PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Ultimele

FILM: „Taxă de uituc” pe ochelarii 3D la „Cinema Sun Plaza Mall”. Instrucţiunile lipsesc!


INSIDER: „Am văzut aseară filmul “Transformers 3: Dark of the Moon” – 3D la Cinema Sun Plaza Mall din București. Premiera în România 1 iulie 2011. Nota pe IMDB 7.00. Coproducător – Steven Spielberg. Durata 157 min – mi s-a părut o veșnicie, am căscat de mi se încleștaseră fălcile. Mediocru.

Inedit a fost faptul că în momentul în care am cumpărat bilete am fost întrebată dacă avem ochelari 3D. De vreo lună s-a instituit o nouă regulă la Cinema Sun Plaza Mall, sora lu’ Cinema City Cotroceni Mall: poți veni cu ochelarii de-acasă (dacă i-ai cumpărat de la ei bineînțeles!). Dacă nu, cumperi alții. Așa încât pe lângă prețul piperat 29 Ron / bilet se adaugă taxa de uituc 3 Ron.

Vestea bună: poți folosi aceiași ochelari la ambele cinematografe înrudite. Vestea proastă: nu îi poți folosi ca si ochelari de soare. Scrie clar pe punga lor protectoare, în 5 limbi. Ceea ce nu este prea clar este vârsta de la care poți să-i pui unui copil acești ochelari. Pentru că în limba engleza, spaniola, franceză, germană sunt de acord la unison cu minim 3 ani, pe când traducerea din italiana apare vârsta minima de 6 ani. În limba română nu există traducere și nici pe punga lor nu apare faptul că ar fi ochelari pentru 3D!!! …Acum pe lângă carduri și cărdulețe de adunat puncte vom căra în portofel și ochelarii 3D de la diferitele cinematografe. Portofelu’ ca purcelu’!„

PLOIEŞTI: Adăpostul Local Antiaerian, compromis de noile proiecte imobiliare?


INSIDER: “Poate cineva din Primarie Ploieşti vine sa vada ce se intampla pe str. Rafinorilor nr.4 (APRODEM). Santier mare, constructie de cetate cu garduri de beton de 3 metri chiar in bordura strazii, taieri de copaci seculari, a compromis si Adapostul Local Antiaerian (ALA) din zona, a acaparat trotuarul si alte abuzuri…

Astept sa vad daca se intampa ceva. Ori mafia ploiesteana lucreaza…”

REBUTURI: Magazinele TCM nu oferă garanţia calităţii. „Made in Germany” nu mai este suficient!


INSIDER: „Joia trecuta cautam cadouri pentru aniversarea zilei de nastere unor persoane dragi mie. Am intrat si la magazinul TCM din apropierea Pietei Universitatii din Bucuresti. Cum este obiceiul prin partea locului, cum ai intrat in magazin, pe masura ce inaintezi catre diferite categorii de marfa te ia in primire cate un consilier marketing, responsabil de raft.

Cum nu aveam nici o idee, m-am plimbat putin prin magazin (pe rand cu toti in spate!) si m-am oprit la electronice & electrocasnice – masini de tuns si barbierit. Am fost consiliata amanuntit despre produsul pe care-l alesesem (nici cel mai scump, nici cel mai ieftin!) primind asigurarea (de vreo 3 ori!) ca are si dansul exact asa acasa si cu o singura incarcare se tunde si se rade mai mult de 2 saptamani.

M-am hotarat sa-l cumpar si l-am rugat sa mi-l probeze. Era ultimul si m-a intrebat daca nu ma deranjeaza sa mi-l dea pe cel expus. I-am raspuns ca nu, dar i-am spus ca este un cadou si ca tin sa fuctioneaze si sa aiba toate componentele intregi. L-a conectat la priza (beculet rosu!) si apoi repede mi l-a impachetat. (Cata eficienta! ma gandeam eu admirativ: lucru nemtesc cap-coada!).

In ziua aniversarii, multumita de alegerea facuta, asteptam cu nerabdare reactia pozitiva a sarbatoritului. Cand a deschis cutia si s-a uita la accesorii, pieptenul era cam stirb… de vreo 16 de dinti! A pus aparatul la incarcat in suportul lui, iar beculetul rosu s-a aprins, daca lua mana dupa el se stingea. Iar punea mana, iar beculet rosu. Am studiat suportul incarcator si am gasit hiba. Cele doua contacte erau cam „cracanate”… Se pare ca nici „marfa nemteasca” nu mai e cea fost odata… Ori chinezeasca, ori nemteasca, ori in targ la marginea orasului, ori in buricul Capitalei, marfa trebuie verificata INTOTDEAUNA cu maxima atentie!”

JUSTIŢIE: Cum să pui pe drumuri un intervenient de care nimeni nu are nevoie!?


