super Sport 305/30/19, contra cost. LOCURI: Scaune SIN CARS din carbon nereglabile. *Scaunele Recaro complet ajustabile sunt disponibile la cererea + cost suplimentar” DETALII
„Prețul unui Sin R1 poate varia în funcție de model și de specificații. Un model de stradă a fost cotat la aproximativ 72.000 de lire sterline la momentul lansării. O variantă de curse, numită R1 GTB, a costat 110.000 de lire sterline. De asemenea, un model R1 VTX Track Car din 2017 s-a vândut la licitație pentru 110.000 de dolari. În 2025, conform Chat Gpt, prețul Sin R1 (Bulgaria) se invarte pe la 200.000€.
INSIDER: „Am fost la AI Expo Europe, cea mai tare expoziție de AI-uri. Am primit o invitație de la serviciu, și pentru că o colegă n-a putut să vină, mi-a dat mie și invitația ei așa că l-am luat cu mine pe fii-miu. Am făcut cumva o schimbare de gen, că i-am dat lui ecusonul meu, cu nume de bărbat, și pe mine mă chema Anca – un fel de Antonio Giordano de gen feminin. Locația super – Radisson Blu, hotel de lux, fițe. În parcare la Ateneu – care era la doi pași – n-am găsit loc, era parcarea plină, a trebuit să dau o roată cu mașina, am găsit un loc de parcare, și am plătit pentru 3 ore. Că așa m-am gândit, că stăm vreo 3 ore pe acolo, să ne conversăm cu roboții.
Eu rămăsesem cumva fixat de pe tik-tok să o văd pe roboataSophia cel puțin, mă așteptam la roboți d-ăia giganți ca în Dubai, de pază, așa că am fost un pic dezamăgit, toată expoziția o puteai parcurge de la un capăt la altul într-un minut. Am văzut expuse niște chinezării care trebuiau controlate prin aplicații de telefon, gen de jucărie pentru copiii de 5 ani. Apoi am văzut un braț mobil care se mișca, dar fără să execute vreo acțiune, pur și simplu se mișca aiurea, un gen de mișcări programate CNC, nimic inteligență artificială – brațul foarte bine realizat, de altminteri. Lângă el era un robot de înălțimea unui copil, care mișca din brațe, chipurile știa karate. Cred că aia a fost cea mai avansată piesă de tehnologie pe care am văzut-o, poate un semi-AI, că îl împingeai și nu cădea, deci cumva era plin de senzori și rutine de mișcare. Mi-am băgat un pic nasul și prin sălile unde se țineau prezentări – era ceva pe domeniu de securitate, exista un program al prezentărilor, dar fiind cu Carol lângă mine, am preferat să vedem chestii decât să asistăm la povești plicticoase. Poate de asta am și ratat partea de AI, că eu ce am văzut a fost un mic salon de inventică și robotică, așa cum mai vezi prin Politehnică de exemplu.
Am văzut apoi un robot care aruncă mingi. Util pentru Simona Halep, ca să se antreneze. Pe ăsta l-am văzut funcționând, avea oarecare forță, mi s-a spus că nu se orientează singur când aruncă mingea, ci trebuie orientat de cineva, era telecomandat. Mi-a mai plăcut apoi o chestie utilă – un aparat care recicla pet-urile în filamente pentru imprimanta 3D. Asta pentru că așa mi-a povestit cineva acolo, că n-am văzut cu ochii mei transformându-se plasticul în fire de imprimantă 3D, dar ideea în sine e excelentă, dacă și funcționează, deși nu e AI, e super tare. Erau și niște puștani de la colegiul Vianu, care făcuseră o dronă chipurile pentru a extrage deșeuri/materiale de pe fundul oceanului, dar care n-ar fi rezistat după părerea mea nici la o adâncime de 20 de metri, și totul era metalic pe ea, cu firele la vedere, adicătelea nimic capsulat, nimic proiectat pentru scufundare. Le-am zis că drona lor ar fi mai utilă ca să strângă cuburile lego de prin casă. Cred totuși că task-ul ăsta îl putea face, din ce am văzut – drona funcționa, făcea mișcări, își găsea obiectele singură și bravo lor că sunt pasionați și au realizat așa ceva. Fii-miu s-a distrat, a pus mâna pe telecomenzi la drone, a vrut să dea noroc cu robotul ăla avansat și cumva îi îndoise brațul invers din articulație. Apoi a cântat la fructe – erau niște fructe conectate la un laptop pe care cumva făcuseră un controller midi, astfel încât fiecare fruct corespundea unei note, și erau vreo 6 fructe, suficiente pentru Carol să scoată niște melodii. N-a interesat pe nimeni să ne explice cum funcționează, că era o chestie haioasă și de efect pentru Carol să poată să cânte acasă la fructe, la legume, ar fi băgat controllerul respectiv pesintetizatoarele lui și ar fi făcut o simfonia legumelor în do major cu viori Stradivarius sau ansamblu de muzică de cameră în locul unor sunete midi banale.
Ne-am cărat apoi acasă, după o oră doar, că venise ora mesei, oamenii împingeau pe acolo niște cărucioare d-alea mari pline de mâncare, mirosea acolo ca la restaurante, la împinge tava. Puteam să mai stau încă 2 ore că plătisem parcarea, dar noi aveam bilete d-alea ieftine, care costau cam cât niste bilete la concert la Metallica – erau fără mâncare inclusă, și ni se făcuse foame. Practic, ni se deschisese apetitul după vizita la AI-uri, ceea ce a fost un lucru bun.
Ca o concluzie – românii au idei, dar nu știu să le expună. Te duci la salon de AI, te aștepți să vezi AI-uri, holograme care vorbesc, roboți avansați, cu inteligență proprie. Ce am văzut eu nu erau AI-uri, erau invenții, robotică, drone terestre, dar nu prea erau inteligențe artificiale – sau dacă erau, cu siguranță nu depășeau IQ-ul motanului meu, capabil și el să-și găsească jucăriile prin casă. Așa că ăia care se tem că vin AI-urile și le fură locurile de muncă pot sta liniștiți, în România, cel puțin 5-10 ani de acum încolo AI-urile văzute de mine n-au nicio șansă să fure vreun loc de muncă cuiva.’ SURSA
N.R.: „99 euro+TVA costa cel mai ieftin bilet!” DETALII
INSIDER: La Muzeul Grigore Antipa din București, la etajul 1 (imediat cum se termină scările, în partea dreaptă) este expus un schelet de animal marin „cu mâini și coadă de pește” care pare scheletul unei sirene. Pe plăcuța este trecut „Manati de Florida (1758, Marea Caraibilor)”, adică lamantinul din Florida – mereu asociat cu folclorul despre sirene. În vestul Africii, „manatee” erau considerate sacre și se credea că au fost odată oameni. Uciderea uneia era tabu şi necesita penitență. În mitologia Serer din Senegal, Gambia și Mauritania, se crede căsecretele trecutului sunt deținute de caiman, în timp ce lamantinul deţine secretele viitorului.
N.R.: Lamantinii, familia Trichechidae, genul Trichechus) sunt mamifere marine mari, complet acvatice, în mare parte erbivore, cunoscute uneori sub numele de „vaci de mare”de . Există trei specii vii acceptate de Trichechidae, reprezentând trei dintre cele patru specii vii din ordinul Sirenia: lamantinul amazonian (Trichechus inunguis), lamantinul vest-indian (Trichechus manatus) şi lamantinul vest-african (Trichechus senegalensis). A patra sireniană este dugongul din emisfera estică. Vaca de mare Steller a fost cea mai mare sireniană cunoscută care a trăit, atingând lungimi de 10 metri și greutăți de 5 până la 10 tone, a dispărut din cauza vânătorii excesive în 1768. Se crede că Sirenia a evoluat din mamiferele terestre cu patru picioare în urmă cu mai bine de 60 de milioane de ani, cele mai apropiate rude vii fiind Proboscidea (elefanţii) și Hyracoidea (hiraxii).