INSIDER: “In urma cu vreun an, o doamna soferita s-a acrosat de spatele meu in sensul giratoriu de la Casa Presei Libere. La Poliţie am fost scos vinovat, urmand ca firmele de asigurari (a mea Omniasig, ai ei Generali Asigurari) sa „rezolve” masinile pe CASCO. Prin decembrie, am primit citatie sa ma prezint in proces la Judecatoria Sector 1 ca intervenient. (!?) Se parea ca firmele de asigurari nu se intelesesera intre ele. Mai mult, cu 5 zile inainte trebuia sa depun o „Intampinare”. Dupa indelungi cautari pe net am ajuns la concluzia ca ar fi de fapt o simpla „Declaratie”. Am intrebat si un avocat care mi-a explicat ca este „o actiune in regresie” si ca nu este absolut necesar sa ma prezint.

Totusi, saptamana trecuta m-am prezentat constiincios la poarta judecatoriei intreband de camera de judecata repartizata 210-13C, potrivit citatiei. Mi s-a indicat urmatoarea intrare la dreapta. Urmatoarea intrare era deja Judecatoria Sector 4… Intreb portarul si ma indruma catre a doua usa la dreapta. Intru intr-un birou mic, unde 2 doamne speriate ma intreaba pe cine caut. Le spun si amabile ma intorc din drum, cu o usa in urma. Portarul numarase si poarta institutiei… Intru si recunosc “din filme” panorama unei sali de judecata. Inghesuiala, zapuseala, oameni agitati. Intra judecatoarea, „ridicati-va in picioare” si „inchideti telefoanele mobile”… Ca intr-un peisaj cu brokeri la Bursa, unii incep să strige în gura mare diferite numere: 23, 36, 43. Imi venea sa strig Bingo!!! Incercam sa gasesc cu disperare explicatia, iar ei ajunsesera la 147. Dupa vreo 10 minute am realizat ca se strigau numere de dosare care se amanau.

Am mai stat un timp urmarind plictisit procesele de la rand si cele „care se bagau in fata” din diferite considerente. Tocmai cand voiam „s-o sterg englezeste” aud dosarul meu si ma prezint ca intervenient, spre stupoarea juristilor de la cele doua firme de asigurari in litigiu. Nu se asteptau sa apar! Se citeste dosarul si la sfarsit cei doi sunt intrebati daca sunt de acord cu INTAMPINAREA!? Si ei sunt, la unison. Apoi sunt eu intrebat. Am oscilat cu voce tare (nestiind exact cu ce sa fiu de acord!): „Sa zic da, sa zic nu?!” Cei doi se cam albisera, ingrijorati. Ziceti „DA!!” imi suflau ca la scoala. Incercam sa-i citesc si parea ca erau intr-un moment critic, dar „psihologia inversa” ma indemna la rautati. Am prelungit suspansul cateva secunde care unora li s-au parut ani, si apoi am zis un „DA” ca la starea civila. „Ma nenoroceati daca ziceati nu!!!”, „Ce bine ca ati zis da!!!”, m-au felicitat jurstul şi avocata… De fapt, „Intampinarea” lor spunea ca „Omniasig Asigurari a platit daunele catre Generali Asigurari si a disparut obiectul procesului”. Aceste evenimente m-au lamurit total ca sunt un cetatean model care a facut o fapta buna, dar de care nimeni nu avea nevoie!”

EINS, ZWEI, POLIZEI: Cum îţi zâmbeşte şarmant un poliţist călare? …Şi ce lasă în urmă!


INSIDER: „De când s-au redus bugetele pentru ordinea şi liniştea publică, M.A.I. face economie şi scoate cabalinele din garaj. În plus, cine spunea că poliţiştii călare nu ştiu să zâmbească!? Ba, chiar pot fi foarte amabili să stea relaxaţi şi să zâmbească şarmant-americăneşte dezinteresat, nu doar atunci când te prind că ai calcat pe bec! Aceştia patrulau în Parcul Izvor şi o făceau bine.

Dar cum orice parc are şi uscăturile lui, tocmai în Parcul Cişmigiu găsim şi reversul medaliei! Zilele trecute traversam pe unul dintre podurile de peste lac. …Pe la mijloc, o imensă grămadă de bălegăr! Părea cam căzută din cer, mai ales că accesul pe pod este limitat… Abia la întoarcere, când mormanul se împraştiase artistic pe toată aleea, mi-a picat fisa! Tocmai trecuse pe lângă mine un echipaj în acţiune… Aşadar, pe lângă pistol, catuse şi baston, poliţiştii călăre ar trebui dotaţi şi cu lopeţele şi saci menajeri. …Dacă nu, măcar să-şi facă autocritica şi să-şi taie singuri câte o amendă! Măcar din când în când.”