Sirenienii (sirenia, sireni, vaci de mare), denumite în mod obişnuit sirene, derivând de la sirenele din mitologia greacă. Sirenii au un corp mare, fusiform, care reduce rezistența la înaintare în apă, și oase grele care acţionează ca un balast pentru a contracara flotabilitatea grăsimii lor. Au un strat subțire de grăsime si. prin urmare sunt sensibili la fluctuațiile de temperatură, care provoacă migrații la scară largă atunci când temperatura apei scade prea mult. Sirenii se mișcă lent, de obicei deplasându-se cu 8 kilometri pe oră, dar pot atinge 24 de kilometri pe oră în rafale scurte. Își folosesc buzele puternice pentru a smulge iarba de mare, consumând 10-15% din greutatea lor corporală pe zi. În timp ce respiră, sirenienii își țin doar nările deasupra suprafeței, uneori ridicându-se pe cozi pentru a face acest lucru. De obicei, locuiesc în ape calde, puțin adânci, de coastă sau în râuri. Sunt în principal erbivori, dar se știe că consumă animale precum păsări și meduze. Masculii se împerechează de obicei cu mai multe femele și se pot aduna în leki pentru a se împerechea.
Lamantinii sunt erbivore și mănâncă peste 60 de plante diferite de apă dulce și sărată. Lamantinii locuiesc în zonele de coastă şi râurile mlăștinoase și puțin adânci din Marea Caraibilor, Golful Mexic, bazinul Amazonului și Africa de Vest. Principalele cauze ale morţii lamantinilor sunt problemele legate de om, cum ar fi distrugerea habitatului şi obiectele umane. Natura lor lentă și curioasă a dus la coliziuni violente cu bărci și nave cu elice. Unii lamantini au fost găsiți cu peste 50 de cicatrici de la palele elicelor. Cauzele naturale ale morţii includ temperaturile adverse, prădarea puilor de către crocodili și bolile. Etimologia numelui este neclară, făcându-se legături cu latinescul „manus”- „mână” și cu termenul „manaty” – „piept” din limba carib a nativilor sud-americani, referință la glandele mamare ale lamantinului, care sunt situate pe pieptul lor, sub axile. Termenul „vacă de mare” este o referință la natura lentă, paşnică și erbivoră a speciei, amintind de cea a bovinelor. Lamantin (din franceza lamantin) a fost folosit în mod obișnuit ca nume alternativ până în secolul al XX-lea.
Lamantinii cântăresc între 400 şi 550 kg și au o lungime medie de 2,8 până la 3,0 m, ajungând uneori la 4,6 m și 1.775 kg, iar femelele tind să fie mai mari și mai grele decât masculii. La naștere, puii de lamantin cântăresc aproximativ 30 kg fiecare. Femela de lamantin are două mameloane, câte una sub fiecare înotătoare. Pleoapele ochilor mici şi distanţaţi între ele ai lamantinilor se închid circular. Lamantinul are o buză superioară mare, flexibilă și prehensilă folosită pentru a aduna hrana și a mânca, precum şi pentru interacțiunea socială și comunicare și au boturile mai scurte decât sirenienii – dugongii. Lamantinii adulți nu au incisivi sau canini, ci doar o pereche de dinți obraji, care nu sunt clar diferențiați în molari şi premolari. Aceşti dinți sunt înlocuiți în mod repetat de-a lungul vieţii, dinți noi crescând în spate pe măsură ce dinții mai vechi cad din față în gură, oarecum la fel cum se întâmplă la dinții elefanților. În orice moment, un lamantin are de obicei nu mai mult de șase dinți în fiecare maxilar al gurii. Coada lamantinului are formă de vâslă și reprezintă cea mai clară diferență vizibilă dintre lamantini și dugongi; coada unui dugong este în formă de palmă, similară ca formă cu cea a unei balene.
Lamantinul este neobișnuit printre mamifere, având doar şase vertebre cervicale, toate celelalte mamifere au șapte vertebre cervicale, cu excepția leneşilor cu două și trei degete. La fel ca și calul, lamantinul are un stomac simplu, dar un cecum mare, în care poate digera materie vegetală dură. În general, intestinele au aproximativ 45 de metri, o lungime neobișnuit de lungă pentru un animal de mărimea lamantinului.” DETALII
Cristofor Columb în 1492, în căutarea drumului spre India, descoperind Lumea Nouă, a notat în jurnalul său de bord că, în data de 9 ianuarie 1493, în timp ce naviga în apropierea insulei Haiti, a văzut trei sirene care se jucau în valuri. Dar nu i s-au părut foarte frumoase: „Nu sunt nici pe departe atât de frumoase cum sunt descrise. Au ceva din faţa unui om.”
Legendele despre creaturi jumătate om jumătate pește sunt omniprezente din cele mai vechi timpuri în moștenirea folclorică a oricărei civilizații. De la zeița Ea, menționată acum peste 5 000 de ani în mitologia babiloniană, la „Stimele apelor” din basmele românești, sirenele au ținut strict de domeniul mitului. Însă, în istorie, apar unele observații cel putin interesante care se concretizează în prezent prin oameni Ri sau Ilkai din Pacific. Dacă existența acestora va fi confirmată vreodată, atunci se pare că ne vom cunoaște frații din adâncuri…
INSIDER: „The Silent Guardian” a artistului Daniel Radulescu a fost una dintre cele șase sculpturi cu care a reprezentat România la prestigioasa Expoziție Mondială din Osaka, Japonia, în 2025. Această lucrare a captat atenția a peste o sută de mii de vizitatori, aducându-i o energie aparte. Artistul subliniază că, după 10 ani de experiență în tehnica sculpturii prin sudură în oțel, a simțit o responsabilitate deosebită de a ilustra frumusețea României prin această creație.
DESCRIERE: oțel și lingouri de alamă, adaos manual de oțel prin straturi, 70 x 56 x 16 cm, semnătura artistului este gravată pe interiorul sculpturi şi este însoțită de o etichetă originală din alamă, fixată pe baza de lemn, inscripționată în limba japoneză.
Lucrarea „The Silent Guardian”, una dintre creațiile definitorii din portofoliul artistului, întruchipează o reflecție profundă asupra relației dintre om, oraș și mediu. Silueta sa alungitä, modelată manual din oțel, transmite o forță interioară reținută aceea a unui protector tăcut, un gardian care veghează cu grijă asupra lumii create de om. Contrastul dintre textura dură a oțelului şi strălucirea caldă a alamei creează o tensiune vizuală care vorbeşte despre speranță, dar şi despre fragilitatea civilizației contemporane, a echilibrului dintre progres și responsabilitate. Fiecare detaliu al acestei lucrări este o invitație la reflecție asupra rolului nostru în armonizarea cu mediul înconjurător.
Lucrare este prezentată în cadrul Licitației de Artă Postbelică și Contemporană, organizată de Casa A10 by Artmark, în data de 18 noiembrie, atât la Palatul Cesianu-Racoviță, cât și online, pe Platforma Artmark Live. ESTIMARE: €10.000-15.000.Expozițiile la Palatul Cesianu-Racoviță (N.R.:Adresa: Strada C. A. Rosetti 5, Bucureşti sector 1) sunt cu intrare liberă zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00. SURSA
N.R.: DANIEL RĂDULESCU (n. 1990, Brașov) – artist contemporan. De la primele sale incursiuni in domeniul artei, marcate de întâlnirea cu desenul pe härtie, grafica digitală 2D si 3D și până în prezent, Daniel Rădulescu a avut un parcurs spectaculos. Remarcabilă a fost intersectarea sa cu sculptura, care a devenit, între timp, mediul său predilect de expresie. Cadrul academic a facilitat și încurajat această pasiune a artistului, care a ajuns să folosească metalul drept principal material in sculpturile sale. Volumele și materialele palpabile vor deveni în mod inevitabil o parte importantă din viața sculptorului, care va înlocui cărbunele și tușul cu aparate de sudură menite să topească oțelul. Cu peste 90 de sculpturi vândute în douăsprezece țării din patru continente, Daniel Radulescu este unul dintre cei mai efervescenţi artişti ai noii generaţii.”
INSIDER 1: IRLO („numele de scenă” al faimosului artist mural Laurenţiu Alexandrescu), unul dintre cei mai apreciați grafferi români care și-a lăsat amprenta pe tot mapamondul, a pictat la Arad o „alegorie ironic- dacofilă” – lucrare în maniera care I-a consacrat: pe cât de subversivă şi provocatoare la polemici, pe atâta de atrăgătoare… genul „n-ai cum s-o ignori”!