GHERŢOIUL DE BLOC: Ai mâncat, ai băut, ţi-ai pus palma în fund şi-ai plecat! Ce-ai uitat?


INSIDER: „Cum criza e pe val, iar preţul benzinei în creştere, mai mulţi conaţionali aleg să iasă la „iarbă verde” în faţă blocului şi să petreacă cu mici, bere şi manele până se crăcănează de ziuă. La final, cu ficatul obosit, sătui de Salam şi deprimaţi că trăiesc în România, pleacă fiecare pe la cortul său. După ei …potopul! AŞA NU!”

TEMENELE: “Început de BĂSESCU şi finalizat de OPRESCU”. Acum putem scoate taxa auto!?


INSIDER: „Ajunserăm cam târziu la Pasajul Basarab, după deschiderea oficială. Ratarăm parada motocicliștilor și a mașinilor de epocă. Îl ratarăm pe dl primar care, probabil, a ținut un discurs presărat cu glumițe. Găsirăm confetii peste tot, semn de mare party. Bucureșteni entuziaști. Lumea dotată cu camere video, aparate foto sau macar un celular cu cameră foto.

Pe podul Grozăvești o boxă mare cu muzică. În parcare la Carrefour (sub același pod!) o scenă cu altă muzică (a cântat și Horia Brenciu). Ambele foarte tare!! Echipe de la diverse televiziuni erau în exercițiul funcțiunii. 33 grade Celsius. Sete mare. Numai 3 umbreluțe cu frigidere. Doar Ursus și Coca-Cola.

Poliția călare. Te uiți în sus minunea tehnicii, cobori privirea spre pământ și mai dai și peste câte o curte dezolantă. La loc de cinste pe pod o plăcuță ne va aminti mereu

nouă și urmașilor urmașilor noștri: Început de BĂSESCU și finalizat de OPRESCU.”

DISPARIŢIE: Fetiţă plecată la magazin după îngheţată. Nu s-a mai întors!


CIOBOTARU ANA-MARIA, în vârstă de 9 ani, domiciliată în Municipiul Giurgiu, fără forme legale în Căminul de nefamilişti – Zona Istru, judeţul Giurgiu, a fost declarată dispărută. La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 12.00, fetiţa a plecat de la domiciliul bunicii sale, să cumpere o îngheţată de la un magazin din apropiere şi până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1, 20 m, 30 kg. greutate, constituţie normală, părul ondulat, şaten, tuns până la nivelul umerilor, ochi căprui, ca semn particular pistrui pe ambii obraji. Obiecte de îmbrăcăminte: la data dispariţiei purta pantaloni din material textil de culoare neagră, tricou de culoare albă fără mâneci, iar în picioare purta papuci din plastic de culoare neagră.

Persoanele care pot furniza informaţii în legătură cu persoana dispărută sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze gratuit numerele de telefon 112 ori 116.000!

SHOPPING: La H&M găsiţi şi pantofi găuriţi în talpă. Nu dezbrăcaţi manechinele!


INSIDER: „Ieri dupa ora 20.00 am intrat pentru prima data in magazinul H&M din Unirea Shopping Center din Bucuresti. Desi a trecut ceva timp de la inaugurarea cu surle si trambite din 25.03.2011, pana acum, vitrina sau mult mediatizatele afise cu articole H&M nu m-au convins pentru efortul unei vizite.

Aseara, la un manechin din vitrina am vazut niste pantofi apropiati de gustul meu si am facut propria inaugurare a magazinului. Pe langa bulibaseala de nedescris de shopperi, din magazin am constatat cu tristete ca si aranjamentul marfurilor are o logica de targ Europa…

Incaltaminte gaseai (cate 2,3 tipuri) din loc in loc pe o harta pe care nu am reusit sa-i gasesc logica, la fel si fustitele, bluzele, rochitele… Desi cred ca jumatate din manechinele din magazin purtau pantofii mult doriti si cautati in rafturi, nu am reusit sa-i descopar. M-am invartit si iar m-am invartit cu speranta unui noroc de a-i vedea pe ei sau pe cineva din personalul H&M. M-am tinut dupa vreo doua domnisoare crezand ca am reusit, dar erau doar cumparatoare-cautatoare…

Incepusem sa ma gandesc la rautati precum descaltarea unui manechin pentru a fi gasita de cei pe care eu nu-i gaseam! Dupa ce imi pierdusem speranta m-a lovit norocul cand m-am ciocnit (la propriu!) si de o angajata H&M. Am facut stanga-imprejur si am urmat-o cu rugamintea unei indicatii la standul PANTOFILOR. Foarte amabila mi-a explicat ca acei pantofi sunt doar pentru manechine (!) ca au o gaura in talpa pentru a putea fi fixati cu usurinta… Aha!!!„