Pictura care domina colțul străzii Nicolae Bălcescu cu Bulevardul General Dragalina reprezintă COIFUL PIERDUT (produs al artei traco-getice datând din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr) şi brățările dacice dispărute în urma celebrei spargeri de la Muzeul Drents – cu vedere dinspre Podul „Decebal” – respectiv un dac contemporan dormind vegheat de un lup și visând la bani – cu vedere de pe „Bălcescu SURSA
INSIDER 2: „Pictură murală de pe blocul situat pe Str. Nicolae Bălcescu din Arad, reprezentând ideea de conștiință colectivă, în care Prâslea cel Voinic („Prâslea Visând”), aflat în pază, a adormit, nemaiexercitându-și rolul de paznic și visând la bogăție. În aceeași compoziție apar cartea ,,Getica” de Vasile Pârvan, un ceas fabricat la Arad („Aradora” – Fabrica Victoria), coiful dacic de la Coțofenești, precum și un câine-lup, interpretat ca un lup dacic contemporan, purtând o zgardă din aur dacic. „Alegoria daco-română” al lui IRLO – Laurenţiu Alexandrescu #Arad #AradTrecutPrezent” SURSA
INSIDER: „Pentru cei care veneau în Costinești în anii ’80 și ’90, Obeliscul era „punctul zero” al stațiunii – un loc unde se dădeau întâlniri, se făceau poze de vacanță sau pur şi simplu se admira răsăritul. Numită iniţial „Semnal de Tabără” este operasculptorului Wilhelm Demeter (1936-2016) – născut pe plaiuri mureşene, în localitatea Zaul de Câmpie, dar îndrăgostit pentru totdeauna de acest tărâm dintre Dunăre şi Marea Neagră, spaţiu pe care l-a înnobilat cu lucrările sale și unde din anul 1961 a ales Constanța să trăiască.
Cea mai vestită rămâne sculptura din Costinești, inaugurată în anul 1972, avea 12 metri înălţime şi era din beton alb. Din păcate, ea a fost distrusă de inundaţiile din anul 2005 şi atunci autoritățile au hotărât să ridice un nou Obelisc, de data acesta mai solid şi mai impunător, având o înălţime de 18,5 metri și o greutate de 200 tone, proiectat tot de Wilhelm Demeter. Este format din 6 piese care simbolizează catargul unei nave și este înconjurat de 12 plăci de piatră & 4 proiectoare amplasate strategic luminează monumentul într-o culoare diferită. În literatura ocultăObeliscul are forma unui iadeș, reprezentând un simbol masonic, din cauza formel sale – despicată şi excentrică. Inițial, a fost folosită emblema celor trei cercuri concentrice, aceasta jucând un rol foarte important in credinţele oculte. ladeşul simbolizează „Cele Trei Lumi” ale creației divine, fiecare dintre cele trei cercuri având acelaşi centru.
Alte lucrări monumentale ale lui Wilhelm Demeter: #1966-Peşte (bronz), Acvariul din Constanţa; – Pânza corabiei (inox), Acvariul din Constanţa; – Pescăruşi (h 6 m., inox), Tulcea; #1972-Semnal de Tabără (12 m., beton alb), Costineşti; #1973, 1974, 1975-decoraţii exterioare pe faţadele unor hoteluri (ciment alb, marmură), Mamaia, Neptun, Saturn; #1996-mozaic (160 mp, marmură colorată), Petromidia, Năvodari; #1996, 1997-Mozaic marmură colorată şi Sculptură cinetică (h 13 m.), Petromidia, Năvodari; #1998-Arc peste timp (h 14 m., marmură, inox), Parcul Primăriei, Constanţa; #2006-Obelisc, Costineşti, Constanţa. Pentru activitatea sa profesională, Wilhelm Demeter a fost distins cu premii de UAPR pentru sculptură (1963, 1985), Ordinul „Meritul Cultural” (1968) şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de cavaler (2000).
infoINSiDER.ro 